August 2007

Relaţia dintre Biserică şi masonerie:

o legătură neelucidată sau o tumoră inoperabilă ?

 

I. Trecerea la cele veşnice a patriarhului României

II. Alegerea noului întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române (I)

III. Alegerea noului întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române (II)

IV. Relaţia dintre creştinismul oficial şi masonerie este într-o continuă metamorfoză

 

 

PARTEA I

Trecerea la cele veşnice a patriarhului României

 

La data de 30 iulie 2007 a trecut la cele veşnice Patriarhul Teoctist al României (1915-2007, patriarh între anii 1986-2007), cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, după Miron Cristea (1925-1939), Nicodim Munteanu (1939-1948), Iustinian Marina (1948-1977) şi Iustin Moisescu (1977-1986).

Pe numele său de mirean Toader Arăpaşu, el s-a născut pe 7 februarie 1915, în satul Tocileni, judeţul Botoşani. În 1928, intră frate la Schitul Sihăstria, ce aparţinea de Mânăstirea Vorona, judeţul Botoşani, iar la 6 august 1935 este tuns în monahism, la Mânăstirea Bistriţa din judeţul Neamţ, primind numele de Teoctist. Între anii 1940-1945, părintele Teoctist urmează cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, iar din această perioadă începe să urce treptele clericale: ierodiacon (1937), ieromonah (1945), arhimandrit (1946).

La propunerea patriarhului Iustinian, la 5 martie 1950, este hirotonit arhiereu, cu titlul de Botoşăneanul, având funcţia de episcop vicar al patriarhiei. Până în 1954 este rector al Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, secretar al Sfântului Sinod şi vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Între anii 1954-1962 conduce cancelaria Arhiepiscopiei Bucureştilor, iar din 1962 este, pe rând, ierarh al mai multor eparhii: episcop al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului (1962-1973), arhiepiscop al Craiovei şi mitropolit al Olteniei (1973-1977), arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Sucevei (1977-1986).

La moartea patriarhului Iustin (31 iulie 1986), devine locţiitor de patriarh, pentru ca pe 9 noiembrie acelaşi an, Colegiul Electoral Bisericesc să-l aleagă patriarh al României. Înscăunarea sa a avut loc la 19 noiembrie 1986, în prezenţa patriarhilor Ierusalimului şi Bulgariei, reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe locale, Bisericii Romano-Catolice şi Vechi-Catolice, Bisericii Anglicane, Bisericilor Protestante, Consiliului Mondial al Bisericilor, ca şi a reprezentanţilor forurilor de stat.

Activitatea sa ecleziastică este marcată de îndoieli, controverse şi critici, de aspecte întunecate şi neclare, atât în perioada anterioară, cât şi în cea ulterioară anului 1989. În cele ce urmează, pentru concizie, ne vom referi doar la aspectele primordiale ale acesteia.

 

Ce mărturie aduce timpul despre ce şi cum a lucrat patriarhul Teoctist

De-a lungul deceniilor, patriarhul Teoctist a demonstrat că are abilitatea de a întreţine relaţii amiabile cu puterea politică, indiferent de orientarea acesteia, vădind un comportament cameleonic. Ascensiunea sa în timpul regimului comunist (în 1950 este hirotonit arhiereu, iar în 1986 devine patriarh) vorbeşte de la sine despre existenţa unor astfel de relaţii.

Dosarul său de cadre vine să ateste adevărul celor spuse mai sus. Publicat în Cotidianul din 22 august 2007, dosarul provine din arhiva C.C. al P.C.R., secţia cadre, nr. A/592, conţine 10 file A4 dactilografiate şi se află, în prezent, la Arhivele Naţionale. Facem abstracţie de unele acuzaţii extrem de grave prezente în acest dosar, care au mai fost vehiculate de presa română în anii trecuţi, deoarece nu există dovezi clare care să le ateste. Însă, iată ce scrie în fişa sa referitor la relaţia cu puterea civilă:

 

,,Departamentul Cultelor – Teoctist Arăpaşu

… A sprijinit, în toate ocaziile, acţiunile iniţiate de organele locale de stat. A fost membru al Comitetului de luptă pentru pace din Bucureşti, aducând o contribuţie bine apreciată la îndrumarea preoţilor în a sprijini această acţiune. A scris articole cu orientare progresistă în revistele teologice.

Ca episcop-vicar patriarhal, episcop al Aradului, mitropolit al Olteniei şi al Moldovei şi Sucevei, a primit diferite delegaţii străine care se interesau de situaţia cultelor din România. Cu aceste ocazii a prezentat în mod corect realităţile din ţara noastră, atât pe linie bisericească cât şi realizările poporului român pe plan economic, social şi cultural.

În predicile ţinute cu prilejul serviciilor religioase ce le oficiază şi a vizitelor canonice din parohii, îndeamnă preoţii şi credincioşii să participe la acţiunile iniţiate de organele de stat, să aibă o comportare moral-cetăţenească corectă.

În activitatea sa manifestă, uneori, o atitudine dură în relaţiile cu preoţii şi cu ceilalţi ierarhi.

Ca patriarh, Teoctist Arăpaşu este apreciat prin (...) atitudinea de justă orientare a clerului în activitatea social-obştească, pentru slujirea cu devotament a patriei, cerând permanent clerului şi credincioşilor să participe activ la dezvoltarea economică-socială a ţării, la înfăptuirea politicii de pace, de prietenie şi largă colaborare cu toate popoarele.

Din 1975 a fost ales deputat în Marea Adunare Naţională în toate legislaturile.

 

Preşedinte Ion Cumpănaşu

30.VI.1988”

 

O altă constantă a activităţii sale ecleziastice a fost implicarea în mişcarea ecumenistă. Astfel, patriarhul Teoctist ,,a luat parte la lucrările instituţiilor ecumeniste, la Consiliul Mondial al Bisericilor (1963, 1981, 1985) şi Conferinţa Bisericilor Europene (1978, 1981, 1982, 1983, 1984, 1985), în 1970 fiind ales în Comitetul Consultativ al celei de-a doua. A binecuvântat sau a fost prezent la sesiunile de dialog teologic ale Bisericilor Ortodoxe cu Biserica Romano-Catolică, vechii catolici ai Uniunii de la Utrecht, Biserica Anglicană, Biserica Evanghelică din Germania, Federaţia Mondială Luterană etc. A făcut parte sau a condus delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române în Armenia (1966, 1983, 1996, 2001), Austria (1968, 1979 - membru onorific al Fundaţiei catolice Pro Oriente, 1987), Germania (1970, 2003), Finlanda (1971), Marea Britanie (1975), Suedia (1981, 1987), Polonia (2000), India (1976, 1989), Roma şi Vatican (1976, 1989, 2002) etc”.

Între 23-27 septembrie 1980 a participat la lucrările Parlamentului Mondial pentru Pace de la Sofia, iar între 3-5 iulie 2006 a fost prezent la Întrunirea Mondială a Liderilor Religioşi de la Moscova (a se vedea articolul ,,Iunie 2007. Ştiri”). De asemenea, în 1998, la Bucureşti, a organizat în colaborare cu Comunitatea catolică Sant’Egidio, cea de-a XII-a întrunire internaţională ,,Oameni şi Religii”, intitulată ,,Pacea este numele lui Dumnezeu”. La aceasta au participat reprezentanţi ai cultelor creştine, delegaţi ai religiilor mozaică, musulmană, budistă, hindusă, brahmană, cărora li s-au alăturat şamani, vrăjitori etc (a se vedea articolul ,,Negarea lui Hristos (VIII)”).

 

Stiri 36-06

Patriarhul Teoctist, alături de prietenii săi, copţii

 

Ecumenismul său a atins apogeul în relaţiile cu Vaticanul şi îndeosebi prin vizita Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, între 7-9 mai 1999. Adevărat ,,deschizător de drumuri” în relaţiile cu Biserica Catolică, el avea să declare despre această vizită: ,,Ştiu că celelalte patriarhii ortodoxe, de la Moscova, de la Constantinopol etc, au urmărit cu mare atenţie această călătorie a papei în România. Poate că cel mai dificil lucru este să facem primul pas; al doilea, al treilea şi următoarele sunt mai uşoare”.

Cotidienele româneşti au dezvăluit faptul că organizaţia catolică ocultă Opus Dei este cea care a orchestrat relaţiile dintre patriarhul român şi Vatican. Potrivit acestora, atât întâlnirea din 4 ianuarie 1989 dintre papă şi patriarhul Teoctist, când patriarhul a făcut escală la Roma, în cursul vizitei către India, cât şi vizita papei în România au fost organizate discret de Opus Dei. În plus, el l-a vizitat din nou pe papă, în octombrie 2002, când, în mod surprinzător sau poate nu, a fost prezent la canonizarea fondatorului Opus Dei, Jose Maria Escriva de Balaguer. Şi de această dată, vizita a fost aranjată de organizaţia catolică.

De asemenea, în lunga perioadă cât a păstorit Biserica Ortodoxă Română (1986-2007), el a primit numeroase medalii, premii, ordine bisericeşti, dintre care amintim: ordine bisericeşti din partea unor ierarhi străini, distincţia oferită de papă în cursul vizitei sale din 7-9 mai 1999, ordinul Steaua României în grad de mare cruce (21 mai 1999), titlul Doctor Honoris Causa al Universităţilor din Oradea, Bucureşti, Iaşi, Dunării de Jos şi al Universităţii catolice din Lublin, Polonia. În anul 1999, a devenit membru de onoare al Academiei Române.

În perioada în care a fost patriarh, au fost înfiinţate 12 noi eparhii în ţară, 400 de mânăstiri, s-au construit peste 2.000 de lăcaşuri de cult şi 230 de instituţii sociale pentru toate categoriile defavorizate. În acelaşi timp în care aspectul material al Bisericii cunoştea un progres evident, latura nevăzută, duhovnicească se afla într-un regres puternic, agravat de mentalitatea de tip nou a patriarhului Teoctist. Personalitate controversată a Bisericii Ortodoxe Române, a luat măsuri care au agravat diverse conflicte şi scandaluri publice, alimentând suspiciunile la adresa instituţiei Bisericii şi a ierarhilor ei.

Printre acestea amintim refuzul constant de a permite publicarea dosarelor ierarhilor care au colaborat cu securitatea, refuzul de a permite controlul averilor ierarhilor, promovarea ca ierarhi a unor persoane cu mentalitate de tip nou (a se vedea serialul nostru Iunie 2007. Ierarhii au transformat Biserica Ortodoxă Română într-o peşteră de tâlhari !), tărăgănarea şi chiar muşamalizarea unor cazuri de corupţie în mediul teologic universitar, a unor cazuri de simonie etc.

Referindu-se la aceste probleme, teologul Radu Preda scria: ,,Nu este nici o impietate faţă de memoria patriarhului Teoctist să constatăm că pe durata păstoririi sale s-au acumulat o serie de întrebări, dileme, crize latente sau evidente, restanţe transformate în carenţe, că amânarea şi lipsa simţului critic au fost ridicate la rangul de virtuţi”.

 

Ce mărturiseşte însăşi moartea patriarhului

Aşa cum i-a fost viaţa, presărată cu evenimente controversate sau neclare, tot aşa i-a fost, din nefericire, trecerea la cele veşnice. Aspectele bizare ale morţii sale au sfârşit prin a lăsa o pată de neşters chiar şi pe chipul Bisericii Ortodoxe Române.

Un ierarh al Bisericii lui Hristos ar trebui să lase în urmă doar pace şi bucurie duhovnicească în sufletele credincioşilor, bucuria de a fi cunoscut şi a fi fost păstoriţi de un asemenea om, plin de darul lui Dumnezeu, ca şi amintiri de neuitat despre poveţele sale spre mântuire şi, mai presus de orice, pilda vieţii sale întru Hristos. Ceea ce rămâne întipărit în cugetele oamenilor despre un adevărat păstor duhovnicesc nu poate fi atins de gânduri necuviincioase, pământeşti sau vecine cu tulburarea.

Apoi, la înmormântarea unui om vin prietenii lui, cei care l-au iubit, l-au apreciat pentru cuvintele şi faptele sale şi s-au bucurat de darurile cu care l-a înzestrat Dumnezeu. Iar la înmormântarea unui ierarh vin credincioşii, fiii săi duhovniceşti care s-au învrednicit a-l avea păstor, clericii şi ierarhii care au fost într-un cuget cu el în cele ale lui Dumnezeu, şi tot felul de oameni care s-au împărtăşit şi ei din darurile lui.

În loc de toate acestea, patriarhul Teoctist a lăsat în urmă credincioşi descumpăniţi şi derutaţi, care nu-şi mai cunosc credinţa şi nu mai ştiu cum să-şi manifeste evlavia faţă de păstor. Se poate spune, într-adevăr, că cei care au venit la înmormântarea lui erau mai degrabă dezorientaţi decât fericiţi să fi avut un asemenea părinte duhovnicesc. Dintr-o dragoste firească şi frumoasă, mulţi români au dorit să-şi ia rămas bun de la întâistătătorul lor, dar, din pricina pierderii cugetului ortodox autentic, au sfârşit prin a-şi cinsti necuvenit patriarhul. Astfel, unii au afirmat că el ,,era Dumnezeul nostru”, aducându-i un adevărat cult al personalităţii, au spus că trupul său ,,dă semne de sfinţenie” sau s-au mâhnit peste măsură pentru moartea lui.

Apoi, oamenii politici, cu un elan ce provoacă dezgust, s-au înghesuit la catafalcul său, pentru a-şi spori capitalul electoral. Plini de făţărnicie, ei l-au ridicat în slăvi pe cel adormit, vorbind numai despre minunatele realizări ale acestuia şi făgăduind să-i împlinească diferite proiecte. Autorităţile civile l-au decorat, au declarat zi de doliu naţional, l-au cinstit cu prezenţa lor. Până şi Marea Lojă Naţională a României a trimis un mesaj de condoleanţe patriarhiei.

De asemenea, clericii şi ierarhii care au venit la înmormântarea lui mărturisesc despre cine era într-un cuget, în cele ale lui Dumnezeu, cu răposatul patriarh şi, în fine, despre ce fel de cugete este vorba. Astfel, slujba de înmormântare a fost condusă de Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, care a slujit alături de membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, înalţi ierarhi ai Bisericilor Ortodoxe locale şi peste 100 de preoţi. La funeralii au participat: reprezentanţi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe locale şi delegaţii din partea Bisericii Catolice, Bisericii Apostolice Armene, Catolicosatului Armean al Ciliciei, Bisericii Copte, Bisericii Ortodoxe Etiopiene, Bisericii Asiriene a Răsăritului, Bisericii Anglicane, Consiliului Mondial al Bisericilor şi Conferinţei Bisericilor Europene.

 

Stiri 36-07

Patriarhul Teoctist, alături de prietenii săi, copţii şi catolicii, şi în moarte

 

Dintre oamenii politici au fost prezenţi preşedintele Traian Băsescu, foştii preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, membri ai casei regale, premierul Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului Nicolae Văcăroiu, Theodor Stolojan, Victor Ciorbea, Victor Babiuc, Teodor Meleşcanu, Adrian Năstase, Mircea Geoană şi alţii.

Este notabil faptul că majoritatea politicienilor, ca şi a conducătorilor bisericeşti - de la preşedintele Traian Băsescu la Emil Constantinescu, de la arhiepiscopul romano-catolic Ioan Robu la reprezentanţi ai armatei - au omagiat spiritul profund ecumenist al patriarhului Teoctist. Comunicatul Patriarhului Alexie al II-lea al Moscovei şi întregii Rusii îl înfăţişa ca pe ,,un veteran al dialogului interbisericesc şi interreligios”; Papa Benedict al XVI-lea s-a referit la cele două întâlniri dintre predecesorul său şi patriarhul român, pe care le-a numit ,,un dar deosebit al graţiei divine, pentru că au intensificat şi au dat un nou impuls prieteniei şi relaţiilor de fraternitate dintre catolici şi ortodocşi” etc.

Oare dacă patriarhul Teoctist ar fi fost un păstrător al învăţăturii ortodoxe autentice, un adevărat stâlp al Bisericii lui Hristos şi un om vertical, care să nu fi făcut compromisuri, l-ar mai fi cinstit toţi aceşti oameni ? Şi despre ce-au vorbit ei la trecerea lui la cele veşnice ? Fireşte, despre faptele lui bune, de neuitat, care vor rămâne în istorie ... Într-un cuvânt, despre lepădarea lui de dumnezeieştile învăţături ale Sfinţilor Părinţi.

Şi cine sunt, până la urmă, cei care erau într-un cuget cu el, în cele ale lui Dumnezeu ? Catolicii, armenii, copţii, anglicanii şi babilonia numită Consiliul Mondial al Bisericilor ...

 

Despre ce vorbesc circumstanţele morţii sale

Încă înainte de înmormântarea sa, dar mai abitir după aceasta, mass-media românească a început să investigheze unele aspecte neclare ale morţii patriarhului (n.r.: doar în perioada 31 iulie - 4 august, presa scrisă a publicat peste 200 de articole pe această temă). Detaliile acestor fapte învăluite în ceaţă, împreună cu comentariile pe marginea neconcordanţei dintre ele ar putea umple paginile unei cărţi. Dincolo de ele se află un adevăr pe care unii nu îl doresc cunoscut de opinia publică, în vreme ce alţii îl caută cu patos, iar cei mai mulţi l-ar socoti de necrezut.

Patriarhul Teoctist a murit în cursul zilei de luni, 30 iulie 2007, datorită complicaţiilor survenite în urma unei operaţii la prostată efectuate în aceeaşi zi de către prof. dr. Ionel Sinescu, şeful Clinicii de Chirurgie Urologică şi Transplant Renal a Spitalului Clinic Fundeni. Ziariştii au analizat din toate punctele de vedere datele internării şi morţii, scoţând la iveală o serie întreagă de nereguli, neclarităţi şi contradicţii ale derulării evenimentelor, după cum au fost prezentate de diferiţi participanţi la acestea. Cotidiene de largă circulaţie, precum Curentul, Ziua, Adevărul şi Gardianul, au ridicat, în mai multe rânduri, semne de întrebare cu privire la existenţa unei premeditări în spatele evenimentelor. Ele au titrat chiar despre ,,circumstanţele dubioase ale uciderii pe patul de spital a patriarhului Teoctist”.

Nu vom prezenta într-amănunt împrejurările în care patriarhul a trecut la cele veşnice, doar vom nota câteva lucruri care ne-au atras atenţia în mod deosebit. Aşadar, care sunt faptele ? Renumitul chirurg Ionel Sinescu, aflat în plin scandal de plagiat, îl vizitează pe patriarh sâmbătă, 28 iulie, şi decide împreună cu el să-l opereze luni. Patriarhul, în vârstă de 92 de ani, se internează duminică după-amiază, fiind însoţit doar de şoferul său. Nu îi stă alături nici un episcop sau preot, care, în caz de nevoie, să-l împărtăşească pe patul de moarte. Abia după moartea sa, în cursul zilei de luni, prea sfinţitul Vicenţiu, vicarul patriarhal, merge la Fundeni.

Apoi, informaţiile oferite presei cu privire la operaţie sunt pline de neconcordanţe între declaraţii în ceea ce priveşte operaţia propriu-zisă, evoluţia post-operatorie a pacientului, momentul şi cauzele morţii. Declaraţiile medicului Sinescu şi ale echipei sale, ca şi desfăşurarea evenimentelor nu pot fi verificate în nici un fel, deoarece acesta nu a înregistrat intervenţia, deşi aparatura este dotată cu o cameră video.

Pe măsură ce s-au sesizat cu privire la aceste amănunte bizare, diferite cotidiene, dar şi organizaţii laice, au cerut autorităţilor statului să întreprindă anchete cu privire la circumstanţele decesului.

Dar mass-media, consternată, avea să remarce: ,,Nici o autoritate din România nu este interesată să afle cauza reală a morţii patriarhului. Până în acest moment, anchetele deschise în cazul morţii suspecte a lui Teoctist au bătut pasul pe loc. Colegiul Medicilor din Bucureşti s-a antepronunţat, susţinând nevinovăţia lui Sinescu, pentru ca apoi să-şi decline competenţa. Colegiul Medicilor din România, după ce a sugerat că nu are cum să găsească nereguli în intervenţia chirurgicală, a avansat un termen de circa două luni pentru a da un verdict oficial. Ministerul Sănătăţii şi-a trimis o echipă care să cerceteze, chipurile, cazul decesului lui Teoctist. După ce au mimat ancheta, reprezentanţii ministerului au concluzionat că lipseşte de la apel profesorul Tulbure, anestezistul pariarhului, care a plecat într-un concediu prelungit. Parchetul Tribunalului Municipiului Bucureşti a pasat cazul la Parchetul din sectorul 2, care nu anchetează morţi suspecte. Acesta din urmă a predat rezolvarea cazului Poliţiei sector 2”.

Către sfârşitul lunii august, presa avansează noi informaţii legate de moartea patriarhului. Ea face publică biografia secretă a chirurgului Ionel Sinescu, remarcând faptul că el este medic militar, care a efectuat specializări, înainte de 1989, în Statele Unite ale Americii şi Republica Federală Germania, şi este membru al ... Lojii masonice Eduard Caudella. Ca urmare a acestei descoperiri, presa s-a întrebat: ,,Patriarhul Teoctist terminat de un mason ?”

Tot cu acest prilej, ea a făcut mai multe comentarii cu privire la această relaţie ,,contra naturii”, dintre conducătorii Bisericii şi masonerie. ,,Cel mai tranşant a fost Cozmin Guşă, care a făcut deja o referire publică la interesul unor grupuri de purtători de şorţuleţ faţă de scaunul patriarhal”. Iar unele ziare au susţinut tranşant apartenenţa unor ierarhi ai Bisericii Ortodoxe la structurile acestei organizaţii oculte:

,,Catolicii au pus la zid organizaţiile masonice prin bule, iar ortodocşii prin afurisenii, dar asta nu i-a împiedicat pe înalţii prelaţi pe de o parte să semneze documentele, iar pe de alta, în culise, să schimbe straiele bisericeşti cu şorţuleţele, ca să participe la întrunirile fraţilor şi să pună în practică deciziile luate în comun. Iar frăţia masonică - consfinţită prin temute jurăminte - bate orice funcţie sau grad, în orice colţ al lumii. Biserica Ortodoxă Română interbelică a avut masoni la vârf - un patriarh, mai mulţi episcopi, vicari şi monahi. Este credibil zvonul că ieşirea din adormire a masoneriei a însemnat şi iniţierea postdecembristă a unor înalte feţe bisericeşti sau că acestea ar fi primit lumina în loji din afara graniţelor, chiar pe vremea lui Ceauşescu. Nu cred însă în deviza ,,fără politică şi religie în lojile masonice” şi consider că politica mondială de anvergură şi globalizarea sunt şi rodul contactelor masonice de culise”, consemna reporterul unui cotidian de largă circulaţie.

Să amintim că patriarhul a avut contacte cu masoneria şi alte organizaţii oculte. Precum am scris mai sus, relaţiile dintre patriarhul român şi Vatican au fost orchestrate de organizaţia ocultă Opus Dei, care este puternic conectată la politica mondială. Retragerea sa la Mânăstirea Sinaia la scurt timp după revoluţie a fost supravegheată de cunoscutul mason Gelu Voican-Voiculescu, născut în familia principelui Mihail Sturdza.

Intervievat în legătură cu moartea patriarhului, Gelu Voican-Voiculescu a declarat: ,,În ce priveşte moartea patriarhului, dacă vreţi să ştiţi părerea mea, pot spune că este greu de zis că patriarhul trebuia să moară musai în vara asta, că ar fi dat cineva un ordin, că ar putea cineva să ştie dinainte cine va fi noul patriarh … Nimeni nu este sigur că poate să ajungă patriarh imediat. Greu de presupus, pentru că asta implică nişte complicităţi … Plus că toate astea ar transpira … Eu zic că aşa a ieşit, pur şi simplu. Părerea mea este că fiecare moare când este prestabilit … Sigur că unii se pot întreba: Bine, dar atunci nu ar mai exista asasinate ?! Nu, acelea (n.r.: asasinatele) sunt instrumentele destinului”.

Apoi, la 21 mai 1999, preşedintele Emil Constantinescu i-a conferit ordinul Steaua României în grad de mare cruce pentru ,,înţelepciunea de care s-a lăsat călăuzit, fiind primul întâistătător al unei Biserici autocefale ortodoxe care l-a invitat pe papa pentru a face primul pas spre reconciliere”. Primirea acestei decoraţii presupune implicit admiterea în Ordinul naţional Steaua României, al cărei cap este preşedintele României.

Nici în moarte, patriarhul nu a ,,scăpat” de ocult. Preşedintele Traian Băsescu i-a conferit post-mortem ordinul Steaua României în grad de colan, rezervat în general şefilor de stat sau monarhilor, ,,în semn de adâncă preţuire pentru felul în care patriarhul Teoctist şi-a dedicat întreaga viaţă slujirii devotate a Bisericii Ortodoxe Române, a unităţii naţionale şi a idealului de apropiere, prin dialog, dintre toate Bisericile creştine”. Prin urmare, patriarhul s-a ,,învrednicit” de cea mai înaltă distincţie a statului român, asemenea înaintaşului său mason, patriarhul Miron Cristea. El s-a ,,învrednicit” şi ca înmormântarea sa să fie condusă de un mason ...

În final, ar fi de remarcat faptul că el este cel puţin al patrulea patriarh român care moare în împrejurări neclare, stridente pentru un ierarh ortodox, îndeosebi pentru un întâistătător al Bisericii.

Aşadar, despre ce vorbesc circumstanţele morţii sale ? Pe scurt, despre relaţiile nepotrivite ale răposatului patriarh cu cei din jur, de la cei mai apropiaţi, care au dat dovadă de o indiferenţă cumplită faţă de întâistătătorul lor, până la diverşi oameni sau organizaţii, care nu au nici cea mai mică tangenţă cu Biserica lui Hristos, ci chiar luptă împotriva ei. Precum scriam mai sus, aspectele bizare ale morţii sale au sfârşit prin a lăsa o pată de neşters chiar şi pe chipul Bisericii Ortodoxe Române. Iar cel care este ortodox în cuget şi în simţiri, nu poate decât să se mâhnească şi să mediteze cu amărăciune la situaţia în care a ajuns Patriarhia Română şi conducătorii ei.

 

* * *

 

Purtătorul de cuvânt al Marii Loji Naţionale a României este înmormântat ca un ortodox

Pe 5 august 2007, la nici o săptămână de la trecerea la cele veşnice a patriarhului Teoctist, a murit binecunoscutul actor, Florian Pittiş.

Născut în 1943, în Bucureşti, el a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa Radu Beligan în anul 1966. De-a lungul vieţii sale, a fost actor de teatru şi film, interpret de muzică folk, compozitor şi producător de emisiuni radio. A lucrat la Teatrul Bulandra, în 1992 a înfiinţat formaţia ,,Pasărea Colibri”, a susţinut la Radio Tineret emisiunea de educaţie muzicală foarte populară ,,Pittiş Show”.

Diagnosticat cu un cancer inoperabil în urmă cu un an, el a dus boala pe picioare, tăinuind-o până aproape de sfârşit. Moartea sa a relansat disputele din jurul relaţiilor dintre Biserică şi masonerie, declanşate la moartea patriarhului.

Florian Pittiş a fost purtătorul de cuvânt al Marii Loji Naţionale a României, mason cu gradul 33, cel mai mare grad în Supremul Consiliu al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat. Fiind o personalitate cunoscută şi apreciată a scenei româneşti, popularitatea sa a constituit o carte de vizită excelentă pentru promovarea masoneriei ca instituţie credibilă.

 

Stiri 36-08

Reuniune masonică. De la dreapta la stânga: Florian Pittiş,
Klaus Horneffer, Eugen Ovidiu Chirovici şi Michael Kraus

 

De asemenea, imaginea lui a slujit la negarea incompatibilităţii dintre Biserica lui Hristos şi masonerie. Astfel, la inaugurarea templului masonic de la Periş, ca şi în alte părţi, punându-şi în valoare talentul actoricesc deosebit, el a rostit rugăciunea Tatăl nostru, ca şi cum Marele Arhitect ar fi Dumnezeul creştinilor. În plus, deşi masoneria are propriile lăcaşuri de cult (n.r.: deşi neagă că ar avea o dogmă) şi ceremonii, Pittiş a fost înmormântat ca un ortodox.

Slujba de înmormântare a fost săvârşită de un sobor de preoţi de la Mânăstirea Plumbuita, în frunte cu stareţul Visarion Marinescu. În timpul slujbei, el a fost vegheat permanent de o gardă masonică alcătuită din şapte fraţi îmbrăcaţi în costume negre, care l-au şi purtat în pas tipic de ceremonie până la groapă. Fraţii masoni şi-au luat adio de la marele inspector după un ritual specific.

Florian Pittiş a fost înmormântat cu însemnele cuvenite gradului său masonic: inelul cu pecete în formă de triunghi echilateral, colanul şi mănuşile albe, care simbolizează, în tradiţia masonică, că ,,a trecut cu mâinile curate prin viaţă”. De asemenea, mass-media a relatat că ,,potrivit credinţei masonilor, sufletul ajunge în eternul Orient, locul de unde răsare soarele şi unde este aşezat Dumnezeu”.

 

Stiri 36-09

Imagine de la înmormântarea lui Florian Pittiş: preoţi ortodocşi alături de fraţi masoni

 

Aşadar, când şi când, se mai întrezăresc din spatele vălurilor tainice adevăratele crezuri ale masoneriei: închinarea la Marele Arhitect al Universului, care nu poate fi nicidecum comparat, darmite identificat cu Dumnezeu, însemnele sale oculte şi simbolistica lor, ca şi crezuri de tipul unde merge sufletul după moarte, care sunt pe cât de simple, pe atât de profunde şi grăitoare ...

În ce priveşte relaţiile dintre Biserică şi masonerie, chiar faptul că un preot a săvârşit slujbă de înmormântare pentru un mason, lucru interzis de rânduielile ortodoxe, acestea sunt de natură să ridice semne de întrebare serioase cu privire la direcţia în care se îndreaptă Ortodoxia oficială.

 

Încă o înmormântare desfăşurată în chip inedit

Tot pe 5 august 2007 a trecut la cele veşnice fostul arhiepiscop romano-catolic al Parisului, cardinalul Jean-Marie Lustiger.

El s-a născut la 17 septembrie 1926 la Paris, într-o familie de comercianţi evrei de origine poloneză, părinţii săi punându-i numele Aaron. În timpul celui de-al doilea război mondial, ambii părinţi au fost deportaţi de nazişti, mama sa murind în 1942, în lagărul de exterminare de la Auschwitz.

Tânărul Aaron a scăpat cu viaţă găsind refugiu la o familie din Orleans, în mijlocul căreia a cunoscut credinţa creştină. El a fost botezat la 25 august 1940, primind numele Jean-Marie. Îşi ia licenţa în teologie la Institutul Catolic din Paris şi în litere şi filozofie la Sorbona, iar în 1954 este hirotonit preot. În 1979, Papa Ioan Paul al II-lea îl hirotoneşte episcop de Orleans, în 1981 îl numeşte arhiepiscop al Parisului, iar în 1983 cardinal. Vreme de 24 de ani, el va fi arhiepiscopul Parisului, până la retragerea sa în 2005.

Adversar al rasismului şi antisemitismului, autor a numeroase lucrări religioase, Jean-Marie Lustiger a fost un promotor puternic şi un impuls, prin viaţa sa, pentru strângerea relaţiilor catolico-evreieşti. El a stârnit admiraţie nu numai printre creştini, ci şi în rândul evreilor şi musulmanilor. Aprecierea de care s-a bucurat în societatea franceză s-a materializat prin alegerea sa, în 1995, ca membru al Academiei franceze.

Slujba de înmormântare a înaltului prelat a avut loc pe 10 august, la Catedrala Notre-Dame din Paris. Liturghia a fost prezidată de cardinalul Paul Poupard, preşedinte al Consiliului Pontifical al Culturii, înconjurat de numeroşi cardinali şi episcopi, iar slujba propriu-zisă de actualul arhiepiscop al Parisului, Andre Vingt-Trois. Aceasta din urmă s-a desfăşurat într-un mod cu totul inedit.

Stiri 36-10Ceremonia a debutat cu rugăciunea evreiască pentru morţi, citită la intrarea în catedrală de un văr al cardinalului. Pe tot parcursul slujbei, el a fost lăudat ca un simbol al reconcilierii şi dialogului interreligios. Papa Benedict al XVI-lea a transmis un mesaj, numindu-l ,,o mare personalitate a Bisericii Franceze” şi subliniind că ,,fidel originilor sale, el a contribuit într-un mod deosebit de semnificativ la dialogul frăţesc dintre creştini şi evrei”.

 

Cardinalul Jean-Marie Lustiger

 

La rândul său, arhiepiscopul Vingt-Trois i-a adus un omagiu: ,,El a introdus acele documente decisive în dezvoltarea relaţiilor dintre evrei şi creştini, pe care doar el le-ar fi putut iniţia”.

Însuşi Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei şi întregii Rusii a transmis un mesaj de condoleanţe arhiepiscopului Vingt-Trois: ,,Întreaga viaţă a acestui ierarh deosebit al Bisericii Romano-Catolice a fost marcată de deschiderea pastorală faţă de oameni, de o gândire profundă şi de entuziasm pentru dialogul cu oameni de alte credinţe şi convingeri. (…) Transmiteţi tuturor celor care l-au cunoscut şi iubit asigurările mele de sprijin şi rugăciunile mele pentru sufletul său”.

Dincolo de moarte, ultimul gest revelator al cardinalului a fost cererea sa de a se plasa în catedrală o placă de marmură cu inscripţia: ,,M-am născut evreu. Am primit numele bunicului meu din partea tatălui, Aaron. Creştin prin credinţă şi prin botez, am rămas un evreu, aşa cum au făcut-o apostolii” ...

Iată încă o dovadă a chivernisirii extrem de iscusite a unor personalităţi, precum cea a lui Florian Pittiş sau Jean-Marie Lustiger. În vreme ce Florian Pittiş a fost masonul ,,ortodox”, dovedind prin aceasta compatibilitatea dintre cele două apartenenţe – la ideologia masonică şi la spaţiul ortodox –, Jean-Marie Lustiger a fost creştinul prin credinţă şi prin botez, care a rămas evreu. În fapt, prin astfel de oameni este propovăduit un pseudo-creştinism, care Îl neagă pe Hristos, dar care, într-un ,,cuget” cu toate religiile şi filozofiile pământului, construieşte un nou Turn al Babilonului.

 

Surse selective
1. Curentul, 1 august 2007, ,,Anchetă privind moartea patriarhului !”
2. Ziua, 1 august 2007, ,,Patriarhul politic. Alegerea întâistătătorului Bisericii Ortodoxe se află la mâna mediului politic şi de afaceri din România”
3. Gândul, 1 august 2007, ,,Cea mai înaltă distincţie a României, post-mortem, patriarhului Teoctist”
4. Evenimentul zilei, 2 august 2007, ,,Era Dumnezeul nostru”
5. Ziua, 3 august 2007, ,,Bartolomeu I al Constantinopolului va conduce ceremonia”
6. Ziua, 3 august 2007, ,,Acuzaţie capitală !”
7. România liberă, 4 august 2007, ,,Comisia de disciplină a Colegiului Medicilor s-a autosesizat. Moartea Patriarhului, anchetată medical”
8. Ziua, 4 august 2007, ,,Şoferul şi apropiatul patriarhului timp de 21 de ani dezvăluie pentru ZIUA ultimele ore din viaţa P.F. Teoctist şi modul în care a fost tratat întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române”
9. România liberă, 7 august 2007, ,,Concurent neloial pentru Dumnezeu”
10. Gardianul, 8 august 2007, ,,Spălarea la faţă. Colegiul Medicilor calcă pe cadavre ca să-l scoată basma curată pe colegul Sinescu”
11. Ziua, 8 august 2007, ,,Colegiul Medicilor Bucureşti - avocatul lui Sinescu”
12. Libertatea, 13 august 2007, ,,Va face minuni Teoctist ?”
13. Ziua, 14 august 2007, ,,ZIUA a descoperit încă o minciună din şirul servit de echipa Sinescu-Tulbure: Patriarhul Teoctist nu a fost operat prin rezecţie endoscopică, ci prin operaţie deschisă, împotriva voinţei sale”
14. Ziua, 16 august 2007, ,,Patriarhia confirmă: a existat o tăietură”
15. Curentul, 17 august 2007, ,,Daniel al Moldovei ascunde adevărul despre moartea patriarhului”
16. Curentul, 20 august 2007, ,,Slujbaşii lui Daniel Ciobotea, atac la «Curentul»”
17. România liberă, 21 august 2007, ,,Operaţia endoscopică a patriarhului putea fi înregistrată video”
18. Cotidianul, 22 august 2007, ,,Dosarul de cadre al patriarhului Teoctist”
19. Gardianul, 23 august 2007, ,,Poliţia se face că anchetează cazul morţii patriarhului. Anchetele Ministerului Sănătăţii, Colegiului Medicilor şi Procuraturii, îngropate alături de Teoctist”
20. Cotidianul, 23 august 2007, ,,Dumnezeu nu bate cu dosarul”
21. Ziua, 24 august 2007, ,,Filmul morţii patriarhului”
22. Curentul, 27 august 2007, ,,Patriarhul Teoctist, «terminat» de un mason ?”
23. Adevărul literar & artistic, 29 august 2007, ,,Agenda publică a Bisericii”
24. Evenimentul zilei, 6 mai 2006, ,,Mafia lui Dumnezeu”
26. România liberă, 6 august 2007, ,,Florian Pittiş s-a stins din viaţă”
27. România liberă, 7 august 2007, ,,Pittiş şi Teoctist au stat de vorbă înainte de ultimul lor drum”
28. România liberă, 8 august 2007, ,,Pittiş, condus cu aplauze şi cântece pe ultimul drum”
29. www.protv.ro, 8 august 2007, ,,Florian Pittiş a fost îngropat cu toate însemnele masonice”
30. www.trinitas.ro, 6 august 2007, ,,Papa i-a adus un ultim omagiu cardinalului francez Lustiger”
31. www.trinitas.ro, 6 august 2007, ,,Fostul arhiepiscop al Parisului a trecut la cele veşnice”
32. www.interfax.ru, 8 august 2007, ,,Alexy II appreciates worldwide reputation of Cardinal Lustiger”
33. www.christiantoday.org, 10 august 2007, ,,France buries Jewish-Catholic Cardinal Convert”
34. www.orthodoxie.com, 11 august 2007, ,,Participation orthodoxe à la messe des funérailles du cardinal Jean-Marie Lustiger”
35. www.trinitas.ro, 11 august 2007, ,,Funeraliile cardinalului Jean-Marie Lustiger, în Catedrala «Notre Dame» din Paris”
36. Adevărul, 7 august 2007, ,,S-a stins din viaţă cardinalul Jean-Marie Lustiger, arhiepiscopul Parisului”

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 36/iulie-august 2007

 

 

 

PARTEA A II-A

Alegerea noului întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române (I)

 

După trecerea la cele veşnice a patriarhului Teoctist, eveniment marcat de implicarea unor forţe oculte în problemele interne ale Bisericii, ierarhii ortodocşi şi-au continuat netulburaţi coabitarea şi colaborarea cu acestea. Mai mult, ei s-au făcut apostolii intereselor unor astfel de forţe în sânul Bisericii, intrând ei înşişi în rândurile acestora şi devenind membri cu drepturi depline şi de rang înalt.

Ultimele evenimente de pe scena românească evidenţiază această asociere nefirească dintre Biserică şi diferite cercuri oculte. Vom încerca să prezentăm în continuare câteva dintre acestea, lăsând faptele să vorbească de la sine.

 

Cine şi cum are acces la pârghiile puterii în Biserica Ortodoxă Română, sau cine influenţează alegerea întâistătătorului Bisericii

Primul şi cel mai important dintre evenimentele care a stat sub semnul ocultului a fost alegerea noului întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române. La foarte scurt timp după moartea patriarhului Teoctist, mass-media a început să creeze scenarii de succesiune, nominalizând candidaţi, prezentând biografii, jocuri de interese, făcând pronosticuri şi afirmând că ,,alegerea ar putea fi influenţată politic”.

Jurnaliştii români au zugrăvit o stare de aservire a conducerii Bisericii Ortodoxe politicului: ,,Când se pregăteşte numirea noului patriarh, dependenţa acestei instituţii de clasa politică şi de zona de afaceri e mai vizibilă ca oricând. Într-un fel ciudat, feţele bisericeşti importante nu au nici un fel de independenţă. Depind de oamenii bogaţi care prin contribuţiile lor au reuşit să cumpere sprijinul episcopilor. Nu e nici un mister, Sfântul Sinod va juca aşa cum vor dori sponsorii, iar miza supremă este ca feţele şi numele acestor sponsori să rămână ascunse publicului. În aceste zile se hotărăşte cine va conduce Biserica Ortodoxă Română pentru mulţi ani de acum înainte şi cred că această alegere nu o vor face înalţii ierarhi. Nu-mi dau seama dacă e rău sau bine, dar dependenţa Bisericii de clasa politică e o realitate. Una pe care preoţii au acceptat-o şi cu care mulţi dintre ei se mândresc”.

Mai importantă decât această aservire a ierarhilor ortodocşi lumii politice este accesul nemijlocit al ultimei la procesul de alegere a patriarhului. Potrivit statutului de funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, întâistătătorul este ales de Colegiul Electoral Bisericesc (CEB), prin vot secret, dintre 2 sau 3 candidaţi desemnaţi de Sfântul Sinod. Acest organism, CEB, este alcătuit din membrii Sfântului Sinod, reprezentanţii eparhiilor în Adunarea Naţională Bisericească (un cleric şi doi mireni din fiecare eparhie), decanii facultăţilor de teologie şi directorii seminariilor teologice liceale (câte unul pentru fiecare mitropolie).

 

Stiri 37-6

Aula Palatului Patriarhiei Române, 30 septembrie 2007
Şedinţa solemnă a Sfântului Sinod al BOR de prezentare
a mesajelor oficiale de felicitare a noului patriarh

 

Referitor la prezenţa mirenilor în CEB, presa nota: ,,Principala problemă este că dintre laici 63 – aproape trei sferturi – sunt conectaţi la mediul politic. (...) Printre cei care vor alege, în mod secret, întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române se află oameni controversaţi, unii dintre ei cercetaţi penal pentru corupţie”.

După apariţia în mass-media a numelor unora dintre aceştia, Sfântul Sinod nu a mai dat publicităţii lista completă a membrilor CEB. La solicitarea expresă a preşedintelui Clubului Român de Presă, jurnalistul Cristian Tudor Popescu, de a publica lista, în 2 august a.c., biroul de presă al Patriarhiei Române a răspuns printr-o declaraţie, în care preciza decizia Sfântului Sinod: ,,Comunicarea numelor membrilor CEB nu se poate face decât cu consultarea şi acordul respectivelor persoane”.

Acest răspuns l-a determinat pe Cristian Tudor Popescu să se întrebe: ,,Refuzul informării credincioşilor în legătură cu alegerea noului patriarh loveşte în prestigiul pe care trebuie să-l aibă cel ales – capul Bisericii, pus de o cabală, prin aranjamente obscure, de electori din umbră, între care laici amestecaţi în tot felul de combinaţii politice ? Cu ce drept aceştia pot să-şi ascundă identitatea – e de ruşine, e de rău ce fac sau sunt ofiţeri acoperiţi ? Biserica Luminii se transformă în Biserica Umbrei ?”

 

Politicienii pariază pe mitropolitul Daniil

Înainte de alegerea propriu-zisă, politicienii au făcut o sumedenie de declaraţii, exprimându-şi deschis, de-a dreptul zgomotos, ,,preferinţele electorale”. Şi mai notabil este faptul că tot spectrul politic a avut o preferinţă unică, că ,,de la stânga la dreapta politicienii pariază pe Daniil”.

Cotidianul a făcut un sondaj printre politicieni, remarcând: ,,Majoritatea liderilor PSD cu care am stat ieri (n.r.: 31 iulie) de vorbă pariază pe Daniil. «Intră cu şanse de 100%», ne spunea ieri unul dintre liderii PSD, care se declara «prietenul» mitropolitului Moldovei. «Daniil se implică foarte mult în problema socială şi asta îl face un candidat serios», ne spunea un alt lider PSD. Liberalii înclină balanţa tot către Î.P.S. Daniil. Ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu, e prieten bun cu mitropolitul Moldovei, cei doi ştiindu-se încă de pe vremea în care activau la Geneva, pe două zone diferite. Democraţii păreau ieri cel mai puţin interesaţi de problema succesiunii. Surse din PD ne-au declarat că «de problemă se ocupă preşedintele». Iar Băsescu părea ieri înclinat să creadă că viitorul patriarh al României va fi Î.P.S. Daniil, susţin surse din Administraţia Prezidenţială”. Iar ,,liderul deputaţilor PRM, Lucian Augustin Bolcaş (n.r.: mason), consideră că alegerea nu va fi politică, dar îl indică drept succesor al patriarhului pe Mitropolitul Moldovei, Daniil”.

 

Masonii din Adunarea Naţională Bisericească ,,i-au făcut lobby mitropolitului Daniil”

O altă forţă cu putere de decizie în alegerea întâistătătorului Bisericii, aflată mână în mână cu lumea politică, dar mai discretă decât aceasta, este masoneria. De altfel, o parte impresionantă din ,,jucătorii” de pe scena politică românească sunt masoni, ne informează mass-media: ,,Majoritatea activiştilor PCR şi UTC de rangul doi s-au convertit imediat după revoluţie la masonerie, aceasta fiind o metodă de a accede la putere şi de spălare a păcatelor. (...) Există indicii că noii capi politici ai serviciilor secrete au fost investiţi în funcţii tot pe filieră masonică”.

În plus, în Adunarea Naţională Bisericească există o serie de membri care sunt cunoscuţi ca aparţinând masoneriei. Unul dintre aceştia este vicepreşedintele Partidului Democrat, Sorin Frunzăverde, care a fost desemnat în noiembrie 2005, la alegerea mitropolitului Ardealului, ,,bărbat de încredere” de către episcopul Laurenţiu Streza, la numărarea voturilor.

Pe 3 august a.c., Sorin Frunzăverde a declarat că viitorul patriarh va fi mitropolitul Moldovei şi Bucovinei: ,,Eu cred, conform cutumei şi pregătirii ecleziastice, că mitropolitul Daniil va fi viitorul patriarh”. ,,Întrebat pe ce se bazează când face asemenea declaraţii, liderul democrat a spus că «mă bazez pe propriile mele cunoştinţe»”.

În aceeaşi zi, în cotidianul Ziua, conducătorul Partidului Iniţiativa Naţională (PIN), Cozmin Guşă, dezvăluia numele masonilor din Adunarea Naţională Bisericească: ,,Sorin Frunzăverde, Marian Miluţ, Dorel Onaca şi ceilalţi care nu îmi vin în minte acum, toţi sunt masoni. Din punctul meu de vedere, principalul pericol nu este acela că alegerea noului patriarh va fi politizată, ci că aceasta va fi masonizată, ori nu este normal, fiindcă niciodată în tradiţia Bisericii Ortodoxe Române, aceasta nu a fost controlată de masonerie. Cred că orice influenţă masonică va fi devastatoare pentru Biserica Ortodoxă, fiindcă o va îndepărta de la misiunea ei sacră de a urma dreapta credinţă şi o va orienta spre lucruri necurate”.

Partidul lui Cozmin Guşă a dat un comunicat în care preciza că ,,unii masoni, membri ai comisiilor din Adunarea Naţională Bisericească, precum şi din Adunarea Eparhială a Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştiului, au desfăşurat în ultimele zile un lobby printre persoanele care au drept de vot pentru alegerea noului patriarh, pentru a încuraja alegerea unui candidat care «ar fi mai apropiat de valorile masonice decât alţi candidaţi». Cea mai flagrantă apare atitudinea domnului Sorin Frunzăverde care, în numele organizaţiei masonice din care face parte şi beneficiind de influenţa conferită şi de poziţiile politice sau administrative pe care le-a deţinut, coordonează în mod direct cea mai mare parte din acţiuni”. În consecinţă, liderul PIN a cerut conducătorului Marii Loji Naţionale a României, Eugen Ovidiu Chirovici, să se delimiteze de aceste acţiuni de influenţare a votului. Cotidianul citat a precizat, de asemenea, numele potenţialului candidat pentru care masonii fac lobby: mitropolitul Daniil.

Pe de altă parte, referindu-se la implicarea masoneriei în problemele Bisericii, România liberă scria: ,,Cunoscătorii mai spun că nu poţi face jocurile într-o zonă care îţi este complet ostilă şi în care nu ai capete de pod. Iar aceste capete de pod din Biserică pot fi sau înalţi prelaţi iniţiaţi în masonerie, sau ofiţeri acoperiţi, plantaţi anterior în BOR, activaţi mai de mult sau păstraţi pentru astfel de momente. Nemaivorbind despre faptul că masoneria română, la rându-i, este suspectată că ar avea printre fraţi numeroşi ofiţeri – activi, acoperiţi/deplin conspiraţi sau rezervişti” ...

Afirmaţii pentru care un alt jurnalist, Carol Hârşan, aducea dovezi: ,,În ultimii ani, un fenomen interesant a marcat viaţa politico-spirituală românească: o apropiere insidioasă, dar tenace, deşi aparent fără un demers programatic, a unor personalităţi din clerul înalt din Biserica Ortodoxă, de segmente declarat masonice, în speţă, de masoneria recunoscută oficial. Este vorba de episcopi şi mitropoliţi, membri ai Sfântului Sinod, dar şi de reprezentanţi ai clerului mijlociu. Ca personalităţi clericale invocate insistent în ultimii ani şi din a căror agendă relaţiile cu masoneria au devenit un loc comun, îi cităm pe: Î.P.S. Pimen Suceveanul – templier şi afiliat la Loja ,,Fiii coloniei lui Traian” din nordul Moldovei, Î.P.S. Teofan al Olteniei – în relaţie cu Loja ,,Armonia” din Craiova, Î.P.S. Ambrozie Sinaitul – Loja ,,Armonia” din Craiova, Î.P.S. Teodosie Tomitanul – sub oblăduirea Lojii ,,Ovidius” din Constanţa, Î.P.S. Daniil al Moldovei şi Bucovinei, P.S. Ioan Sălăjeanul al Covasnei şi Harghitei şi P.S. Sofronie de Gyula – în relaţie cu loji maghiare. Despre P.S. Vicenţiu Ploieşteanul, părerile sunt radical împărţite ...”.

În plus, răposatul George Munteanu, multă vreme al doilea om în Marea Lojă Naţională a României, înmormântat cu sobor de 7 preoţi şi cu participarea P.S. Gherasim Putneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a purtat mai multe discuţii cu patriarhul Teoctist.

 

A treia forţă care a avut acces la pârghiile puterii în Biserica Ortodoxă Română

Alături de politicienii din lumina reflectoarelor şi masoneria, care îşi face simţită pe zi ce trece prezenţa şi influenţa în societatea românească contemporană, se află aparatul fostului regim comunist de securitate a statului. Aparent anihilat după evenimentele din 1989, sau direcţionat către alte sfere de interes, el continuă să existe şi să urmărească atingerea de diverse scopuri. Dosarele date publicităţii de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Statului (CNSAS) relevă, fără putinţă de tăgadă, colaborarea multor ierarhi ortodocşi cu securitatea, dar şi a numeroşi mireni, dintre care unii ocupând poziţii respectabile în societate.

Astfel, presa a dezvăluit amănunte din dosarele următorilor ierarhi: Mitropolitul Nicolae al Banatului, Arhiepiscopul Andrei de Alba-Iulia, Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor (după unele surse, ofiţer) colaborator al securităţii şi Direcţiei de Informaţii Externe (DIE), Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, Episcopul Gherasim al Râmnicului, Episcopul Timotei al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, Episcopul Calinic al Argeşului şi Muscelului (după unele surse, ofiţer), Episcopul-vicar Visarion al Sibiului (DIE), Episcopul Casian al Dunării de Jos (DIE), Episcopul Ioachim al Huşilor, Episcopul Epifanie al Buzăului şi Vrancei etc.

În plus, ,,există indicii şi consemnări în diferite dosare că, în urma colaborării cu Securitatea, aceşti ierarhi (n.r.: o parte din cei enumeraţi mai sus) au fost propuşi pentru a avansa în structurile Bisericii”.

Mai sunt o serie de ierarhi, care au avut legături cu securitatea, dar ale căror dosare au fost distruse pe 23 decembrie 1989. Surse din CNSAS au afirmat că ar exista o notă a Serviciului de Informaţii Externe, care cuprinde numele a 16 ierarhi ale căror dosare au fost distruse, printre aceştia numărându-se Mitropoliţii Daniil al Moldovei şi Bucovinei, Teofan al Olteniei şi Laurenţiu al Ardealului, Arhiepiscopul Nifon al Târgoviştei şi Arhiepiscopul Ioan Robu, conducătorul Bisericii Romano-Catolice.

Analistul politic Stelian Tănase comenta acest fenomen: ,,Distrugerea dosarelor de securitate ale înalţilor ierarhi a fost prima urgenţă în zilele de 22-24 decembrie 1989. Această grabă arată importanţa acestei arhive pentru fosta Securitate, deoarece ei ştiau că în Germania populaţia a blocat arhivele STASI. Biserica era infestată de informatori în perioada comunistă şi mulţi preoţi şi-au datorat cariera colaborării cu Securitatea”.

Dinu Zamfirescu, preşedintele INMER, spunea: ,,Ierarhia BOR a sprijinit din plin regimul Ceauşescu. S-a dovedit ulterior că înalţi ierarhi au colaborat cu Securitatea. Probabil că unii dintre ei erau chiar ofiţeri şi de aceea trebuiau protejaţi prin distrugerea dosarelor”.

Mitropolitul Nicolae al Banatului, un ,,expert” în domeniu, susţinea: ,,Nu ştiu dacă cineva din oamenii Bisericii ar putea spune că n-are un dosar. Poate cei mai tineri, dar toţi cei care am trecut printr-o anumită perioadă de timp avem dosarul nostru”.

Presa a mai precizat un aspect al acestei probleme, în mai multe rânduri. Istoricul Marius Oprea declara pentru BBC: ,,Există posibilitatea ca înalţii ierarhi ai Bisericii care au lucrat înainte pentru Securitate, acum să lucreze pentru servicii, şi din acest motiv dosarele lor au fost ţinute la secret”. Mircea Dinescu afirma: ,,Unii (n.r.: ierarhi) au circulat foarte mult în străinătate, alţii ar putea fi încă activi, aici e toată drama”. Alte surse din CNSAS, citate de Adevărul, au susţinut: ,,Pimen şi Calinic nu mai sunt ofiţeri acoperiţi şi, ca urmare, s-au primit dosarele lor. Probabil că cei cărora li s-au distrus dosarele mai sunt în sistem”.

 

Mitropolitul Moldovei a fost susţinut chiar şi de criticii cei mai aprigi ai Bisericii

Ceea ce este însă cu totul surprinzător este faptul că Mitropolitul Daniil al Moldovei şi Bucovinei a fost susţinut de multe alte personalităţi şi grupuri ale societăţii civile româneşti, care s-au remarcat, în ultimii 17 ani, ca opozanţi înverşunaţi ai Bisericii Ortodoxe Române. Printre aceştia se numără Alina Mungiu-Pippidi, Gabriel Andreescu, Vladimir Tismăneanu, cea mai mare parte a Grupului pentru Dialog Social şi a Colegiului Noua Europă.

 

 

Stiri 37-7

Ceremonia de înscăunare a noului întâistătător al BOR, 30 septembrie 2007
În imagine, în partea stângă, ierarhi ortodocşi, iar în partea dreaptă,
reprezentanţi ai Bisericii Catolice, Copte etc

 

Gabriel Andreescu, membru al Asociaţiei Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă (a se vedea serialul nostru Reînvierea iconoclasmului ca prim pas în prigonirea creştinismului în România), a scris un articol pe marginea alegerii patriarhului, care a fost comentat în cotidianul Curentul: ,,Care este miza competiţiei pentru scaunul patriarhal ? Nimic nu mi se pare mai explicativ pentru această întrebare decât frapanta analogie dintre cei doi ierarhi şi aşezarea pe eşichier a perechilor lor politice la începutul anilor ’90. Ca şi atunci, înfruntarea se duce între fracţiuni de moştenitori ai regimului. Una, care acceptă inevitabilitatea intrării României într-o lume a democraţiilor, dar pe cât se poate, în condiţiile controlate acasă. Cealaltă fracţiune exprimă resurecţia naţionalismului ceauşist violent şi vulgar. Ne aflăm în faţa unei confruntări de tip Ion Iliescu şi Vadim Tudor (sau Funar)”. Mergând mai departe cu comparaţia, Gabriel Andreescu îl identifică pe ,,discretul”, ,,eficientul”, ,,diplomatul” Daniil al Moldovei cu echilibratul Iliescu. Daniil al Moldovei a ales atunci, în 1996, să fie alături de Ion Iliescu. Şi acum este susţinut tot de frontul ideologic creat la umbra lui Iliescu”.

Aceste personalităţi ale elitei româneşti au în comun o ură ,,viscerală” faţă de Biserica Ortodoxă Română, pe care au pus-o la zid ori de câte ori au avut ocazia, prin campanii abjecte. Oare omul pe care au ales să-l propulseze va iniţia în Biserică reformele dorite de ei ? Reforme care, cel mai probabil, vor preschimba cu totul acea imagine a Bisericii Ortodoxe, pe care ei o urăsc atât de mult ?

 

* * *

 

Ca urmare a acestor ,,apartenenţe”, interese oculte şi jocuri de culise, alegerea întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române a semănat izbitor cu o campanie electorală politică, cu momente tensionate şi răsturnări de situaţie, plină de şantaje, diversiuni, ambiţii, plata unor poliţe, negocieri, presiuni, intervenţii politice, masonice etc. ,,În joc e o miză considerabilă: controlul puterii într-una dintre cele mai ample, mai ramificate, mai influente, mai prospere instituţii din ţară”.

Presa românească remarca: ,,De mult n-am văzut o campanie mai murdară. Nici măcar în lumea politică n-am întâlnit aşa ceva, deşi este cunoscută pentru «moralitatea» de care dă dovadă. Cui foloseşte o astfel de campanie iresponsabilă, ce nu face altceva decât să aducă deservicii Bisericii, instituţie care ocupă primul loc în rândul românilor în ceea ce priveşte credibilitatea. Creştinilor în nici un caz”.

 

Semnificaţia votului din 12 septembrie 2007

Ţinând cont de cele expuse mai sus, era de aşteptat ca din urnă să iasă ,,cine trebuie”, anume Mitropolitul Daniil al Moldovei şi Bucovinei. Acesta a câştigat alegerile în cel de-al doilea tur de scrutin, cu 95 de voturi faţă de 66 primite de Mitropolitul Bartolomeu al Ardealului.

Jurnaliştii, ca şi politicienii, au afirmat că, prin alegerea făcută, Biserica Ortodoxă Română ,,intră într-o altă epocă, europeană, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană”, iar ,,noul patriarh e tânăr, ambiţios şi susţinut de mediul de afaceri şi de cel politic. El va aduce un suflu nou în Biserică”.

,,Votul Colegiului Electoral Bisericesc înseamnă un vot dat reformei, un vot dat viitorului Bisericii. Pentru că într-o Românie integrată în marea familie europeană, Biserica reprezentând instituţia divino-umană nu putea să facă notă discordantă”. Într-adevăr, într-o Românie membră a Uniunii Europene, ale cărei instituţii sunt de sorginte masonică, era necesară aservirea Bisericii sale, prin alegerea unui întâistătător ,,mai apropiat de valorile masonice”.

Sorin Frunzăverde declara: ,,Pentru noi este o bucurie ca întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române este un eminent teolog, un om erudit şi un bun conducător. Cred că va face acelaşi lucru şi în calitate de patriarh. Sunt convins că linia de reformare şi modernizare a Bisericii va fi continuată, după cum sunt convins că va şti să lucreze cu toate eparhiile. Va fi un patriarh al acestui început de mileniu”.

 

Surse selective
1. Ziua, 1 august 2007, ,,Patriarhul politic. Alegerea întâistătătorului Bisericii Ortodoxe se află la mâna mediului politic şi de afaceri din România”
2. Cotidianul, 1 august 2007, ,,De la stânga la dreapta, politicienii pariază pe Î.P.S. Daniel”
3. Evenimentul zilei, 1 august 2007, ,,Patriarhul României, votat de Frunzăverde, Miluţ şi Onaca”
4. Gândul, 1 august 2007, ,,Cum se alege patriarhul”
5. Ziua, 3 august 2007, ,,Ei îl aleg pe patriarh”
6. Gândul, 4 august 2007, ,,Biserica Umbrei”
7. Ziua, 4 august 2007, ,,Masonii din Adunarea Naţională Bisericească”
8. Adevărul, 4 august, 2007, ,,Frunzăverde: Mitropolitul Daniel va fi viitorul patriarh”
9. Adevărul, 4 august 2007, ,,Jocuri de culise pentru stabilirea succesorului”
10. Evenimentul zilei, 6 august 2007, ,,Spuse pe şleau: Alegerea patriarhului şi masoneria”
11. Ziua, 6 august 2007, ,,Incompatibilitatea dintre Ortodoxie şi masonerie”
12. România liberă, 7 august 2007, ,,Viitorul prea fericit, votat şi de prieteni, şi de duşmani”
13. România liberă, 7 august 2007, ,,Concurent neloial pentru Dumnezeu”
14. Gândul, 7 august 2007, ,,Călcându-şi cuvântul dat în faţa enoriaşilor. Biserica ţine sub zece lacăte numele electorilor «civili» ai noului patriarh”
15. Ziua, 11 septembrie 2007, ,,Portretul viitorului patriarh”
16. Evenimentul zilei, 13 septembrie 2007, ,,Daniel Înnoitoru”
17. Curentul, 12 septembrie 2007, ,,Nu votaţi cu antihristul !”
18. Gazeta de Oradea, 30 octombrie 2006, ,,Frăţia puterii masonice”
19. Averea, 29 octombrie 2005, ,,Masonii din Biserică”
20. Cotidianul, 8 august 2007, ,,A fost securist viitorul patriarh ? CNSAS va verifica dosarele înalţilor prelaţi ai BOR”
21. România liberă, 29 august 2007, Dosarele înalţilor ierarhi intră în faza finală”
22. Adevărul, 29 august 2007, ,,Dosariada sutanelor”
23. Ziua, 29 august 2007, ,,Verdicte de colaborare”
24. Curentul, 17 octombrie 2007, ,,CNSAS confirmă: Patriarhul Daniel nu a fost colaborator al Securităţii”
25. România liberă, 17 octombrie 2007, ,,Încă un înalt ierarh deconspirat - Calinic a colaborat cu Securitatea. Dosarele patriarhului Daniel şi mitropolitului Teofan aflate în custodia serviciului de spionaj comunist au ars în Revoluţia din 1989”
26. www.bbc.co.uk, 14 august, 2007, ,,CNSAS a solicitat SIE şi SRI dosarele ierarhilor ortodocşi”
27. Evenimentul zilei, 23 octombrie 2007, ,,C-aşa turna mitropolitul”

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 37/septembrie-octombrie 2007

 

 

 

PARTEA A III-A

Alegerea noului întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române (II)

 

Ce mărturiseşte biografia noului întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române

O trecere în revistă a biografiei noului patriarh dezvăluie lucruri interesante. Pe numele de mirean Dan-Ilie Ciobotea, el s-a născut la 22 iulie 1951 în localitatea Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş. A absolvit Facultatea de Teologie din Sibiu în 1974 şi şi-a susţinut doctoratul în teologie ortodoxă în 1976, sub îndrumarea părintelui Dumitru Stăniloae.

În 1976, a plecat în străinătate unde şi-a petrecut următorii 12 ani. Mai întâi, a studiat la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg, unde a obţinut un doctorat în teologie protestantă (1979) şi la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Freiburg im Breisgau, unde a realizat un doctorat în teologie catolică (1980). În perioada 1980-1988, a fost lector la Institutul Ecumenic Bossey, iar din 1986 şi director-adjunct al institutului. În acest timp, devine profesor asociat la Geneva şi Fribourg, Elveţia.

A participat la numeroase întruniri ecumeniste în Europa şi America, dintre care cele mai importante sunt: cea de-a VI-a Adunare Generală a Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) de la Vancouver, Canada (1983), a condus delegaţia BOR la cea de-a VII-a Adunare Generală a CMB de la Canberra, Australia (1991), în Republica Federală Germană (1982-1983), Statele Unite ale Americii (de două ori în 1979) etc. Această libertate de mişcare de care s-a bucurat profesorul de teologie Ciobotea, ca şi distrugerea dosarului său pe 23 decembrie 1989, arată care erau relaţiile sale cu securitatea statului român. Mircea Dinescu scria: ,,Mulţi dintre înalţii prelaţi plimbaţi prin străinătate pe vremuri nu au nici un fel de dosar, nici de urmărire măcar. E cam suspectă această puritate. S-ar putea să aflăm, ca în cazul unor politicieni, că nu au dosar şi să fie de fapt ofiţeri acoperiţi”.

La 6 august 1987, profesorul Ciobotea este tuns în monahism la Mânăstirea Sihăstria, primind numele de Daniil şi urcă cu repeziciune treptele clericale până la cea de protosinghel. În 1988, el revine în ţară, unde, începând cu 1 septembrie al aceluiaşi an, este numit consilier patriarhal şi director al sectorului ,,Teologie contemporană şi dialog ecumenic” şi conferenţiar la Institutul Teologic din Bucureşti. După 1989, devine preşedintele Grupului de reflecţie pentru înnoirea Bisericii, din care făceau parte: profesorul Dumitru Stăniloae, preotul Constantin Galeriu, arhimandritul Ilie Cleopa, arhimandritul Iustin Marchiş şi pe atunci arhimandritul Bartolomeu Anania.

Pe 20 ianuarie 1990, ca urmare a presiunilor grupului şi nu numai, patriarhul Teoctist este nevoit să se retragă la Mânăstirea Sinaia, de unde revine la conducerea Bisericii înainte de Sfintele Paşti. În această perioadă, Biserica va fi condusă de Mitropolitul Nicolae al Banatului, în calitate de locţiitor al patriarhului. Propovăduitor fervent al ecumenismului şi colaborator al securităţii vreme de 39 de ani, remunerat pentru ,,informaţiile” pe care le dădea şi recompensat, de asemenea, cu avansarea în ierarhia Bisericii, mitropolitul Nicolae Corneanu a jucat un rol cheie în cele câteva luni în care s-a aflat la conducerea BOR.

În dosarul său, publicat în Monitorul oficial, el este lăudat de ofiţerii care îl aveau în subordine pentru fidelitatea şi felul în care îşi îndeplinea misiunile:

,,Ca urmare a atitudinii sale pozitive atât cu organele securităţii, cât şi cu organele departamentului cultelor, precum şi cele administrative locale (regiunea Banat) în anul 1962, a fost promovat în funcţia de mitropolit al Banatului în locul lui /.../. Pe plan intern în principal a fost folosit pentru reducerea activităţii religioase în eparhia Banatului, indicându-i-se şi luând o serie de măsuri în acest sens (înlocuirea elementelor prea fanatice şi a celor compromişi care funcţionau în cadrul aparatului de conducere al eparhiei, înlocuirea unor cadre didactice în cadrul seminarului teologic din Caransebeş, reducerea numărului de elevi, comasarea unor parohii şi reducerea numărului de preoţi etc).

Este de menţionat că toate aceste probleme au fost discutate cu el în prealabil, unele măsuri fiind propuse chiar de agent. (...) Se manifestă ca unul ce nu crede în preceptele şi dogmele bisericeşti fiind convins că biserica a fost întotdeauna un mijloc de înşelare a maselor populare”.

Ca urmare a activităţii sale, securitatea l-a numit pe mitropolitul Nicolae ,,ateul lui Dumnezeu”. În calitatea sa de locţiitor al patriarhului, la sinodul din 14-16 februarie 1990, îl propune pe protosinghelul Daniil Ciobotea pentru a fi hirotonit întru arhiereu. La 4 martie 1990, acesta este hirotonit episcop şi numit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul Lugojanul. După numai câteva luni, la 7 iunie 1990, episcopul Daniil este numit arhiepiscop al Iaşiului şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, scaunul Moldovei fiind vacant din 1986, de la alegerea patriarhului Teoctist, devenind ... al doilea om ca poziţie în ierarhia Bisericii Ortodoxe Române.

Anterior alegerii sale ca întâistătător, în august 2007, mitropolitul Nicolae Corneanu a vorbit despre faptul că el a fost unul dintre cei care l-au propulsat pe mitropolitul Daniil al Moldovei: ,,Cel care ar fi mai îndreptăţit, datorită calităţilor pe care le are şi a experienţei pe care a dobândit-o, ar fi actualul mitropolit al Moldovei. (...) Îl cunosc, a pornit de aici, din mitropolia noastră. Eu l-am recomandat când şi-a început studiile teologice. De asemenea, l-am susţinut pe urmă pentru că îl cunoşteam”.

Presa a remarcat ascensiunea sa rapidă, notând: ,,Daniil are un palmares ecleziastic de invidiat. Tuns în monahism la vârsta de 36 de ani, el a avut o evoluţie fulgerătoare. În numai doi ani a trecut de la stadiul de protosinghel la cel de arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei. Înainte de a-şi dedica viaţa Bisericii, Daniil şi-a petrecut anii ’80 aproape exclusiv în Occident, unde a schimbat banca de student cu catedra de studii teologice, fapt suprinzător într-o perioadă când se obţinea cu mare dificultate un paşaport”.

Ca mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, el a pus în aplicare în eparhia sa ceea ce a învăţat în Apusul eretic şi apostat, străduindu-se să alinieze Biserica Ortodoxă Română la curentele de gândire contemporane: a transformat Biserica într-o ,,fabrică de bani” dând întâietate celor materiale, a reformat şi modernizat mitropolia, şi-a făcut relaţii extrem de bune cu politicienii şi oamenii de afaceri, şi-a păstrat relaţiile cu mediile apusene ecumeniste. Astfel, între 1991-1998 a fost membru al Comitetului Executiv şi Central al Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB), din 1990 este membru al Prezidiului şi Comitetului Central al Consiliului Bisericilor Europene (CBE) şi a fost vicepreşedinte al celei de-a II-a Adunări Generale a CBE (Graz, 1997).

A transformat praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva într-o sărbătoare cu accente catolice şi chiar păgâne (distracţii, baluri, târguri etc). De asemenea, mass-media a luat în discuţie ,,cultul personalităţii (n.r.: mitropolitului Daniil) întreţinut prin postul de radio Trinitas şi cotidianul Lumina” şi ,,spiritul autoritar care-l caracterizează pe Daniil”.

S-a pus pe sine şi Mitropolia Moldovei în slujba Uniunii Europene şi a introducerii mentalităţii apostate a acesteia în sânul Bisericii. Prezent la un seminar pe această temă în mai 2006, el şi-a exprimat convingerea că ,,Biserica Ortodoxă Română trebuie să beneficieze de o informare constantă şi sistematizată privind organizarea, activităţile şi scopurile Uniunii Europene”. În plus, ,,ierarhul a subliniat că la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, la cursurile de masterat, se studiază modul de organizare şi funcţionare a instituţiilor europene” (mai multe amănunte despre modul în care a păstorit Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în articolul Iunie 2007. Ierarhii au transformat BOR într-o ... peşteră de tâlhari !).

 

Ceremonia de înscăunare a noului patriarh şi decorarea sa

Cu toate că ,,relaţiile sale cu masonii importanţi sunt de notorietate”, precum afirmă mass-media, poate că patriarhul Daniil nu este mason, aşa cum susţine, pe de altă parte, Biroul de presă al Patriarhiei Române. Însă, toate faptele sale anterioare şi ulterioare numirii în funcţia de întâistătător al Bisericii vădesc cel puţin o mentalitate străină de cugetul ortodox şi o apropiere de valorile masonice şi de interesele cercurilor oculte.

Astfel, ceremonia de înscăunare a avut loc duminică, 30 septembrie, în catedrala patriarhală, presa calificând-o ,,extrem de fastuoasă”. La aceasta au participat peste 30 de delegaţii ale diferitelor culte, dintre care 16 delegaţii ortodoxe. Printre ele s-au numărat: delegaţii ale tuturor Bisericilor Ortodoxe, ale Bisericilor Ortodoxe Orientale (monofizite), Bisericii Romano-Catolice (cardinalul Walter Kasper, cardinalul Karl Lehmann – care a fost conducătorul de doctorat al patriarhului Daniil etc), Bisericilor Protestante, Consiliului Mondial al Bisericilor, Conferinţei Bisericilor Europene, ale cultelor creştine şi necreştine din România. Nelipsiţi au fost politicienii români: preşedintele ţării, preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, prim-ministrul, miniştri, lideri de partide, membri ai casei regale etc.

În cuvântul rostit la înscăunarea sa, patriarhul Daniil a anunţat liniile ,,programului de guvernare”, vădind identitatea de cuget cu ierarhii apostaţi, de tip nou ai lumii ortodoxe: Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, Patriarhul Alexie al II-lea al Moscovei şi întregii Rusii şi mâna sa dreaptă - Mitropolitul Chiril al Smolenskului şi Kaliningradului, Arhiepiscopul Hristodul al Atenei şi întregii Grecii etc. Dintre ideile enunţate putem aminti: implicarea mai mare a Bisericii în domeniul social şi colaborarea extrem de strânsă cu lumea politică; folosirea mass-media (post tv, de radio, cotidian creştin) pentru răspândirea mesajului ortodox de tip nou, care vesteşte naşterea unei noi religii; susţinerea ecumenismului, deschiderea către lume (a se vedea articolul Octombrie 2007. Ştiri - Vizita Patriarhului Alexie al II-lea al Moscovei şi întregii Rusii la Consiliul Europei şi în Franţa) şi introducerea unor rituri şi concepte păgâne în Biserică.

După ceremonia de înscăunare, a urmat un alt moment solemn: în după-amiaza aceleiaşi zile, la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu i-a decernat Ordinul Naţional Steaua României în grad de mare cruce, patriarhul devenind primul român în viaţă onorat cu această decoraţie. Cu acest prilej, preşedintele a declarat: ,,Este clar că Biserica Ortodoxă Română a ieşit întărită din încercarea alegerii noului patriarh. Vârsta sa mă face să cred că se va întări comunicarea cu Biserica Catolică şi că se va putea lucra pentru ca Biserica europeană creştin-ortodoxă să se implice pentru a fi un factor de mediere cu alte culturi”.

 

Stiri 38-12

Palatul Cotroceni, 30 septembrie 2007

Stiri 38-13

 

Direcţiile pe care patriarhul Daniil trebuie să le urmeze în conducerea Bisericii Ortodoxe Române, care i-au fost trasate de conducătorii săi reali - cei care l-au instalat în această funcţie - au fost întărite printr-un gest simbolic: îmbrăcat în odăjdiile patriarhale, el a fost pecetluit cu ordinul Steaua României, adică însemnele ce arată slujirea lui întru cele ale lui Dumnezeu au fost acoperite de însemnele masonice oferite lui chiar în aceeaşi zi în care a fost înscăunat patriarh. Mass-media a notat: ,,Am văzut, de altfel, duminică, în imaginile filmate de televiziuni, decoraţia oferită de şeful statului acoperindu-i noului patriarh engolpioanele cu chipul lui Hristos şi al Maicii Domnului” ...

 

După înscăunare, patriarhul şi-a început în forţă lucrarea

,,Se pare că cei mai mulţi dintre cei care îşi pun speranţele în Prea Fericitul Daniil nădăjduiesc că acesta îşi va revărsa talentele manageriale asupra întregii Biserici Ortodoxe, după modelul aplicat la Mitropolia Moldovei. O biserică bogată, explică mai ales admiratorii săi laici, n-are nevoie să stea cu mâna întinsă la autorităţi şi îşi poate lua în serios rolul social. Cei care îl admiră pe patriarh pentru relaţiile sale în lumea politică trag nădejde că prea fericitul va lua în mâinile sale cererile de retrocedare ale BOR şi va reuşi ceea ce n-a izbutit Pimen, de pildă, în ciuda prestigiului pe care îl avea la un moment dat arhiepiscopul Sucevei. Aşadar, tot aşteptări lumeşti, chiar dacă poleite cu promisiuni de generozitate”, remarca presa.

Într-adevăr, imediat după înscăunarea sa, patriarhul Daniil şi-a început în forţă ,,cruciada”. După numai două zile de la înscăunare, el a încheiat cu guvernul României un parteneriat de cooperare a celor două instituţii în derularea unor proiecte sociale. Potrivit protocolului, Biserica poate interveni în formularea proiectelor de lege în acest domeniu, iar guvernul este obligat să anunţe Patriarhia despre ,,toate oportunităţile de finanţare în domeniul protecţiei sociale, inclusiv cele din fondurile structurale ale Uniunii Europene”; executivul se angajează să colaboreze cu organizaţiile care funcţionează cu binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române.

Semnarea parteneriatului guvern-BOR a atras comentarii destul de dure din partea presei, care nota că acesta ,,va acorda Patriarhiei o exclusivitate a fondurilor interne şi externe, celelalte ONG-uri fiind, practic, scoase de pe piaţă ... Biserica Ortodoxă se transformă într-un ONG de mare utilitate publică, stârnind invidia tuturor organizaţiilor neguvernamentale şi a fundaţiilor care tânjesc după fonduri”. Aşadar, după ce în aprilie 2004, guvernul Tăriceanu a oferit Marii Loji Naţionale a României statutul de ,,asociaţie de utilitate publică”, a venit rândul Bisericii Ortodoxe să se transforme într-un ,,ONG de mare utilitate publică” ...

Simbioza cu puterea politică, consfinţită prin acest act, a fost răsplătită cu 30 milioane RON din partea guvernului pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Suma a fost numită de presă ,,primă de instalare pentru noul patriarh”. Relaţia cu politicul a fost cultivată şi trâmbiţată zgomotos toată luna octombrie, patriarhul Daniil având numeroase întrevederi cu politicieni români şi străini. De asemenea, praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi a fost un prilej deosebit pentru ca patriarhul să ,,mulţumească” şi să răsplătească elita politică.

Referitor la evenimentele de la Iaşi, presa titra: ,,Deşi uriaşă, catedrala i-a încăput doar pe pelerinii VIP (n.r.: adică, persoane foarte importante). Mii de oameni au tremurat de frig în curtea mitropoliei, urmărind momentele liturgice pe ecran. Şi mai mulţi au stat la kilometricul rând, lat de şase persoane, fiind însă opriţi să se închine la raclele cu moaşte. Li s-au proptit în faţă un gard metalic şi câţiva jandarmi corpolenţi pentru ca politicienii să ajungă primii şi nederanjaţi sub baldachin, la venerat relicvele sfinte”.

Un alt gest semnificativ pentru relaţiile cu politicul l-a constituit decorarea preşedintelui Traian Băsescu cu crucea patriarhală. Distincţia i-a fost oferită preşedintelui în cadrul liturghiei săvârşite de patriarh la catedrala patriarhală din Bucureşti, la praznicul Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov.

 

Stiri 38-14

Catedrala Patriarhală din Bucureşti, 27 octombrie 2007

 

Apoi, la numai trei săptămâni de la înscăunare, a avut loc sfinţirea şi începutul emisiei la posturile radio şi TV Trinitas cu acoperire în toată ţara. Ele fac parte dintr-un proiect mai amplu, intitulat Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române, care va cuprinde cotidianul Lumina şi agenţia de ştiri Basilica. În plus, patriarhul a anunţat pregătirea şi amenajarea Facultăţii de Teologie din Bucureşti pentru a găzdui simpozioane, conferinţe şi congrese ecumeniste şi pe alte teme de interes.

Cu alte cuvinte, pentru a desăvârşi lucrarea de transformare a Bisericii într-un ,,ONG de mare utilitate publică”, este imperios necesară, mai înainte de orice, propagarea prin intermediul mass-media a unei noi mentalităţi, străine de cea ortodoxă şi, pe termen lung, înlocuirea – prin intermediul simpozioanelor, conferinţelor etc – a învăţăturii creştine autentice cu ideologii omeneşti. Aceste simpozioane au menirea de a promova o istorie ,,obiectivă”, care minimalizează sau răstălmăceşte faptele minunate ale sfinţilor din vechime, un ansamblu de idei filozofice şi ştiinţifice apostate, ale filozofilor iluminişti şi raţionalişti şi ştiinţei materialiste, menite să ia locul cugetului ortodox al Sfinţilor Părinţi, curente de gândire păgâne, agnostice şi atee, venite dinspre nenumăratele religii contemporane ale lumii, care intră astăzi în Biserică ,,graţie” deschiderii către lume pe care o doresc conducătorii ortodocşi ai vremurilor noastre.

 

Surse selective
1. www.crestinortodox.ro, 23 mai 2006, ,,Mitropolitul Moldovei, Daniel: BOR trebuie să beneficieze de o informare constantă şi sistematizată privind organizarea, activităţile şi scopurile UE”
2. Cotidianul, 1 august 2007, ,,Cine urmează după Teoctist”
3. Cotidianul, 18 septembrie 2007, ,,Provocările noului patriarh”
4. Gazeta de Bistriţa, 24 septembrie 2007, ,,Daniel, noul patriarh al României”
5. Cotidianul, 1 octombrie 2007, ,,Prea Prudentul Daniel”
6. www.ziaruldeiasi.ro, 14 septembrie 2007, ,,Viaţa neştiută a patriarhului”
7. Gardianul, 13 septembrie 2007, ,,Daniel, preafericit. În sfârşit, intervenţia chirurgicală din 30 iulie a reuşit !”
8. Cotidianul, 28 septembrie 2007, ,,Întronizarea lui Daniel: fast maxim la Patriarhie”
9. Jurnalul naţional, 29 septembrie 2007, ,,Ceremonie – ÎPF Daniel, oficial întâistătător al BOR”
10. Ziua, 29 septembrie 2007, ,,Întronizarea patriarhului Daniel. Ceremonia de investire a întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Române va avea loc duminică, începând cu ora 8.30”
11. Ziua, 1 octombrie 2007, ,,Al şaselea patriarh”
12. Cotidianul, 1 octombrie 2007, ,,Preafericitul Daniel, patriarhul undelor”
13. Gândul, 1 octombrie 2007, ,,Misiunea PF Părinte Daniel: «Vindecarea spirituală şi consolidarea materială» a poporului”
14. www.trinitas.ro, 2 octombrie 2007, ,,103 ierarhi ortodocşi au participat la ceremonia de întronizare a PF Părinte Daniel în demnitatea de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române”
15. Evenimentul zilei, 3 octombrie 2007, ,,Guvernul dă bani pentru catedrală”
16. Gândul, 3 octombrie 2007, ,,Un patriarh care îşi doreşte să ne facă mai buni”
17. România liberă, 3 octombrie 2007, ,,Republica Ortodoxă România”
18. Gândul, 3 octombrie 2007, ,,Preafericitul Călin”
19. www.mitropolia-ardealului.ro, 3 octombrie 2007, ,,Cuvântul rostit de PF Părinte Patriarh Daniel în cadrul încheierii protocolului de cooperare în domeniul social”
20. România liberă, 9 octombrie 2007, ,,Biserica Ortodoxă Română, la răscruce”
21. www.trinitas.ro, 14 octombrie 2007, ,,PF Părinte Patriarh Daniel a primit cheia municipiului Iaşi”
22. Gândul, 15 octombrie 2007, ,,Catedrala VIP – cotropită de politicieni, norodul – îngheţat în ploaie”
23. Adevărul, 16 octombrie 2007, ,,Iartă-i, Doamne !”
24. www.trinitas.ro, 22 octombrie 2007, ,,PF Părinte Patriarh Daniel l-a primit pe şeful reprezentanţei Comisiei Europene în România”
25. www.trinitas.ro, 27 octombrie 2007, ,,PF Părinte Patriarh Daniel a sfinţit studiourile Trinitas TV şi Radio Trinitas din Bucureşti”
26. www.trinitas.ro, 27 octombrie 2007, ,,Preşedintele României a fost distins de PF Părinte Patriarh Daniel cu noua cruce patriarhală”

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 38/noiembrie-decembrie 2007

 

 

 

PARTEA A IV-A

Relaţia dintre creştinismul oficial şi masonerie este într-o continuă metamorfoză

 

Cum s-a strecurat masoneria în sânul creştinismului

(Acest subiect este extrem de vast, însă lipsa de timp şi viteza cu care se desfăşoară evenimentele în lume ne silesc să scriem despre el, măcar pe scurt)

Pe lângă ultimele evenimente din sânul Bisericii Ortodoxe Române - trecerea la cele veşnice a patriarhului Teoctist şi alegerea unui nou întâistătător - marcate de amestecul unor forţe străine în problemele ecleziastice, au ,,apărut” câteva ceremonii ,,ortodoxo-masonice” cu totul inedite. Acestea par a avea menirea să scoată în evidenţă o aşa-zisă compatibilitate între Biserică şi masonerie. Dar cum s-a ajuns aici ?

Trăgându-şi obârşia şi puterea din credinţele păgâne, din misteriile egiptene, babiloniene, greceşti, aflate într-o combinaţie scabroasă cu cabala evreiască, masoneria este o organizaţie ocultă, ce imită întru totul Biserica lui Hristos, plăsmuind ritualuri şi ceremonii asemănătoare celor creştine, având scopul final de a deveni, într-o bună zi, instituţia legitimă a noului hristos pe pământ, antihristul. După ce, vreme de secole, s-a dezvoltat în taină, precum aluatul în covată, la începutul secolului XX, ea a reuşit să pătrundă în Biserica Ortodoxă, chiar pe scaunul arhieresc.Stiri 40-01

Dacă în Biserica Ortodoxă s-a strecurat abia la începutul veacului trecut, ea a făcut şi face parte integrantă din viaţa Bisericilor Catolice şi Protestante. Astăzi, clerul protestant nici măcar nu ascunde apartenenţa la masonerie, considerând-o un lucru destul de firesc. De altfel, însuşi Martin Luther (1483-1546) a fost rozicrucian, fapt din care s-a născut premisa că protestantismul este, în sine, o ideologie de influenţă masonică care a fost introdusă în Biserică.

 

Cardinalul John O’Connor de New York, împreună cu doi masoni

 

În ciuda bulelor papale contra masoneriei, legăturile Vaticanului cu această organizaţie ocultă au fost dezvăluite în repetate rânduri. Astfel, doar în secolul al XX-lea, în rândurile masoneriei au intrat preoţi, cardinali şi chiar papi; de exemplu, Papii Ioan al XXIII-lea (1881-1963, papă între 1958-1963) şi Paul al VI-lea (1897-1978, papă între 1963-1978), sub a căror păstorire a avut loc Conciliul Vatican II, care a modificat din temelii învăţătura catolică. Despre acest conciliu, cardinalul Leo Joseph Suenens, unul dintre artizanii săi, afirma că este ,,revoluţia franceză a Bisericii”.

Nu avem date care să confirme apartenenţa Papei Ioan Paul al II-lea (1920-2005, papă între 1978-2005) la masonerie, însă este lucru cert faptul că el a luptat pentru şi a propovăduit cu tărie mijloacele prin care masoneria urmăreşte să devină instituţia legitimă a antihristului: reformarea şi modernizarea Bisericii Catolice în spiritul Conciliului Vatican II, promovarea dialogului interreligios, instaurarea unei religii universale.

 

Stiri 40-02

Imagine de la înmormântarea Papei Ioan Paul al II-lea, aprilie 2005. Se poate remarca că trupul papei este purtat de un grup de mireni care poartă mănuşi albe, port specific ceremoniilor masonice, şi un medalion cu un însemn straniu. Este bizar faptul că trupul conducătorului Bisericii Catolice nu este purtat de preoţi sau cardinali, sau cel puţin de garda elveţiană

 

În secolul al XX-lea, odată cu infiltrarea masoneriei în rândurile clerului ortodox, Biserica Ortodoxă a început să ia poziţie faţă de această organizaţie ocultă, sinoadele unor Biserici locale (precum cele ale Greciei, Ciprului, României) adoptând documente potrivnice acesteia. Cu toate acestea, vârful ierarhiei ortodoxe a fost ,,cucerit” în mare parte de masoni. Apartenenţa conducătorilor Bisericii la masonerie s-a soldat cu numeroase tentative de reformare şi modernizare a Ortodoxiei, dintre care unele au fost încununate de succes. Hotărârile şi măsurile menite să preschimbe lumea ortodoxă s-au luat într-ascuns, în culise, adeseori clerul şi credincioşii fiind puşi în faţa faptului împlinit.

Patriarhul Meletie Metaxakis (1871-1935), mason-inovator-ecumenist, a fost cel care a iniţiat politica modernistă a Patriarhiei Constantinopolului şi, prin intermediul ei, a întregii lumi ortodoxe, cea mai gravă hotărâre luată de el fiind reforma calendarului Bisericii, care a condus la schismă. Patriarhul Athenagora I al Constantinopolului (1886-1972), de asemenea mason, a continuat linia progresistă a înaintaşului său, printre deciziile sale numărându-se hotărârea ca Biserica Ortodoxă să se alăture Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) şi ridicarea anatemelor de la 1054. Urmaşul lor, actualul patriarh al Constantinopolului, Bartolomeu, luptă la rându-i pentru împlinirea idealurilor masonice.

Şi în Biserica Ortodoxă Română au existat şi există ierarhi masoni, care se străduiesc să înlocuiască învăţătura creştină cu una străină de duhul autentic ortodox. Patriarhul Miron Cristea (1868-1939), mason cu grad înalt, a fost un promotor al reformării şi modernizării Bisericii Ortodoxe. El a introdus reforma calendarului în România, a propus convocarea unui mare sinod ecumenic, care să legitimeze măsurile progresiste propagate de ierarhii masoni aflaţi la cârma Bisericii etc.

 

În prezent, pseudo-ortodocşii masoni încearcă să demonstreze că nu există nici o incompatibilitate între Biserică şi masonerie

După ce la cârma lumii ortodoxe s-au aflat câţiva masoni, şi curente anticreştine precum raţionalismul, iluminismul şi altele şi-au găsit adepţi printre ortodocşi, s-au pierdut contururile clare ale învăţăturii dumnezeieşti a Sfinţilor Părinţi, aceasta fiind din ce în ce mai mult amestecată cu diverse doctrine omeneşti, inclusiv cu masoneria. Astfel, în perioada interbelică, poetul Octavian Goga, care a fost mason, a ,,militat pentru fondarea Blocului creştin francmasonic. Prin aceasta, el voia ca mişcarea francmasonică română să-şi declare oficial opţiunea pentru o linie politică clară, fapt ce intra în contradicţie flagrantă cu statutele şi cutumele organizaţiei. De altfel, au existat luări de poziţie ferme care au respins ca inacceptabilă solicitarea lui Goga. Astfel, în anul 1932, legionarul V. Trifu afirma: «Dl Octavian Goga, care deşi era mason, habar n-are de rostul francmasoneriei, căci şi-a permis să vorbească în lojă despre creştinism – greşeală pe care masonii nu i-o vor ierta niciodată. Dl Goga a mers aşa de departe cu naivitatea sa, încât a propus ca Loja Naţională să se numească Loja Creştin-Naţională»”.

Octavian Goga a făcut, într-adevăr, acest demers dintr-o naivitate, dintr-o necunoştinţă de cauză în ce priveşte relaţia dintre Biserică şi masonerie, sau, poate, la cererea mai-marilor săi. Căci iată ce spune despre această relaţie George Virgil Stoenescu, marele secretar general al Supremului Consiliu al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat din România: ,,Există o tradiţie foarte îndelungată în relaţia Biserică-masonerie, care porneşte din vechime, de la rozicrucieni şi templieri. S-a ajuns la stabilirea unui cod foarte strict, o masonerie creştină, iar noi toţi facem parte din ea. Credem în Dumnezeu şi jurăm pe Biblie. Toleranţa masonică arată însă că Dumnezeu nu trebuie numit neapărat Mahomed sau Iisus Hristos. El este Marele Arhitect al Universului. Dumnezeu este în inima noastră. (...) Biserica Ortodoxă a fost întotdeauna aproape de masonerie. Un exemplu demn de reţinut este patriarhul Miron Cristea, o personalitate istorică excepţională, care a fost mason. (...) A face incompatibilă relaţia religie-masonerie, sau mai exact a determina funcţia masoneriei ca fiind complet diferită de una religioasă, este nefondat şi inacceptabil. Cele două pot conlucra, pot funcţiona, dar mai ales împreună pot dezvolta spiritualitatea fiecăruia dintre cei ce aderă la masonerie”.

Aceasta este adevărata poziţie a masoneriei faţă de Biserică: ea doreşte să ,,construiască” şi să explice o compatibilitate şi astfel să se legitimeze pentru ceea ce urmăreşte să obţină în viitorul apropiat. Faptul că masonii vorbesc despre prezenţa ierarhilor ortodocşi în rândurile lor este în măsură să influenţeze opinia generală, în sensul că, auzind despre aşa ceva, oamenii privesc cu mai puţină suspiciune această organizaţie ocultă. De asemenea, ei încearcă să manipuleze opinia omului de rând atunci când pomenesc numele lui Dumnezeu sau Sfânta Scriptură, exact în acelaşi mod în care o fac ghicitoarele, vrăjitoarele şi alte specii de şarlatani.

Alături de declaraţii şi teorii aberante, care încearcă să dovedească compatibilitatea dintre Biserică şi masonerie, în ultima vreme au avut loc tot soiul de evenimente ,,ortodoxo-masonice” inedite. De exemplu, sâmbătă, 8 septembrie 2007, la Templul istoric masonic, din strada Gramont, sector 4, Bucureşti, masonii din Marea Lojă Naţională a României au organizat o ceremonie de comemorare a ,,fraţilor încorporaţi în eternitate”. La această ceremonie masonică a luat parte un preot ortodox, care a săvârşit slujba de pomenire şi a ,,sfinţit prima troiţă masonică în amintirea membrilor importanţi ai ordinului”. La eveniment au participat 50 de masoni din mai multe ţări.

Mixtura mai mult decât nepotrivită dintre Biserica Ortodoxă şi masonerie nu s-a oprit aici, printre masonii comemoraţi numărându-se Sfântul Mucenic Constantin Brâncoveanu. Viorel Dănacu, mare maestru al Marii Loji Naţionale a României, maior în Ministerul de Interne, a declarat expres pentru presă: ,,Surse documentare sigure atestă că Anton-Maria del Chiaro (secretarul lui Constantin Brâncoveanu) a înfiinţat o lojă la Galaţi (1734) şi apoi una la Iaşi. (...) Deşi nu există documente clare, este greu de crezut că Anton-Maria del Chiaro nu l-a iniţiat pe marele domnitor-martir Constantin Brâncoveanu în masonerie, din moment ce, la un an distanţă, făcea acelaşi lucru cu domnitorul Moldovei, Constantin Mavrocordat. (...) Putem spune, fără a exagera, că primul român identificat în istorie ca aparţinând masoneriei este dreptcredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu, canonizat de Biserica Ortodoxă, lucru care demonstrează că masoneria română şi Biserica au fost nu doar puncte de sprijin, adevărate coloane ale acestui neam, ci şi în perfectă conlucrare. Constantin Brâncoveanu merită deci cinstit, nu doar ca un martir al Bisericii dreptmăritoare, ci şi ca un frate trecut la Orientul Etern”.

Iată cum încearcă masonii de astăzi să-şi revendice sfinţi ai Bisericii şi să afirme, pe această bază, că masoneria şi Biserica sunt ,,în perfectă conlucrare” ! Aceasta este doar o dovadă în plus a imensei manipulări mediatice la care apelează pentru a-şi atinge scopurile ...

Enormitatea celor afirmate i-a determinat pe jurnaliştii de la România liberă să replice cu vehemenţă: ,,Cât de activ mason ar fi fost italianul mai târziu, fapt este că, după toate istoriile autorizate ale (Franc-)Masoneriei, primele structuri masonice moderne apar în Occident abia la 1717 (Anglia şi Franţa), în vreme ce voievodul român a fost martirizat de turci la ... 1714. Masonii români ar voi să ne convingă, aşadar, că Brâncoveanu, aux portes de l’Orient, ar fi fost iniţiat în masonerie mai înainte ca aceasta să se fi înfiinţat ca atare la Londra şi la Paris ! Astfel de încercări penibile de revendicare pro domo a unor mari personalităţi ale istoriei naţionale, cu intenţia de a ne face să credem că n-ar fi existat niciodată incompatibilitate între masonerie şi ,,Biserica strămoşească”, reprezintă tot atâtea sfidări ale adevărului istoric şi ale bunului simţ elementar”.

La cele scrise de jurnaliştii de la România liberă, am îndrăzni să adăugăm: ei înşişi declară, în citatul de mai sus, că ,,nu există documente clare” care să ateste faptul că sfântul mucenic a fost mason, aşadar afirmaţia pe care o fac două rânduri mai jos este întemeiată pe speculaţii. Apoi, a vorbi despre conlucrarea dintre Biserica Ortodoxă şi masonerie având ca bază numai acest fapt – la care s-ar mai putea adăuga apartenenţa la masonerie a unor ierarhi masoni, dar nici vorbă de o colaborare la nivel de instituţii – este o gogomănie. Însă obrăznicia lor nu a avut nicicând limite ... Ei au îndrăznit să afirme că Însuşi Mântuitorul a fost mason, ca şi Sfântul Prooroc şi Împărat David şi înţeleptul Solomon, şi alţi sfinţi strămoşi ai noştri, ba chiar în unele cărţi ei susţin că masoneria este adevărata credinţă, în vreme ce creştinismul este o născocire a Sfântului Apostol Pavel !

În contradicţie cu cele afirmate de maiorul Dănacu, masonul de grad 30 Grigore Măntescu, prim supraveghetor în Loja Phoenix din Orientul Bucureşti, scria despre istoria acestei organizaţii în România: ,,Începutul francmasoneriei în Ţările Române este plasat de istorici în anul 1733, el fiind legat de numele italianului Anton-Maria del Chiaro, secretar al lui Constantin Brâncoveanu”.

 

Încă o poartă către inima Bisericii: cavalerii templieri şi cavalerii de Malta

O altă modalitate de promovare a masoneriei în sânul Bisericii sunt recentele ceremonii de învestire de cavaleri, la care participă preoţi ortodocşi sau care au loc în lăcaşuri de cult ortodoxe. După ceremonia din luna ianuarie a.c., de la Muzeul de Istorie al Complexului Muzeal Bucovina din Suceava (a se vedea articolul Februarie 2007. Ştiri - Există mai multe ordine ale Cavalerilor de Malta ?), la sfârşitul lunii octombrie a avut loc un eveniment similar, în catedrala mitropolitană din Timişoara.

De această dată, 20 de români şi italieni au devenit ,,cavaleri ai păcii” – comandori ai Ordinului cavalerilor cruciaţi de Malta. La ceremonie a participat eclesiarhul catedralei mitropolitane, îmbrăcat cu epitrahil şi felon, care a făcut o rugăciune, chemând binecuvântarea Domnului ,,asupra unşilor Săi, cavalerii de Malta”. Aşadar, eclesiarhul nu numai că nu a protestat faţă de folosirea lăcaşului de cult în alt scop decât cel propriu (slăvirea adevăratului Dumnezeu), dar a luat parte el însuşi la ceremonia de învestire. O atare atitudine, de utilizare a bisericilor pentru ceremonii oculte sau concerte de muzică, este o caracteristică a pătrunderii modernismului în Biserică şi mărturiseşte despre înfiriparea unei alianţe între conducerea ecleziastică şi diverse organizaţii străine sau chiar potrivnice acesteia.

După evenimentele din decembrie 1989, ordinele cavalereşti ale Evului Mediu au pătruns în spaţiul românesc, ,,ungând” cavaleri câteva sute de români şi implicându-se în tot felul de acţiuni caritabile. Printre cavalerii români se numără personalităţi ale societăţii noastre, ca de pildă Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor ...

 

Cine sunt cavalerii templieri şi cavalerii de Malta ?

Ordinele cavalereşti ale Evului Mediu, dintre care cele mai importante sunt Ordinul cavalerilor templieri şi Ordinul cavalerilor de Malta, nu sunt atât de nevinovate şi dedicate unor idealuri măreţe şi nobile, precum încearcă să acrediteze promotorii lor de pretutindeni. Zămislite din ideologiile tulburi şi curentele oculte care bântuiau Apusul la începutul celui de-al doilea mileniu creştin, aceste ordine aveau o puternică componentă magică şi rituri tainice de închinare la diferiţi idoli.

Ordinul călugărilor războinici, ce avea să devină una dintre cele mai puternice şi mai controversate organizaţii din istoria medievală a Europei, a fost cunoscut sub mai multe denumiri: Cavalerii săraci ai lui Hristos şi ai Templului lui Solomon, Miliţia lui Hristos şi, cel mai adesea, Cavalerii templieri. El a fost înfiinţat în jurul anului 1118 de către 9 cavaleri, cu scopul declarat de a apăra Sfintele Locuri şi pelerinii care veneau să se închine. Ei şi-au stabilit sediul pe locul vechiului Templu al lui Solomon, de unde şi-au luat numele de cavaleri templieri.

În spatele misiunii lor de apărare a Sfintelor Locuri, se află fapte puţin cunoscute şi bizare. În secolele care au urmat, Vaticanul le-a acordat autonomie, astfel că acţiunile ordinului au fost scoase de sub autoritatea episcopilor, regilor şi împăraţilor, iar cavalerii templieri au adunat averi fabuloase. Ei deţineau proprietăţi întinse în toată Europa, cea mai puternică flotă din acea vreme, realizau activităţi comerciale extrem de variate şi nu în ultimul rând au contribuit decisiv la dezvoltarea sistemului bancar folosit ulterior în Europa. În timp, ordinul a devenit o instituţie financiară recunoscută şi credibilă, prin care se tranzacţionau unele din cele mai mari afaceri ale acelor timpuri.

Alături de bogăţie, istoria a consemnat printre rânduri riturile stranii şi manifestările imorale care aveau loc în spatele zidurilor fortăreţelor templierilor. Atras de averea inimaginabilă a ordinului şi măcinat de invidie, regele Filip al IV-lea al Franţei, supranumit cel Frumos (1268-1314; rege între anii 1285-1314), a hotărât să-l desfiinţeze. Astfel, la insistenţele regelui, la 22 martie 1312, Papa Clement al V-lea (1305-1314; primul papă care a locuit la Avignon, Franţa şi care a fost numit cu sprijinul regelui Filip) pronunţă dizolvarea Ordinului Templului prin sentinţă apostolică provizorie, acuzându-i pe templieri de erezie.

Ca urmare, Marele Maestru al ordinului, Jacques de Molay, împreună cu alţi conducători ai templierilor, este ars pe rug, însă averile şi proprietăţile ordinului nu ajung în totalitate în mâinile regelui francez, fiind preluate, prin decizia papei, de celălalt ordin militaro-călugăresc apusean, cel al ospitalierilor.

Apărut în jurul anului 1099, acesta s-a numit iniţial Ordinul cavalerilor ospitalieri ai Sfântului Ioan al Ierusalimului. Apoi, după căderea Ierusalimului în mâinile musulmanilor, membrii lui au peregrinat prin Stiri 40-03insulele Cipru, Rhodos şi Malta, devenind în cele din urmă cavaleri de Malta (numindu-se şi Ordinul Maltez-Ioanit).

Ordinul cavalerilor templieri nu a dispărut în întregime. Cu ajutorul ospitalierilor, ei s-au reorganizat în clandestinitate şi au reapărut semipublic în anul 1705, când, la Palatul Versailles, a fost ales în înalta demnitate de Mare Maestru, Ducele Filip de Orleans. Se remarcă anul 1705, apropiat de data oficială a apariţiei masoneriei moderne, 1717. De altfel, de-a lungul vremii, ordinele cavalereşti, având sorginte ocultă, ideologie şi rituri bizare, au fost ,,înghiţite” de masonerie, mai precis, de Ritul York.

 

Cavaleri templieri la Templul masonic de la Periş, România

 

După cum afirmă masonii români, ,,în marea familie a masoneriei, Ritul York este cel mai vechi şi mai larg răspândit rit masonic de auto-perfecţionare. (...) Ritul York este alcătuit din trei grupuri: masoneria arcului regal, masoneria criptică şi cavaleria. Al treilea grup din ritul York este masoneria cavalerilor templieri sau cavaleria. (...) Acest grup cuprinde trei grade, numite astăzi ordine: Ordinul ilustru al Crucii Roşii, Ordinul de Malta şi Ordinul Templului”.

Este interesant de remarcat că, la împlinirea a 700 de ani de la începutul persecuţiei cavalerilor templieri (13 octombrie 1307), în arhivele Vaticanului a fost ,,descoperit” un document, ,,Pergamentul de la Chinon” (numit după Castelul Chinon, Dioceza Tours, Franţa, unde au avut loc interogatoriile cavalerilor templieri), care îi absolvă pe templieri de vina de erezie. Astfel, prin publicarea cărţii ,,Processus contra Templarios” (n.r.: în octombrie 2007), care reproduce actele procesului – printre care se află documente secrete şi fragmente din ,,Pergamentul de la Chinon” –, Vaticanul a reabilitat Ordinul cavalerilor templieri.

Să vedem însă ce scrie în acest pergament. Cotidianul Adevărul relatează: ,,Pergamentul secret dezvăluie că templierii fuseseră acuzaţi de erezie pentru ceremonia de iniţiere care implica «scuiparea crucii», «negarea lui Iisus», sărutarea «dosului», buricului şi a gurii celor care propuneau novicii. (...) În afară de scuiparea crucii şi «săruturile ilegale», printre capetele de acuzare mai figurau sodomia şi adorarea «idolilor»” ... Cei care cunosc cutumele masonice, vor fi uimiţi de similitudinea uluitoare dintre acestea şi cele de mai sus.

 

Stiri 40-04

Parada cavalerilor templieri la Templul masonic de la Periş, martie 2007

 

Mai mult, cu ocazia împlinirii a 700 de ani de la data de 13 octombrie 1307, Gerard Willery, Marele Prior al Marelui Priorat al Franţei (conducerea Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim de pe teritoriul Franţei) a afirmat: ,,13 octombrie 1307 va rămâne o zi cumplită în amintirea noastră, a celor care asigurăm continuitatea Templului şi perpetuarea valorilor sale”. Să alăturăm cuvintelor sale declaraţia lui Constantin Iancu, Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu de Grad 33 şi ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat pentru România: ,,Aşa cum suntem învăţaţi în gradul 32 – ca Prinţi ai Secretului Regal – Supremul Consiliu de grad 33 va continua să lucreze pentru realizarea unităţii Europei, ca împreună cu celelalte frăţii – americană, asiatică, africană să lucreze pentru realizarea frăţietăţii universale, pentru restaurarea şi instalarea Templului lui Solomon. Pentru acest crez, masoneria română a suferit, a combătut şi combate”.

Ce ar mai fi de adăugat în faţa expunerii extrem de simple a crezului masonilor şi a tovarăşilor lor, cavalerii templieri şi maltezi ? Noi, creştinii, ştim şi pricepem ce înseamnă această alăturare de cuvinte şi fapte: închinarea la idoli, împreună cu scuiparea crucii şi negarea lui Hristos, restaurarea şi instalarea Templului lui Solomon, care aduce cu sine înscăunarea împăratului-antihrist şi sodomia pretutindeni în lume, întinsă precum o plagă, care va face să se reverse mânia lui Dumnezeu asupra întregii lumi, fiindcă cetăţile Sodomei şi Gomorei au fost o preînchipuire a apocalipsei ...

Mai este doar o clipă, îngăduită de Dumnezeu, până când lumea va fi condusă în întregime de cei fărădelege şi va domni instituţia legitimă a noului hristos mincinos pe pământ, antihristul. Această instituţie este masoneria, cu toate tentaculele ei, care se străduieşte din răsputeri să-şi construiască o autenticitate şi să se îmbrace, în ochii oamenilor, în hainele de purpură ale Bisericii lui Hristos.

 

Surse selective
1. www.masonicforum.ro, site-ul publicaţiei lunare bilingve Forum masonic
- ,,De vorbă cu Constantin Iancu, Suveran Mare Comandor al Supremului Consiliu de Grad 33 şi Ultim al Ritului Scoţian Antic şi Acceptat pentru România”
- ,,De vorbă cu George Virgil Stoenescu”
- ,,Contribuţia Ordinului masonic la clădirea României moderne”
- ,,Masoneria şi religia”
- ,,Istoria cavalerilor templieri”
- ,,An Introduction to Royal Arch Masonry”
- Ştefan Mâşu, Grand High Priest, ,,Some thoughts … after 10 years”
- Olimpian Ungherea, ,,The Rosicrucian Knights and the Spiritualization of the Matter”
2. Realitatea TV, ştire din 9 septembrie 2007, ,,Ceremonie de comemorare a marilor masoni din istorie”
3. http://sceptik.wordpress.com, 11 septembrie 2007, ,,Ce-ai făcut, prea cucernice ?”
4. România liberă, 6 octombrie 2007, ,,Constantin Brâncoveanu, între ortodoxie şi masonerie”
5. Evenimentul zilei, 11 octombrie 2007, ,,Ce are Patriarhia cu masoneria ?”
6. www.studiidecaz.ro, ,,Studiu de caz: Octavian Goga şi francmasoneria”
7. http://laurentiudumitru.ro, 30 octombrie 2007, ,,Ceremonie a cavalerilor de Malta în catedrala ortodoxă din Timişoara”
8. Pro TV, ştire din 30 octombrie 2007, ,,Ştire despre ceremonia din catedrala de la Timişoara”
9. Adevărul, 13 octombrie 2007, ,,Templierii, absolviţi de vină după şapte secole”
10. Ziua, 17 octombrie 2007, ,,Vaticanul dezvăluie secretele templierilor”
11. Gardianul, 17 octombrie 2007, ,,Vaticanul mai face un pas către reabilitarea templierilor”
12. Jurnalul naţional, 11 octombrie 2004, ,,Misterele masoneriei”

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 40/ianuarie-februarie 2008

 

Sofia Petcu