Februarie 2007

Teologia ortodoxă constituie o piedică pentru progresul ecumenismului


Enciclica Patriarhiei Constantinopolului din 1920 – o deviaţie flagrantă de la învăţătura Sfinţilor Părinţi şi Tradiţia Ortodoxă – constituie manifestul care a anunţat intrarea Bisericii Ortodoxe în mişcarea ecumenistă. Prin acest act oficial au fost proclamate intenţiile, obiectivele propuse, ca şi metodele de ducere la bun sfârşit a acestor ţeluri ale liderilor ortodocşi de atunci.

Printre metodele de apropiere de confesiunile heterodoxe în vederea unirii cu acestea, un loc important îl ocupă educaţia teologică, acest fapt fiind stipulat în enciclică: ,,... d). Relaţii între şcolile teologice şi profesorii de teologie; schimb de experienţă teologică şi bisericească şi de alte lucrări publicate de fiecare Biserică; e). Schimbul de studenţi între seminariile diferitelor Biserici pentru o pregătire cât mai profundă a acestora ...”.

De-a lungul timpului, s-a urmărit cu asiduitate împlinirea acestor puncte. Într-o primă fază, ierarhii ortodocşi au fost îndemnaţi să urmeze cursurile unor universităţi apusene prestigioase. În prezent, majoritatea au studii, doctorate etc, la Köln, München, Roma sau la institutele ecumeniste din Elveţia sau alte ţări.

După ierarhi, care au devenit, graţie educaţiei primite, apostoli ai ecumenismului şi prieteni apropiaţi cu diverşi lideri heterodocşi care le-au fost colegi de studii, au urmat studenţii la teologie. Pentru atingerea acestui scop, mai multe universităţi apusene cunoscute au înfiinţat departamente de teologie aşa-zis ortodoxă (n.r.: precum Universitatea din München) sau chiar institute dedicate în totalitate studiului teologiei ortodoxe şi Tradiţiei sale. În consecinţă, atraşi de aparenta familiaritate creată de apuseni, ca şi de mirajul Occidentului în sine, mulţi studenţi la teologie şi-au efectuat studiile pe meleaguri străine în cuget de Ortodoxie.

Fermecaţi de lumea apuseană, întemeiată pe principii complet diferite de cea a Răsăritului, dar şi lipsiţi de o hrană duhovnicească vârtoasă care să-i ţină puternic ancoraţi în Tradiţia Bisericii, ortodocşii care studiază în Occident devin din ce în ce mai favorabili unirii tuturor confesiunilor creştine. Orbiţi, ei nu mai reuşesc să discearnă între învăţătura ortodoxă - pentru care nu este nevoie de foarte mult studiu, ci mai ales de o trăire duhovnicească autentică - şi învăţătura apuseană scolastică, lipsită de Duh.

Următorul pas în educarea ecumenistă a ortodocşilor începe să se contureze în prezent. Un exemplu în acest sens îl reprezintă consultaţia cu privire la educaţia teologică ecumenistă, care a avut loc la Academia pentru Studii Teologice din oraşul Volos, Mitropolia de Dimitriada, Grecia, în perioada 9-11 februarie 2007.

Academia pentru Studii Teologice este puternic implicată în reţeaua ecumenistă de instituţii de învăţământ. Ea organizează studii, seminarii internaţionale, congrese, mese rotunde, publică numeroase cărţi şi broşuri, subiectele fiind abordate din perspectivă ecumenistă şi modernistă. De asemenea, academia colaborează cu numeroase instituţii similare, precum Institutul francez din Atena, Universitatea Drury (SUA), Institutul Ecumenic din Bossey, Elveţia, Departamentul de Teologie Ortodoxă al Universităţii din München, Institutul Pedagogic din Atena, Asociaţia Femeilor Ortodoxe din Europa etc.

Consultaţia din februarie a.c. a fost organizată de academia din Volos împreună cu departamentul de specialitate al Consiliului Mondial al Bisericilor, Ecumenical Theological Education Program (Programul pentru educaţie teologică ecumenistă). În prezent, acest departament este parte integrantă a Institutului Ecumenic din Bossey, al cărui director este preot prof. Ioan Săucă, fost cadru didactic la Facultatea de Teologie din Sibiu.

La această întrunire au participat teologi ortodocşi, catolici, luterani şi reformaţi din Austria, Elveţia, Germania, Grecia, România, Rusia, Serbia, Ungaria. Participanţii au subliniat modificările pe care le impune ecumenismul în ceea ce priveşte teologia şi educaţia teologică.

În primul rând, este aplicat principiul ecumenist potrivit căruia confesiunile sunt complementare şi deţin, fiecare în parte, adevăruri parţiale. Mitropolitul Ignatie, responsabil pentru relaţii externe în Sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei, remarca, în deschiderea lucrărilor, că ,,Biserica Ortodoxă nu poate trăi izolat, ci dimpotrivă, este chemată să cultive dialogul, colaborarea, respectul reciproc şi înţelegerea largă a realităţilor lumii contemporane”.

De asemenea, reverendul dr. Nyambura Njoroge, responsabilul programului pentru educaţie teologică ecumenistă din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor, a susţinut ,,abordarea teologiei nu în izolare, ci din perspectivă ecumenistă”. Adică, Biserica Ortodoxă, despre care învăţătura ecumenistă afirmă că deţine un adevăr parţial, trebuie să se amestece cu celelalte confesiuni creştine în diabolicul creuzet ecumenist pentru a amesteca Adevărul cu minciuna ...

Într-adevăr, educaţia teologică are un rol fundamental în pregătirea păstorilor duhovniceşti, iar pregătirea acestora într-o manieră ecumenistă este foarte importantă pentru progresul către unirea tuturor confesiunilor creştine sub umbrela Consiliului Mondial al Bisericilor. De altfel, părintele profesor Vladimir Fedorov, consultant pentru Europa Centrală şi de Est al aceluiaşi program pentru educaţie teologică ecumenistă, ,,a subliniat că instrumentul principal (n.r.: pentru colaborarea interbisericească) îl constituie educaţia teologică ecumenistă”.

Apoi, această educaţie, recte spălarea creierului în ce priveşte creştinismul autentic, este favorizată de reforma învăţământului universitar european, cunoscută sub numele de ,,procesul Bologna”. Reforma în cauză, în care sunt implicate şi facultăţile de teologie, pune accentul pe colaborare şi schimburi, ,,pe educaţia pentru integrare şi integrarea prin educaţie”.

,,Integraţi” deja prin educaţia primită în universităţile apusene, clericii ortodocşi români vorbesc, la rându-le, despre necesitatea modificării educaţiei teologice. Părintele profesor Constantin Coman scria, în 2006, cu privire la acest subiect: ,,Împărţirea studiilor teologice în cele patru secţii clasice - biblică, istorică, sistematică şi practică - este depăşită şi trebuie reconsiderată”.

Ca urmare, concluzia care se impune, evidenţiată de întrunirea de la Volos, este următoarea: ,,Teologia ortodoxă, în general, nu mai poate fi predată după o metodă comparativă simplificatoare, cu accentuarea unor ,,diferenţe confesionale” care adesea nu mai sunt, sau nu au fost niciodată valabile integral, ci fiind bine întemeiată biblic şi patristic, trebuie să descopere identitatea proprie a Ortodoxiei cu deschidere ecumenistă, în sensul cuceririi ,,celorlalţi” prin adevăr, obiectivitate şi iubire, nu prin complex de superioritate şi desconsiderare”.

În această concluzie se citesc roadele anilor de dialog teologic, care au reuşit să mascheze, în nici un caz să rezolve, ,,diferenţele confesionale” care, potrivit logicii ecumeniste, ,,adesea nu mai sunt, sau nu au fost niciodată valabile integral”. De asemenea, Adevărul păstrat cu credincioşie în Biserica Ortodoxă este privit ca un ,,complex de superioritate şi desconsiderare” din partea ortodocşilor. De aceea, este nevoie stringentă de educaţie teologică ecumenistă, care să-i determine pe puţinii ortodocşi care mai sunt încă ortodocşi în cuget să-şi reconsidere perspectiva teologică, pentru că ei reprezintă, de acum, singura piedică pentru progresul ecumenismului.

În scopul de a se asigura de atingerea acestui ultim ţel, la întrunire ortodocşii ecumenişti au afirmat că ,,se impune o revizuire atentă a manualelor noastre”. Aşadar, după educaţia ecumenistă a ierarhilor, a păstorilor, a profesorilor de teologie, ,,se impune” o realiniere a conţinutului cărţilor de cult şi de teologie ortodoxă şi chiar a manualelor de religie. Cărţile de cult şi de teologie ortodoxă au suferit deja multe modificări în ultimele decenii, şi mai recent au început să apară manuale de religie pentru liceu, care propovăduiesc grosolan ecumenismul.

Pentru progresul ecumenismului este necesară distrugerea perspectivei ortodoxe şi rescrierea creştinismului din toate punctele de vedere: istoric - evenimentele istorice trebuie să valideze prezentul ecumenist, Marea Schismă şi alte evenimente controversate trebuie ,,retuşate”; teologic - teologia trebuie să arate că nu există diferenţe confesionale, sau că acestea ,,nu au fost niciodată valabile integral”; moral - morala creştină trebuie să accepte deviaţiile caracteristice societăţii descreştinate, în plin proces de secularizare etc.

,,Mişcarea ecumenistă este o stare de spirit ce trebuie să se propage cât mai mult” – aceasta este filozofia ecumenismului. Ecumenismul este starea de spirit a celor care Îl resping pe Hristos şi nu vor să-I facă loc în inimile lor, preferând să pună în locu-I ideologii, idoli, într-un cuvânt: patimi. Pentru unirea tuturor creştinilor şi a tuturor religiilor într-una singură este necesară o anumită stare de spirit: negarea lui Hristos ...

Sursa: www.mitropolia-ardealului.ro, ,,Educaţie teologică ecumenică în Estul şi Centrul Europei. Academia pentru studii teologice, Volos, Grecia, 9-11 februarie 2007”


Andreea Popa


Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 34/martie-aprilie 2007