Iulie 2007. Ştiri

 

Manipulări papale

Data Paştelui

,,Iisus Hristos a fost primul comunist”, afirmă cu nonşalanţă preşedintele Vladimir Voronin, cerând sprijinul Bisericii pentru alegerile din 2009

Un român L-a dat în judecată pe Dumnezeu

Legea privind practicarea medicinei complementare/alternative

,,Creştinii nu au ce căuta în Mongolia”, afirmă deschis Dalai-lama

 

 

Iulie 2007

Manipulări papale

Folosind tehnici de manipulare extrem de simple, Papa Benedict al XVI-lea îşi continuă neabătut planurile sale cu privire la modernizarea Bisericii Catolice. După ,,gafa” de la Regensburg, care a ,,determinat” vizita papală la moscheea din Istanbul şi închinarea la Allah - un uriaş pas înainte în dialogul cu islamul -, anul acesta, papa a reluat iniţiativa unor gesturi aparent conservatoare, care, de fapt, creează noi şi noi oportunităţi. El a procedat într-un mod similar strategiei de la Regensburg: a făcut diverse afirmaţii conservatoare, care au fost urmate de reacţii la nivel mondial, ca mai apoi să supraliciteze în direcţie inversă afirmaţia iniţială. Despre ce fel de afirmaţii este vorba ?

 

1. Biserica Catolică este ,,unica şi adevărata Biserică a lui Hristos”

Pe 10 iulie 2007, Congregaţia pentru Doctrina Credinţei a dat publicităţii un document intitulat ,,Răspunsuri la unele întrebări privind anumite aspecte ale doctrinei Bisericii”, ce repetă şi întăreşte mesajul principal din ,,Dominus Jesus”, publicat pe 5 septembrie 2000. Astfel, papa a afirmat că Biserica Catolică este ,,unica şi adevărata Biserică a lui Hristos”, Bisericile Ortodoxe sunt numite ,,biserici particulare”, care au succesiune apostolică şi taine valide (mai ales euharistie şi preoţie), însă sunt ,,nedepline”, deoarece nu recunosc primatul papal, în timp ce comunităţile protestante, care ,,dezvoltă o altă concepţie a euharistiei şi sacerdoţiului, nu pot fi numite Biserici”. În plus, în document se afirmă că ,,dialogul ecumenist constituie una dintre priorităţile Bisericii Catolice, lucru confirmat de Papa Benedict al XVI-lea. Totuşi, pentru ca dialogul să fie cu adevărat constructiv, în afară de deschiderea interlocutorilor, este necesară credinţa în identitatea religiei catolice”.

La scurt timp după publicarea documentului, diverse comunităţi creştine au protestat faţă de opiniile exprimate în acest act. Consiliul Mondial al Bisericilor, ce reuneşte peste 560 de milioane de creştini din 110 ţări, a criticat poziţia Vaticanului. Astfel, într-un document oficial al acestui for ecumenist se afirmă: ,,Fiecare Biserică este Biserica catolică (adică universală) şi nu doar o parte a ei. Fiecare Biserică este Biserica Catolică, dar nu în întregimea ei”.

Ortodocşii au privit situaţia creată destul de degajat, uneori chiar ironic. Mitropolitul Chiril de Smolensk şi Kaliningrad, şeful Departamentului pentru Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei a spus jurnaliştilor, în cadrul unei conferinţe de presă, că documentul poate ajuta la obţinerea unităţii, deoarece ,,pentru a desfăşura un dialog teologic onest, fiecare parte trebuie să aibă o imagine clară despre poziţia celeilalte părţi. Recentul document al Vaticanului nu conţine nimic nou şi este conform pe deplin cu învăţătura Bisericii Catolice”.

În schimb, confesiunile protestante au făcut declaraţii aprige, acuzând Vaticanul de ,,sete de putere”. Preşedintele Consiliului Bisericilor Evanghelice din Germania a afirmat că ,,textul constituie o ofensă la adresa ecumenismului”. De asemenea, comunităţile protestante din Elveţia, Franţa şi Alianţa Reformată Mondială şi-au exprimat protestul faţă de document, care ar reprezenta un ,,obstacol în calea ecumenismului”. Arhiepiscopul de Canterbury, George Carey, consideră poziţia Bisericii Catolice drept ,,inacceptabilă”.

Cardinalul Walter Kasper, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, a pledat în favoarea documentului, folosind o retorică identică cu cea folosită la sfârşitul anului trecut, pentru ,,dezamorsarea” protestelor musulmane, generate de discursul papal din 12 septembrie 2006 de la Regensburg, Germania.

Cardinalul a numit documentul ,,o invitaţie la dialog”, remarcând că acesta a produs o ,,reacţie furioasă iniţială printre protestanţi”. Însă el speră că ,,o a doua lectură, mai calmă, ar putea arăta că documentul nu spune nimic nou, ci explică, într-un mod concis, poziţia Bisericii Catolice”.

 

2. Liturghia tridentină şi consecinţele ridicării interdicţiei de a fi slujită

O campanie cu multiple consecinţe a dus papa pe frontul reformei liturghiei catolice, iniţiată la începutul anilor ’1960. Astfel, pe 7 iulie 2007, el a emis un document motu proprio ,,Summorum Pontificum” (n.r.: document motu proprio, adică un document cu putere canonică), care aduce reglementări privind posibilitatea săvârşirii de către preoţii catolici a liturghiei tridentine.

Liturghia tridentină a fost formulată la Conciliul de la Trent (1545-1563), al XIX-lea conciliu general al Bisericii Catolice, de unde îşi trage numele, numele latin al oraşului italian fiind Trident. Varianta tridentină a fost reformată radical la Conciliul Vatican II, iar forma veche a fost interzisă, cu scopul declarat de a spori numărul de credincioşi prezenţi la biserică. Printre acuzaţiile aduse liturghiei reformate se numără: ,,împrumutarea” şi introducerea unui număr de concepte protestante, detronarea lui Dumnezeu şi ,,întronizarea” poporului (în noua formă de liturghie, preotul catolic slujeşte cu faţa spre oameni, nu spre sfântul altar şi răsărit), modificarea şi eliminarea unor rugăciuni şi elemente din sfinţirea darurilor etc.

Reforma liturghiei tridentine nu a adus însă roade şi, în plus, a generat protestele catolicilor conservatori, care au alcătuit institute tradiţionaliste şi comunităţi conservatoare, unele chiar respingând autoritatea papei şi a Conciliului Vatican II. Societatea tradiţionalistă a Sfântului Pius al X-lea, fondată de arhiepiscopul catolic francez Marcel Lefebvre în 1970, este una dintre cele mai cunoscute comunităţi de acest gen.

De-a lungul timpului, conducerea catolică a încercat să se reconcilieze cu aceste grupuri conservatoare, iar unele dintre ele au primit să facă compromisuri cu Vaticanul, de genul acceptării învăţăturii Conciliului Vatican II, în schimbul dreptului de a sluji liturghia tridentină. În 1988, Papa Ioan Paul al II-lea a permis prin motu proprio ,,Ecclesia Dei” slujirea după vechiul ritual, cu condiţia ca episcopul locului să-şi dea acordul. În plus, a fost înfiinţat un nou institut religios care să-i primească pe preoţii şi seminariştii care părăsesc Societatea tradiţionalistă a Sfântului Pius al X-lea.

Recentul document motu proprio, ,,Summorum Pontificum”, a fost prezentat ca o dovadă a dorinţei Papei Benedict al XVI-lea de reconciliere cu toţi catolicii tradiţionalişti. Mare parte a acestora l-au primit extrem de favorabil. Însă, actul ascunde câteva aspecte controversate. Astfel, documentul permite următoarele: un preot poate săvârşi liturghia tridentină, după cartea de slujbă din 1962, fără să mai aibă nevoie de acordul episcopului locului, dar fără credincioşi; în prezenţa credincioşilor, un preot nu poate sluji liturghia tridentină decât cu acordul episcopului său; institutele religioase pot folosi liturghia veche cum vor etc.

De altfel, la scurt timp după publicarea actului, unii episcopi şi preoţi au anunţat public refuzul de a permite slujirea liturghiei tridentine în eparhiile şi parohiile lor. De asemenea, una dintre condiţiile cerute de noul document este acceptarea învăţăturii de credinţă a Conciliului Vatican II. Cu alte cuvinte, intenţia este de a reduce la tăcere tradiţionaliştii catolici, care continuă să se împotrivească ideilor moderniste ale Conciliului Vatican II, ca şi încurajarea celor care se dovedesc a fi indiferenţi la astfel de schimbări în sânul Bisericii.

În ce priveşte cartea după care se poate sluji liturghia tridentină, cea din 1962, tipărită în timpul pontificatului Papei Ioan al XXIII-lea, aceasta nu conţine, în fapt, adevărata liturghie veche, ea fiind deja reformată. Oficial, se susţine că misalul din 1962 (n.r.: cartea de slujbă) a fost realizat de Papa Ioan al XXIII-lea, în timp ce liturghia reformată a fost făcută de Papa Paul al VI-lea. Se trece sub tăcere faptul că cel care a înfăptuit reformarea liturghiei la Conciliul Vatican II este una şi aceeaşi persoană cu cel care a tipărit misalul din 1962. Este vorba de părintele, ulterior arhiepiscopul Annibale Bugnini (după codul masonic fratele Buan). Varianta liturghiei din 1962 a fost doar primul pas spre reforma deplină, lucru dovedit de faptul că este complet interzis, în întreaga Biserică Catolică, a se sluji după cărţi de slujbă anterioare anului 1962.

În documentul motu proprio se interzice slujirea după cărţi mai vechi din cauza faptului că acestea conţin referiri la convertirea evreilor (rugăciunea ,,Oremus et pro perfidies Judaeis” – să ne rugăm pentru perfizii de evrei, din tipicul liturghiei din Vinerea Mare din 1570). Prima reformare a acestor rugăciuni, ca bază pentru relaţiile dintre catolici şi evrei, a realizat-o Papa Ioan al XXIII-lea. În 1959, în prima Vinere Mare după alegerea sa ca papă, el a eliminat adjectivul ,,perfizi” şi apoi a modificat ritul botezului evreilor.

Rugăciunea pentru evrei se metamorfozează puternic sub bagheta Papei Paul al VI-lea, fiind reformulată astfel: ,,Să ne rugăm pentru evrei, primii care au auzit cuvântul lui Dumnezeu, ca ei să crească în iubirea pentru numele Lui şi în fidelitate faţă de legământul Lui” …

Comunitatea evreiască a protestat puternic faţă de îngăduinţa de a se sluji liturghia tridentină, datorită rugăciunii pentru convertirea evreilor cuprinsă în aceasta, numind-o ,,insensibilă şi jignitoare”. Abraham Foxman, preşedintele Ligii Antidefăimare a declarat că ,,decizia papei este o lovitură dată bunelor relaţii dintre evrei şi creştini”. Catolicii au răspuns deja protestelor evreilor: în cadrul unei conferinţe de presă, cardinalul Tarcisio Bertone a sugerat că rugăciunea referitoare la evrei poate fi eliminată din liturghia tridentină …

Astfel, prin intermediul unui document care are ca scop readucerea tradiţionaliştilor catolici în sânul Bisericii, cărora li se oferă o liturghie deja reformată, papa a iritat comunitatea evreiască, creând noi oportunităţi pentru dialogul dintre evrei şi creştini.

 

3. Relaţiile Vaticanului cu China

Pe 30 iunie 2007, Papa Benedict al XVI-lea a trimis o scrisoare oficială catolicilor chinezi, intitulată ,,Scrisoarea Papei Benedict al XVI-lea către Biserica Catolică din Republica Populară Chineză”. În China, există două grupări catolice: Biserica Romano-Catolică credincioasă papei, clandestină (circa 8 milioane de catolici), şi Asociaţia Patriotică Catolică Chineză, structură comunistă paralelă, înfiinţată în anul 1950 şi condusă de guvernul chinez (circa 4 milioane de catolici). Biserica fidelă papei a fost scoasă în afara legii la venirea comuniştilor la putere, bisericile au fost distruse, iar clericii şi credincioşii supuşi unei prigoane extrem de dure, mii de catolici fiind omorâţi. Nici în prezent, catolicii chinezi nu se bucură de alt tratament din partea autorităţilor, care continuă să-i urmărească pe credincioşi, arestându-le episcopii şi preoţii.

De-a lungul anilor, Vaticanul i-a susţinut mereu pe catolicii chinezi aflaţi în clandestinitate, acordându-le concesii speciale pentru a hirotoni episcopi şi preoţi. În acelaşi timp, pentru a-şi sublinia sprijinul faţă de ei, Roma a negat autoritatea Asociaţiei Patriotice Catolice de a hirotoni episcopi şi preoţi, nu i-a recunoscut şi i-a excomunicat pe aceştia.

Însă recenta scrisoare a papei către chinezi reprezintă o răsturnare a acestei situaţii. Dorind reluarea relaţiilor oficiale cu China, într-un ,,mesaj impresionant, încrezător şi minunat”, după cum este numit de purtătorul de cuvânt al Vaticanului, papa cere cu insistenţă catolicilor fideli să se supună asociaţiei patriotice, afirmând că o ,,comuniune autentică” cere ,,eforturile fierbinţi ale reconcilierii”. ,,Uitând” că are de-a face cu o asociaţie comunistă, el continuă: ,,Purificarea memoriei, iertarea celor care au greşit, iertarea nedreptăţilor suferite şi iubirea şi întoarcerea la linişte a inimilor tulburate ... pot cere acţiuni dincolo de poziţiile şi punctele de vedere personale, născute din experienţe dureroase sau dificile”.

Într-un mod spectaculos, papa recunoaşte ca ,,nelegitime, dar valide” tainele săvârşite de clericii asociaţiei patriotice, afirmând că cei care aparţin adevăratei Biserici Catolice din China se pot împărtăşi din acestea. De asemenea, în scrisoare, el a arătat că ,,episcopii auto-aleşi şi auto-hirotoniţi din China sunt hirotoniţi în mod valid”.

În scrisoarea sa, papa nu menţionează deloc comunismul, dimpotrivă, el asigură guvernul chinez că Vaticanul ,,nu provoacă în nici un fel autoritatea politică, că Biserica nu are misiunea de a schimba structura sau administraţia statului”.

Scrisoarea a lăsat un gust amar catolicilor chinezi care au suferit vreme de 50 de ani pentru a rămâne fideli Vaticanului, care astăzi îi lasă în mâinile comuniştilor din raţiuni mai presus de oameni: politice, economice etc. Prigoniţi şi prigonitori sunt chemaţi să alcătuiască împreună o singură Conferinţă Episcopală Chineză …

 

4. Ştiinţă şi credinţă

Ofensiva papală a cuprins şi domeniul ştiinţific. Aflat în vacanţă în nordul Italiei, la o întrunire cu 400 de preoţi, papa a ţinut să comenteze dezbaterile aprinse dintre evoluţionişti şi creaţionişti: ,,Cele două teorii sunt prezentate ca alternative care se exclud una pe alta. Această ciocnire de idei este absurdă pentru că există multe dovezi ştiinţifice în favoarea evoluţionismului, care apar ca o realitate pe care trebuie să o vedem şi care ne îmbogăţesc înţelegerea vieţii”.

Vederile evoluţioniste ale papei nu sunt noi şi nu se referă numai la planul ştiinţific: conducătorul Vaticanului are o percepţie filozofică a acestui concept aflat în opoziţie cu învăţătura Bisericii: ,,Doctrina evoluţiei devine intrinsec credibilă şi posibilă pentru om. (...) Astăzi, noi suntem martori că tot ce există nu poate fi niciodată terminat, martori ai unei realităţi care nu este stabilitate, ci evoluţie”.

Consecinţele iniţiativelor papei din lunile iunie şi iulie 2007 se vor vedea în timp, pe măsură ce ele îşi vor face efectul. Spre exemplu, cel mai recent ,,rod” al gafei de la Regensburg este prezenţa, pe 5 iunie 2007, a 8 mistici musulmani, dervişi rotitori, care, alături de o echipă de 20 de cântăreţi, au oferit o reprezentaţie la Palatul Cancelariei Vaticanului. Au fost prezenţi 300 de musafiri, printre care cardinali, episcopi şi alţi înalţi oficiali catolici.

 

Surse
1. www.catholica.ro, 6 iulie 2007, ,,Un nou document doctrinal despre rolul Bisericii Catolice”
2. România liberă, 11 iulie 2007, ,,Biserica Catolică se vrea unica şi adevărata Biserică a lui Hristos”
3. www.directionstoorthodoxy.org, 11 iulie 2007, ,,Orthodox welcome & Protestants blast Vatican document”
4. www.directionstoorthodoxy.org, 11 iulie 2007, ,,New Vatican document affirms centrality of Catholic Church”
5. România liberă, 12 iulie 2007, ,,După publicarea unui document controversat. Val de critici la adresa Vaticanului”
6. România liberă, 12 iulie 2007, ,,Papa Benedict rupe Biserica Catolică de restul creştinătăţii”
7. Evenimentul zilei, 12 iulie 2007, ,,Papa inflamează lumea creştină”
8. www.trinitas.ro, 13 iulie 2007, ,,Reacţii ortodoxe la documentul Vaticanului: «Răspunsuri la unele întrebări privind anumite aspecte ale doctrinei Bisericii»”
9. www.directionstoorthodoxy.org, 13 iulie 2007, ,,Orthodox say unity must be priority”
10. www.catholica.ro, 11 septembrie 2006, ,,Vaticanul aprobă un institut tradiţionalist”
11. www.greco-catholica.ro, 13 octombrie 2006, ,,Papa va da un acces mai larg la liturghia latină tradiţională”
12. www.traditioninaction.org, 14 octombrie 2006, ,,Fr. Ratzinger: The Tridentine Mass is a dead liturgy”
13. www.traditioninaction.org, 14 martie 2007, ,,New mass in latin”
14. www.catholica.ro, 6 iulie 2007, ,,Scrisoarea despre Misalul din 1962 nu este antisemitică”
15. www.catholica.ro, 7 iulie 2007, ,,A fost publicat motu proprio «Summorum Pontificum»”
16. Evenimentul zilei, 8 iulie 2007, ,,Papa, în conflict cu evreii”
17. Ziua, 9 iulie 2007, ,,Evreii, din nou supăraţi pe Papa Benedict al XVI-lea”
18. www.traditioninaction.org, 18 iulie 2007, ,,The motu proprio, after the emotions”
19. www.trinitas.ro, 19 iulie 2007, ,,Cardinalul Bertone este în favoarea retragerii rugăciunii referitoare la evrei”
20. www.interfax.ru, 20 iulie 2007, ,,The pope’s support for traditional mass is understandable for Orthodox in Russia with their reverence for liturgy – Archbishop Mennini”
21. www.catholica.ro, 3 iulie 2007, ,,Pr. Federico Lombardi despre scrisoarea pentru China”
22. www.catholica.ro, 7 iulie 2007, ,,China va continua să îşi aleagă singură episcopii”
23. Adevărul, 8 iulie 2007, ,,Vaticanul vizează «piaţa» Chinei”
24. www.traditioninaction.org, ,,Has the Pope Forgotten What Communism Is ?”
25. www.traditioninaction.org, ,,Benedict Delivers Chinese Underground Catholics to Communism”
26. Ziua, 28 iunie 2007, ,,Papa Benedict al XVI-lea recunoaşte evoluţionismul”
27. www.traditioninaction.org, ,,Fr. Ratzinger: Evolution Is a Fait Accompli to which the Church Must Adapt”

 

 

 

2 iulie 2007

Data Paştelui

După mai bine de 80 de ani de la schimbarea calendarului, timp în care arareori s-a vorbit despre problema datei Paştelui, asistăm în ultima vreme la o abordare din ce în ce mai frecventă a acestui subiect.

Una dintre cele mai recente intervenţii aparţine unui parlamentar european originar din Grecia, Manolis Mavrommatis. Într-o scrisoare datată 8 februarie 2006, el scria: ,,Sărbătoarea de primăvară a Parlamentului European coincide, în mod tradiţional, cu Paştele catolic. Cu acea logică şi pentru binele tuturor celor implicaţi, în acelaşi fel, ar trebui să stea lucrurile pentru sărbătorirea Paştelui ortodox. Bineînţeles va trebui să luăm în considerare faptul că, uneori, cele două sărbători coincid”. Aşa cum sublinia el în scrisoare, oameni din Grecia, Cipru, Bulgaria, România şi din alte state din Europa Centrală şi de Est, noi membre ale Uniunii Europene, nu au posibilitatea să fie împreună cu familiile lor de Paşti.

Ideea europarlamentarului grec a fost preluată ,,din zbor” de Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, care i-a trimis o scrisoare, afirmând că a discutat problema cu papa, în cursul vizitei acestuia la Istanbul din noiembrie 2006. ,,Papa Benedict al XVI-lea a răspuns pozitiv la subiect şi, când s-a întors în Cetatea Vaticanului, a analizat personal problema”.

În urma acestui răspuns şi a susţinerii puternice a celor doi conducători creştini, Mavrommatis a scris preşedintelui Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering, cerându-i să ia iniţiativa pentru a face ,,aranjamentele necesare”: ,,Cred că a cădea de acord asupra unei probleme atât de importante, precum este sărbătorirea comună a Paştelui ortodox şi catolic în Parlamentul European, şi posibil şi în lumea creştină, este un pas foarte important pentru cele două Biserici. Eforturile Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului şi Papei Benedict al XVI-lea sunt esenţiale, mai ales de când dialogul ecumenist a adus perspective promiţătoare pentru creştinătate. Sper că preşedintele Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering, va face şi el un efort pentru împlinirea cererii obiective a oamenilor noştri şi acesta va fi începutul unui dialog extins între reprezentanţii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene”.

În ultimul secol, se poate remarca o atitudine comună a conducătorilor Bisericilor Ortodoxe locale, de colaborare promiscuă cu autorităţile civile şi diferite grupuri politice de interese. Patriarhii Constantinopolului au conlucrat cu diferite partide politice din Grecia şi Turcia, în ţările ortodoxe din blocul comunist, ierarhii au cooperat cu regimul ateu. Coaliţia cu lumea politicului a condus la o metamorfoză a învăţăturii Bisericii, ca şi cum aceasta ar avea aceeaşi natură efemeră cu legile statului civil. Ca urmare a acestei mezalianţe, oamenii politici îşi permit astăzi să se amestece în treburi ecleziastice.

Este dureros să remarcăm şi faptul că iniţiativa modificării datei Paştelui vine din partea unui parlamentar grec, care aparţine, prin tradiţie, spaţiului ortodox. Însă este ştiut că ortodocşii care se leapădă de credinţa părinţilor lor sunt mai cinici şi mai nemiloşi decât heterodocşii sau păgânii, atunci când luptă împotriva Bisericii lui Hristos …

 

Surse
1. www.neurope.eu, 30 iunie 2007, ,,Patriarch and Pope may agree on common Easter”
2. www.directionstoorthodoxy.org, 2 iulie 2007, ,,Patriarch and Pope agree on common Easter”

 

 

 

10 iulie 2007

,,Iisus Hristos a fost primul comunist”, afirmă cu nonşalanţă preşedintele Vladimir Voronin, cerând sprijinul Bisericii pentru alegerile din 2009

După ce, vreme de mai multe decenii, comuniştii au prigonit Biserica asemenea împăraţilor păgâni din primele secole creştine, astăzi, într-o amară ironie a soartei, urmaşii lor doresc să colaboreze cu Biserica, ca aceasta să-i sprijine. Cel mai dureros este, însă, faptul că ierarhii ortodocşi, pervertiţi de anii de convieţuire cu puterea bolşevică, nu mai văd nici un impediment în a susţine o ideologie politică sau alta.

Nemulţumit de rezultatele alegerilor locale din această vară, preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, i-a convocat la 10 iulie a.c., pe episcopii, protopopii, secretarii de eparhii şi reprezentanţii preoţilor din Mitropolia Chişinăului şi a întregii Moldove, la Mânăstirea Sfântul Nicolae din satul Condriţa. Aici, în prezenţa Mitropolitului Vladimir al Chişinăului şi întregii Moldove, Episcopului Iustinian al Tiraspolului şi Episcopului Marchel de Bălţi, preşedintele moldovean i-a certat pe clerici că ,,nu s-au implicat mai mult pentru a-i convinge pe oameni să-i voteze pe comunişti” şi a cerut deschis ,,susţinerea comuniştilor la alegerile din 2009”.

Mica ,,şedinţă de partid” a avut loc în biserica de vară a mânăstirii, unde Vladimir Voronin şi-a prezentat viziunea triumfalist comunistă asupra creştinismului. Vorbind despre ,,comuniştii de astăzi”, care ,,nu sunt cei care au prigonit Biserica, ci comunişti cu totul diferiţi”, el a afirmat: ,,Între ideologia comunistă şi doctrina creştină sunt foarte multe asemănări şi, după părerea noastră, a comuniştilor, Iisus Hristos a fost primul comunist. Nicăieri în Vechiul şi Noul Testament nu veţi găsi nimic rău despre comunişti”.

Apoi, a ţinut să sublinieze faptul că ,,în Republica Moldova, Partidul Comunist este singurul partid care ajută Biserica Ortodoxă”. În plus, potrivit logicii sale, de comunist, ,,dacă vor să stea în Mitropolia Moldovei, preoţii nu au altă alegere decât să voteze cu comuniştii”.

Cotidianul Flux din Chişinău, care relatează evenimentul, a descris reacţia feţelor bisericeşti la cuvintele preşedintelui: mitropolitul a zâmbit, episcopul Marchel a propus ca o astfel de întrunire să aibă loc în fiecare an, iar în biserică s-a lăsat ,,o tăcere mormântală”. Aceasta a fost întreruptă de răspunsul unuia dintre protopopi, care i-a adus elogii lui Vladimir Voronin: ,,Tu eşti tatăl nostru. Noi vom face aşa cum spui. Noi suntem o barcă, iar tu eşti cârmaciul nostru”. Nu toată preoţimea adunată la Condriţa a fost de acord cu cele spuse de protopop, iar după plecarea lui Voronin, unii dintre clerici au sugerat chiar ,,resfinţirea lăcaşului după aşa o blasfemie”.

Cele spuse de preşedintele moldovean sunt oarecum fireşti pentru un comunist, în vreme ce reacţiile clericilor, de la tăcere la încuviinţare, chiar elogiu, sunt maladive. Sfinţii au răbdat până la moarte şi nu au vrut sub nici un chip să aducă ofensă numelui lui Dumnezeu, iar preoţii moldoveni, în condiţii de libertate, tac, încuviinţează şi chiar elogiază pe cel care aduce ofensă lui Dumnezeu, credinţei lor, şi lor înşişi, ca slujitori ai lui Dumnezeu.

Atitudinea lor ne-a amintit de răspunsul dat de fariseii şi învăţaţii neamului evreiesc lui Pilat. La întrebarea acestuia: ,,Să răstignesc pre Împăratul vostru ?”, ei au răspuns din tot cugetul lor: ,,Nu avem alt împărat decât pre Chesarul” (Ioan 19, 15). Într-adevăr, nici preoţii moldoveni nu au alt împărat şi tată decât pe ,,chesarul” Voronin, căci Dumnezeu este mult prea departe de inimile lor reci şi de minţile lor care caută doar în jos ...

 

Surse
1. www.interfax.ru, 19 iulie 2007, ,,Moldavian president calls Christ the first communist”
2. Romanian Global News, 19 iulie 2007, ,,Blasfemia lui Vladimir Voronin: Iisus Hristos a fost primul comunist”
3. Jurnalul naţional, 31 iulie 2007, ,,Condriţa, aura durerii”

 

 

 

12 iulie 2007

Un român L-a dat în judecată pe Dumnezeu

La începutul lunii iulie, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara au clasat dosarul în care Dumnezeu era dat în judecată de către un deţinut din Penitenciarul Timişoara. În octombrie 2005, Mircea Pavel, condamnat la 20 de ani pentru omor, L-a chemat în instanţă pe Dumnezeu:

,,Solicit deschiderea acţiunii penale împotriva numitului Dumnezeu, domiciliat în cer, reprezentat în România de Biserica Ortodoxă Română, iar în Timişoara de către Mitropolia Română, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 215 (înşelăciune), 221 (tăinuire), 246 (abuz în serviciu contra intereselor persoanelor), 256 (primire de foloase necuvenite) şi 257 (trafic de influenţă). În fapt, prin botezarea mea la biserică s-a făcut un contract cu pârâtul pentru a-l îndepărta pe diavol de mine şi a mă feri de necazuri. Până acum, pârâtul nu şi-a onorat contractul. Dimpotrivă a pretins şi primit de la mine în cursul vieţii diferite bunuri şi rugăciuni în schimbul iertării păcatelor şi promisiunii că voi scăpa de necazuri şi voi avea o viaţă mai bună, dar m-a lăsat în mâinile diavolului”.

Deţinutul s-a constituit şi parte vătămată, acuzându-L pe Dumnezeu de luare de mită şi înşelăciune şi a cerut să-i înapoieze banii pe care i-a cheltuit pe ,,lumânări şi slujbe plătite la preoţi, care nu au avut nici un efect”. Procurorii au clasat dosarul pe temeiul că ,,Dumnezeu nu este o persoană reală şi nu are domiciliu”.

În Italia a existat un caz asemănător, un ateu dând în judecată Biserica Catolică pe motiv că înşeală lumea, afirmând că există Dumnezeu.

În această lume care a ajuns vrăjmaşă lui Dumnezeu, şi în care vrăjmăşia faţă de El creşte cu fiecare oră care trece, asemenea gesturi sunt fireşti. Lumea care Îl urăşte pe Dumnezeu va ajunge să-L scoată vinovat pe Ziditorul ei de toate relele şi rătăcirile omeneşti, nesocotind că vinovaţi suntem doar noi, oamenii, care ne-am îndepărtat de singurul Izvor al vieţii, de unica Sursă de lumină adevărată, ,,care luminează pre tot omul ce vine în lume”. Într-o orbire şi rătăcire absolută, într-o beznă a minţii, oamenii socotesc că Dumnezeu, Binele absolut, ar vrea să le pricinuiască vreun rău sau că este nedrept în judecăţile Sale. Nemaiînţelegându-L şi nemaiînţelegându-I dragostea nemărginită faţă de creaţia Sa, oamenii au ajuns să se răscoale împotriva Lui, în duhul lumii, antihristic.

 

Surse
1. Evenimentul zilei, 20 octombrie 2005, ,,El l-a dat în judecată pe Dumnezeu”
2. România liberă, 11 iulie 2007, ,,Dosarul lui Dumnezeu a fost clasat”
3. www.avocatnet.ro, 12 iulie 2007, ,,Procurorii timişoreni îl scapă pe Dumnezeu de urmărirea penală”

 

 

 

26 iulie 2007

Legea privind practicarea medicinei complementare/alternative

În această primăvară a fost adoptată legea nr. 118/2007, privind organizarea şi funcţionarea activităţilor şi practicilor de medicină complementară/alternativă. Tergiversat vreme de doi ani, în aprilie 2007, proiectul de lege a trecut cu rapiditate prin Parlament, a avut nevoie de 4 zile pentru a fi promulgat de preşedinţie, iar la 8 mai a fost publicat în Monitorul oficial.

După cum se notează la începutul actului normativ, legea are drept scop ,,reglementarea activităţilor şi practicilor de medicină complementară/alternativă care vizează prevenirea îmbolnăvirilor, promovarea sănătăţii, vindecarea bolilor şi optimizarea din punct de vedere biopsihosocial şi spiritual a fiinţei umane”. Actul precizează că practicile de medicină complementară/alternativă ,,au la bază teoriile, credinţele şi experienţa diferitelor culturi naţionale folosite pentru prevenirea, diagnosticul şi tratamentul bolilor somatice şi psihice”.

Medicina complementară/alternativă poate fi practicată, în primul rând, de medici, farmacişti, psihologi, dar şi de orice absolvent de studii superioare. Aceştia din urmă trebuie să efectueze un stagiu de pregătire de scurtă durată şi să obţină autorizaţie de liberă practică eliberată, conform legii, de Ministerul Sănătăţii Publice, cu avizul Centrului Naţional de Perfecţionare în Domeniul Sanitar. În plus, legea prevede ca aceste tehnici neconvenţionale de tratament să fie susţinute financiar din ,,bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate”.

Practicienii îşi vor putea deschide centre de îngrijire a sănătăţii şi să folosească această denumire, cu condiţia ca în centru să existe angajat un medic sau un asistent medical. Mai mult, tehnicile de medicină complementară/alternativă vor putea fi folosite, alături de medicina clasică, chiar în anumite instituţii medicale. Însă pentru aceasta, practicienii trebuie să aibă acordul scris al pacienţilor.

În anexa legii sunt enumerate domeniile în care se practică medicina complementară/alternativă, ca şi tehnicile admise. Printre acestea sunt: apiterapia, argiloterapia, algoterapia, oligoterapia, aromoterapia, terapia Gerson, Feng Shui, acupunctura şi homeopatia (erau dinainte reglementate), medicina tradiţională chineză, astrologia medicală, practicile tradiţionale Su Jok, qigong, ayurveda, yoga, tehnici de reflexologie, aplicaţii bioelectromagnetice şi energetice etc. În lege nu sunt trecute nici un fel de practici autohtone.

Deşi iniţiatorii au susţinut că legea ,,pune de acord practicarea medicinei complementare cu normele Uniunii Europene şi recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii”, la nivel comunitar nu există nici o reglementare distinctă pentru acest domeniu, ci doar o rezoluţie cu titlu de recomandare.

Nici guvernul nu a fost de acord cu legea în forma propusă de iniţiatori. Executivul a invocat lipsa unei documentări ştiinţifice pentru introducerea unor practici şi pentru avizele necesare producerii şi comercializării preparatelor acestora. Unii parlamentari au remarcat ,,posibilitatea apariţiei unor şarlatani care pot susţine că, prin metode neconvenţionale, fără posibilitatea ştiinţifică de verificare, pot vindeca diferite boli”.

Specialiştii din domeniul medical au contestat actul normativ pentru faptul că tehnicile nu sunt fundamentate ştiinţific şi au atras atenţia asupra lipsei unor repere ştiinţifice pentru evaluarea efectelor tehnicilor medicinei complementare. Secretarul general al Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae, comentează:

,,Dacă au introdus astrologia medicală şi yoga, nu văd de ce nu au prins în lege şi descântatul, stingerea cărbunilor pentru deochi şi ventuzele, care chiar au efect. Acestea fac parte din medicina tradiţională românească. Părerea noastră este că şarlatania va fi acoperită de această lege. Este însă foarte curios cât de rapid a fost aprobat actul normativ. Iniţiativa legislativă aparţine prof. dr. Mircea Ifrim, însă aceasta a fost respinsă de ani de zile, pentru că nu a avut avizul favorabil al Colegiului Medicilor din România. Trebuie precizat faptul că în lege se specifică faptul că domeniile de practică cuprinse în anexă sunt recunoscute pe plan mondial. În realitate, în ţările Uniunii Europene nu există decât acupunctura şi homeopatia ca practici recunoscute, iar în anexa legii româneşti sunt 50 de domenii”.

Nici dr. farm. Ovidiu Bujor nu are o părere mai bună despre această lege. Într-o conferinţă de presă din 25 iulie a.c., el a ţinut să atragă atenţia asupra legii şi a practicilor neconvenţionale cuprinse în anexă. ,,Mai lipsea mama Omida”, a afirmat el.

După cum se afirmă chiar în lege, tehnicile de medicină alternativă pe care aceasta le promovează se bazează pe ,,teoriile, credinţele şi experienţa diferitelor culturi naţionale”, în principal pe credinţele şi experienţa culturilor orientale. Practicarea acestor tehnici presupune cunoaşterea şi recunoaşterea principiilor de bază ale credinţelor orientale, chiar ale religiilor orientale, aflate la limita cu vrăjitoria sau magia.

Toate acestea se bazează pe imaginea despre om şi lume a orientalilor, care este complet diferită de cea ortodoxă: forţe aflate în opoziţie (yin-yang) care echilibrează universul, meridiane de energie, tehnici spirituale care au la bază principii păgâne, principii spirituale precum predestinarea sau karma şi reîncarnarea, fără a mai vorbi despre folosirea a diferite elemente pe care nu le numim din diferite tehnici yoga şi nu numai (materiale de origine animală şi umană; fluide corporale considerate spurcate pentru ortodocşi).

Acceptând să se trateze prin intermediul acestor practici, pacienţii români îşi manifestă indirect credinţa în principiile şi religiile orientale care stau la baza acestora. În timp ce medicina alopată se concentrează doar asupra trupului omenesc, tehnicile alternative pornesc de la diferite viziuni orientale păgâne care au pretenţia de a ,,trata” atât trupul, cât şi sufletul pacientului. Dar religiile orientale nu au ca scop mântuirea omului, adică reaşezarea lui în nobleţea sa originară, potrivit chipului şi asemănării lui Dumnezeu pe care le poartă potenţial în fiinţa sa. Ele au o altă viziune asupra lumii şi a vieţii omului pe pământ, antagonistă cu perspectiva creştină.

Astăzi, există un curent puternic de familiarizare a lumii creştine cu practicile orientale păgâne, care sunt prezentate ca fiind inofensive în plan spiritual, dacă nu benefice. În occident, marile firme pretind angajaţilor lor să urmeze diferite cursuri pentru a se familiariza cu practici orientale spre îmbunătăţirea performanţei şi eliberarea de stres; copiii la şcoală şi grădiniţă vor fi ajutaţi în problemele lor psihice de către psihologi, care îi vor îndruma către diferite tehnici spirituale orientale; ţările adoptă legislaţii prin care permit, chiar încurajează dezvoltarea de centre de sănătate care oferă pacienţilor practici orientale etc.

Mâine, orice intoleranţă faţă de astfel de practici va fi scoasă în afara legii şi orice critică adusă lor va fi considerată similară cu rasismul, xenofobia şi, mai nou, homofobia …

 

Surse
1. Gardianul, 9 iulie 2007, ,,Yoga şi astrologie compensate. Practicanţii medicinei alternative, legalizaţi de Ministerul Sănătăţii”
2. Ziua, 26 iulie 2007, ,,Credinţa pe post de medicament”

 

 

 

31 iulie 2007

,,Creştinii nu au ce căuta în Mongolia”, afirmă deschis Dalai-lama

Într-un interviu acordat reţelei de televiziune germane ARD, în cadrul vizitei sale de 10 zile în Germania, Dalai-lama a exprimat critici la adresa misionarilor creştini din Mongolia şi alte ţări asiatice. Conducătorul budismului tibetan declara: ,,Este incorect să îndepărtezi oamenii de moştenirea lor culturală, este mai bine şi serios să rămână în propria tradiţie. Am fost recent în Mongolia (am auzit că aceleaşi lucruri au loc şi în Tibet) şi am întâlnit misionari creştini. Le-am spus personal: «Aceasta este o ţară budistă, şi nu loc pentru convertiri». Aici în Occident, în discursurile mele, întotdeauna am spus oamenilor: «Voi aveţi tradiţia iudeo-creştină. Este mai bine să rămâneţi în ea»”.

În timp ce Dalai-lama se exprimă atât de dur împotriva prezenţei creştinilor în ţările asiatice, misionarii budişti şi ai altor religii orientale propovăduiesc liniştiţi religiile proprii europenilor şi americanilor, care s-au lepădat de creştinism socotind că religiile asiatice sunt mai eficiente şi au o spiritualitate care li se potriveşte mai bine. Din 1972, doi lama tibetani au început lucrarea de propagare a budismului tibetan în Europa şi au fost în repetate rânduri şi în Rusia.

Pe de altă parte, în iulie a.c., lama Rinpoche a transmis un mesaj budiştilor din Rusia. El le-a cerut să participe, pe 10 noiembrie a.c., la săvârşirea unei rugăciuni comune pentru ca Dalai-lama să trăiască o viaţă îndelungată pentru ,,fericirea tuturor fiinţelor vii”. În plus, lama Rinpoche scrie: ,,Nu există nici o îngrădire pentru participarea la rugăciunea comună pentru longevitatea lui Dalai-lama. De asemenea, nu este important dacă voi sunteţi budişti sau nu. A fi împreună este mult mai important şi să ne unim în rugăciune” este mult mai important ...

În acelaşi timp, europenii şi americanii îl apreciază în mod deosebit pe Dalai-lama. În septembrie anul trecut, el a primit la Vancouver, din partea ministrului canadian al imigraţiei, Monte Solberg, un certificat care îi atesta cetăţenia canadiană onorifică. ,,Sunteţi un campion al demnităţii umane”, a declarat ministrul, salutând valorile păcii şi toleranţei, apărate de liderul spiritual tibetan. Acesta se află în Canada pentru promovarea înfiinţării unui centru pentru pace şi educaţie, a cărui inaugurare este programată pentru anul 2009 şi care va purta numele lui Dalai-lama.

Putem să ne imaginăm că la acest centru pentru pace şi educaţie se vor preda valorile budismului tibetan, tolerant faţă de orice, numai faţă de creştinism nu. Religiile globului sunt tolerante faţă de orice şi între ele, numai faţă de creştinism nu sunt tolerante, căci au o problemă cu Dumnezeul creştinilor.

Oare va veni o zi în care Dalai-lama şi urmaşii lui vor promova budismul pretutindeni în lume ca cea mai tolerantă religie din lume şi vor spune că nu mai este loc pentru creştinism în Canada, America, Europa, şi de fapt nicăieri în lume ? Creştinismul nu mai este dorit, precum nu mai sunt doriţi nici creştinii ...

 

Surse
1. portal-credo.ru, 31 iulie 2007, ,,Христианству нет места в Монголии, считает Далай-лама”
2. portal-credo.ru, 31 iulie 2007, ,,Обращение Верховного ламы Калмыкии Тэло Тулку Ринпоче к буддистам России”
3. Ziua, 11 septembrie 2006, ,,Dalai-Lama, canadian de onoare”

 

Ioan Palea

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 37/septembrie-octombrie 2007