Ianuarie 2007

Prăbuşirea Bisericii Anglicane

sub asaltul agresiv al ideologiei seculare

 

În prezent, Biserica Anglicană se confruntă cu o criză fără precedent în istoria sa de 500 de ani. Asistăm la deznodământul luptei dintre rămăşiţele învăţăturii lui Hristos care mai persistă în această confesiune şi ideologia seculară care i-a luat locul gradat şi, în ultimii ani, din ce în ce mai agresiv.

Lupta se dă între două tabere existente în sânul Bisericii Anglicane: tabăra conservatoare, care apără încă valorile iniţiale ale anglicanismului şi cea liberală, care încearcă, cu vehemenţă, să elimine cu totul orice concept care interferă cu noile curente ideologice anti-creştine; în ultimul timp, devine din ce în ce mai vizibilă înfrângerea categorică a celei dintâi şi neputinţa acesteia de a face faţă tăvălugului anti-creştin propagat de la cele mai înalte nivele ale ierarhiei anglicane în întreaga Biserică.

 

Stiri 33-1

Episcopese anglicane

 

Sodoma în sânul Bisericii Anglicane

În martie 2004, conflictul dintre cele două tabere s-a acutizat, ca urmare a faptului că Biserica Episcopală, ramura americană a Bisericii Anglicane, a hirotonit primul episcop homosexual, care vreme de 17 ani a fost cleric în Dioceza New Hampshire. În 2005, el a afirmat într-un interviu că ,,Iisus Hristos ar fi putut fi homosexual”[1].

Pe lângă existenţa a din ce în ce mai mulţi clerici homosexuali, care îşi recunosc făţiş înclinaţiile, şi de promovarea lor ca episcopi (Dioceza Californiei a inclus doi preoţi homosexuali în lista de cinci candidaţi pentru alegerea unui nou episcop[2]), autoritatea supremă a Bisericii Anglicane din Marea Britanie, The House of Bishops, ,,a decis să permită uniunile civile dintre membrii homosexuali ai clerului cu condiţia ca persoanele vizate să ofere o promisiune în scris episcopului sub a cărui autoritate se află cum că relaţia va fi castă”[3].

Hotărârea a condus la legalizarea parteneriatelor homosexuale în Anglia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor, fapt condamnat vehement de creştinii tradiţionalişti din întreaga lume. În plus, în ultima vreme, clericii anglicani din Statele Unite şi Canada oferă binecuvântări cuplurilor homosexuale, susţinând că ,,această conduită este chiar un mod de viaţă acceptabil pentru creştini”[4].

Conservatorii anglicani au dat un ultimatum Bisericii Episcopale, cerând ca până în luna iunie 2006 să anuleze decizia de a permite hirotonia de episcopi şi clerici homosexuali şi să nu mai binecuvânteze ,,căsătorii” homosexuale. În caz contrar, ei au afirmat că vor cere expulzarea anglicanilor americani din Comuniunea Anglicană - organism care reuneşte toate Bisericile Anglicane din lume[5]. Arhiepiscopul anglican de Sydney, Peter Jansen a ,,cerut reprezentanţilor la nivel mondial ai acestei confesiuni să condamne clar comportamentul homosexual, catalogându-l ca păcat”, avertizând că ,,există o tendinţă periculoasă de acceptare a homosexualităţii în rândul anglicanilor”[6]. Cu toate acestea, ramura liberală pare a nu se sinchisi deloc de opiniile conservatorilor şi continuă să calce în picioare toate preceptele creştine.

În martie a.c., în cadrul emisiunii ,,The Heaven and Earth” de la postul britanic BBC1, arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Williams, conducătorul Bisericii Anglicane, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la posibilitatea apariţiei unei ,,rupturi” în Biserică, datorită acestei probleme explozive.

În plus, de-a lungul anului, el a avut mai multe intervenţii, încercând să aplaneze conflictul dintre cele două tabere. Astfel, în luna iulie 2006, el a propus ,,un compromis împăciuitor care prevede existenţa a două ramuri în sânul anglicanilor”[7]: tabăra liberală, reprezentată, în principal, de anglicanii din Statele Unite şi de o parte a anglicanilor din Marea Britanie şi tabăra conservatoare care cuprinde Biserica Anglicană din Nigeria, Australia şi o parte a anglicanilor din Marea Britanie.

Cu toate acestea, nigerienii conservatori au respins categoric propunerea lui Rowan Williams, susţinând că ramura americană a Bisericii ,,a devenit un element canceros care ar trebui extirpat”[8]. Prin atitudinea lor, ei şi-au arătat neîncrederea în arhiepiscop, care are, în fapt, o poziţie controversată, fiind favorabil taberei moderniştilor. Ideea sa de compromis este bizară, căci cum ar putea subzista o Biserică sau chiar o simplă asociaţie laică în care să existe două puncte de vedere antagonice ?

În luna septembrie, primatul anglican a declarat că ,,relaţiile homosexuale sunt contrare învăţăturilor creştinismului şi că homosexualii trebuie să-şi schimbe comportamentul dacă vor să fie primiţi în rândul anglicanilor”. Însă, în alt interviu, acordat unui jurnalist olandez, el a recunoscut că a hirotonit întru preoţie un homosexual[9] … şi oare ce altceva a mai lucrat despre care nu vorbeşte ?

Aşadar, unii conservatori sunt sceptici în privinţa poziţiei adoptate de arhiepiscop, ţinând cont de faptul că el însuşi a jucat un rol important în acceptarea relaţiilor homosexuale de către Biserica Anglicană. În 1989, pe când era profesor de teologie la Universitatea din Oxford, a cerut ,,revizuirea învăţăturii creştine în sensul acceptării homosexualităţii şi a clericilor homosexuali în sânul acestei Biserici”[10]. Faptul că el condamnă în prezent păcatul sodomiei pare mai degrabă izvorât din dorinţa de a evita, cu orice preţ, o schismă în Biserica Anglicană decât din aceea că ar subscrie propriu-zis la învăţătura creştină.

 

Femeile cleric în Biserica Anglicană

Pe lângă problema ,,legalizării” păcatului sodomiei, care a stârnit un conflict de proporţii în Biserica Anglicană, alte devieri de la tradiţia creştină nu sunt privite cu atâta indignare de ierarhii şi credincioşii anglicani. Unul dintre acestea este hirotonia femeilor.

După ce în anii ’1970, Biserica Episcopală, cea mai modernistă dintre membrele Comuniunii Anglicane, a decis să hirotonească femei, în 1994, i-a urmat Biserica din Marea Britanie, unde în prezent, femeile reprezintă jumătate din seminariştii care Stiri 33-2aşteaptă să fie hirotoniţi. De asemenea, în 1989, în Statele Unite ale Americii, Barbara C. Harris a devenit prima femeie episcop. Deşi, la momentul respectiv, anglicanii din Marea Britanie au protestat, în iulie 2005, ei au procedat aşijderea. Ca urmare, în pofida împotrivirii iniţiale a unora, Biserica Anglicană a hotărât să permită hirotonia întru episcopie a femeilor, la termen[11].

 

Jane Dixon, episcop al Bisericii Episcopale din Washington

 

Biserica Episcopală, care are deja, în prezent, câteva femei episcop, a mai făcut un pas. Recent, în cadrul alegerilor pentru funcţia de primat, pe lista de candidaţi s-au înscris episcopul de New Hampshire, Gene Robinson - singurul episcop homosexual declarat - şi episcopul de Nevada, Katharine Jefferts Schori, de 52 de ani, femeie. După cinci tururi de scrutin şi nenumărate dispute teologice, a fost aleasă Jefferts Schori, care a devenit prima femeie-primat al Bisericii Episcopale.

În ce priveşte direcţia în care se va îndrepta Biserica Episcopală şi ideologia pe care o va propaga, se pare că nu are nici o importanţă dacă ar fi devenit primat Gene Robinson sau Katharine Jefferts Schori, deoarece cei doi au opinii similare. În luna iunie 2006, într-un interviu acordat postului de televiziune CNN, Jefferts Schori a declarat că ,,homosexualitatea nu este un păcat, dimpotrivă homosexualii ar fi creaţi de Dumnezeu pentru a iubi persoane de acelaşi sex”[12].

Atitudinile şi declaraţiile taberei liberale trădează o încercare de impunere a ideologiei sale seculare, ca şi faptul că aceasta nu doreşte câtuşi de puţin o reconciliere cu tabăra conservatoare. De-a lungul ultimelor decenii, liberalii au câştigat din ce în ce mai multe poziţii-cheie în ierarhia Bisericii Anglicane şi astăzi se află în ipostaza de a dicta, fără a mai ţine cont de nimic, direcţia dorită de ei.

 

Potrivit ultimelor idei ale liberalilor anglicani, taina cununiei este ,,vinovată” de violenţa familială

Unul dintre subiectele în care s-a făcut simţită această atitudine de a dispune, după bunul plac, de Biserica Anglicană ca întreg - învăţătură, tradiţie, rit etc, este cel al renunţării la taina cununiei.

Astfel, în luna octombrie 2006, conducerea Bisericii Anglicane a semnat un document terifiant, cu consecinţe dezastruoase în plan practic. Documentul, având titlul ,,Un răspuns la violenţa în familie”, semnat de arhiepiscopul de Canterbury, susţine ,,ca posibilă cauză a violenţelor familiale … căsătoria, mai exact ritualul cununiei”. Documentul se pronunţă în favoarea ,,renunţării la vechile dogme”, recomandând preoţilor anglicani să introducă ,,schimbări radicale” în învăţătura creştină, în special ,,să renunţe la utilizarea noţiunii de Dumnezeu la genul masculin, pentru că astfel se afirmă superioritatea bărbatului faţă de femeie”. Una dintre consecinţele imediate este modificarea tuturor rugăciunilor şi imnurilor religioase.

În afara faptului că documentul reneagă învăţătura dumnezeiască, binecuvântarea uniunii dintre bărbat şi femeie dată de Dumnezeu în Cartea Facerii şi, ulterior, în Noul Testament, de către Mântuitorul la nunta din Cana Galileei, acesta nu ţine cont nici măcar de opiniile şi concluziile multor oameni de ştiinţă şi teologi.

Numeroase studii sociologice dovedesc statistic că nunta este un factor care diminuează violenţa familială, nicidecum că o sporeşte. Sociologul Patricia Morgan afirma în acest sens: ,,Chiar şi o privire superficială asupra datelor indică faptul că violenţele sunt cele mai frecvente în cadrul familiilor incomplete din cauza deficitului de sentimente şi a insecurităţii”[13].

Acesta pare a fi doar începutul în ce priveşte desfiinţarea moştenirii şi tradiţiei creştine în cadrul societăţii contemporane. Paralel cu injuriile aduse tainei cununiei, Biserica Anglicană iniţiază un atac împotriva vieţii omeneşti.

 

Subscriind la ideologia seculară, tributară noii idolatrii, Biserica Anglicană consimte să aducă jertfe omeneşti

În luna noiembrie 2006, Biserica Anglicană a cedat încă o redută în faţa tăvălugului anti-creştin extrem de agresiv la acest început de mileniu. La începutul anului trecut, arhiepiscopul de Canterbury declara că ,,eutanasierea este inacceptabilă deoarece Îl exclude pe Dumnezeu din anumite aspecte ale vieţii. Eutanasia, care înseamnă recunoaşterea dreptului legal la o moarte asistată, poate, în final, atrage responsabilitatea de a ucide asupra altora”[14].

După mai puţin de doi ani, conducerea Bisericii Anglicane revine asupra afirmaţiilor privind eutanasia, episcopul britanic Tom Butler, vicepreşedinte în cadrul Consiliului pentru Afaceri Publice al Bisericii Anglicane afirmând: ,,În anumite circumstanţe este mai dreaptă opţiunea medicilor de a refuza tratamentul ştiind că, posibil, probabil sau chiar sigur acesta va duce la moarte”[15].

Clericii britanici se referă concret la cazurile copiilor născuţi prematur, foarte bolnavi sau cu handicap, sugerând ca viaţa acestora să fie mai degrabă întreruptă decât prelungită artificial. Argumentele folosite de ei vădesc încă o dată, dacă mai era nevoie, că anglicanii nu mai dau atenţie învăţăturii creştine, pe care o desconsideră pentru că nu o mai înţeleg. Aşa se explică faptul că ei numără printre argumentele cu care îşi susţin poziţia suferinţa, greutatea suportată de părinţi şi ... costurile ridicate pe care le implică tratamentul medical în aceste cazuri. În acest context, nu mai are nici o importanţă sau relevanţă afirmaţia lor că vor sprijini întreruperea tratamentului doar în situaţii rare.

În 2005, arhiepiscopul de Canterbury susţinea că acceptarea eutanasiei ,,ar fi o admitere a faptului că credinţa a eşuat”. Într-adevăr, ceea ce se întâmplă în Biserica Anglicană vine să ateste că anglicanismul a eşuat ca credinţă. Însă, ţinând cont de istoria acestuia, era firesc să se ajungă, într-o bună zi, la acest deznodământ.

 

***

 

Născută dintr-o revoltă a unei părţi a Bisericii Catolice faţă de autoritatea papală - deci având, dintru bun început, o temelie putredă -, Biserica Anglicană se prăbuşeşte sub asaltul agresiv al ideologiei seculare. Încă din pruncie, ea s-a îndepărtat de învăţătura dumnezeiască, devenind, pas cu pas, opusul a ceea ce trebuie să reprezinte Biserica. Ea a ajuns astăzi să propovăduiască valori contrare creştinismului şi să propage în societate confuzie, iritare şi chiar ură faţă de creştinism.

Că Biserica Anglicană nu mai pare a avea nici un viitor din punct de vedere creştin nu reprezintă un motiv de îngrijorare pentru ortodox (Precum au afirmat, în iunie 2006, diverse personalităţi proeminente ale Bisericii Anglicane, creştinismul britanic este din ce în ce mai erodat, iar influenţa sa asupra vieţii publice slăbeşte pe zi ce trece[16]. Respingerea învăţăturii dumnezeieşti i-a condus pe anglicani la această lipsă de perspectivă şi, în final, la apostazia totală).

Însă faptul că ea promovează şi răspândeşte tot felul de plăgi în societatea omenească, ca şi faptul că face front comun cu ideologia seculară şi luptă împotriva creştinismului constituie o problemă destul de gravă. Mâine, lumea ne va reproşa nouă, ortodocşilor, că nu suntem atât de înţelepţi precum anglicanii, căci nu ştim să facem concesii spre binele şi bunăstarea comunităţii şi dăm dovadă de înapoiere, retardare mentală şi rea-voinţă.

În plus, având în vedere relaţiile ecumeniste existente între Biserica Ortodoxă şi cea Anglicană, destul de dezvoltate, Ortodoxia ecumenistă este pusă într-o situaţie care nu-i aduce nicidecum cinste. Din cauza acceptării dialogurilor şi colaborării cu anglicanii, Biserica Ortodoxă oficială consimte indirect la mârşăviile înfăptuite de aceştia. De altfel, nici una dintre Bisericile Ortodoxe Locale (cu excepţia Bisericii Rusiei) nu a dat nici o declaraţie oficială prin care să se dezică de actele lor profund anti-creştine. Aşa se împărtăşesc de duhorile scârnave ale hoitului putred de decenii al anglicanismului.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 33/ianuarie-februarie 2007 



[1] Altermedia (ro.altermedia.info), 21.09.2006, ,,Arhiepiscopul de Canterbury: relaţiile homosexuale sunt incompatibile cu Biblia”.

[2] www.catholica.ro, 8.03.2006, ,,Comuniunea anglicană nu are nevoie de rupturi”.

[3] Novopress (ro.novopress.info), 12.02.2006, ,,Arhiepiscopul anglican de Sydney cere condamnarea homosexualităţii”.

[4] Ibid.

[5] Novopress, 7.03.2006, ,,Biserica Anglicană se prăbuşeşte sub păcatul homosexualităţii”.

[6] Ibid. 3.

[7] Novopress, 7.06.2006, ,,Nigeria nu acceptă decadenţa din interiorul Bisericii Anglicane”.

[8] Ibid.

[9] Ibid. 1.

[10] Ibid. 1.

[11] Jurnalul Naţional, 13 iulie 2005, ,,Femei-episcop”.

[12] Novopress, 1 iulie 2006, ,,Biserica Anglicană din Statele Unite a decăzut iremediabil” (preluare de la Agenţia Reuters).

[13] Novopress, 11.10.2006, ,,Biserica Anglicană a ales calea pierzaniei”; Altermedia, 11.10.2006, ,,Biserica Anglicană a luat-o razna”.

[14] Gardianul, 5.02.2005, ,,Eutanasia, admiterea eşecului credinţei”.

[15] Cotidianul, 13.11.2006, ,,Biserica Anglicană rediscută dreptul la viaţă”; Gardianul, 18.11.2006, ,,Biserica Anglicană, de acord cu întreruperea vieţii”.

[16] Gardianul, 3.06.2006, ,,Societatea multi-confesională, criticată în Anglia”.