A IV-a conferinţă pan-ortodoxă presinodală

- Chambesy, Elveţia, 6-12 iunie 2009 -

 

Decizie istorică privind diaspora ortodoxă

 

În perioada 6-12 iunie 2009, la centrul Patriarhiei Constantinopolului din Chambesy, Elveţia, s-au desfăşurat sesiunile celei de-a IV-a Conferinţe pan-ortodoxe presinodale. La consfătuire au participat reprezentanţi ai Patriarhiilor de Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim şi ai Bisericilor Ortodoxe din Rusia, Serbia, România, Grecia, Bulgaria, Georgia, Cipru, Albania, Polonia, Cehia şi Slovacia. Din partea României a fost prezent Mitropolitul Irineu al Olteniei.

Consfătuirea a fost prezidată de Mitropolitul Ioan (Zizioulas) al Pergamului din partea Patriarhiei Ecumenice, cu sprijinul secretarului pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, Mitropolitul Ieremia al Elveţiei. Potrivit unui comunicat dat publicităţii în ajunul conferinţei, aceasta a avut ca sarcină: 1) ,,aprobarea propunerilor făcute în unanimitate de comisia inter-ortodoxă pregătitoare, la cele două întruniri din 10-17 noiembrie 1990 şi 7-13 noiembrie 1993, referitoare la situaţia diasporei ortodoxe din lume” şi 2) ,,aprobarea proiectului de reglementare a adunărilor episcopale care să reunească, pe regiuni, episcopii ortodocşi, elaborat la Congresul inter-ortodox al canoniştilor, reunit la Chambesy, între 9-14 aprilie 1995”.

,,Aprobarea de către conferinţă a acestor documente completează procedura pregătitoare pe tema diasporei ortodoxe şi întăreşte punerea în valoare a adunărilor episcopale, destinate a coordona lucrarea pastorală în diaspora ortodoxă într-un duh sinodal”, adăuga comunicatul.

 
Stiri 50-07
 

Documentul final al conferinţei, emis pe 12 iunie, indică faptul că întrunirea a examinat actele elaborate, pe care le-a corectat, completat şi, în final, aprobat în unanimitate. Prin urmare, reprezentanţii ortodocşi au decis ,,crearea de noi adunări episcopale în anumite regiuni ale lumii, unde nu există asemenea adunări” şi unde există comunităţi de credincioşi ortodocşi.

Regiunile în care sunt înfiinţate adunări episcopale sunt: America de Nord şi Centrală; America de Sud; Australia, Noua Zeelandă şi Oceania; Marea Britanie şi Irlanda; Franţa; Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg; Austria; Italia şi Malta; Elveţia şi Lichtenstein; Germania; Ţările Scandinave (cu excepţia Finlandei); Spania şi Portugalia. În aceste regiuni, sunt create adunări episcopale – adică, sinoade locale alcătuite din toţi episcopii ortodocşi canonici care păstoresc comunităţi de ortodocşi în regiunea respectivă; ei vor continua să aparţină de Biserica Ortodoxă locală de care depind în prezent.

Adunările episcopale vor fi prezidate de cel mai vechi ierarh din regiune care aparţine de Patriarhia Constantinopolului, iar în absenţa unui astfel de ierarh de următorul în ordinea dipticelor. Domeniile de acţiune şi responsabilitate ale acestor adunări episcopale vor fi manifestarea unităţii Ortodoxiei şi coordonarea acţiunii comune a ortodocşilor din fiecare regiune, cu scopul de a satisface nevoile pastorale ale ortodocşilor; reprezentarea comună a tuturor ortodocşilor înaintea heterodocşilor, ca şi în faţa societăţii şi puterii civile din regiune; dezvoltarea educaţiei teologice şi ecleziale etc.

De asemenea, conferinţa a aprobat un proiect de regulament care defineşte bazele activităţii adunărilor episcopale ale diasporei ortodoxe. Aceste adunări se înfiinţează începând de acum, fără a se mai aştepta vreo ratificare a documentelor din partea viitorului sinod.

Pe marginea acestor hotărâri ale consfătuirii, considerate ,,istorice” de ierarhi ortodocşi de marcă, ar fi de făcut câteva remarci. În primul rând, este notabil faptul că aceasta este prima mare intervenţie a ierarhilor ecumenişti în rânduiala canonică a Bisericii Ortodoxe. Ea marchează trecerea într-o nouă etapă: până în prezent, s-au încălcat diverse canoane (de exemplu, referitoare la săvârşirea tainelor botezului – care arareori se face prin cele 3 afundări, cununiei – care nu se săvârşeşte decât între ortodocşi –, hirotoniei etc) şi s-au propus modificări ale altor canoane (de exemplu, scurtarea sau chiar renunţarea la rânduieli legate de post, săvârşirea hirotoniei înainte de cununie, schimbarea datei Paştelui), însă prin hotărârile acestei conferinţe începe modificarea concretă a unor astfel de canoane şi introducerea de noi reglementări în structura şi rânduiala Bisericii Ortodoxe.

Apoi, toate documentele care au fost aprobate de conferinţă erau deja întocmite din anii ’1990. Se ridică întrebarea: de ce a avut nevoie Ortodoxia de mai bine de 15 ani pentru a cădea de acord asupra unor documente ? S-ar putea observa faptul că la această întrunire a existat o reprezentare covârşitoare a Bisericilor Ortodoxe socotite canonice de către Patriarhia Constantinopolului; prin urmare, documentele au fost întocmite în anii ’1990, dar nu a existat un consens oficial asupra lor.

În al treilea rând, s-a afirmat că decizia este o ,,soluţie tranzitorie”, care oferă o rânduială intermediară, menită să conducă la organizarea diasporei ortodoxe conform canoanelor ortodoxe, cu existenţa unui singur episcop într-un oraş. Aceste adunări episcopale nou înfiinţate au menirea de a ,,pregăti organizarea credincioşilor ortodocşi pe o bază canonică”. O astfel de afirmaţie este bizară, ca să nu spunem îngrijorătoare. Credincioşii ortodocşi – adică, Bisericile Ortodoxe locale – sunt organizaţi deja pe o bază canonică, adaptată situaţiei istorice actuale (a se vedea articolul Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului (IV) în care am discutat situaţia istorică a Patriarhiei Ecumenice). Organizarea diasporei ortodoxe pe baza acestor adunări episcopale gândite de ierarhii ecumenişti conduce la clădirea unei noi structuri, artificiale, rupte de contextul concret în care convieţuiesc astăzi Bisericile Ortodoxe locale.

Noua structură regrupează Bisericile locale în jurul Patriarhiei Constantinopolului, care devine astfel ,,centrul de coordonare a tuturor adunărilor episcopale” – sinoade locale, cu o structură şi funcţie asemănătoare conferinţelor episcopilor catolici din diferite ţări ale lumii. Se putea spune că o astfel de mişcare strategică metamorfozează Constantinopolul într-un Vatican ortodox.

În unele regiuni ale lumii, unde există comunităţi ortodoxe progresiste, au luat naştere deja asemenea instituţii. De exemplu, în Franţa, există Adunarea Episcopilor Ortodocşi din Franţa: în 1967, au fost iniţiate întruniri neoficiale între episcopii ortodocşi din Franţa, apoi a apărut Comitetul ortodox inter-episcopal, iar în 1997 – aplicând recomandările presinodale de la Chambesy din 1990 şi 1993 – a fost înfiinţată Adunarea Episcopilor Ortodocşi din Franţa. Aceasta coordonează activitatea ortodoxă comună şi reprezentarea Bisericii Ortodoxe din Franţa înaintea instanţelor oficiale, ecumeniste şi interreligioase ale ţării, dar nu funcţionează încă în totalitate ca un sinod.

Un ultim aspect bizar al înfiinţării acestor adunări episcopale este cel al amestecului heterogen care se creează în cadrul acestora. Dintr-o astfel de adunare episcopală vor face parte toţi episcopii ortodocşi dintr-o regiune, episcopi care vin din diferite Biserici Ortodoxe locale, au naţionalităţi diferite şi aparţin la culturi diferite. Fiecare Biserică Ortodoxă locală are particularităţile ei şi un mod caracteristic în care a păstrat moştenirea ortodoxă, fără ca acestea să conducă la acordarea unei atenţii exagerate etnicităţii în sine.

Crearea unui amestec heterogen de episcopi de naţionalităţi diferite înseamnă crearea unui organism extrem de greu de coordonat în plan practic, de unde se ridică întrebarea firească dacă realmente se doreşte ca acesta să funcţioneze în duhul ortodox. Mai degrabă, el va netezi drumul către aducerea la un numitor comun a gândirii tuturor ierarhilor şi a punerii în practică a conceptelor pseudo-ortodoxe vehiculate în ultimul secol de mişcarea ecumenistă. În plus, astfel de adunări vor distruge ultimele vestigii ale Bisericilor Ortodoxe locale care poartă duhul particular al fiecărui popor ortodox şi amprenta istoriei de veacuri, lăsând cu totul la îndemâna mişcării ecumeniste viitorul acestora.

 
Ioachim Arnăutu


Surse selective
1. Dr. Damaskinos Papandreou, ,,Sfântul şi Marele Sinod al Ortodoxiei: tematică şi lucrări pregătitoare”, Editura Trinitas, 1998
- 28 mai 2009, ,,Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost primit, astăzi, de Sanctitatea Sa Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului, la Patriarhia Ecumenică”
- 16 iunie 2009, A IV-a Consfătuire panortodoxă presinodală Chambesy, 6-12 iunie 2009
3. Gardianul
- 29 mai 2009, ,,Urgentarea Marelui Sinod al Ortodoxiei”
- 19 iunie 2009, ,,«Terenul minat» al Ortodoxiei - diaspora - cercetat la Chambesy”
- ,,Rapport de son Eminence le metropolite Jeremie de Suisse, secretaire pour la preparation du saint et grand Concile de l’Eglise orthodoxe, presente a la IV Conference panorthodoxe preconciliaire”
- ,,Allocution de son Eminence le metropolite Jean de Pergame president de la Conference prononcee a la séance d’ouverture des travaux”
5. www.interfax-religion.com, 26 mai 2009, ,,Practice of all-Orthodox consultations on the Ecumenical Council resumed ten years after”
6. www.orthodoxie.com, 9 iunie 2009, ,,La Ive conference panorthodoxe preconciliaire a Chambesy pres de Geneve”
7. www.orthodoxpress.com, 12 iunie 2009, ,,Geneve: 4e conference panorthodoxe preconciliaire”
8. www.egliserusse.eu, 14 iunie 2009, ,,Communique sur le travail de la Ive consultation preconciliaire panorthodoxe”
9. www.directionstoorthodoxy.org, 16 iunie 2009, ,,Historic Orthodox decision, migrant communities to have their own bishops’ conferences”
 
Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 50/iulie-august 2009