Decembrie 2008

Euthanatos cere jertfe

 

Cultura morţii cuprinde pe zi ce trece, în îmbrăţişarea ei otrăvită, omenirea vlăguită şi prea puţin dornică să lupte împotriva ei. Ea nu vine singură să bântuie lumea, ci este însoţită de cortegiul ei de zei însetaţi de sânge, puţin diferiţi de cei antici, însă nu mai puţin reali decât babilonienii şi fenicienii Baal, Moloh, Astarte sau hindusa Kali.

Profitând de îndepărtarea omului contemporan de Dumnezeul cel Viu, aceştia s-au strecurat pe nesimţite în universul său şi caută să devină domnii şi stăpânii lui, cerându-şi cu insistenţă ofrandele care li se cuvin de la închinători. Astfel, printre ei îi putem socoti pe zeul avortului, care domneşte de mulţi ani în lume, căruia i s-a alăturat de curând zeul infanticidului. Ei se hrănesc cu pruncii nenăscuţi şi născuţi pe care mamele îi jertfesc pe altarul plăcerii, confortului sau slavei deşarte.

Tot din acest cortegiu face parte zeul sinuciderii, al cărui altar este din ce în ce mai plin de sânge, fiindcă oamenii de astăzi nu mai vor să îndure suferinţa şi umilinţa bolii sau vârstei înaintate, nenorocirile pe care viaţa le-a adus în pragul lor şi ofensele de orice fel. Un loc de cinste în societatea contemporană îl ocupă zeul eutanasiei, pe care l-am numit Euthanatos şi a cărui domnie peste întreaga lume se lucrează cu înfrigurare. El cere ofrande dintre cele mai diverse, de la copii la bătrâni, de la oameni sănătoşi la oameni bolnavi, singura condiţie pentru a fi jertfiţi acestui zeu fiind aceea de a-şi premedita moartea.

Ca o adevărată religie – cultura morţii şi zeii săi – îşi are preoţii fideli, slujitorii şi năimiţii, care se luptă din răsputeri şi propovăduiesc oamenilor să se închine domnilor lor. În genere, preoţii ei sunt medicii care săvârşesc avorturi şi ajută oamenii să moară, pe câtă vreme slujitorii sunt grupurile de interese care conduc bătălia la nivel mondial. Năimiţi sunt cei care se lasă angajaţi în această luptă şi se fac purtătorii de cuvânt ai ‘învăţăturii’ morţii, cei care le şoptesc neîncetat la ureche oamenilor că vieţile lor sunt ,,nedemne de a fi trăite”. Printre aceştia, mass-media ocupă un loc de onoare, punându-se cu toate armele sale în solda slujitorilor lui Euthanatos; ea ţipă atât de asurzitor pe întreg mapamondul, încât buimăceşte milioane de oameni, reuşind să aducă tot timpul jertfe proaspete mult-iubitului ei zeu însetat de sânge omenesc.

În ultimii 20 de ani, activiştii culturii morţii au dus o luptă continuă pentru câştigarea de noi şi noi redute. Mai întâi de toate, ei au căutat să avanseze ideea de eutanasie la rangul de ‘practică medicală’ şi, odată cu aceasta, să o strecoare în minţile oamenilor. Apoi, pe măsură ce a trecut vremea, ei au dezvăluit faţa inumană, hidoasă, a acestei aşa-zise practici, cu toate că nici astăzi omul contemporan, ce are simţurile sufletului atrofiate, nu ştie cu cine are de-a face în realitate …

Astăzi, principala preocupare a acestor activişti este introducerea de legi pretutindeni, care să permită şi, în final, să oblige la eutanasie.

 

Ultimele redute cucerite, prin acţiuni legislative şi judecătoreşti

Statul Washington. Pe 4 noiembrie 2008, cetăţenii statului Washington au votat cu 58 % voturi pro la 42 % voturi contra pentru introducerea Iniţiativei I-100, Actul de moarte cu demnitate, care permite eutanasia activă. În consecinţă, acest act autorizează medicii să administreze pacienţilor ,,despre care simt că vor muri în decurs de 6 luni” o doză letală de medicaţie.

Campania pentru cucerirea statului Washington a fost puternic finanţată de grupurile de interese, care au aruncat în luptă milioane de dolari. Astfel, în ultimele două săptămâni, activiştii pro-eutanasie au primit mai mulţi bani din 5 surse decât a adunat Coaliţia împotriva sinuciderii asistate în întreaga campanie. Alături de aceşti susţinători influenţi s-a aflat mass-media, a cărei putere de manipulare este mai accentuată ca oricând.

Statul Montana. După statul Washington a urmat statul Montana. Pe 5 decembrie 2008, Prima Curte judecătorească districtuală din Montana a hotărât că cetăţenii socotiţi în deplinătatea facultăţilor mintale şi care se află în ultimul stadiu al bolii au dreptul de a se sinucide cu ajutorul medicului. În decizie scrie: ,,Drepturile constituţionale din Montana ale intimităţii individuale şi demnităţii umane, luate împreună, cuprind dreptul unui pacient conştient, aflat în ultimul stadiu de boală, să moară cu demnitate”. Tot în decizie se specifică faptul că acest drept include ,,opţiunea unui pacient de a obţine o reţetă pentru o doză letală de medicaţie pe care o poate lua singur dacă şi când decide să-şi încheie viaţa”.

Statul California. După ce California a respins prin referendum legea sinuciderii asistate medical, slujitorii zeloşi ai lui Euthanatos se străduiesc să o introducă pe ‘uşa din dos’. În octombrie 2008, guvernatorul statului, actorul Arnold Schwarzenegger, a promulgat legea AB 2747, care împuterniceşte medicii şi asistenţii medicali să ofere pacienţilor aflaţi în ultimul stadiu al bolii sau care au fost diagnosticaţi că mai au de trăit mai puţin de un an de zile ,,informaţii cuprinzătoare privind opţiunile legale de încheiere a vieţii”. Legea oferă posibilitatea de ,,întrerupere sau retragere a tratamentelor de susţinere a vieţii”, printre care se numără tratamentul … ,,hrană şi apă”.

Columbia. În America Latină, Columbia se află în avangarda ţărilor în ce priveşte introducerea eutanasiei ca practică medicală. În septembrie 2008, o nouă lege ce va permite eutanasia a trecut prima piedică legislativă în comitetul senatului. Deşi Curtea Supremă din Columbia a hotărât în favoarea eutanasiei în urmă cu 11 ani, decizia nu a fost aplicată niciodată din cauza lipsei unui regulament care să asigure cadrul legal pentru aceasta.

Introducerea acestei legi va face posibilă eutanasia activă, adică administrarea de medicaţie letală pentru orice columbian în vârstă de peste 18 ani, care suferă de o boală diagnosticată ca ,,incurabilă”, printr-un protocol numit ,,procedură de îngrijire adecvată”.

Kenya. Un grup de presiune alcătuit din investitori locali şi străini, susţinut inclusiv financiar de Dignity International – o asociaţie de promovare a eutanasiei la nivel mondial –, doreşte să introducă eutanasia în Kenya, care ar deveni prima ţară africană cu astfel de legislaţie.

Luxemburg. Tot în decembrie, suveranul statului european Luxemburg, marele duce Henri, a refuzat, din ,,motive de conştiinţă”, să semneze un proiect de lege pro-eutanasie, care a primit primul vot favorabil în parlamentul luxemburghez. Ca urmare, prim-ministrul Jean-Claude Juncker a spus că ţara îşi va modifica constituţia pentru a reduce puterile suveranului şi a introduce legea în cauză: ,,Pentru că vrem să evităm o criză constituţională, însă în acelaşi timp să respectăm părerea marelui duce, vom înlocui termenul ‘aprobă’ din articolul 34 al constituţiei cu ‘promulgă’”. Astfel, pe 19 decembrie 2008, parlamentarii au votat aproape unanim un proiect de limitare a puterilor marelui duce şi au votat din nou legea privind eutanasia, cu 31 de voturi pro, 26 contra şi 3 abţineri.

Spania. În septembrie 2008, cotidianul spaniol El Pais anunţa că guvernul socialist din provincia spaniolă Andaluzia va lua în discuţie o nouă legislaţie care ar putea amenda medicii cu până la 1 milion de euro pentru ,,măsuri nejustificate şi nefolositoare de prelungire a vieţii”. Potrivit unui comunicat al guvernului provinciei, proiectul numit ,,Legea drepturilor şi garanţiilor demnităţii oamenilor în procesul morţii” susţine că medicii au ,,obligaţia de a limita măsurile de susţinere a vieţii când se socoteşte necesar să se evite excesul terapeutic” …

Scoţia. De asemenea, parlamentarul scoţian Margo McDonald doreşte votarea unei legi care ar permite eutanasierea inclusiv a copiilor de 12 ani şi mai mici, însă nu are susţinerea colegilor săi.

România. Şi în România se fac primii paşi, oarecum timizi, spre introducerea eutanasiei, sub pretextul lipsei fondurilor. În octombrie 2008, ministrul Sănătăţii a publicat pe site-ul ministerului, spre dezbatere publică, un proiect de ordin ministerial. Potrivit acestuia, la secţiile de Anestezie şi Terapie intensivă nu vor mai putea fi internaţi ,,pacienţii care, după tratament, nu au o calitate a vieţii corespunzătoare”.

Criteriile după care vor fi selecţionaţi pacienţii de către medicul şef de secţie sau specialistul competent delegat al acestuia sunt: ,,diagnosticul, gravitatea bolii, vârsta, boli coexistente, rezerva fiziologică, prognosticul, răspunsul la terapia anterioară, oprirea cardiacă recentă, anticiparea calităţii vieţii, dorinţa pacientului”. Ultimul criteriu, dorinţa pacientului, este o ,,noutate absolută” pentru România, făcând parte din arsenalul preoţilor lui Euthanatos. În acelaşi arsenal se înscrie următoarea frază din proiect: ,,Decizia de triaj se ia fără acordul pacientului sau familiei”.

Colegiul Medicilor din România şi-a exprimat indignarea faţă de proiectul de ordin al ministrului şi a cerut retragerea imediată a acestuia, care ,,încalcă în mod flagrant şi inadmisibil principiile eticii medicale, Codul Deontologic al Colegiului Medicilor din România, independenţa profesională a medicului, precum şi drepturile cetăţenilor României garantate prin constituţie. Ordinul este de un utilitarism extremist, al cărui scop este de a creşte eficienţa economică, de a introduce restricţii financiare în abordarea pacientului şi nu de a creşte calitatea actului medical”.

Colegiul mai afirmă că proiectul ,,deschide calea către abuz”, iar ,,criteriile de admisie în terapie intensivă sunt inacceptabile, deoarece vârsta este sugerată drept criteriu de internare, ceea ce reprezintă o discriminare şi impune o eutanasie mascată”.

Culmea cinismului a reprezentat-o declaraţia prof. dr. Şerban Marinescu, preşedintele Societăţii române de anestezie şi terapie intensivă: ,,Proiectul Ministerului Sănătăţii privind bolnavii incurabili nu urmăreşte excluderea acestora de la terapie intensivă, ci are ca scop armonizarea legislaţiei la standarde europene”. El spune, cu alte cuvinte: ,,Românii nu au pentru ce să se impacienteze. Nu se va introduce eutanasia în România din motive de economie, ci pentru că trebuie să ne aliniem la standardele europene” …

 

Puterea mass-media se alătură puterilor legislative şi judecătoreşti în campania pro-eutanasie

Alături de presiunile care se fac asupra parlamentarilor, guvernatorilor şi reprezentanţilor puterii judecătoreşti se află campania mass-media de promovare a eutanasiei pretutindeni în lume. Ea aduce zi de zi înaintea oamenilor cazuri prin care încearcă să-i ‘sensibilizeze’ faţă de diferite situaţii ca, în final, să reuşească să determine societatea să primească de bunăvoie eutanasia.

Ca urmare, sunt prezentate extrem de pozitiv cazuri de oameni cu boli incurabile sau foarte împovărătoare, care aleg să se sinucidă sau fac apeluri ‘disperate’ ca guvernele să introducă sinuciderea asistată medical, pe câtă vreme sunt condamnate situaţiile în care pacienţii sau rudele lor refuză sinuciderea sau se luptă în tribunale pentru ca cel bolnav să nu fie condamnat la o moarte chinuitoare prin înfometare şi deshidratare.

De exemplu, pe 10 decembrie 2008, televiziunea britanică Sky TV Real Lives a prezentat în cadrul unui documentar sinuciderea asistată medical, inclusiv momentul morţii lui Craig Ewert, care suferea de o boală neuro-motorie. Mesajul pe care fostul profesor universitar a vrut să-l transmită oamenilor a fost că sinuciderea asistată medical i-a permis mai degrabă să moară confortabil decât să sufere o agonie lungă, chinuitoare şi dureroasă. Documentarul a stârnit o dezbatere intensă în societatea britanică, arătând o divizare profundă faţă de această chestiune.

Alt caz care a declanşat dispute în Marea Britanie a fost cel al jucătorului de rugby Daniel James, de 23 de ani, paralizat de la piept în jos în urma unei accidentări la un antrenament. Părinţii săi l-au dus în Elveţia, unde el a fost omorât pe 12 septembrie 2008. Mama sa afirma senin: ,,Călătoria în Elveţia a fost singura sa opţiune”. În urma cazului său, în presa britanică au apărut numeroase editoriale, înţesate de limbajul tipic zeloşilor slujitori ai lui Euthanatos, care au cerut ca părinţii să nu fie judecaţi pentru că l-au ajutat să moară.

Şi în alte colţuri ale lumii se creează precedente în ce priveşte necondamnarea rudelor care au ajutat la uciderea sau au ucis o rudă bolnavă sau infirmă. În decembrie 2008, canadianul Stephan Dufour, care a pledat nevinovat de acuzaţia de a-l fi asistat pe unchiul său Chantal Maltais (infirm) să se sinucidă în septembrie 2006, a fost achitat într-un proces cu juraţi. Este de notat faptul că în Canada, legislaţia cu privire la eutanasie s-a modificat treptat, singurul punct în care legea este în conflict cu dreptul la auto-determinare fiind articolul 241 din Codul Penal, care consideră ilegal ajutorul acordat cuiva care vrea să se sinucidă, fapt ce este pedepsit cu 14 ani închisoare.

În Marea Britanie, Eric Norton, în vârstă de 86 de ani, şi-a ucis soţia, bolnavă de Alzheimer, înăbuşind-o cu o pungă, în ciuda opoziţiei acesteia. În octombrie 2008, judecătorul Brian Barker şi-a exprimat simpatia faţă de Norton, condamnându-l la 9 luni de închisoare cu suspendare. În acelaşi spirit, mai multe asistente medicale din Oregon, care au dat medicaţie letală mai multor pacienţi, fără ştirea medicului, ceea ce contravine legii, nici măcar nu au fost puse sub acuzaţie.

În noiembrie 2008, dr. Robert C. Pankratz de la organizaţia Medici canadieni pentru viaţă afirma: ,,În general, populaţia pare dureros de prost informată cu privire la posibilităţile medicinei moderne de a alina simptomele din ultimele zile de viaţă”. Într-adevăr, oamenii sunt dezinformaţi în ce priveşte posibilităţile de tratament de la sfârşitul vieţii, existenţa unor clinici specializate în îngrijirea muribunzilor, şi mai mult decât atât, cu privire la tratarea unor boli grave care nu sunt incurabile, a depresiilor sau a altor boli fizice şi psihice care pot fi ameliorate. Toate informaţiile primite prin presă şi televiziune, ca şi marea parte a ‘specialiştilor’ îi împing cu duritate pe aceşti oameni vulnerabili spre acceptarea eutanasiei.

În urma unor astfel de campanii furibunde ale mass-media, ,,sondaj după sondaj arată că 75-80% din populaţia britanică este în favoarea sinuciderii asistate pentru bolnavii aflaţi în ultimul stadiu al bolii, când durerea devine de nesuportat, asigurându-i că există măsuri de protecţie adecvate, la îndemână” …

 

Lumea medicală se opune

Pe acest front, deschis neîntrerupt şi pe care apar aproape zilnic victime de tot felul – de la cei care se lasă atraşi de ideea eutanasiei până la cei care au adoptat-o deja –, este semnificativ faptul că în lumea medicală se fac auzite voci care se opun făţiş eutanasiei.

De exemplu, după introducerea eutanasiei în statul Washington, conducerea celui mai mare sistem spitalicesc din estul Washingtonului, Providence Health Care, finanţat de catolici, a afirmat că, în ciuda votării Iniţiativei I-1000, nu va permite săvârşirea de sinucideri asistate în spitalele sale.

Un purtător de cuvânt al acestui sistem declara: ,,Providence Health Care nu va susţine sinuciderea asistată medical în departamentele sale. Această poziţie este întemeiată pe valorile noastre de bază, de respect faţă de sfinţenia vieţii, îngrijirea plină de milă a muribunzilor şi persoanelor vulnerabile şi respectul faţă de integritatea profesiei de medic şi asistent medical. Nu credem că cei care se ocupă de îngrijirea sănătăţii ar trebui vreodată puşi în situaţia de a ajuta un pacient să-şi ia viaţa”.

Şi alte voci din lumea medicală a statului Washington şi-au mărturisit îngrijorarea faţă de consecinţele introducerii Iniţiativei I-1000, însă Asociaţia medicală din acest stat, care s-a opus cu tărie actului, a susţinut că medicii nu vor putea fi siliţi să participe la sinucideri asistate.

Preşedintele asociaţiei, Brian Wicks, a declarat: ,,Credem că sinuciderea asistată medical este în mod fundamental incompatibilă cu rolul medicilor de tămăduitori. (…) Iniţiativa I-1000 dă medicilor puteri pe care noi nu le vrem şi despre care credem că sunt contrare practicii medicale bune. Iniţiativa este o distragere periculoasă a atenţiei de la îngrijirea simptomelor de la sfârşitul vieţii care oferă confort pentru muribunzi şi familiile lor. Noi trebuie să ne concentrăm pe îngrijirea pacienţilor în ultimul stadiu de boală şi niciodată să nu ne strămutăm către a-i ajuta să se sinucidă”.

În acelaşi chip, preşedintele consiliului andaluz al Colegiului Medicilor, Carlos Gonzalez-Vilardell, a denunţat proiectul de lege propus în Andaluzia. După cum am văzut, Colegiul Medicilor din România s-a opus proiectului de ordin al Ministerului Sănătăţii, iar prof. dr. Vasile Astărăstoae, preşedintele colegiului, a declarat: ,,În anexa proiectului de ordin este specificat că nu vor fi admise în secţiile de Anestezie şi Terapie intensivă pacienţii care, după tratament, nu au o calitate a vieţii corespunzătoare. Cu alte cuvinte, pacienţii care suferă de boli incurabile ar trebui lăsaţi să moară. Ori medicii nu pot să hotărască când moare sau cât trăieşte un pacient. Şi trei zile în plus în viaţa unui om sunt importante”.

În unele cazuri, medicii se opun concret hotărârilor judecătoreşti de întrerupere a tratamentului. De exemplu, medicii de la Spitalul Severance din Sinchon-dong, Seul, Coreea de Sud, refuză să aplice decizia tribunalului de a îndepărta aparatele de susţinere a vieţii pentru o femeie aflată în comă. Pentru a influenţa opinia publică, mass-media coreeană a afirmat că starea acesteia este mai gravă decât în realitate.

În Italia se duce o bătălie pentru viaţa Eluanei Englaro, care se află într-o stare de conştiinţă diminuată, în urma unui accident rutier ce a avut loc în anul 1992. În noiembrie 2008, Curtea de Casaţie, cel mai înalt tribunal de apel din Italia, a decis că ea poate fi eutanasiată prin înfometare, la cererea tatălui său. De această dată, mass-media a consemnat că Eluana are ataşat un sistem de susţinere a vieţii, ceea ce nu este adevărat, ea nefiind dependentă de nici un aparat, necesitând doar hrană şi îngrijire obişnuită. În cazul ei, ministrul italian al Muncii, Sănătăţii şi Politicilor Sociale, Maurizio Sacconi, a afirmat într-o conferinţă de presă că este ilegal ca instituţiile de îngrijire a sănătăţii finanţate de stat să întrerupă hrănirea şi hidratarea pacienţilor vulnerabili, pentru a-i ucide. Însă, decizia Curţii de Casaţie este definitivă, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a refuzat să audieze cazul, înaintat de susţinătorii Eluanei.

Aceste situaţii vorbesc despre o dorinţă de impunere a eutanasiei din afara sistemului medical, susţinută de marile grupuri de interese.

 

Eutanasierea celor care nu se află în ultimul stadiu de boală

Pe măsură ce Euthanatos şi-a croit drum în societatea omenească, el a început să ceară din ce în ce mai multe jertfe. Dacă, iniţial, slujitorii lui i-au ‘vânat’ doar pe cei care se aflau în ultimul stadiu al bolii, astăzi ei ţintesc şi către alte categorii de oameni vulnerabili. Astfel, aceşti ‘consilieri’ binevoitori sfătuiesc la curmarea vieţii în multe cazuri în care pacientul poate fi ajutat cu tratament medicamentos şi/sau psihologic să-şi continue viaţa.

Iată ce declara Ted Goodwin, preşedintele organizaţiei pro-eutanasie Final Exit Network, după victoria din statul Washington: ,,Însă treaba nu este terminată. Deşi precum în Actul de moarte cu demnitate din Oregon, I-1000 acordă medicilor autoritatea de a prescrie, sub un control riguros, o doză letală de medicaţie pentru bolnavii în ultimul stadiu, pe 40 % dintre cei care doresc cu disperare să-şi sfârşească viaţa din cauza suferinţelor intolerabile, însă nu pot deoarece potrivit legii boala lor nu este diagnosticată ca ‘terminală’, îi condamnă la continuarea suferinţei. Din nefericire, mulţi pacienţi nu întrunesc criteriile stricte din I-1000. Oameni cu boli neurologice, precum Parkinson, scleroză multiplă, distrofie musculară, scleroză amiotrofică laterală, Alzheimer îşi pierd adesea motivul şi dorinţa de a trăi cu mult timp înainte ca boala lor să fie terminală. Pentru ei, nici I-1000, nici legea din Oregon nu este suficientă. De aceea Final Exit Network pledează pentru ca legea să protejeze dreptul fiecărui adult la o moarte paşnică, cu demnitate” …

Referindu-se la cazul lui Daniel James, dr. Peter Saunders, directorul de campanie al Alianţei ,,Care Not Killing” declara pentru BBC: ,,Mai întâi oameni cu boli degenerative neuronale care mai au 2-3 ani de trăit, apoi oameni cu boli precum scleroză multiplă care pot trăi mulţi ani, şi acum acest tânăr cu o leziune care l-a lăsat profund infirm. Se ridică întrebarea de ce acest tânăr se simţea atât de disperat încât să-şi ia viaţa”.

În Germania, a crescut în ultima vreme numărul vârstnicilor care aleg să se sinucidă, fapt ce înteţeşte dezbaterea privind legiferarea eutanasiei. Frieda, de 97 de ani, s-a sinucis, ajutată de Roger Kusch, fost ministru al Justiţiei, transformat în avocat al eutanasiei. El se recomandă drept ,,consilier de sinucidere” şi dă sfaturi celor care doresc să moară, primind pentru fiecare caz 8.000 euro. Ea este al cincilea caz pe care l-a avut în 2008, fiind doar o persoană foarte vârstnică, însă nesuferind de nici o boală gravă.

Ca în multe alte ţări europene, în Germania a scăzut numărul sinuciderilor, cu excepţia bătrânilor, mai ales a bărbaţilor trecuţi de 75 de ani. Cercetătorul universitar Christine Swientek, care studiază sinuciderea, afirmă: ,,Mulţi dintre cei care aleg să moară sunt bolnavi, deprimaţi sau doar singuri şi nu doresc să-şi sfârşească viaţa într-un azil”.

La rândul său, Roger Kusch susţine: ,,Mulţi oameni trăiesc acum mai mult datorită progreselor medicinei. Însă a trăi în continuare este văzut uneori ca lipsit de sens. Şi sunt mulţi oameni peste 80 de ani care nu văd de ce să mai trăiască”. El declară că are o listă cu peste 100 de candidaţi serioşi pentru sinucidere, dintre care două treimi au mai mult de 70 de ani. Însă dintre cei 5 pe care i-a ajutat până acum, numai unul era foarte grav bolnav.

O altă situaţie este cea a unei femei care a suferit un transplant de faţă şi căreia un medic i-a propus să se sinucidă, în caz că operaţia nu reuşeşte. Dr. Arthur Caplan, conducătorul Departamentului de etică medicală şi director al Centrului de Bioetică de la Universitatea Pennsylvania din Philadelphia, a declarat pentru Associated Press: ,,Cea mai mare problemă etică este a trata eşecul operaţiei, adică situaţia în care faţa respinge grefa. Ar fi un adevărat iad. Dacă transplantul nu reuşeşte şi nu puteţi mânca şi respira, şi suferiţi într-un mod care nu poate fi schimbat, trebuie să cereţi asistenţa în moarte”.

Acesta este primul caz în care un specialist în etică medicală afirmă public ca unui primitor de transplant să i se ofere sinucidere asistată în caz de respingere a organului.

 

Transformarea eutanasiei din drept la moarte în obligaţie sau datorie de a muri

Pentru acapararea de noi şi noi victime, slujitorii zeloşi ai lui Euthanatos urmăresc transformarea eutanasiei din drept la moarte – aşa cum este astăzi percepută de societate – în obligaţie sau datorie de a muri. Deşi la prima vedere, o asemenea metamorfoză ar putea însemna că cel care este eutanasiat nu-şi dă consimţământul, în realitate nu este aşa. Nimeni nu poate fi supus eutanasiei fără a fi de acord într-un fel sau altul; în consecinţă, orice modalitate de eutanasiere nu scuteşte nicidecum pe cel implicat de păcatul de a se fi jertfit pe altarul lui Euthanatos.

Ca urmare, pentru a-şi atinge scopul, slujbaşii acestui zeu însetat de sânge omenesc fac apel la tot felul de subterfugii pentru a-i determina pe oameni să consimtă la ideile lor. Astfel, ei duc o luptă nedreaptă şi necinstită: grupurile de interese impun o legislaţie favorabilă eutanasiei, ca şi decizii judecătoreşti în cazuri particulare ce creează precedente şi se aplică ulterior pe scară largă. Mass-media vorbeşte despre milă şi compasiune, în realitate fiind vorba de cruzime şi neomenie, şi manipulează informaţia în funcţiile de interesele urmărite. La opoziţia făţişă a medicilor se pun în faţă ordine judecătoreşti sau chiar se vorbeşte de intervenţia poliţiei pentru executarea deciziei, precum în cazul Eluanei Englaro.

Avocatul Wesley Smith comenta: ,,Practicanţii medicinei trebuie să se opună la transformarea uciderii … într-un tratament medical. Nimeni nu poate fi încă forţat să participe … Bineînţeles că, în cele din urmă, ideologii vor încerca să forţeze oamenii să participe sau să fie complici la ucidere”.

În toată această tevatură creată de multitudinea de legi, decizii judecătoreşti, opinii ale mass-media etc, se ridică o întrebare clară: de ce este nevoie de legiferarea eutanasiei pentru oameni care se pot sinucide singuri, fără ajutorul nimănui ? De ce presa face atâta zgomot cu fiecare caz nou apărut, când în trecut oamenii se sinucideau şi nimeni nu mai afla de situaţia lor – de boala, de necazul lor, de orice i-a împins către a se sinucide ? Nu cumva prin toate aceste cazuri, vehiculate până la exasperare de mass-media, se urmăreşte ca, după legalizare, să se impună limite de vârstă şi liste de boli pentru care va deveni obligatorie eutanasia ? Rămâne ca viitorul apropiat să ne ofere un răspuns la această întrebare.

Până atunci avem doar mici indicii către ce port se îndreaptă acest vapor al morţii. De exemplu, una dintre reprezentantele de vază ale mişcării pro-eutanasie, baroneasa Mary Helen Warnock din Marea Britanie, nu se sfieşte deloc să arate adevăratele ţeluri ale acesteia. Într-un interviu, ea a declarat că oamenii care suferă de demenţă au datoria de a se sinucide şi că speră că în curând oamenii ,,vor fi autorizaţi să-i reprime pe alţii” care au devenit o povară pentru sistemul de îngrijire a sănătăţii. Baroneasa, numită ‘regina filozoafă’, este socotită filozoful moral de frunte al Marii Britanii …

 

* * *

 

Wesley Smith scria: ,,Oricine care încă spune ‘nu se poate întâmpla aici’ nu ia aminte. Se întâmplă aici şi se va întâmpla aici cu tot mai multă putere, dacă nu va exista o mai mare angajare a celor ce au posibilitatea de a se opune acestor programe, pentru a răsturna actualul curs al evenimentelor”.

Dincolo de politica lucrurilor, este ironic că astăzi, când pentru prima oară în istoria omenirii durerea şi simptomele de disconfort ale bolilor grave pot fi puternic alinate, atât de mulţi oameni găsesc de cuviinţă să creadă că eutanasia este o soluţie la problemele lor. Însă, această convingere reflectă nihilismul profund care se răspândeşte ca un cancer în societatea omenească, după cum nota jurnalistul canadian Andrew Coyne: ,,O societate care nu crede în nimic nu poate oferi nici un argument nici măcar împotriva morţii. O cultură care şi-a pierdut credinţa în viaţă nu poate înţelege de ce trebuie să rabde” şi să continue să trăiască.

Acest nihilism profund, această îndepărtare de Dumnezeul care este ,,calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14, 6) îl aruncă pe om în braţele lui Euthanatos. Precum în antichitate, oamenii se ofereau de bunăvoie spre a fi aduşi ca jertfă zeilor lor iubiţi, tot astfel şi astăzi, oamenii – conştienţi sau nu, însă pe deplin vinovaţi – se jertfesc pe altare străine de nobleţea cu care au fost încununaţi …

 

Adrian Popovici

 

Surse
- 4 septembrie 2008, ,,Proposed Spanish euthanasia law would fine doctors for ‘unjustified measures’ to prolong lives of patients”
- 19 septembrie 2008, ,,Baroness Warnock: Elderly with dementia have a ‘duty to die’. Called ‘a regression to the brutal ancient world, when enforced suicide as a punishment was a commonplace’”
- 23 septembrie 2008, ,,Colombian Euthanasia Law moves towards congressional approval. Cardinal Pedro Rubiano Saenz denounces measure”
- 15 octombrie 2008, ,,No jail time for UK man found guilty of murdering wife in ‘mercy killing’ case”
- 21 octombrie 2008, ,,UK rugby star suicide generating support for euthanasia movement. Media coverage ‘one big Oprah show’ to ‘short circuit’ moral criticism”
- 5 noiembrie 2008, ,,Washington becomes 2nd US state with legal assisted suicide. Pro-life campaigners warn more to come unless resistance intensified”
- 6 noiembrie 2008, ,,B.C. group calls for legalization of assisted suicide following Washington vote”
- 7 noiembrie 2008, ,,Health care providers in Washington state refuse to perform assisted suicide”
- 8 decembrie 2008, ,,Montana District Court legalizes assisted suicide”
- 10 decembrie 2008, ,,Scottish MP pushes assisted suicide bill that includes right to die for children”
- 19 decembrie 2008, ,,South Korean physicians refuse to pull life support from disabled woman, appeal to Supreme Court”
- 22 decembrie 2008, ,,Noted bioethicist: ‘Give face transplant woman option of assisted suicide’”
- 23 decembrie 2008, ,,European Court refuses to intervene to save Italian ‘Terri Schiavo’”
 
2. www.cns.news.com, 6 octombrie 2008, ,,California gov. signs assisted suicide information bill into law”
3. Gândul, 23 octombrie 2008, ,,Ministerul Sănătăţii stabileşte ce bolnavi trebuie lăsaţi să moară”
4. Gândul, 25 octombrie 2008, ,,Ministerul Sănătăţii, acuzat de introducerea eutanasiei prin reanimarea selectivă’”
5. Evenimentul zilei, 25 octombrie 2008, ,,Eutanasie mascată”
6. www.sfatulmedicului.ro, 27 octombrie 2008, ,,Dr. Şerban Marinescu - Proiectul privind bolnavii incurabili are ca scop armonizarea legislaţiei”
7. www.canada.com, 19 noiembrie 2008, ,,Death on demand is no worthy goal for society”
8. www.wesleyjsmith.com, 2 decembrie 2008, ,,Luxembourg: Culture of death will not be denied”
9. www.religiousintelligence.co.uk, 10 decembrie 2008, ,,Pro-life group concerned at TV depiction of assisted suicide”
10. www.ekklesia.co.uk, 11 decembrie 2008, ,,TV film provokes deep disagreement on assisted dying”
11. www.canada.com, 15 decembrie 2008, ,,Que. Man acquitted for helping sick uncle kill himself”
12. www.libertepolitique.com, 19 decembrie 2008, ,,L’euthanasie legalisee au Luxembourg mais la bataille n’est pas finie”
13. www.straitstimes.com, 20 decembrie 2008, ,,Euthanasia row in Germany”
14. www.wesleyjsmith.com, 22 decembrie 2008, ,,Assisted suicide for fun and profit in Kenya ?”
15. www.egliserusse.eu, 23 decembrie 2008, ,,L’Eglise orthodoxe russe exprime son soutien a la position du grand-duc de Luxembourg”
 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 47/ianuarie-februarie 2009