Ianuarie 2007. Ştiri

 

Conferinţa iudeo-catolică ,,Credinţa lui Israel şi omenirea. Contribuţia iudaismului la lumea contemporană”

Bartolomeu cere sprijinul Consiliului Europei pentru dialogul interreligios

Prigonirea creştinilor în Birmania

Oare cât de conservator este cu adevărat Papa Benedict al XVI-lea ? Sau despre cum deschide Biserica Catolică cutia Pandorei

Lansarea oficială a proiectului ,,Eu, integrarea şi Biserica” sau cum au devenit clericii ortodocşi români apostolii Uniunii Europene

 

 

17 ianuarie 2007

Conferinţa iudeo-catolică ,,Credinţa lui Israel şi omenirea. Contribuţia iudaismului la lumea contemporană”

În urma Conciliului Vatican II (1962-1965) au fost înfiinţate o serie de organizaţii laice cu scopul de a susţine introducerea viziunii reformatoare a conciliului în Biserică. Una dintre cele mai importante organizaţii de acest fel este Comunitatea Sant’Egidio, fondată în 1968, care are, în prezent, mai mult de 50.000 de membri în Italia şi alte 70 de ţări de pe 4 continente.

Organizaţia este implicată în acţiuni de binefacere, de ajutorare a săracilor, a celor loviţi de calamităţi naturale, războaie, foamete etc, în diferite colţuri ale lumii. De asemenea, Comunitatea Sant’Egidio este unul dintre promotorii puternici ai ecumenismului şi dialogului interreligios în lume. Astfel, după prima ceremonie interreligioasă de la Assisi, din 1986, comunitatea şi-a luat angajamentul de a organiza anual întruniri, conferinţe şi rugăciuni comune în ,,spiritul Assisi”.

Cea mai recentă întrunire de acest fel a avut loc la 17 ianuarie 2007, la Palatul Giustiniani din Roma, în cadrul căreia Comunitatea Sant’Egidio a organizat conferinţa ,,Credinţa lui Israel şi omenirea. Contribuţia iudaismului la lumea contemporană”.

La această conferinţă au fost prezenţi evrei şi catolici, printre participanţi numărându-se David Rosen, preşedintele Comitetului Evreiesc Internaţional pentru dialog interreligios, cardinalul Walter Kasper, preşedintele Conciliului Pontifical pentru Relaţii Religioase cu Evreii, cardinalul Paul Poupard, preşedintele Conciliului Pontifical pentru Cultură, Ambrogio Spreafico, rectorul Universităţii Pontificale Urbaniana, Andrea Riccardi, preşedintele Comunităţii Sant’Egidio etc. Ei au dezbătut relaţiile actuale existente între Biserica Catolică şi evrei, ca şi rolul evreilor în societatea contemporană.

 

Stiri 34-1

17 ianuarie 2007, Palatul Giustiniani, Roma

 

În discursul său, David Rosen s-a referit la evoluţia relaţiilor dintre catolici şi evrei în ultimul secol, mai ales că, după Conciliul Vatican II, ,,transformarea învăţăturii catolice cu privire la evrei şi iudaism a fost impresionantă”. În plus, după conciliu, a fost creat Conciliul Pontifical pentru Relaţii Religioase cu Evreii.

Rosen continuă: ,,Dialogul nostru s-a deplasat de la ceea ce s-ar putea numi un dialog terapeutic, care căuta vindecarea şi depăşirea rănilor trecutului şi promovarea unui respect reciproc, la un nou dialog al acţiunii comune. (...) Cu siguranţă, cel mai important eveniment din ultimii ani a fost stabilirea unei comisii bilaterale pentru dialogul dintre Rabinatul Israelului şi Sfântul Scaun. Din multe puncte de vedere, acesta este o realizare care încununează dialogul comun de după Conciliul Vatican II şi promulgarea de către acesta a documentului Nostra Aetate. Succesul său prevesteşte lucruri bune pentru viitor”.

Cuvintele rabinului vorbesc despre poziţia sa faţă de creştinism: ,,Bineînţeles, dialogul dintre evrei şi creştini nu este unul simetric, nici din punct de vedere istoric, nici teologic. Poporul lui Israel nu are nevoie de creştinism pentru a se înţelege pe el însuşi şi credinţa sa, în timp ce creştinătatea nu se poate înţelege pe sine, cum se cuvine, fără o referire la poporul şi credinţa lui Israel. Prin urmare, dialogul iudeo-creştin are un lucru esenţial pentru creştinătate care este copleşitor şi, aşa cum a spus Papa Ioan Paul al II-lea, relaţia creştinismului cu iudaismul este ,,unică şi diferită de relaţia pe care creştinismul o are cu orice altă religie”.”

Walter Kasper, preşedintele Conciliului Pontifical pentru Relaţii Religioase cu Evreii, a făcut, de asemenea, referiri, în discursul său, la roadele dialogului iudeo-catolic. În plus, el a vorbit despre asemănările şi diferenţele teologice existente între cele două religii, dezbătute la întrunirile dintre cele două părţi: ,,În ultimele decenii, evreii şi creştinii au început să aprecieze moştenirea lor comună: credinţa într-un Dumnezeu unic, părintele întregii omeniri, chemarea ca fii ai lui Avraam de a fi o binecuvântare pentru toate neamurile, angajamentul faţă de cele Zece Porunci. Noi am învăţat despre speranţa noastră mesianică comună propovăduită de prooroci.

Pe de altă parte, am învăţat despre diferenţele noastre, mai ales în hristologie şi concepţia treimică a unui Dumnezeu unic. Dar, deşi aceste diferenţe esenţiale au generat ruptura dintre noi, noi suntem convinşi că Legământul cu poporul evreu nu a fost niciodată rupt şi întrerupt, astfel că evreii şi creştinii pot păşi împreună, umăr lângă umăr, prin istorie şi să aştepte împreună venirea finală a lui Mesia ...

După ce am clarificat atât de multe lucruri în ultimele decenii, ca o roadă a clarificărilor noastre, am putut intra, în ultimele luni, într-o nouă fază a dialogului nostru teologic; noi trebuie să discutăm acum despre cum să reconciliem conceptul Legământului nerupt (atât de drag conciliului şi Papei Ioan Paul al II-lea) cu afirmaţia creştină (atât de centrală în Noul Testament) că Iisus este Hristosul (Mesia) şi ,,plinirea vremii” (Galateni 4, 4). ... Încă nu avem un răspuns potrivit şi comun la această întrebare”.

Cuvintele lui Andrea Riccardi păstrează aceeaşi notă de supuşenie: ,,Toţi cei prezenţi sunt convinşi nu numai că există o relaţie decisivă între evrei şi creştini, ci că, pentru o omenire mai bună este nevoie de credinţa şi umanismul lui Israel. (...) Astăzi, avem nevoie de un nou umanism: de aici şi întâlnirea cu iudaismul, care ne aminteşte de un Dumnezeu creator, de o comunitate de oameni cu un destin unic”.

Ce se mai poate adăuga la cele de mai sus ? Rămâi înmărmurit de apostazia catolicilor, de faptul că-L neagă pe Hristos făţiş, în public, în gura mare !

Cuvintele rabinului David Rosen sunt fireşti, el vorbeşte ca un evreu. Discursul cardinalului Walter Kasper vădeşte, pentru a mia oară, faptul că Biserica Catolică nu mai are nimic în comun cu creştinismul, ci mai degrabă slujitorii ei sunt purtători de kippa ! Iar la cuvintele lui Andrea Riccardi, răspundem puternic ofensaţi: de ce am avea nevoie, noi, creştinii, de iudaism pentru a ne aduce aminte de Dumnezeu ? Ah, dar am uitat, Andrea Riccardi face parte din aceeaşi Biserică, care are ca slujitori purtători de kippa ...

 

Sursa: ştirea este preluată de pe site-ul oficial al Comunităţii Sant’Egidio, www.santegidio.org, ,,La fede di Israele e l’umanita. Il contributo dell’ebraismo al mondo”

 

 

 

23 ianuarie 2007

Bartolomeu cere sprijinul Consiliului Europei pentru dialogul interreligios

După ce, decenii la rând, mişcarea ecumenistă a propovăduit doar unirea tuturor creştinilor, în ultima perioadă, conducătorii Bisericilor creştine au lărgit brusc acest ideal, vorbind în prezent despre unitatea tuturor oamenilor într-o singură religie mondială.

În Biserica Catolică, Conciliul Vatican II a deschis calea dialogului interreligios, ultimii doi papi fiind apostoli fideli ai apropierii creştinilor de celelalte religii ale lumii. Ei au susţinut aceasta prin declaraţii şi ceremonii interreligioase, prin vizitarea unor lăcaşuri de cult mozaice (în 1987, Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat sinagoga din Roma, iar în 2005, Papa Benedict al XVI-lea sinagoga din Koln) şi musulmane (în 2000, Domul Stâncii din Ierusalim, în 2001 Moscheea Omeyyazilor din Damasc şi în 2006 Moscheea Albastră din Istanbul) etc. Se vorbeşte despre apropierea dogmei între religiile monoteiste, Papa Ioan Paul al II-lea referindu-se chiar la apropierea dintre creştinism şi alte credinţe, precum animismul (!?!).

În Biserica Ortodoxă, unul dintre marii corifei ai dialogului interreligios este Patriarhul Constantinopolului, Bartolomeu I, căruia i se alătură o parte din ierarhii ortodocşi ecumenişti de pretutindeni. Bartolomeu a participat la ceremoniile interreligioase de la Assisi din 2002, la numeroase conferinţe pe tema dialogului interreligios şi a propovăduit mereu importanţa acestuia pentru contemporaneitate. El citează frecvent din Tora, Coran şi mistici musulmani ...

 

Stiri 34-2

Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului şi

Jose Manuel Durao Barroso, preşedintele Comisiei Europene

 

Urmându-şi fratele întru ideologie, Papa Paul al VI-lea, care a vorbit în faţa Adunării Generale a ONU, la 23 ianuarie 2007, Bartolomeu a vorbit în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei de la Strasbourg, Franţa. El a afirmat că ,,Biserica se bazează pe sprijinul Consiliului Europei pentru promovarea dialogului interreligios şi a respectării drepturilor omului la nivel mondial”, informează Rompres. În discursul său, el a declarat că ,,dialogul promovat de Patriarhia Ecumenică nu este ceva nou, ci este un mod de viaţă cu o tradiţie îndelungată”.

Într-adevăr, se poate spune că Biserica Ortodoxă a trăit în armonie cu religiile necreştine, atâta vreme cât credincioşii acestora din urmă nu au prigonit-o, însă dialogul interreligios, aşa cum este promovat în prezent de către Patriarhia Ecumenică, nu are precedent în istoria Bisericii. Nicicând în istorie, ierarhii Patriarhiei Ecumenice sau ai oricărei alte Biserici Ortodoxe locale nu au susţinut că sunt ,,fraţi întru credinţă cu musulmanii şi cu evreii”, credincioşii celor trei religii monoteiste sunt ,,fiii patriarhului Avraam” şi toţi cred în acelaşi Dumnezeu, ca să nu mai vorbim de afirmaţii de genul: ,,Mahomed este un apostol. Este un om al lui Dumnezeu, care a lucrat pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi a creat islamul” (n.r.: declaraţia Patriarhului Partenie al Alexandriei din mai 1982, publicată în revista Orthodoxos Typos, nr. 854).

Astfel de aserţiuni au fost strecurate în învăţătura Bisericii Ortodoxe, începând cu secolul al XX-lea şi cu accederea pe tronul Constantinopolului a unor masoni cu rang înalt, care, de la amvonul de unde au predicat sfinţi precum Ioan Gură de Aur sau Grigorie de Nazianz, au propovăduit o ideologie anticreştină, care urmăreşte punerea unui semn de egalitate între Adevărul creştin şi minciună.

Ar fi de amintit faptul că liderii Uniunii Europene, de formaţie masonică, tovarăşi de lojă cu patriarhii ortodocşi ai ultimului secol, nu au dorit şi nu doresc menţionarea numelui lui Dumnezeu în constituţia europeană şi nici a creştinismului ca religie care a avut un rol deosebit în istoria continentului; din contră, ei urmăresc propagarea unei mentalităţi străine de cea creştină.

Patriarhul Bartolomeu fiind, la rându-i, frate întru credinţă masonică cu liderii europeni, are o agendă comună cu ei, de ,,îmbunătăţire a percepţiei lumii creştine despre lumea necreştină”. Concluzia sa vorbeşte despre percepţia păgână pe care o împărtăşeşte: ,,Liderii religioşi nu pot nega realitatea şi nu se pot izola de restul lumii”. Cu alte cuvinte, el spune că Biserica trebuie să se plece în faţa realităţilor lumii şi să îşi ajusteze modul de a privi lucrurile după felul actual de a gândi al omenirii, supunând vremelniciei pe cele veşnice.

Iar cei care nu-l vor urma, dorind mai degrabă să-I urmeze lui Hristos, ,,ieri şi astăzi acelaşi, şi în veci” (Evrei 13, 8), vor fi spulberaţi, făcuţi să dispară în numele armoniei dintre religii şi al dragostei propovăduite de aceşti apostoli ai … oricui, dar nu ai lui Hristos !!!

 

Sursa: www.trinitas.ro, 23 ianuarie 2007, ,,Patriarhul ecumenic a sustinut importanta dialogului interreligios” 

 

 

 

24 ianuarie 2007

Prigonirea creştinilor în Birmania

În văzul lumii sau mai în ascuns, în ţările asiatice, cu religii aşa-zis tolerante, continuă prigonirea creştinilor, ca indivizi, şi a creştinismului, ca religie. Unul dintre cele mai recente exemple despre modul în care este tratat creştinismul apare în documentul secret care ar aparţine Ministerului Afacerilor Religioase din Uniunea Myanmar (Uniunea Burma sau Birmania), relatează cotidianul britanic The Sunday Telegraph, preluat de ziarul Ziua, la sfârşitul lunii ianuarie.

Documentul, intitulat ,,Program de distrugere a religiei creştine în Birmania”, conţine instrucţiuni detaliate despre îndepărtarea creştinilor şi a creştinismului din această ţară. Memoriul începe cu afirmaţia: ,,Nu ar trebui să existe nici o casă în care se practică religia creştină” şi cere ca orice persoană care este surprinsă că propovăduieşte religia creştină să fie pedepsită cu închisoarea.

Descoperirea acestui document de către grupuri care militează pentru apărarea drepturilor omului şi publicarea sa de către cotidianul britanic este ultima dintr-o serie de alte informaţii potrivit cărora persecuţiile religioase au crescut în ritm alarmant: bisericile sunt arse, creştinii sunt forţaţi să se convertească la religia majoritară a ţării, budismul (89 % din populaţie aparţine acestei religii), iar copiilor creştini li se interzice accesul în şcoli.

Se pare că documentul a fost emis de un grup budist sponsorizat de stat, cu aprobarea tacită a regimului militar aflat la putere. După publicarea memoriului, regimul a negat că ar fi autorul său, însă nu a negat sau condamnat în vreun fel conţinutul acestuia.

 

Sursa: Ziua, 24 ianuarie 2007, ,,Program de distrugere a religiei creştine în Birmania”

 

 

 

27 ianuarie 2007

Oare cât de conservator este cu adevărat Papa Benedict al XVI-lea ? Sau despre cum deschide Biserica Catolică cutia Pandorei

Cardinalul Carlo Maria Martini, fost arhiepiscop de Milano, a cerut ca Biserica Catolică să fie ,,mai atentă” în felul în care răspunde la situaţii care implică ,,sfârşitul vieţii unei persoane grav bolnave”. El a susţinut că ,,voinţa pacientului, în măsura în care este lucid, nu trebuie ignorată”. Declaraţiile sale, făcute în ziarul milanez Il Sole, au reprezentat o critică la adresa cardinalului Camillo Ruini, care a interzis înmormântarea în rit catolic a unui bărbat care a cerut medicilor să îi îndepărteze aparatul respirator care l-a ţinut în viaţă în ultimii nouă ani (potrivit The Tablet, 27 ianuarie 2007).

Martini a sugerat că, ţinând cont de faptul că bărbatul bolnav era lucid, cererea sa era demnă de mai multă atenţie. În plus, el a susţinut că ,,pacientul ar trebui să joace un rol major în judecarea eficacităţii unui tratament”. ,,Este nevoie de multă înţelepciune pentru a nu prelungi viaţa atunci când nu este în folosul unei persoane”, a adăugat el.

Aceste declaraţii au invadat prima pagină a ziarelor italiene, ceea ce l-a determinat pe episcopul Elio Sgreccia, preşedintele Academiei Pontificale pentru Viaţă, să intervină public pentru a le respinge. El a declarat că omiterea tratamentului poate constitui eutanasie, deoarece ar fi o moarte provocată intenţionat.

Prin declaraţiile sale, cardinalul Martini deschide cutia Pandorei în ce priveşte practicile necreştine adoptate în ultima perioadă în societate. Şi nu este primul caz când oficialităţi ale Bisericii Catolice iau poziţie contra învăţăturii creştine. Nu este decât un pas de la eutanasia voluntară susţinută de Martini la eutanasia decisă de familie (cum a fost cazul lui Terri Schiavo, care a şocat opinia publică) şi apoi, mergând mai departe, spre eutanasierea persoanelor bătrâne ,,nefolositoare societăţii” sau a copiilor cu handicap sever (în care s-a implicat deja Biserica Anglicană, a se vedea articolul nostru ,,Prăbuşirea Bisericii Anglicane sub asaltul agresiv al ideologiei seculare”). S-ar putea continua lista persoanelor nefolositoare sau indezirabile societăţii contemporane seculare, între care ne-am putea număra şi noi, monahii ...

 

Sursa: www.traditioninaction.org, ,,Martini favorable to Euthanasia”

 

Notă. La mai puţin de o lună după declaraţiile lui Martini, mediatizate de presa italiană, Papa Benedict al XVI-lea i-a trimis o scrisoare de felicitare cu ocazia zilei sale de naştere, în care îşi exprima ,,mulţumirea pentru tot binele pe care l-aţi făcut şi pe care numai Dumnezeu poate să-l socotească” (Zenit, 22 februarie 2007).

De asemenea, papa a lăudat ,,mărturia exemplară a lui Martini în viaţa bisericească, aprofundarea şi predarea în domeniul studiilor biblice, slujirea episcopală în Arhidioceza de Milano şi în Consiliul Conferinţei Episcopilor Europeni, colaborarea valoroasă în slujirea petrină ca membru în Colegiul Cardinalilor şi în Dicasteriile Curiei romane”. Câteva zile mai târziu, pe 21 februarie, Benedict l-a prezentat pe cardinalul Martini ca model de perseverenţă.

Pare evident că papa nu a fost deranjat de declaraţiile lui Martini favorabile eutanasiei, publicate de ziarele italiene, ci mai degrabă a folosit primul prilej - ziua de naştere a acestuia - pentru a-şi exprima solidaritatea cu el şi ideile sale.

 

 

 

29 ianuarie 2007

Lansarea oficială a proiectului ,,Eu, integrarea şi Biserica” sau cum au devenit clericii ortodocşi români apostolii Uniunii Europene

Mentalitatea imprimată de regimul comunist clericilor Bisericii Ortodoxe Române, de supuşenie şi acceptare a oricăror compromisuri în defavoarea Bisericii şi a credincioşilor, îşi spune încă cuvântul.

Ignorându-şi îndatoririle de păstori duhovniceşti, de-a lungul anilor care s-au scurs după 1989, clericii ortodocşi români s-au implicat în tot felul de activităţi străine de misiunea lor şi de duhul Ortodoxiei. Una din campaniile cele mai susţinute ale Bisericii Ortodoxe Române din ultimii ani este cea de propovăduire a integrării României în structurile euro-atlantice şi chiar de a face lobby pentru aceasta pe căi misionare.

Şi după intrarea României în Uniunea Europeană, clericii ortodocşi români se fac, necondiţionat, apostolii acestei structuri suprastatale, care nu iubeşte nici creştinismul, nici morala creştină. Unul dintre cele mai recente exemple îl reprezintă lansarea, la 29 ianuarie a.c., la sediul Catedrei de Sociologie a Universităţii ,,Lucian Blaga” din Sibiu, a proiectului ,,Eu, integrarea şi Biserica”. La lansare au fost prezenţi P.S. Visarion Răşinăreanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, preotul profesor Dorin Oancea, decanul Facultăţii de Teologie ,,Andrei Şaguna” din Sibiu, profesori din cadrul universităţii sibiene, studenţi şi reprezentanţi ai presei.

Proiectul, finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul Europa 2006, se derulează în forma unui parteneriat între facultăţile de sociologie şi teologie din Sibiu şi Arhiepiscopia Sibiului şi urmăreşte ,,mediatizarea informaţiei europene prin intermediul Bisericii” (!?!). Astfel, un grup de 24 de preoţi, din mediul rural al arhiepiscopiei, aleşi după vârstă (maxim 40 de ani), după interesul faţă de proiect şi după nivelul scăzut de dezvoltare al comunităţilor lor, va fi instruit prin seminarii, pentru a se familiariza cu tematica europeană şi autohtonă. Apoi vor aborda problemele integrării şi adaptării la mediul Uniunii Europene într-un şir de predici tematice, numite ,,Duminici europene”.

Printre temele pe care preoţii le vor aborda în predici se numără: ,,Rolul şi implicarea Bisericii în integrarea europeană”, ABC-ul integrării europene şi particularităţile mediului rural”, ,,Valori europene şi valori româneşti” etc.

Episcopul vicar Visarion Răşinăreanul a salutat acest ,,fericit parteneriat” între facultăţile sibiene şi Arhiepiscopia Sibiului, cu scopul de a familiariza credincioşii cu ,,realităţile din Uniunea Europeană”. Apoi, el a amintit că, pe parcursul anului 2006, în Patriarhia Română au avut loc conferinţe preoţeşti cu tematică europeană.

Desfăşurarea acestui proiect cu participarea Bisericii este un exemplu despre cât de departe a ajuns simbioza dintre lumea laică şi clericii BOR ai zilelor noastre. Ei au uitat cu totul de problemele duhovniceşti, de păstorire pe calea mântuirii a turmei de credincioşi şi de predicile legate de învăţătura lui Hristos. Şi aceasta, pentru a se dedica mai cu putere ,,realităţilor din Uniunea Europeană” şi valorilor acesteia.

Din nefericire, aceşti apostoli ai Uniunii Europene chiar reuşesc să infesteze gândirea ortodoxului de rând şi să-l facă să perceapă cele lucrate de ei ca pe ceva firesc. Iată cum comentează cel care a consemnat ştirea de mai sus: ,,Desfăşurarea unui astfel de proiect, prin participarea Bisericii, în mod particular a Arhiepiscopiei Sibiului, vine să ne convingă asupra faptului că Biserica este într-adevăr „în pas cu vremea”, implicându-se în înţelegerea de către credincioşi a noilor realităţi din contextul european în care trăim”.

Cine a mai auzit, în istoria Bisericii, de ideea ca Biserica să fie ,,în pas cu vremea” ? Biserica este o instituţie dumnezeiesco-umană, cu caracter neschimbător, imuabil, ce reflectă realităţile duhovniceşti, pe care lucrează să le reaşeze în inimile oamenilor şi nu o instituţie trecătoare, ale cărei idei se schimbă ,,după vremuri” şi se adaptează după puternicii zilei !

 

Sursa: ştirea este preluată de pe site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului, www.mitropolia-ardealului.ro, ,,Lansarea oficială a proiectului ,,Eu, integrarea şi Biserica”, Sibiu, 29 ianuarie 2007”

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 34/martie-aprilie 2007