Ianuarie-februarie 2010

Cum va cârmui noul întâistătător corabia Bisericii Ortodoxe Sârbe ?

 

În urma trecerii la cele veşnice a Patriarhului Pavle al Serbiei (a se vedea articolul Noiembrie-decembrie 2009. Ştiri - Trecerea la cele veşnice a patriarhului Pavle, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Serbiei), în ianuarie 2010, ierarhii sârbi s-au reunit într-o Adunare electorală excepţională pentru a alege un nou întâistătător.

Procedura de alegere, trecută în statutele Bisericii Ortodoxe a Serbiei în 1967 şi folosită cu ocazia alegerii patriarhului Pavle, este inedită în lumea ortodoxă. Toţi episcopii eparhiali în funcţie de peste 5 ani sunt candidaţi potenţiali la demnitatea de patriarh. Adunarea electorală alege prin vot secret 3 dintre candidaţi ale căror nume sunt puse în plicuri sigilate între paginilStiri 55 02e unei Evanghelii, în paraclisul Sfântului Simeon Purtătorul de mir. Episcopul cel mai vârstnic ca hirotonie face o rugăciune prin care cere ajutorul Sfântului Duh pentru alegerea întâistătătorului Bisericii, iar cel mai vârstnic dintre egumenii mânăstirilor sârbe alege plicul în care se află scris numele viitorului patriarh.

Se spune că această procedură, stabilită după modul în care sfinţii apostoli l-au ales pe Sfântul Matia, exclude amestecul autorităţilor statului sau al oricărui grup interesat în alegerea patriarhului. Teoretic, aşa stau lucrurile, însă în marea de apostazie contemporană, în care discernământul majorităţii ierarhilor ortodocşi din Bisericile oficiale este afectat fie de tot felul de interese străine Bisericii, fie de plaga ecumenismului, oricare va fi episcopul ales prin tragere la sorţi acesta va cârmi Biserica către malurile stâncoase ale apostaziei.

Concret, pe 22 ianuarie 2010, cei 45 de ierarhi ai eparhiilor din fosta Iugoslavie şi din străinătate au alcătuit Adunarea electorală. Cei 3 candidaţi aleşi de adunare pentru tragerea la sorţi au fost Mitropolitul Amfilohie de Muntenegru (care a îndeplinit rolul de locţiitor patriarhal), Episcopul Irineu de Nis şi Episcopul Irineu de Backa. După rugăciunea arhierească, arhimandritul Gavriil de la Mânăstirea Lepavina a ales plicul cu numele patriarhului, acesta fiind Episcopul Irineu de Nis (foto).

Observatorii cunoscători ai problemelor bisericeşti sârbe au afirmat că alegerea s-a derulat extrem de repede. Lucrările Adunării episcopale au început la orele 9 dimineaţa, iar la orele 14 numele noului întâistătător circula deja în mediile de informare sârbe.

A doua zi, pe 23 ianuarie 2010, noul patriarh a fost înscăunat în cadrul unei ceremonii desfăşurate în Catedrala Sfântul Mihail din Belgrad. La ceremonie au participat arhiereii sârbi, reprezentantul Patriarhiei Moscovei şi cel al Bisericii Ortodoxe a Greciei. Alături de ortodocşi, după cum s-a împământenit de câteva decenii în lumea ortodoxă oficială, au fost prezenţi nunţiul apostolic în Serbia, arhiepiscopul romano-catolic de Belgrad, mai mulţi reprezentanţi ai comunităţii musulmane printre care muftiul Serbiei, reprezentanţi ai altor culte. De asemenea, au fost de faţă personalităţi ale lumii politice: preşedintele şi prim-ministrul sârb, preşedintele Parlamentului Serbiei, regele Alexandru Carageorgevici cu soţia etc (foto).

 

Stiri 55 03

 

Ceremonia din 23 ianuarie constituie o primă parte a înscăunării întâistătătorului sârb, a doua parte urmând să aibă loc la vechea reşedinţă a patriarhilor sârbi de la Pec, din Kosovo. La aceasta din urmă sunt aşteptaţi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe locale din întreaga lume, ca şi alţi demnitari. Însă albanezii şi oficialităţile din Kosovo se opun acestei ceremonii, exprimându-şi deja reticenţa. Oraşul Pec a fost golit de populaţia sârbă, iar sediul Patriarhiei din Pec este păzit cu stricteţe de soldaţii din trupele KFOR încă din 1999.

Reprezentanţii diferitelor confesiuni heterodoxe s-au grăbit să-l felicite pe noul patriarh sârb. Într-o scrisoare de felicitare trimisă chiar în ziua alegerii sale, secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor, pastorul Olav Fykse Tveit şi-a exprimat ,,bucuria extraordinară”. Papa Benedict al XVI-lea l-a felicitat pe patriarh şi l-a asigurat de ,,apropierea Bisericii Catolice şi obligaţia ei de a contribui la creşterea relaţiilor frăţeşti şi a dialogului teologic, astfel încât obstacolele care împiedică unirea completă dintre cele două Biserici să poată fi depăşite”.

La rândul său, Episcopul romano-catolic Nemet Laszlo de Zreneanin şi secretar general al Conferinţei Episcopale internaţionale ,,Sfinţii Chiril şi Meftodie” a declarat: ,,Alegerea patriarhului Serbiei este, fără îndoială, o noutate îmbucurătoare pentru Biserica Catolică din Serbia. El este cunoscut pentru contactele sale cu Biserica Catolică nu numai în Serbia, ci şi în Italia. Se cunosc, de asemenea, eforturile lui în domeniul ecumenismului. Pe de altă parte, patriarhul Irineu este unul dintre cei mai înduhovniciţi episcopi: rugător, om cu o viaţă duhovnicească adâncă, adept al dialogului şi toleranţei”.

Din această pleiadă nu au lipsit conducătorii comunităţii islamice din Kosovo, care au salutat şi ei alegerea sa.

 

Cine este noul întâistătător sârb şi de ce lumea heterodoxă şi nu numai este atât de mulţumită de alegerea sa ?

Patriarhul Irineu (Gavrilovici) s-a născut la 28 octombrie 1930, în localitatea Vidovo, în apropiere de Cacak, în Serbia Centrală, şi a primit la botez numele de Miroslav. După ce a absolvit liceul la Cacak, a urmat cursurile Seminarului ortodox din Prizren şi apoi ale Facultăţii de Teologie ortodoxă din Belgrad.

În 1959, cu binecuvântarea Patriarhului Ghermano al Serbiei, a fost tuns în monahism la Mânăstirea Rakovica, primind numele de Irineu. În acelaşi an, a fost hirotonit ierodiacon şi ieromonah. Ulterior, a devenit profesor la Seminarul ortodox din Prizren. Între anii 1962-1963, a urmat cursurile post-universitare ale Facultăţii de Teologie ortodoxă din Atena, iar în 1969 a fost numit conducătorul Şcolii monahale a Mânăstirii Ostrog şi apoi rector al Seminarului ortodox din Prizren.

În 1974, părintele Irineu a fost ales episcop-vicar al patriarhului Ghermano, cu titlul de episcop de Morava, pentru ca un an mai târziu să fie numit episcop de Nis, unul dintre oraşele importante din sudul Serbiei. Nis, anticul Naissus, este oraşul în care s-a născut Sfântul Împărat Constantin cel Mare.

Datorită vârstei înaintate, patriarhul Irineu a trăit în Iugoslavia comunistă, în Serbia lui Slobodan Miloşevici şi noua Serbie democratică, care aspiră la integrare europeană. A fost bănuit de colaborare cu securitatea comunistă şi cea a regimului Miloşevici, fiind socotit pe de altă parte un ierarh cu reputaţie morală integră, ,,nefiind atins de scandalurile financiare care afectează regulat episcopatul sârb”.

Este un ecumenist fervent şi un susţinător al apropierii de Biserica Catolică; a menţinut vreme îndelungată legături cu Biserica Catolică şi a participat la numeroase întruniri oficiale şi neoficiale cu reprezentanţi catolici. După ce a păstorit vreme de 35 de ani eparhia de Nis, în ianuarie 2010 a devenit întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Serbiei.

În prezent, Serbia se confruntă cu probleme politice majore: integrarea europeană, aderarea la structurile NATO şi mai ales gestionarea dosarului controversat şi însângerat al provinciei Kosovo, a cărei independenţă statul sârb refuză să o recunoască. Din acest motiv, ca şi din cauza presiunilor din culisele politicii internaţionale, autorităţile civile doresc o apropiere de Biserica Catolică care ar putea intermedia accesul Serbiei în structurile europene. De ani de zile, politicienii insistă în a-l invita pe papă să viziteze Serbia, însă nu au găsit susţinere din partea Bisericii Ortodoxe, din memoria căreia nu s-au şters cu totul cruzimile fără seamăn ale ustaşilor şi ierarhilor catolici săvârşite asupra credincioşilor ortodocşi sârbi în timpul celui de-al doilea război mondial.

În aceste circumstanţe delicate, ,,moderatul” şi ecumenistul Irineu a fost considerat ,,marele favorit al alegerilor”, având ,,girul autorităţilor politice actuale, mai ales al preşedintelui Boris Tadic”, unul dintre principalii susţinători ai vizitei papei. El ,,a fost sprijinit şi de o serie de diplomaţi din occident, ca fiind un posibil patriarh”, au notat site-urile sârbe.

Mai mult, de ceva vreme, Serbia plănuieşte să reunească în 2013 la Nis – locul naşterii marelui împărat bizantin – înalţi reprezentanţi ortodocşi, catolici şi anglicani pentru a aniversa împlinirea a 1.700 de ani de la Edictul de la Milan, prin care Sfântul Constantin cel Mare a acordat libertate creştinismului. În cursul vizitei sale la Roma din noiembrie 2009, preşedintele Boris Tadic l-a invitat pe papă la această reuniune ecumenistă.

Ca o adevărată mărturisire pentru a fi ales patriarh, cu câteva zile înainte de alegeri, Episcopul Irineu de Nis şi-a exprimat susţinerea publică pentru acest eveniment. Iată, astăzi, nu se mai cere ca cel care va fi ridicat la rangul de întâistătător al Bisericii să facă o mărturisire de credinţă şi loialitate faţă de Biserica lui Hristos, ci una de fidelitate faţă de ecumenism şi noua ordine mondială !

La această succintă prezentare a noului patriarh şi a conjuncturii politice în care este angrenat ca întâistătător al Bisericii Ortodoxe Sârbe trebuie să adăugăm dorinţa sa de a reforma calendarul. În cadrul unei emisiuni difuzate de Radio Olanda, s-a afirmat: ,,Patriarhul Gavrilovici este văzut ca un reformator al Bisericii, care are circa 11 milioane de credincioşi în şi în afara Serbiei. Se crede că el vrea relaţii mai strânse cu Biserica Catolică şi vrea să renunţe la calendarul iulian”. De asemenea, cotidianul Times of Malta nota: ,,Se ştie că noul patriarh sârb sprijină o reformă a Bisericii incluzând încheierea utilizării calendarului iulian învechit, care înseamnă acum că Naşterea Domnului este sărbătorită de sârbi cu două săptămâni mai târziu decât celelalte confesiuni creştine. ‘Noi, sârbii, nu suntem nici singurii credincioşi ortodocşi, nici singurii creştini, trebuie să ne îndreptăm către timpurile moderne’, a spus analistul sociolog şi religios Mirko Georgevici, adăugând că Irineu ‘este potrivit pentru aceasta’”.

În fine, se aşteaptă ca noul patriarh să se ocupe şi de atenuarea tensiunilor din sânul Bisericii şi angajarea ei în deschiderea ecumenistă pe plan internaţional.

 

Declaraţiile patriarhale de la conferinţele de presă din 26 şi 28 ianuarie

Patriarhul şi-a început păstoria într-un mod caracteristic ierarhilor modernişti ai Bisericii oficiale. După o conferinţă de presă ţinută pe 26 ianuarie la Nis, întâistătătorul sârb a ţinut o a doua conferinţă de presă pe 28 ianuarie 2010, la Belgrad – eveniment istoric pentru că patriarhii sârbi nu au folosit nicicând această metodă de comunicare. În cadrul celor două conferinţe, el şi-a expus opiniile şi dorinţele inovatoare pentru Biserica Serbiei.

Patriarhul Irineu a vorbit în primul rând despre marea reuniune ecumenistă plănuită pentru Nis în 2013 şi despre o eventuală vizită a papei în Serbia. Adresându-se în particular Bisericii Catolice, el a subliniat că o asemenea întâlnire ,,ar putea fi oportunitatea ca Bisericile noastre să stabilească un prim contact şi, cu puţin noroc, să continue aceste contacte şi să apuce pe o cale nouă. Această nouă cale trebuie să fie creştină şi sinceră cu dorinţa de a constitui o singură Biserică a lui Hristos”. Afirmaţiile întâistătătorului sârb referitoare la reuniunea ecumenistă de la Nis au fost primite extrem de bine de Vatican. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, a declarat în aceeaşi zi că este o ,,abordare deschisă şi ecumenistă pe care o primim cu mare satisfacţie”.

Un alt subiect abordat în cadrul conferinţelor de presă a fost cel al provinciei Kosovo, pe care patriarhul a numit-o ,,Ierusalimul sârb” şi ,,leagănul Bisericii şi naţiunii sârbe”. Pe de-o parte, el a rostit cuvinte dure despre situaţia actuală din provincia care şi-a proclamat unilateral independenţa în februarie 2008, pe care Serbia nu o recunoaşte şi o contestă la Tribunalul Penal Internaţional de la Haga. El a afirmat că sârbii kosovari ,,sunt în cea mai grea situaţie din câte au existat vreodată în această regiune”:

,,Tragedia este că autorităţile o cunosc, însă pretind că nu o văd sau că nu o cunosc. Ei s-au dat de partea celor care ne-au alungat pe noi din Kosovo şi Metohia de sute de ani. Mulţi oameni, incapabili să se opună, au fost nevoiţi să fugă şi populaţia sârbă din această zonă este în scădere. Cei care vor să se întoarcă nu au şansa să o facă. Cei care trăiesc acolo în casele lor şi mici proprietăţi nu sunt siguri că se vor întoarce vii, dacă îşi părăsesc casele. (...) Prima noastră datorie, ca Biserică, este să salvăm Kosovo, provincia noastră, pământ sfinţit de mucenici. (...) Trebuie să mergem la Pec pentru ceremonia înscăunării, dar avem noi acces la moaştele noastre ? Fără ele Serbia nu este Serbia, fără Kosovo ea este lipsită de suflet – este inima sa”.

Pe de altă parte, patriarhul Irineu a declarat că ,,după toate criteriile, Kosovo ne aparţine”, însă ,,noi nu vedem nici un inconvenient să trăim alături de celelalte popoare care trăiesc în Kosovo şi să găsim un modus vivendi pentru a putea convieţui cu toţii acolo”. Cu alte cuvinte, el nu se opune unor concesii din partea Serbiei în ce priveşte statutul provinciei şi mai ales al Ortodoxiei din Kosovo.

Un al treilea aspect important al conferinţelor de presă l-a constituit faptul că patriarhul şi-a exprimat clar susţinerea pentru proiectul de integrare europeană a ţării sale. În decembrie 2009, autorităţile de la Belgrad au depus candidatura Serbiei pentru integrarea în Uniunea Europeană. Patriarhul Irineu a declarat: ,,Noi dorim să facem parte din această familie a popoarelor Uniunii Europene şi vom accepta Europa cu nădejdea că aceasta ne va respecta identitatea noastră culturală şi religioasă. Dacă este aşa, nu este nici o problemă să facem parte din comunitatea europeană”. Astfel de declaraţii nu cadrează câtuşi de puţin cu realitatea cotidiană, care adevereşte indiferenţa şi chiar atitudinea sfidătoare pe care o are Uniunea Europeană faţă de tradiţiile culturale şi religioase şi, mai cu seamă, faţă de orice legat de Ortodoxie.

 

Primele iniţiative ale întâistătătorului sârb

» Dorinţa de a impune un dialog cu comunitatea musulmană

În februarie 2010, patriarhul Irineu a avut un incident cu comunitatea musulmană din Serbia, asemănător celui provocat de Papa Benedict al XVI-lea în septembrie 2006 (a se vedea articolul în 3 părţi, Vizita Papei Benedict al XVI-lea în Moscheea Albastră din Istanbul din cadrul rubricii Cronică externă), însă la o scară mult mai mică.

Astfel, patriarhul a acordat un interviu publicaţiei belgrădene Blic, în care a vorbit despre relaţiile dintre creştini şi musulmani. Printre altele, el a afirmat că ,,musulmanii, atunci când sunt puţini, ştiu cum să se comporte şi să fie corecţi, dar atunci când predomină sau sunt în număr mare, exercită presiune”. Declaraţia sa a stârnit furia comunităţii musulmane, care a cerut vehement scuze oficiale: ,,Este incredibil că noul patriarh îşi începe misiunea cu declaraţii lipsite de scrupule faţă de islamism, o religie cu peste un miliard de credincioşi în întreaga lume. Este evident că declaraţia sa cheamă la genocid, pentru că arată indiscutabil că musulmanii sunt acceptabili în ochii patriarhului doar când sunt o minoritate şi îşi trăiesc viaţa cu capetele plecate. Dacă liderul Bisericii Ortodoxe Sârbe doreşte un minim dialog cu reprezentanţii musulmani, aşteptăm scuze categorice”.

Ca urmare, întâistătătorul sârb le-a cerut iertare musulmanilor: ,,Îmi exprim regretele mele cele mai adânci faţă de interviul publicat şi consecinţele sale şi le cer scuze sincere musulmanilor – fraţii noştri creaţi ca şi noi”. În plus, într-un comunicat emis de secretariatul său, patriarhul Irineu a precizat că actuala sa poziţie faţă de islamism este dictată de ,,o apreciere faţă de această religie, pentru identitatea, demnitatea şi integritatea musulmanilor ca persoane, pentru întreaga comunitate ca întreg şi pentru această religie ca una dintre cele mai importante ale lumii”. Toate acestea pentru a putea impune ierarhilor şi credincioşilor conservatori dialogul cu lumea musulmană …

 

» Atitudinea reală faţă de provincia Kosovo şi ierarhii conservatori

Deşi patriarhul sârb a rostit cuvinte frumoase despre Kosovo, care reflectă o poziţie de apărare a leagănului Ortodoxiei sârbe, atitudinea sa reală este cu totul alta, fapt demonstrat de evenimentele ulterioare.

Din punct de vedere ecleziastic, mare parte din Kosovo aparţine de eparhia de Raska-Prizren, condusă între anii 1957-1990 de viitorul patriarh Pavle şi din 1991 de episcopul Artemie. Renaşterea bisericească şi monahală a regiunii se datorează lucrării duhovniceşti a patriarhului Pavle, episcopilor Artemie de Raska-Prizren şi Amfilohie de Muntenegru, în timp ce actualul patriarh Irineu nu a fost implicat în problemele delicate ale provinciei.

În plan politic, albanezii din provincia Kosovo au proclamat unilateral independenţa acesteia, într-un dispreţ total faţă de sârbii kosovari pe care i-au transformat într-o minoritate în cursul războiului şi luptelor de gherilă din anii trecuţi. Comunitatea internaţională cere Serbiei să accepte această situaţie a provinciei, statutul sârbilor kosovari şi al Ortodoxiei destrămate de pe aceste meleaguri. Ea a depus eforturi susţinute pentru recunoaşterea independenţei regiunii Kosovo şi muşamalizarea tuturor faptelor josnice comise de albanezii kosovari în timpul războiului şi după acesta, în condiţiile în care zona este supravegheată de forţele NATO: alungarea sau uciderea sârbilor kosovari, trafic de organe (a se vedea articolul Omul – marfa cea mai căutată, cea mai traficată şi cea mai batjocorită (II)), trafic de droguri şi arme, distrugerea mânăstirilor (a se vedea articolul Războiul din Kosovo nu a luat sfârşit) etc.

În 2005, autorităţile de la Washington au cerut ca taberele implicate să semneze un memorandum. Prin acest document, instituţiile albaneze din Kosovo – alcătuite din foşti membri ai trupelor teroriste UCK – se angajau să reconstruiască bunurile civile şi religioase distruse în cursul răzmeriţei din martie 2004, iar statul sârb şi Biserica Ortodoxă Sârbă urmau să recunoască independenţa Kosovo şi instituţiile albaneze ale provinciei.

Guvernul sârb a semnat memorandumul, însă Biserica Ortodoxă Sârbă s-a opus acestui act. La poziţia Bisericii a contribuit decisiv atitudinea Episcopului Artemie de Raska-Prizren, care a refuzat să colaboreze cu instituţiile albaneze din Kosovo şi trusturile de construcţii ale liderilor UCK. Printre motivele pentru care ierarhul sârb a refuzat să colaboreze se numără faptul că reconstrucţia se referă doar la bunurile distruse în 2004, fără nici o referire la cele distruse între anii 1999-2004, şi că oricum reconstruirea bisericilor din zonă este inutilă în condiţiile în care credincioşii ortodocşi sârbi nu pot reveni să locuiască în Kosovo.

 

Stiri 55 04

 29 octombrie 2009. Arhiepiscopul Ilarion de Volokolamsk, şeful Departamentului
pentru Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei, în vizită în regiunea Kosovo-Metohia,
la invitaţia Episcopului Artemie de Raska-Prizren şi Kosovo-Metohia. În imagine,
de la stânga la dreapta, episcopul Artemie, arhiepiscopul rus Ilarion
şi episcopul-vicar Teodosie, în vizită la Mânăstirea Decani
 

Însă, în ciuda opoziţiei episcopului Artemie, alţi ierarhi sârbi susţin cooperarea cu autorităţile albaneze şi comunitatea internaţională şi recunoaşterea independenţei provinciei Kosovo. Printre aceştia se numără Episcopul vicar Teodosie de Raska-Prizren, igumen al Mânăstirii Decani, care se află în conflict deschis cu episcopul Artemie. Poziţia fermă a acestuia din urmă, de sprijinire a sârbilor kosovari şi păstrare a credinţei ortodoxe în regiune, a iritat comunitatea şi mass-media internaţională. Mass-media l-a caracterizat drept un ,,extremist şi ultranaţionalist cu opinii anti-occidentale” şi diferiţi lideri internaţionali, mai ales din Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, ca şi ambasadorii ţărilor occidentale la Belgrad fac presiuni asupra Bisericii Ortodoxe Sârbe cerând cu stăruinţă îndepărtarea acestui ierarh incomod.

Un alt aspect care contribuie la ‘caracterul incomod’ al ierarhului este poziţia sa categoric anti-ecumenistă. El este singurul episcop sârb care a semnat Mărturisirea de credinţă contra ecumenismului de la Volos (a se vedea articolul Septembrie-octombrie 2009. Noutăţi pe frontul ecumenist (I)) şi co-autor al unei lucrări anti-ecumeniste. De asemenea, el s-a ridicat în sinodul sârb împotriva dialogului cu catolicii şi a documentului de la Ravenna (a se vedea articolul A X-a sesiune de dialog teologic dintre Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică – Ravenna, 8-15 octombrie 2007).

Chiar şi colegii săi din sinod au ajuns să-l considere un ierarh incomod. Astfel, pentru a reuşi marginalizarea şi îndepărtarea sa, în spinarea lui au fost aruncate diferite acuzaţii ani de zile. Kosara Gavrilovici, fostă traducătoare pentru preşedintele american George W. Bush, a declarat: ,,Sinodul a încercat de mult timp să-l îndepărteze pe episcopul Artemie. În mai multe rânduri, episcopul a fost acuzat de manevre financiare, însă fără nici o dovadă. În toamna anului 2004, au încercat să-l declare bolnav mintal. Ba chiar au încercat să mă convingă că suferă de o boală mintală gravă”.

 

Stiri 55 05

Episcopul Artemie, în vizită la Mânăstirea Devic, care a fost devastată în 1999

 

După trecerea la cele veşnice a patriarhului Pavle şi alegerea unui nou întâistătător, campania a căpătat amploare. Episcopul Artemie împreună cu mai mulţi apropiaţi ai săi, printre care secretarul eparhiei, ieromonahul Simeon Vilovski, a fost acuzat de deturnarea ilegală a mai multe milioane de euro din fondurile guvernamentale destinate ajutorării populaţiei Kosovo şi reconstruirii monumentelor istorice ale regiunii.

În cele din urmă, ca urmare a refuzului episcopului de a colabora cu o comisie de episcopi însărcinată cu anchetarea finanţelor Mânăstirii Gracanica, sediul eparhiei Raska-Prizren, pe 11 februarie 2010, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Serbiei a concluzionat că episcopul Artemie nu a ,,dus la îndeplinire deciziile Sinodului” şi a vorbit despre ,,dezvăluirea unor încălcări grave, de lipsă de transparenţă şi chiar delapidare de către unele persoane şi instituţii din această episcopie”.

În aceeaşi zi, Sinodul sârb a luat două decizii. Prin decizia nr. 131, Episcopul Artemie de Raska-Prizren ,,este suspendat din funcţiile sale până când va fi încheiată procedura canonică asupra sa, adică până la următoarea reuniune a Adunării episcopilor Bisericii Ortodoxe a Serbiei”. Comunicatul precizează că ,,P.S. Artemie nu are interdicţie de a sluji şi poate locui în sediul său episcopal sau în alt loc sau mânăstire din eparhia sa sau din altă eparhie a Bisericii Ortodoxe Sârbe, însă doar cu acordul noului administrator al eparhiei sau al episcopului eparhiei în care va alege să locuiască”. Decizia nr. 132 îl numeşte pe fostul episcop de Herţegovina, Atanasie Jevtic, actualmente pensionar, acuzat a fi mason, ca episcop interimar de Raska-Prizren.

Presa a fost alături de Sinodul sârb, declanşând o campanie extrem de violentă şi josnică împotriva episcopului Artemie, cu acuzaţii extrem de dure, dar nesusţinute de dovezi.

 

» Evenimentele ulterioare suspendării Episcopului Artemie de Raska-Prizren

Hotărârile sinodale au căzut ca fulgerul asupra episcopului şi clericilor, monahilor şi mirenilor din eparhia Raska-Prizren. Apoi, modul în care a procedat episcopul interimar Atanasie Jevtic depăşeşte limitele imaginaţiei în ce priveşte comportamentul unui cleric.

În decurs de o oră de la şedinţa Sinodului, episcopul interimar a ajuns la Mânăstirea Gracanica, unde s-a instalat, preluând – după cum spune el însuşi – ,,cu autoritatea sinodală, departamentul serviciului de informaţii, ca şi departamentul secretariatului şi trezoreriei eparhiei”. Linia telefonică şi conexiunea la internet au fost întrerupte pentru ca episcopul Artemie să nu poată comunica în afara mânăstirii. Apoi, noul chiriarh, însoţit de episcopul vicar şi mai mulţi monahi de la Mânăstirea Decani, a intrat cu forţa în chiliile episcopului Artemie şi ale apropiaţilor săi, realizând un fel de percheziţie.

De asemenea, episcopul Atanasie a început o ‘epurare’ a mânăstirilor din eparhie, începând cu Gracanica, Baniska şi Crna Reka, din dorinţa de a-i îndepărta pe cei credincioşi episcopului Artemie. Ca urmare, l-a înlocuit pe secretarul scaunului eparhial, ieromonahul Irineu, şi a schimbat igumenii mai multor mânăstiri. El a declarat, de asemenea, că la Mânăstirea Gracanica şi alături de episcopul Artemie nu pot rămâne mai mult de 2 călugări. Încercând să-l susţină pe episcopul lor, mai mulţi monahi din mânăstiri ale eparhiei, ca şi credincioşi, au plecat către Gracanica, însă forţele KFOR şi poliţia albaneză kosovară au încercuit mânăstirea şi nu au permis accesul nimănui. O parte dintre ei au fost arestaţi de albanezi.

Ulterior, monahii şi credincioşii au organizat proteste în faţa sediului patriarhiei din centrul Belgradului (foto), la care au participat sute de persoane. Cei care s-au ridicat în apărarea episcopului Artemie se tem că vor fi prigoniţi pentru atitudinea lor. De exemplu, protosinghelul Simeon Vilovski a fost arestat în Grecia, însă el cere să nu fie repatriat de frica ierarhilor sârbi şi susţine că este nevinovat de acuzaţiile care i se Stiri 55 06aduc. De asemenea, monahul Antonie de la Mânăstirea Crna Reka, care a organizat o conferinţă de presă, a dat un interviu pentru cotidianul rusesc Pravda şi a participat la protestele în favoarea ierarhului, este pe cale de a fi ,,dat afară din monahism” de către Sinodul sârb.

Într-un interviu acordat ziarului Pravda pe 26 februarie 2010, episcopul Artemie declara: ,,Potrivit inovatorilor în teologie şi practică, poziţia mea clară şi hotărâtoare faţă de ecumenism, papism şi globalizare a deranjat şi deranjează chiar pe unii din Biserica Ortodoxă Sârbă, care acceptă aceste principii şi slujesc pentru realizarea lor. Toţi cei pe care îi deranjez se năpustesc uniţi asupra mea, pentru a-şi împlini scopurile lor necinstite. Şi vor să mă scoată din scaun şi să mă distrugă fizic”.

Ierarhul sârb a mai spus: ,,Luptele mele consecvente şi acerbe pentru poporul din Kosovo şi Metohia au deranjat regimul lui Slobodan Miloşevici, dar şi actualul regim al lui Boris Tadic şi comunitatea internaţională … Ştiu că toţi înaintaşii mei în scaunul eparhiei Raska-Prizren, precum şi întregul popor sârb din Kosovo şi Metohia, veacuri de-a rândul au primit şi primesc mucenicia pentru că Dumnezeu o îngăduie. Prigonitorii mei pot să mă lipsească de episcopie, pot să mă lipsească până şi de vrednicia arhierească, pot să mă considere bolnav, să spună că sunt debil din pricina bătrâneţii. Pot să mă considere nebun, pot să facă şi alte nedreptăţi, pe care nu pot nici măcar să mi le imaginez. Toate le voi răbda cu ajutorul lui Dumenzeu, dar nu pot să mă determine să fac schismă şi să rup cămaşa savaită (a Sfântului Sava, primul arhiepiscop al Serbiei) a Bisericii Ortodoxe a Serbiei. Nu pot să mă arunce în braţele papei de la Roma, nici în braţele ecumeniştilor europeni, iar eu nu am de gând să-mi abandonez poziţiile”.

O parte a presei sârbe a fost alături de episcopul Artemie, descriind campania declanşată împotriva lui ca fiind ,,distrugerea ultimei instituţii a poporului sârb din Kosovo şi Metohia, anume Eparhia de Raska-Prizren”. Un jurnalist se întreba cu durere: ,,După 20 de ani de prigoniri din partea albanezilor, se putea oare aştepta cineva ca Eparhia de Raska-Prizren să pătimească atât din partea Sfântului Sinod ?”

Într-adevăr, cine şi-ar fi putut imagina că duşmanii Ortodoxiei sârbe îşi vor găsi aliaţi printre ierarhi ...

 

Notă

Între 26 aprilie-5 mai, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Serbiei s-a reunit la sediul patriarhiei din Belgrad. Episcopului Artemie i s-a dat să aleagă între a demisiona, a se pensiona sau a fi judecat şi demis. El a răspuns că, din punct de vedere canonic, retragerea sa este contrară canoanelor şi a afirmat că va primi decizia sinodală. Ierarhii au decis cu majoritate de voturi pensionarea Episcopului Artemie de Raska-Prizren, iar până în toamnă eparhia sa va fi condusă de episcopul Atanasie Jevtic.

 

Ioan Palea

 

Surse
1. http://spc.rs, site-ul Bisericii Ortodoxe Sârbe
2. www.orthodoxie.com, 22 ianuarie 2010, ,,Mgr Irenee de Nis elu patriarche de l’Eglise orthodoxe serbe”
3. www.orthodoxpress.com, 22 ianuarie 2010, ,,Belgrade: election d’un nouveau patriarche pour l’Eglise serbe”
4. www.oikoumene.org, 22 ianuarie 2010, ,,WCC congratulates newly elected Serbian Orthodox Patriarch Irinej”
5. www.la-croix.com, 24 ianuarie 2010, ,,L’Eglise orthodoxe serbe face au defi de l’ouverture”
6. http://news-nftu.blogspot.com, 24 ianuarie 2010, ,,New Serbian Patriarch and more ecumenism coming”
7. www.religion.info, 25 ianuarie 2010, ,,Serbie: un patriarche de compromis et de transition a la tete de l’Eglise orthodoxe”
8. www.zenit.org, 28 ianuarie 2010, ,,Vatican ‘joyful’ at Serbian Patriarch invite”
9. www.orthodoxpress.com, 29 ianuarie 2010, ,,Serbie: le nouveau patriarche de Serbie propose une grande rencontre inter-chretienne en Serbie en 2013”
10. www.orthodoxie.com, 29 ianuarie 2010, ,,La premiere conference de presse du patriarche serbe Irenee”
11. www.directionstoorthodoxy.org, 29 ianuarie 2010, ,,Serbia’s new patriarch urges Christian dialogue”
12. www.basilica.ro, 10 februarie 2010, ,,Scuze din partea Patriarhului Serbiei pentru comunitatea musulmană”
13. www.orthodoxpress.com, 15 februarie 2010, ,,Belgrade: l’eveque serbe au Kosovo suspendu”
14. www.directionstoorthodoxy.org, 16 februarie 2010, ,,Communique of Administrator Bishop Atanasije of the Serbian Orthodox Church Diocese of Raska-Prizren”
15. www.orthodoxie.com, 17 februarie 2010, ,,Mgr Artheme, eveque serbe du Kosovo, suspendu de ses fonctions”
16. http://serbianna.com, ,,Serbian Church removes Kosovo Bishop”
 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 55/martie-aprilie 2010