August 2008. Ştiri

 

Eficacitatea uniatismului

Noutăţi hinduse

Şi vrăjitoria este pe cale să devină tradiţie ...

 

 

Eficacitatea uniatismului

 

Alte articole pe aceeaşi temă
 

În istoria relaţiilor dintre ortodocşi şi greco-catolici s-a mai scris o pagină, care arată, dacă mai era nevoie, eficacitatea uniatismului. Pe 10 august 2008, parohia din satul Podusiv, districtul Peremyshliany, vestul Ucrainei, care aparţinea de Biserica Ortodoxă Autocefală Ucraineană, a trecut în întregime în jurisdicţia Eparhiei Stryi, a Bisericii Greco-Catolice din Ucraina.

Anterior, în sat existau două comunităţi religioase, una ortodoxă şi una greco-catolică, iar disputele dintre ele au încetat în urmă cu 20 de ani. În 2004, episcopul greco-catolic Iulian Gbur a iniţiat discuţii pentru reunificare şi s-au purtat dialoguri la nivel eparhial, regional şi districtual vreme de câţiva ani.

Pe 10 august 2008, preotul Mihail Romaniuk din satul Podusiv a făcut în mod oficial o mărturisire de credinţă şi făgăduinţe preoţeşti de credincioşie faţă de papă, conducătorul Bisericii Greco-Catolice din Ucraina şi Eparhia greco-catolică de Stryi. Apoi, preotul ortodox împreună cu credincioşii săi au intrat în sânul Bisericii Greco-Catolice.

Agenţia ucraineană RISU, care relatează ştirea, susţine că măsura echivalează de fapt cu revenirea la situaţia de dinainte de 1946, când Biserica Greco-Catolică din Ucraina a fost desfiinţată de autorităţile comuniste.

În plus, este de remarcat faptul că, profitând de situaţia controversată a Ortodoxiei în Ucraina, Eparhia greco-catolică Stryi a iniţiat discuţii pentru depăşirea problemelor interconfesionale pe tot cuprinsul districtului Peremyshliany, iar exemplul parohiei din Podusiv poate fi impulsul care să declanşeze o serie întreagă de reunificări, prin trecerea la greco-catolicism a parohiilor ortodoxe.

 

Surse
1. www.risu.org.ua, 13 august 2008, ,,Autocephalous Orthodox parish in Lviv region unites with Greek Catholics”
2. www.orthodoxie.com, 25 august 2008, ,,Ukraine: une paroisse orthodoxe devient uniate”

 

 

 

Noutăţi hinduse

Sub pretextul multiculturalismului şi ,,răspândirii înţelegerii culturale, sociale şi religioase”, religiile orientale îşi promovează cu insistenţă sărbătorile şi ritualurile în occidentul apostat. Una dintre acestea este sărbătoarea hindusă Ratha Yatra.

 Aceasta îşi are originea în oraşul indian Jagannatha Puri, din statul Orissa de pe coasta de est a Indiei, şi are o vechime de 5.000 de ani. Ea consta iniţial în purtarea rămăşiţelor zeului Krishna pe străzile oraşului  într-un car de procesiune (a se vedea articolul Noiembrie 2007. Ştiri - Hinduşii ridică temple în Europa, iar ierarhii creştini propovăduiesc compatibilitatea dintre cele două religii), care se încheia cu o mare serbare. Treptat, ea s-a răspândit în aproape toate oraşele indiene.

 În secolul al XX-lea, sărbătoarea a fost ‘exportată’ în occident, în principal de Societatea Internaţională pentru Conştiinţa Krishna (ISKCON) sau Hare Krishna. Ea a avut loc pentru prima oară în 1967, la San Francisco. Ulterior a luat o amploare deosebită, în prezent desfăşurându-se în zeci de oraşe din Statele Unite ale Americii, printre care New York, New Jersey, New Orleans, Atlanta, Chicago, Dallas, Detroit, Houston, Los Angeles, Seattle, Philadelphia, Washington DC, Baltimore, Boston, Phoenix etc.

 

Stiri 44-12

Ratha Yatra în New York, 2006

 

De asemenea, are loc în numeroase oraşe din peste 60 de ţări de pe întregul mapamond: în Canada la Toronto (de 36 de ani), Montreal, Vancouver, Edmonton, Calgary; în Marea Britanie la Londra (în acest an, a fost sărbătorită cu mare fast pentru că s-au împlinit ... 40 de ani de când este organizată neîntrerupt), Leicester, Birmingham, Cardiff (de 4 ani), Brighton, Bristol, Liverpool; în alte oraşe europene precum Paris, Amsterdam, Rotterdam, Dublin, Berlin, Zurich, Madrid, Barcelona, Milano, Budapesta şi în ţări precum Danemarca, Bulgaria, Croaţia, Serbia, Lituania, Polonia şi diferite regiuni ale Federaţiei Ruse; în diferite oraşe de pe continentul african, australian, ca şi în mai multe oraşe din America Latină.

În marile metropole ale lumii, Ratha Yatra s-a transformat în tradiţie, fiind organizată an de an cu tot mai mult fast. Spre exemplu în 2006, organizatorii au afirmat că au adus-o ,,în inima oraşului” Sidney, iar la Londra, la sărbătoarea aniversară de anul acesta din Piaţa Trafalgar (situată în ,,inima” capitalei britanice) au fost prezente circa 30.000 de persoane.

Principalul eveniment este aşezarea pe tron a celor 3 zeităţi hinduse: Jagannatha (Krishna), fratele său Balarama/Baladeva şi sora lor Subhadra. Tronurile sunt aşezate pe care de lemn uriaşe, care sunt trase de funii de sute de credincioşi de-a lungul rutei de procesiune, pe care se află admiratori, închinători şi spectatori. Hinduşii cred că, dacă îi văd pe cei 3 zei sau împing carul de procesiune, primesc daruri spirituale nepreţuite, eliberarea de lumea materială şi intrarea în fericirea veşnică.

La Cardiff este al patrulea an în care se desfăşoară sărbătoarea hindusă, iar organizatorii de la Centrul Indiei din Cardiff speră să atragă până la 1.000 de persoane pentru procesiunea şi serbarea de încheiere. În capitala galeză, carele au fost însoţite de credincioşi care cântau şi dansau, iar procesiunea s-a încheiat cu un spectacol şi o masă vegetariană pentru toţi cei prezenţi.

Unul dintre organizatori, Tarakanatha Das, a spus că evenimentul a fost o şansă ca oamenii să descopere hinduismul şi cultura sa. ,,Este un adevărat eveniment de familie care depăşeşte toate graniţele culturale, sociale şi religioase. El se întăreşte an de an şi ne ajută să depăşim graniţele, prin faptul că oamenii vin şi ne ajută în fiecare an şi unii dintre ei rămân cu noi” ...

 

* * *

 

O altă consecinţă a promovării multiculturalismului pe orice căi este amestecul grosolan al elementelor diferitelor religii, cu scopul vădit al ‘diluării’ până la anulare a creştinismului.

Spre exemplu, în ultimul secol, mai mulţi misionari şi slujitori, atât creştini cât şi hinduşi, s-au străduit să ‘reconcilieze’ creştinismul cu hinduismul într-un fel de sincretism bizar. În 1933, la Tirupattur, în regiunea Tamil Nadu din sudul Indiei, doi misionari de la Societatea Misionară Naţională, dr. Sourirayan Jesudasan şi dr. Ernest Forrester Paton, inspiraţi de filozofia pacifistă a lui Gandhi, au construit un ashram inedit. Ashramul – care este un loc de retragere hindus, unde se practică yoga şi alte practici hinduse – are o arhitectură eclectică, ce cuprinde elemente caracteristice unui templu hindus, biserici şi moschei.

Astfel, la intrarea în ashram se află o capelă creştină având forma unui turn de templu hindus, numit gopuram, cu o cruce în vârf. În exterior, capela are o arhitectură hindusă, însă în interior are structuri de moschee şi biserică. În ashram există un hol cu stâlpi asemănători celor dintr-un templu hindus, un altar decorat cu flori şi o lampă tradiţională, numită kuthuvilakku. Creştinii vizitează ashramul pentru slujba de duminică, iar hinduşii recită imne ale religiei lor în zilele de sărbătoare.

Un alt exemplu de sincretism creştino-hindus este inventarea unui rit indian al liturghiei catolice. Liturghia duminicală din 2 iulie 2006 de la Biserica Sfânta Anna din Toronto, Canada, a fost săvârşită potrivit acestui rit. Slujba s-a desfăşurat după ritualurile unei puja – slujbă hindusă. Au fost cântate imne în cinstea Treimii, însă cu mantra OM, care simbolizează trinitatea hindusă Brahma - Vishnu - Shiva. Înainte de rugăciunea Tatăl nostru, s-a cântat un imn în cinstea lui Krishna, iar zeiţei Arathi i-au fost aduse ca jertfă flori şi tămâie.

Cel mai recent exemplu de sincretism îl reprezintă tipărirea unei Sfinte Scripturi, al cărei text este comentat pe baza învăţăturilor hinduse. Pe 28 iunie 2008, cu aprobarea Conferinţei Episcopilor Catolici din India, Societatea Sfântul Pavel a publicat o nouă versiune a Bibliei, numită Biblia noii comunităţi, la care a lucrat vreme de 15 ani o echipă de 30 de persoane. În prefaţă scrie: ,,Este o carte interreligioasă care oferă un creştinism sincretist, dând statut egal altor zeităţi şi texte religioase”.

Caracteristica frapantă a acestei versiuni este faptul că ea ,,se inspiră din cultura bogată şi moştenirea religioasă a patriei mamă”, adică cuprinde comentarii ample bazate pe cuvinte din cărţile sfinte hinduse (Bhagavadgita), citate din mistici ai acestei religii, epica indiană (Ramayana şi Mahabharata), învăţăturile lui Mahatma Gandhi Stiri 44-13(1869-1948) şi poezia lui Rabindranath Tagore (1861-1941).

Cuvintele lui Iisus despre adunarea ,,comorii în cer” din Evanghelia de la Matei sunt comparate cu învăţătura din Bhagavadgita că ,,munca singură este afacerea ta potrivită, indiferent de roadele pe care le poate aduce”. În comentarii se fac referiri la cântecele lui Mirabai, o mistică hindusă din secolul al XVI-lea. Imnele ei de devoţiune faţă de zeul Krishna sunt folosite pentru a ilustra atitudinea Mariei Magdalena faţă de Iisus Hristos înviat.

În comentariul la psalmul 5 scrie: ,,În hinduism, zorile sunt personificate de zeiţa Ushas. Rugăciunea hindusă tradiţională constă în recitarea faimoasei mantra Gayatri, din Rig Veda, în zorii zilei, cu faţa către soarele care răsare”.

Cele 24 de ilustraţii ale Bibliei urmează specificul indian. Una înfăţişează Sfânta Familie ca pe săteni indieni săraci: Maica Domnului poartă un sari simplu şi o podoabă pe frunte caracteristică femeilor hinduse, iar Sfântul Iosif poartă doar o pânză în jurul şalelor (specific indian) şi turban.

 

O pagină din Biblia noii comunităţi. O femeie hindusă aducând ofrande şi un text din Apocalipsă (22: 17, 20)

 

Catolicii indieni au fost deranjaţi de această versiune şi au cerut boicotarea şi încetarea tipăririi ei. Preşedintele federaţiei credincioşilor catolici a declarat: ,,Este o interpretare grosolană a Bibliei. Dacă citiţi noua Biblie, vi se va părea că citiţi o carte care promovează hinduismul”. Preotul Michael Prabhu afirma: ,,Protestăm împotriva manipulărilor subtile şi interpretărilor false ale Cuvântului lui Dumnezeu. Refuzăm să o numim Biblie”.

 

* * *

 

O tradiţie caracteristică hinduismului şi budismului este închinarea la diferite persoane, considerate reîncarnarea unor personaje celebre ale istoriei acestor religii, sau chiar a unor zei. De pildă, Dalai-lama şi Panchen-lama sunt reîncarnarea lui Buddha.

În Nepal există zeiţele vii, numite Kumari (adică, fecioară), care fac parte din cultura comunităţii etnice Newar ce trăieşte în Valea Kathmandu şi împrejurimi şi joacă un rol esenţial în tradiţiile hinduse şi budiste ale ţării. Potrivit tradiţiei, o tânără este aleasă pentru a reprezenta o zeiţă hindusă după ce trece 32 de teste de perfecţiune, care includ forma trupului şi pielea moale şi aurie, fără nici un fel de zgârietură sau rană.

Fiecare dintre cele 3 oraşe din Valea Kathmandu: Kathmandu, Bhaktapur şi Patan au propriile Kumaris. Budiştii se închină lor ca fiind reprezentările lui Bajradevi, iar hinduşii le privesc ca pe reîncarnarea zeiţei Kali. Până acum 2 ani, monarhul din Nepal primea binecuvântare de la zeiţa regală din Kathmandu, care îi dădea autoritatea de a conduce ţara. Însă anul trecut, regele a fost înlocuit de prim-ministru înainte ca adunarea constituantă a Nepalului să abolească monarhia în luna mai.

Oare cât timp mai este până va ajunge şi această tradiţie în Europa ? Cât de aproape este ziua în care europenii îşi vor alege zeii şi zeiţele lor şi le vor cere binecuvântare ?

 

Surse
1. http://news.bbc.co.uk, 9 august 2008, ,,Hindu festival rides into capital”
2. www.smh.com.au, 9 august 2008, ,,The Bible takes an Eastern influence”
3. www.monstersandcritics.com, 19 august 2008, ,,Nepal court calls for guaranteed rights for ‘living goddesses’”
4. http://timesofindia.indiatimes.com, 28 august 2008, ,,Indianised Bible causes discord”
5. www.hindu.com, ,,Ashram merges architectures of temple, church and mosque”

 

 

 

Şi vrăjitoria este pe cale să devină tradiţie ...

O consecinţă firească a faptului că societatea contemporană se leapădă de creştinism este amploarea pe care o iau practicile vrăjitoreşti şi sataniste.

În America se practică pe scară tot mai largă religii africane sau sud-americane tradiţionale. Una dintre acestea este Santeria, numită şi Regula lui Lukumi sau Calea Sfinţilor, o tradiţie religioasă afro-cubaneză. Ea a fost inventată de sclavii africani în Cuba, prin îmbinarea dintre religia africană tradiţională Yoruba din Africa de Vest, de închinare la duhuri necurate, şi catolicism. Sclavii africani au fost creştinaţi cu forţa şi, pentru a-şi păstra elementele religiei lor, au început să se închine la duhuri sub masca închinării la sfinţii din calendarul catolic.

În prezent, Santeria este practicată în Statele Unite ale Americii, Insulele Caraibe, ţările cu populaţie latino-americană, dar există adepţi şi în Europa şi Asia. În 2007, ea a fost recunoscută oficial ca religie în Statele Unite ale Americii, sub denumirea Biserica Lukumi Babalu Aye.

Santeria este o religie tipic africană, de închinare la strămoşi şi duhuri numite orisha, cu ritualuri specifice magiei, precum intrarea preotului în transă pentru a comunica cu strămoşii şi zeităţile, jertfele animale, oracole şi divinaţie, talismane şi vrăji, practica bătăilor în tobă şi dansurilor sacre. Preotul este o prelungire a zeilor şi, prin transă, este ,,posedat”, intră în legătură cu ei şi comunică credincioşilor voinţa acestora.

 

Stiri 44-14

Ritual Santeria, cu păpuşă cu ace înfipte în ea

 

Adepţii ei cred că orisha au nevoie de jertfe animale, fapt care i-a adus de mai multe ori în conflict cu poliţia. În iunie 2007, într-o casă din oraşul Coral Gables, Florida, preotul Santeria Jesus Suarez urma să jertfească 4 capre, 2 oi şi 44 de pui în prezenţa a 20 de credincioşi. Un vecin alarmat de mugetele caprelor a anunţat poliţia, care i-a ameninţat cu armele, considerând ilegală jertfirea animalelor. Suarez a declarat: ,,Ei au încălcat şi profanat spaţiul sfânt. L-au transformat într-un circ”.

Acţiunea poliţiei a stârnit mânia marelui preot Santeria Ernesto Pichardo, ,,prelungirea fizică a spiritului focului Shango” şi co-fondatorul Bisericii Lukumi Babalu Aye. El afirmă despre sine că este ,,un fiu al lui Shango”, zeitatea santeriană cu care pretinde că are o legătură specială. După raidul din 2007, el a cerut ca primarul din Coral Gables să-şi ceară scuze şi să promită că poliţia ,,va urma cursuri de sensibilitate”, însă acesta a refuzat.

Familia lui Pichardo a primit credinţa de la un fost sclav care lucra ca bucătar în casa bunicilor săi din Havana, Cuba. El s-a familiarizat cu Santeria de tânăr, învăţând divinaţia, bătăile de tobă, şi alte ceremonii complicate, însă nu s-a implicat pe deplin decât în 1971, fapt ce i-a atras eliminarea din şcoală.

Ulterior, a făcut ucenicie la preotul Santeria Roque Duarte, hirotonit în Cuba în anii ’1940: a învăţat puterile tămăduitoare ale plantelor, să lucreze cu spirite şi să ghicească viitorul în scoici. Ernesto Pichardo a participat la mişcarea de oficializare a acestei religii în Statele Unite ale Americii şi de înfiinţare a unor structuri organizate pentru aceasta.

La sfârşitul anilor ’1980, el a încercat să deschidă un lăcaş de închinare în suburbia Hialeah a oraşului Miami, iniţiativă care a fost primită prost de americanii de origine cubaneză, unii afirmând chiar că Santeria este ,,satanică sau anti-creştină”. Ei au protestat împotriva uciderii animalelor şi, în 1987, Consiliul oraşului a votat o lege care interzicea ,,sacrificiile animale rituale publice”. Organizaţia Santeria a deschis proces, susţinând că drepturile sale religioase constituţionale au fost încălcate şi, 6 ani mai târziu, legea a fost anulată de Curtea Supremă a SUA. Pichardo a spus că ,,este doar un început”.

Unele estimări afirmă că există 100.000 de închinători Santeria în Florida, iar religia pare să câştige din ce în ce mai mult teren. Primarul din Hialeah, Julio Robaina spunea: ,,Ne-am maturizat cu toţii. Trebuie să respectăm religia fiecăruia”. Urmarea scandalului declanşat anul trecut la Coral Gables este că poliţia din Miami plănuieşte să includă în manualul pe 2009 o notă despre cum trebuie să răspundă poliţiştii la apelurile despre sacrificii animale rituale. Nota va aminti ofiţerilor că legile federale şi statale protejează libertatea de practicare a religiei … inclusiv ritualurile barbare de jertfire a animalelor …

 

* * *

 

Creşterea numărului de ritualuri satanice poate fi urmărit într-un mod destul de simplu, aşa cum a făcut-o Asociaţia italiană pentru apărarea animalelor şi mediului. Aceasta a monitorizat dispariţia pisicilor negre din mai multe oraşe italiene, afirmând că zeci de pisici negre, atât de pe stradă, cât şi de casă, dispar în toată Italia în fiecare zi, pentru a fi folosite în ritualuri satanice. Asociaţia a estimat că anul trecut au fost ucise 60.000 de pisici negre în ritualuri satanice, pentru respingerea ghinionului, dar şi în laboratoarele cosmetice unde blana neagră are multă căutare.

Preşedintele asociaţiei, Lorenzo Croce, declara: ,,Este un fenomen care are loc în întreaga Italie şi creşte continuu. În ultimele câteva zile, au dispărut 120 de pisici negre la Milano, 63 la Veneţia, 20 la Florenţa şi tot atâtea la Roma. Avem bănuieli serioase că aceste pisici sunt folosite în ritualuri satanice. (…) Cunoaştem câteva cazuri în care au fost găsite trupurile unor pisici negre la locuri folosite de satanişti”. El a adăugat că mulţi adepţi ai satanismului cred că oasele pisicilor negre au puteri magice, iar dispariţia animalelor atinge un maxim în preajma sărbătorii Halloween.

O astfel de societate, în care vrăjitoria este pe cale să redevină tradiţie, este firesc să dorească să-şi modifice istoria sau să o privească dintr-o perspectivă favorabilă tendinţelor existente astăzi. Ca urmare, la 27 august 2008, parlamentul regional al cantonului elveţian Glarus a votat în favoarea reabilitării ultimei vrăjitoare europene, Anna Goeldi, torturată şi ucisă în 1782, şi a numit sentinţa împotriva ei ,,ucidere juridică”.

Decizia de reabilitare vine după mai mulţi ani de dezbateri politice neobişnuite şi a fost luată după consultări cu Bisericile Romano-Catolică şi Protestantă, la presiunile guvernului local. Câteva mii de persoane, în principal femei, au fost executate pentru vrăjitorie în secolele XIV-XVIII în Europa, însă execuţia Annei Goeldi a avut loc într-o vreme - Epoca Luminilor, în care procesele împotriva vrăjitoarelor luaseră sfârşit.

Anna Goeldi a fost servitoare în casa judecătorului şi politicianului influent Johann Jakob Tschudi. Parlamentarii care au depus moţiunea pentru achitarea ei pretind că ea a fost victima unei conspiraţii între autorităţile judecătoreşti şi Biserica Protestantă, pentru că ar fi avut o relaţie cu stăpânul său şi urma să o dezvăluie. De aceea, judecătorul Tschudi a acuzat-o că a încercat să-i ucidă fiica prin otrăvire şi vrăjitorie.

Cazul ei a devenit un simbol pentru nedreptatea juridică şi cenzura presei, iar achitarea sa este o recunoaştere a faptului că un număr necunoscut de oameni nevinovaţi, ale căror cazuri nu pot fi revizuite, au fost omorâţi de-a lungul secolelor. Povestea ei a fost relatată deja în 2 romane şi un film, şi anul acesta a fost înfiinţată Fundaţia Anna Goeldi care să lupte împotriva nedreptăţii în justiţie şi să promoveze drepturile minorităţilor şi libertatea presei; de asemenea, în satul Mollis, în această toamnă, se va deschide un muzeu Anna Goeldi. Însuşi guvernul cantonului elveţian Glarus s-a implicat în reabilitarea ultimei vrăjitoare europene, alocând 120.000 de franci pentru sărbătorirea zilei Annei Goeldi, plasată pe 13 iunie, şi pentru montarea unei piese de teatru despre ea.

Urmează oare procesul creştinismului, care oricum este acuzat de intoleranţă, exclusivism şi pentru pretenţia că deţine Adevărul absolut ?

 

Surse
1. www.wwrn.org, 31 iulie 2008, ,,New Miami-Dade police handbook to address how to respond to ritual animal sacrifices”
2. www.scotsman.com, 9 august 2008, ,,Not so lucky for black cats killed by satanists in Italy”
3. Los Angeles Times, 11 august 2008, ,,Santeria priest won’t let religious freedom be sacrificed”
4. www.telegraph.co.uk, 2 iulie 2008, ,,MPs turn back time to pardon Swiss ‘witch’”
5. www.wtop.com, 27 august 2008, ,,Swiss exonerate Europe’s last executed witch”

 

Ioan Palea

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 44/septembrie-octombrie 2008