Martie-aprilie 2001

Ştiri pe scurt

 

Martir sau farseur ?

La 17 februarie 2001, a încetat din viaţă, la vârsta de 91 de ani, pastorul luteran român de origine evreiască Richard Wurmbrand, cunoscut pentru lupta sa împotriva regimului comunist. Născut în 1909, el a plonjat în anii ’30, alături de mulţi alţi evrei, în mişcarea comunistă.

În mod spectaculos, el se converteşte la creştinism şi se angajează total în evanghelizarea numeroasei comunităţi evreieşti din România. Botezat în biserica de pe lângă Misiunea Norvegiană Luterană pentru evrei, el a activat mai mulţi ani în cadrul Misiunii Anglicane, fiind implicat în mişcarea ecumenistă şi având cunoştinţe înalte în Consiliul Mondial al Bisericilor.

După 23 august 1944, Wurmbrand se implică în evanghelizarea soldaţilor din armata sovietică, tipărind un milion de evanghelii în limba rusă. La 29 februarie 1948, el este arestat, prima oară între anii 1948-1956, iar a doua oară între anii 1959-1964. În timpul detenţiei, el este torturat, ameninţat şi constrâns să renunţe la convingerile sale religioase. Guvernul comunist îi propune un post de episcop în ierarhia luterană în schimbul unor demersuri făcute în favoarea României pe lângă Consiliul Mondial al Bisericilor.

Eliberat în 1964 printr-o amnistie generală, Richard Wurmbrand are o întâlnire, într-un parc din Bucureşti, cu un personaj, iar la puţin timp după aceasta, un grup creştin norvergian propune autorităţilor comuniste răscumpărarea lui, care consimt. Înainte de a părăsi România, el este chemat de două ori la poliţia secretă, care îl somează să nu vorbească despre comunism. El va întâlni şi în Occident oameni care-i vor spune: ,,Predică-L pe Hristos cât vrei, dar nu te atinge de comunişti”.

În aprilie 1966, în Philadelphia, în timpul unui miting de susţinere a Vietnamului comunist, la care principalul vorbitor era un pastor prezbiterian, Wurmbrand face cunoscută, pentru prima oară, adevărata faţă a comunismului. Ca urmare a acestei intervenţii, el va apărea în faţa Comisiei Senatului Statelor Unite pentru Securitate Internă şi va mărturisi despre realitatea prigoanei comuniste îndreptate împotriva religiei şi despre felul în care aceasta a fost folosită de statul ateu pentru realizarea scopurilor sale. Mărturia sa a fost pentru trei ani de zile cea mai vândută publicaţie dintre toate documentele guvernului american.

În 1966, mărturia lui a reprezentat o primă dovadă a faptului că ideologii comunişti se foloseau de religie pentru a pătrunde în Occident. ,,România Liberă” din 24 martie 2001 titrează: ,,Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB), o iniţiativă ecumenică născută în spaţiul protestant, s-a văzut deodată pus în faţa unui interes ieşit din comun din partea Bisericilor Ortodoxe din spaţiul controlat de Uniunea Sovietică, interes care s-a manifestat tot mai susţinut, ajungându-se nici mai mult nici mai puţin decât ca vicepreşedintele CMB să fie propulsat un colonel KGB, uns cu toate unsorile, printre altele şi ca Episcop al Moscovei. E vrednic de menţionat faptul că arhivele KGB-ului s-au deschis suficient de mult pentru a recunoaşte acest fapt”.

,,Această organizaţie a fost un vehicul de răspândire a ideilor revoluţiei proletare: în ,,furibunda” luptă pentru pace a sponsorizat mişcări de guerilla, a deschis agenturi de spionaj pentru Moscova şi sateliţii săi în toate colţurile lumii şi n-a luptat deloc pentru drepturile creştinilor prigoniţi în ţările comuniste. Activând cu asiduitate în această organizaţie considerată rău famată de către mulţi creştini din întreaga lume (îndeosebi pentru ,,liberalismul” teologic, care se lepăda de cele mai de seamă dogme creştine pentru a îmbrăţişa o Evanghelie socială), agenţii de influenţă ,,cu barbă” au predicat lumii libere despre binefacerile unei societăţi utopice în care oamenii au libertatea de a se închina fără restricţii. Iar Occidentul, din comoditate sau/şi din oboseală i-a crezut. Era acea parte vlăguită a Occidentului care, îndepărtându-se de forţa adevărului biblic, care-i adusese măreţia altădată, ajunsese tot mai încovoiată sub povara influenţei oculte şi a apatiei. S-a născut astfel o întunecată cooperare (care n-a încetat încă) între aceste Biserici ale Apusului şi ale Răsăritului, la fel de străine şi unele şi altele de adevărata slujire creştină. Primele aveau să-şi transmită necredinţa doctoranzilor celor din urmă, iar acestea aveau să se folosească de primele pentru răspândirea ideilor de stânga”.

Istoria lui Richard Wurmbrand a fost transmisă peste tot în lume prin presă, în Statele Unite, în Europa şi Asia. El aparţine unei pleiade de creştini prigoniţi pentru credinţa lor, fiind reprezentantul unui fenomen social declanşat de regimul comunist. Printre aceştia se numără Arhiepiscopul Bartolomeu al Vadului, Feleacului şi Clujului, părintele Dumitru Stăniloae, Nicolae Steinhardt, ieroschimonahul Daniil (Sandu Tudor) etc. Din nefericire, nu se cunosc adevăratele motive pentru care aceşti creştini - care au devenit extrem de cunoscuţi şi a căror istorie a fost îndelung mediatizată în ultimul deceniu ca urmare a prigonirii lor în vremea comunismului - au fost arestaţi şi ce au reprezentat ei pentru regimul ateu.

Cu toate acestea, este bine cunoscut faptul că, oficial, Î.P.S. Bartolomeu a fost arestat pentru că era simpatizant al mişcării legionare, sau că părintele Stăniloae, alături de Sandu Tudor, arhimandritul Sofian Boghiu, Vasile V.Voiculescu şi mulţi alţii, au iniţiat un grup mistic, denumit ,,Rugul aprins” (ce se desprinsese ca gândire de anumite aspecte ale Ortodoxiei), care a fost considerat de autorităţile comuniste ca fiind un grup reacţionar şi ca atare o parte din membrii săi au fost arestaţi. De asemenea, Nicolae Steinhardt, de origine evreiască, nu a fost prigonit pentru că era creştin, deoarece el s-a convertit la creştinism în închisoare.

Însă, aceste informaţii sunt irelevante pentru istorie, ţinând cont de strategiile de manipulare şi dezinformare ale comuniştilor, şi nu se poate conchide din ele dacă arestările s-au datorat credinţei celor persecutaţi sau nu; în schimb, se poate ghici ce reprezintă ei astăzi pentru Biserica Ortodoxă şi mişcarea ecumenistă. Astfel, graţie persecuţiei la care au fost supuşi preoţii şi credincioşii de toate confesiunile, mişcarea ecumenistă şi-a construit o nouă strategie de cucerire a noi teritorii duhovniceşti, prin propovăduirea muceniciei ortodocşilor, catolicilor, protestanţilor, toţi uniţi într-un cuget în timpul Războiului Rece.

De asemenea, Bisericile Ortodoxe din blocul comunist şi-au redresat imaginea şi au putut salva unele aparenţe, câştigând prin aceste mărturii de credinţă ale clericilor lor compasiunea poporului. În ce-i priveşte pe reprezentanţii Bisericii Catolice, ei l-au putut ,,mărturisi” din nou pe papă, în ciuda faptului că papa şi ,,înalţii săi ierarhi” au colaborat cu autorităţile comuniste, în scopul de a cuceri teritoriile Bisericii Ortodoxe.

În ciuda acestei realităţi crude, mass-media le-a conturat acestor creştini o aureolă de martiri, iar rezultatele persecuţiei lor nu încetează să-şi arate roadele benefice pentru politica ecumenistă a Bisericii oficiale. Însă, veridicitatea acestor mărturii de credinţă o poate confirma numai istoria, care va reliefa într-o bună zi adevărul din spatele acestor văluri ce ascund realitatea deceniilor trecute.

 

,,Hristos este omul sovietic !”

Miercuri, 21 februarie 2001, a început aniversarea centenarului naşterii fostului patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Iustinian Marina (1948-1977), marcată de o sesiune solemnă la Palatul Patriarhiei din Capitală. În cadrul acesteia, printre alte manifestări, Î.P.S. Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului a evocat personalitatea patriarhului Iustinian şi a fost vizionat un film documentar despre diferite aspecte din perioada sa de păstorire.

În cursul dimineţii de joi, 22 februarie - data de naştere a fostului patriarh, actualul patriarh şi membrii Sfântului Sinod au făcut un parastas spre pomenirea fostului întâistătător, în biserica Mânăstirii Radu Vodă din Bucureşti, unde acesta este înmormântat.

Această comemorare a fostului patriarh Iustinian nu a trecut neobservată de presa română. Astfel, în ,,România Liberă” din 1 martie 2001, Ion Zubaşcu scrie un articol virulent la adresa cinstirii ierarhului ,,roşu”. Reacţionând faţă de acordarea numelui fostului patriarh Facultăţii de Teologie din Bucureşti, el scrie următoarele: ,,Nu poţi da tocmai unei instituţii de învăţământ teologic numele ,,patriarhului roşu” Iustinian Marina, instalat de puterea comunistă …, când stalinismul ateu s-a instituţionalizat în toate centrele vitale ale societăţii româneşti, inclusiv în Biserică. Să nu mai fie chiar nici o conştiinţă de veghe în această unitate de învăţământ teologic, acum, în deplină libertate, când pe vremea lui Stalin, considerat cel mai mare criminal din istoria omenirii, două mii de preoţi ortodocşi români l-au înfruntat pe Iustinian Marina, în prezenţa tancurilor sovietice în ţară, înfundând puşcăriile doar pentru credinţa în Hristos şi viitorul Bisericii Ortodoxe Române ?”

,,Duminică 25 februarie după sfânta liturghie, în toate bisericile şi mânăstirile României s-au oficiat slujbe de pomenire şi s-au rostit predici de evocare a ,,personalităţii” patriarhului Iustinian Marina, iar în cele 16 facultăţi şi 46 de seminarii s-au organizat programe culturale şi bisericeşti, un fel de ,,Cântarea României” comuniste, dedicate patriarhului colaboraţionist, care avea ca deviză de lucru: ,,Hristos este omul nou. Omul nou este omul sovietic. Hristos este omul sovietic !”

Credem că nu mai este nimic de zis …

 

Tradiţie ecumenistă

Sâmbătă, 31 martie 2001, a avut loc la Snagov ,,Forumul NATO 2002”, aflat la a doua ediţie anul acesta. În prezenţa preşedintelui României, a prim-ministrului, a altor oficialităţi, precum şi a tuturor şefilor de culte din România, patriarhul Teoctist a exprimat adeziunea necondiţionată a Bisericii faţă de opţiunea pro-NATO a României.

Astfel, după ce în urmă cu un an, patriarhul Teoctist a semnat adeziunea pentru aderarea României la Uniunea Europeană, dându-şi acordul pentru toate actele şi legile mai mult sau mai puţin creştine ce vor fi adoptate de autorităţile române pentru a se alinia standardelor europene, în acest an, el îşi reconfirmă sprijinul faţă de acestea. În plus, anul acesta el pare să se fi erijat în patriarhul tuturor românilor, indiferent de confesiune, vorbind pentru prima oară în numele tuturor Bisericilor creştine din România.

Prin acest nou act, relaţia de subordonare a Bisericii faţă de stat şi idealurile sale politice pare să devină tradiţie ... ecumenistă.

 

Stiri 24

Forumul NATO 2002

 

Andreea Popa

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 24-25 (2/2001)