‘Binefacerile’ alimentaţiei şi medicinei moderne

 

Otrăvirea apei potabile
Controlarea comportamentului uman prin dopare cu diverse substanţe prezente în apa potabilă
 
Otrăvirea hranei
Probleme legate de utilizarea aditivilor alimentari. Efectele pe termen lung
Lipsa de etică
Alături de alimente, produsele cosmetice
Urmări fără precedent: creşterea vertiginoasă a numărului de alergii, modificări grave ale proceselor fiziologice normale din organismul uman, vătămări ale creierului
O metodă ‘aparte’ de procesare a alimentelor: iradierea
Ce riscuri implică iradierea alimentelor
 
Ce sunt organismele modificate genetic ?
Care sunt rezultatele practice ale acestor tehnici de inginerie genetică ?
Cine se ocupă de producerea de organisme modificate genetic
 
Patentarea organismelor vii şi monopolul crescând asupra alimentelor de bază
Asigurarea perpetuării unor astfel de organisme modificate genetic pe piaţa mondială
Cultivarea organismelor modificate genetic la nivel mondial
 
O recenzie a cărţii Seminţele distrugerii: agenda secretă a manipulării genetice sau despre efectele şi interesele din spatele alimentelor modificate genetic
Alimente modificate genetic: un experiment asupra maselor
Washington-ul lansează Revoluţia genetică
Manipularea datelor
Planul Rockefeller pentru industria agricolă
Reducerea drastică a populaţiei
 
Frăţia morţii
Subterfugiul ,,hranei pentru pace”
Agro-industria devine globală
Fuziunea dintre monopolul farmaceutic (Big Pharma) şi cel alimentar (Big Food)
Mâncarea este putere
 
Dând frâu liber seminţelor modificate genetic: începutul unei revoluţii în producţia mondială de hrană
Irak primeşte seminţele americane ale democraţiei
Plantând ,,Grădina deliciilor pământeşti”
Controlul populaţiei: ‘terminatori’, ‘trădători’ şi seminţe de porumb contraceptive
Panica gripei aviare şi puii modificaţi genetic
Armageddon-ul genetic: ‘terminatori’ şi patente pe porci

 

 

PARTEA I

Trăim într-o lume guvernată tot mai mult de principii anti-creştine, care stau la baza intereselor şi ţelurilor organizaţiilor internaţionale dornice să-l transforme pe om într-un robot şi să-l supună din toate punctele de vedere.

Pe zi ce trece, libertatea omului este pusă sub semnul întrebării, fiindcă tot mai multe constrângeri, văzute şi mai puţin văzute, se abat asupra lui. Rătăcind în hăţişul ideologiilor şi filozofiilor de tot felul, bâjbâind în întunericul care-l înconjoară, el este vânat de cei care-i pândesc paşii şi îi întind momeli otrăvite. Astfel de nade ţintesc să-i otrăvească încontinuu atât hrana sufletească, cu gunoaiele şi resturile putrede ale filozofiilor păgâne şi ale tuturor aberaţiilor lumii contemporane, cât şi hrana trupească cu gunoaiele născocite în acest veac viclean.

În ce priveşte cel de-al doilea fel de otrăvire, prin hrana trupească – care a urmat un curs asemănător învăţăturii, devenind tot mai artificială –, cantitatea de informaţii existente astăzi depăşeşte orice imaginaţie. Cu toate acestea, de cele mai multe ori, acest tip de informaţii este sau luat în derâdere fiind etichetat ca ‘neştiinţific’, sau discreditat ca aparţinând unor teorii ale conspiraţiei. În plus, în acest ocean de date şi informaţii, este greu de înotat şi de dobândit o imagine de ansamblu asupra fenomenelor ce le guvernează. Noi doar am încercat să aruncăm o privire …

 

Otrăvirea apei potabile

Odată cu dezvoltarea industriilor chimice, mediul înconjurător a început să fie ameninţat de deşeurile şi produsele obţinute – sute şi mii de substanţe toxice, cu efecte nebănuite asupra florei şi faunei, ca şi asupra omului. De exemplu, agenţia de ştiri Associated Press a realizat o investigaţie în Statele Unite ale Americii cu privire la eliberarea de reziduuri chimice în apa potabilă. Deşi oficialii federali şi din industrie au afirmat că nu pot evalua cantitatea de produse farmaceutice deversate de producătorii americani deoarece nimeni nu controlează acest proces, agenţia a întocmit o analiză riguroasă a dosarelor federale pe o perioadă de 20 de ani.

În urma acestei anchete a ieşit la iveală că producătorii americani de chimicale, inclusiv marii producători de medicamente, au eliberat legal cel puţin 122.900 tone de produse farmaceutice în apele care constituie adesea sursa de apă potabilă – o contaminare pe care guvernul federal a ignorat-o complet. În această cantitate, au fost identificaţi 22 de compuşi care apar pe 2 liste: una a Agenţiei pentru Protecţia Mediului (Environmental Protection Agency, EPA), care îi monitorizează ca substanţe chimice deversate în mod legal în râuri, lacuri şi alte ape, şi alta a Administraţiei pentru Medicamente şi Alimentaţie (Food and Drug Administration, FDA), care clasifică aceleaşi substanţe ca ingrediente farmaceutice active, cu efecte asupra omului. Printre cei 22 de compuşi se numără: fenol şi peroxid de hidrogen (92% din cantitate), hidrochinonă, compuşi nicotinici, tetraciclină (antibiotic), codeină (alcaloid din opiu, folosit ca analgezic şi sedativ), warfarină (otravă pentru şoareci, pesticid, dar şi anticoagulant şi inhibitor al plantelor şi animalelor acvatice), anti-convulsive, stabilizatori psihici şi hormoni sexuali. Evident, unele din aceste substanţe sunt toxice pentru floră, faună şi om, iar altele – în funcţie de concentraţia în care se află în apa potabilă – au efecte dintre cele mai variate asupra sănătăţii fizice şi mentale a omului.

Datele nu indică cu precizie cât din cele 122.900 tone provin de la producătorii de medicamente versus alţi producători din domeniul industriei chimice; de asemenea, valorile reprezintă o subestimare masivă din pricina dezinteresului manifestat de oficialităţi faţă de acest fenomen. Până în prezent, marile firme de medicamente au negat că procesul lor de producţie contribuie semnificativ la ceea ce se regăseşte la nivelul apei potabile. Similar, serviciile publice susţin că apa potabilă este sigură, iar majoritatea oraşelor şi furnizorilor de apă nu realizează teste pentru acest gen de substanţe. De asemenea, cercetătorii, medicii şi EPA afirmă că nu există riscuri confirmate asociate cu consumul de cantităţi infime de medicamente existente în apa potabilă (n.r.: toate aceste afirmaţii vin în contextul în care în ultimii 30 de ani au existat procese celebre, cu sute de persoane care au depus mărturie că au fost afectate din punct de vedere medical din pricina apelor contaminate cu tot felul de reziduuri chimice).

În pofida acestor asigurări ale oficialităţilor, unii cercetători afirmă că oriîncotro s-ar uita, vor găsi apă contaminată cu produse farmaceutice; de asemenea, combinaţiile de medicamente prezente în apă, chiar în cantităţi mici, pot avea efecte nocive asupra florei şi faunei, ca şi asupra sănătăţii umane vreme de decenii. De exemplu, au fost realizate mai multe studii privind efectul hormonilor din pilulele contraceptive asupra populaţiilor de peşti din apele aflate în apropierea zonelor urbane dens populate. Rezultatele acestor investigaţii au fost cumplite.

Cercetătorii de la Universitatea din Montreal, Canada, au analizat influenţa estrogenilor asupra peştilor din Fluviul St. Lawrence (n.r.: acest fluviu curge pe o distanţă de 1.300 km şi constituie principală rută pe care se poate naviga în interiorul Statelor Unite ale Americii şi Canada, legând Marile Lacuri de Oceanul Atlantic) din apropierea oraşului Montreal. Sebastien Sauve, profesor de chimie a mediului, afirmă că în această zonă concentraţiile de estrogen (n.r.: termenul ‘estrogen’ indică o clasă de hormoni sexuali feminini) din apă sunt ,,de circa 100 de ori mai mari decât concentraţia cunoscută a avea efecte dezastruoase endocrine”. Excesul de hormoni sexuali din apă conduce la nediferenţierea sexuală în populaţiile de peşti, mutaţii la peştii masculi şi pierderea capacităţii de a se înmulţi. Cei mai afectaţi, uneori în proporţie de aproape 100%, sunt peştii mici, hrana peştilor mai mari, care suferă într-un procent mai mic (30%), fapt ce determină dereglarea lanţului trofic. Studii asemănătoare au fost realizate în Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, cu rezultate similare.

O investigaţie întocmită de Universităţile Exeter şi Brunel, care a durat 3 ani, arată că alături de estrogeni, ar exista o altă categorie de substanţe, ,,anti-androgeni” (n.r.: termenul ‘androgen’ indică clasa de hormoni sexuali masculini), prezente în peste 30 de râuri din Marea Britanie. Aceste substanţe au ca efect blocarea hormonilor sexuali masculini, conducând de asemenea la scăderea fertilităţii şi deformări ale organelor genitale la peşti. Mai grav este că acestea pot afecta într-un mod asemănător oamenii.

Alături de industrie, la poluarea apelor contribuie spitalele şi alte instituţii de îngrijire a sănătăţii. În studiul său, Associated Press a indicat că acestea deversează anual circa 113 tone de produse farmaceutice şi ambalaje contaminate. De asemenea, consumatorii individuali de medicamente îşi aduc aportul la poluarea apelor, prin eliminarea în mediu a substanţelor pe care organismul uman nu le absoarbe sau metabolizează.

În 2004, Agenţia Britanică a Mediului a publicat un studiu preluat de cotidianul The Observer. Potrivit acestuia, consumul de medicamente anti-depresive din Marea Britanie este atât de ridicat, încât aceste substanţe au ajuns să fie depistate în reţelele de apă potabilă. Astfel, medicamentul Prozac, supranumit ‘pilula fericirii’, este prezent în cantităţi tot mai mari în râuri şi reţelele de apă pentru consum domestic.

În septembrie 2008, cotidianul britanic Daily Mail relata că guvernul britanic s-a sesizat în privinţa contaminării apei potabile cu produse farmaceutice şi a cerut oamenilor de ştiinţă să realizeze analize ale apei de râu din locurile în care aceasta este preluată pentru consumul casnic. În urma anchetei, s-a evidenţiat că apa de la robinet conţine cantităţi extrem de mici de medicamente utilizate în tratarea cancerului (fluorouracil), analgezice (ibuprofen), sedative (diazepam), hormoni sexuali şi nu în ultimul rând cocaină, a cărei prezenţă a fost depistată în aproape toate râurile din Marea Britanie. Deşi cantităţile în care acestea sunt prezente sunt foarte mici, existenţa a numeroase substanţe dintre cele mai variate transformă apele într-un adevărat ,,cocktail de medicamente”, care afectează sănătatea adulţilor, dar mult mai serios pe cea a copiilor şi fetuşilor.

Este notabil faptul că, în ciuda înmulţirii studiilor şi analizelor care demonstrează contaminarea apelor cu diverse substanţe nocive, autorităţile reacţionează extrem de lent în a lua măsuri sau în unele cazuri ignoră complet problemele. De exemplu, mai multe studii au confirmat prezenţa percloratului – un ingredient de combustibil de rachetă toxic – în apa de băut, în cel puţin 395 de locaţii din 35 de state americane, în cantităţi suficient de mari pentru a afecta glanda tiroidă şi a reprezenta un risc de sănătate mai ales pentru bebeluşi şi fetuşi (n.r.: cercetările medicale au arătat că percloratul conduce la scăderea coeficientului de inteligenţă (IQ) şi la creşterea problemelor de comportament şi percepţie). Însă EPA, după ce a zădărnicit încercările de sesizare a oficialităţilor cu privire la acest pericol pentru sănătate, şi-a ‘desăvârşit’ acţiunea prin stabilirea nivelului maxim de contaminare permisibil la valori de 15 ori mai mari decât cele propuse de aceeaşi agenţie în 2002. Robert Zoeller, profesor la Universitatea Massachusetts, specialist în studiul hormonilor tiroidieni şi dezvoltarea creierului, a declarat că amendamentele guvernului la propunerea EPA ,,au deformat ştiinţa într-o asemenea măsură, încât poate justifica nereglementarea” acestei substanţe toxice.

 

Controlarea comportamentului uman prin dopare cu diverse substanţe prezente în apa potabilă

Pe lângă otrăvirea apei prin poluare, care este într-o oarecare măsură o consecinţă firească a dezvoltării industriale, autorităţile guvernamentale şi o sumedenie de organizaţii non-guvernamentale vehiculează în culise ideea introducerii de substanţe în apa de băut pentru controlarea comportamentului uman.

În secolul al XX-lea, atât de lipsit de scrupule şi plin de tot felul de studii îndreptate împotriva omului, au fost realizate numeroase experimente de acest gen, atât în perioada nazistă, în ţările comuniste, cât şi în ţările aşa-zis democrate. În plus, numeroşi medici şi specialişti au afirmat deschis în cărţi, conferinţe şi alte materiale, dorinţa organizaţiilor cu influenţă mondială de a modifica şi controla comportamentul uman prin introducerea de substanţe în apa potabilă, alimente, medicamente etc.

De pildă, în cartea sa profetică, Impactul ştiinţei asupra societăţii, din 1951, Bertrand Russell (1872-1970) scria: ,,Societăţile ştiinţifice sunt încă în copilăria lor. (...) Este de aşteptat ca progresele în fiziologie şi psihologie să dea guvernelor mai mult control asupra mentalităţii individului decât au acum chiar în ţările totalitare. Fichte a afirmat că educaţia trebuie să aibă ca scop distrugerea voinţei libere, pentru ca, după ce elevii părăsesc şcoala, să fie incapabili, pentru tot restul vieţii lor, să gândească sau să acţioneze altfel decât au dorit profesorii lor. (...) Dieta, injecţiile şi hotărârile judecătoreşti vor fi combinate de la o vârstă foarte fragedă, pentru a genera tipul de caracter şi tipul de credinţe pe care autorităţile le consideră de dorit şi orice critică serioasă a puterilor va deveni imposibilă din punct de vedere psihologic.

Naziştii erau mai ştiinţifici decât conducătorii actuali din Rusia (n.r.: comuniştii). Dacă ar fi supravieţuit, ar fi început curând înmulţirea ştiinţifică. Orice naţiune care adoptă această practică în decurs de o generaţie va câştiga mari avantaje militare. Sistemul, se poate presupune, va fi în genul acesta: cu excepţia aristocraţiei care va guverna, toţi oamenii cu excepţia a 5% bărbaţi şi 30% femei vor fi sterilizaţi. Cele 30% femei îşi vor petrece perioada dintre 18-40 de ani pentru reproducţie, spre a asigura carnea de tun necesară. Ca o regulă, va fi preferată inseminarea artificială. (...) Treptat, prin înmulţire selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte până vor ajunge specii aproape diferite. O revoltă a plebei va deveni la fel de inimaginabilă pe cât este o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii mâncării cărnii de oaie”.

Francis Crick (1916-2004) – care a rămas în istoria medicinei ca cel care a descoperit structura moleculei de ADN în 1953, împreună cu James Watson – a fost unul dintre cei care au sugerat introducerea de medicaţie în apa potabilă pentru scăderea ratei fertilităţii umane. În cadrul unui simpozion cu tema ,,Omul şi viitorul său”, organizat în 1962, el a susţinut strategiile de control al populaţiei, inclusiv introducerea în rezervele de apă ale acelor naţiuni pe care le socotea ,,necorespunzătoare pentru a avea copii” de substanţe chimice care să producă sterilitate: ,,Această abordare poate fi împotriva eticii creştine, (...) însă nu văd de ce oamenii ar trebui să aibă dreptul de a avea copii. Am putea atinge rezultate remarcabile după 20-30 de ani prin limitarea reproducerii la cuplurile superioare din punct de vedere genetic” …

John Holdren, actualul consilier al preşedintelui american Barack Obama în probleme de ştiinţă şi tehnologie, a publicat în 1977, alături de Paul şi Anne Ehrlich, cartea intitulată Eco-ştiinţa. În aceasta, cei trei promovează diverse ,,programe de sterilizare în masă prin rezervele de apă şi hrană, ca şi prin implanturi în organism care să împiedice cuplurile să aibă copii”: ,,Adăugarea unui sterilizator în apa potabilă sau în mâncarea de bază este o sugestie care pare să şocheze oamenii mai mult decât majoritatea propunerilor pentru controlul involuntar al fertilităţii. Într-adevăr, aceasta ar ridica unele probleme politice, sociale şi juridice extrem de dificile, ca să nu mai vorbim de cele tehnice”.

O substanţă care a fost adăugată deja în apa multor ţări şi regiuni ale lumii este fluorul. Naziştii au fost primii care au adăugat fluor în apa potabilă a prizonierilor din lagărele de concentrare, cunoscând faptul că această substanţă menţinea prizonierii liniştiţi şi letargici.

În cartea sa Epoca trădării (1957), dr. R. Swinburne Clymer explica: ,,Chimiştii germani au lucrat la un plan foarte ingenios şi vast pentru controlul maselor, care a fost adoptat de conducerea germană. Planul implica controlarea populaţiei dintr-o zonă dată prin introducerea de medicaţie în rezervele de apă de băut. (...) În această schemă, fluorura de sodiu ocupa un loc important. Ideologii care susţin fluorurarea apei ne spun că scopul este de a reduce cariile la copii, (...) însă adevăratul scop nu este acesta. Adevăratul scop din spatele fluorurării apei este reducerea opoziţiei maselor la dominaţie şi control şi pierderea libertăţii. (...) Orice persoană care bea apă fluorurată timp de un an de zile sau mai mult nu va mai fi niciodată aceeaşi persoană, mental sau fizic”.

Într-un mod asemănător au procedat comuniştii în Uniunea Sovietică şi ţările asiatice, adăugând fluor în apa de băut. În anii ’1950, maiorul George Jordan din Forţele Aeriene Americane a depus mărturie înaintea comisiilor Congresului american pentru activitate anti-americană. El a afirmat că, în timp ce era ofiţer de legătură SUA-URSS, sovieticii au admis deschis că ,,folosesc fluorura în apa din lagărele de concentrare pentru a-i face pe deţinuţi proşti, docili şi slugarnici”.

După cel de-al doilea război mondial, fluorului i s-a făcut o propagandă virulentă ca soluţie ideală pentru rezolvarea problemelor dentare ale copiilor şi s-a propus adăugarea lui în apa potabilă a ţărilor democrate, în pasta de dinţi etc. Întreaga propagandă a avut însă acelaşi scop, de control al populaţiei de către elita conducătoare.

Printre efectele fluorurării apei se numără: scăderea fertilităţii (prin creşterea ratei avortului), scăderea coeficientului de inteligenţă (IQ) şi, în general, a capacităţii mentale (copiii crescuţi în regiuni cu concentraţii mari de fluor în apă au un coeficient de inteligenţă mai mic cu până la 10 puncte faţă de copiii crescuţi în zone învecinate nefluorurate; de asemenea, are efecte asupra creierului nou-născuţilor şi fetuşilor), modificări majore în hipocamp, vătămarea structurii ADN, creşterea incidenţei sindromului Down (ceea ce înseamnă tot modificări la nivelul ADN), promovarea creşterii celulare nediferenţiate şi a cancerului, favorizarea osteoporozei şi a unui număr crescut de fracturi, afecţiuni ale glandei tiroide, îmbătrânire prematură, infirmitate şi moarte timpurie. De asemenea, fluorul este ingredientul activ din otrăvurile pentru şobolani şi gândaci şi gazul sarin, şi mai mult de 60 de calmante existente pe piaţa farmaceutică utilizează fluorul în compoziţia lor, cu scopul de a spori efectul celorlalte ingrediente active.

Olanda a adăugat fluor în apă timp de 10 ani, programul încheindu-se în anii ’1970. Oraşul german Basel a adăugat fluor timp de 40 de ani, iar Marea Britanie adaugă fluor în 11% din apa de băut şi în două regiuni din Irlanda de Nord.

Cercetătorul Ian E. Stephen, specialist în efectele nocive ale fluorului asupra sănătăţii, afirmă că în timpul mandatului prim-ministrului Margaret Thatcher (1979-1990), gradul de fluorurare a apei din Irlanda de Nord a fost triplat. El susţine că acest lucru nu a urmărit un scop profilactic, de prevenire a apariţiei cariilor, ci a avut menirea de a calma o zonă a ţării cu un risc ridicat de conflict. După semnarea acordului de pace, Marea Britanie a încetat să adauge fluor în apa potabilă din Irlanda de Nord.

În prezent, circa 10% din britanici consumă apă fluorurată, mai ales în zonele din vestul şi nord-vestul ţării şi autorităţile sprijină extinderea programului de fluorurare. În Statele Unite ale Americii, 150 milioane de persoane primesc apă fluorurată, iar guvernul doreşte ca, până în 2010, 75% din apa de băut a ţării să fie fluorurată. Între timp, consiliile unor oraşe americane au votat pentru îndepărtarea fluorurii din apă. Pentru a contracara acest fenomen, state ca Pennsylvania au votat legi care fac ilegală îndepărtarea fluorurii din apa unei comunităţi, odată ce procesul de fluorurare a început.

Pe 24 noiembrie 1992, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune CBC, dr. Robert Carton, om de ştiinţă care a lucrat 20 de ani pentru EPA, declara că ,,fluorurarea este cel mai mare caz de fraudă ştiinţifică a secolului, dacă nu a tuturor timpurilor”. Iar medicul John Yiamouyiannis afirma: ,,Nu adăugăm în mod deliberat arsenic, nici plumb în apă. Dar adăugăm fluor. De fapt, fluorul este mai toxic ca plumbul, şi doar un pic mai puţin otrăvitor ca arsenicul” !

O altă substanţă care se preconizează a fi adăugată în apa potabilă este litiul (n.r.: de fapt, litiul, ca şi fluorul nu sunt adăugate ca atare în apă, ci sub formă de săruri). De pildă, studiul unor cercetători japonezi, publicat în Revista Britanică de Psihiatrie, sugerează că apa de băut care conţine litiu poate reduce rata sinuciderilor. Ei au analizat legătura dintre concentraţiile de litiu din apa de băut şi rata sinuciderii în Prefectura Oita, care are o populaţie de peste 1 milion de oameni. Potrivit rezultatelor acestui studiu, rata sinuciderii a fost considerabil mai mică în acele zone în care litiul s-a aflat în concentraţia cea mai mare.

Doze mari de litiu sunt utilizate pentru a trata unele dereglări psihice grave. Sophie Corlett, director pentru relaţii externe al Fundaţiei pentru Sănătate Mentală Mind, susţine că cercetarea ,,merită cu siguranţă mai multe investigaţii. Ştim deja că litiul poate acţiona ca un stabilizator puternic al dispoziţiilor psihice pentru persoane cu tulburări bipolare şi tratarea persoanelor cu litiu este, de asemenea, asociată cu rate scăzute ale sinuciderii. Însă în doze mari, litiul are efecte secundare neplăcute semnificative şi poate fi toxic”.

 

Surse selective
- 1 septembrie 2008, ,,Daily Mail: How perfumes and scented creams could make your unborn baby infertile”
- 30 septembrie 2008, ,,Daily Mail: Cocktail of drugs in water effects adults, especially foetuses”
- 19 ianuarie 2009, ,,Gender-bending chemicals in our rivers grow more potent”
- 16 aprilie 2009, ,,Rising number of children allergic to fruit and veg”
- 18 februarie 2008, ,, Study Confirms Estrogen in Water from the Pill Devastating to Fish Populations”
- 19 ianuarie 2009, ,,Study links water pollution from contraceptives, chemicals with declining male fertility”
3. http://web.archive.org, 2001, ,,Codex Alimentarius Commission. A threat to humankind”
4. www.organicconsumers.org, august 2003, ,,Genetically modified democracy”
5. Ziua, 10 august 2004, ,,Reţeaua de apă potabilă din Marea Britanie, infestată cu calmante”
6. www.telegraph.co.uk, 9 noiembrie 2006, ,,Brain damage warning”
7. România liberă, 16 martie 2007, ,,Drogurile din fast-food”
8. www.mathaba.net, 16 mai 2007, ,,GM foods, crops – preparing for worldwide genetic control”
9. Ziua, 21 iunie 2007, ,,Kilograme de toxine pentru frumuseţe”
10. www.anhcampaign.org, 7 ianuarie 2008, ,,ANH and Irish Delegation urge the EU to stop Codex Alimentarius (food code – due Jan 2010)”
11. www.nysun.com, 25 aprilie 2008, ,,Food crisis starts eclipsing climate change worries”
12. ACRES, iunie 2008, ,,The seed barons”
13. www.guardian.co.uk, 4 iulie 2008, ,,Secret report: biofuel caused food crisis”
14. http://news.cnet.com, 7 iulie 2008, ,,World Bank: Biofuels lift food prices 75 percent”
15. www.organicconsumers.org, 25 august 2008, ,,History, background and status of labeling of irradiated foods”
16. www.infowars.net, 23 septembrie 2008, ,,Toxic rocket fuel chemical in drinking water can stay says government”
17. http://news.bbc.co.uk, 5 ianuarie 2009, ,,BBC: ‘Experts’ think Lithium in water is a ‘powerful mood stabiliser’ for the masses”
18. www.ecomagazin.ro, 14 ianuarie 2009, ,,Codex Alimentarius”
19. www.timesonline.co.uk, 21 februarie 2009, ,,Soft drinks found to have 300 times more pesticide than tap water”
20. www.globalresearch.ca, 24 februarie 2009, ,,Monsanto’s Bt cotton kills the soil as well as farmers”
21. www.foxnews.com, 20 aprilie 2009, ,,Report: 271 million pounds of pharmaceuticals released into U.S. waterways”
22. Wise Up Journal, 1 iunie 2009, ,,The significance of the successfully developed GM food vaccine”
23. Ziua, 29 iunie 2009, ,,Carnea de la animalele clonate ar putea ajunge în magazinele din Europa”
24. www.naturalnews.com, 21 iulie 2009, ,,Billions of people expected to die under current Codex Alimentarius guidelines”
25. www.globalresearch.ca, 29 iulie 2009, ,,The long effects of genetically modified food on humans”
26. Ziua, 5 august 2009, ,,Aditivii alimentari ne fac să mîncăm mai mult”
27. Jurnalul naţional, 14 august 2009, ,,Codex Alimentarius, un dezastru pentru sănătatea noastră”

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 51/septembrie-octombrie 2009 

 

 

 

PARTEA A II-A

Otrăvirea hranei

(A se vedea articolul Efectele dezastruoase ale reglementărilor Uniunii Europene introduse în România (II))

Printr-un proces similar, dar extrem de periculos trece întreaga hrană a planetei. Funestul secol XX, care a adus după sine un cortegiu de calamităţi şi dezastre de toate naturile pentru umanitate, şi-a lăsat amprenta şi asupra alimentaţiei.

Astfel, industrializarea galopantă şi deschiderea de noi pieţe de desfacere pentru mărfuri au determinat apariţia de tehnologii noi pentru conservarea îndelungată a produselor alimentare. Ca urmare, pentru a zăbovi cât mai mult timp în galantare, acestui tip de produse i-au fost adăugate o sumă de substanţe chimice, unele dintre ele având efecte nocive bine cunoscute, sau i-au fost aplicate noi metode de procesare. Consecinţa a fost sărăcirea alimentelor în substanţe nutritive – de cele mai multe ori, prin distrugerea principiilor active existente în hrana naturală (n.r.: de la simpla reducere a cantităţii de glucide, lipide şi proteine, până la deficitul grav al hranei în elemente minerale, vitamine, enzime etc) – şi adăugirea de substanţe sintetice, în multe cazuri doar în scopul creşterii profitului economic al producătorului.

Acestei aşa-zise îmbunătăţiri a calităţii produselor alimentare i se alătură utilizarea de pesticide (ierbicide, insecticide, fungicide, îngrăşăminte chimice, care sunt grupate în mai multe clase, în funcţie de toxicitatea lor) şi alte genuri de substanţe, folosite fie pentru creşterea producţiei de legume şi fructe, fie pentru sporirea cantităţii de lapte şi carne.

Tot din această plagă face parte modificarea psihologică pe care a suferit-o omul secolului XX, ca urmare a bombardamentului neîncetat cu reclame din partea marilor companii. Industria publicităţii, care a apărut la sfârşitul secolului XIX şi a cunoscut o dezvoltare fenomenală în secolul XX, a ‘hrănit’ dorinţa omului de a consuma; apoi, diferite facilităţi bancare au contribuit la transformarea acestei dorinţe într-o stare patologică, cunoscută sub denumirea de consumism.

 

Probleme legate de utilizarea aditivilor alimentari. Efectele pe termen lung

Vorbind concret, una dintre problemele cele mai acute ale alimentaţiei moderne este creşterea uriaşă a produselor preparate şi semipreparate şi, în consecinţă, a utilizării aditivilor alimentari. Aditivii sunt substanţe chimice adăugate alimentelor pentru îmbunătăţirea aspectului, gustului, consistenţei, ca şi pentru conservarea un timp îndelungat a produselor. Ar trebui precizat că, în prezent, aditivii sunt utilizaţi şi la cele mai comune alimente, precum pâinea, laptele şi produsele lactate, carnea şi preparatele din carne, laptele praf pentru bebeluşi etc.

Aceşti aditivi, clasificaţi internaţional în 25 de categorii cu zeci sau sute de substanţe, sunt în general substanţe de sinteză şi au un efect devastator asupra organismului uman. Medicii nu recomandă administrarea unui medicament timp îndelungat, pentru a nu genera efecte secundare pe termen lung sau chiar ireversibile, însă aditivii au devenit chimicale prezente zi de zi în alimentaţia omului modern.

Consumul produselor alimentare cu aditivi produce, în organismul uman, un adevărat ‘bombardament chimic’ asupra organelor interne, determinând apariţia de tumori, alergii, boli cardiovasculare, ale tubului digestiv, disfuncţii renale, diabet, tulburări de auz, vedere şi memorie, epilepsie, mutaţii cromozomiale, boala Parkinson, Alzheimer, retardare mintală etc. Într-un cuvânt, alimentaţia modernă este una dintre cauzele primordiale ale bolilor moderne. Potrivit rapoartelor organizaţiilor internaţionale, mortalitatea cauzată de consumul alimentelor îmbogăţite cu substanţe artificiale se află pe locul 3 în lume, după consumul de droguri şi medicamente şi accidentele de circulaţie.

Pe lângă efectele pe care le au aceşti aditivi fiecare în parte, studiile au arătat că efectele lor combinate sunt mult mai grave. Profesorul Vyvyan Howard de la Universitatea din Ulster afirmă că unii aditivi, când sunt combinaţi, au un efect de 7 ori mai puternic şi, în realitate, ,,nimeni nu ştie ce poate face acest cocteil chimic, mai ales în stadiile timpurii de dezvoltare. Acest cocteil este mult prea complex”.

De asemenea, studii recente pun sub semnul întrebării dacă E-urile utilizate în Uniunea Europeană sunt atât de inofensive pe cât afirmă cei care reglementează industria alimentară. Analize realizate de cercetători de la Universitatea Southampton din Marea Britanie au arătat că aditivii prezenţi în mod obişnuit în băuturile răcoritoare şi alte produse determină modificări comportamentale la copii, motiv pentru care grupurile pentru protecţia consumatorilor au cerut îndepărtarea acestor substanţe din alimentaţie. Însă, Agenţia Europeană pentru Siguranţa Alimentară susţine că dovada efectului aditivilor asupra copiilor nu este suficient de relevantă şi, pentru moment, aceştia continuă să fie folosiţi în industria alimentară.

 

Lipsa de etică

O altă problemă o constituie lipsa de etică a unor producători, care utilizează aditivi puţin testaţi, ale căror efecte nu se cunosc, sau despre care se ştie că sunt toxici. De pildă, încă din 2004, expertul chinez Zhou Qing a stăruit pe lângă guvernele mai multor ţări occidentale să acorde o atenţie deosebită aditivilor produşi în China. El susţine că aceştia ,,pot avea consecinţe grave asupra siguranţei globale a hranei”.

În 2008 a izbucnit un scandal legat de adăugarea de melamină în produsele alimentare provenite din China şi distribuite în întreaga lume. Cu un an înainte, câinii şi pisicile din Statele Unite ale Americii au început să moară pe neaşteptate; în urma unei investigaţii, s-a descoperit că mâncarea pentru animale importată din China conţinea melamină. Ulterior, în China, a avut loc o creştere neobişnuită a numărului de cazuri de litiază renală (n.r.: pietre la rinichi) la copii; în urma analizelor, s-a descoperit că responsabilă de această ‘epidemie’ era melamina adăugată în lapte.

Pe 17 octombrie 2008, compania japoneză Mitsui & Co. Ltd. a afirmat că cercetătorii chinezi au ,,născocit un produs din ou care conţine între 2,8-4,6 mg/kg melamină”. Apoi, Departamentul de Sănătate din Taiwan a descoperit că praful de copt şi reglatorii de aciditate folosiţi în producţia de pâine, biscuiţi şi prăjituri conţin melamină în cantitate mare. Descoperiri similare au fost făcute în Olanda la produsele de ciocolată, şi în Suedia şi Statele Unite ale Americii la cereale pentru micul dejun, biscuiţi, prăjituri etc.

Cercetările ulterioare cu privire la efectele melaminei asupra organismului uman au arătat că această substanţă chimică, folosită în industria de mase plastice şi adăugată în produsele alimentare, se acumulează în rinichi şi formează pietre şi/sau poate produce vătămarea ireversibilă a rinichiului.

O altă serie de efecte nocive apar din cauza nerespectării de către producători a limitelor maxime admise pentru diferite substanţe chimice prezente în alimente. La începutul acestui an, publicaţia Analytical Chemistry a dat publicităţii un studiu care analiza conţinutul a peste 100 de băuturi pe bază de suc de fructe din 15 ţări. Potrivit rezultatelor acestui studiu, băuturile pe bază de suc de fructe din Marea Britanie conţin cantităţi de pesticide mai mari decât produsele vândute în alte ţări. Concentraţiile au fost în medie de peste 34 de ori mai mari decât cele permise în apa de băut, iar în cazul unor substanţe, concentraţiile au fost chiar de peste 300 de ori mai mari decât cele admise.

Georgina Downs, de la Campania Pesticide Marea Britanie, afirma: ,,Copiii nu trebuie să fie expuşi la aceste chimicale. Această cercetare trebuie să acţioneze ca un puternic semnal de alarmă pentru industria băuturilor răcoritoare”. Ulterior, reprezentanţi ai acestei ramuri industriale au negat că cei mici sunt în pericol, afirmând că aceste concentraţii nu sunt vătămătoare. De asemenea, filiala companiei Coca-Cola în Marea Britanie a insistat că produsele sunt sigure ...

 

Alături de alimente, produsele cosmetice

Substanţele chimice pot fi absorbite de organism şi la nivelul pielii, prin intermediul produselor cosmetice: săpunuri, şampoane, creme, rujuri, produse de machiaj, demachianţi etc. Prin această ‘poartă’ de intrare, femeile absorb anual, în medie, 2,3 kg de substanţe toxice. Revista In-Cosmetics a publicat recent un studiu britanic realizat de biochimistul Richard Bence, care a investigat vreme de 3 ani substanţele prezente în produsele cosmetice şi de toaletă convenţionale.

Din investigaţiile sale rezultă că acestea conţin o sumedenie de chimicale: spumanţi, coloranţi, conservanţi ai produselor cosmetice, care au efecte nocive asupra organismului uman, dintre care cele mai frecvente sunt iritaţiile pielii, îmbătrânirea prematură şi chiar apariţia cancerului. Biochimistul afirmă că absorbţia de substanţe toxice prin piele este mai periculoasă decât îngurgitarea lor: ,,Dacă rujul ajunge în gură, enzimele din salivă şi stomac reuşesc să-l descompună; dacă însă substanţele ajung (n.r.: prin piele) în fluxul sanguin, acolo nu există nici un fel de protecţie”.

Un alt studiu realizat de profesorul Richard Sharpe, de la Unitatea de Ştiinţe Umane a Consiliului de Cercetare Medicală, relevă că parfumurile şi cremele parfumate utilizate de femeile însărcinate afectează sistemul reproducător al fetusului de gen masculin. Chimicalele din cosmetice pot provoca infertilitatea fătului, sau pot conduce chiar la apariţia de tumori canceroase.

 

Urmări fără precedent: creşterea vertiginoasă a numărului de alergii, modificări grave ale proceselor fiziologice normale din organismul uman, vătămări ale creierului

Consecinţele acestui gen de poluare a vieţii cotidiene sunt dificil de estimat cantitativ, însă este remarcabilă apariţia unui număr tot mai mare de boli bizare, care afectează lumea civilizată, caracteristice pentru secolul în care trăim: tulburări metabolice, de comportament şi emoţionale, vătămări aparte ale creierului etc.

Tot în acest context creşte vertiginos numărul alergiilor. În Marea Britanie se estimează că, în prezent, 40% din adulţi suferă de diverse alergii, faţă de numai 15% în anii ’1990. De asemenea, numărul copiilor britanici cu alergii la diferite alimente s-a triplat în decurs de un deceniu. Din ce în ce mai mulţi copii sunt diagnosticaţi cu alergii faţă de fructe şi legume. Medicii afirmă că cifrele au crescut până la de 5 ori în unele zone ale ţării, copiii fiind în pericol de a dezvolta astm.

Simptomele noului fenomen – numit ‘sindrom alergic oral’ – includ inflamaţii în gură şi gât, care conduc în cele mai grave cazuri la dificultăţi respiratorii severe. Dr. Pamela Ewan, consultant în probleme de alergii la Spitalul Addenbroke din Cambridge, descrie situaţia cu care se confruntă: ,,Am observat o creştere mare a numărului de cazuri de alergii în ultimii 4-5 ani. Când am remarcat iniţial problema, nu am crezut că este gravă. A început cu mâncărimi destul de blânde în gură. Însă acum vedem oameni care au un blocaj realmente grav al gâtului, o inflamare semnificativă la nivelul gâtului care poate împiedica respiraţia”.

Pe lângă creşterea numărului de alergii, medicii specialişti au remarcat o modificare a patologiei bolii. Dr. Adam Fox, medic pediatru pe probleme de alergii la Spitalul Guy and St. Thomas din Londra, declară: ,,Vedem, fără îndoială, o mulţime de pacienţi cu sindrom alergic oral. În mod normal, acesta ar trebui să se manifeste la tinerii adulţi, de vreme ce ei încep să facă boala fânului, însă apar mai multe cazuri de acest gen la copiii mici. Pe măsură ce există mai multe cazuri, pare să crească severitatea bolii şi să se schimbe evoluţia bolii”. De pildă, fraţii Jack şi Jerome Harrison nu pot mânca majoritatea fructelor şi mare parte din legume pentru că sunt alergici. La ei, boala a apărut foarte timpuriu, în cazul lui Jack la doar 18 luni, iar lista alimentelor problematice s-a dezvoltat până la vârsta de 10 ani.

O altă problemă cauzată de ,,supa toxică de chimicale” cu care ne hrănim o constituie modificările grave ale proceselor fiziologice normale din organismul uman, precum declanşarea prematură a pubertăţii (n.r.: o astfel de dereglare severă în organismul uman are loc ca urmare a ingerării de hormoni din produsele alimentare şi chiar din apa potabilă). Acest fenomen este atât de răspândit în ţările occidentale, încât organizaţiile medicale de specialitate au propus schimbarea definiţiei dezvoltării normale.

În urmă cu un deceniu, dezvoltarea sânilor la fete la vârsta de 8 ani era considerată anormal de timpurie, însă un studiu din 1997 a arătat că, dintr-un eşantion de 17.000 de fete din Carolina de Nord, la 15% din fetele albe şi aproape 50% din fetele de culoare acest proces începe la 8 ani. Studii din Marea Britanie, Canada şi Noua Zeelandă au avut rezultate similare.

Societatea Endocrină Pediatrică Lawson Wilkins din Statele Unite ale Americii susţine că noua definiţie ar trebui să stabilească că vârsta la care începe dezvoltarea sânilor la fete este 7 ani pentru fetele albe, respectiv 6 ani pentru fetele de culoare. Marcia Herman-Giddens, profesor la Şcoala de Sănătate Publică de la Universitatea din Carolina de Nord, declara: ,,Temerea mea este că grupurile medicale vor putea prelua datele şi vor afirma: ‘Este un lucru normal. Nu trebuie să ne îngrijorăm din cauza lui’. Eu cred că nu este un lucru normal. Este un răspuns la un mediu anormal”.

Este dificil a trasa o linie clară între ce este normal şi ce este anormal din punct de vedere clinic, din cauza faptului că mediul este atât de contaminat, încât nu se poate stabili un etalon al normalităţii. Prezenţa în mediu, şi în cantităţi din ce în ce mai mari, a nenumărate substanţe asemănătoare ca structură şi/sau efect cu hormonii sexuali umani face să ,,fie aproape imposibil să realizeze studii. Nu există nici un loc unde să găseşti o populaţie neexpusă la acestea”, afirmă Marcia Herman-Giddens.

De asemenea, revista medicală The Lancet a publicat recent un articol despre investigaţiile realizate de cercetătorii americani şi danezi cu privire la efectele poluării industriale asupra creierului uman. Dr. Philippe Grandjean, de la Departamentul de Medicină a Mediului de la Universitatea Winslowparken din Danemarca de Sud, şi profesorul Philip Landrigan, de la Şcoala de Medicină Mount Sinai din New York, afirmă că milioane de copii din ţările industrializate au fost expuşi la substanţele chimice din mediu, fenomen care le-a afectat dezvoltarea creierului.

Astfel, cercetătorii afirmă că, în 1981, în Uniunea Europeană, erau înregistrate pentru uzul comercial 100.000 de substanţe chimice, iar în Statele Unite ale Americii 80.000; dintre acestea, mai puţin de jumătate au fost supuse la teste de laborator, iar în 80% din cazuri nu a existat nici o informaţie despre pericolul potenţial pentru copii.

În concluzia raportului scrie: ,,Dovezile combinate sugerează că tulburările de dezvoltare nervoasă produse de chimicalele industriale au creat o pandemie tăcută în societatea modernă”. Aceasta se manifestă prin apariţia unor afecţiuni ale sistemului nervos, precum autism, reducerea atenţiei şi concentrării, reducerea coeficientului de inteligenţă, retardare mentală, încetinirea coordonării motorii şi creşterea agresivităţii.

Un alt document de cercetare, publicat în septembrie 2007, a ajuns la următoarele concluzii: ,,Modelele de comportament cauzate de cocteilurile chimice din mâncare şi băutură, au inclus comportament extrem de agitat şi incontrolabil, făcându-i pe copii să devină ‘violenţi şi să-şi piardă concentrarea’, şi să nu fie capabili să se joace cu o jucărie sau să ducă la bun sfârşit o singură îndatorire”.

 

O metodă ‘aparte’ de procesare a alimentelor: iradierea

Una dintre metodele de procesare a alimentelor este iradierea, adică procesul de expunere la radiaţie ionizantă pentru distrugerea microorganismelor, bacteriilor, virusurilor sau insectelor care ar putea fi prezente în produsele alimentare. În plus, iradierea determină inhibarea germenilor, întârzierea coacerii, îmbunătăţirea rehidratării etc. În urma iradierii, alimentele îşi păstrează prospeţimea o perioadă mult mai lungă de timp.

Există trei tipuri de tehnologii de iradiere: cu raze gamma (folosind elementele radioactive cobalt 60 sau cesiu 137), cu raze X şi cu mănunchiuri de electroni, ultimele două fiind utilizate în ultimii ani. Printre alimentele pentru care se foloseşte această metodă de procesare se numără: fructe, legume, carne, peşte şi fructe de mare, făină, mirodenii şi plante medicinale, ouă, cafea, cacao, tutun etc. Iradierea este recomandată în cazul produselor transportate la mare distanţă şi care pot vehicula insecte sau microorganisme dintr-o ţară în alta. În plus, sunt iradiate nutreţurile pentru a preîntâmpina răspândirea diverselor boli la animale, mai ales salmoneloza.

În ultima perioadă, ca urmare a globalizării comerţului şi a transportării alimentelor pe distanţe foarte mari, a avut loc o adevărată explozie a numărului de instalaţii de iradiere a alimentelor. De exemplu, China, care avea 7 instalaţii de iradiere a hranei în 2003, a ajuns la 50 în 2006; India şi-a propus ca până în 2012 să construiască 25 de instalaţii în plus faţă de cele deja existente pe teritoriul său; iar Mexic a promis că va avea cea mai mare instalaţie de iradiere a alimentelor din lume.

În prezent, iradierea alimentelor este permisă în peste 40 de ţări ale lumii şi se estimează că volumul alimentelor tratate astfel depăşeşte anual valoarea de 500.000 tone. Organizaţia pentru Hrană şi Agricultură a ONU a votat o moţiune pentru a obliga statele membre ONU să introducă tehnologia de iradiere în programele lor fitosanitare.

 

Stiri 52-1

Franţa. Proteste în faţa unei instalaţii de iradiere a alimentelor

 

Şi conducerea Uniunii Europene a reglementat procesul de iradiere a hranei în mai multe directive, începând din 1999. Comisia ştiinţifică pentru hrană a Comisiei Europene a aprobat iradierea a 8 categorii de alimente, însă mai multe state, printre care Germania, s-au opus ca această listă să fie extinsă. În 2003, când Comisia Codex Alimentarius a fost pe punctul de a elimina noţiunea de doză maximă admisă de iradiaţii, Comisia ştiinţifică pentru hrană a adoptat o ,,opinie revizuită”, din cauza protestelor. Aceasta respingea anularea dozei maxime admise şi cerea ca înainte să se extindă lista de categorii de alimente ce pot fi supuse iradierii să se realizeze noi studii de toxicologie.

Alte ţări, precum Noua Zeelandă, Australia, Thailanda, India şi Mexic, permit iradierea fructelor proaspete. Ţări ca Pakistanul şi Brazilia au adoptat fără rezerve şi restricţii Standardul pentru hrană iradiată al Comisiei Codex Alimentarius: cu alte cuvinte, ele permit iradierea oricărui aliment în orice doză. Statele Unite ale Americii are o listă lungă de produse alimentare ce pot fi iradiate: făină de grâu (din 1963), cartofi albi (1964), mirodenii, plante medicinale, carne de porc, fructe şi legume (1986), carne de pasăre (1992), carne de vită (1997), ouă în coajă (2000), fructe şi legume importate (2002), carne cumpărată de Programul Naţional ‘Masă la şcoală’ (2002).

 

Stiri 52-2

Milford, Pennsylvania. Proteste faţă de iradierea hranei
din cadrul Programului Naţional ‘Masă la şcoală’

 

De-a lungul timpului au fost stabilite reglementări de etichetare a produselor alimentare iradiate. O reglementare a Uniunii Europene îi obligă pe producători să informeze consumatorii cu privire la iradierea alimentelor; ca urmare, pe etichetele produselor iradiate trebuie menţionat ,,iradiat” sau ,,tratat cu radiaţii ionizante”. De asemenea, a fost alcătuit un simbol internaţional care să indice tratarea cu radiaţii, numit radura.

 

Stiri 52-3

Această imagine constituie un protest la adresa iradierii alimentelor. Pe ambalaj
se poate vedea simbolul radura, ceea ce înseamnă că acest produs este iradiat

 

Aceste reglementări nu se respectă, simbolul radura nu este afişat pe etichete, iar producătorii, împreună cu oficialităţile, se străduiesc să modifice terminologia, din cauza temerilor consumatorilor care evită să cumpere produse iradiate. Astfel, în Actul de modernizare a Administraţiei pentru Hrană şi Medicamente (Food & Drug Administration, FDA), votat de Congresul american în 1997, se cerea explicit revizuirea etichetării pentru că termenii ‘iradiat’ sau ‘tratat cu radiaţii ionizante’ îi sperie pe consumatori. În 2007, FDA a propus ca numai în cazurile în care iradierea produce o schimbare în structura chimică a produsului sau în consecinţele consumării lui, acesta să fie etichetat şi să poarte simbolul radura. De asemenea, FDA a propus folosirea termenilor ‘pasteurizat electronic’ sau ‘pasteurizat la rece’ în loc de ‘iradiat’. În mod similar, în Europa se vorbeşte despre ‘produse igienizate’ sau ‘ionizate’.

 

Ce riscuri implică iradierea alimentelor

Tehnica de iradiere a alimentelor s-a dezvoltat în ciuda protestelor organizaţiilor pentru protecţia consumatorului, asociaţiilor ecologiste, şi a numeroşi medici şi oameni de ştiinţă. În vreme ce marile companii de produse alimentare câştigă prin aceea că marfa are un termen de garanţie mult mai lung, medicii şi cercetătorii îşi pun problema efectelor acestei metode de conservare asupra organismului uman.

În primul rând, riscurile pe care le prezintă alimentele iradiate nu au fost identificate cu precizie, iar rarele studii pe această temă au fost adeseori discreditate. Fizicianul Roland Desbordes, preşedintele Comitetului de Cercetare Independentă a Radiaţiilor, instituţie acreditată de guvernul francez şi Uniunea Europeană, declara: ,,Ceea ce mă şochează, ca om de ştiinţă, este faptul că s-a dezvoltat o tehnică, fără să existe mijloacele necesare controlului efectelor ei. (…) Pentru a cunoaşte efectele asupra sănătăţii, trebuie realizate studii epidemiologice. Tehnica prezintă un mare risc: dacă doza de iradiere este prea mare, rezultatele pot fi catastrofale pentru sănătatea oamenilor. (…) Instalaţiile de iradiere nu respectă normele sanitare şi de securitate. (…) Miza financiară a iradierii alimentelor este cel puţin echivalentă cu producţia de plante modificate genetic, în mâna câtorva societăţi monopoliste la nivel mondial”.

Una dintre consecinţele cunoscute ale iradierii este distrugerea parţială sau totală a principiilor active existente în hrana naturală. Prof. dr. Gh. Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, avertiza: ,,Din nefericire, odată cu distrugerea microorganismelor (n.r.: prin iradiere) este degradată şi o parte din matricea alimentară, iar produsul nu mai are aceeaşi valoare biologică pentru consumator. Valoarea nutritivă a alimentelor tinde către zero şi sunt generate cantităţi mari de radicali liberi. Unele vitamine pot fi parţial distruse. În unele cazuri, alimentele pot deveni toxice”. Creşterea concentraţiei de radicali liberi se află la originea bolilor cardiovasculare, neurodegenerative, a cancerelor etc.

Pe de altă parte, iradierea omoară doar microorganismele contaminante ale produselor alimentare, dar nu elimină şi toxinele pe care acestea le-au produs deja în produsul alimentar. Astfel, pe câtă vreme se consideră că produsul este bine conservat, micotoxinele prezente pot genera intoxicaţii alimentare grave. Există şi preocupări că iradierea poate masca sau distrage atenţia de la calitatea slabă, igiena şi procedurile proaste de tratare a alimentelor.

În India, au fost realizate studii pe termen scurt, pe copii care au fost hrăniţi cu alimente iradiate. Analizele de sânge au indicat distrugeri ale cromozomilor după 6 săptămâni. Teste similare au fost realizate pe câini hrăniţi cu carne iradiată; în urma examenelor clinice, medicii veterinari au constatat că, în perioada experimentelor, câinii aveau splina mărită. Alte cercetări efectuate sub contract pentru guvernul american indică posibilitatea apariţiei imunotoxicităţii, bolilor de rinichi, de inimă, afecţiunilor organelor genitale şi cancerului.

De asemenea, ,,o analiză atentă realizată de FDA a arătat efecte adverse semnificative la animalele hrănite cu mâncare iradiată: scăderea cu 20,7% a ratei de supravieţuire a puilor de şoareci de laborator; scăderea cu 32,3% a ratei de supravieţuire a puilor de câine; câinii cântăresc cu 11,3% mai puţin decât cei crescuţi cu dietă normală; o formă rară de tumoare malignă a glandelor mamare”.

Acestea sunt doar câteva detalii din studiile realizate, pe care însă organele abilitate cu omologarea diferitelor tehnici implicate în procesul de producţie a alimentelor le ignoră sau chiar refuză să le ia în seamă … Iar problemele existente la nivelul alimentaţiei moderne nu se termină aici.

 

Surse selective
1. http://en.wikipedia.org, ,,Food irradiation”
2. www.ecolife.ro, ,,Aditivii alimentari periculoşi pentru sănătateTop of Form”
3. http://old.banateanul.ro, 24 noiembrie 2004, ,,Alimente sau otrăvuri ?”
4. www.sfin.ro, 30 iunie 2005, ,,Pro şi contra iradierii alimentelor”
5. www.jurnalul.ro, 20 aprilie 2006, ,,Iradierea alimentelor”
6. www.telegraph.co.uk, 9 noiembrie 2006, ,,Brain damage warning”
7. http://sanatate.acasa.ro, 11 februarie 2007, ,,E-urile alimentare, cauză majoră a mortalităţii”
8. www.independent.co.uk, 27 mai 2007, ,,E211 revealed: evidende highlights new fear over drinks additive”
9. Ziua, 21 iunie 2007, ,,Kilograme de toxine pentru frumuseţe”
10. www.parinti.com, 14 aprilie 2008, ,,Comportamentul copiilor, influenţat de consumul de aditivi alimentari”
11. www.ecomagazin.ro, 14 aprilie 2008, ,,Legumele şi fructele din import - frumoase, dar iradiate”
12. http://schimbarea.blogspot.com, 5 iulie 2008, ,,Alimentele iradiate”
13. www.green-report.ro, 5 august 2008, ,,Cui servesc alimentele iradiate ?”
14. www.frontnews.ro, 12 august 2008, ,,Fructele şi legumele de import pot avea un secret: radiaţii pentru conservare”
15. www.organicconsumers.org, 25 august 2008, ,,History, background and status of labeling of irradiated foods”
16. www.dailymail.co.uk, 1 septembrie 2008, ,,Daily Mail: How perfumes and scented creams could make your unborn baby infertile”
17. www.epochtimes-romania.com, 5 noiembrie 2008, ,,Siguranţa hranei din întreaga lume este în pericol”
18. www.timesonline.co.uk, 21 februarie 2009, ,,Soft drinks found to have 300 times more pesticide than tap water”
19. www.dailymail.co.uk, 16 aprilie 2009, ,,Rising number of children allergic to fruit and veg”
20. Ziua, 5 august 2009, ,,Aditivii alimentari ne fac să mâncăm mai mult”

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 52/noiembrie-decembrie 2009 

 

 

 

PARTEA A III-A

Un alt aspect controversat din domeniul alimentaţiei moderne îl constituie promovarea organismelor modificate genetic (OMG), şi implicit a alimentelor modificate genetic. Progresul uriaş al ştiinţei şi tehnologiei, şi în special al geneticii, a oferit posibilităţi nebănuite de a produce noi specii vegetale şi animale, ca şi de a îmbunătăţi calitatea şi cantitatea alimentelor. Din nefericire, acest progres nu a fost corelat cu etica şi oamenii de ştiinţă, cărora li s-au alăturat conducătorii marilor companii alimentare, au depăşit frontiere de netrecut, neţinând cont de consecinţele extrem de grave pe care le au unele experimente.

Genetica şi ramura sa practică – ingineria genetică au fost socotite deschizătoare de drumuri în domeniul alimentar al mileniului al III-lea. Şi în trecut, oamenii au căutat soiuri rezistente la diferite boli, dăunători, condiţii climatice – secete sau îngheţuri, ca şi soiuri mai productive pentru a obţine recolte mai bogate. Din acest motiv, ingineria genetică a fost considerată soluţia ideală pentru obţinerea de asemenea soiuri – pentru o agricultură ideală.

 

Ce sunt organismele modificate genetic ?

Ingineria genetică este intervenţia la nivel molecular şi modificarea materialului genetic al unui organism cu scopul de a elimina caracteristici nedorite şi/sau a introduce unele însuşiri dorite de cercetător. Tehnica este folosită pentru creşterea producţiei vegetale şi animale, diagnosticarea bolilor, producerea unor vaccinuri şi a altor medicamente etc. Spre deosebire de tehnicile tradiţionale de hibridizare, care nu se puteau realiza decât între specii înrudite, ingineria genetică depăşeşte barierele dintre specii şi chiar dintre regnuri, putând să introducă gene ale unor bacterii sau chiar gene umane la plante sau animale.

În mod concret, tehnica presupune introducerea uneia sau mai multor gene aparţinând unei specii la o altă specie, determinând modificarea caracteristicilor celei din urmă. Aceste organisme care au materialul genetic modificat sunt numite organisme transgenice sau organisme modificate genetic, iar caracteristicile nou-dobândite vor fi transmise urmaşilor.

Tehnicile prin care sunt create organisme modificate genetic sunt diverse, deoarece genele (adică, secvenţele ADN) nu pot fi transferate direct. Cu alte cuvinte, gena prelevată de la organismul donor este introdusă în organismul gazdă cu ajutorul unui al treilea organism – cel mai adesea, o bacterie sau un virus – care poate purta în ADN-ul său materialul genetic care trebuie transferat. De fapt, al treilea organism este o bacterie sau un virus care infectează organismul gazdă. Această modalitate de transfer a materialului genetic a fost descoperită în 1977, când s-a observat că bacteria Agrobacterium tumefaciens, care produce cancer la plante, poate introduce în celulele acestora gene provenind de la alte specii.

Când infectează o plantă, prin rană, această bacterie introduce în materialul genetic al plantei o moleculă de ADN, numită plasmid, care conţine genele ce produc boala. Oamenii de ştiinţă au reuşit să înlocuiască genele din plasmid cu gene dorite de ei. Aceste plasmide modificate sunt introduse ulterior în bacterii, care vor infecta apoi plantele şi vor introduce în ADN-ul lor genele dorite.

În ultimii 20 de ani, au fost puse la punct metode mai eficiente de a insera gene în celulele vegetale. Introducerea de gene în materialul genetic al plantelor a reprezentat dintotdeauna o problemă, din cauza faptului că celulele vegetale au, pe lângă membrana celulară, un perete celular care este greu de penetrat. Însă, prin folosirea de chimicale şi/sau şocuri electrice, pereţii celulari sunt perforaţi, ca apoi celulele vegetale să fie cultivate într-un mediu de cultură alături de genele dorite. O altă metodă presupune utilizarea unor ‘tunuri’ care bombardează ţesuturile vegetale cu particule de aur acoperite cu gene; unele gene reuşesc să pătrundă în celule, dând naştere organismelor modificate genetic.

 

Care sunt rezultatele practice ale acestor tehnici de inginerie genetică ?

Folosind aceste tehnici, oamenii de ştiinţă au reuşit să producă plante transgenice cu o imunitate crescută faţă de unele boli, faţă de anumite substanţe chimice, plante rezistente la îngheţ, la atacurile unor insecte, plante cu conţinut ridicat de proteine, grăsimi, vitamine sau alţi nutrienţi, plante care conţin gene ce întârzie coacerea fructelor, care se menţin proaspete mai multă vreme etc.

Iată câteva exemple concrete din lumea vegetală:

 

  • soia Roundup Ready: au fost introduse la soia gene bacteriene care o fac să reziste la toxinele din anumite ierbicide. Acest lucru permite fermierilor să stropească culturile de soia cu ierbicidul respectiv, care va omorî numai buruienile
  • porumb Bt, bumbac Bt, vânătă Bt etc: au fost introduse gene de la Bacillus thuringiensis (Bt), o bacterie din sol care produce o toxină mortală pentru multe insecte. Plantele careconţin gena toxinei bacteriene produc acea toxină în ţesuturile lor, făcându-le letale pentru insecte
  • orez biofortificat, sau orez auriu: în 2000, cercetătorul elveţian Ingo Potrykus a introdus la orez o genă bacteriană şi două gene de la narcisă, pentru ca bobul de orez să conţină vitamina A
  • cartof ‘medical’: în 2003, Universitatea de Stat din Arizona a produs un soi nou de cartof, care conţine un vaccin pentru hepatita B. Persoanele care mănâncă astfel de cartofi produc o cantitate mare de anticorpi. În mod similar, în cartof au fost introduse gene de la bacteria holerei, pentru a transforma cartofii într-un vaccin uşor de mânuit
  • orez ‘medical’: au fost introduse la orez gene umane, care produc proteine umane
  • diferite soiuri vegetale care produc plastic, chimicale, vaccinuri, medicamente etc

 

Astăzi, se cultivă spre comercializare soiuri modificate genetic de porumb, orez, bumbac, rapiţă, soia, ridiche, dovlecel, tomate, tutun, papaya, cartof, sfeclă, sfeclă de zahăr etc. De asemenea, în laboratoarele marilor companii se lucrează la modificarea genetică a verzei, conopidei, mazării şi a multor altor plante.

Unul dintre cele mai recente proiecte de acest gen s-a desfăşurat prin colaborarea dintre Universitatea Tehnologică din Queensland, Australia şi Organizaţia Naţională de Cercetare Agricolă din Uganda. La începutul anului 2010, după un an de cultivare în Queensland, cercetătorii au cules şi testat primele banane modificate genetic pentru a conţine concentraţii mai mari de pro-vitamina A şi fier. Se estimează că, în circa 5 ani, acestea vor putea fi comercializate în Africa.

 

Iată şi câteva exemple din lumea animală:

 

  • crapul transgenic: cercetătorii au reuşit să transfere gena hormonului de creştere de la păstrăv la crap. Ca urmare, crapul transgenic produce hormon de creştere propriu speciei sale, ca şi hormon de creştere propriu păstrăvului, crescând practic cu o treime mai mult ca un crap normal
  • alţi peşti modificaţi genetic: somonul – pentru o creştere mai rapidă, şi păstrăvul – pentru a fi rezistent la infecţia unui virus
  • eco-porcul: după 10 ani de cercetări, oamenii de ştiinţă canadieni au reuşit să producă o specie nouă de porc, care produce bălegar mai puţin bogat în fosfor
  • vaci modificate genetic: cercetătorii au reuşit să introducă la vacă gene umane, care produc proteine folositoare din punct de vedere medical. Aceste proteine sunt prezente în laptele de vacă

 

Rezultatele practice ale tehnicilor de inginerie genetică aplicate în lumea bacteriilor sunt cunoscute de multă vreme. Iată câteva exemple:

 

  • bacterii producătoare de hormon de creştere bovin: s-a introdus la bacteria Escherichia coli gena responsabilă de producerea hormonului de creştere bovin. Hormonul produs de bacterie este extras, purificat şi injectat la vaci, conducând la creşterea producţiei de lapte cu 10-15%
  • bacterii producătoare de insulină: tot la Escherichia coli s-a reuşit introducerea genei insulinei umane. Insulina produsă de bacterie este administrată pacienţilor bolnavi de diabet insulino-dependent

 

Cine se ocupă de producerea de organisme modificate genetic

Diferiţi jurnalişti şi cercetători care au studiat fenomenul au scris articole şi cărţi, încercând să arate latura mai puţin cunoscută a ingineriei genetice. În prezent, producerea şi comercializarea de organisme modificate genetic este controlată de 5 corporaţii gigant: Monsanto, Syngenta – apărută prin fuziunea departamentelor agricole ale firmelor Novartis şi AstraZeneca, DuPont, Bayer şi Dow Chemicals, care luptă pentru impunerea acestor produse ale ingineriei genetice pe plan mondial.

Giganţii agro-industriali DuPont, Dow Chemicals şi Monsanto au istorii atroce în ce priveşte siguranţa publică, fiind găsiţi vinovaţi că au contaminat grav mediul înconjurător, ca şi propriii angajaţi, au muşamalizat studii şi cercetări de laborator care puneau într-o lumină nefavorabilă produsele comercializate de ei şi au ascuns faptele vreme de decenii. Monsanto – cel mai mare producător de organisme modificate genetic din lume – este o companie cu o lungă istorie de conduită iresponsabilă, care include ,,mita pe scară largă, forţarea agenţiilor de reglementare, suprimarea informaţiei negative despre produsele sale” şi ameninţarea jurnaliştilor şi oamenilor de ştiinţă care îndrăznesc să relateze despre efectele produselor lor. Ea a fost înfiinţată în 1901, iar printre ‘realizările’ sale se numără: crearea infamului agent Orange folosit în războiul din Vietnam, care produce şi astăzi malformaţii la copii, a dioxinei şi a nenumărate chimicale toxice; colaborarea la construirea primei bombe atomice, sau Proiectul Manhattan; cumpărarea în 1985 a companiei farmaceutice Searle, producătorul aspartamului, utilizat în alimentele fără zahăr (astăzi se ştie că aspartamul are o mulţime de efecte nocive, dintre care cele mai cumplite sunt cele neurotoxice, afectarea dezvoltării creierului şi cele cancerigene).

La sfârşitul secolului XX, aceste concerne agro-industriale ce domină piaţa organismelor modificate genetic au trecut dincolo de a produce şi comercializa noi soiuri către a patenta organisme vii. Cei care au studiat îndelung acest fenomen au avertizat că, în decurs de un deceniu, aceste corporaţii vor deţine controlul potenţial asupra seminţelor pentru întreg mapamondul.

F. William Engdahl, cercetător economic, istoric şi jurnalist independent vreme de 35 de ani la New York şi apoi în Europa, a studiat problema organismelor modificate genetic. În cartea sa, Seminţele distrugerii: Agenda secretă a manipulării genetice (foto), el nota: Stiri 56 01,,În primii ani ai noului secol, a devenit limpede că nu mai mult de 5 companii multinaţionale chimice uriaşe au apărut ca jucători globali în jocul controlului patentelor asupra produselor alimentare de bază de care depinde nutriţia zilnică a majorităţii oamenilor din lume – porumb, soia, orez, grâu, chiar legume şi fructe şi bumbac – ca şi noi soiuri de păsări rezistente la boală, modificate genetic pentru a rezista la virusul aviar H5N1, sau chiar porci şi vite modificate genetic”.

Urmărind evoluţia şi activităţile lor, se remarcă faptul că aceste corporaţii multinaţionale ,,au un singur scop: controlarea sistemului mondial al hranei”. În sprijinul acestei afirmaţii dure pot fi aduse mai multe argumente: tendinţa corporaţiilor de a patenta forme de viaţă; introducerea tehnologiei terminator; modul agresiv şi prea adeseori lipsit de etică în care au luptat şi luptă pentru impunerea produselor lor pe plan mondial.

 

Surse
- 25 martie 2008, ,,Death of the bees: GMO crops and the decline of bee colonies in North America”
- 20 august 2008, ,,Agrobacterium & Morgellons disease, a GM connection ?”
- 6 noiembrie 2008, ,,The GM genocide: Thousands of Indian farmers are committing suicide after using genetically modified crops”
- 24 februarie 2009, ,,Monsanto’s Bt cotton kills the soil as well as farmers”
- 3 aprilie 2009, ,,Unsafe genetically modified food. GMO proliferation bills in the US Congress”
- 22 mai 2009, ,,A moratorium on genetically manipulated (GMO) foods”
- 11 iunie 2009, ,,Beyond golden rice: The Rockefeller Foundation’s long-term agenda behind genetically modified food”
- 29 iulie 2009, ,,The long effects of … genetically modified food on humans”
- 18 august 2009, ,,Monsanto’s man in the Obama Administration”
- 3 ianuarie 2010, ,,The effects of genetically modified foods on animal health”
2. www.organicconsumers.org, august 2003, ,,Genetically modified democracy”
3. Ziua, 7 martie 2007, ,,Orezul Frankenstein”
4. România liberă, 10 mai 2007, ,,Incoerenţă modificată genetic”
5. www.mathaba.net, 16 mai 2007, ,,GM foods, crops – preparing for … worldwide genetic control”
6. www.rense.com, 22 februarie 2008, ,,Health hazards of genetically engineered foods”
7. ACRES, iunie 2008, ,,The seed barons”
8. Wise Up Journal, 1 iunie 2009, ,,The significance of the successfully developed GM food vaccine”
9. http://hotnews.ro, 11 august 2009, ,,Anglia se pregăteşte să producă alimente modificate genetic”
10. www.fides.org, 16 noiembrie 2009, ,,’Africa needs water, not GMOs’, Cardinal Napier, Archbishop of Durban, tells Fides”
11. www.religiousintelligence.co.uk, 26 noiembrie 2009, ,,Church opposes GM foods”
12. www.lemonde.fr, 11 decembrie 2009, ,,Une etude prouve la nocivite pour l’organisme de trois mais Monsanto”
13. www.dailymail.co.uk, 21 ianuarie 2010, ,,Fears grow as study shows genetically modified crops 'can cause liver and kidney damage'”
14. www.adevarul.ro, 10 februarie 2010, ,,Intrăm într-o Europă modificată genetic ?”
15. www.antena3.ro, 10 februarie 2010, ,,India amână cultivarea de vinete modificate genetic”
16. http://think.hotnews.ro, 24 februarie 2010, ,,Explozie de culturi modificate genetic şi în 2010”
17. Documentarul în limba engleză, Viitorul alimentaţiei.
18. www.spiritdaily.com, ,,In push for ‘new world’ is concern over gene-altered food controlled by a handful of global companies”

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 56/mai-iunie 2010 

 

 

 

PARTEA A IV-A

Patentarea organismelor vii şi monopolul crescând asupra alimentelor de bază

Astfel, pentru a dezvolta, testa şi comercializa un produs modificat genetic este nevoie de cel puţin 7-9 ani şi o investiţie de circa 55 milioane de dolari. Folosind acestea drept argument, companiile au încercat să patenteze rezultatele descoperirilor lor. Până prin anii ’1930, legislaţia nu permitea patentarea fiinţelor vii şi a alimentelor, tocmai pentru a evita apariţia unui monopol asupra lor; ulterior, legile au fost modificate dând posibilitatea patentării organismelor vii.

În 1980, Biroul pentru patente şi mărci al Departamentului Comerţului din Statele Unite ale Americii a emis prima patentă pentru un organism modificat genetic; era vorba de o bacterie ‘mâncătoare’ de ulei. Apoi, în 1988, a fost emisă prima patentă pentru un animal modificat genetic, un şoarece de laborator, căruia îi fusese inserată o genă de predispoziţie la cancer pentru a testa pe el doze mici de carcinogene. De atunci au fost acordate sute de patente pentru bacterii, virusuri, plante şi animale modificate genetic.

Posibilitatea oferită corporaţiilor de a patenta organisme vii echivalează cu a le acorda dreptul de a deţine specii vii. Acest fapt conduce către exprimarea ideii că dacă o companie are patentă pentru o genă, deci o deţine, înseamnă că orice organism care are acea genă aparţine companiei respective. De exemplu, gigantul agro-industrial Monsanto a cumpărat foarte multe companii producătoare de seminţe şi apoi a început să patenteze seminţe; iniţial a patentat seminţe modificate genetic, ca ulterior să treacă la patentarea de seminţe care nu sunt modificate genetic. Se estimează că Monsanto deţine aproximativ 11.000 de astfel de patente.

Fireşte, şi în acest domeniu aspectul financiar este primordial. Când au început să comercializeze seminţe modificate genetic, corporaţiile care au investit sume uriaşe pentru producerea acestora au cerut fermierilor să semneze acorduri prin care să se angajeze că nu vor păstra seminţe pentru replantare sau vânzare. Tot printr-un astfel de acord, fermierii se obligau să permită accesul angajaţilor companiei pe proprietatea lor timp de 3 ani, pentru a verifica ce plante cultivă. Mai mult, compania Monsanto a înfiinţat o linie telefonică gratuită pentru ca fermierii să-şi poată denunţa vecinii care ar fi păstrat seminţe modificate genetic pentru a le utiliza în anul următor.

Modul în care aceste corporaţii gigant îi tratează pe fermieri este foarte agresiv. Ele au intentat sute, poate mii de procese, acuzându-i pe aceştia că fură seminţele şi organismele patentate. În timpul proceselor, reprezentanţii companiilor au afirmat cu nonşalanţă că nu importă cum ajung seminţele modificate genetic pe câmpul fermierilor vecini cu terenuri pe care se cultivă plante modificate genetic: prin intermediul vântului, insectelor sau prin polenizare, este furt. Sute şi mii de fermieri au fost purtaţi prin tribunale şi siliţi să plătească sume colosale corporaţiilor producătoare.

Ulterior, giganţii agro-industriali au găsit o metodă mai eficientă pentru a-şi proteja monopolul asupra seminţelor modificate genetic. Cercetătorii de la Departamentul de Agricultură al SUA şi Compania Delta and Pine Land din Mississippi au dezvoltat un ,,sistem de protecţie a tehnologiei”, numit de critici tehnologie terminator, terminologie care s-a impus. Practic, aceşti cercetători au reuşit să introducă în materialul genetic o genă terminator (sinucigaşă) care face ca plantele să nu producă seminţe fertile. Ele pot fi făcute fertile prin adăugarea unor substanţe care determină germinarea şi creşterea seminţelor. În iunie 2007, după mai multe încercări, corporaţia Monsanto a reuşit să achiziţioneze compania Delta and Pine Land şi astfel a reuşit să impună necesitatea cumpărării de seminţe an de an.

Pasul următor l-a constituit o campanie agresivă de impunere a organismelor modificate genetic pe piaţa mondială, făcându-li-se o reclamă deosebită. Această campanie a scos în evidenţă faptul că organismele modificate genetic dau recolte mai bogate şi au anumite caracteristici avantajoase, dar a uitat să menţioneze ‘amănunte’ precum acela că acest tip de organisme cresc tot cu pesticide, deci cultivarea lor necesită aceleaşi cheltuieli de întreţinere – dacă nu cumva mai mari, deoarece implică cumpărarea an de an de seminţe care sunt scumpe comparativ cu cele obişnuite, ca şi de pesticide specifice pentru aceste culturi – şi nu conduce la eliminarea substanţelor toxice care se găsesc în pesticide. De altfel, tot compania care furnizează seminţele, furnizează şi pesticidele necesare creşterii culturii respective ...

 

Asigurarea perpetuării unor astfel de organisme modificate genetic pe piaţa mondială

În 1992, după întruniri secrete cu conducerea corporaţiei Monsanto, preşedintele George H. W. Bush a dat o decizie executivă, prin care a stabilit că nu trebuie efectuate nici un fel de teste de siguranţă speciale de către nici o agenţie guvernamentală americană, nici teste independente înainte de comercializarea organismelor modificate genetic. Această hotărâre are la bază doctrina echivalenţei substanţiale, o doctrină vag formulată şi neştiinţifică care susţine că organismele modificate genetic sunt substanţial echivalente cu cele nemodificate genetic şi, prin urmare, nu este nevoie nici de teste de siguranţă, nici de vreo etichetare aparte a produselor.

Acest concept este o contradicţie în termeni, căci pe de o parte compania Monsanto pretinde că seminţele sale trebuie patentate pentru că sunt unice, conţinând un anumit material genetic modificat ce dă caracteristici unice organismelor, şi pe de altă parte susţine că nu sunt unice, ci substanţial echivalente cu plantele obişnuite.

Decizia preşedintelui Bush a fost reiterată de preşedinţii care l-au succedat: William Clinton, George W. Bush şi Barack Obama. Pe 6 octombrie 2000, în periodicul său, Monsanto Inhouse Newsletter, marele gigant agro-industrial dezvăluia faptul că politica sa va fi susţinută permanent de preşedinţii americani: ,,Biotehnologia agricolă va găsi un susţinător în ocupantul Casei Albe de anul viitor, oricare ar fi candidatul care va câştiga alegerile”.

Introducerea organismelor modificate genetic pe piaţa americană a fost extrem de importantă, constituind o rampă de lansare a acestora pe plan mondial. Ca urmare, liderii corporaţiilor au luptat intens pentru a promova o legislaţie favorabilă organismelor modificate genetic în SUA şi a contracara opoziţia puternică a opiniei publice şi a diferitelor organizaţii non-guvernamentale.

În acest scop, în America funcţionează un adevărat sistem suveică între industria alimentară şi agenţiile guvernamentale care o reglementează. Persoane din conducerea corporaţiilor, mai ales a companiei Monsanto, îşi părăsesc posturile, pătrund în agenţiile guvernamentale americane, iau măsuri favorabile politicii agricole a companiei şi apoi revin în posturile anterioare. De exemplu, Mickey Kantor, secretarul pentru comerţ al preşedintelui Clinton, a făcut numeroase favoruri corporaţiei Monsanto la nivel de comerţ internaţional şi apoi a intrat direct în grupul de directori al companiei. Kantor este doar un nume dintr-o listă lungă de persoane care au făcut parte din acest sistem suveică: Clarence Thomas – Curtea Supremă de Justiţie/avocat Monsanto; Lidia Watrud – Agenţia pentru Protecţia Mediului/cercetător Monsanto; Anne Veneman – secretar pentru agricultură/conducerea unei firme cumpărate de Monsanto; Donald Rumsfeld – secretar al apărării/preşedintele Searle - filială Monsanto etc.

Cel mai recent scandal l-a stârnit numirea lui Michael R. Taylor la conducerea Administraţiei pentru Hrană şi Medicamente (Food & Drug Administration, FDA), pe 7 iulie 2009. La sfârşitul anilor ‘1970, el era avocat al Departamentului pentru Agricultură al SUA. Anii ‘1980 l-au găsit avocat la firma de avocatură King & Spalding, unde reprezenta corporaţia Monsanto. Între anii 1991-1994, a fost membru al Comisiei pentru Politici a FDA – perioadă în care agenţia a aprobat folosirea hormonului de creştere bovin modificat genetic al companiei Monsanto pentru vacile de lapte, fără etichetare, regăsit astăzi în cea mai mare parte a laptelui american de pe piaţă. Între 1998-2001, Taylor a fost vicepreşedinte pentru politică publică la Monsanto etc. În prezent, el are ca misiune deschiderea pieţelor africane pentru seminţele modificate genetic şi agro-chimicalele necesare.

Lupta pentru promovarea de noi acte legislative care să acorde puteri şi mai mari acestor corporaţii continuă. Prin astfel de legi se doreşte urmărirea animalelor din satelit, distrugerea băncilor de seminţe nemodificate genetic, pedepse cu închisoarea şi confiscarea drepturilor de proprietate pentru fermieri, intrarea fără mandat a autorităţilor pe teritoriul fermelor, eliminarea planificată a fermierilor independenţi etc.

 

Cultivarea organismelor modificate genetic la nivel mondial

Sub masca ,,comerţului liber” şi a ,,ajutorului umanitar”, giganţii agro-industriali şi-au extins pieţele de desfacere pe toate continentele. Cultivarea organismelor modificate genetic a cunoscut o explozie fără precedent după introducerea lor în anii ’1990. Astfel, în 1999, în SUA, porumbul modificat genetic reprezenta o treime din culturile de porumb, iar bumbacul Bt 40%; în prezent, bumbacul Bt constituie două treimi din totalul culturilor de bumbac. Iar dacă în anul 2000, în SUA, peste 14 milioane de hectare erau cultivate cu soia Roundup Ready, adică peste 55% din totalul plantaţiilor de soia, în prezent peste 80% din soia americană şi 90% din soia argentiniană sunt modificate genetic.

Se estimează că peste 80% din alimentele prelucrate în SUA conţin organisme modificate genetic: orez, porumb, grâu, soia, uleiuri vegetale, băuturi răcoritoare, sosuri de salate, legume şi fructe, produse lactate, carne, lapte praf, ca şi diferiţi aditivi dintr-o mulţime de produse.

Astăzi, compania Monsanto controlează 90% din piaţa globală de seminţe modificate genetic. În Brazilia, 54% din soia este produsă din seminţe Monsanto, iar din 2008, ţara a început să folosească mai multe pesticide şi ierbicide ca SUA. În 2008, compania controlaStiri 57 01 80% din piaţa braziliană de ierbicid glifosat (extrem de toxic), ridicând preţul cu 50% în momentul legalizării sale.

Potrivit raportului anual al Serviciului Internaţional pentru Achiziţionarea Aplicaţiilor Agricole Biotehnologice din 2009, culturile modificate genetic au ocupat 125 milioane hectare în 2008 şi 134 milioane hectare în 2009. Culturile modificate genetic vor continua să crească ca pondere şi în 2010, în zone precum Brazilia, Pakistan şi Africa. În 2009, ponderea pe ţări a fost următoarea: SUA – 64 milioane ha; Brazilia – 21,4 milioane ha; Argentina – 21,3 milioane ha; India – 8,4 milioane ha; Canada – 8,2 milioane ha; China – 3,7 milioane ha; Paraguay – 2,2 milioane ha; Africa de Sud – 2,1 milioane ha (foto). Raportul arată că aceleaşi 6 ţări – SUA, Brazilia, Argentina, India, Canada şi China – continuă să domine scena globală a culturilor modificate genetic, găzduind 95% din totalul lor. Aceleaşi sunt şi plantele cultivate: soia, porumbul, bumbacul şi rapiţa ocupând 99% din totalul culturilor modificate genetic.

(Aceleaşi surse ca la partea a III-a)

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 57/iulie-august 2010 

 

 

 

PARTEA A V-A

O recenzie a cărţii Seminţele distrugerii: agenda secretă a manipulării genetice

sau despre efectele şi interesele din spatele alimentelor modificate genetic

 

Revoluţia verde a pus temelia pentru Revoluţia genetică,
permiţând câtorva uriaşi agro-industriali anglo-americani
să câştige controlul mondial al rezervelor de hrană

 

William Engdahl este un economist şi analist de frunte al noii ordini mondiale, care a scris vreme de peste 30 ani pe teme de energie, politică şi economie. El ţine cuvântări adeseori la conferinţe internaţionale şi este un cercetător asociat distins al Centrului de Cercetare a Globalizării. Este autorul lucrărilor Un secol de război: Politica anglo-americană a petrolului şi noua ordine mondială (2004) şi Seminţele distrugerii: Agenda secretă a manipulării genetice (2007).

 

Alimente modificate genetic: un experiment asupra maselor

În 2003 a apărut lucrarea lui Jeffrey Smith, Seminţele înşelării. Aceasta expune pericolele alimentelor modificate genetic netestate şi nereglementate pe care majoritatea americanilor le consumă zilnic fără a cunoaşte ce riscuri potenţiale pentru sănătate îşi asumă. Eforturile de a informa publicul au fost înăbuşite, iar ştiinţa demnă de încredere a fost înmormântată.

Să aruncăm o privire la ce-a avut de îndurat specialistul de renume mondial în domeniul modificării genetice a plantelor şi lectinelor, Arpad Pusztai, din Marea Britanie. El a fost denigrat şi concediat din postul său de cercetare de la Institutul de Cercetare Rowett din Scoţia, pentru că a publicat date nefavorabile industriei respective, date care îi fuseseră cerute cu privire la siguranţa alimentelor modificate genetic. Studiul său de la Institutul Rowett a fost primul studiu independent din lume care a tratat această problemă. El l-a întreprins crezând în viitorul acestor alimente, dar s-a alarmat de descoperirile sale. Rezultatele erau înfiorătoare şi au implicaţii pentru alimentele modificate genetic pe care le consumă oamenii.

Pusztai a descoperit că şobolanii hrăniţi cu cartofi modificaţi genetic aveau ficatul, inima, organele genitale masculine şi creierul mai mici, iar sistemul imunitar era vătămat; ei prezentau modificări structurale ale leucocitelor, fapt care-i făcea mai vulnerabili în caz de infecţie sau boală, comparativ cu şobolanii hrăniţi cu cartofi nemodificaţi genetic. Însă problemele nu se opreau aici. Pe măsură ce aceste animale de laborator consumau alimente modificate genetic, apăreau leziuni ale timusului şi splinei, ca şi ţesuturi mărite, inclusiv pancreasul şi intestinele. Existau cazuri de atrofie a ficatului, dar şi de proliferare semnificativă a stomacului şi celulelor intestinului care puteau fi semnul unui risc mai mare de cancer în viitor. La fel de alarmant era faptul că toate acestea au avut loc după numai 10 zile de testare şi modificările persistau încă după 110 zile, perioadă care este echivalentă la om cu 10 ani.

Astăzi, alimentele modificate genetic sunt pretutindeni în dieta noastră, în special în SUA. Peste 80% din toate alimentele procesate vândute în supermarketuri conţin produse modificate genetic. Cereale precum orez, porumb şi grâu, legume precum soia (şi o gamă de produse cu soia), uleiuri vegetale, băuturi răcoritoare, sosuri de salate, produse lactate inclusiv ouă, carne şi alte produse animale, şi chiar laptele praf pentru bebeluşi conţin alimente modificate genetic. De asemenea, există o mulţime uriaşă de aditivi şi ingrediente ascunse în alimentele procesate; ele nu sunt dezvăluite consumatorilor deoarece o astfel de etichetare este interzisă. Cu toate acestea, cu cât mâncăm mai multe alimente de acest gen, cu atât mai mare este ameninţarea potenţială pentru sănătatea noastră.

Astăzi, noi suntem cu toţii şobolani de laborator într-un experiment uman de masă, necontrolat, nereglementat, ale cărui rezultate sunt până în prezent necunoscute. Riscurile sale sunt incalculabile şi vor trece mulţi ani până când vor putea fi estimate. Odată ce seminţele modificate genetic sunt introduse într-o zonă, geniul din sticlă este lăsat slobod pe vecie …

În ciuda riscurilor uriaşe, autorităţile de la Washington şi un număr tot mai mare de guverne din întreaga lume – precum în zone din Marea Britanie, Europa (şi în România, despre care vom vorbi pe larg într-un episod ulterior), Asia, America Latină şi Africa – permit acum ca aceste produse să fie cultivate pe terenurile lor sau să fie importate. Acestea sunt produse şi vândute consumatorilor pentru că uriaşi agro-industriali ca Monsanto, DuPont, Dow AgriSciences şi Cargill au puterea imensă de a cere acest lucru şi au un partener puternic care-i susţine – guvernul SUA şi agenţiile sale, inclusiv Departamentele Agriculturii şi Statului, Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA), Agenţia pentru Protecţia Mediului (EPA) şi chiar instituţia apărării. De asemenea, aspecte legate de comerţ ale regulilor de patentare a drepturilor de proprietate intelectuală ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (WTO) le susţin, alături de alte reglementări ale aceleiaşi organizaţii favorabile industriei respective.

WTO a susţinut o acţiune a SUA împotriva politicilor europene de reglementare a organismelor modificate genetic, în pofida sentimentelor puternice ale consumatorilor de pe continent împotriva acestor alimente şi ingrediente. De asemenea, a încălcat Protocolul de biosiguranţă care ar trebui să lase naţiunile să reglementeze aceste produse în interesul public, dar nu o face fiindcă regulile de comerţ ale WTO l-au sabotat.

Cu toate acestea, au loc încontinuu acţiuni de protest împotriva organismelor modificate genetic, consumatorii încă au un cuvânt de spus şi există sute de zone fără organisme modificate genetic în toată lumea, inclusiv în SUA. Toate acestea şi mai multe trebuie întreprinse pentru a contracara uriaşii agro-industriali care până în prezent nu au avut piedici.

 

Washington-ul lansează Revoluţia genetică

În cartea sa, William Engdahl arată că ştiinţa ,,modificării biologice şi genetice a plantelor şi altor forme de viaţă” a apărut pentru prima oară în laboratoarele de cercetare din SUA în anii ‘1970. Administraţia Reagan vroia ca America să domine în acest domeniu incipient şi agro-industria care avea la bază aceste biotehnologii a fost favorizată în mod special. La începutul anilor ‘1980, companiile s-au întrecut în a dezvolta plante, şeptel şi medicamente de origine animală modificate genetic. Autorităţile de la Washington le-au uşurat condiţiile cu un climat nereglementat, favorabil afacerilor, care a dăinuit de atunci atât sub conducere republicană, cât şi democrată.

În fruntea eforturilor de dezvoltare a organismelor modificate genetic se află o companie cu o ,,istorie lungă de fraudă, muşamalizare, mită”, înşelare şi dispreţ faţă de interesul public: Monsanto. Primul său produs a fost zaharina, care s-a dovedit ulterior a fi un carcinogen. A trecut apoi la substanţe chimice, plastice şi a devenit celebră pentru agentul Orange care a fost folosit pentru a desfrunzi junglele vietnameze în anii ‘1960 şi ‘1970 şi a expus sute de mii de civili şi trupe la dioxina mortală, unul dintre cei mai toxici compuşi cunoscuţi.

Alături de alţi giganţi industriali, Monsanto este acuzată că este un poluator neruşinat. Are o istorie de deversări în secret în apă şi sol a câtorva dintre cele mai letale substanţe cunoscute şi de a scăpa de orice fel de posibile acuzaţii de pe urma acestora. În schimb, pe site-ul său, în timp ce ignoră această istorie morbidă a sa, compania se laudă că ,,aplică inovaţia şi tehnologia pentru a ajuta fermierii din întreaga lume să aibă succes, să producă alimente mai sănătoase, nutreţuri mai bune pentru animale şi mai multe fibre, în timp ce reduc impactul agriculturii asupra mediului”. În cercetarea sa detaliată a fenomenului ‘organisme modificate genetic’, Engdahl dovedeşte exact contrariul …

În ciuda trecutului său, Monsanto şi alţi uriaşi în domeniul organismelor modificate genetic au avut libertate totală în anii ‘1980 şi mai ales după ce George H. W. Bush a devenit preşedinte în 1989. Administraţia sa a deschis ,,cutia Pandorei” astfel ca nici un fel de ,,reglementări nenecesare să nu-i stingherească”. ,,Nici măcar o singură lege nouă de reglementare cu privire la biotehnologie sau produsele modificate genetic nu a fost votată atunci sau mai târziu, în ciuda tuturor riscurilor necunoscute şi a posibilelor pericole pentru sănătate”.

Pe o piaţă complet liberă, vulpile păzesc acum coteţul de păsări pentru că sistemul a fost lăsat să se regleze de la sine. Un ordin executiv mai vechi al lui Bush a garantat acest lucru, stabilind că plantele şi alimentele modificate genetic sunt ,,substanţial echivalente” cu cele obişnuite din aceeaşi varietate, precum porumbul, grâul sau orezul. Acest ordin a formulat principiul ,,echivalenţei substanţiale” ca ,,elementul esenţial al întregii revoluţii a organismelor modificate genetic”. Era un talmeş-balmeş pseudo-ştiinţific, dar care era acum lege. Engdahl consideră că ordinul în speţă este totuna cu scenariul unui film ştiinţifico-fantastic despre un microorganism extraterestru potenţial catastrofal, dar care nu mai ţine de domeniul ştiinţifico-fantastic.

Monsanto a ales laptele ca prim produs al său modificat genetic, pe care l-a manipulat genetic cu hormon de creştere bovin obţinut din ADN recombinant şi l-a comercializat sub numele de piaţă Posilac. În 1993, Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din era Clinton l-a declarat sigur şi a aprobat vânzarea sa înainte de a fi disponibilă orice informaţie pentru consumatori. Acum el este vândut în fiecare stat american şi promovat ca o modalitate prin care vacile pot produce cu până la 30% mai mult lapte. Însă, curând au început să apară problemele. Fermierii au relatat că rezerva lor de lapte s-a epuizat cu până la 2 ani mai devreme decât în mod normal, au apărut infecţii grave şi unele animale nu puteau să meargă. Printre alte probleme s-au numărat inflamaţia ugerului, ca şi fătarea de viţei diformi.

Informaţiile de acest gen au fost suprimate, iar laptele în cauză nu este etichetat în vreun fel anume, astfel că nu există nici un mod prin care oamenii să poată afla ce consumă. De asemenea, lor nu li s-a spus că acest hormon cauzează leucemie şi tumori la şobolani şi că un comitet al Comisiei Europene a conchis că oamenii care beau acest lapte riscă să dezvolte cancer de sân sau prostată. Uniunea Europeană a interzis produsul, însă SUA nu a făcut-o. În pofida problemelor clare de siguranţă alimentară, FDA nu a luat nici o măsură şi permite ca acest lapte să se vândă pe piaţa americană, fără putinţa de a fi identificat. Acesta a fost doar începutul.

 

Manipularea datelor

William Engdahl prezintă ‘afacerea Pusztai’, preţul pe care l-a plătit acesta, inclusiv vătămarea adusă sănătăţii sale, şi reabilitarea modestă pe care a primit-o în cele din urmă. Pusztai rămăsese deja fără slujbă în 1999, când Societatea Regală Britanică, înfiinţată în urmă cu 300 ani, l-a atacat, afirmând că studiul său ,,avea multe vicii de concepţie, execuţie şi analiză şi că nu ar trebui trase nici un fel de concluzii din el”. Această critică nu avea în realitate nici un fundament, ci el fusese atacat fiindcă bomba lui Pusztai ameninţa să deraieze industria britanică colosal de profitabilă a organismelor modificate genetic şi avea să facă acelaşi lucru cu sora sa americană.

În ce-l priveşte pe Pusztai, după 5 ani, câteva atacuri de cord şi o carieră ruinată, el a aflat în cele din urmă ce s-a întâmplat după ce şi-a făcut publice descoperirile. Monsanto era vinovatul. Compania s-a plâns preşedintelui american Bill Clinton care l-a alertat, la rândul său, pe prim-ministrul britanic Tony Blair. Era absolut necesar ca descoperirile lui Pusztai să fie infirmate şi el discreditat ca om de ştiinţă. Cu toate acestea, el a putut să riposteze cu ajutorul revistei ştiinţifice britanice extrem de respectate, The Lancet. Deşi Societatea Regală Britanică a lansat o serie de ameninţări împotriva lui Pusztai, editorul revistei a publicat articolul lui, dar cu un preţ. După publicare, societatea şi industria biotehnologică au atacat revista The Lancet. A fost încă un act plin de neobrăzare.

Astăzi, Arpad Pusztai ţine conferinţe pretutindeni în lume despre cercetările sale asupra organismelor modificate genetic şi este consultant pentru iniţierea de grupuri care studiază efectele acestor alimente asupra sănătăţii. Alături de el şi soţia sa a avut de suferit co-autorul lui, Stanley Ewen, care şi-a pierdut postul de profesor de la Universitatea din Aberdeen. Este de notat faptul că acest obicei – de a-i decapita pe cei care vehiculează adevăruri nedorite – este regula, nu excepţia, cu atât mai mult cu cât ceea ce îndrăznesc să afirme contravine intereselor financiare fenomenale ale unor companii industriale.

Guvernul Blair a mers chiar mai departe. A cerut firmei particulare Grainseed să realizeze un studiu de 3 ani pentru a dovedi siguranţa alimentelor modificate genetic. Ulterior, ziarul londonez Observer a obţinut documente ale Ministerului Agriculturii care arătau că testele erau falsificate şi dădeau naştere unei ,,ştiinţe bizare”. Cel puţin un cercetător de la Grainseed a măsluit datele ,,pentru a face să pară că anumite seminţe din probe se comportau mai bine decât o făceau în realitate”.

Însă, ministerul a recomandat atestarea unei varietăţi de porumb modificat genetic, iar guvernul Blair a emis un nou cod de conduită, potrivit căruia ,,orice angajat al unui institut de cercetare finanţat de stat care îndrăzneşte să vorbească deschis despre descoperirile privind plantele modificate genetic s-ar putea confrunta cu concedierea, ar putea fi acţionat în instanţă pentru nerespectarea contractului de muncă sau s-ar putea confrunta cu un ordin judecătoresc”. Cu alte cuvinte, dezvăluirea de informaţii este acum ilegală, chiar dacă este în joc sănătatea publică. Nu se va îngădui nici un fel de piedică în calea carului de jertfă al industriei agricole.

 

Planul Rockefeller pentru industria agricolă

În epoca Războiului Rece, mâncarea a devenit o armă strategică, pretextându-se că este ,,mâncare pentru pace”. Era o acoperire pentru interesele agricole americane de a pune la cale transformarea cultivării pământului de către familie într-o industrie agricolă mondială, având drept unealtă mâncarea şi cu fermierii mici eliminaţi pentru ca pământul lor să poată fi folosit cât mai eficient. Dominaţia asupra agriculturii lumii trebuia să fie ,,unul dintre stâlpii centrali ai politicii de după război a Washington-ului, alături de controlarea pieţelor mondiale de petrol şi vânzările din domeniul apărării din lumea necomunistă”. Criza mondială a hranei din 1973 a fost evenimentul decisiv.

Lipsa producţiilor principale de grâne, ca şi prima din cele două lovituri din sfera petrolului din anii ‘1970, a dus la promovarea unei ,,schimbări semnificative în politica Washington-ului”. Preţul petrolului şi al grânelor a crescut de 3-4 ori într-o perioadă în care SUA era cel mai mare producător de surplus de hrană din lume şi avea cea mai mare putere asupra preţurilor şi rezervelor. Era o perioadă ideală pentru o nouă alianţă între companiile americane care comercializau grâne şi guvern. Astfel, ,,s-a pus temelia pentru revoluţia genetică de mai târziu”.

În acest context apare ceea ce Engdahl numeşte ,,marele jaf al trenului”, avându-l drept inculpat pe Henry Kissinger. El a hotărât că politica agricolă americană era ,,prea importantă pentru a fi lăsată în mâinile Departamentului Agriculturii”, astfel că a preluat el însuşi controlul asupra acesteia. Cititorii vor şti soiul de viitor pe care Kissinger îl avea în minte când a spus în 1970: ,,Controlaţi petrolul şi veţi controla popoare; controlaţi hrana şi veţi controla oamenii”. Lumea avea nevoie cu disperare de grâne, America avea cea mai mare rezervă şi planul era de a folosi această putere pentru a ,,schimba din temelii pieţele mondiale de mâncare şi comerţul cu hrană”. Marii câştigători erau comercianţii cu grâne precum Cargill, Archer Daniels Midland (ADM) şi Continental Grain; companiile au fost ajutate de ,,noua politică a lui Kissinger de a crea pentru prima oară o piaţă agricolă globală”. Mâncarea ,,va răsplăti prietenii şi va pedepsi duşmanii” şi la baza acestei strategii stau legăturile dintre autorităţile de la Washington şi domeniul afacerilor.

Piaţa mondială de hrană a fost reorganizată, interesele corporaţiilor au fost favorizate, avantajul politic a fost exploatat şi a fost pusă baza pentru ,,revoluţia genetică” din anii ‘1990. După cum s-au desfăşurat evenimentele în următoarele două decenii, interesele familiei Rockefeller, inclusiv Fundaţia Rockefeller, urmau să joace rolul decisiv. Această reorganizare a început în timpul preşedinţiei lui Richard Nixon (1969-1974), ca piatră de temelie a politicii sale agricole; comerţul liber era ‘incantaţia’, comercianţii de grâne erau beneficiarii, iar fermele familiale trebuiau să dispară pentru ca uriaşii agro-industriali să poată prelua controlul. Falimentarea fermelor familiale avea drept scop îndepărtarea unui ,,exces de resurse umane”. Engdahl numeşte această din urmă politică o ,,formă puţin mascată de imperialism alimentar” ca parte a unui plan ca SUA să devină ,,grânarul lumii”. Ferma familială trebuia să devină ,,ferma fabrică” şi agricultura trebuia să devină ,,industrie agricolă”, dominată de câteva corporaţii uriaşe cu legături incestuoase cu Washington-ul.

Şi devalorizarea dolarului făcea parte din schemă în Noul Plan Economic al lui Nixon, care includea încheierea perioadei aurului în 1971 pentru a lăsa moneda în voia soartei. Naţiunile în curs de dezvoltare erau asaltate cu ideea să nu se mai considere auto-suficiente alimentar la nivel de grâne şi carne de vită, să se bazeze pe America pentru mărfuri cheie şi să se concentreze în schimb pe producerea de fructe mici, zahăr şi legume pentru export. Valuta străină câştigată din acest export putea fi folosită apoi pentru a cumpăra produse de import din SUA şi pentru a restitui împrumuturile de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Mondială care creau un ciclu nesfârşit de sclavie la nivel de datorii. A fost de asemenea folosit Acordul General pentru Tarife şi Comerţ, aşa cum a fost folosită ulterior Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO) cu reguli scrise de corporaţii pentru a conveni intereselor lor privind profiturile.

 

Reducerea drastică a populaţiei

În toiul unei secete mondiale şi a unei prăbuşiri a bursei de valori, să analizăm memorandumul secret al lui Kissinger din aprilie 1974. Memorandumul de studiu a securităţii naţionale 200 a fost influenţat de interesele Rockefeller şi urmărea adoptarea unui ,,plan mondial de acţiune privind populaţia” pentru controlul drastic al populaţiei globului, adică reducerea ei. SUA a condus eforturile, făcând din controlul naşterilor în ţările în curs de dezvoltare o condiţie prealabilă pentru ajutorul SUA. Engdahl rezumă aceasta în termeni lipsiţi de ambiguitate: ,,Dacă aceste rase inferioare se pun în calea materiilor noastre prime ieftine, abundente, sigure, atunci trebuie să găsim metode de a scăpa de ele”. Şi naziştii urmăreau să deţină controlul. Selectarea populaţiei sau ,,eugenia” făcea parte din proiectul lor de a elimina rasele ,,inferioare” pentru a o păstra pe cea ,,superioară”.

Schema lui Kissinger de ,,metode contraceptive mai simple prin cercetare bio-medicală” sună foarte asemănător cu vechiul slogan al companiei DuPont: ,,Lucruri mai bune pentru a trăi mai bine prin chimie”. Mai târziu, DuPont a renunţat la cuvintele ,,prin chimie”, fiindcă se înmulţiseră dovezile privind efectele toxice ale substanţelor chimice; ca urmare, în 1999, compania în plină metamorfoză lansa un nou slogan: ,,Minunile ştiinţei”.

Memorandumul secret al lui Kissinger era legat de agenda agro-industriei care începuse ,,Revoluţia verde” în anii ‘1950 şi ‘1960 pentru a controla producţia de hrană din ţările vizate din America Latină, Asia şi Africa. Planul lui Kissinger avea două scopuri: asigurarea de noi pieţe pentru grânele SUA şi controlul populaţiei, plan ce viza 13 ţări ,,ghinioniste”, printre care se numărau India, Brazilia, Nigeria, Mexic şi Indonezia. Exploatarea resurselor lor depindea de instituirea de scheme drastice de reducere a populaţiei pentru a reduce cererea locală.

Planul era monstruos, ca şi cel care-l concepuse. El recomanda controlul forţat al populaţiei şi alte măsuri pentru a asigura scopurile strategice ale SUA. Kissinger vroia reducerea populaţiei globale cu 500 milioane până în anul 2000 şi susţinea apoi dublarea ratei anuale a morţii de la 10 milioane la 20 milioane. Engdahl numeşte acest plan ,,genocid”, potrivit definiţiei exacte a Convenţiei ONU pentru prevenirea şi pedepsirea crimei genocidului din 1948, care defineşte această crimă din punct de vedere legal. Potrivit acestui document, Kissinger este vinovat pentru că a vrut să refuze să ajute cu hrană ,,popoarele care nu pot sau nu vor controla creşterea populaţiei lor”. Cu alte cuvinte, dacă ei nu o vor face, o vom face noi pentru ei. Strategia includea controlul fertilităţii, numit ,,planificare familială”, care era legat de folosirea resurselor cheie. Membrii familiei Rockefeller au susţinut planul; Kissinger era ,,mercenarul” lor şi el a fost răsplătit bine pentru eforturile sale, adică nu s-a permis ca el să fie adus înaintea unui tribunal în timp ce este căutat ca un criminal de război şi ar putea fi arestat în străinătate.

Pe lângă crimele sale mai cunoscute, să vedem ce a făcut Kissinger sărmanelor brazilience printr-o politică de sterilizare în masă instituită în urma memorandumului său secret. După 14 ani de program, Ministerul Sănătăţii din Brazilia a descoperit rapoarte şocante care estimează că 44% dintre toate braziliencele cu vârste cuprinse între 14-55 de ani au fost sterilizate permanent. Au fost implicate organizaţii ca Federaţia Internaţională pentru Planificare Familială şi Sănătatea Familială Internaţională, în timp ce Agenţia de Dezvoltare Internaţională a SUA a dirijat programul. Agenţia are o istorie lungă şi tulburătoare de susţinere a imperialismului american, însă pretinde pe site-ul său că întinde ,,o mână de ajutor acelor oameni din lume care se luptă să ducă o viaţă mai bună, recuperându-se după un dezastru sau străduindu-se să trăiască într-o ţară liberă şi democratică”.

Chiar mai tulburător este faptul că 90% din braziliencele de origine africană au fost sterilizate într-o ţară care este a doua în lume, după Nigeria, ca populaţie de origine africană. Personalităţi marcante au susţinut proiectul, însă cea mai influentă a fost familia Rockefeller, John D. III având cea mai mare putere asupra politicii privind populaţia. În 1969, Nixon l-a numit şef al Comisiei pentru Creşterea Populaţiei şi Viitorul American. Activitatea timpurie a comisiei a pus bazele pentru memorandumul lui Kissinger şi politica sa de exterminare prin subterfugiu.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 58/septembrie-octombrie 2010 

 

 

 

PARTEA A VI-A

O recenzie a cărţii Seminţele distrugerii: agenda secretă a manipulării genetice

sau despre efectele şi interesele din spatele alimentelor modificate genetic

 

Revoluţia verde a pus temelia pentru Revoluţia genetică,
permiţând câtorva uriaşi agro-industriali anglo-americani
să câştige controlul mondial al rezervelor de hrană

 

Frăţia morţii

Cu mult timp înainte ca Kissinger şi asistentul său, Brent Scowcroft, să facă din reducerea populaţiei politica externă oficială a SUA, familia Rockefeller făcea experienţe pe oameni. În anii ‘1950, în timp ce Nelson Rockefeller exploata mâna de lucru ieftină a portoricanilor din New York şi de pe insulă, fratele său John D. III conducea experimente de sterilizare în masă pe femeile portoricane. Pe la mijlocul anilor ‘1960, Departamentul Sănătăţii Publice din Puerto Rico estima că o treime sau mai mult din femeile sărmane neavizate, aflate la vârsta la care puteau zămisli, fuseseră sterilizate permanent.

În 1961, într-o prelegere ţinută la Organizaţia pentru Agricultură şi Hrană a ONU, John D. III şi-a exprimat opiniile: ,,După părerea mea, creşterea populaţiei (şi reducerea ei) este a doua problemă de importanţă capitală a vremurilor noastre, după cea a controlului armelor atomice”. Fireşte, el se referea la reducerea părţilor nedorite din populaţie pentru a păstra resursele valoroase pentru cei privilegiaţi. De asemenea, el era influenţat de eugeniştii, teoreticienii raselor şi malthusienii de la Fundaţia Rockefeller, care credeau că au dreptul de a decide cine trăieşte şi cine moare.

Personalităţi de vază, precum familiile americane de frunte din domeniul afacerilor, susţineau aceste eforturi de reducere a populaţiei. De aceeaşi parte a baricadei se aflau notabilităţi britanice, din acea vreme sau dinainte, ca Winston Churchill şi John Maynard Keynes. Alan Gregg, şeful Departamentului Medical al Fundaţiei Rockefeller vreme de 34 ani, afirma că ,,oamenii poluează, aşa că eliminaţi poluarea prin eliminarea oamenilor (indezirabili)”. El compara cartierele sărace ale oraşului cu tumorile canceroase şi le numea ,,jignitoare pentru decenţă şi frumuseţe”. Mai bine să fie înlăturate şi să fie astfel curăţat peisajul.

Această politică a Fundaţiei Rockefeller este ,,cheia către înţelegerea eforturilor sale de mai târziu în ce priveşte revoluţia în biotehnologie şi genetica plantelor”. Misiunea fundaţiei a fost de la început aceea de a ,,înlătura gloata sau a reduce sistematic populaţiile ‘raselor inferioare’”. Problema rasiştilor este aceea că prea mulţi dintr-o rasă inferioară fac necazuri atunci când cer mai mult din ceea ce privilegiaţii vor pentru ei înşişi. Soluţia: înlăturaţi-i, folosind orice metodă, de la controlul naşterilor şi sterilizare până la înfometare şi războaie de exterminare.

John D. III Rockefeller ţinea pasul cu această gândire. El a fost hrănit cu pseudo-ştiinţa malthusiană şi a îmbrăţişat această doctrină. În 1931, el s-a alăturat fundaţiei familiei, unde a fost influenţat de eugenişti precum Raymond Fosdick şi Frederick Osborn, ambii membri fondatori ai Societăţii Americane de Eugenie. În 1952, el a folosit propriile fonduri pentru a înfiinţa Consiliul Populaţiei, cu sediul la New York, prin care a promovat studii rasiste publice despre pericolele suprapopulării. În următorii 25 ani, Consiliul va cheltui 173 milioane dolari pentru reducerea populaţiei globale şi va deveni cea mai influentă organizaţie mondială propagatoare a acestor idei rasiste. Cu toate acestea, Consiliul a evitat termenul ,,eugenie”, din cauza asocierii sale cu nazismul, şi a utilizat în schimb expresii precum ,,controlul naşterilor”, ,,planificare familială” şi ,,alegere liberă”; dar era totuna.

Înainte de cel de-al doilea război mondial, Frederick Osborn, asociatul lui Rockefeller şi membru în conducerea fundaţiei, a susţinut cu entuziasm experimentele de eugenie ale naziştilor, care au condus la exterminări în masă ce au fost mai târziu denigrate. Pe atunci, el credea că eugenia era ,,cel mai important experiment care a fost făcut vreodată” şi a scris ulterior o carte, Viitorul eredităţii umane (1968), cu ,,eugenia” în subtitlu. El afirma că femeile ar putea fi convinse să-şi reducă numărul de naşteri în mod voluntar şi a început să înlocuiască termenul ,,genetică” cu cel de ,,eugenie”, astăzi în dizgraţie.

În timpul Războiului Rece, reducerea populaţiei a atras noi susţinători precum elita Americii corporatiste. Ei sprijineau iniţiative particulare de reducere a populaţiei, de genul Federaţiei Internaţionale de Planificare Familială a lui Margaret Sanger. De asemenea, mass-media însemnată a răspândit ideea că ,,suprapopularea din ţările în curs de dezvoltare conduce la foame şi la mai multă sărăcie care devine, la rândul ei, teren fertil de înmulţire” pentru comunismul internaţional. Industria agricolă americană se va implica mai târziu printr-o politică de control mondial al hranei. Mâncarea este putere. Când este folosită pentru înlăturarea populaţiei, este o armă de distrugere în masă.

Să analizăm situaţia actuală în care Organizaţia pentru Agricultură şi Hrană a ONU anunţă preţuri mult mai mari la hrană, ca şi lipsuri grave, şi avertizează că această situaţie este extremă, fără precedent şi ameninţă miliarde de oameni cu foametea. În condiţiile în care preţurile cresc, statele în curs de dezvoltare sunt nevoite să plătească mai mult pentru mâncarea importată şi să nu-şi permită să cumpere suficientă.

Organizaţia oferă diferite explicaţii pentru această situaţie, inclusiv cererea crescândă, costuri mai mari pentru combustibil şi transport, utilizarea porumbului pentru producţia de etanol – luându-se o treime din recoltă, o cantitate mai mare decât cea exportată ca hrană … – şi vremea extrem de proastă, în timp ce nu ia în seamă implicaţiile de mai sus: puterea industriei agricole de a manipula rezerva pentru profituri mai mari şi ,,trierea turmei” în ţările vizate din lumea a treia. Naţiunile afectate sunt sărace şi Organizaţia enumeră 20 în Africa, 9 în Asia, 6 în America Latină şi 2 în Europa de Răsărit, care reprezintă în total 850 milioane de oameni în pericol, care suferă în prezent de foamete cronică şi sărăcia asociată cu aceasta. Ei depind de importuri, iar dieta lor se bazează în mare parte pe tipurile de produse controlate de industria agricolă: grâu, porumb, orez şi soia. Dacă preţurile rămân mari şi lipsurile persistă, milioane de oameni vor muri, poate conform planului.

 

Subterfugiul ,,hranei pentru pace”

La sfârşitul anilor ‘1930, elitele americane au început să plănuiască un secol american în lumea de după război – o pax americana care să ia locul Imperiului Britanic care apunea. Grupul de studii de război şi pace al Consiliului pentru Relaţii Externe din New York a condus acţiunea, finanţat de Fundaţia Rockefeller. Lumea de afaceri americană a imaginat o ,,zonă mare” pentru a cuprinde cea mai mare parte a globului din afara blocului comunist. Pentru a o exploata, ea şi-a ascuns planurile imperialiste sub un ,,veşmânt liberal şi binevoitor”, auto-definindu-se ,,susţinătoare dezinteresată a libertăţii popoarelor coloniale şi inamică a imperialismului”. De asemenea, ea va ,,apăra pacea lumii prin controlul multinaţional”. Sună familiar ?

Precum astăzi, era doar un subterfugiu pentru scopurile sale reale care erau urmărite sub stindardul ONU, prin Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Acordul General pentru Tarife şi Comerţ. Acestea fuseseră înfiinţate cu un singur scop: acela de a integra lumea în curs de dezvoltare în Nordul Global dominat de SUA, pentru ca bogăţia sa să poată fi transferată către interesele de afaceri, în cea mai mare parte în SUA. Familia Rockefeller s-a aflat din nou la cârmă.

În timp ce John D. III urzea scheme de depopulare şi puritate rasială, Nelson lucra ,,de cealaltă parte a baricadei, ca un om de afaceri internaţional care priveşte spre viitor”. Pledând pentru o mai mare eficienţă şi producţie în ţările vizate, el punea la cale de fapt deschiderea pieţelor lumii pentru importurile nerestricţionate de grâne din SUA. Aceasta a devenit ,,Revoluţia verde”. Nelson s-a concentrat asupra Americii Latine. În timpul celui de-al doilea război mondial, el a coordonat spionajul şi operaţiunile acoperite ale SUA din această zonă, punând astfel bazele pentru interesele de după război ale familiei.

Ca urmare, începând din anii ‘1930, Nelson Rockefeller a avut interese semnificative în America Latină, mai ales în domeniile petrolului şi al tranzacţiilor bancare. La începutul anilor ‘1940, el a căutat noi oportunităţi şi, împreună cu fratele său Laurance, a cumpărat terenuri agricole extrem de întinse, ieftine, de calitate, pentru ca familia să poată intra în domeniul agriculturii: Rockefeller-ii vroiau monopoluri mondiale şi planul lor era să procedeze în agricultură aşa cum procedase patriarhul familiei în domeniul petrolului, pe lângă utilizarea tehnologiilor alimentare şi agricole ca arme în Războiul Rece.

Actul de Asistenţă şi Dezvoltare a Comerţului Agricol din 1954, cunoscut ca PL 480 sau ,,Hrană pentru pace”, a stabilit că surplusul de hrană este un instrument al politicii externe americane. Toţi secretarii de stat americani de după cel de-al doilea război mondial, din 1952 până în 1979, au avut legături cu familia Rockefeller prin fundaţia sa, şi anume John Foster Dulles, Dean Rusk, Henry Kissinger şi Cyrus Vance.

America Latină era începutul unei revoluţii a producţiei de hrană, care ţintea să controleze ,,necesităţile fundamentale ale majorităţii populaţiei lumii”. Cu industria agricolă din anii ‘1990, era ,,partenerul perfect pentru introducerea culturilor de plante modificate genetic”. Această alianţă pretindea că este ,,eficienţă de piaţă liberă, modernizare şi hrănire a unei lumi subnutrite”. În realitate, nu era nimic de genul acesta, ci camufla în mod ingenios ,,cea mai îndrăzneaţă lovitură dată sorţii unor naţiuni întregi, încercată vreodată”.

 

Agro-industria devine globală

,,Revoluţia verde a început în Mexic şi s-a răspândit în toată America Latină în anii ‘1950 şi ‘1960”. A fost introdusă apoi în Asia, mai ales în India. Era o perioadă în care americanii pretindeau că scopul lor era de a ajuta lumea prin eficienţa pieţei libere. S-a dat practic giganţilor chimici şi comercianţilor majori de grâne din SUA noi pieţe pentru produsele lor. Agro-industria devenea globală şi interesele Rockefeller-ilor erau în avangardă ajutând globalizarea industriei să capete formă.

În anii ‘1960, preşedintele american Lyndon Johnson a folosit, de asemenea, mâncarea ca armă. El a vrut ca naţiunile beneficiare să fie de acord ca cerinţele Rockefeller – controlul populaţiei şi deschiderea pieţelor lor pentru industria SUA – să facă parte din înţelegere. Acest lucru implica de asemenea instruirea oamenilor de ştiinţă şi agronomilor din lumea în curs de dezvoltare în cele mai noi concepte de producţie ca ei să le poată aplica în ţările lor. Această ,,reţea construită cu grijă s-a dovedit ulterior crucială” pentru strategia de a ,,răspândi folosirea de culturi modificate genetic în toată lumea”.

Tacticile ,,Revoluţiei verzi” au fost dureroase şi au pricinuit pierderi devastatoare ţăranilor fermieri, distrugându-le mijloacele de trai şi silindu-i să intre în mahalale. Aceşti oameni disperaţi să supravieţuiască au oferit forţă de muncă ieftină, exploatabilă.

,,Revoluţia” a vătămat şi solul. În timp, practicile monoculturale înlocuiesc diversitatea, distrug fertilitatea solului şi conduc la scăderea producţiei. De asemenea, utilizarea fără discernământ a pesticidelor poate cauza în cele din urmă probleme grave de sănătate. Unii susţin că ,,Revoluţia verde” este o ,,revoluţie chimică” pe care statele în curs de dezvoltare nu şi-ar putea-o permite. Această revoluţie a început procesul de înrobire prin împrumuturi de la Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi bănci particulare. Marii proprietari de pământuri îşi puteau permite să apeleze la ultimele, pe când micii fermieri nu; drept consecinţă, adesea au dat faliment. Bineînţeles, acesta era scopul.

,,Revoluţia verde” se baza pe ,,răspândirea de noi seminţe hibride pe pieţele de dezvoltare”, seminţe cărora în mod caracteristic le lipseşte capacitatea reproductivă. Având recolte reduse, fermierii erau nevoiţi să cumpere seminţe în fiecare an de la marii producători multinaţionali care controlau liniile de seminţe originale. O mână de companii uriaşe deţineau patente pentru ele şi le foloseau pentru a pune baza pentru revoluţia organismelor modificate genetic de mai târziu. Curând, planul lor a devenit evident: culturile tradiţionale trebuia să cedeze locul varietăţilor cu producţie mare de grâu, porumb şi orez hibrid, cu introduceri majore de substanţe chimice.

Iniţial, ratele de creştere au fost impresionante, dar nu au ţinut multă vreme. În ţări precum India, producţia agricolă a scăzut şi a intrat în declin. Ei erau cei care pierdeau pentru ca uriaşii agro-industriali să poată exploata noile pieţe mari pentru substanţele lor chimice, utilajele lor şi alte produse.

Doi profesori de la Şcoala de Economie Harvard au fost implicaţi de la început: John Davis şi Ray Goldberg. Ei au făcut echipă cu economistul rus Vasili Leontiev, au primit finanţare de la Fundaţiile Rockefeller şi Ford şi au iniţiat o revoluţie de 4 decenii pentru a domina industria alimentară. Aceasta se baza pe ,,integrarea verticală”, de genul celei pe care Congresul SUA a interzis-o după ce trusturile gigantice precum Standard Oil au folosit-o pentru a monopoliza sectoare întregi din industriile cheie şi a zdrobi concurenţa.

Această integrare verticală a fost reînviată în timpul preşedintelui Jimmy Carter şi deghizată ca ,,de-reglementare”, pentru a demola ,,decenii de legi de sănătate, siguranţă alimentară şi protecţia consumatorului elaborate cu grijă”. Aceste legi sucombă acum sub acest nou val de integrare verticală favorabilă industriei. Propaganda a pretins că guvernul era problema, fiindcă a pătruns prea mult în vieţile noastre şi trebuia să se retragă pentru o ,,libertate” personală mai mare.

De la începutul anilor ‘1970, producătorii agro-industriali controlau rezervele de hrană ale SUA, însă curând ei vor deveni globali la o scală fără precedent. Scopul: a face ,,profituri incredibile” prin ,,restructurarea modului în care americanii cultivau mâncarea pentru a se hrăni pe ei înşişi şi lumea”. Ronald Reagan a continuat politica lui Carter şi i-a lăsat pe primii 4-5 jucători de monopol din frunte să controleze totul, ceea ce a condus la o ,,concentrare şi transformare nemaivăzută a agriculturii americane”. Familiile de fermieri independenţi au fost izgonite de pe terenurile lor prin vânzări forţate şi falimentări pentru ca giganţii agro-industriali ,,mai eficienţi” să poată lua iniţiativa cu ,,ferme fabrică”. Producătorii mici care au rămas au devenit sclavi virtuali ca ,,fermieri cu contract”.

William Engdahl explică procesul treptat de ,,fuziuni în masă şi consolidare … a producţiei de mâncare americană … în concentrări globale corporatiste gigantice” cu nume familiare: Cargill, Archer Daniels Midland, Smithfield Foods şi ConAgra. În schimb, sute de mii de fermieri mici au fost înfrânţi; numărul lor a scăzut cu 300.000 din 1979 până în 1998. A fost şi mai rău pentru fermele de porci, cu o scădere de la 600.000 la 157.000 în aceeaşi perioadă, astfel ca 3% din producători să poată controla 50% din piaţă. Costurile sociale au fost cutremurătoare (şi continuă să fie), deoarece ,,comunităţi rurale întregi s-au prăbuşit şi oraşele rurale au devenit oraşe fantomă”.

Să evaluăm consecinţele. În 2004: cele mai mari 4 firme procesatoare de carne de vită – Tyson, Cargill, Swift şi National Beef Packing – controlau 84% din sacrificările de juncani şi viţele; 4 uriaşi – Smithfield Foods, Tyson, Swift şi Hormel Foods – controlau 64% din producţia de carne de porc; 3 companii – Cargill, ADM şi Bunge – controlau 71% din prelucrarea boabelor de soia; 3 uriaşi controlau 63% din măcinarea făinei; 5 companii controlau 90% din comerţul global cu grâne; alte 4 companii – Kellogg, General Mills, Kraft Foods şi Quaker Oats – controlau 89% din piaţa de cereale pentru micul dejun; achiziţionând Continental Grain în 1998, compania Cargill controla 40% din capacitatea naţională de depozitare a grânelor; 4 producători giganţi de seminţe/produse agrochimice – Monsanto, Novartis, Dow Chemical şi DuPont – controlau peste 75% din vânzările de seminţe de porumb şi 60% din vânzările pentru soia, în timp ce aveau de asemenea cea mai mare parte din piaţa agrochimică; 6 companii controlau 75% din piaţa globală de pesticide; Monsanto şi DuPont controlau 60% din piaţa americană de seminţe de porumb şi soia – seminţe modificate genetic patentate. În plus, 10 mari vânzători de alimente cu amănuntul controlau 649 miliarde dolari în vânzările globale în 2002, şi primii 30 de vânzători de alimente cu amănuntul reprezentau o treime din vânzările mondiale de băcănie.

 

Fuziunea dintre monopolul farmaceutic (Big Pharma) şi cel alimentar (Big Food)

În zorii unui nou secol, fermele de familie au fost decimate de puterile agro-industriale, care formaseră cea de-a doua industrie ca profit după industria farmaceutică, cu vânzări anuale interne care depăşeau 400 miliarde dolari. Următorul scop era fuziunea dintre monopolul farmaceutic (Big Pharma) şi giganţii producători de hrană. Universitatea de Apărare Naţională a Pentagonului a luat notă într-un articol publicat în 2003: ,,Industria agricolă este acum pentru SUA ceea ce este petrolul pentru Orientul Mijlociu”. Este considerată o ,,armă strategică din arsenalul singurei super-puteri a lumii”, însă cu un preţ uriaş pentru consumatorii de pretutindeni.

Industria agricolă era într-o perioadă de înflorire, guvernul SUA o susţinea cu zeci de miliarde dolari în subvenţii anuale. Legea fermei din 1996 a suspendat puterea ministrului agriculturii de a echilibra rezerva cu cererea, permiţând de acum încolo producţia nelimitată. Giganţii producători de hrană au profitat pentru a controla forţele pieţei. Ei au zdrobit fermele de familie producând în exces şi forţând scăderea preţurilor. De asemenea, când micii fermieri au eşuat, ei au făcut presiuni asupra preţurilor terenurilor şi au creat ocazii favorabile pentru achiziţionarea de terenuri la preţuri scăzute pentru o mai mare concentrare şi dominaţie.

A urmat integrarea Revoluţiei genetice în industria agricolă, precum prevăzuse Ray Goldberg. Urmau să fie create sectoare întregi din manipularea genetică, inclusiv medicamente modificate genetic din plante modificate genetic într-un nou ,,sistem agro-farmaceutic”. Goldberg a prezis o ,,revoluţie genetică printr-o convergenţă industrială a domeniilor hranei, sănătăţii, medicinei, fibrelor şi energiei” într-o piaţă complet nereglementată. Ceea ce nu se menţiona era coşmarul ameninţător pentru consumator, ascuns privirilor.

 

Mâncarea este putere

Catalizatorul Revoluţiei genetice l-a constituit finanţarea Fundaţiei Rockefeller, care avea scopul de a afla dacă plantele modificate genetic erau fezabile comercial şi, dacă erau, să le răspândească pretutindeni. Aceasta era ,,noua eugenie”, afirmă Engdahl, şi apogeul cercetărilor anterioare din anii ‘1930. Se baza pe ideea că problemele umane pot fi ,,rezolvate prin manipulări genetice şi chimice … ca mijloace ultime de control social şi manipulare socială”. Oamenii de ştiinţă ai fundaţiei căutau metode de a face aceasta prin reducerea complexităţilor infinite ale vieţii la ,,modele simple, deterministe, predictive” potrivit schemei lor diabolice – cartografierea structurilor genetice pentru a ,,corecta problemele sociale şi morale, inclusiv crima, sărăcia, foametea şi instabilitatea politică”. Odată cu dezvoltarea tehnicilor esenţiale de manipulare genetică în 1973, ei au pornit pe drumul lor.

Aceste tehnici se bazează pe ceea ce se numeşte ADN recombinant şi funcţionează prin introducerea pe cale genetică de ADN străin la plante şi animale pentru a crea organisme modificate genetic (OMG), însă nu fără riscuri. Biologul de frunte de la Institutul Ştiinţei în Societate din Londra, dr. Mae-Wan Ho afirmă că există pericole deoarece procesul este imprecis: ,,Este incontrolabil şi nedemn de încredere şi sfârşeşte în mod tipic cu vătămarea şi dezorganizarea genomului gazdă cu consecinţe complet neprevăzute” care ar putea genera apariţia unui organism nemaivăzut, letal şi fără remediu. Cercetarea a continuat oricum, în mijlocul minciunilor că riscurile erau minime şi un viitor promiţător se aşternea înainte. Tot ceea ce a contat au fost profiturile potenţiale uriaşe şi câştigul geopolitic, deci să lăsăm vremurile să curgă orice s-ar întâmpla.

Unul dintre proiecte a fost cartografierea genomului orezului. A fost lansat un efort de 17 ani pentru a răspândi orezul modificat genetic în lume, finanţat de Fundaţia Rockefeller. S-au cheltuit milioane de dolari pentru funcţionarea a 46 de laboratoare ştiinţifice în întreaga lume, s-a investit în instruirea a sute de absolvenţi şi s-a dezvoltat o ,,frăţie de elită” alcătuită din cercetători ştiinţifici de frunte de la institutele de cercetare susţinute de fundaţie. Era un plan diabolic care ţintea sus: să controleze hrana principală pentru 2,4 miliarde de oameni şi, între timp, să distrugă diversitatea biologică a peste 140.000 de varietăţi dezvoltate care pot rezista la secete şi dăunători şi pot creşte în orice climat imaginabil.

Asia a fost ţinta principală şi, în acest context, Engdahl relatează istoria sinistră a Institutului Internaţional pentru Cercetarea Orezului, cu sediul în Filipine şi finanţat de fundaţie. Acest institut avea o bancă de gene cu ,,fiecare varietate importantă de orez cunoscută” care cuprindea o cincime din toate varietăţile. Institutul a lăsat giganţii din industria agricolă să utilizeze seminţele în mod ilegal pentru modificarea genetică patentată, exclusivă, astfel încât să le poată introduce pe pieţe şi să le domine cerând fermierilor să aibă licenţă şi forţându-i să plătească anual taxe de redevenţă.

În 2000 a fost ‘inventat’ ,,orezul auriu” care era îmbogăţit cu vitamina A. A fost lansat pe piaţă cu afirmaţia frauduloasă că un castron de orez auriu consumat zilnic ar putea preveni orbirea şi alte boli cauzate de deficienţe în vitamina A. Era o înşelătorie, deoarece alte produse sunt surse mult mai bune pentru acest element nutritiv, iar pentru a primi necesarul de vitamina A trebuie să mâncăm zilnic 9 kg orez !

Cu toate acestea, susţinătorii Revoluţiei genetice erau pregătiţi pentru următoarea mişcare: ,,consolidarea controlului global asupra rezervelor de hrană ale omenirii”, având un nou instrument pentru a o face: Organizaţia Mondială a Comerţului. Giganţii corporatişti au formulat regulile ei pentru a se favoriza pe ei înşişi cu preţul înlăturării naţiunilor în curs de dezvoltare.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 62/martie-aprilie 2011 

 

 

 

PARTEA A VII-A

O recenzie a cărţii Seminţele distrugerii: agenda secretă a manipulării genetice

sau despre efectele şi interesele din spatele alimentelor modificate genetic

 

Revoluţia verde a pus temelia pentru Revoluţia genetică,
permiţând câtorva uriaşi agro-industriali anglo-americani
să câştige controlul mondial al rezervelor de hrană

 

Dând frâu liber seminţelor modificate genetic: începutul unei revoluţii în producţia mondială de hrană

La sfârşitul anilor ‘1980, o reţea globală de specialişti în biologie moleculară instruiţi în domeniul ingineriei genetice erau gata de a porni ,,cea de-a doua Revoluţie Verde”. Argentina a fost primul laborator de testare, prima naţiune ,,cobai” într-un experiment nesăbuit cu noi alimente netestate şi potenţial primejdioase.

În iulie 1989, când Carlos Menem a devenit preşedinte, Argentina a fost o ţintă uşoară. Menem era extrem de deschis faţă de Washington şi chiar i-a lăsat pe prietenii din New York şi Washington ai lui David Rockefeller să-i alcătuiască programul economic: privatizări, de-reglementări, pieţe locale deschise pentru importuri, şi reduceri la serviciile sociale deja reduse.

În 1991, Argentina era deja ,,un laborator experimental secret pentru dezvoltarea culturilor modificate genetic”. În realitate, agricultura ţării a fost încredinţată companiilor Monsanto, Dow, DuPont şi altor giganţi din domeniul ingineriei genetice pentru exploatarea profiturilor. Lucrurile nu vor mai sta niciodată ca înainte. La jumătatea anilor ‘1990, Menem ,,revoluţiona agricultura productivă tradiţională a Argentinei” transformând-o într-una bazată pe monocultură pentru exportul mondial.

Între 1996-2004, culturile de plante modificate genetic din lume s-au extins la 167 milioane de acri, o creştere de 40 ori folosind 25% din totalul pământului arabil din lume. Două treimi din această suprafaţă uluitoare (106 milioane de acri) se afla în SUA. În 2004, Argentina se afla pe locul 2 cu 34 milioane de acri, în timp ce producţia se extindea în Brazilia, China, Canada, Africa de Sud, Indonezia, India, Filipine, Columbia, Honduras, Spania şi Europa de Est (Polonia, România şi Bulgaria). Revoluţia era pe val; acum pare de neoprit.

În 1995, Monsanto a introdus soia Roundup Ready, cu gena sa specială inserată de la bacterie care permite plantei să supravieţuiască când este stropită cu ierbicidul glifosat, Roundup. După ce seminţele de soia Roundup Ready au primit aprobarea Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a SUA în 1996, în Argentina ,,un sistem de agricultură naţională bazată pe ferma de familie odinioară productiv a fost transformat într-un sistem de stat neo-feudal dominat de o mână de proprietari puternici, bogaţi”. Menem a permis practic ca, în mai puţin de un deceniu, monocultura de soia controlată corporatist să ia locul culturilor naţionale de porumb, grâu şi creşterii vitelor.

Ca urmare a acestei trădări de proporţii, la sfârşitul anului 2007, acţiunile Monsanto atingeau o valoare fără egal. În schimb, culturile tradiţionale ale Argentinei au dispărut şi vitele au fost înghesuite în spaţii de hrănire strâmte, după modelul din SUA. Deceniile anterioare de diversitate şi rotaţie a culturilor păstrau calitatea solului ţării, însă acest lucru s-a schimbat după ce a fost introdusă monocultura de soia cu dependenţa sa puternică de îngrăşăminte chimice. Specialiştii susţin că dacă aceste practici continuă, în jumătate de secol vor distruge solul.

Criza economică din Argentina de la sfârşitul anilor ‘1990-începutul anilor ‘2000 a făcut disponibile terenuri vaste, suplimentare, deoarece fermierii faliţi au fost nevoiţi să-şi vândă proprietăţile la preţuri de nimic. Prădătorii corporatişti au profitat din plin. Monocultura de soia modificată genetic s-a extins, în vreme ce fermele de lactate ale ţării au fost reduse la jumătate şi ,,sute de mii de oameni au fost siliţi să părăsească pământul” către sărăcie.

Monsanto era pe val şi utiliza diferite scheme de exploatare. În 1999, compania a obţinut ca Menem să-i permită să încaseze ,,redevenţe extinse”, cu toate că legea argentiniană interzicea practica. Contrabanda cu seminţe de soia Roundup Ready în Brazilia, Paraguay, Bolivia şi Uruguay continua de asemenea în mod secret. Monsanto a făcut apoi presiuni asupra guvernului argentinian pentru a-i recunoaşte ,,brevetul tehnologic”; în cele din urmă, Ministerul Agriculturii a silit fermierii să plătească o taxă de aproape 1% din vânzările de soia modificată genetic care merge către companiile care furnizează seminţe modificate genetic.

În 2004, aproape jumătate din terenul agricol al ţării era folosit pentru producţia de soia modificată genetic şi peste 90% din aceasta era soiul Roundup Ready deţinut de Monsanto. În 2005, guvernul Braziliei a cedat şi a legalizat seminţele modificate genetic. În 2006, SUA, Argentina şi Brazilia reprezentau peste 81% din producţia mondială de soia modificată genetic.

În acest răstimp, Argentina a experimentat mai multe consecinţe care ameninţă să se răspândească. Monocultura sa de soia a afectat enorm regiunile rurale şi mari întinderi de păduri au fost distruse. Fermierii tradiţionali aflaţi în vecinătatea plantaţiilor de soia au fost afectaţi serios de stropirea aeriană cu Roundup. Culturile lor au fost distruse, pentru că aşa este conceput acest ierbicid să acţioneze: el distruge toate plantele care nu au gena de rezistenţă. De asemenea, ei au afirmat că le-au murit găinile, iar caii au fost vătămaţi grav de stropirea aeriană. Şi oamenii au avut de suferit, manifestând simptome violente de greaţă, diaree şi vomă, ca şi leziuni ale pielii. Alte relatări susţin consecinţe suplimentare: animale născute cu deformări grave ale organelor, banane şi cartofi dulci deformaţi şi lacuri pline cu peşti morţi. Familiile din mediul rural spun că şi copiii lor au ,,umflături groteşti pe trup” de la stropirea aeriană.

În ce priveşte recoltele mai mari promise de soia modificată genetic, rezultatele au arătat că producţia a scăzut cu 5-15% comparativ cu soia tradiţională, plus faptul că au apărut ,,noi buruieni rele” pentru a căror stârpire este nevoie de triplarea cantităţii de ierbicid …

Şi a fost mai rău de atât. Argentina a fost primul laborator de testare ,,într-un plan global pregătit de decenii şi absolut şocant şi teribil ca scop”.

 

Irak primeşte seminţele americane ale democraţiei

Democraţia pentru Irak a însemnat distrugerea ,,leagănului civilizaţiei” pentru a face loc capitalismului de piaţă liberă fără restricţii. În 2003, Irakul a fost cucerit pentru petrolul său, dar şi pentru a transforma ţara într-un paradis uriaş de liber schimb. Planul era diabolic, elaborat şi hâd: război fulger ,,şoc şi teroare”, operaţiuni psihologice complexe, teama folosită ca armă, ocupaţie represivă, detenţie şi tortură în masă şi cea mai rapidă şi cuprinzătoare reconstrucţie a unei ţări din istorie.

Parte a acestui plan a fost ca giganţii agro-industriali să aibă libertate de acţiune şi să transforme radical sistemul de producţie a hranei în Irak într-un model pentru seminţe şi plante modificate genetic. Această stare de lucruri a dobândit legalitate prin câteva din cele 100 de ,,Legi Bremer” introduse rapid, iar irakienii nu au avut nici un cuvânt de spus în privinţa lor, ca şi cum ţara ar fi fost guvernată acum de Washington. Legile Bremer au impus cea mai dură ,,terapie de şoc” folosită vreodată, după modelul Şcolii din Chicago, de genul celei care a devastat diverse ţări ale lumii, de când a fost introdusă în 1973 în Chile de Augusto Pinochet.

În ce priveşte industria agricolă, ordinul Bremer 81 din 26 aprilie 2004 a dat deţinătorilor de patente de soiuri de plante drepturi absolute cu privire la folosirea de către fermieri a seminţelor lor vreme de 20 ani. Aceste seminţe sunt modificate genetic şi sunt deţinute de companii transnaţionale. Pentru utilizarea lor, fermierii irakieni plăteau o ,,taxă de tehnologie” şi o taxă de licenţă anuală; în plus, întrebuinţarea unor seminţe asemănătoare soiurilor patentate protejate, putea duce la amenzi serioase şi întemniţare.

Engdahl rezumă astfel vătămarea produsă agriculturii irakiene: ,,Trasformarea forţată a producţiei de hrană a Irakului în culturi de organisme modificate genetic patentate este unul dintre cele mai limpezi exemple despre modul în care Monsanto şi alţi giganţi ai organismelor modificate genetic impun aceste culturi unei populaţii nedoritoare sau neştiutoare”. Ei contaminează planeta cu ele, câte o ţară o dată, şi este zadarnic a încerca să repari vătămarea pe care o cauzează.

 

Plantând ,,Grădina deliciilor pământeşti”

Pe 1 ianuarie 1995, a fost înfiinţată oficial Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO), cu puteri de a impune statelor membre legile sale scrise de corporaţii. Agro-industria SUA era deja dominantă, dar avea acum un nou organism, neales, supranaţional pentru a-i promova agenda particulară la nivel mondial. WTO este un ,,poliţai” al comerţului liber mondial, iar regulile sale au fost scrise pentru a-i împovăra financiar cumplit pe cei care le încalcă. Pe scurt, acestea interzic: 1) toate programele guvernamentale pentru ferme şi susţinerea preţurilor în lume (însă închid ochii la subvenţiile masive ale SUA); 2) impunerea de controale ale importurilor de către ţări, pentru a-şi apăra propria producţie agricolă; 3) controalele agricole la export, chiar în vreme de foamete, pentru ca gigantul Cargill să poată domina exportul cu grâne la nivel mondial; şi 4) restricţionarea comerţului prin legi de siguranţă alimentară numite ,,bariere ale comerţului”; această cerere deschide pieţele lumii pentru importurile fără restricţii de alimente modificate genetic, fără nici o obligaţie de a dovedi siguranţa lor.

Statele din aşa-numitul Grup al celor Patru – SUA, Canada, Japonia şi Uniunea Europeană – au preluat conducerea. Întâlnindu-se în secret, ele au stabilit politica pentru toţi cei 134 membri ai WTO, politică care pentru agricultură a fost alcătuită de giganţii agro-industriali din SUA, inclusiv Cargill, Monsanto, ADM şi DuPont, împreună cu giganţii Uniunii Europene Nestle şi Unilever. Politica lor plănuia să elimine legile şi prevederile naţionale în favoarea pieţelor libere nerestricţionate care favorizau ţările din Nordul Global.

Prin patente, giganţii organismelor modificate genetic controlează principalele seminţe şi au nevoie de mecanismele WTO pentru a le impune unei lumi sceptice. Acest lucru se face prin Acordul pentru Agricultură al WTO, împreună cu Acordul pentru Aspecte ale Drepturilor de Proprietate Intelectuală legate de Comerţ (TRIPS). Până la apariţia agro-industriei, producţia şi pieţele alimentare erau locale. Această stare de lucruri s-a schimbat acum, uriaşii agro-industriali controlând fenomenul şi fiind capabili să stabilească preţurile prin manipularea rezervelor. Regulile Acordului pentru Agricultură au fost alcătuite tocmai pentru a se ajunge aici, ca şi pentru a consolida cea mai mare prioritate a agro-industriei: ,,o piaţă globală liberă şi integrată pentru produsele sale”. Sunt incluse aici produsele modificate genetic, despre care administraţia Bush senior a afirmat că sunt ,,substanţial echivalente” cu seminţele şi recoltele obişnuite şi nu necesită nici o reglementare a guvernului. Această dispoziţie este introdusă în regulile WTO din Acordul Sanitar şi Fitosanitar, în care se afirmă că legile naţionale care interzic produsele modificate genetic sunt ,,practici de comerţ incorecte”, chiar atunci când ele pun în pericol sănătatea umană.

Alte reglementări WTO, din Acordul pentru Bariere Tehnice la Comerţ, interzic etichetarea organismelor modificate genetic. Ca o consecinţă, consumatorii nu ştiu ce mănâncă şi nu pot evita aceste alimente potenţial riscante. Protocolul de Biosiguranţă din 1996 a fost conceput pentru a rezolva această problemă şi ar trebui să fie valabil pentru acest scop. Însă, lobby-ul agro-industrial a sabotat actul, insistând ca măsurile de biosiguranţă să fie subordonate regulilor de comerţ ale WTO …

Astfel, cu sprijin deplin de la Washington şi WTO, companiile importante de biotehnologie patentează toate plantele imaginabile în forma modificată genetic. Potrivit afirmaţiilor preşedintelui companiei Monsanto, uriaşii agro-industriali intenţionează să realizeze o fuziune globală a ,,trei dintre cele mai mari industrii din lume – agricolă, alimentară şi farmaceutică – care lucrează separat astăzi, dar schimbările … vor conduce la integrarea lor”. Este cunoscut faptul că cei trei giganţi americani în domeniul organismelor modificate genetic – Monsanto, DuPont şi Dow AgroSciences – au o relaţie lungă şi sordidă cu Pentagonul, furnizându-i substanţe chimice de distrugere în masă, precum agentul Orange, napalm şi altele. Acum, aceste companii vor să li se încredinţeze cele mai importante lucruri pe care le ingerăm – alimentele şi medicamentele noastre.

Ele îşi promovează agenda cu asiduitate, ceea ce se reflectă în faptul că din 1996 încoace, vreme de 9 ani consecutivi, producţia de plante modificate genetic a avut creşteri cu două cifre. Indiscutabil, SUA este liderul mondial, ,,cu promovare guvernamentală agresivă, absenţa etichetării şi dominaţia producţiei fermelor americane”. Aici, ,,recoltele modificate genetic au preluat în fond lanţul alimentar american”. În plus, de când hrana animalelor este alcătuită în principal din aceste recolte, ,,întreaga producţie de carne a naţiunii şi exporturile s-au hrănit cu nutreţ modificat genetic”.

Lucrurile stau şi mai rău. Vântul şi aerul răspândesc seminţele modificate genetic în câmpurile învecinate, inclusiv în cele organice care sunt acum contaminate într-un anumit grad. William Engdahl afirmă: ,,După doar 6 ani, un procent estimativ de 67% din întreaga suprafaţă agricolă a SUA a fost contaminat în mod iremediabil cu seminţe modificate genetic. Geniul a fost scos din sticlă”. Nimic din ceea ce este cunoscut ştiinţei nu poate contracara această situaţie …

Să analizăm în continuare modul în care giganţii organismelor modificate genetic câştigă părţi din piaţă cu sprijinul guvernului şi WTO, ajutaţi de impunerea de acorduri stricte privind tehnologia şi licenţa. Acestea silesc fermierii să plătească taxe anuale şi îi prind în capcana ,,unei noi forme de robie”. Ei trebuie să cumpere în fiecare an noi seminţe şi li se interzice să refolosească seminţe din anii anteriori, aşa cum se obişnuia înainte de introducerea plantelor modificate genetic. Nerespectarea acordurilor de către fermieri poate conduce la daune legale grave sau chiar detenţie şi posibila pierdere a pământului lor.

Agenţiile guvernamentale complice şi schemele abile de comerţ fac reclamă organismelor modificate genetic, susţinând că acestea dau recolte mai mari şi pot rezolva problemele de foamete ale lumii. Însă, realitatea din teren este alta, deoarece totul stă pe ,,fraudă ştiinţifică şi minciuni corporatiste”, iar acest lucru este ascuns publicului larg. În ce priveşte dovezile privind pericolele alimentelor modificate genetic, acestea nu încetează să apară.

 

Controlul populaţiei: ‘terminatori’, ‘trădători’ şi seminţe de porumb contraceptive

Giganţii organismelor modificate genetic aveau nevoie de o ,,nouă tehnologie care să le permită să vândă seminţe care să nu se înmulţească”. Ca urmare, ei au dezvoltat tehnologii de restricţionare a utilizării genetice care produc aşa-numitele seminţe ‘terminator’. Procesul este patentat şi se aplică seminţelor tuturor speciilor de plante. Replantate, ele nu vor creşte. Aceasta este soluţia industriei pentru a controla producţia mondială de hrană şi pentru a le asigura profituri uriaşe. Seminţele ‘terminator’ au fost ,,modificate genetic pentru ‘a se sinucide’ după un sezon de recoltă”, cu ajutorul unei toxine produse de o genă introdusă în materialul lor genetic.

O tehnologie strâns înrudită, de a doua generaţie, produce aşa-numitele seminţe ‘trădător’. Tehnologia se bazează pe controlarea fertilităţii şi caracteristicilor genetice ale plantei cu ,,un promotor de genă care poate fi stimulat”, numit ,,întrerupător de genă”. Cu alte cuvinte, culturile de organisme modificate genetic care sunt rezistente la dăunători şi boli se dezvoltă numai folosind un compus chimic specific pe care îl produc companii precum Monsanto. Fermierii care cumpără ilegal seminţe nu vor primi compusul pentru a ,,porni” gena de rezistenţă. Tehnologia ‘trădător’ creează astfel o nouă piaţă captivă pentru giganţii organismelor modificate genetic şi seminţele ‘trădător’ sunt mai ieftin de produs decât seminţele ‘terminator’.

Combinate, aceste două tehnologii dau uriaşilor agro-industriali puteri fără precedent: ,,Pentru prima oară în istorie, 3-4 companii multinaţionale particulare de seminţe … dictează termenii fermierilor lumii pentru seminţele lor”. Având sprijinul deplin al Departamentelor de Stat şi al Agriculturii ale SUA – care coordonează acţiuni de reducere a foametei folosind surplusul de bunuri americane modificate genetic – scopul acestor corporaţii este de a introduce pretutindeni organismele modificate genetic prin silire, mită şi alte practici ilegale, dar mai ales în ţările în curs de dezvoltare puternic îndatorate. În cazul Poloniei, solul – care era printre cele mai bogate din Europa – este acum distrus de contaminarea genetică.

Ce legătură există între impunerea organismelor modificate genetic pe toate pieţele lumii şi strategia Fundaţiei Rockefeller de control al populaţiei ? În 2001, această legătură a devenit vizibilă când compania Epicyte a anunţat că a dezvoltat cu succes ,,cultura modificată genetic finală”: sămânţa de porumb contraceptivă. Ea a fost numită o soluţie pentru ,,suprapopularea” lumii, însă informaţiile despre ea au dispărut după ce Biolex a achiziţionat compania.

Într-un fel sau altul, Fundaţia Rockefeller urmăreşte să reducă populaţia. În acest scop colaborează cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii a ONU finanţându-i în secret programul de ,,sănătate reproductivă” prin folosirea unui vaccin pentru tetanos. Combinat cu hormoni natural hCG, este un agent avortiv care împiedică sarcina, însă femeilor cărora li se administrează nu li se spune aceasta.

Nu se spune nimic nici despre scopul Pentagonului de reducere a populaţiei ca o formă sofisticată de ,,‘război biologic’ pentru a rezolva foametea lumii”.

 

Panica gripei aviare şi puii modificaţi genetic

În 2005, George W. Bush a făcut opinia publică să creadă în mod fals că o epidemie de gripă aşa-numită aviară ameninţa să devină pandemie dacă nu era tratată. William Engdahl se întreabă: ,,A fost oare panica de gripă aviară o altă farsă a Pentagonului” cu un scop necunoscut ? Ţinând cont de faptul că şi în trecut, guvernul american a întreprins o sumedenie de acţiuni care aveau un set de motivaţii pentru opinia publică şi un alt set de raţiuni pentru iniţiatorii lor, noua tulpină de gripă ,,presupus mortală” trebuia să aibă un scop ascuns.

În realitate, ea a slujit promovării intereselor agro-industriei globale şi fermelor fabrici aviare. Fermele fabrici sunt medii prielnice pentru răspândirea potenţială a bolilor din cauza spaţiilor supraaglomerate în care sunt ţinute păsările, însă acest lucru nu a fost nicicând menţionat ca o ameninţare. În schimb, fermele mici de pui, de familie, fără cuşti, au fost socotite vinovate, mai ales cele din Asia, când de fapt acest lucru este improbabil.

Cinci giganţi multinaţionali domină producţia şi prelucrarea de carne de pui în SUA: Tyson, Gold Kist, Pilgrim’s Pride, ConAgra Poultry şi Perdue Farms. Ele produc carne de pui în ,,condiţii de sănătate şi siguranţă mizerabile”. Potrivit Biroului pentru Răspunderea Guvernului, angajaţii din aceste fabrici de prelucrare au ,,una dintre cele mai mari rate de vătămare şi boală din toate sectoarele industriale”. Ei sunt expuşi la ,,substanţe chimice periculoase, sânge, materii fecale, situaţie agravată de ventilarea slabă şi temperaturile adesea extreme”. În plus, puii sunt foarte înghesuiţi şi ,,împiedicaţi să se mişte astfel ca ei să poată creşte … mult mai mari şi mai repede ca până acum”. De asemenea, sunt folosiţi stimulatori de creştere, care creează probleme de sănătate.

Un număr crescând de experţi în animale cred că aceste ferme, şi nu cele mici asiatice, sunt sursa reală de boli noi şi periculoase, precum gripa aviară. Această informaţie este ascunsă de mass-media principală, astfel că publicul este amăgit. Lucrurile stau aşa ca giganţii multinaţionali să poată acapara piaţa mondială, iar dacă micile ferme aviare asiatice ar fi închise, ar avea acces la piaţa asiatică uriaşă. Acesta este scopul lor, iar metoda lor este eliminarea competiţiei cu ajutorul prietenilor plasaţi în poziţii cheie.

Din plan face parte şi crearea primei populaţii animale modificate genetic. Pentru atingerea acestui scop s-ar putea utiliza panica faţă de o epidemie umană de gripă de origine aviară, sau ceva asemănător.

 

Armageddon-ul genetic: ‘terminatori’ şi patente pe porci

În 2007, Monsanto a achiziţionat compania Delta & Pine Land, preluând odată cu ea tehnologia ‘terminator’ dezvoltată de această firmă. Monsanto este astăzi cea mai mare companie din lume în materie de legume şi fructe, a doua în ce priveşte culturile agricole, şi a treia în industria agro-chimică mondială. Odată cu achiziţionarea firmei Delta & Pine Land, ea deţine controlul absolut asupra majorităţii seminţelor plantelor agricole. În plus, intră în domeniul modificării genetice şi patentării animalelor.

În 2005, Monsanto a depus cerere la Organizaţia Mondială a Comerţului (WTO) pentru drepturi internaţionale de patentare a unei metode de identificare a genelor de porc patentat. Compania doreşte de asemenea patente şi dreptul de a strânge taxe de licenţă pentru animalele din fermele particulare. Dacă i s-ar acorda, ,,orice porc care ar fi produs utilizând această tehnică reproductivă ar intra în dispoziţiile acestor patente”. Avocaţii marilor corporaţii lucrează cât pot de repede pentru a depune cereri şi a obţine patente pentru a bloca viaţa animală ca proprietate intelectuală.

Companii ca Monsanto şi Cargill au investit sume uriaşe de bani pentru modificarea genetică a animalelor pentru profit. Prin urmare, ele vor patente şi drepturi de licenţă pentru rezultate, chiar dacă ideea în sine de a patenta viaţa este controversată. În orice caz, o decizie a Curţii Supreme a SUA din 1980 în cazul Diamond vs. Chakrabarty le-a deschis o oportunitate, hotărând că ,,orice sub soare făcut de om” poate fi patentat. Decizia a pavat calea pentru patentarea ,,şoarecelui de Harvard”, modificat genetic pentru a fi susceptibil la cancer, care a reprezentat un punct de cotitură.

Actualmente, 4 giganţi agro-industriali folosesc ,,furtul, sistemul şi o campanie bine susţinută de minciuni şi distorsionare a informaţiei” pentru a avansa către scopul final al lui Henry Kissinger: controlarea petrolului pentru a controla naţiunile, şi a mâncării pentru a controla oamenii. Amândouă sunt în curs de desfăşurare, ştiindu-se foarte puţin la nivel public despre cât de avansate sunt lucrurile şi cât de nesăbuit este planul: a modifica genetic toate plantele şi formele de viaţă şi a controla populaţia lumii prin eliminarea părţilor sale ,,nedorite”.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 63/mai-iunie 2011