Septembrie-octombrie 2001

Ştiri

 

Brâul Maicii Domnului în România

Anul acesta, bucuria sărbătorii Cuvioasei Parascheva la Iaşi a fost sporită de un eveniment duhovnicesc deosebit: aducerea în România a raclei cu fragmentul din Brâul Maicii Domnului care se păstrează la Mânăstirea Kato Xenias din Volos, Grecia, şi a unei mici racle cu fragmente din moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, de asemenea din Grecia. Prin bunăvoinţa şi cu binecuvântarea celor 80 de mitropoliţi greci, Brâul Maicii Domnului a părăsit Grecia pentru prima oară după 1522. Primit cu ceremonial militar pe aeroportul din Iaşi de către ierarhii români, brâul a fost aşezat alături de moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi ale Cuvioasei Parascheva, în curtea catedralei, pentru a fi cinstit de către credincioşi. Numărul pelerinilor prezenţi la Iaşi a fost estimat la peste un milion.

După sărbătoarea Cuvioasei Parascheva, cinstitul Brâu al Maicii Domnului a fost purtat în pelerinaj prin mai multe oraşe din ţară: Suceava, Botoşani, Roman, Vaslui, Galaţi şi Constanţa. Ziarele au consemnat amănunte ale acestei peregrinări.

La Iaşi, slujbele religioase au fost însoţite de manifestări spirituale şi cultural-artistice, acţiuni social-filantropice şi agape oferite invitaţilor de onoare de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi de Primăria Municipiului Iaşi, evenimente ce au intrat, de câţiva ani, în tradiţia sărbătoririi Cuvioasei Parascheva. Tradiţie a devenit şi prezenţa Stiri 26liderilor politici şi a autorităţilor locale şi centrale, aflate într-o pseudo-campanie electorală. Deşi liderii politici şi chiar religioşi s-au aflat în discordanţă cu atmosfera praznicului ortodox, credincioşii, aflaţi în număr mare, au stat ore în şir, zi sau noapte, la coadă pentru a se apropia de moaştele sfinţilor şi de brâul ţesut de Maica Domnului. Ca şi la Iaşi, la Bacău, ,,20.000 de oameni s-au călcat în picioare pentru a atinge Brâul Fecioarei Maria”.

 

Racla cu sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva, aflată în Catedrala Mitropolitană din Iaşi

 

Românii şi-au dovedit încă o dată evlavia la sfintele moaşte, mărturisindu-şi credinţa în ciuda tendinţei tot mai accentuate a Bisericii oficiale de a se alinia curentului ecumenist contemporan, lipsit de adevăratul duh al Ortodoxiei. Vor reuşi românii să-şi păstreze credinţa peste ani, în faţa curentului neopăgân din ce în ce mai puternic ce vine dinspre Occident ?

 

30 noiembrie, Sfântul Apostol Andrei – Zi Bisericească Naţională

După ce, în 1997, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a proclamat pe Sfântul Apostol Andrei ocrotitorul României, în şedinţa sa din 14 noiembrie 2001, sinodul a propus autorităţilor civile ca ziua de 30 noiembrie, în care este prăznuit sfântul, să fie proclamată sărbătoare bisericească naţională, îngemănată cu Ziua Naţională a României, 1 decembrie, ,,făcând din creştinarea apostolică a românilor un preludiu duhovnicesc al acesteia”.

Ca urmare, pe 30 noiembrie, în toate bisericile din ţară, sărbătoarea Sfântului Andrei a fost proclamată sărbătoare bisericească naţională, fiind citită pastorala sinodală. A doua zi, de Ziua Naţională a României, 1 decembrie, s-au săvârşit Te Deum-uri în toate bisericile şi mânăstirile din ţară. La slujba din catedrala patriarhală au fost prezenţi, alături de clerici şi credincioşi, preşedintele României şi alte oficialităţi şi personalităţi ale vieţii publice româneşti.

Această hotărâre a ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române seamănă întrucâtva cu unele decizii ale Bisericii Catolice. De pildă, Vaticanul i-a numit pe Sfinţii Chiril şi Meftodie, ca şi pe Sfântul Benedict, protectorii spirituali ai Europei; de asemenea, Papa Ioan Paul al II-lea intenţionează să-l numească pe Sfântul Isidor de Sevilla – autorul primei enciclopedii din lume – ,,patron” al reţelei Internet, al navigatorilor pe Internet şi al informaticienilor. Din nefericire, această tendinţă ecumenistă merge atât de departe încât îl recunoaşte pe Sfântul Valentin patron al îndrăgostiţilor, fapt care de acum iese cu totul din sfera celor duhovniceşti.

Pe de altă parte, Sfântul Apostol Andrei este considerat ocrotitor al său şi de Biserica Ortodoxă Rusă şi Patriarhia Constantinopolului. Aceasta din urmă a imitat cumva gestul Bisericii Catolice care îl revendică drept ,,patron spiritual” pe Sfântul Apostol Petru. Decizia Sinodului Bisericii Ortodoxe Române l-a determinat pe cunoscutul ziarist român Ion Zubaşcu să scrie: ,,E greu de închipuit cu raţiunea noastră bună de astăzi că, trăind în aceeaşi familie apostolică din jurul lui Hristos, Andrei ar fi putut fi ,,ortodox”, iar Petru, fratele său mai mare, ,,catolic” “ …

Alte tendinţe legate de Sfântul Apostol Andrei, care nu se mai înscriu în sfera duhovnicescului, s-au manifestat la Galaţi, oraş care a primit din partea Arhiepiscopiei catolice de Viena părticele din moaştele sfântului şi îl consideră pe acesta patronul spiritual al oraşului. Profesorii de religie din oraş, ajutaţi de preoţi, au organizat, în toate şcolile generale, concursul cu tema ,,Sfântul Apostol Andrei – Apostol al românilor”, desfăşurat pe parcursul întregii luni şi soldat cu 4.000 de câştigători, care au fost premiaţi în bisericile Galaţiului, la 30 noiembrie. În plus, a fost înfiinţată Fundaţia ,,Andreiana Juventus”, avându-i co-preşedinţi pe P.S. Casian Crăciun, episcopul Dunării de Jos, şi pe primarul municipiului Galaţi, Dumitru Nicolae, fundaţie care îi sprijină cu burse şi subvenţii pe copiii superdotaţi.

Bucurându-se de această decizie a sinodului român, ziarele numeau creştinarea apostolică a românilor ,,un preludiu duhovnicesc pregătitor al Zilei Naţionale”, susţinând alăturarea forţată între Biserică şi stat realizată chiar de Biserică. Ca o ironie a soartei, în timp ce vreme de secole, statul s-a străduit să-şi impună valorile seculare în faţa celor ale Bisericii, astăzi Biserica Ortodoxă Română consimte singură să se plece şi să subscrie la acestea …

 

Biserica şi bioetica

Progresul rapid al ştiinţei în domeniul biologiei şi medicinei din ultimele decenii, metodele noi şi controversele generate de acestea au determinat apariţia unei noi ramuri a eticii, numită bioetică. Bioetica se ocupă cu studiul eticii cercetării şi tratamentului medical ce interferează cu viaţa biologică a omului: cercetări asupra embrionului uman, ingineria genetică, clonarea, avortul, eutanasia, experimentele pe om etc.

Fiind legate de viaţa omului, progresele din domeniul medicinei au cerut un răspuns nu numai din partea psihologilor, sociologilor, filozofilor şi a altor oameni de ştiinţă, ci şi din partea Bisericii, care a fost chemată să-şi exprime punctul de vedere şi să expună consecinţele de natură religioasă ale acestora.

În acest context, la Bucureşti, a fost lansat, la 27 iunie 2001, ,,Manualul de bioetică” al episcopului catolic italian Ellio Sgreccia, considerat o personalitate în domeniul bioeticii. Episcop al Bisericii Romano-Catolice şi membru în consiliile pontificale catolice cu privire la om, familie şi sănătate, consilier al Ministerului Sănătăţii din Italia şi membru în Comitetul Naţional de Bioetică al Italiei din 1989, el a urmat studii de specialitate şi a devenit profesor de bioetică, întemeind un Centru şi un Institut de Bioetică. În anii ’80, el a făcut parte din Comitetele Speciale pe teme de bioetică ale Consiliului Europei şi Parlamentului European de la Strasbourg, care pregătesc legile în domeniul bioeticii. De asemenea, ca cel care a ţinut primul curs de bioetică din Italia, el a alcătuit, în 1984-1985, primul manual italian pe această temă, care ulterior a fost completat, pe măsura progreselor ştiinţifice, şi tradus în mai multe limbi.

Varianta în limba română este un compendiu al acestei lucrări, ce cuprinde o vastă bibliografie, şi concentrează marile teme ale bioeticii. În manual, Ellio Sgreccia prezintă învăţătura Bisericii Catolice şi opinia acesteia cu privire la problemele bioeticii: ,,Prin activitatea pe care am dezvoltat-o în centrul şi în institutul nostru din Roma, am urmărit să oferim o concepţie asupra bioeticii, o abordare a tuturor problemelor bioeticii din perspectiva unui element cardinal, a unei valori fundamentale, care este aceea a demnităţii persoanei umane, a oricărei persoane de la începutul vieţii sale până la moartea naturală”.

Apărută în Statele Unite şi apoi în Europa, bioetica se bazează pe filozofia asupra omului, menirea acestuia în lume, scopul vieţii sale, viaţa după moarte etc şi cuprinde, în prezent, perspective diferite din care sunt privite problemele, pe care episcopul le prezintă în manual. Astfel, în timp ce Biserica Catolică ,,acordă maximă importanţă demnităţii persoanei umane”, viziunea sa numindu-se ,,personalistă”, în centrele din Statele Unite şi din Anglia prevalează alte filozofii, precum cele libertare, utilitariste sau contractualiste, privite de el ca ,,fragmentare” sau ,,incomplete”.

Susţinând libertatea persoanei umane, cu unica limită de a respecta libertatea celorlalţi, ,,filozofia liberală poate deveni anarhică şi opresivă pentru persoanele care nu şi-o pot exercita, precum fetusul, copilul, bătrânul sau bolnavul ... Utilitarismul afirmă că pentru a face bine societăţii trebuie căutat ceea ce este util pentru societate, existând şcoli de tip hedonist în care ceea ce contează este să se evite durerea şi să se procure plăcerea, iar când acest lucru nu este posibil, să se realizeze eutanasia. Acest tip de utilitate distruge demnitatea persoanei umane. Filozofia contractualistă propune simplul acord al majorităţii … nu putem crea etica pe acordul dintre părţile puternice fără a ţine seama de cei ce nu vorbesc”.

În spiritul unificator al învăţăturii catolice contemporane, vorbind de ,,fundamente comune, de natură etică, filozofică şi nu numai juridică”, episcopul afirmă că bioetica ,,se constituie într-o ştiinţă raţională şi poate fi împărtăşită de toţi oamenii indiferent de credinţa lor. Totuşi, clădirea raţională a ştiinţei rămâne în armonie cu credinţa, citez: ,,Atât din cauza slăbiciunilor minţii omeneşti, cât şi a dificultăţilor intrinseci ale problemelor”.”

Cu toate acestea, bioetica privită din perspectiva filozofiilor religioase cu privire la om nu poate fi comună pentru credincioşii tuturor religiilor şi nu poate fi împărtăşită ,,de toţi oamenii indiferent de credinţa lor”. Astfel, în timp ce în creştinism, omul este gândit ca persoană, destinată a se mântui, revenind la adevărata poziţie pe care i-o hărăzise Dumnezeu, în budism de exemplu, omul, după moarte îşi dizolvă personalitatea în nirvana. Pe de altă parte, chiar în creştinism există diferenţe de viziune: de-a lungul timpului, învăţătura catolică a deviat de la învăţătura Sfinţilor Părinţi, într-un umanism exacerbat, ajungând să-l considere pe om centrul universului.

Un punct de vedere ortodox asupra bioeticii exprimă profesorul Constantin B. Scouteris, profesor la Universitatea din Atena, în articolul ,,Bioetica şi etica Ortodoxiei”: ,,Problema cea mai importantă a bioeticii actuale este că ea încearcă să dea răspunsuri la problemele din prezent, întemniţând astfel dimensiunea umană în graniţele realităţii materiale ale acestei lumi. Deci bioetica slujeşte necesităţile materiale şi prin urmare trecătoare ale omului, ignorând adesea dimensiunea duhovnicească a acestuia. În consecinţă, putem vorbi de o bioetică secularizată care slujeşte necesităţile unei lumi, de asemenea, secularizate. Dacă privim viaţa omului ca pe un dar nepreţuit al lui Dumnezeu pentru pregătirea vieţii veşnice, perspectiva asupra lumii se modifică. Bioetica îl poate ajuta pe om când ea se întemeiază pe perspectiva creştină şi susţine etica îndumnezeirii. Greşim dacă credem că bioetica, ca un sistem de reguli şi hotărâri morale, îl poate elibera pe om de dilemele ridicate de progresul ştiinţelor biologice”.

Şi Biserica Ortodoxă Română s-a implicat recent în probleme de bioetică. În urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 4-5 iulie 2001, la 7 septembrie, la reşedinţa patriarhală, în prezenţa patriarhului Teoctist, a avut loc şedinţa de constituire a Comisiei locale mixte de Bioetică din cadrul Universităţii Bucureşti. Aceasta este a treia comisie locală, după cele de la Cluj-Napoca şi Iaşi. Comisia de la Bucureşti este alcătuită din cinci teologi şi cinci laici, fiind coordonată de P.S. Sofronie Drincec, Întâistătătorul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, şi va analiza diferite teme de bioetică (avortul, anticoncepţionalele, eugenia, eutanasia, transplantul de organe, ingineria genetică).

Cele trei comisii locale îşi vor desfăşura activitatea până la 30 aprilie 2002, după care se vor constitui în Comisia Naţională Consultativă a Bisericii Ortodoxe Române pentru Probleme de Bioetică. Concluziile şi propunerile acestei comisii vor fi discutate în şedinţa Sfântului Sinod.

Să nădăjduim că teologii Bisericii Ortodoxe Române nu se vor depărta de la învăţătura Sfinţilor Părinţi în opiniile lor asupra bioeticii în acest ocean de filozofii seculare, dintre care unele sunt ascunse foarte bine sub masca creştinismului. În definitiv, problema nu este răspunsul la problemele ridicate de bioetică, ci perspectiva din care se răspunde: cea a adevăratului închinător în duh şi adevăr înaintea Unuia Dumnezeu sau cea a omului contemporan, ce se închină sieşi …

 

Raportul Comisiei SUA privind libertatea religioasă în România

La 26 octombrie a.c., Biroul pentru Democraţie, Drepturile Omului şi Muncă (BDHRL) al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii a dat publicităţii Raportul privind Libertatea Religioasă pe plan Internaţional. Printre problemele legate de democraţie şi drepturile omului de care se ocupă acest organism se numără şi libertatea religioasă pe plan mondial. Acesta realizează periodic studii şi rapoarte pe ţări sau diferite grupuri religioase.

Este interesant de remarcat faptul că Statele Unite deţin un aparat destul de complex pentru monitorizarea libertăţii religioase pe plan mondial. Astfel, în cadrul Biroului pentru Democraţie, Drepturile Omului şi Muncă - instituţie aflată sub controlul Departamentului de Stat (guvernul american) – există un Birou pentru libertate religioasă internaţională.

În 1998, când Congresul american a votat o nouă lege privind libertăţile religioase în lume (!), în cadrul BDHRL a fost creat un nou departament: Comisia pentru libertate religioasă internaţională. Prin legea care a înfiinţat-o, în fruntea ei a fost instalat un ambasador plenipotenţiar, care are ca adjuncţi cinci funcţionari ai Departamentului de Stat, şi în toate ambasadele americane din lume există un reprezentant al aceste comisii. În plus, există o a treia structură care este legată direct de Casa Albă - Comisia SUA pentru libertate religioasă internaţională - care are rolul de a controla ,,activitatea altor comisii pentru a le menţine pe drumul cel bun” …

În raportul privind libertatea religioasă, capitolul consacrat României cuprinde patru secţiuni, şi anume: Demografia religioasă, Situaţia libertăţii religioase (Cadrul Legal/Politic), Atitudini din partea societăţii şi Politica guvernului SUA.

Raportul discută situaţia generală a cultelor în România şi legislaţia cu privire la acestea, arătând faptul că deşi constituţia ,,garantează libertatea religioasă, iar guvernul respectă în general acest drept în practică, există anumite restricţii şi mai multe grupuri religioase minoritare au continuat să se plângă că oficiali guvernamentali de rang inferior şi clerul ortodox român împiedică eforturile lor considerându-le acte de prozelitism şi se amestecă în problemele religioase ale altora”.

Alături de prevederile constituţionale, raportul menţionează decretul nr. 177 din 1948, care ,,este încă legea de bază după care se conduc cultele religioase”, în absenţa unei legi a cultelor. Mai mult, este prezentată problema ,,foarte controversatului” proiect al legii cultelor, ce a fost trimis cultelor religioase spre dezbateri şi retras în februarie 2001, după ,,foarte puternice obiecţii ale unor grupuri religioase neortodoxe şi ale unor grupuri pentru drepturile omului” (evoluţie ce a urmat îndeaproape evenimentele petrecute cu un an înainte). De asemenea, guvernul american, prin ambasada sa la Bucureşti, ,,s-a pronunţat împotriva actualei forme a proiectului de Lege a Cultelor”.

Alte probleme comentate în raport sunt legate de construirea lăcaşurilor de cult, instrucţia religioasă în şcolile publice, asistenţa religioasă acordată în penitenciare, spitale, case pentru copii sau aziluri pentru bătrâni, clerul militar, restituirea de către stat a lăcaşurilor de cult şi a proprietăţilor cultelor confiscate de către regimul comunist.

Raportul prezintă problemele legate de libertatea religioasă în România dintr-un punct de vedere specific Statelor Unite, fără a ţine seama de contextul religios. Din modul în care este alcătuit, el pare mai degrabă o plângere la adresa Bisericii Ortodoxe Române a confesiunilor protestante şi neoprotestante, precum şi a altor organizaţii religioase care îşi au sorgintea în America de Nord. Astfel, se vorbeşte despre ,,dominaţia de secole a Bisericii Ortodoxe şi statutul ei de religie majoritară care a dus la refuzul ei (mai ales la nivel local şi cu sprijinul oficialilor de rang inferior) de a accepta existenţa altor religii”; despre ,,substanţiala ei influenţă, din cauza căreia puţini politicieni îndrăznesc să sprijine legi care s-ar opune Bisericii Ortodoxe” etc.

În final, raportul conchide: ,,În general, există relaţii amicale între diferitele grupuri religioase: totuşi, Biserica Ortodoxă Română a arătat o anume ostilitate faţă de Bisericile neortodoxe şi a criticat ,,prozelitismul agresiv” al protestanţilor, neoprotestanţilor şi al altor grupuri, pe care Biserica le descrie în mod repetat drept ,,secte”.” În vreme ce aceste comisii nord-americane critică atitudinea Bisericii Ortodoxe Române, pe care o acuză de despotism şi monopolizare a teritoriului României, rămâne de văzut ce interese au ele în zonă …

 

Andreea Popa

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 26 (3/2001)