Iulie 2008. Ştiri

 

Confruntare la nivel înalt în lumea ortodoxă

Amnezia ierarhilor ortodocşi contemporani cu privire la comunism

Măcinarea moralei creştine prin parteneriate sociale şi medicale

Încă o pagină neagră în istoria Bisericii Ortodoxe Române

La alaiul de carnaval al ecumenismului s-a mai adăugat o mască: menoniţii

Un nou principiu ecumenist la modă: principiul atotcuprinderii

 

 

Confruntare la nivel înalt în lumea ortodoxă

Cu ocazia aniversării a 1020 de ani de la creştinarea slavilor, ale cărei festivităţi au culminat la Kiev, capitala Ucrainei, Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei şi întregii Rusii s-a întâlnit cu Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului. Cu acest prilej, cei doi întâistătători, care se află pe poziţii diferite în ce priveşte drepturile patriarhiei Constantinopolului în conducerea Bisericii Ortodoxe şi asupra unor teritorii canonice, au avut o întrevedere în cadrul căreia au încercat o reconciliere.

Prezenţa Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului în Ucraina, unde Biserica Ortodoxă este scindată în 3 grupări, iar lumea politică doreşte depărtarea de Moscova (a se vedea articolul Martie 2008. Ştiri din lumea ortodoxă, Lavra Peşterilor din Kiev a fost trecută în proprietatea statului), a constituit din start un motiv de fricţiune între el şi întâistătătorul rus. De altfel, patriarhul ecumenic s-a aflat la Kiev ca urmare a invitaţiei preşedintelui Victor Iuşcenko, care i-a cerut sprijinul pentru constituirea unei Biserici Ortodoxe Ucrainene independente de Patriarhia Moscovei şi recunoscute de Patriarhia Constantinopolului.

Dornic de ‘cucerirea’ de noi jurisdicţii, oriunde în lume, patriarhul Bartolomeu a primit invitaţia de a conduce festivităţile prilejuite de aniversarea a 1020 de ani de la creştinarea slavilor, mass-media speculând că el ar putea anunţa, în cadrul manifestărilor, crearea unei Biserici ucrainene care să se afle sub păstorirea Patriarhiei Constantinopolului. Comentariile au fost alimentate de întâlnirea de la jumătatea lunii iunie a conducătorilor celor două Biserici necanonice cu patriarhul ecumenic, la reşedinţa patriarhală din Istanbul. Acest curs al evenimentelor a nemulţumit conducerea Patriarhiei Moscovei şi a Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice, aflată sub jurisdicţia Moscovei.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ucrainene i-a transmis patriarhului Bartolomeu să nu se amestece în problemele sale, afirmând că ,,toate iniţiativele de a depăşi criza din Ucraina trebuie coordonate de Biserica Ortodoxă Ucraineană, ca singura Biserică Ortodoxă recunoscută din Ucraina”. De asemenea, sinodul a declarat că amestecul autorităţilor statului şi a diferitelor forţe politice şi publice este nedorit, fiindcă dă naştere întotdeauna la ,,conflicte grave, care sunt depăşite în ani de zile”.

Patriarhul Alexie al II-lea a fost atât de deranjat de amestecul patriarhului ecumenic, încât a declarat că nu va merge la Kiev şi, mai mult, a cerut întâistătătorilor ortodocşi să boicoteze festivităţile. Ulterior, la sfatul prim-ministrului Vladimir Putin, el a adoptat o poziţie moderată şi a hotărât să participe la aniversarea de la Kiev.

Astfel, pe 25 iulie 2008, patriarhul Bartolomeu a sosit la Kiev, fiind întâmpinat de preşedintele Victor Iuşcenko cu onoruri rezervate şefilor de stat. Pe traseu s-au aflat mii de credincioşi, iar oraşul a fost ‘împodobit’ cu panouri cu imaginea patriarhului alături de preşedintele ucrainean.

A doua zi, venirea întâistătătorului rus a trecut aproape neobservată, oficialităţile străduindu-se să minimalizeze pe cât posibil importanţa prezenţei lui în Ucraina. Agenţia rusă de ştiri Interfax a relatat că panourile cu portretul patriarhului rus care fuseseră plasate în oraş au fost înlocuite cu cele ale patriarhului ecumenic, şi a avut loc o blocadă informaţională cu privire la această ultimă vizită, în timp ce manifestările oficiale la care a luat parte patriarhul ecumenic au fost prezentate în amănunt pe posturile naţionale de televiziune. S-a afirmat chiar că autorităţile ucrainene au depăşit orice limită în ce priveşte protocolul.

Pe 27 iulie, cei doi întâistătători ortodocşi au săvârşit împreună o liturghie în aer liber, în apropierea monumentului Sfântului Cneaz Vladimir aflat deasupra râului Nipru. La liturghie au fost prezenţi numeroşi ierarhi din majoritatea Bisericilor Ortodoxe locale din lume, preşedintele Ucrainei, Victor Iuşcenko, şi alţi reprezentanţi ai statului, delegaţii din străinătate şi foarte mulţi credincioşi.

În timpul festivităţilor de la Kiev, tensiunea dintre cei doi patriarhi s-a făcut simţită în cuvântările adresate ucrainenilor, fiecare încercând să argumenteze că este în drept să păstorească turma credincioasă a Ucrainei. La sosirea pe aeroportul din Kiev, patriarhul Bartolomeu declara: ,,Am venit aici pentru a ne ruga pentru unitatea tuturor ortodocşilor din Ucraina. Am venit ca îngeri ai păcii, preocupaţi pentru unitate. Biserica Constantinopolului a devenit mama voastră în urmă cu 10 secole şi rămâne astăzi şi de-a pururi mama voastră”. El nu s-a oprit aici, ci a vorbit chiar despre ‘ocuparea’ Ucrainei de către ţarul Petru cel Mare ca despre un fenomen negativ, care ,,a vătămat explicit drepturile canonice ale Bisericii mamă” (n.r.: adică Patriarhia Constantinopolului).

La rândul său, patriarhul Alexie al II-lea a numit ,,înţeleaptă” iniţiativa Patriarhului Dionisie al IV-lea al Constantinopolului, care în 1687 a cedat jurisdicţia Bisericii Ucrainei Bisericii Ortodoxe Ruse.

În acest conflict bisericesc la nivel înalt a intervenit şi preşedintele Victor Iuşcenko care, în discursul său de după liturghie, a cerut binecuvântarea patriarhului Bartolomeu pentru crearea unei biserici naţionale independente de Moscova, însă acesta a răspuns vag.

Tonul celor doi patriarhi s-a ‘îndulcit’ în cursul discuţiei particulare pe care au avut-o în după-amiaza zilei de 27 iulie, la Lavra Peşterilor (foto), şi în declaraţiile făcute după aceasta. Patriarhul Bartolomeu a vorbit despre ,,probleme care trebuie rezolvate în familie” şi a insistat că ,,dialogul este întotdeauna cel mai important lucru, deoarece noi suntem mereu responsabili pentru unitatea ortodoxă”. La rândul său, patriarhul rus a spus că este de acord că toate problemele trebuie rezolvate prin dialog, ,,fără a deveni unelte pentru politicieni”.

 

Stiri 44-01

 

Astfel, cei doi au hotărât ca toate acţiunile întreprinse cu privire la Ortodoxia din Ucraina să se săvârşească de comun acord. Mass-media din Turcia nu a pierdut nici această ocazie pentru a-l ‘congratula’ pe patriarhul ecumenic: un ziar de opoziţie l-a acuzat de amestec în treburile interne ale altor ţări şi l-a numit nici mai mult nici mai puţin decât ‘ucigaşul Ortodoxiei’ ...Stiri 44-02

 

Ortodocşii au devenit extrem de inventivi în materie de modernisme

Printre manifestările prilejuite de aniversarea a 1020 de ani de la creştinarea slavilor s-a numărat un turneu de muzică … rock. La concertul care a avut loc în Cernigov, Episcopul Ambrozie al Cernigovului a dorit să fie ‘în ton’ cu tinerii cântăreţi şi participanţi. Pentru aceasta, s-a urcat într-un balon cu aer (foto) şi a binecuvântat de la înălţime, stropind cu agheasmă cântăreţii şi spectatorii prezenţi la concertul din piaţa centrală a oraşului …

 

Surse
- 2 iunie 2008, ,,Balloned Chernigov bishop blessed rock-concert dedicated to the 1020th anniversary of baptizing Russia”
- 4 iulie 2008, ,,Patriarch Bartholomew’s intention to visit Ukraine behind Alexy II back is a hostile act against Russia, a historian believes”
- 24 iulie 2008, ,,Patriarch Bartholomew met with Ukrainian schismatic leaders on the eve of his Ukrainian visit”
- 26 iulie 2008, ,,Ecumenical Patriarch calls for unification of Orthodox Churches in Ukraine”
- 27 iulie 2008, ,,Alexy II, Bartholomew I conffirm readiness to solve problem through dialog”
2. www.directionstoorthodoxy.org, 23 iulie 2008, ,,Church tension running high”
3. Gardianul, 26 iulie 2008, ,,Bartolomeu I, acuzat că vrea să recunoască două biserici schismatice”
4. www.orthodoxpress.com, 27 iulie 2008, ,,Kiev: 1020e anniversaire de la christianisation de la Russie kievenne”
5. Adevărul, 28 iulie 2008, ,,Patriarhul Rusiei a fost primit cu răceală la Kiev”

 

 

 

Amnezia ierarhilor ortodocşi contemporani cu privire la comunism

 

Alte articole pe aceeaşi temă

Martie 2007. Simbioza dintre Biserica Ortodoxă ca instituţie a statului şi ateism

Iulie 2007. Ştiri - ,,Iisus Hristos a fost primul comunist”, afirmă cu nonşalanţă preşedintele Vladimir Voronin, cerând sprijinul Bisericii pentru alegerile din 2009

Aprilie 2008. Ştiri externe, Orice fel de amestec al Bisericii cu lumea sfârşeşte prin a vătăma natura mântuitoare a celei dintâi

Patriarhia Moscovei şi serghianismul

 

Legătura nefirească formată între regimul comunist şi Bisericile Ortodoxe din ţările est-europene continuă să se facă simţită. Relaţia creată între Biserică şi statul ateu – care, pe măsură ce a trecut timpul, a dobândit caracteristicile unui mariaj – i-a subjugat într-atât de mult pe ierarhii ortodocşi contemporani, încât sunt incapabili de a ieşi de sub vraja acestui miraj.

După căderea Cortinei de Fier şi dezvoltarea unor relaţii între politicienii est-europeni şi omologii lor occidentali, mergând pe urmele acestora, Biserica a început să stabilească legături cu instituţiile societăţii capitaliste. Astăzi, după aproape 20 de ani, continuându-se aşadar tradiţia înrădăcinată în deceniile de comunism, se văd cu claritate conexiunile create între noile structuri de stat interne şi externe şi ierarhii din zilele noastre.

  • În perioada 26-29 iunie 2008, la Monaco s-a desfăşurat cea de-a XIX-a sesiune anuală a Forumului Crans Montana, cu tema ,,Noul rol al Mediteranei”. Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată la eveniment de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale. Agenţiile religioase de ştiri din România explicau astfel participarea ierarhului la forumul economic: ,,Prezenţa mitropolitului la acest forum se justifică prin tematica diversă abordată, într-un spaţiu dedicat în special temelor economice. Forumul de anul acesta cuprinde dezbateri pe tema dialogului interreligios, a rolului femeii în societate, a securităţii şi protecţiei mediului”.
  • Înainte de întrunirea liderilor G8 (şefii de stat şi de guvern din ţările puternic industrializate) din 7-9 iulie 2008, de la Sapporo, Insula Hokkaido, Japonia, între 2-3 iulie, a avut loc Conferinţa Mondială a Religiilor pentru Pace. Această întrunire interreligioasă de talie mondială a reunit ,,conducători ai organizaţiilor religioase tradiţionale din câteva zeci de ţări”. Aceştia s-au adunat pentru a discuta problemele mondiale actuale (dezarmarea nucleară, căi de combatere a terorismului şi sărăciei, protecţia mediului etc) şi a alcătui recomandări pentru întrunirea politicienilor. Ei au transmis, prin intermediul guvernului japonez, un mesaj pentru liderii G8, cerându-se, printre altele ca ,,G8 să colaboreze cu comunităţile religioase”.
  • Conducerea Bisericii Ortodoxe Ruse îşi arată nostalgia faţă de comunism. Mai mulţi reprezentanţi sau purtători de cuvânt ai ei au cerut condamnarea regimului bolşevic şi a crimelor sale, însă fără condamnarea comunismului ca doctrină politică. Arhipreotul Vsevolod Chaplin, conducătorul adjunct al Departamentului pentru relaţii externe al Patriarhiei Moscovei, afirma pentru postul de radio Russian News Service: ,,Biserica nu face estimări ale filozofiei politice şi doctrinelor politice. Nu mi se pare potrivit ca Biserica să condamne comunismul ca filozofie … Sinodul Episcopilor din 1994 a afirmat clar că nici un sistem de stat sau doctrină politică existentă nu este preferată de Biserică”.

Cu toate acestea, el a pledat în favoarea comunismului, declarând că idealurile propovăduite de comunişti ,,sunt importante pentru un ortodox”: ,,Comunităţile apostolice timpurii aveau proprietatea în comun, ştim acest lucru. Ştim de asemenea că ideile de dreptate socială au triumfat în Biserica timpurie. Prin urmare, pot exista credincioşi printre cei care se numesc pe ei înşişi socialişti, socialişti extremişti şi chiar comunişti. Filozofia negării capitalismului este în acord cu perspectiva creştină”.

În acelaşi timp, el a cerut ca ,,societatea şi statul să condamne crimele regimului bolşevic şi poate pe conducătorii săi, (…) dar nu trebuie să condamnăm Uniunea Sovietică ca stat”, ,,nici să punem semnul egal între simbolurile Uniunii Sovietice şi Germaniei lui Hitler”.

Aceeaşi ‘candoare’ transpiră din următoarele sale cuvinte: ,,Stalin şi alte personaje istorice au avut atât trăsături pozitive, cât şi negative. Este aplicabil fiecărei persoane. Chiar şi sfinţilor care au făcut greşeli şi au comis păcate. Nu scade realizările lor în lupta cu aceste păcate. Face adevărul lor chiar mai convingător decât retuşarea istoriei şi substituirea unei persoane reale cu o imagine confecţionată”. Iată că nu numai la noi, ci şi pe meleagurile Rusiei vieţuieşte această specie de răstălmăcitori ai istoriei şi batjocoritori ai Sfinţilor Părinţi !

Credem că acest arhipreot şi, în general, conducerea Patriarhiei Moscovei suferă de o amnezie cruntă cu privire la regimul bolşevic şi rădăcinile comunismului. Întemeietorii acestei ideologii au fost adepţi declaraţi ai satanismului: Karl Marx (1818-1883) şi Friedrich Engels (1820-1895) au scris poeme închinate lui Lucifer şi împotriva lui Dumnezeu, şi au scris împotriva Bisericii. În ,,Manifestul comunist”, Karl Marx recunoaşte că ţelul lui este ,,nimicirea oricărei religii şi a moralei, în vreme ce Engels afirma: „Lupta cu canoanele creştine, la urma urmei este unica noastră afacere vitală”. Într-una din poeziile sale, Marx scria: ,,Jinduiesc să mă răzbun pe Cel ce ne conduce de sus” …

Mihail Bakunin (1814-1876), anarhist rus, care a stat alături de Karl Marx şi Friedrich Engels la înfiinţarea primei Internaţionale, explica rosturile revoluţiei comuniste: ,,În această revoluţie va trebui să-l deşteptăm pe diavol pentru a trezi cele mai josnice simţuri”.

Vladimir Ilici Lenin (1870-1924), conducătorul revoluţiei bolşevice din Rusia, care a instaurat o teroare cumplită împotriva propriului popor şi a ordonat uciderea a milioane de oameni, era şi el satanist. El spunea: ,,Religia şi comunismul sunt incompatibile atât în teorie, cât şi în practică”, iar ,,dacă Dumnezeu ar exista, ar fi pentru noi un motiv în plus pentru a-L distruge”, fiindcă ,,Dumnezeu este duşmanul personal al societăţii comuniste” !

I.V. Stalin (1879-1953), apropiat al lui Lenin, a fost unul dintre conducătorii activi ai revoluţiei bolşevice şi dictator al Uniunii Sovietice. El a participat activ la organizarea acţiunilor represive împotriva ţărănimii şi cazacilor, ca şi în organizarea terorii împotriva Bisericii şi a slujitorilor ei.

Într-un elan patriotic, arhipreotul Chaplin spune că nu se poate pune semnul egal între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă. Într-adevăr, nu se poate, căci din unele puncte de vedere atrocitatea comunistă a depăşit-o pe cea nazistă. Deşi atât comunismul, cât şi naţional-socialismul (n.r.: adică, nazismul) au avut obârşii oculte, adepţii ultimei ideologii au declarat război lumii şi au omorât milioane de oameni de pretutindeni, în vreme ce adepţii celei dintâi au declarat război propriului popor, pe care l-au prigonit la nişte cote diabolice, ucigând mai mulţi oameni decât naziştii. Comuniştii au ucis cu un sadism şi o violenţă explicabile doar de ura pe care o nutreau faţă de Dumnezeu: au persecutat milioane de oameni, i-au torturat şi i-au trimis în lagăre de concentrare, au creat în mod intenţionat o foamete cumplită, exportând mâncarea necesară poporului. Nici astăzi nu se cunosc toate atrocităţile care au fost capabili să le săvârşească, încă multe documente fiind păstrate în arhive secrete.

O dovadă în plus că această ideologie mârşavă este responsabilă de ceea ce s-a întâmplat în ţările unde au existat guverne comuniste este faptul că în toate aceste ţări ea a zămislit aceleaşi roade: de la Germania, România, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia în Europa până în teritoriile îndepărtate ale Americii de Sud, sau Asiei - în China, Vietnam sau Coreea de Nord, unde bestialitatea este amplificată de cruzimea nativă a acelor popoare. Pretutindeni, aceeaşi sete de distrugere a fiinţei umane şi sete de răzbunare împotriva lui Dumnezeu.

,,Trăim vremuri teribile ale dominaţiei voastre care nu se va şterge mult timp din sufletul poporului, eliminând din el chipul lui Hristos şi imprimând în el chipul fiarei”, scria Patriarhul mucenic Tihon al Moscovei într-o scrisoare adresată conducerii Sovietelor, datată 13 octombrie 1918 …

 

Surse
1. www.trinitas.ro, 26 iunie 2008, ,,Biserica Ortodoxă Română, reprezentată la Forumul Crans Montana”
2. www.interfax-religion.com, 3 iulie 2008, ,,Religious leaders send appeal to G8 leaders”
3. Lumina, 7 iulie 2008, ,,Summitul G8, sub semnul încălzirii globale şi al crizei alimentare”
4. Ziua, 10 iulie 2008, ,,Patriarhia Rusă cere condamnarea comunismului”
5. www.interfax-religion.com, 30 iulie 2008, ,,The Russian Church not to condemn Communism as a political doctrine”
6. www.interfax-religion.com, 30 iulie 2008, ,,Church to speed up condemnation of the Soviet regime”

 

 

 

Măcinarea moralei creştine prin parteneriate sociale şi medicale

Inventivitatea conducerii Bisericii Ortodoxe Române în materie de implicare în tot felul de parteneriate, care de care mai îndoielnice şi fără nici o legătură cu misiunea fundamentală a Bisericii, depăşeşte orice limite.

Din slujitori ai lui Dumnezeu, preoţii devin ba furnizori de servicii sociale (Mai 2008. Ştiri, Biserica – furnizor de servicii sociale ?), ba apostoli ai dezideratelor anti-creştine ale Uniunii Europene (Ianuarie 2007. Ştiri - Lansarea oficială a proiectului ,,Eu, integrarea şi Biserica” sau cum au devenit clericii ortodocşi români apostolii Uniunii Europene), ba politicieni (Martie 2008. Ştiri din lumea ortodoxă, Mai nou, implicarea în politică a clerului se numeşte ,,misiune socială”). Pentru primirea acestor ‘slujbe’, clericii îşi nesocotesc credinţa şi morala, primind în schimb credinţe false şi etici modelate după mentalitatea acestui veac urâtor de Dumnezeu, care le sunt impuse de cei care vin cu programe, proiecte, fonduri.

De exemplu, în luna iunie, la Iaşi au avut loc mai multe conferinţe care au luat în discuţie rolul Bisericii în asistenţa socială. Între 25-27 iunie a.c., Consorţiul internaţional pentru dezvoltare socială, în colaborare cu Universitatea Al.I. Cuza din Iaşi, a organizat conferinţa bienală cu tema ,,Societăţile europene în tranziţie – asistenţă şi dezvoltare socială”. Acest consorţiu a fost fondat în 1970 de profesori şi reprezentanţi ai societăţii civile din toată lumea, pentru a constitui un mijlocitor între instituţiile responsabile pentru problemele de dezvoltare socială şi societatea în sine. Una dintre concluziile conferinţei a fost că ,,în context est-european, nu se poate vorbi de rezolvarea problemelor sociale fără implicarea comunităţii religioase”.

De asemenea, între 26-27 iunie a.c., cu binecuvântarea Mitropolitului Teofan al Moldovei şi Bucovinei, s-a desfăşurat la Iaşi întâlnirea ,,Semnele speranţei”. Aceasta a fost organizată de World Vision România în colaborare cu bisericile, denominaţiunile şi organizaţiile non-guvernamentale din Iaşi. S-a discutat despre nevoile spirituale ale unui oraş, rolul păstoriei în mediul urban, identificarea şi rezolvarea problemelor comune cu care se confruntă ieşenii din punct de vedere spiritual.

Deoarece fiecare biserică sau organizaţie în parte are programul ei social şi ajută un anume spectru de persoane, iar împreună acest lucru s-ar face mai uşor şi mai eficient, participanţii au decis înfiinţarea unei reţele de biserici şi organizaţii creştine (adică, un parteneriat între biserici) numită ICON – Iaşi Christian Organization Network. Această reţea a bisericilor ieşene va lucra pentru rezolvarea problemelor materiale şi spirituale ale oraşului. De asemenea, va organiza mese rotunde şi seminarii pentru atragerea în reţea a bisericilor şi misiunilor neimplicate.

Este de remarcat faptul că participanţii s-au plâns de opoziţia unor oameni, când orice lucrare creştină se face de bunăvoie, la cererea credinciosului, niciodată cu forţa: ,,Este foarte dificil să lucrezi cu cineva care nu vrea să fie ajutat sau când nu ascultă şi nu îndeplineşte ceea ce le cerem noi” …

În acelaşi ton, pe 24 iulie a.c., la reşedinţa patriarhală din Bucureşti, patriarhul Daniil şi ministrul sănătăţii Eugen Nicolăescu au semnat Protocolul privind parteneriatul de asistenţă medicală şi spirituală dintre Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii Publice. Documentul ,,reglementează cooperarea dintre cele două instituţii în domeniul asistenţei medicale integrate cu domeniul asistenţei sociale şi spirituale pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează sănătăţii”.

Potrivit acestui protocol, preoţii sunt datori să-i îndrume pe credincioşi ,,la păstrarea igienei, analize, vaccinări, alimentaţie sănătoasă”. Patriarhia va înfiinţa ,,birouri de catehizare parohiale, unde preoţii vor putea să discute cu fiecare enoriaş în parte pentru a-l îndruma către medic şi pentru a duce o viaţă sănătoasă”.

La rândul său, ministerul va oferi parţial fondurile necesare pentru dezvoltarea reţelei sanitare proprii a Patriarhiei Române. Ministrul a promis că guvernul va propune parlamentului aprobarea unor amendamente care să permită organizarea de către patriarhie a reţelei, iar în schimbul acestei concesii, patriarhia ,,s-a obligat să propovăduiască, prin oamenii săi, programul de evaluare a sănătăţii iniţiat de ministrul sănătăţii”, în timp ce biroul de presă al patriarhiei va promova programele ministerului. Clericii vor deveni ,,un fel de mediatori sanitari”, au comentat ziarele, deranjate de acordarea de fonduri suplimentare ‘săracei’ patriarhii.

Campania Patriarhiei Române în domeniul sănătăţii se înscrie în cea a Ortodoxiei la nivel mondial. Între 8-12 octombrie 2008, în insula Rhodos, Sinodul Patriarhiei Constantinopolului organizează o acţiune sub titlul ‘Întâlnirea internaţională pentru slujirea pastorală a Patriarhiei Ecumenice în domeniul sănătăţii’. Se vor discuta aspecte ale învăţăturii Bisericii în domeniul sănătăţii, din punct de vedere teologic şi practic.

În plus, unul dintre scopurile acţiunii este … ,,crearea unei reţele ortodoxe în domeniu, care să ofere factorilor implicaţi în această activitate a Bisericii posibilitatea de a ajuta la rezolvarea problemelor celorlalţi membri ai reţelei, dezvoltând o colaborare cât mai eficientă privind slujirea pastorală a Bisericii în domeniul sănătăţii”.

Reţele, parteneriate între biserici creştine, cu instituţii guvernamentale, întrajutorarea oamenilor, fonduri … tot ce lipseşte din acest ansamblu este duhul creştinesc autentic. Aceste parteneriate, care sunt în realitate ecumenism mascat, alterează în mod profund perspectiva creştină a omului de rând, care intră în contact direct cu ele, ca şi a societăţii per ansamblu, care, mutilată duhovniceşte de noianul de fenomene anti-creştine, se molipseşte cu acest pseudo-creştinism.

 

Surse
1. www.trinitas.ro, 25 iunie 2008, ,,Asistenţa socială în societăţile europene, în dezbatere teologică la Iaşi”
2. www.trinitas.ro, 27 iunie 2008, ,,Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi World Vision România implicate într-un proiect comun”
3. Lumina, 28 iunie 2008, ,,Bisericile şi organizaţiile creştine din Iaşi vor ajuta împreună”
4. www.trinitas.ro, 9 iulie 2008, ,,Domeniul sănătăţii, în atenţia Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice”
5. www.trinitas.ro, 23 iulie 2008, ,,Protocol privind parteneriatul de asistenţă medicală şi spirituală între Patriarhia Română şi Ministerul Sănătăţii Publice”
6. Curentul, 25  iulie 2008, ,,Din banii de la buget, Nicolăescu vrea să-i facă Patriarhiei reţea sanitară proprie”

 

 

 

Încă o pagină neagră în istoria Bisericii Ortodoxe Române

Una dintre legile duhovniceşti fundamentale este aceea că, pe măsură ce creştinul săvârşeşte compromisuri şi pacturi cu ‘balaurul ucigător de suflete’, ochii săi duhovniceşti se înceţoşează din ce în ce mai mult şi slăbesc, până ce se cufundă în întunericul deplin al necredinţei; căci, în vreme ce calcă legea pe care a rânduit-o Dumnezeu oamenilor, el se depărtează de Soarele Dreptăţii şi de lumina Lui cea de viaţă dătătoare.

Aşa se face că şi ierarhii ortodocşi contemporani, îmbrăcaţi în haina creştinească şi purpura arhierească, făcând compromis după compromis, orbesc duhovniceşte şi încep să batjocorească Biserica lui Hristos.

Recent, a avut loc o premieră pentru Biserica Ortodoxă: duminică 25 mai 2008, Mitropolitul Nicolae al Banatului a luat parte la slujba de sfinţire a unei biserici greco-catolice din Timişoara, ,,Sfânta Maria - Regina păcii şi a unităţii”. La slujbă au participat nunţiul apostolic în România, monseniorul Francisco Javier Lozano, episcopul greco-catolic de Lugoj, Alexandru Mesian, zeci de preoţi români şi străini, mii de credincioşi şi reprezentanţi ai autorităţilor civile. La această liturghie, mitropolitul Nicolae a făcut un gest deosebit, cerând şi fiind primit de prelaţii catolici să se împărtăşească cu ei (foto).

 

Stiri 44-03

 

Cum era şi firesc, catolicii au jubilat, parohia respectivă dând publicităţii un comunicat sforăitor în care a vorbit de ,,o adevărată minune … cu o semnificaţie religioasă şi istorică cel puţin egală cu cea a revoluţiei anti-comuniste pornite de la Timişoara”, ,,o deschidere între cele două Biserici româneşti surori obţinută prin rugăciune şi trudă din partea credincioşilor greco-catolici, romano-catolici şi ortodocşi din Timişoara, care se roagă Maicii Domnului pentru unitatea românilor”. ,,Un eveniment similar nu s-a mai întâmplat din anul 1700, când românii ardeleni au refăcut unirea cu Biserica Catolică” (n.r.: pentru o relatare obiectivă a celor întâmplate în anul 1700, a se vedea serialul Uniatismul: Trambulina Vaticanului spre Ortodoxie).

Contactat de jurnaliştii români, în primul moment, ca pentru a continua penibilul evenimentelor, mitropolitul Nicolae … a negat: ,,Am fost alături de ei, am participat la această sfinţire, dar nu m-am împărtăşit laolaltă cu ei. Ei cu ale lor, noi cu ale noastre”.

Gestul său a stârnit o veritabilă furtună în societatea românească, care s-a împărţit în două tabere, pro şi contra; presa bisericească şi laică deopotrivă a vărsat râuri de cerneală pentru a susţine sau condamna fapta sa. Ortodocşii modernişti şi catolicii au lăudat fapta mitropolitului, socotind-o un pas înainte pe calea către unirea tuturor creştinilor. Ei au organizat manifestaţii de solidaritate cu ierarhul ‘prigonit’, au trimis scrisori patriarhului şi sinodului pentru a-şi sprijini ‘tovarăşul’, ba chiar au trimis petiţii la Parlamentul European şi au făcut presiuni pentru ca mitropolitul să nu fie pedepsit.

Cealaltă tabără, considerând că gestul mitropolitului Corneanu este o încălcare extrem de gravă a canoanelor Bisericii Ortodoxe, a trimis zeci de memorii şi scrisori pe adresa Sfântului Sinod, prin care cerea caterisirea acestuia. Mâhniţi de evenimente, monahii români din Sfântul Munte au scris sinodului; Laicatul Român Ortodox – 48 de asociaţii şi fundaţii, 90 de mânăstiri şi schituri, 11 parohii şi mii de credincioşi au scris un memoriu, arătând că acţiunile celor doi ierarhi (n.r.: Nicolae al Banatului şi Sofronie al Oradiei, ultimul fiind acuzat că a săvârşit slujba de sfinţire a apei împreună cu un ierarh greco-catolic de Bobotează - a se vedea Ianuarie 2008. Ştiri - ‘Unitatea în diversitate’ nu mai este doar un principiu ecumenist teoretic) sunt susţinute de cei care s-au manifestat sistematic împotriva Bisericii.

Furtuna s-a propagat în întreaga lume ortodoxă, unele Biserici Ortodoxe locale, precum cea a Rusiei sau Greciei, cerând explicaţii sinodului român. Acesta a tergiversat lucrurile, afirmând că nu cunoaşte împrejurarea, detaliile etc, amânând luarea unei decizii până la întrunirea sinodului din 8-9 iulie 2008; în acest răstimp, patriarhul a făcut apel la ,,calm şi înţelepciune” din partea credincioşilor.

La data cuvenită, sinodul s-a mulţumit să emită un comunicat prin care să ,,dezaprobe gesturile necanonice ale celor doi ierarhi, care au produs tulburare în Biserică. Apoi, Sfântul Sinod a luat act de regretul şi pocăinţa acestora, pe care le-a primit ca prim semn de îndreptare”. Care pocăinţă ? Care îndreptare ? Nu avem cunoştinţă ca vreunul dintre aceşti ierarhi să fi făcut vreo declaraţie scrisă, să fi dat publicităţii vreun comunicat sau să fi ieşit înaintea poporului şi să se fi pocăit, aşa cum se obişnuieşte în Biserica Ortodoxă a se proceda în astfel de situaţii.

Şi dacă am presupune că cei doi ierarhi au făcut acest gest de pocăinţă doar înaintea sinodului, ni se pare firesc să ne ridicăm totuşi întrebarea: oare când a fost sincer mitropolitul Nicolae ? Când a manifestat o oarecare căinţă înaintea sinodului, sau când mărturisea: ,,Sincer să vă spun, nu îmi pare rău, doar că regret că am dat prilej la comentarii din cele mai felurite şi majoritatea destul de negative. (…) Nu ne desparte în fond nimic decât pe plan jurisdicţional, acceptarea primatului papal, pe care noi o privim din alt punct de vedere, dar încolo nu există nici un fel de deosebire între noi” ...

Grave cuvinte ! Cumplită apostazie ! Dar ce ne mai mirăm de acest ultim gest al mitropolitului Nicolae, ,,ateul lui Dumnezeu”, care a fost informator al securităţii vreme de 39 de ani şi despre care ofiţerii de securitate spuneau că ,,se manifestă ca unul ce nu crede în preceptele şi dogmele bisericeşti, fiind convins că biserica a fost întotdeauna un mijloc de înşelare a maselor populare” !

Iată cum, din compromis în compromis, un ierarh ortodox – nu doar un simplu credincios – îşi pierde dreapta socotinţă şi ajunge să batjocorească Biserica lui Hristos. Poate că ar trebui ca acest eveniment nefericit să ne facă să luăm aminte cu mai multă grijă la învăţătura Bisericii şi să ne păzim paşii în viaţa duhovnicească; să credem mai cu tărie avertismentele pe care ni le-au lăsat Sfinţii Părinţi, care ne-au arătat care sunt hotarele dreptei credinţe, dincolo de care orice pas este o primejdie de moarte.

Un astfel de hotar, de netrecut, este cel al lepădării de credinţă, prin împărtăşirea din învăţăturile false ale acestei lumi. În viaţa Sfântului Paisie cel Mare găsim un asemenea avertisment: sfântul avea un ucenic, un monah foarte simplu cu socoteala minţii, care asculta poruncile sfântului. Acesta, ducându-se odată în Egipt să vândă nişte lucruri de mână, s-a găsit în cale cu un evreu şi mergea împreună cu dânsul pe cale. Evreul, cunoscând simplitatea monahului, a vărsat într-însul veninul şarpelui cel stricător de suflete, zicându-i: ,,O, monahule, pentru ce credeţi voi aşa, la întâmplare, în Cel Răstignit, fiindcă nu este El Mesia cel aşteptat, ci altul ! Pentru că altul este acela, iar nu Acesta în care credeţi voi creştinii !”

Monahul, din nerăutate şi simplitatea inimii sale, s-a amăgit şi a răspuns: ,,Poate este aşa, cum zici tu”. Şi îndată a căzut din darul sfântului botez, căci întorcându-se în pustie şi văzându-l dumnezeiescul Paisie, nu voia să-l primească nicidecum, nici chiar să-l vadă, nici a se apropia de dânsul să-i vorbească, ci se întorcea de la el. ,,Cine eşti tu, că nu te cunosc ?” întreba sfântul, nevoind deloc să creadă că acela este ucenicul său. ,,Ucenicul meu era creştin şi avea botez; dar tu nu eşti ca acela !” Stăruind ucenicul şi istorisindu-i cele petrecute, marele Paisie i-a zis: ,,Dacă eşti ucenicul meu acela, a fugit de la tine botezul şi semnele creştinilor. Cu cuvintele tale te-ai lepădat de Hristos şi te-ai dezbrăcat de botez” ...

 

Surse selective
1. www.greco-catolica.org, 26 mai 2008, ,,La Timişoara s-a întâmplat o minune !”
2. Cotidianul, 28 mai 2008, ,,Mitropolitul Corneanu, crimă de împărtăşanie”
3. www.trinitas.ro, 28 mai 2008, ,,Precizări privind presupusa împărtăşire a ÎPS Mitropolit Nicolae la liturghia greco-catolică”
4. www.catholica.ro, 3 iunie 2008, ,,BRU răspunde vizavi de cele întâmplate la Timişoara”
5. www.interfax-religion.com, 6 iunie 2008, ,,The Russian Church asks the Romanian Church to explain why its hierarch communes with Greek-Catholics”
6. www.catholica.ro, 11 iunie 2008, ,,De la un ‘gest de frăţietate’ la atitudini fundamentaliste”
7. Gardianul, 12 iunie 2008, ,,Mişcări de susţinere a Mitropolitului Corneanu la Timişoara şi intimidări la Oradea”
8. Memoriu al părinţilor români care vieţuiesc în Sfântul Munte Athos către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
9. Ziua, 10 iulie 2008, ,,Sfântul Sinod a hotărât ‘iertarea păcatelor’”
10. Revista 22, 24 iulie 2008, ,,Ortodoxia postmodernă a Sinodului de la Bucureşti”

 

 

 

La alaiul de carnaval al ecumenismului s-a mai adăugat o mască: menoniţii

Ultima ‘revelaţie’ a dialogului ecumenist este angajamentul comun pentru pace făcut de catolici cu menoniţii. Menoniţii sunt o grupare protestantă care susţine botezul la maturitate, pacifismul şi respinge organizarea creştinismului ca Biserică şi, în multe cazuri, ţinerea de slujbe publice. Există menoniţi răspândiţi în întreaga lume, cele mai mari comunităţi existând în Statele Unite ale Americii şi Canada. Numele lor vine de la Menno Simons (1496-1561), cel mai important conducător al grupării din vremea Reformei.

Între anii 1993-2003, catolicii şi menoniţii au purtat discuţii, în urma cărora au emis documentul de bază ‘Chemaţi împreună să fim făcători de pace’. Ulterior, între 23-25 octombrie 2007, reprezentanţii celor două confesiuni creştine s-au întâlnit pentru a pregăti ,,reflecţiile teologice cu privire la reconciliere”, declaraţia completă şi materialele ajutătoare fiind date publicităţii recent. Scopul întâlnirii a fost ca menoniţii şi catolicii să dea o mărturie comună pentru pace în contextul ecumenist.

După 8 decenii de ecumenism, astăzi, nu ne mai mirăm că ierarhi ortodocşi şi chiar catolici se întâlnesc şi dau mărturie comună cu tot felul de protestanţi, care nu respectă învăţăturile de bază ale Sfinţilor Părinţi şi nu mai cred în dogmele creştine. Căci acesta este rolul ecumenismului: amestecarea adevărului cu minciuna până la distrugerea totală a credinţei, nădejdii şi dragostei autentice din sufletele creştinilor …

 

Sursa: www.ekklesia.co.uk, 25 iulie 2008, ,,Mennonites and Catholics make joint peace commitment”

 

 

 

Un nou principiu ecumenist la modă: principiul atotcuprinderii

Deşi în ultima vreme, conducătorii mişcării ecumeniste se plâng de ‘stagnarea’ şi ‘lentoarea’ procesului de unificare creştină şi interreligioasă, sunt organizate încontinuu conferinţe, congrese, simpozioane, întruniri la care se promovează principiile acestei ideologii anti-creştine.

În premieră pentru dialogul interreligios, în perioada 16-18 iulie 2008, la Madrid, Spania, regele Abdullah Bin Abdul Aziz Al-Saud al Arabiei Saudite, custodele celor două moschei de pe Muntele Templului din Ierusalim, împreună cu Liga Islamică Mondială, a organizat o conferinţă interreligioasă la nivel înalt, numită Conferinţa mondială pentru dialog.

 

Stiri 44-04

Regele Abdullah Bin Abdul Aziz Al-Saud al Arabiei Saudite îl întâmpină pe cardinalul Jean-Louis Tauran, reprezentantul Vaticanului la conferinţa interreligioasă; în dreapta regelui, secretarul general al Ligii Islamice Mondiale, Abdullah al-Turki

 

Evenimentul a fost considerat istoric pentru că a fost organizat de musulmani şi pentru că printre cei 250 de participanţi - alături de creştini, musulmani şi evrei - la conferinţă au fost prezenţi reprezentanţi ai religiilor orientale: hinduşi, budişti, sikh. Ineditul acestui ultim lucru constă în faptul că lumea islamică nu socoteşte religiile orientale printre religiile lumii, fiindcă nu sunt monoteiste sau ‘revelate’, ci le numeşte, de obicei, civilizaţii sau culturi.

Din partea ortodoxă a fost prezent mitropolitul Emmanuel Adamakis, preşedintele Adunării episcopilor ortodocşi din Franţa, ca reprezentant al Patriarhiei Constantinopolului şi Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB), ca şi reprezentanţi ai Patriarhiei Moscovei. Din partea CMB a mai fost prezent unul dintre preşedinţii acestui for ecumenist, Patriarhul Abune Paulos al Bisericii Ortodoxe Etiopiene Tewahedo. Cardinalul Jean-Louis Tauran, preşedintele Consiliului pontifical pentru dialogul interreligios, a reprezentat Vaticanul.

La conferinţă au fost invitaţi şi reprezentanţi ai lumii politice şi elitei intelectuale, şi oameni de cultură. O prezenţă notabilă a fost cea a fostului prim-ministru britanic Tony Blair, care s-a implicat în promovarea dialogului interreligios (a se vedea articolul Aprilie 2008. Ştiri externe, Cum se văd cu claritate roadele unor astfel de parteneriate Biserică - lume).

Se merită să spunem două cuvinte despre organizatorii acestei conferinţe interreligioase. Regele Arabiei Saudite este un prieten apropiat al preşedintelui american George Bush şi pe teritoriul regatului său sunt interzise slujbele şi simbolurile religioase nemusulmane. Liga Islamică Mondială este o organizaţie cu o istorie controversată. Înfiinţată în 1962, cu prilejul unei conferinţe organizate de regele saudit, şi păstrând relaţii strânse cu acesta, ea promovează legea sharia (n.r.: legea islamică întemeiată pe învăţăturile Coranului şi tradiţiile profetului Mohamed) şi intoleranţa religioasă.

De exemplu, în mai 2004, şeicul saudit Abdallah Al-Muslih, preşedintele comisiei Ligii Islamice Mondiale pentru Coran, a argumentat că sinuciderile cu bombă împotriva duşmanilor nemusulmani sunt permise de legea islamică: ,,Putem spune că dacă martiriul produce pagube mari duşmanului, această operaţiune este un lucru bun”.

Anul acesta, liga a avertizat asupra activităţilor misionare creştine din Yemen, care au condus la convertirea a 120 de yemeniţi în provincia cea mai mare a ţării. Ca urmare, a început hărţuirea creştinilor şi misionarilor, iar în iunie 7 membri ai ‘celulei misionare’ au fost arestaţi în portul Hodeida de la Marea Roşie. În plus, Cybercast News Service relata că Liga Islamică Mondială are legături cu instituţii filantropice supuse sancţiunilor Statelor Unite ale Americii pentru finanţarea clandestină a grupurilor teroriste.

 

Stiri 44-05

Stindard cu simbolurile religiilor prezente la conferinţa de la Madrid

 

În discursul inaugural, regele saudit a solicitat reconciliere şi sfârşitul disputelor dintre religiile lumii, afirmând că ,,islamismul este o religie a moderaţiei şi toleranţei”. Conferinţa s-a încheiat cu adoptarea unui document numit Declaraţia de la Madrid, redactat în limbajul de lemn şi conţinând recomandările ‘de lemn’ ale întrunirilor de acest gen (a se vedea articolul Poliloghii ecumeniste. Dialoguri între religii şi dialoguri între civilizaţii).

Acest document începe cu fraza: ,,În numele lui Dumnezeu, Milostivul, slavă milostivă lui Dumnezeu, Domnul universului, şi pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu asupra tuturor profeţilor şi mesagerilor Săi” ...

 

* * *

 

Între 12-18 iulie 2008, la Mânăstirea Sobrado, Spania, s-a desfăşurat o altă conferinţă ecumenistă: a 32-a conferinţă interconfesională şi internaţională a monahilor. Conferinţa a fost de fapt un seminar de rugăciune comună, întâlniri frăţeşti, mese rotunde, învăţături şi schimburi de idei la care au participat circa 50 de participanţi din diferite ţări, confesiuni şi culturi: Belgia, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Elveţia, Estonia, Franţa, Germania, Guatemala, Italia, Maroc, Peru, România, Spania şi Ucraina.

Găzduită de călugării catolici de tradiţie cisterciană, întrunirea a avut tema ,,Forţa numelui lui Hristos - inima lumii” şi a fost prezidată de ierarhul ortodox Athenagora de Sinope, din partea Patriarhiei Constantinopolului. Reuniunea a cuprins rugăciuni comune, slujbe comune, slujbe săvârşite de reprezentanţii confesiunilor participante după tradiţia proprie, şi un pelerinaj la Santiago de Compostela, unde au asistat la liturghia catolică în catedrala Sfântul Iacov.

 

Stiri 44-06

Monahi de diferite confesiuni, prezenţi la conferinţă

 

***

 

În ultima perioadă, ecumenismul şi-a dezvăluit încă un principiu, cel al atotcuprinderii. Consecinţă a celorlalte ‘pietre de temelie’ ale ecumenismului: pluralitate, unitate în diversitate, complementaritatea confesiunilor etc, acest principiu al atotcuprinderii se referă la includerea în dialogul şi acţiunile interreligioase a tuturor religiilor, grupărilor religioase, ideologiilor şi filozofiilor care există pe faţa pământului, fără a ţine cont de nici un criteriu de selectare sau compatibilitate a acestora.

Tony Blair mărturisea recent că ,,religia trebuie salvată de extremişti şi tendinţele exclusiviste din religia contemporană”, subliniind că nimeni nu poate fi respins, nimeni nu poate fi exclus de la masa dialogului, din viitoarea unire măreaţă a tuturor confesiunilor, religiilor, culturilor şi civilizaţiilor, fiindcă toţi trebuie să facă parte din viitoarea reţea politico-religioasă a noii ordini mondiale.

Principiul atotcuprinderii stă la baza înfiinţării de organizaţii precum Reţeaua interreligioasă nord-americană, din care fac parte diferite confesiuni creştine, religii necreştine, dar şi reprezentanţi ai spiritualităţii new-age, ai vrăjitoriei moderne wicca şi ai unor religii antice care au renăscut astăzi, precum druidismul.

Reţeaua a organizat între 24-28 iulie 2008, la San Francisco, conferinţa sa anuală NAINConnect, la care a sărbătorit 20 de ani de existenţă. Sesiunile conferinţei au fost găzduite de Arhidioceza catolică de San Francisco, la catedrala Sfânta Maria din oraş, şi de Universitatea din San Francisco, instituţie iezuită, la Centrul Fromm.

În broşura de prezentare a conferinţei scrie că întrunirea include ,,sesiuni de rugăciune şi practică din diferite tradiţii în fiecare dimineaţă şi seară”, fiind prezenţi peste 50 de conferenţiari cu ,,experienţă bogată în materie de probleme interreligioase”.

De exemplu, Susan Cook şi Peter Laurence, membri ai Tovărăşiei Urantia, vor conduce seminarul ,,Cum discutăm teologic despre problemele importante cu care ne confruntăm ?” Această organizaţie promovează Cartea Urantia, care ,,revitalizează arhetipurile religiei iudeo-creştine prin oferirea de relatări pe larg a istoriei lui Adam şi Eva, a revoltei lui Lucifer, a evoluţiei monoteismului iudeo-creştin şi o relatare spirituală despre viaţa şi învăţăturile lui Iisus”.

În realitate, organizaţia în speţă propovăduieşte o ideologie de tip gnostic, susţinând că ,,Dumnezeu este infinit” şi ca urmare ,,exclude orice comunicare directă personală cu fiinţele materiale finite şi alte inteligenţe inferioare”. Pentru a comunica cu făpturile sale, Dumnezeu foloseşte intermediari, numiţi ,,Fiii lui Dumnezeu din paradis”, care pot împărtăşi ,,trupul şi sângele raselor planetare, devenind unul dintre voi şi unul cu voi” ...

Un alt conferenţiar a fost episcopul anglican retras William Swing, care conduce organizaţia interreligioasă Iniţiativa Religiilor Unite (IRU). Aceasta are membri creştini, evrei, musulmani, budişti, hinduşi, şintoişti, bahai, sikh, zoroastrieni, adepţi ai spiritualităţii new-age, adepţi wicca şi druizi. Dintre creştini se remarcă catolici (printre care şi iezuiţi) şi protestanţi progresişti, anglicani, însă nici un ortodox sau evanghelic.

Arhidioceza catolică de San Francisco a participat şi în trecut la evenimente organizate de IRU, iar preotul Gerry O’Rourke, directorul arhidiocezan pentru probleme ecumeniste şi interreligioase în perioada arhiepiscopului William Levada, a făcut parte din comitetul de directori ai IRU. Conducătorul Bisericii Copte, Papa Shenouda al III-lea, şi un episcop al Bisericii Siriene Mar Toma, ambii monofiziţi, i-au trimis declaraţii de sprijin.

Organizaţia episcopului anglican este susţinută şi de alte forţe influente la nivel mondial, precum Fundaţia Statele Forumului lumii, înfiinţată de fostul preşedinte sovietic Mihail Gorbaciov. El a devenit un apostol al noii ordini mondiale, pentru care propovăduieşte o religie şi o morală unică: ,,Trebuie să creăm o teologie ecumenistă, ecologică, centrată într-un sens reînnoit pe venerarea mediului”, iar ,,religiile trebuie să se lupte cu problemele de concepţie, contracepţie, planificare familială”, cerând un control drastic al populaţiei globului.

Un alt susţinător este George Soros, care a adăugat IRU pe lista organizaţiilor pe care le finanţează, alături de asociaţia Alegerea în moarte, care susţine eutanasia, organizaţii pro-avort etc. De asemenea, printre sprijinitorii episcopului Swing se numără o serie de celebrităţi adepte ale curentului new-age.

IRU încearcă să creeze un fel de parlament al religiilor, ,,o adunare permanentă cu statura şi vizibilitatea ONU, unde religiile şi comunităţile spirituale ale lumii să se reunească zilnic în dialog de rugăciune şi acţiune de cooperare pentru a face pace între religii şi pentru ca religiile să fie o forţă de pace între naţiuni”. De asemenea, reprezentanţii IRU cer ,,îmblânzirea fundamentalismului prin IRU, care mărturiseşte loialitatea doar faţă de spiritualitatea globală şi sănătatea planetei”.

Este de remarcat că membrii şi simpatizanţii IRU organizează tot felul de manifestaţii păgâne şi propovăduiesc păgânismul. Pastorul James Parks Morton, în trecut decan al catedralei episcopaliene Sfântul Ioan din New York şi în prezent preşedinte al Templului Înţelegerii, o altă organizaţie asociată IRU, a ţinut o slujbă în catedrală în care i-a invocat pe zeii Ra, Ausar şi Yemenja. În aceeaşi catedrală, în 1979, James Lovelock a enunţat pentru prima oară conceptul păgân Gaia, care susţine că pământul este un organism viu şi conştient.

La conferinţa interreligioasă a IRU din 1995, Swing a anunţat că în cadrul slujbei interconfesionale vor avea loc ,,rugăciuni, cântece şi incantaţii către o duzină de zeităţi”. ,,Apă sfântă din Gange, Amazon, Marea Roşie, Iordan şi alte râuri sfinte” a fost amestecată într-un ,,vas al unităţii” pe altarul catedralei Grace. Ulterior, în 1997, slujba a inclus o procesiune cu stindarde care reprezentau 15 religii, printre care şi vrăjitoria modernă wicca. Cel de-al 15-lea drapel avea pe el un cerc argintiu care reprezenta ,,religiile care vor apărea”. Expresia ,,religiile care vor apărea” este de fapt un eufemism pentru ,,religia unică”, ce va fi instaurată de puternicii lumii, după cum afirmă IRU: ,,Scopurile şi eforturile exprimate de ONU vor avea ca rod, în cele din urmă, o nouă biserică a lui Dumnezeu, alcătuită din toate religiile şi grupurile spirituale, care va pune capăt marii erezii a separatismului”.

Era de aşteptat ca la această caravană a ereziilor creştine, adunate sub aceeaşi umbrelă de ecumenism, să se alăture, într-o bună zi, întreaga pleiadă de religii necreştine. Iar principiul atotcuprinderii ‘insistă’ ca sub acelaşi acoperiş să fie primiţi şi gnosticii, cavalerii templieri (a se vedea articolul Ianuarie 2008. Ştiri - Ecumeniştii într-o continuă căutare a legitimităţii), vrăjitorii de astăzi (a se vedea serialul Renaşterea păgânismului în societatea contemporană) şi druizii, şi mulţi alţii. Urmează să li se alăture sataniştii declaraţi (n.r.: fiindcă există deja printre ei o sumedenie de satanişti care îşi ascund crezul), urmaşii lui Anton Szandor LaVey, Aleister Crowley şi ai altor satanişti celebri ai lumii.

 

Surse
1. http://newoxfordreview.com, decembrie 1998, ,,The United Religions Initiative, a bridge back to gnosticism”
2. http://newoxfordreview.com, iulie-august 2000, ,,Tyranny in the name of tolerance. Beware ! The New Age Movement is more than self-indulgent silliness”
3. www.calcatholic.com, 15 iulie 2008, ,,Wiccans, Druids and Catholics”
4. www.interfax-religion.com, 16 iulie 2008, ,,Saudi Arabia has first initiated an international conference on interreligious dialogue”
5. www.cnsnews.com, 17 iulie 2008, ,,Group behind Interfaith Conference has record of intolerance”
6. www.interfax-religion.com, 21 iulie 2008, ,,The Declaration of the World Conference on Dialogue”
7. www.orthodoxie.com, 22 iulie 2008, ,,Espagne: la 32e rencontre interconfesionnelle et internationale de religieux et religieuses”
8. www.orthodoxia.be, Communique de L’E.I.I.R.
9. www.orthodoxie.com, 24 iulie 2008, ,,Une conference internationale sur le dialogue a Madrid”

 

Ioan Palea

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 44/septembrie-octombrie 2008