Aprilie 2008

Ştiri interne

 

Unde duce lipsa fricii de Dumnezeu …

Valul al doilea al uniatismului, cel de bunăvoie, înlesnit de Episcopul Sofronie al Oradiei

Noi conferinţe şi întruniri care continuă să erodeze duhul ortodox al românului

 

 

Unde duce lipsa fricii de Dumnezeu …

(Nu obişnuim să tratăm astfel de subiecte, însă atitudinea purtătorilor de cuvânt ai Patriarhiei Române, şi implicit a ierarhilor BOR, a întrecut orice măsură. Presa laică a criticat extrem de aspru tonul şi stilul comunicatelor Patriarhiei, însă ea nu a făcut-o decât dintr-un punct de vedere moral, etic, făcând apel la corectitudine şi deschidere faţă de popor. Dacă ea a fost atât de vehementă, ce-am mai putea spune noi, cei din presa religioasă, despre acest fenomen ? Doar că ne mâhneşte şi ne umbreşte pur şi simplu viaţa, fiindcă aduce o pată pe obrazul întregului cin al slujitorilor Bisericii şi ne întinează haina monahală înaintea oamenilor ...)

Este propriu firii omeneşti să îşi socotească înaintaşii, familia şi neamul, rădăcina din care se trage, pentru a-şi simţi şi trăi identitatea şi apartenenţa, pentru a călca pe urmele lor în cuvânt şi faptă, şi a se întări pe calea vieţii prin pilda lor. Tot aşa, societatea omenească îşi aşează la loc de cinste marii gânditori şi filozofi, oamenii de ştiinţă şi înţelepţii care i-au croit drum prin această vale a plângerii, care este viaţa.

Noi, creştinii, ne lăudăm ca toţi ceilalţi oameni cu înaintaşii noştri duhovniceşti – apostolii şi slăviţii ierarhi ai Bisericii, mucenicii şi mărturisitorii, şi toată pleiada de sfinţi –, ne socotim binecuvântaţi că ei au fost oameni aleşi, împodobiţi cu virtuţi şi viaţă îmbunătăţită şi ne-au lăsat moştenire comoara nepreţuită a Ortodoxiei.

Însă orice obârşie am avea, pământească sau cerească, lumească sau duhovnicească, trebuie să ne arătăm vrednici de ea, să facem dovada prin cuvânt şi faptă că suntem cu adevărat urmaşii unora sau altora. Altfel, rămânem doar nişte demagogi, oameni seci, mincinoşi, care ne minţim şi pe noi înşine, şi pe cei ce ne înconjoară.

În general, în ultimul secol, ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, cu toate că se socotesc urmaşii Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, eşuează tot mai des în a face dovada acestei obârşii. Astfel, în vreme ce se laudă cu succesiunea lor duhovnicească, ei pierd din ce în ce mai multe ‘examene’, fapt ce vădeşte mai degrabă contrariul afirmaţiilor lor. Un astfel de examen ar putea fi socotit cel al smereniei, blândeţii şi înţelepciunii duhovniceşti, virtuţi cu care se cuvine să fie împodobit un ierarh ortodox.

Un exemplu concret ne-a fost oferit de războiul din această perioadă dintre Patriarhia Română şi jurnaliştii din presa centrală. Un război necuvenit, o atitudine cu totul neduhovnicească a conducerii Bisericii Ortodoxe Române, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în Postul Mare, o perioadă de pocăinţă, de smerenie şi iertare a aproapelui şi nu de cuvinte dure, certuri şi încrâncenări. Nu vom descrie aici întreaga situaţie, ci ne vom limita la a schiţa conflictul pentru a putea reliefa esenţa sa.

Între presă şi Patriarhia Română a existat o relaţie destul de tensionată încă dinaintea morţii patriarhului Teoctist, însă odată cu înscăunarea patriarhului Daniil, situaţia s-a înrăutăţit. Această stare de fapt a fost cauzată nu de atitudinea jurnaliştilor, care nu a cunoscut o schimbare de direcţie, ci de cea a ierarhilor, care nu au ştiut să gestioneze această relaţie, dovedind o lipsă crasă de maleabilitate şi înţelegere minimă faţă de diferite circumstanţe cotidiene.

Raporturile dintre cele două instituţii au căpătat aspecte groteşti odată cu nefericitul accident al patriarhului, din ziua de 30 martie 2008. Pe când urca treptele paraclisului reşedinţei patriarhale, el a suferit o dublă fractură a gleznei stângi şi a fost internat la Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central ,,Dr. Carol Davila” din Bucureşti, unde a fost operat de urgenţă. După ce iniţial comandantul spitalului, dr. Ioan Sârbu a anunţat că operaţia a decurs fără complicaţii şi patriarhul va fi externat în aceeaşi săptămână, şederea în spital s-a prelungit la aproape o lună (30 martie - 22 aprilie), fapt pentru care nu au fost oferite explicaţii pertinente. Comunicatele regulate ale Biroului de Presă al Patriarhiei vorbeau doar de starea ,,foarte bună” a întâistătătorului Bisericii, hrănind comentariile şi speculaţiile jurnaliştilor români.

La 19 aprilie, cotidianul Gardianul comenta: ,,Spitalizarea prelungită a patriarhului a îngrijorat, deopotrivă, publicul şi medicii, care susţin că în lipsa complicaţiilor, pacientul nu avea de ce să stea mai mult de o săptămână internat. Directorul spitalului a anunţat, după intervenţie, că preafericitul urmează să fie externat în cel mult o săptămână. Rezerva în care se află patriarhul este strict izolată, nici măcar medicii din spital neavând acces în zonă. Informaţiile lipsesc, Patriarhia anunţând că PF Daniil nu doreşte să fie dezvăluite amănunte privind evoluţia medicală. Îngrijorările au fost alimentate şi de intervenţia ministrului Eugen Nicolăescu, care a cerut constituirea unei comisii speciale de monitorizare a stării de sănătate a patriarhului, care să asiste medicii de la Spitalul Militar”.

La faptele reale dezvăluite de jurnalişti (o a doua operaţie care s-a dorit a fi tăinuită, ca şi alte amănunte), ca şi la speculaţiile presei, Patriarhia Română a răspuns extrem de caustic. ,,Patriarhul Daniil este preafericit doar atunci când are presa favorabilă. În doar o săptămână, Biroul de Presă al Bisericii Ortodoxe Române a produs 4 drepturi la replică de-a dreptul vituperante pe site-ul instituţiei la adresa a 3 publicaţii: Cotidianul, România liberă şi Ziarul. Replici care amestecă contraargumentele la adresa unor fapte sau opinii exprimate de 3 jurnalişti, cu atacuri la persoană”, scria Cotidianul pe 13 aprilie.

Concret, în comunicatele sale, Biroul de Presă a vehiculat termeni şi expresii precum: ,,comentarii răutăcioase şi deplasate”, ,,afirmaţii halucinante”, ,,complexe” şi ,,frustrări”, ,,lipsiţi de calităţi profesionale” şi ,,dezinformatori”, ,,personaj controversat (…) impertinent, lipsit de profesionalism şi deontologie jurnalistică, imoral”, ,,articole scrise la comandă”, ,,ficţiune a unor jurnalişti cu memorie scurtă şi orizont răuvoitor” etc.

Pe lângă exprimarea ‘deplasată’, care este caracteristică mai degrabă lumii laice din afara Bisericii, şi nici aceea având o oarecare clasă, comunicatele au invocat argumente penibile pentru prelungirea internării patriarhului: ,,are mai multă linişte la spital decât la reşedinţa patriarhală”, ,,evitarea deplasării de câteva ori pe zi a echipei pluridisciplinare de medici implicată în procesul de recuperare la reşedinţa patriarhală, aflată în proces de restaurare şi reamenajare” etc. În plus, ziariştii au fost acuzaţi că ,,refuză în mod constant precizările provenite din surse autorizate” şi nici ziarele de provincie nu au scăpat de ochiul nemilos al patriarhiei.

Pentru a explica ‘vehemenţa’ comunicatelor, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române afirma ca şi cum ar fi fost doar un băiat de cartier: ,,Toate aceste aspecte merită răspunsuri pe măsură. Atâta vreme cât manipularea sau răstălmăcirea merg atât de departe şi replica este aceasta”. Comunicatelor de această manieră li se alătură un jurnalist creştin, Florian Bichir, care se erijează în ‘apărătorul’ patriarhului român din tabăra presei. Pe Florian Bichir îl cunoaştem personal de multă vreme, dar vom trece sub tăcere ‘statele de funcţii’ pe care le are printre cei de stil vechi, considerând că nu este nevoie să răscolim gunoaiele inerente lumii în care trăim, fiindcă faptele arhicunoscute, făcute la vedere ale acestui personaj vorbesc de la sine despre ‘calitatea’ sa de creştin.

El vine în ajutorul Biroului de Presă al patriarhiei şi motivează prelungirea internării patriarhului, afirmând că, în spital, ,,nu-l mai tulbură toţi terchea-berchea care s-au obişnuit să meargă în Dealul Patriarhiei pentru toate fleacurile” ... Tot el scrie: ,,La ieşirea din spital a Patriarhului mi-au revenit în memorie cuvintele memorabile ale lui Zizi Cantacuzino – Grănicerul, o mare figură a perioadei interbelice: ‘Să crape de ciudă duşmanii că n-am crăpat’ ”.

Aşadar, pentru Florian Bichir, cei care merg la patriarhie – slujitori ai sfântului altar sau mireni cu diferite probleme – sunt nişte terchea-berchea, care-l deranjează pe patriarh cu fleacurile lor. Să înţelegem din aceasta că nu patriarhia este organul suprem al administraţiei Bisericii şi că de ceva vreme problemele clericilor şi mirenilor implicaţi în viaţa bisericească sunt rezolvate de alt for de conducere ? Şi cum adică oamenii din sânul Bisericii sunt nişte terchea-berchea, iar preocupările şi problemele lor arzătoare, care-i fac să-şi îndrepte paşii către Dealul Mitropoliei, sunt fleacuri ? Şi ce mai este important pentru tânărul patriarh ? Ah, da, mai nimic din ce considerau Sfinţii Părinţi că este important pentru viaţa Bisericii …

Şi, într-adevăr, cuvintele lui Zizi Cantacuzino sunt memorabile. ‘Halucinant’ este cât de bine seamănă aceste cuvinte cu unele refrene ale manelelor pe care le auzim astăzi oriunde în România, vrând-nevrând. Dar să citezi aşa ceva, socotindu-te creştin, este abominabil.

Un astfel de creştin a sărit în ajutorul comunicatelor Patriarhiei ... La aşa ton şi stil al comunicatelor, aşa ajutor. Din nefericire, toată această poveste mărturiseşte doar despre lipsa fricii de Dumnezeu printre cei din sânul Patriarhiei Române care se ocupă de relaţiile cu presa, şi implicit printre ierarhii conducători. Ei au pierdut cu totul direcţia, s-au abătut definitiv, se pare, de la calea Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, care erau prigoniţi de împăraţi, de conducerea politică a unui imperiu precum cel al Bizanţului, nu de nişte simpli jurnalişti, care au ca singură armă condeiul.

Şi ce făceau sfinţii în astfel de situaţii ? Îşi plecau cu smerenie capetele şi lăsau încercările să se abată asupra lor, socotindu-se oameni muritori, nu fără de păcat, care au nevoie de îndreptare. Stâlpi ai Bisericii precum Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ierarh Flavian al Constantinopolului, Sfântul Maxim Mărturisitorul, şi mulţi alţii au fost prigoniţi de împăraţi şi trimişi în surghiun. Singura lor grijă era pacea Bisericii şi apărarea dreptei credinţe, nici un cuget nu s-a îndreptat către ei înşişi.

Şi în vremurile noastre întâlnim încă sfinţi ierarhi care au suferit prigoniri. Îl avem pe Sfântul Ierarh Ioan Maximovici († 1966), care a fost clevetit că a delapidat banii strânşi pentru construirea Catedralei Bucuria tuturor scârbiţilor din San Francisco. Ierarhii care îi stăteau alături în sinod l-au târât înaintea unui tribunal civil, pentru a fi judecat, tribunal care l-a găsit nevinovat de acuzaţiile care i-au fost aduse. Dar sfântul ce a făcut ? A răbdat cu smerenie toate încercările abătute asupra lui de Însuşi Dumnezeu, cel ce le rânduieşte spre câştigarea desăvârşită a răbdării, curăţiei inimii şi smereniei.

Ce face patriarhul Daniil şi cei care-i stau alături ? Ca să nu vorbim şi noi aidoma lor, vom spune doar că fac încă o dată dovada că nu sunt urmaşii celor cu care se laudă, ci sunt doar nişte demagogi, oameni seci, mincinoşi, care mint un popor întreg şi se mint şi pe ei înşişi că mai sunt ortodocşi !

 

Surse selective
1. România liberă, 1 aprilie 2008, ,,Patriarhul Daniel ar putea fi externat miercuri”
2. Gardianul, 10 aprilie 2008, ,,Întronizarea mitropolitului Moldovei, amânată”
3. www.patriarhia.ro, 10 aprilie 2008, ,,Drept la replică al Patriarhiei Române. Cât de mult sunt dezinformaţi cititorii cotidianului Ziarul !”
4. Cotidianul, 13  aprilie 2008, ,,Patriarhia se războieşte cu ziariştii în Postul Paştelui”
5. Evenimentul zilei, 15 aprilie 2008, ,,Hai să facem mişto de suferinţa patriarhului !”
6. Ziarul, 16 aprilie 2008, ,,Patriarhia a ridicat piatra în Postul Mare”
7. www.patriarhia.ro, 17 aprilie 2008, ,,O altă găselniţă a domnului Dan Ciachir”
8. Gardianul, 19  aprilie 2008, ,,Patriarhul ar fi suferit, de fapt, două operaţii în Spitalul Militar”
9. Evenimentul zilei, 24 aprilie 2008, ,,Să crape de ciudă duşmanii !”
10. Cotidianul, 24 aprilie 2008, ,,Patriarhul şi-a făcut operaţie estetică”
11. www.trinitas.ro, ştiri cu privire la starea de sănătate a patriarhului, în perioada 1-23 aprilie 2008

 

 

 

Valul al doilea al uniatismului, cel de bunăvoie, înlesnit de Episcopul Sofronie al Oradiei

La nivel de parohie, relaţiile dintre ortodocşi şi greco-catolici continuă să fie încordate în diferite localităţi din ţară. Acest conflict îşi are sorgintea în divizarea românilor din Ardealul ocupat de habsburgi (a se vedea serialul Uniatismul: Trambulina Vaticanului spre Ortodoxie pentru o istorie a uniatismului în România) în ortodocşi şi catolici de rit răsăritean, sau greco-catolici.

O pagină de istorie contemporană completează imaginea asupra conflictului: în 1948, autorităţile comuniste desfiinţează în mod abuziv Biserica Greco-Catolică şi transferă bunurile ei în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române. După 1990, Biserica Greco-Catolică se reînfiinţează şi începe să revendice averile confiscate în urmă cu 50 de ani.

În acest răstimp, partea ortodoxă nu a ştiut să abordeze cu înţelepciune situaţia creată, destul de delicată. Poate că este cumva firesc ca ortodocşii să-şi fi dorit să nu înapoieze greco-catolicilor lăcaşurile de cult şi celelalte, ca un act de dreptate pentru ce au pătimit de la catolici în secolul al XVIII-lea: distrugerea bisericilor şi mânăstirilor şi prigonirea turmei ortodoxe, de la vlădică la opincă. Însă nu noi suntem cei care putem face dreptate înaintaşilor noştri pentru ce-au pătimit nu numai de la catolici, ci şi de la oameni de altă credinţă.

Partea greco-catolică a profitat cu multă abilitate de poziţia neînţeleaptă a ortodocşilor. Lucrurile decurg după un scenariu devenit clasic în ultimii 10-15 ani: greco-catolicii intentează procese, în multe cazuri câştigă lăcaşurile care le-au aparţinut odinioară, ortodocşii refuză să le elibereze după ce au slujit în ele vreme de 6 decenii, iar credincioşii celor două Biserici se pornesc unii împotriva celorlalţi, ajungându-se adeseori la bătaie şi intervenţia poliţiei.

Cel mai recent conflict a avut loc la Vălanii de Bihor. Situaţia de aici este agravată de faptul că în sat trăiesc 300 de ortodocşi şi 40 de greco-catolici, şi nu există decât o biserică. Printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, instanţa a dat lăcaşul de cult părţii greco-catolice. Hotărârea a fost pusă în executare, însă ortodocşii au refuzat să cedeze biserica.

Duminică 30 martie a.c., doar intervenţia poliţiştilor şi jandarmilor a prevenit un conflict de proporţii între credincioşi. Ierarhii celor două confesiuni de Oradea, ambii devotaţi trup şi suflet ecumenismului, s-au întâlnit pentru a rezolva problema. După ce biserica a intrat în posesia greco-catolicilor, episcopul greco-catolic de Oradea, Virgil Bercea, i-a invitat pe ortodocşi să continue să slujească în lăcaş.

,,Nu vrem să dăm pe nimeni afară din lăcaşurile de cult, şi în calitate de proprietari de drept ai acestor biserici oferim ospitalitate liturgică Bisericii Ortodoxe Române pentru ca fraţii ortodocşi să poată celebra alternativ sfintele slujbe în biserică”, a declarat el, ştiind că o asemenea invitaţie nu face decât să favorizeze extinderea catolicismului.

Pe 2 aprilie, Mitropolitul Bartolomeu al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a avut o consfătuire la Oradea cu episcopul locului, Sofronie Drincec, colaboratorii săi, inspectorul şef de poliţie, comandantul jandarmeriei din judeţul Bihor şi preoţii reprezentanţi ai parohiei ortodoxe din Vălani. Episcopul greco-catolic a refuzat să participe sau să trimită vreun reprezentant. În urma consfătuirii ,,a fost adoptată soluţia propusă de Mitropolitul Bartolomeu, singura viabilă, aceea ca majoritatea ortodoxă să-şi construiască o biserică nouă, evitându-se astfel varianta slujirii alternative, agreată de Biserica Unită, ca fiind generatoare de tensiuni şi confuzii. Acest proiect va fi coordonat direct de către mitropolitul Clujului, cu convingerea că reprezintă singura soluţie pentru rezolvarea situaţiei conflictuale dintre cele două comunităţi ecleziale şi restaurarea păcii confesionale”.

Cu toate acestea, nu este clar dacă cei doi preoţi parohi, cel ortodox şi cel greco-catolic, vor sluji sau nu alternativ în lăcaşul de cult din Vălanii de Bihor. Ei au semnat un protocol care stabileşte programul după care se vor desfăşura slujbele în biserica din localitate, dar şi modul în care se vor împărţi cheltuielile de întreţinere a lăcaşului de cult. Surse din cadrul Episcopiei Ortodoxe de Oradea au afirmat că episcopul Sofronie ,,a militat pentru ca preotul ortodox şi cel greco-catolic din Vălani să oficieze slujbele împreună”, dar mitropolitul Bartolomeu a respins propunerea sa.

Ca urmare, duminică, 6 aprilie 2008, a avut loc prima liturghie greco-catolică în biserica din Vălani, din 1948 încoace. Având în vedere deschiderea episcopului locului faţă de greco-catolici, propovăduirea intensă a ecumenismului pe aceste meleaguri, ca să nu mai vorbim de faptul că slujbele greco-catolice sunt întru totul asemănătoare celor ortodoxe, iar clericii greco-catolici au veşminte identice cu cei ortodocşi (n.r.: aceasta fiind cea mai mare găselniţă iezuită, pentru a implementa catolicismul în rândul ortodocşilor, şi funcţionează de secole !), oare câţi dintre ortodocşii din Vălanii de Bihor se vor transforma în uniaţi de bunăvoie?

 

Alte articole pe aceeaşi temă
 
Surse
1. România liberă, 1 aprilie 2008, ,,O biserică din Bihor, măr al discordiei între români”
2. Bihoreanul, 2 aprilie 2008, ,,Ortodocşii şi greco-catolicii au căzut la pace”
3. www.bru.ro, 2 aprilie 2008, ,,Referitor la situaţia din Vălanii de Beiuş (comunicat)”
4. www.catholica.ro, 7 aprilie 2008, ,,Prima Liturghie la Vălanii de Beiuş (comunicat)”

 

 

 

Noi conferinţe şi întruniri care continuă să erodeze duhul ortodox al românului

Între 7-9 aprilie a.c., Academia Evanghelică Transilvania din Sibiu, în colaborare cu Fundaţia Konrad Adenauer din Germania, a organizat Conferinţa Internaţională Ecumenistă ,,Problematica europeană din prisma Bisericilor din România”. Au participat reprezentanţi ai diferitelor confesiuni din România, Mitropoliţii Laurenţiu al Ardealului şi Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale, Josef Homeyer, episcop romano-catolic de Hildesheim, Alexandru Mesian, episcop greco-catolic de Lugoj, episcopul Christoph Klein din partea Bisericii Evanghelice, dr. Ibram Nuredin, reprezentant al cultului musulman, dr. Jurgen Henkel, directorul Academiei Transilvania, reprezentanţi ai diferitelor denominaţiuni şi structuri bisericeşti.

Conferinţa a avut un caracter politico-religios, fiind prezenţi numeroşi demnitari, printre care Jean Pierre Rollin, consulul general al Germaniei în România, dr. Holger Dix, directorul Fundaţiei Konrad Adenauer, reprezentanţi ai administraţiei prezidenţiale, Ministerului Culturii şi Cultelor, şi mass-media.

Cei prezenţi au dezbătut modul în care Bisericile din România privesc integrarea ţării în Uniunea Europeană şi NATO şi problematica lor în noul context oferit de uniune. Ei au afirmat că integrarea a fost receptată în general pozitiv, manifestându-se unele opinii critice cu privire la secularismul excesiv şi renunţarea la menţionarea lui Dumnezeu în constituţia europeană. Concluzia participanţilor a fost că ,,deşi desacralizarea şi relativismul sunt prezente în Europa, Bisericile se vor uni în efortul de păstrare şi întărire a unei identităţi creştine, promovând o politică a păcii, dialogului şi demnităţii. Se doreşte o apropiere între Biserici, cu păstrarea intactă a identităţii, specificului şi particularităţilor fiecăreia”.

O asemenea apropiere între Bisericile creştine, dar şi între acestea şi structurile politice, nu este cu nimic diferită – dacă privim în istorie – de cea dintre Biserica Romei şi Imperiul Roman de Apus, care a dat naştere Bisericii Catolice, avide de supremaţie lumească, şi mai târziu protestantismului, dar nici de cea dintre Biserica Ortodoxă şi regimul comunist, care a dat naştere curentului cunoscut sub numele de serghianism (a se vedea articolul Martie 2007. Simbioza dintre Biserica Ortodoxă ca instituţie a statului şi ateism nu a luat sfârşit).

În aceeaşi perioadă, 7-9 aprilie a.c., la Oradea şi Biharkeresztes, Ungaria, s-a desfăşurat Conferinţa internaţională şi interconfesională ‘Healing of Memories’ (a se vedea articolul Iunie 2007. Ştiri - Conferinţa internaţională ‘Healing of Memories’ sau, în traducere orwelliană, despre Ministerul Adevărului …). La aceasta au participat conducătorii comunităţilor creştine din Oradea, personalităţi religioase din Ungaria, profesori universitari din România şi Ungaria. În plus, pentru răspândirea cât mai largă a ideilor propagate, proiectul ‘Healing of Memories’ se derulează în întreg spaţiul transilvan.

În aprilie 2008, s-a desfăşurat un alt proiect ecumenist la Sibiu. Pe 6 aprilie a avut loc întrunirea Fundaţiei ‘Reconciliazio’ din sud-estul Europei. Aceasta a fost înfiinţată recent de reprezentanţii mai multor Biserici din Transilvania, reprezentanţi ai Federaţiei Luterane Mondiale, Federaţiei Reformate Mondiale şi Conferinţei Bisericilor Europene. Fundaţia are ca ţeluri ,,să susţină iniţiative de reconciliere între Biserici, culturi şi religii în sud-estul Europei, să pună la dispoziţie un forum de dialog intercultural şi interreligios în sud-estul Europei, să acţioneze împotriva înstrăinării între cultura est şi vest-europeană şi să contribuie la afirmarea religioasă şi culturală în Europa”.

Conferinţele şi fundaţiile ecumeniste nu încetează să răsară ca ciupercile după ploaie, vrând să-i umbrească cu pălăriile lor otrăvite pe toţi credincioşii, ca aceştia să nu mai vadă lumina Soarelui Dreptăţii ...

 

Surse
1. www.trinitas.ro, 7 aprilie 2008, ,,Fundaţie înfiinţată de reprezentanţii mai multor Biserici din Transilvania”
2. www.trinitas.ro, 8 aprilie 2008, ,,Conferinţa internaţională şi interconfesională ‘Healing of Memories’, la Oradea”
3. www.catholica.ro, 11 aprilie 2008, ,,Bisericile şi Europa din prisma Bisericilor din România”

 

Ioan Palea

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 42/mai-iunie 2008