Ianuarie 2008. Ştiri

 

Noi măsuri pe agenda patriarhului Daniil

‘Unitatea în diversitate’ nu mai este doar un principiu ecumenist teoretic

Ecumeniştii într-o continuă căutare a legitimităţii

Trecerea la cele veşnice a Arhiepiscopului Hristodul al Atenei şi întregii Grecii

 

 

Ianuarie 2008

Noi măsuri pe agenda patriarhului Daniil

Conducerea Bisericii Ortodoxe Române pare să-şi fi făcut un obicei din a comemora diferite personalităţi controversate ale istoriei, pe care, într-un mod de-a dreptul năucitor, le transformă în adevăraţi apărători ai Bisericii. După ce în decembrie 2007, patriarhul a participat la dezvelirea statuii lui Nicolae Bălcescu, săvârşind o slujbă de pomenire pentru el şi lăudându-l (a se vedea articolul Decembrie 2007. Ştiri - Din gândirea ecumenistă a ierarhiei ortodoxe: Nicolae Bălcescu lăudat, Sfântul Nicolae defăimat), în ianuarie 2008 a continuat cu comemorarea altui mason, Alexandru Ioan Cuza.

Pe 24 ianuarie 2008, în catedrala patriarhală din Bucureşti şi la Mânăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi au fost săvârşite tedeum-uri şi slujbe de pomenire pentru ,,domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi toţi făuritorii unirii Principatelor Române”. În Bucureşti, după săvârşirea tedeum-ului, la statuia domnitorului, care se află pe dealul Patriarhiei, a avut loc un ceremonial militar-religios, în cadrul căruia s-a făcut o slujbă de pomenire şi au fost depuse coroane de flori.

La Mânăstirea Sfinţii Trei Ierarhi, slujba a fost condusă de preotul Nicolae Dascălu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor şi director al Institutului cultural-misionar Trinitas. El a afirmat: ,,Suntem aici, adunaţi în rugăciune, pentru a mulţumi lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, pentru a ne exprima recunoştinţa faţă de domnitorul unirii, care îşi doarme somnul de veci aici”.

Nimeni nu neagă abilităţile administrative şi politice ale domnitorului român şi ale celorlalţi făuritori ai unirii, însă ne ridicăm serios întrebarea dacă se cuvenea ca Biserica să-l cinstească pe Cuza.

Câtă vreme a fost domnitor al Principatelor Române (1859-1866), acest mason s-a remarcat prin lupta cumplită pe care a dus-o împotriva Bisericii Ortodoxe Române (a se vedea articolul Biserica - un Departament al Statului ? (I)), fapt pe care nu-l poate nega nici cel mai înverşunat apărător al acestuia. Printre măsurile luate de el se numără: impozitarea lăcaşurilor de cult şi aşezămintelor de binefacere ale acestora, desfiinţarea atelierelor mânăstireşti şi închiderea tipografiilor Mânăstirii Neamţ şi Mitropoliei Moldovei, numirea unor comitete administrative (de mireni) pe lângă egumeni, care să dicteze în problemele monahale, desfiinţarea de mânăstiri, decretul cu privire la primirea în rândul monahilor doar a bărbaţilor peste 60 de ani şi a femeilor peste 50 de ani.

Ierarhii care îndrăzneau să protesteze faţă de aceste măsuri erau îndepărtaţi din scaun şi prigoniţi, aşa cum a fost cazul Mitropolitului Sofronie al Moldovei (1851-1860). Printre alte măsuri de modernizare a vieţii bisericeşti întreprinse de Cuza s-a numărat şi reforma calendarului, însă aceasta a fost zădărnicită de opoziţia vehementă a Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica.

Astfel, în vreme ce ierarhii de odinioară luptau pentru a apăra Biserica de asemenea prigonitori, precum a fost Alexandru Ioan Cuza, ierarhii de astăzi ţin să-şi ,,exprime recunoştinţa faţă de domnitorul unirii”, iar acest lucru se petrece pentru că ei sunt mai degrabă urmaşii lui Cuza decât ai Sfântului Ierarh Calinic.

În zilele noastre, nu mai este nevoie să se desfiinţeze atelierele mânăstireşti şi să se închidă tipografiile, pentru că ceea ce se lucrează sau se publică începe să nu mai fie ortodox. În cărţile sau publicaţiile ortodoxe ale Bisericii oficiale, sfinţii sunt denigraţi, cuvintele lor de învăţătură sunt răstălmăcite şi, în locul lor, sunt ridicaţi la rangul de ’Părinţi ai Bisericii’ o seamă de oameni ’prefabricaţi’, cărora li s-a construit o imagine după chipul acestei lumi.

Nici nu mai este nevoie să se închidă mânăstirile sau să fie limitat prin vârstă accesul celor dornici să îmbrăţişeze viaţa monahicească. Aceasta fiindcă povăţuitorii de astăzi ai monahilor sunt sau oameni compromişi de trecutul lor, care nu mai au puterea şi tăria de a da o învăţătură curată celor pe care-i păstoresc, sau oameni şcoliţi, cu mintea doldora de putregaiul ecumenist, sau sunt prea tineri ca să facă acest lucru.

Nu mai este necesară nici secularizarea averilor mânăstireşti, pentru că banii şi produsele acestora nu mai sunt destinate întrajutorării oamenilor, ci unor scopuri neduhovniceşti, printre care luxului conducătorilor şi afacerilor lor (a se vedea articolul Iunie 2007. Ierarhii au transformat BOR într-o ... peşteră de tâlhari !). Şi am putea continua paralela terifiantă dintre măsurile lui Cuza şi cele ale ierarhilor contemporani.

Referitor la activitatea tipografică a Bisericii, ,,la iniţiativa şi cu binecuvântarea patriarhului Daniil, în cadrul şedinţei de lucru a Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc din 23 ianuarie 2008, s-a hotărât realizarea mai multor proiecte pentru teologia ortodoxă românească”.

În primul rând s-a decis alcătuirea, de către o comisie specială, condusă de pr. prof. Viorel Ioniţă, a ,,Istoriei teologiei ortodoxe din secolele XX-XXI”, care să evidenţieze ,,contribuţia teologiei româneşti la nivel pan-ortodox şi la nivel ecumenist”. Apoi s-a decis redactarea ,,Enciclopediei Ortodoxiei româneşti”, sub conducerea pr. prof. Mircea Păcurariu, care să cuprindă: nume de persoane din istoria BOR, indexul tuturor parohiilor, mânăstirilor şi schiturilor BOR, prezentare succintă a evenimentelor din istoria BOR, instituţii şi organisme bisericeşti etc.

Nu în ultimul rând, s-a hotărât ,,intensificarea ritmului de traducere a operelor Sfinţilor Părinţi greci şi latini de către o comisie, prezidată de acad. prof. dr. Emilian Popescu”. Această campanie are scopul de a ,,cosmetiza” literatura ortodoxă românească, pentru a corespunde doleanţelor ierarhilor ce ocârmuiesc astăzi Biserica. Cel mai abject aspect al ei este modificarea scrierilor Sfinţilor Părinţi, care se remarcă deja în volumele editate de Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române.

Modificarea scrierilor sfinte se realizează, în primul rând, prin înlocuirea limbajului bisericesc cu unul laic, plin de neologisme şi cuvinte lipsite de tâlc duhovnicesc. În acest fel, mierea graiului cărţilor bisericeşti este transformată în fiere (n.r.: un exemplu extrem de elocvent în ce priveşte cărţile bisericeşti îl reprezintă Psaltirea. Cei care sunt dornici să remarce schimbarea textului, pot face o simplă comparaţie între ultima ediţie a psaltirii tipărită de Patriarhia Română şi psaltirea tipărită de editura noastră, care este reeditarea ediţiei din 1820).

La un nivel mai subtil au loc schimbări de sens, motivate de o traducere mai complexă a textului decât cea anterioară. În realitate, scrierile sunt răstălmăcite şi se ajunge chiar până la avansarea de idei cu iz de erezie. Vom încerca pe viitor, în măsura posibilităţilor, să prezentăm exemple concrete ale schimbării sensului celor scrise de Sfinţii Părinţi.

Din aceeaşi campanie, de pregătire ecumenistă a noii generaţii de păstori, face parte alegerea unei noi echipe la conducerea Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Cu binecuvântarea patriarhului Daniil, conducerea facultăţii a fost înnoită cu tineri teologi ecumenişti, care ,,au urmat diferite studii de specializare în străinătate”. Ei vor fi cei care vor avea ’grijă’ de pregătirea teologică şi duhovnicească a tinerelor generaţii de preoţi ...

Pentru a conchide, ultimele măsuri ale patriarhului conduc către generalizarea apostaziei în sânul Bisericii Ortodoxe Române. În acest fel, devine chiar posibilă aplicarea concretă a uneia dintre măsurile domnitorului Cuza: desfiinţarea mânăstirilor ca lăcaşuri inutile pentru o Biserică ce şi-a pierdut menirea, aceea de a se ocupa de mântuirea oamenilor şi de a lupta cu duhul veacului acestuia.

 

Surse
1. www.patriarhia.ro, 24 ianuarie 2008, ,,Sărbătorirea Unirii Principatelor Române pe Dealul Patriarhiei”
2. www.trinitas.ro, 24 ianuarie 2008, ,,Contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la realizarea Unirii din 1859”
3. www.trinitas.ro, 24 ianuarie 2008, ,,Slujba de pomenire dedicată Unirii Principatelor, la Mânăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi”
4. www.trinitas.ro, 28 ianuarie 2008, ,,Proiecte ale Patriarhiei Române pentru teologia ortodoxă românească”
5. Cotidianul, 29 ianuarie 2008, ,,«Elefanţii» de la Teologie, eliminaţi la alegeri”
6. www.patriarhia.ro, 30 ianuarie 2008, ,,Comunicat”

 

 

 

6 ianuarie 2008

‘Unitatea în diversitate’ nu mai este doar un principiu ecumenist teoretic

După ani de propovăduire asiduă a conceptelor fundamentale ale ideologiei ecumeniste, lumea creştină se află în prezent într-o etapă de punere în practică a acestora. Până recent, marii strategi ai ecumenismului se aflau doar la cel mai înalt nivel, pe scaunele patriarhale sau mitropolitane ale Ortodoxiei oficiale; astăzi, noi strategi îşi fac apariţia, la nivel local, iar impactul acţiunilor lor este cu atât mai letal cu cât ei sunt mai aproape de popor.

Între păstorul local şi comunitate există o legătură extrem de strânsă, el este practic conducătorul duhovnicesc al credincioşilor pe care-i păstoreşte şi le este mult mai apropiat acestora decât un mitropolit sau un patriarh pe care îl văd numai cu ocazia unor vizite pastorale sau la televizor.

În plus, clericii şcoliţi la universităţi apusene, plini de idei străine de duhul ortodox - pe care şi le-au însuşit, dar pe care le şi împărtăşesc -, sunt agenţii cei mai eficienţi ai infectării cugetului credincioşilor de rând. Imunitatea duhovnicească a acestora este deja afectată de o hrană sufletească nepotrivită, dar şi de propria nepăsare şi ignoranţă în ce priveşte cele ale dreptei credinţe în Hristos şi, ca urmare, primesc foarte uşor tot felul de idei şi modele de comportament extrem de vătămătoare pentru suflet.

Un astfel de exemplu de comportament păgubitor duhovniceşte l-a dat recent păstoriţilor săi episcopul Oradiei. Pe 6 ianuarie 2008, de praznicul Botezului Domnului, la Oradea, după ce episcopul ortodox al locului, Sofronie Drincec (despre alte preocupări ecumeniste ale episcopului orădean, a se vedea articolul Noiembrie 2007. Ştiri - Oare ierarhii ecumenişti, care au două feţe, două feluri de a vorbi şi două moduri de a se purta, se închină la doi stăpâni ?), şi episcopul greco-catolic Virgil Bercea (despre care am mai scris în Martie 2007. Ştiri - Prozelitism catolic mascat în Transilvania şi nu numai ...) au săvârşit liturghia şi sfinţirea apei, fiecare în lăcaşul său de cult, s-au reunit pentru o procesiune ecumenistă.

Cei doi episcopi, înveşmântaţi cu odăjdiile arhiereşti, însoţiţi de mulţime de clerici şi mii de credincioşi (foto), s-au îndreptat în procesiune către podul din centrul municipiului Oradea, pentru a sfinţi apele Crişului Repede. De asemenea, la ceremonie au participat primarul Oradei, autorităţi locale şi judeţene, precum şi parlamentari.

 

Stiri 41-01

 

Episcopii Sofronie şi Virgil au săvârşit împreună sfinţirea apei şi au aruncat în râu o cruce împletită cu flori, potrivit tradiţiei. Ei s-au rugat ca noul an să fie ,,unul plin de dragoste şi speranţă pentru întreaga comunitate”, iar la finalul procesiunii au afirmat că ,,acesta este un moment istoric care trebuie urmat de alţi paşi”. Concret, s-a propus ca şi în noaptea de Înviere să se organizeze o procesiune la care ,,să participe împreună credincioşii celor două Biserici surori naţionale”. Episcopul greco-catolic a mulţumit celor prezenţi: ,,Procesiunea la care am participat împreună este o primă piatră aşezată la temelia drumului apropierii, iertării şi al dragostei dintre cele două Biserici”.

În momentul în care episcopii dau tonul la asemenea manifestări, clericii şi credincioşii ajung să pună în practică principiile ecumenismului. Trăind deja înşelătoarea ,,unitate în diversitate”, ei se simt uniţi în credinţă şi se amăgesc că, făcând astfel de gesturi de dragoste şi frăţietate, se poartă creştineşte, urmându-I Mântuitorului.

În realitate, ei nu-şi mai cunosc cu adevărat credinţa şi au pierdut cugetul autentic ortodox. Pentru că adevărata credinţă în Hristos este teoretică, adică teologie, dar este şi practică, adică trăirea acestei teologii, în vreme ce în viziunea ecumenistă, trăirea creştinească nu mai are nici o legătură cu teologia, iar ,,diferenţele dintre creştini au rămas doar pentru specialişti”.

Prin urmare, ei nu mai văd nici un impediment pentru a participa, clerici şi credincioşi deopotrivă, la slujbele altei confesiuni. Nu sunt rare cazurile când preotul ortodox slujeşte cu diacon greco-catolic sau invers diferite sfinte taine sau ierurgii (cu excepţia liturghiei). Iar împământenirea unor astfel de obiceiuri conduce la o erodare fulgerătoare a ce a mai rămas din ortodoxia multor credincioşi ...

 

Sursa: www.bru.ro, 6 ianuarie 2008, ,,Botezul Domnului sărbătorit la Oradea împreună de greco-catolici şi ortodocşi”

 

 

 

18 ianuarie 2008

Ecumeniştii într-o continuă căutare a legitimităţii

Cu perseverenţă, săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor luptă să cufunde Ortodoxia, dreapta credinţă în Dumnezeu, în abisul apostaziei. Această ceremonie odioasă, extrem de eficientă (a se vedea articolul Ianuarie 2007. Săptămâna de rugăciune), poate fi asemănată cu o picătură chinezească ce cade an de an în sufletele credincioşilor.

Anul acesta, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de când pastorul anglican Paul Wattson a avut iniţiativa organizării unei astfel de manifestări de rugăciune, ea a fost sărbătorită cu mare fast pretutindeni în lumea creştină. La acea vreme, el a propus ca anglicanii să se roage pentru reîntoarcerea în sânul Bisericii Catolice.

Cu timpul, pentru ca la această manifestare să participe reprezentanţii cât mai multor comunităţi creştine şi nimeni să nu fie ofensat, lozinca ei s-a transformat în ,,ne rugăm pentru unitatea tuturor creştinilor, după voinţa lui Dumnezeu”. Un alt pionier al săptămânii de rugăciune, abatele francez Paul Couturier, cerea ca creştinii să se roage pentru ,,unitatea ce o vrea Hristos prin mijloacele voite de El”. De asemenea, pentru ca la rugăciune să participe cât mai mulţi creştini, el a vorbit despre unitatea creştinilor şi nu neapărat a Bisericilor.

Treptat, la această manifestare s-au alăturat grupuri de catolici şi protestanţi din toată lumea. În 1965, ea a fost confirmată oficial şi încurajată de conducătorii Bisericilor creştine, iar textele slujbelor săptămânii au început să fie pregătite de Comisia Credinţă şi Constituţie a Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) şi Consiliul pontifical pentru promovarea unităţii creştinilor din cadrul Bisericii Catolice. Iar după Conciliul Vatican II şi deschiderea Bisericii Catolice spre ecumenism, manifestarea a prins un avânt şi mai mare.

An de an, ea s-a îmbogăţit în rugăciuni, ceremonii, slujbe, numărul participanţilor a sporit, s-a răspândit în cele mai diferite colţuri ale globului. ,,În special în ultimii ani au apărut reţele de rugăciune între mânăstiri, comunităţi, episcopi, preoţi şi laici”, declara cardinalul Walter Kasper. Chiar se afirmă că ,,săptămâna de rugăciune a devenit unul dintre semnele cele mai simbolice şi active ale unităţii dintre creştini”.

În România, în acest an, ea şi-a urmat neabătută ,,tradiţia” din anii trecuţi, fiind organizate întruniri de rugăciune în perioada 18-25 ianuarie în multe oraşe, precum Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Oradea, Timişoara, Braşov, Sighişoara, Oneşti, Borzeşti etc. Aceste oraşe au devenit adevărate centre ale ecumenismului graţie ierarhilor ortodocşi locali, plini de ’râvnă’.

Patriarhul Daniil a fost extrem de activ, participând la rugăciuni atât la Bucureşti cât şi la Iaşi, lăudând săptămâna de rugăciune şi propovăduind cu fervoare principiile ecumenismului. ,,Mişcarea de refacere a unităţii creştinilor din secolul XX a ajutat Bisericile să-şi depăşească propria provincialitate, să gândească frăţeşte, nu una împotriva celeilalte”, căci în trecut ,,ne-am considerat unii mai buni decât alţii sau am considerat pe alţii vinovaţi pentru dezbinare, nu pe noi înşine”, afirma el.

Pe lângă astfel de cuvinte cel puţin injurioase la adresa Ortodoxiei, ca provincială, gândind împotriva altei credinţe ş.a.m.d., se duce o campanie de denigrare a sfinţilor. Astfel, unii sfinţi sunt socotiţi, după bunul plac, înaintemergători ai mişcării ecumeniste (a se vedea despre Sfântul Ioan de Kronstadt, în articolul Într-un articol din România liberă, Sfântul Ioan de Kronstadt este prezentat ca fiind ecumenist, sau despre Sfântul Ierarh Nicolae, în articolul Decembrie 2007. Ştiri - Din gândirea ecumenistă a ierarhiei ortodoxe: Nicolae Bălcescu lăudat, Sfântul Nicolae defăimat), fiindu-le răstălmăcite cuvintele sau faptele, în vreme ce altora li se minimalizează viaţa şi minunile, pentru a se face din credinţa lor, Ortodoxia, ceva omenesc, asemenea credinţelor heterodoxe.

În acelaşi scop, ecumeniştii elogiază diferite personalităţi bisericeşti sau laice, care au împărtăşit sau împărtăşesc vederile lor. De exemplu, în cuvântul rostit la încheierea săptămânii de rugăciune, patriarhul Daniil a pomenit un singur ’sfânt’, pe Bernard de Clairvaux: ,,Sfântul Bernard de Clairvaux, care este un sfânt din Biserica Occidentală …”, citând un îndemn al acestuia.

Şi parohiile româneşti de peste hotare sunt implicate în manifestările din cadrul săptămânii de rugăciune. Pe 19 ianuarie a.c., biserica ortodoxă română din Strasbourg a găzduit rugăciunea. La aceasta au participat comunitatea maicilor din congregaţia ,,Marie Reparatrice”, comunitatea catolică a Frăţiei monahale din Ierusalim, comunitatea protestantă a diaconeselor şi parohia anglicană.

Este notabil faptul că ortodocşii s-au obişnuit cu ideea pastorilor femei din comunităţile protestante, se roagă alături de ele, acordându-le cinstea cuvenită unor păstori. Spre exemplu, pe 24 ianuarie, în biserica protestantă Musée din Bruxelles a avut loc o ceremonie ecumenistă. Aceasta a fost condusă de pastoriţa bisericii, Laurence Flachon, care Stiri 41-02este şi preşedinta Comitetului inter-bisericesc din Bruxelles. Printre participanţii ortodocşi s-au numărat episcopi ai Patriarhiei Constantinopolului şi Patriarhiei Moscovei.

 

Pastoriţa Laurence Flachon şi un grup de cântăreţi

 

La nivel mondial, săptămâna de rugăciune a fost marcată prin numeroase ceremonii. La Roma, aceasta s-a bucurat de întâlnirea dintre pastorul metodist Samuel Kobia, secretarul general al CMB, şi Papa Benedict al XVI-lea, prima de acest gen din istorie. Pe 25 ianuarie 2008, la încheierea săptămânii de rugăciune, Papa Benedict al XVI-lea, Samuel Kobia, înalţi reprezentanţi ai Bisericii Catolice şi CMB şi 30 de conducători ortodocşi, anglicani şi protestanţi s-au reunit la Roma, în Bazilica Sfântul Pavel din afara zidurilor (Fuori le Mura).

Cu această ocazie, oficiosul Vaticanului, l’Osservatore Romano, a publicat un interviu cu pastorul Kobia. Iată cum priveşte secretarul general al CMB viitorul mişcării ecumeniste: ,,Viziunea mea pentru mişcarea ecumenistă este că până la mijlocul secolului al XXI-lea va fi atins un nivel de unitate, astfel încât creştinii de pretutindeni, indiferent de apartenenţa lor confesională, să se poată ruga şi aduce cinstire împreună şi să se simtă bine primiţi să participe la Cina Domnului în orice biserică”.

El nu oferă explicaţii cu privire la cum vor fi depăşite disensiunile teologice dintre confesiuni. De altfel, din perspectiva ecumenistă, problema nu sunt neînţelegerile de natură teologică, ci modul în care acestea sunt percepute de credincioşi.

În interviul său, pastorul Kobia a mai remarcat progresul realizat de mişcarea ecumenistă în ultima generaţie: ,,Cine s-ar fi gândit, la începutul secolului trecut, că doar câteva decenii mai târziu, ortodocşii, anglicanii, luteranii, reformaţii, metodiştii, baptiştii şi alte tradiţii vor lucra împreună în Consiliul Mondial al Bisericilor ?” Într-adevăr, cine ar fi crezut unde vor ajunge ortodocşii ?

Vorbind despre aniversarea celor 100 de ani de la iniţierea săptămânii de rugăciune, directorul Centrului Anglican din Roma, reverendul John Flack, a afirmat: ,,Această celebrare este foarte frumoasă; s-a amintit de preoţii Paul Couturier şi Paul Wattson, care au început săptămâna şi sperăm la încă o sută de ani de rugăciune împreună, dar nu doar o săptămână, ci de-a lungul întregului an”.

Aşadar, ecumeniştii încearcă să transmită credincioşilor dorinţa de a prelungi săptămâna de rugăciune şi ,,duhul de unitate” al acesteia pe tot parcursul anului, pentru ca într-o bună zi ei să creadă că sunt uniţi între ei şi se pot împărtăşi în orice biserică, precum spunea pastorul Kobia. De altfel, tema săptămânii de rugăciune din acest an a fost ,,Rugaţi-vă neîncetat !” (I Tesaloniceni 5, 17) şi aşa i-au sfătuit păstorii pe credincioşi, să se roage neîncetat pentru unitatea creştinilor: ,,În casele noastre să continuăm spiritul nostru de rugăciune din aceste seri”.

Însă, ecumenismul nu urmăreşte doar unitatea tuturor creştinilor, ci el are ca scop final propagarea unei religii mondiale. Aşa se face că pe alocuri, acolo unde credincioşii dau dovadă de o aşa-zisă toleranţă - care nu are nimic în comun cu dragostea de aproapele, ci mai degrabă cu ignoranţa şi nepăsarea faţă de învăţătura ortodoxă -, la săptămâna de rugăciune iau parte reprezentanţii altor religii. De exemplu, la Timişoara s-a statornicit obiceiul ca la săptămâna de rugăciune să participe reprezentanţii comunităţii evreieşti din oraş. În plus, anul acesta, printre credincioşi şi-au făcut ’apariţia’ cavalerii templieri. Sâmbătă, 19 ianuarie 2008, ei s-au alăturat celor prezenţi la rugăciune în Biserica Luterană din Bucureşti (foto), ocupând o mare parte din locuri.

 

Stiri 41-03

 

Acest ultim fapt face parte dintr-o serie de evenimente cu totul inedite, despre care am scris la sfârşitul anului trecut (a se vedea serialul Relaţia dintre Biserică şi masonerie: o legătură neelucidată sau o tumoră inoperabilă ?). Viteza cu care se propagă acest fenomen nu este de natură să ne liniştească. Din contră ...

 

Surse
1. www.oikoumene.org, 14 ianuarie 2008, ,,Praying together for Christian unity throughout a century of changes”
2. www.patriarhia.ro, 16 ianuarie 2008, ,,Bisericile din întreaga lume se roagă pentru unitatea creştină”
3. www.mitropolia-ardealului.ro, 16 ianuarie 2008, ,,Rugăciune ecumenică pentru unitatea creştinilor la parohia română din Strasbourg”
4. www.trinitas.ro, 19 ianuarie 2008, ,,Mişcarea ecumenică este o «mişcare de rugăciune»”
5. www.trinitas.ro, 19 ianuarie 2008, ,,Rugăciunea comună a creştinilor este poarta regală a ecumenismului”
6. www.oikoumene.org, 21 ianuarie 2008, ,,Pope Benedict XVI and WCC general secretary Samuel Kobia to pray for Christian unity in Rome”
7. www.catholica.ro, 23 ianuarie 2008, ,,Sufletul ecumenismului este rugăciunea”
8. www.trinitas.ro, 25 ianuarie 2008, ,,Cuvântul PF Părinte Patriarh Daniel la încheierea octavei de rugăciune pentru unitatea creştină”
9. www.catholica.ro, 27  ianuarie 2008, ,,Cardinalul Kasper subliniază: unitatea nu este opţională”
10. www.eni.ch, 28 ianuarie 2008, ,,Pope and WCC look to Christian unity at ecumenical «festival»”
11. www.catholica.ro, 29 ianuarie 2008, ,,Rugăciunile pentru unitate trebuie să continue în casele noastre”
12. www.catholica.ro, 29 ianuarie 2008, ,,Întâlnire ecumenică la biserica greco-catolică din Timişoara”
13. www.trinitas.ro, 31 ianuarie 2008, ,,Secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor speră că se va realiza comuniunea”

 

 

 

28 ianuarie 2008

Trecerea la cele veşnice a Arhiepiscopului Hristodul al Atenei şi întregii Grecii

La data de 28 ianuarie 2008, după suferinţa provocată de un cancer hepatic, a trecut la cele veşnice Arhiepiscopul Hristodul al Atenei şi întregii Grecii. El este al treilea întâistătător ortodox care moare într-o perioadă relativ scurtă de timp, după patriarhul Teoctist al României (30 iulie 2007) şi Hrisostom I, arhiepiscop al Ciprului între anii 1977-2006 (22 decembrie 2007).

După depistarea bolii în iunie anul trecut, arhiepiscopul Hristodul a fost internat în luna august într-un spital din Miami pentru a i se face un transplant de ficat, însă operaţia s-a dovedit a fi imposibilă din cauza metastazelor din zona peritoneală. La sfârşitul lunii octombrie, el a revenit în Grecia, la reşedinţa sa dintr-o suburbie a Atenei, unde a locuit până la moartea sa.

Arhiepiscopul Hristodul Paraskevaides s-a născut în 1939, în familia unor refugiaţi din Adrianopole, estul Traciei. Împreună cu familia s-a mutat la Atena, unde şi-a făcut studiile, absolvind în 1962 Facultatea de Drept şi în 1967 Facultatea de Teologie.

În timpul studiilor, el a fost tuns în monahism la Mânăstirea Varlaam, Meteora, şi ulterior a fost hirotonit diacon şi preot. În perioada 1967-1974, în vremea dictaturii coloneilor, el a fost secretarul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei. Conducătorii loviturii de stat au instalat la conducerea Bisericii Greciei oameni care să le susţină ideile. După mulţi ani, într-un interviu televizat, arhiepiscopul Hristodul a susţinut că ,,nu a avut cunoştinţă de abuzurile larg răspândite, săvârşite în perioada dictaturii, din cauza studiilor sale religioase”.

După căderea regimului, la numai 35 de ani, el a fost ales mitropolit de Dimitriada şi Almiros, unde a introdus măsurile agendei moderniste. El s-a străduit să reînnoiască ,,structurile interne ale Bisericii din dorinţa de a le aduce în contemporaneitate”. În acest scop, i-a încurajat pe tinerii preoţi să-şi continue studiile şi a promovat tinerii în diverse funcţii cu responsabilitate din cadrul administraţiei mitropolitane (n.r.: lucru care se răsfrânge negativ asupra Bisericii, dacă el depăşeşte un anumit grad, deoarece oamenii tineri nu sunt îndeajuns de îmbunătăţiţi în viaţa duhovnicească, nici îndeajuns de cunoscători ai mecanismelor intime ale unei episcopii pentru a lua decizii potrivite şi benefice mersului lucrurilor).

A înzestrat mitropolia cu postul de radio Mărturisirea ortodoxă şi cotidianul Informaţia, a înfiinţat aşezăminte sociale, precum Centrul de asistenţă familială, şcoli pentru părinţi, centre de consiliere pentru problemele adolescenţilor, azile pentru bătrâni, Departamentul de solidaritate creştină pentru săraci etc. ,,Întotdeauna deschis spre dialog, Stiri 41-04a organizat cu regularitate întruniri anuale cu grupuri de experţi şi oameni de ştiinţă din domeniul juridic, al medicinii şi al educaţiei”. De asemenea, el a înfiinţat Uniunea oamenilor de ştiinţă creştini şi Uniunea social creştină.

 

Arhiepiscopul Hristodul binecuvântând într-un mod bizar mulţimea prezentă. Gestul său, de binecuvântare arhierească, seamănă mai degrabă cu semnele masonice sau sataniste, făcute de diverşi oameni publici sau cântăreţi de muzică rock. El practic nu binecuvântează, după cum se poate vedea pe diferite pelicule, ci doar ţine mâinile în sus, fără a face semnul crucii

 

Cunoscut pentru elocinţa şi vasta cultură, el a scris articole şi studii de specialitate, în domeniul teologiei, dreptului civil, bioeticii şi sociologiei. S-a considerat că a realizat o ,,muncă de pionierat” în aceste domenii de activitate, îndemnând, prin exemplul său, ca şi alte eparhii să desfăşoare astfel de activităţi.

În perioada 1979-1985, el a fost responsabil cu ecumenismul în sânul episcopatului grec. Pentru evoluţia sa ca mitropolit de Dimitriada şi pentru viziunea sa progresistă şi ecumenistă, la 28 aprilie 1998 este ales arhiepiscop al Atenei şi întregii Grecii.

Profitând de faptul că era iubit de tineri, el a promovat o agendă extrem de modernistă şi a imprimat Bisericii Greciei un curs de deschidere către ideologiile seculare şi anti-creştine, trăgând după sine turma credincioşilor. Mai înainte de orice s-a remarcat ca un apostol al ecumenismului.

Arhiepiscopul Hristodul s-a străduit să depăşească ostilitatea ortodocşilor greci faţă de Biserica Catolică şi, în mai 2001, l-a primit pe Papa Ioan Paul al II-lea la Atena (a se vedea articolul Apostolul unei păci lumeşti. Pelerinajul Papei Ioan Paul al II-lea pe urmele Sfântului Apostol Pavel). După vizita papei, în Grecia a circulat lozinca: ,,Aparţinem aceleiaşi biserici – avem aceeaşi credinţă”. În decembrie 2006, arhiepiscopul grec a întors vizita papei, efectuând o călătorie la Vatican (a se vedea articolul Vizita Arhiepiscopului Hristodul al Atenei la Vatican).

A întreţinut relaţii cordiale cu conducerea Consiliului Mondial al Bisericilor, făcând o vizită la sediul general al acestuia de la Geneva în mai 2006. Cu acest prilej, a vizitat Institutul de la Chambesy şi Institutul Ecumenic de la Bossey, unde a ţinut discursuri. De asemenea, el a întreţinut relaţii cu conducătorii Bisericilor monofizite, protestante, Stiri 41-05luterane şi cu organizaţiile mondiale ale acestora, fiind un promotor fervent al cauzei ecumenismului.

 

Arhiepiscopul Hristodul, catolicosul armenilor, Karekin al II-lea şi încă un episcop armean, rugându-se împreună

 

Arhiepiscopul Hristodul a fost un apropiat al Patriarhului Daniil al României, cei doi fiind într-un cuget. Arhiepiscopul grec a vizitat în trei rânduri România, în iunie 2003 fiind decorat cu ordinul Steaua României în grad de mare cruce.

El s-a implicat şi în organizarea de conferinţe internaţionale ale grupărilor ecumeniste mondiale, în Grecia. Astfel, în 2003, a avut loc la Atena întrunirea membrilor prezidiului Conferinţei Bisericilor Europene. În mai 2005, tot în capitala elenă s-a desfăşurat Conferinţa Mondială pentru Misiune şi Evanghelizare, organizată de Consiliul Mondial al Bisericilor în colaborare cu conducerea Bisericii Ortodoxe a Greciei.

În timp ce a lăudat ecumenismul şi relaţiile cu heterodocşii, arhiepiscopul grec a avut întotdeauna o atitudine defavorabilă şi chiar duşmănoasă faţă de Biserica Ortodoxă de Stil Vechi şi credincioşii săi. Ca tânăr arhimandrit, el a scris lucrarea ,,Consideraţii istorice şi canonice în problema vechiului calendar în perioada apariţiei şi dezvoltării Greciei”, în care neagă tradiţiile ortodoxe, calendarul iulian patristic, pascalia Bisericii şi îi atacă deschis pe Arhiepiscopul Hrisostom de Florina şi alţi episcopi greci mărturisitori ai dreptei credinţe.

O altă trăsătură caracteristică ierarhilor ortodocşi contemporani cu înclinaţii vădite către apostazie, care s-a făcut simţită în personalitatea arhiepiscopului Hristodul, este colaborarea strânsă cu organizaţiile politice internaţionale anti-creştine. Ca urmare, el a înfiinţat Reprezentanţa Bisericii Greciei la Bruxelles, pentru cooperarea cu conducerea Uniunii Europene şi a întreţinut relaţii călduroase cu diferiţi politicieni şi reprezentanţi ai Uniunii în Grecia. Asemeni patriarhilor Bartolomeu al Constantinopolului (a se vedea articolul Ianuarie 2007. Ştiri - Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului cere sprijinul Consiliului Europei pentru dialogul interreligios) şi Alexie al II-lea al Moscovei (a se vedea articolul Octombrie 2007. Ştiri - Vizita Patriarhului Alexie al II-lea al Moscovei şi întregii Rusii la Consiliul Europei şi în Franţa), la 1 ianuarie 2003 a fost invitat şi a vorbit în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.

Ca şi alţi ierarhi ortodocşi din zilele noastre, care sunt preocupaţi mai degrabă de probleme lumeşti şi de înţelegerea cu autorităţile laice decât de păstorirea duhovnicească a credincioşilor lor, întâistătătorul grec a jucat rolul unui creator de scandaluri controlate, cu ţelul precis de a discredita Biserica şi a defăima lucrarea ei mântuitoare. În primul rând, nu a reuşit să ,,reorganizeze Biserica divizată de luptele de influenţă, cărora le-a accentuat consecinţele, favorizând promovarea apropiaţilor săi la conducerea unor dioceze importante ale ţării”.

Apoi, el ,,nu a fost capabil să cureţe gestiunea financiară a imensului patrimoniu funciar şi imobiliar al Bisericii, lucru dovedit de criza care a zguduit episcopatul, pe fondul corupţiei, în perioada februarie-martie 2005 şi care a condus la depunerea mai multor episcopi”. Au fost dezvăluite chiar legături ale arhiepiscopului cu personaje din lumea interlopă a Greciei şi s-a ajuns până la a se cere depunerea sa din treapta de întâistătător al Bisericii. Un alt scandal a fost cel legat de statutul canonic al diocezelor din nordul Greciei, care a condus la ruperea relaţiilor cu Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, în perioada aprilie-iunie 2004.

De asemenea, declaraţiile sale aparent conservatoare au iritat, de-a lungul vremii, cercurile politice liberale greceşti, dând naştere la diferite riposte, în cuvânt şi acţiune, potrivnice Bisericii şi producând valuri la nivelul societăţii. Ca urmare a afirmaţiilor sale, a fost catalogat ,,naţionalist, xenofob şi antisemit”. El s-a opus cu tărie căsătoriilor sodomite, dar şi globalizării, i-a calificat pe turci drept ,,barbari” şi i-a ironizat pe noii europeni. Presa a consemnat toate acestea: ,,Înaltul prelat s-a remarcat prin declaraţii tradiţionaliste, cu tentă naţionalistă, care au generat scandaluri violente ale cercurilor liberale anti-ortodoxe. Atacurile acestora, ca replică, au mers până la afrontul de a invada cu femei Muntele Athos, acţiune oprită de forţele poliţieneşti”.

Pentru rolul important pe care l-a avut în reuşita implicării Bisericii Ortodoxe a Greciei în apostazia mondială, arhiepiscopul grec s-a ,,bucurat” de o înmormântare fastuoasă şi cu onoruri rezervate şefilor de stat. Toţi ,,prietenii” săi, ecumenişti şi politicieni de talie mondială, au trimis mesaje de condoleanţe: Papa Benedict al XVI-lea, pastorul Samuel Kobia, secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor, Conferinţa Bisericilor Europene, numeroşi şefi de stat, printre care preşedintele rus Vladimir Putin şi cel american George W. Bush, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Pe 31 ianuarie, după 3 zile de doliu naţional, slujba de înmormântare a fost săvârşită în Catedrala arhiepiscopală Buna Vestire a Maicii Domnului din Atena şi condusă, la cererea sa, de Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului. La aceasta au participat membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei, toţi întâistătătorii ortodocşi, reprezentanţii tuturor confesiunilor şi religiilor din Grecia, reprezentanţii clasei politice greceşti, preşedintele, prim-ministrul şi membri ai guvernului, reprezentanţi ai partidelor politice şi ai parlamentului etc.

După încheierea slujbei, la ieşirea din catedrală, arhiepiscopului i-au fost acordate onoruri rezervate şefilor de stat. Mai multe gărzi militare au fost aliniate pe platoul din faţa catedralei şi o fanfară a intonat imnul de stat. Apoi, trupul arhiepiscopului a fost aşezat pe un afet de tun (foto) şi condus pe străzile principale din centrul Atenei până la cimitirul nr. 1 al Atenei, unde a fost înmormântat.

 

Stiri 41-06

 

Cei prezenţi, dar şi cei care au trimis mesaje, l-au omagiat pe ierarhul grec pentru ,,reuşitele” sale: trădarea Ortodoxiei şi traiectoria apostată pe care a imprimat-o Bisericii Greciei. Deşi aparent a fost un adversar al mondializării, el a luptat ca Biserica Greciei şi credincioşii ei să fie o rotiţă în acest angrenaj cumplit, în această moară care macină omenirea.

Elogiat ca ,,podoaba Ortodoxiei universale”, el va rămâne în istorie ca unul dintre cei mai modernişti ierarhi pe care i-a avut vreodată Biserica Greciei, ca unul dintre stâlpii modernismului şi ecumenismului în sânul Ortodoxiei. Căci, într-adevăr, istoria nu-l va ierta nici pe el şi îi va zugrăvi adevărata personalitate, cea pe care mulţi dintre credincioşii greci de astăzi, şi nu numai, refuză să o vadă.

 

Ioan Palea

 

Surse
1. www.orthodoxie.com, 28 ianuarie 2008, ,,Décès du primat de l’Eglise de Grèce”
2. www.directionstoorthodoxy.org, 28 ianuarie 2008, ,,Archbishop Christodoulos of Athens and All Greece Falls Asleep in the Lord”
3. www.orthodoxpress.com, 28 ianuarie 2008, ,,Athenes: deces de l'archeveque Christodoulos”
4. www.mitropolia-ardealului.ro, 28 ianuarie 2008, ,,Prea Fericitul Părinte Hristodulos al Atenei şi al întregii Grecii s-a mutat la Domnul”
5. www.patriarhia.ro, 28 ianuarie 2008, ,,Schiţă biografică a PF Christodoulos Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Grecii”
6. www.trinitas.ro, 28 ianuarie 2008, ,,PF Christodoulos, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Grecii, a trecut la cele veşnice”
7. Adevărul, 29 ianuarie 2008, ,,Patru zile de doliu naţional în Grecia”
8. Cotidianul, 29 ianuarie 2008, ,,A murit Prea Fericitul Christodoulos al Greciei”
9. Evenimentul zilei, 29 ianuarie 2008, ,,A murit Christodoulos”
10. Ziua, 29 ianuarie 2008, ,,Moartea lui Hristodoulos fragilizează Ortodoxia”
11. România liberă, 29 ianuarie 2008, ,,Arhiepiscopul Hristodulos, chemat la Domnul”
12. www.oikoumene.org, 29 ianuarie 2008, ,,WCC mourns the death of Greek Orthodox leader Archbishop Christodoulos”
13. www.trinitas.ro, 29 ianuarie 2008, ,,Papa deplânge trecerea la cele veşnice a PF Arhiepiscop Christodoulos”
14. www.trinitas.ro, 29 ianuarie 2008, ,,Mesajul Conferinţei Bisericilor Europene la trecerea la cele veşnice a PF Christodoulos”
15. www.trinitas.ro, 30 ianuarie 2008, ,,«Tradiţia PF Christodoulos a fost aceea a Evangheliei»”
16. www.trinitas.ro, 30 ianuarie 2008, ,,PF Arhiepiscop Christodoulos va fi înmormântat joi, 31 ianuarie, la Atena”
17. www.directionstoorthodoxy.org, 30 ianuarie 2008, ,,Funeral Thursday with Head of State honors for Archbishop Christodoulos”
18. www.directionstoorthodoxy.org, 31 ianuarie 2008, ,,Greece mourns death of Archbishop Christodoulos”
19. www.orthodoxpress.com, 31 ianuarie 2008, ,,Athenes: obsèques de l'archevêque Christodoulos”
20. www.trinitas.ro, 31 ianuarie 2008, ,,Mesajul PF Părinte Patriarh Daniel, adresat Bisericii Ortodoxe a Greciei, la trecerea la cele veşnice a PF Arhiepiscop Christodoulos”
21. www.trinitas.ro, 31 ianuarie 2008, ,,PF Arhiepiscop Christodoulos, Primatul Bisericii Ortodoxe a Greciei, a fost înmormântat”
22. www.ecclesia.gr, site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe a Greciei
 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 41/martie-aprilie 2008