Aprilie-iunie 2004

Ştiri

 

Catedrala Mântuirii Neamului sau templul mântuirii masonilor ?

Cunoscând ataşamentul şi încrederea românilor în instituţia Bisericii, conducerea politică îşi cultivă, mai mult ca oricând, în acest an electoral, o imagine de sprijinitor al Bisericii şi ierarhiei ecleziastice, arătându-se preocupată de problemele acesteia şi acordând cu multă dărnicie fonduri pentru restaurări şi construcţii de lăcaşuri de cult. Cu toate acestea, din spatele imaginii create cu minuţiozitate transpar adesea adevăratele intenţii ale oamenilor politici, mai mult preocupaţi de interesele lor decât de Dumnezeu.

Astfel, după ce partidul de guvernământ, PSD, a dorit ca preoţii să fie membri de partid şi să poată candida pe listele electorale ale partidelor, propunere ce a generat puternice controverse între politicieni şi oamenii Bisericii, recent, executivul a declanşat o nouă polemică în care a fost implicată Biserica. Tema actualei dispute este construirea Catedralei Mântuirii Neamului.

Ideea de a construi o catedrală pentru cinstirea eroilor neamului a apărut prima oară imediat după războiul de independenţă (1877-1878). În perioada interbelică s-a dorit ridicarea unei catedrale pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru înfăptuirea statului naţional unitar român, cât şi pentru cinstirea eroilor căzuţi pentru apărarea patriei. În 1926, patriarhul Miron Cristea a sfinţit locul de la poalele Dealului Mitropoliei, ales pentru catedrală, unde a aşezat o troiţă, dar proiectul nu a fost continuat. După căderea regimului comunist, ierarhii români au reluat proiectul şi au iniţiat o campanie serioasă în sprijinul acestuia, stârnind, de-a lungul anilor, numeroase polemici.

 

Stiri 30-1
Conventul pentru desemnarea noului mare maestru al
Marii Loji Naţionale din România, reunit în noiembrie 2003

 

Unul dintre cele mai importante puncte ale disputelor din mass-media a fost amplasamentul viitoarei catedrale în capitală. După ce, în 1999, în prezenţa Papei Ioan Paul al II-lea (care a oferit o importantă sumă de bani pentru proiect), patriarhul Teoctist a pus piatra fundamentală a catedralei în spaţiul verde din centrul Pieţei Unirii, a apărut un alt proiect care amplasa viitorul edificiu, însoţit de o serie de clădiri administrative şi de protocol, în axul Bulevardului Unirii.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 468 din 18 aprilie 2003, guvernul a ,,mutat” din nou catedrala, plasând-o în Parcul Carol, propunere ce implica demolarea monumentului de granit aflat în parc, dedicat eroilor comunişti. În aprilie 2004, guvernul a alocat 40 de miliarde de lei, din fondul de rezervă, pentru demolarea monumentului, fapt ce a stârnit o adevărată furtună în întreaga societate şi a relansat controversele pe marginea amplasării catedralei.

Disputa a pornit de la faptul că, în 1992, Parcul Carol - înfiinţat în 1906 de regele Carol I - a primit statutul de monument de importanţă naţională, monumentul de granit fiind piesa principală a parcului. Acesta a fost închinat, iniţial, pomenirii soldaţilor din trupele aliate care au murit pe teritoriul României, dedicaţie ce a fost schimbată de comunişti în 1963. Ordinul Arhitecţilor şi Uniunea Arhitecţilor din România s-au opus categoric demolării acestei opere de artă, ca şi amplasării catedralei în Parcul Carol. De asemenea, ei au prezentat propuneri mai avantajoase de amplasare a catedralei în Bucureşti, pe care conducerea Bisericii nu le-a luat în seamă.

La înteţirea polemicilor a contribuit decizia ministrului culturii şi cultelor, care, la patru zile după hotărârea guvernului, a emis un ordin prin care a declasificat monumentul, decretând că nu mai este monument istoric, fapt ce permite demolarea lui. Decizia sa încalcă legile statului şi convenţiile internaţionale semnate de România care ocrotesc monumentele istorice şi de artă … şi a avut ca urmare mitinguri de protest şi luări de poziţie în presă.

Scandalul stârnit în jurul Catedralei Mântuirii Neamului mai are o faţetă cel puţin intrigantă: implicarea masoneriei române în această controversă. La jumătatea lunii mai, marele maestru al Marii Loji Naţionale din România şi ministru în guvernul Năstase, Eugen Ovidiu Chirovici, declara în presă: ,,Am intervenit public în sprijinul construirii catedralei în Parcul Carol”. Mărturisirea sa vine la foarte puţin timp după declaraţia şocantă a colonelului de securitate Olimpian Ungherea care a afirmat răspicat, într-o emisiune televizată, că o serie de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române fac parte din masoneria română !

În acelaşi timp, presa a dezvăluit că Asociaţia ,,Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă”, ai cărei membri au participat la mitingurile de protest împotriva construirii catedralei în Parcul Carol, ca şi alte persoane care se opun demolării monumentului de granit, au apartenenţă masonică. Mass-media a vehiculat, de asemenea, ideea că multe din simbolurile parcului, ca şi monumentul de granit au o conotaţie aparte, de origine iluministă şi anti-creştină. După revoluţia de la 1848 s-a vorbit chiar de un ,,Plan masonic al Bucureştilor”. Aşadar, atât printre cei care susţin proiectul amplasării catedralei în Parcul Carol, cât şi printre cei care se opun acestuia se află masoni.

Cu toate acestea, informaţiile apărute în presă clarifică o sumedenie de evenimente care până acum păreau bizare: implicarea unor masoni binecunoscuţi în problemele bisericeşti şi chiar apartenenţa acestora la structuri ecleziastice, anumite gesturi necuvenite unor ierarhi, dar specifice membrilor masoneriei etc.

Aceste dezvăluiri au loc în contextul în care mass-media a iniţiat o campanie susţinută de prezentare şi familiarizare a societăţii româneşti cu activităţile masoneriei. Astfel, unele cotidiene de mare tiraj relatează amănunţit evenimentele din lumea masonilor (10 ani de la reaprinderea luminilor Marii Loji Naţionale a României, alegerea unui nou mare maestru etc), oferă liste cu personalităţi din diverse domenii care sunt membri ai unor loje masonice, prezintă istoricul masoneriei şi al diferitelor rituri, explică semnificaţia unor termeni necunoscuţi marelui public etc.

De asemenea, diferiţi masoni mai mult sau mai puţin cunoscuţi se prezintă şi îşi recunosc public apartenenţa la această organizaţie ocultă. Apogeul acestei ,,ieşiri la rampă” a masoneriei îl constituie hotărârea guvernului - printre ai cărui membri s-ar număra şi câţiva masoni - de a acorda Marii Loji Naţionale a României statutul de ,,asociaţie de utilitate publică”, ceea ce înseamnă că aceasta va putea fi parţial finanţată de la bugetul statului.

Însă asocierea dintre masonerie şi conducerea Bisericii Ortodoxe Române este mult mai gravă decât întregul asalt al masonilor pentru cucerirea societăţii civile. Ziarişti de renume vorbesc despre ,,jenanta asociere a Patriarhiei Române cu masoneria pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului” şi despre ,,dezvăluiri senzaţionale” şi ,,şocante”.

Biserica Ortodoxă a condamnat întotdeauna masoneria ca fiind o organizaţie ocultă, anti-creştină care încearcă să se substituie creştinismului. În 1937, pe baza unui referat alcătuit de Mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ,,osândit Francmasoneria ca doctrină, ca organizaţie şi ca metodă de lucru ocultă”.

Se pare că în prezent nu se mai ţine seama de hotărârea din 1937 a sinodului român, ca de multe alte hotărâri ecleziastice, care se dovedesc a fi, în ochii conducătorilor de astăzi ai Bisericii, învechite şi demodate. Din nefericire, aceştia atrag după ei, în marea de păreri proprii sau împrumutate din Occident, întreaga turmă de credincioşi, care are încă devotament şi încredere în instituţia Bisericii ...

 

... şi în faţa catedralei o statuie a lui Anton de Padova sau a lui Octav Cozmâncă ?

În perioada 1 mai-15 iunie 2004, cu acordul Ministerului Culturii şi Cultelor, franciscanii din România, cu sprijinul episcopilor catolici români, au organizat un pelerinaj naţional cu relicvele sfântului catolic Anton de Padova. Scopul declarat al pelerinajului era unul ecumenist, acela ,,al unui marş al comuniunii dintre creştini, căci acest sfânt poate constitui, pentru oamenii zilelor noastre, un imbold la convertire, o întărire în credinţă şi un prilej de a primi binefacerile lui Dumnezeu prin mijlocirea lui puternică”. Acesta fiind scopul, au fost aduse în România relicvele lui Anton de Padova, care constau din fragmente din ţesuturile corpului încorporate într-un bust din lemn aurit, care îl înfăţişează pe Anton ţinând în mâna stângă Scriptura.

În mod firesc, catolicii au fost prezenţi în număr mare în bisericile în care au fost aduse relicvele, pentru a se închina acestora şi a se ruga sfântului lor. În Bucureşti, relicva a fost adusă la Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif, unde a fost întâmpinată de nunţiul apostolic în România, Jean-Claude Perisset, de Arhiepiscopul catolic de Bucureşti, Ioan Robu, de numeroşi preoţi şi enoriaşi. În perioada în care s-au aflat în catedrală, mii de credincioşi au aşteptat la cozi de câteva ore pentru a se apropia de bustul aurit.

Acestora li s-au alăturat mulţi ortodocşi, care şi-au dovedit astfel puţina cunoaştere a credinţei lor şi deruta duhovnicească în care se află, prin declaraţii de genul: ,,Este un făcător de minuni. Este păcat să nu ne rugăm la el”. În loc să-şi povăţuiască şi să-şi lămurească credincioşii cu privire la Anton de Padova şi la obiceiurile catolice legate de acesta, ierarhii ortodocşi nu au dat atenţie evenimentului sau chiar şi-au îndemnat fiii duhovniceşti să meargă să se închine la ,,moaştele Sfântului Anton de Padova”. Cel mai însemnat exemplu este cel al Î.P.S. Nicolae Corneanu, mitropolitului ortodox al Banatului, care, alături de episcopul catolic Martin Roos de Timişoara şi de preoţii romano-catolici, a întâmpinat, pe 23 iunie, relicvele la Timişoara.

Cu acest prilej, el a spus: ,,Sfântul Anton este unul dintre cei pe care Dumnezeu i-a trimis în lume să ducă cuvântul Lui, să ajute oamenii, să-i îndrepte pe calea credinţei. Acum, când avem prilejul să ne mărturisim credinţa, avem îndemnul sfântului de a-L urma pe Hristos şi de a trăi în frăţie”. Ce ar mai putea face oare credincioşii ortodocşi când înşişi păstorii lor le dau astfel de exemple ? Oare ortodocşii nu mai au sfinţi care să-i întărească şi să le fie pildă vie de credinţă şi viaţă închinată lui Dumnezeu şi sunt nevoiţi să urmeze exemplul unor presupuşi sfinţi catolici ?

Pelerinajul cu relicvele lui Anton de Padova a evidenţiat şi o altă problemă care se ridică astăzi Bisericii Ortodoxe Române: contaminarea credinţei ortodoxe cu manifestări şi tradiţii catolice care nu au nici un fel de temei duhovnicesc.

 

Stiri 30-2

Credincioşii catolici închinându-se bustului aurit al lui Anton de Padova

 

Astfel, pentru că Anton de Padova a murit pe 13 iunie 1231 şi a fost înmormântat într-o zi de marţi, ,,zi în care minunile sale s-au ţinut lanţ”, a apărut în Biserica Catolică tradiţia de a-l cinsti pe sfânt marţea prin post şi rugăciuni speciale. Ortodocşii au preluat de la catolici aceste obiceiuri pe care le-au asociat cu biserica închinată Sfântului Antonie cel Mare de lângă Curtea Domnească din Bucureşti. Sute de credincioşi postesc şi merg acolo mai multe zile de marţi consecutive ca la ,,un loc al miracolelor”, crezând că Anton de Padova îi va ajuta, deşi biserica este închinată altui sfânt, iar în tradiţia ortodoxă ziua de marţi este închinată Sfântului Ioan Botezătorul.

Un alt exemplu de obicei catolic care începe să se înrădăcineze în Biserica Ortodoxă este ridicarea de statui sfinţilor sau personalităţilor laice care interferă cu viaţa bisericească, în apropierea sau chiar înăuntrul lăcaşurilor de cult. Astfel, la 20 martie a.c., pe aleea din faţa Patriarhiei a fost dezvelită statuia domnitorului Al. I. Cuza, în prezenţa preşedintelui şi premierului român. Amplasarea statuii a fost decisă de Ministerul Culturii şi Cultelor fără a consulta conducerea Bisericii, poate ca o ironie a istoriei, căci domnitorul mason Al. I. Cuza este cunoscut pentru măsurile sale îndreptate împotriva Bisericii, printre care se numără implicarea conducerii politice în alegerea şi numirea arhiereilor, secularizarea averilor mânăstireşti, desfiinţarea unui mare număr de mânăstiri, adoptarea unor măsuri restrictive pentru intrarea în tagma monahală.

Ulterior, la 25 mai, a fost dezvelită, în incinta Bisericii Popa Soare, ,,prima imagine sculptată” a filozofului şi gânditorului creştin Petre Ţuţea. La eveniment au participat înalte feţe bisericeşti, sub oblăduirea Episcopului vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Sebastian Ilfoveanul, şi importanţi oameni de cultură.

De asemenea, la începutul lunii iunie, în curtea Bisericii catolice Sacre Coeur din Bucureşti, s-a desfăşurat ceremonia religioasă de dezvelire şi binecuvântare a unui monument de bronz dedicat monseniorului Vladimir Ghika, mort în urmă cu 50 de ani în închisoarea Jilava.

Această tendinţă, de a ridica statui în apropierea lăcaşurilor de cult, nu are nici un temei dogmatic, fiind o inovaţie catolică născută din dorinţa de fast. Însă, alături de alte obiceiuri străine Ortodoxiei, ea vine să infesteze mediul românesc şi să dea naştere sau să alimenteze păreri eronate, istorii contrafăcute şi idei propagate cu diferite scopuri. Ele vin să ademenească pe creştinul ortodox căruia îi este din ce în ce mai greu să discearnă între Ortodoxia autentică şi cea ecumenistă, fabricată la repezeală pentru a face corp comun cu credinţele heterodoxe.

Pe când o statuie a Cuvioasei Parascheva în faţa catedralei mitropolitane din Iaşi ? Dar poate că nimeni nu este interesat să doneze bani pentru o statuie a cuvioasei şi mai degrabă ne vom trezi cu o statuie a lui Victor Hrebengiuc sau Octav Cozmâncă, noii ctitori de biserici în căutare de voturi sau, pur şi simplu, de slavă deşartă ...

 

Aggiornamento sau ignoranţă ?

În ultimele decenii, Biserica Ortodoxă a fost infiltrată de o pleiadă de obiceiuri moderniste, pe care credincioşii au ajuns să le practice cu mult devotament, fără a şti că ele nu fac parte din învăţătura ortodoxă. Pe măsură ce se succed generaţiile, această înnoire (aggiornamento) devine din ce în ce mai pregnantă şi ia locul tradiţiei autentice, căreia credincioşii, şi nu numai ei, i-au uitat însemnătatea.

De exemplu, în numărul din luna martie al publicaţiei ,,Lumea credinţei”, la rubrica ,,Tradiţii şi apucături”, absolventul de teologie Cristian Tabără abordează problema ,,necurăţiei” femeii. În loc să prezinte un punct de vedere ortodox, pe care se presupune că şi l-a însuşit pe parcursul studiilor sale, el scrie: ,,Continuă să mă surprindă cu câtă înverşunare aud susţinându-se că femeile aflate în perioada sensibilă nu au voie să intre în biserică. Mulţi preoţi susţin asta, interzicându-le accesul în biserică în zilele sensibile, iar multe femei cred acelaşi lucru”.

El susţine că această tradiţie s-ar datora ,,unei cumplite ignoranţe semidocte” a slujitorilor, fiind doar un ,,formalism superstiţios de origine precreştină”, care ,,nu face decât să creeze tensiuni inutile şi să întreţină mentalităţi retrograde”. Trecând peste limbajul arogant şi peste siguranţa cu care îşi expune punctul de vedere, este de remarcat faptul că teologul Cristian Tabără a rămas corijent la disciplina Drept Canonic, susţinând că ,,nici un canon al Bisericii Ortodoxe nu prevede vreo interdicţie în acest sens”.

În numerele din lunile aprilie şi mai ale revistei au fost publicate replici, ale unor oameni ai Bisericii, la articolul lui Cristian Tabără. Teologul Visarion Alexa citează canonul patristic care reglementează chestiunea. ,,Acesta face parte dintr-o ,,Scrisoare de răspuns a Fericitului Dionisie, Arhiepiscopul Alexandriei († 264), către episcopul Vasilid. Iată textul canonului: ,,Iar în privinţa femeilor, care au curăţire lunară, dacă se cuvine, aflându-se aşa să intre în Casa lui Dumnezeu, socotesc că şi a întreba este de prisos; deoarece cred că nici ele, fiind credincioase şi cucernice, n-ar îndrăzni, aflându-se aşa, sau să se apropie de masa cea sfântă, sau să se atingă de trupul şi sângele lui Hristos; căci nici cea care avea curgere de sânge de 12 ani nu s-a atins de El spre vindecare, ci numai de poalele Lui ... Iar cel ce nu este cu totul curat, şi cu sufletul, şi cu trupul, se va opri de a se apropia de cele sfinte şi de Sfintele Sfinţilor”.

Cel mai complet răspuns îl dă arhimandritul Gavriil Stoica de la Mânăstirea Zamfira, care scrie că articolul lui Tabără este ,,antibiblic, anticanonic, şi deci neortodox şi derutant pentru cititorii credincioşi şi care a cam dat de lucru în plus multor preoţi”.

,,Acolo unde a poruncit Dumnezeu”, scrie părintele Gavriil, ,,fericitul prooroc Moise a consemnat şi acele cuvinte ne-au rămas de mii de ani lege şi aşa va rămâne peste veacurile toate, căci femeia a rămas fiziologic aceeaşi şi în Legea Nouă. Deci să mergem la izvor: este vorba de întregul capitol 15 din cartea Leviticului a Vechiului Testament, care se referă la necurăţia bărbatului şi a femeii. A pune la îndoială legea poruncită de Dumnezeu presupune necredinţă.

Nu medicina şi săpunul rezolvă problema necurăţiei, D-le Tabără. Că apa şi săpunul curăţă numai murdăria, iar nu şi necurăţia sau spurcăciunea. De fapt, indirect, dvs. vă luptaţi cu Dumnezeu, nu cu noi preoţii Lui, căci porunca din capitolele 12 şi 15 din Levitic este opera lui Dumnezeu şi prin acuzaţiile de fanatism, păgânism, cruntă ignoranţă semidoctă, lezaţi Majestatea Divină.

... Dacă noi fiind lenevoşi nu ne silim ca, în colaborare cu harul lui Dumnezeu, prin virtute să ne ridicăm la înălţimea sfinţeniei poruncilor lui Dumnezeu, nu se cuvine să le coborâm pe acestea - poruncile - la neputinţele noastre”, încheie arhimandritul Gavriil.

Poate că ar fi mai bine ca D-l Tabără să se limiteze la a prezenta ştiri şi să renunţe la a scrie articole pe teme teologice, pentru a nu mai emite asemenea opinii nefondate dogmatic, care îi derutează pe credincioşii şi aşa descumpăniţi de evenimentele care au loc în lumea creştină.

 

Andreea Popa

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 30 (2/2004)