Iulie-septembrie 2004

Ştiri

 

Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române plătesc pentru atitudinea lipsită de demnitate în faţa puterii

Anul 2004 a fost plin de conflicte între puterea politică şi conducerea Bisericii Ortodoxe, din cauza dorinţei puterii - aflate în scădere în sondajele de opinie - de a se folosi de Biserica Ortodoxă ca de un agent electoral de mare impact.

Seria de evenimente care a avut loc în această perioadă arată cu limpezime nesinceritatea gesturilor pline de evlavie şi adevăratele intenţii ale puterii politice. Din nefericire, ele vădesc şi dorinţele mai puţin duhovniceşti ale unora dintre ierarhii români de a face compromisuri în relaţia cu puterea laică pentru a obţine în schimb diferite favoruri.

Unul dintre cele mai serioase conflicte electorale a fost declanşat de comemorarea a 500 de ani de la moartea Voievodului Ştefan cel Mare al Moldovei (1457-1504). După ce, în 1992, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe voievod, anul 2004 a fost declarat ,,Anul omagial Ştefan cel Mare şi Sfânt”, fiind pregătită o serie de reuniuni, sesiuni solemne şi comemorări pentru a se folosi la maximum imaginea voievodului moldovean în campania electorală.

Conducerea Bisericii a participat cu entuziasm la ceremoniile oficiale desfăşurate la Academia Română, a dat dezlegări în post, pozând că are o relaţie excelentă cu puterea. Adevărul a ieşit la iveală odată cu scandalul izbucnit după manifestarea centrală a anului omagial, din 2 iulie, de la Mânăstirea Putna. Aici a avut loc o liturghie solemnă de pomenire a voievodului, însoţită de mai multe evenimente gen ,,Cântarea României”, la care au participat preşedintele ţării, Ion Iliescu şi prim-ministrul Adrian Năstase. Din cauza prezenţei lor, forţele de ordine au luat măsuri draconice, în curtea mânăstirii fiind mai mult agenţi de pază decât credincioşi.

Evenimentele de la Mânăstirea Putna l-au determinat pe Arhiepiscopul Pimen al Sucevei şi Rădăuţilor să ia poziţie. Într-un interviu acordat presei locale, ierarhul a afirmat că măsurile de pază ,,poliţieneşti, barbare” au fost ,,o întinare, o desconsiderare a sentimentelor religioase şi patriotice ale poporului nostru român”. Printre altele, el a afirmat că cei doi mari demnitari prezenţi la Putna ,,au urmărit un capital electoral”.

 

Stiri 31

Mânăstirea Putna, ctitorie a Voievodului Ştefan cel Mare din secolul al XV-lea

 

Cuvintele sale, extrem de dure, la adresa puterii politice au stârnit reacţii din partea reprezentanţilor Bisericii şi a autorităţilor laice. Pe de o parte, Patriarhia Română a acuzat sever ,,batjocura de la Putna”, încercând, în acelaşi timp, să aplaneze conflictul printr-un comunicat al patriarhului, în care scria: ,,Adresăm tuturor un părintesc îndemn să păstrăm icoana luminoasă a acelei zile de 2 iulie 2004”.

Pe de altă parte, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, prin intermediul unui comunicat semnat de mitropolitul Daniil, a ţinut să se distanţeze de criticile extrem de dure aduse autorităţilor de arhiepiscopul Pimen. Astfel, Daniil a făcut notă discordantă faţă de patriarhie şi i-a luat deschis apărarea preşedintelui.

În acest timp, puterea politică, deranjată de faptul că ierarhul român le-a vădit intenţiile ascunse în spatele gesturilor evlavioase, a pornit un atac cinic şi suburban la adresa arhiepiscopului Pimen. Într-un comunicat dur, preşedintele a respins ,,ofensele şi afirmaţiile” făcute de Pimen, considerând că acesta ,,are obligaţia să ceară public scuze celor pe care i-a jignit grav cu afirmaţiile sale lipsite de temei şi bună-credinţă”.

Deşi nu au fost direct implicaţi în conflict, secretarul de stat pentru Culte, Laurenţiu Tănase, şi ministrul Culturii, Răzvan Theodorescu, s-au întrecut în a-şi etala ,,bunele” maniere şi limbajul cu totul nepotrivit pentru demnitatea lor.

În cadrul unei conferinţe de presă, Răzvan Theodorescu a pledat pentru buna-credinţă a puterii şi a dorinţei sale sincere de a ajuta Biserica, pomenind (?!) de banii alocaţi de stat pentru construirea şi refacerea de lăcaşuri de cult. El a conchis că ,,declaraţiile Î.P.S. Pimen sunt un amestec de minciună, dezinformare, totală candoare şi manipulare. Sunt inacceptabile din punctul de vedere al statului”. Presa a notat că ministrul Culturii a făcut ,,glume de un gust îndoielnic” la adresa arhiepiscopului, referindu-se la ,,naivitatea” acestuia, care ,,are o anumită vârstă” şi la ,,ieşirile publice ale ierarhului”.

Se poate spune că greşelile pe care ierarhii români le-au făcut în relaţia cu puterea laică, în timpul regimului comunist, încă mai dau roade. După revoluţie, poporul român a aşteptat, poate, ca ierarhii săi, după decenii de comunism, să fi priceput cine sunt cei de la putere şi cum încearcă ei să se folosească de Biserică în scopuri proprii şi să se dezică de aceştia şi de planurile lor.

Din nefericire, acest lucru presupunea curaj şi dârzenie din partea lor, şi ... sacrificii. Însă, se pare că ei nu prea mai au cum să se retragă din această relaţie de concubinaj, pentru că au îmbătrânit în aceste jocuri de interese şi nu mai au nici o picătură de putere pentru a rupe aceste lanţuri. Şi atunci, ne întrebăm, pe bună dreptate, ce se va alege de Biserica Ortodoxă Română, ai cărei ierarhi ba deservesc puterea laică, ba pe cea ecumenistă, ba cine ştie ce alte interese străine de menirea Bisericii.

 

De ce li se impune creştinilor să-L tăgăduiască pe Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor ?

În ultimele decenii are loc un proces efervescent, dirijat la nivel mondial, de înfiinţare de grupuri şi organizaţii ecumeniste interreligioase, care să desfăşoare o activitate febrilă de cooptare a credincioşilor tuturor confesiunilor creştine. În acest context, la 10 septembrie a.c., s-a înfiinţat, la Constanţa, o filială a Forumului celor trei Religii (creştinism, iudaism şi islamism), ,,la sugestia Forumului Mondial al Celor Trei Religii”. Forumul este un grup internaţional dedicat ,,ideii de pace prin aducerea alături a urmaşilor lui Avraam într-un dialog care să promoveze toleranţa, respectul şi înţelegerea”. El a fost înfiinţat în urmă cu 10 ani, în Anglia, şi are 34 de filiale în diferite ţări ale lumii.

La evenimentul din luna septembrie au participat Î.P.S. Teodosie, arhiepiscopul ortodox al Tomisului, Ştefan Ghenţa, vicarul romano-catolic de Dobrogea, reprezentanţii altor culte creştine, muftiul Bagîş Şanghirai, şeful cultului musulman din România, conf. univ. dr. Carol Friedman, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Constanţa şi credincioşi ai acestor confesiuni.

Din partea organizaţiei internaţionale a fost prezent preotul anglican Steve Hughes, fost slujitor la Biserica Anglicană ,,Învierea” din Bucureşti. El a fost desemnat să coordoneze înfiinţarea filialelor acestui forum în Europa de Est, prima fiind cea din România, urmată la scurt timp de una în Bulgaria. În cadrul întâlnirii de la Constanţa a fost semnată o declaraţie comună, prin care participanţii au condamnat terorismul şi au făgăduit că vor lupta împotriva acestuia.

Faptul că oameni de diferite religii îşi dau mâna pentru a lupta împreună împotriva unor fenomene, precum terorismul, traficul de fiinţe umane sau crima organizată, sau doresc să coopereze pentru sprijinirea celor afectaţi de calamităţi naturale nu este un lucru rău. Însă una este a ne ajuta între noi, indiferent de religia pe care o avem, şi alta să facem compromisuri în credinţa noastră, în numele ideii de ,,toleranţă religioasă”.

Acest Forum al celor trei Religii este doar una dintre organizaţiile care au la bază idei eronate, pe care le vehiculează şi încearcă să le înrădăcineze în vocabularul cotidian şi mentalitatea omului contemporan. Pentru că ideea că evreii, musulmanii şi creştinii sunt deopotrivă urmaşi ai lui Avraam este falsă; sau îi socotim pe cei după trup urmaşi ai lui Avraam şi spunem că ei sunt evreii şi musulmanii, care, în credinţa ortodoxă, sunt consideraţi a se fi abătut de la credinţa lui Avraam; sau îi socotim pe cei după credinţă fii ai lui Avraam şi spunem că ei sunt creştinii, care nu se trag, poate, din aceeaşi seminţie cu el, dar cred în Dumnezeul lui.

Semnăturile ortodocşilor pe declaraţia comună adoptată la reuniunea din 10 septembrie a.c., prin care se angajau să arate ,,adevărata faţă a credinţei” şi să înţeleagă ,,că există un singur Dumnezeu, care vrea să fie pace”, sunt noi palme şi noi cuie pentru Mântuitorul nostru, pe care ei L-au negat doar de dragul colaborării cu oameni care nu-L recunosc ca Dumnezeu.

Ce uşor renunţă astăzi creştinii, ,,de la vlădică la opincă”, la numele de creştin şi la Hristos, la dreptul lor de întâi născuţi ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai Împărăţiei cereşti, doar pentru blidul de linte al unor sloganuri mincinoase ! De ce li se impune mereu creştinilor să mărturisească altă credinţă decât cea creştină ?

 

Oare când noi, cei ce nu suntem homosexuali, vom ajunge să fim priviţi ca anormali ?

De curând, în societatea românească a izbucnit un nou conflict legat de problema homosexualităţii. Comunitatea homosexualilor din România, reprezentată de Asociaţia ,,Accept”, devine din ce în ce mai agresivă, profitând de orice circumstanţă pentru a ieşi în evidenţă şi a cere tot mai multe drepturi.

Astfel, în luna august, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a făcut publică lista afecţiunilor psihice incompatibile cu activitatea didactică, printre care erau enumerate ,,tulburările identităţii, preferinţei şi orientării sexuale”. La scurt timp, Asociaţia ,,Accept”, ca şi alte organizaţii non-guvernamentale ce urmăresc respectarea drepturilor omului şi, nedeclarat, îi susţin pe homosexuali, a reacţionat violent, afirmând că va merge până în instanţele internaţionale, dacă cumva homosexualilor li se va interzice accesul la catedră.

O altă premieră, cu aceeaşi tentă, este anunţul unui homosexual român, care a hotărât să se căsătorească cu partenerul şi, deoarece legislaţia românească nu le permite, vor face ,,nunta” în incinta ambasadei occidentale a unei ţări care îngăduie căsătoria a două persoane de acelaşi sex.

Astăzi, problema homosexualităţii este discutată ca orice problemă banală, prin ochelarii deformanţi ai unei democraţii aberante şi ai unor drepturi ale omului prost înţelese. De-a lungul deceniilor, ea s-a transformat din păcat de moarte în boală, iar astăzi este pe cale să devină un aspect ,,firesc” şi ,,normal” al societăţii evoluate a secolului XXI. Cu paşi repezi şi cu ajutorul legislaţiei europene, extrem de tolerantă faţă de păcat şi intolerantă faţă de creştinism, România îşi schimbă treptat percepţia faţă de această problemă.

Oare când noi, cei ce nu suntem homosexuali, vom ajunge să fim priviţi ca anormali şi în afara firescului vieţii contemporane, că demodaţi şi bătuţi în cap suntem de pe acum consideraţi !

 

Andreea Popa

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 31 (3/2004)