Frontul eutanasiei avansează cu repeziciune
 
Alte articole pe această temă
 
 

Partea I: - Acte de tip ,,Dorinţă de Viaţă” mai complexe - Intenţia guvernului american de a introduce formularul POLST pe tot teritoriul Statelor Unite ale Americii - Formularele POLST sunt înregistrate electronic -

Partea a II-a: - În ciuda faptului că sinuciderea asistată este pedepsită în Codul Penal, susţinătorii pro-viaţă afirmă că Marea Britanie legitimează sinuciderea asistată şi eutanasia prin omisiune - ‘Nu reanimaţi !’ – hotărăsc şi insistă cinic şi arbitrar medicii britanici - Înfricoşătorul Protocol de Îngrijire Liverpool - Anual, unui număr de circa 130.000 pacienţi vârstnici i se aplică Protocolul Liverpool, afirmă un medic - Statul susţine financiar şi, mai mult, acordă bonusuri spitalelor pentru aplicarea Protocolului Liverpool - Şi copiii sunt supuşi acestei practici abominabile - Încă un pas înainte: registre ale morţii -

Partea a III-a: - Guvernul Provinciei Quebec cere ocolirea legii federale - În Columbia Britanică, activiştii au acţionat în tribunal - Nici continentul australian nu este ocolit - Care este situaţia în Europa ? Cetăţenii din cantonul elveţian Vaud au votat prin referendum introducerea sinuciderii asistate în azile şi spitale - Alt bastion zguduit de activiştii pro-eutanasie este Franţa - Şi în alte ţări europene, războiul este înverşunat -

Partea a IV-a: - Reviste medicale prestigioase s-au făcut trâmbiţe înflăcărate ale eutanasiei - ,,Eutanasiaţi pacienţii cu demenţă prin deshidratare pentru a economisi bani”, afirmă un medic britanic specialist în etică medicală - Publicaţiile de mare tiraj s-au alăturat acestei campanii odioase - ,,Cultura de masă este unul dintre cei mai puternici promotori ai culturii morţii” -

Partea a V-a: - Studiile arată că în ţările în care este legalizată, eutanasia a scăpat de sub control - Abuzul de lege - Un alt abuz: echipele mobile de eutanasie -

Partea a VI-a: - Extinderea continuă a categoriilor de pacienţi care sunt eutanasiaţi - Astăzi eutanasii în doi, mâine eutanasii în grup … - Pacienţii cu probleme nervoase vizaţi - Proiecte pentru extinderea eutanasiei la alte categorii de pacienţi -

 
 

PARTEA I

Zămislită de mişcarea anarhică din anii ‘1960, mişcarea pro-eutanasie s-a dezvoltat, şi-a elaborat o ideologie şi strategii de acţiune şi a reuşit să câştige mai multe avanposturi în ţări precum Olanda (2002), Belgia (2002), Elveţia şi state americane precum Oregon (1991) sau Washington. În mod insidios, eutanasia s-a strecurat în minţile oamenilor contemporani profitând de diferite fisuri în gândirea acestora şi de spaimele generate de atenuarea până la dispariţie a laturii lor duhovniceşti. Graţie acestor cuceriri, în mai multe ţări, există deja dispoziţii favorabile, precum cele care permit medicilor să întrerupă tratamentul medical care susţine viaţa, inclusiv hrănirea şi hidratarea, la cererea pacientului[1].

În prezent, după ce a înaintat pe frontul minţii umane, a luat naştere un soi de efervescenţă la nivel mondial, iar războiul este în toi, apogeu pe care activiştii eutanasiei încearcă să-l fructifice la maximum.

Asemenea asediatorilor de odinioară, care loveau cu berbecii în porţile cetăţii, războinicii de astăzi de pe frontul eutanasiei asediază fără încetare Parlamentele ţărilor de pe mapamond, propunând proiecte de lege peste proiecte de lege pentru legalizarea eutanasiei şi sinuciderii asistate. În faţa refuzului momentan destul de constant al legislatorilor, sunt utilizate metode indirecte care pot introduce eutanasia pe uşa din spate. De exemplu, tot mai multe persoane particulare ce doresc eutanasierea din varii motive iniţiază procese în tribunal, afirmând că interdicţia acestei practici este neconstituţională şi cerând să li se acorde dreptul de a muri. Unii judecători dau hotărâri favorabile, fapt care creează precedente şi breşe în sistemele legale de apărare ale ţărilor contra eutanasiei[2].

De asemenea, în instituţiile spitaliceşti, medicii abuzează de protocoale de îngrijire a pacienţilor aflaţi aproape de sfârşitul vieţii, transformându-le în practici eutanasice mascate. Diverse asociaţii ale medicilor şi infirmierelor sunt bombardate continuu pentru a renunţa la poziţia anti-eutanasie[3]. Revistele medicale, dar şi cotidienele de mare tiraj publică articole favorabile acestei tehnici odioase, iar regizorii susţinători ai eutanasiei realizează filme lacrimogene de mare efect pentru marele public. Nu este de trecut cu vederea că şi în şcoli eutanasia este prezentată favorabil.

Actualmente, introducerea acestei practici abominabile este favorizată de mai mulţi factori. Un prim factor este criza economică şi scăderea fondurilor acordate spitalelor, care conduce către o raţionalizare a tratamentelor şi către o ierarhizare destul de rigidă a pacienţilor, punându-se în balanţă faptul că eutanasia … nu costă. Alt factor îl constituie declinul demografic şi creşterea numărului de vârstnici care necesită îngrijire medicală, consideraţi de către activişti o ‘povară’ pentru sistemul de sănătate şi pentru societate. Totodată, răcirea sentimentelor familiale şi în general alterarea relaţiilor inter-umane transformă persoanele vulnerabile, vârstnicii, bolnavii şi infirmii într-o ‘povară’ tot mai greu de dus de oamenii tot mai reci. O parte covârşitoare din aceste fenomene şi tendinţe a fost generată de descreştinarea, însoţită de păgânizarea societăţii omeneşti. Aşa se face că astăzi eutanasierea multor categorii de persoane a ajuns să fie socotită soluţia ‘ideală’ pentru ieşirea din impasul economic, social, demografic etc.

Din nefericire, prea puţini oameni analizează evoluţia şi efectele cutremurătoare ale acestei practici în ţări precum Belgia şi Olanda, în care este legală deja de un deceniu. Dacă ar face-o, ar realiza – măcar şi în al unsprezecelea ceas – că ea nu este nicidecum o soluţie ‘ideală’ pentru nici un fel de impas, ci în fapt cea mai înfricoşătoare plagă a unei societăţi care alege moartea în locul vieţii.

 

Stiri 75 3

Acte de tip ,,Dorinţă de Viaţă” mai complexe

,,Dorinţa de Viaţă” este un document recunoscut juridic care există de peste 15 ani şi prin care o persoană îşi poate da acordul în avans pentru a i se întrerupe tratamentul medical necesar vieţii în cazul în care, în urma unei boli sau a unui accident, ar deveni incapabilă de a lua decizii.

În prezent, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii avansează cu repeziciune un tip mai complex de ,,Dorinţă de Viaţă”, numit POLST (Physician’s Orders for Life Sustaining Treatment, sau Hotărâri ale Medicului pentru Tratament de Susţinere a Vieţii). POLST este un document de tip formular, care cuprinde mai multe rubrici referitoare la ce tratamente doreşte pacientul să-i fie aplicate sau nu în cazul unui incident medical: resuscitare în cazul în care nu are puls şi nu respiră, transportul la spital, administrarea de antibiotice, conectarea la aparate de ventilaţie, hrănire prin tub, aplicarea de perfuzii etc (foto). Formularul acţionează ca un ordin DNR (Do not resuscite, adică a nu se reanima), fiind în fond un ordin DNR mai sofisticat. Formularul călătoreşte cu pacientul în toate instituţiile de îngrijire a sănătăţii.

 

Stiri 75 4

Cei care promovează formularul POLST utilizează o reclamă cu un
pacient aflat pe o brancardă, care este transportat într-o ambulanţă,
în timp ce paramedicul îi oferă un formular spre completare

 

În diferite state americane, formularul este cunoscut sub diferite denumiri şi acronime: POLST, MOST, MOLST, POST etc, iar unele state indică în nume şi statul, de pildă CA POLST (formular al statului California). Este posibil ca variaţia denumirii să fie unul dintre motivele pentru care majoritatea oamenilor nu a devenit conştientă încă de acest instrument în dezvoltare al mişcării eutanasiei.

El a fost elaborat de către aripa ,,a treia cale” a mişcării eutanasiei care se prezintă pe sine ca o alternativă morală la sinuciderea asistată medical. Echipa acestei aripi şi-a început activitatea la sfârşitul anilor ’1980 şi începutul anilor ’1990 în statul Oregon, cu câţiva ani înainte ca în statul Oregon să se voteze Actul ‘Moarte cu Demnitate’.

În 1995, în sistemul de îngrijire a sănătăţii din Oregon a fost introdusă prima formă oficială a formularului POLST. Dezbaterea publică privind sinuciderea asistată medical a distras atenţia Americii de la activităţile acestei aripi mai puţin vizibile a mişcării eutanasiei. Ea a folosit medicina paliativă ca vehicul al său şi a stabilit medicina paliativă ca standard pentru îngrijirea de la sfârşitul vieţii. Acest fapt a făcut ca formularul POLST să treacă prin legislaturile statelor americane fără opoziţie.

În prima jumătate a anului 2010, statele Colorado şi Louisiana au adoptat versiuni ale POLST, alăturându-se astfel altor 12 state care autorizează acest formular: California, Michigan, Idaho, Maryland, New York, Carolina de Nord, Oregon, Tennessee, Utah, Vermont, Washington, Virginia de Vest.

 

Intenţia guvernului american de a introduce formularul POLST pe tot teritoriul Statelor Unite ale Americii

Când au fost făcute publice primele versiuni ale proiectului de lege privind îngrijirea sănătăţii la nivel federal a devenit evident că aripa ,,a treia cale” a mişcării eutanasiei a intenţionat să încorporeze formularul POLST în actul de reformă a sănătăţii. Secţiunea 1233 a versiunii din Camera Reprezentanţilor conţinea formularul ca o bază pentru discuţiile referitoare la sfârşitul vieţii. A fost descris ca un acord între medic şi pacient, însă, în realitate este un acord între pacient şi un ,,mediator” POLST, care ar putea să nu fie medic.

Sarah Palin, guvernatorul statului Alaska, a atras atenţia asupra Secţiunii 1233, numind-o ,,comisii ale morţii”. Susţinătorii eutanasiei au negat că este vorba de ,,comisii ale morţii”, chiar sugerând că termenul ,,comisii ale vieţii” ar fi mai potrivit. În cele din urmă, din cauza scandalului, formularul a fost îndepărtat din versiunea finală a proiectului de lege.

Cu toate acestea, guvernul federal s-a hotărât să modifice pe tăcute reglementările federale pentru a introduce actul în vizitele medicale anuale pentru vârstnici. Programate pentru implementare la începutul lui ianuarie 2011, modificările propuse au fost abandonate extrem de brusc după ce jurnalistul Robert Pear de la cotidianul New York Times le-a dezvăluit tacticile clandestine într-un articol pe prima pagină publicat în ziua de Crăciun din 2010. Pentru moment, administraţia americană a revenit la strategia de a introduce formularul în fiecare stat pe rând.

Formularul POLST schimbă definiţia a ceea ce este autorizat medicul să hotărască pentru un pacient. Consecinţa este că medicii care se împotrivesc eutanasiei sunt constrânşi prin lege să acţioneze împotriva conştiinţei lor şi să permită ca pacienţii lor să moară, fiindcă sunt obligaţi să urmeze hotărârile luate de alţii prin aceste formulare POLST.

Mare parte din informaţia despre acest act este înşelătoare. Susţinătorii săi afirmă că pacientul completează formularul împreună cu medicul. În realitate, pacientul este abordat de un mediator POLST special instruit, care este în general asistent social, capelan, administrator de spital etc, care va prezenta ulterior medicului formularul completat, pentru a-l semna.

Începând din 2010, guvernul federal acordă subvenţii mari pentru instruirea persoanelor care vor ,,ajuta la luarea deciziilor”. Ei sunt pregătiţi să îndrume pacienţii către a bifa căsuţele care limitează cât mai mult tratamentul medical.

 

Formularele POLST sunt înregistrate electronic

Eforturile actuale sunt îndreptate către a înregistra electronic formularele POLST şi a le aduce la zi regulat. Profesioniştii din domeniul sănătăţii vor avea acces la formulare în timpul consultaţiilor, însă vor depinde legal de hotărârile luate prin intermediul acestui act.

În iulie 2012, episcopii catolici din Wisconsin au dat publicităţii o declaraţie pastorală avertizând împotriva formularelor POLST. În declaraţie, prelaţii afirmă extrem de limpede: ,,Datorită ameninţărilor grave şi reale la adresa demnităţii vieţii umane pe care le reprezintă formularele POLST şi toate documentele similare, noi îi încurajăm pe toţi catolicii să evite să folosească toate documentele, programele şi materialele asemănătoare. Formularul POLST nu ar trebui privit ca modelul standard pentru stabilirea preferinţelor de tratament. (…) Formele POLST prezintă opţiuni pentru tratament ca şi cum ar fi neutre din punct de vedere moral. În realitate, nu sunt. Fiindcă noi nu putem prezice viitorul, este dificil a stabili în avans ce tratamente medicale specifice sunt absolut necesare sau opţionale, dintr-o perspectivă etică”.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 75/ianuarie-februarie 2013

 

 

 

PARTEA A II-A

 

Văduva unui bărbat care s-a sinucis la clinica elveţiană Dignitas a declarat
nu numai că eutanasia este un lucru bun, ci şi că prin Protocolul
Liverpool ,,se întâmplă şi aici, în Marea Britanie, însă discret”
 
Fiind chemat să evalueze legalizarea eutanasiei, Comitetul de Etică Medicală al Camerei Lorzilor
din Marea Britanie a conchis că este imposibil a garanta limite sigure, căci ,,a crea o excepţie faţă de
interdicţia generală de ucidere intenţionată va deschide inevitabil calea către viitoarea ei erodare
fie plănuit, fie prin neglijenţă, fie prin tendinţa umană de a testa limitele oricărei reglementări”
 

În ciuda faptului că sinuciderea asistată este pedepsită în Codul Penal, susţinătorii pro-viaţă afirmă că Marea Britanie legitimează sinuciderea asistată şi eutanasia prin omisiune

Ştirile şi informaţiile din ultimii ani schiţează o imagine a războiului dur care se duce în Marea Britanie pentru legalizarea eutanasiei. În această ţară, în 2005 a fost introdus Actul de Capacitate Mintală, care permite medicilor să întrerupă tratamentul medical de susţinere a vieţii, inclusiv hrănirea şi hidratarea, la cererea pacientului. Mai mult, recomandările emise în 2006, în timpul guvernării lui Tony Blair, stipulează că medicii pot primi pedepse cu închisoarea dacă refuză să înfometeze şi să deshidrateze până la moarte pacienţii.

Unul dintre aspectele cele mai cumplite ale acestui război, extrem de vizibile în Marea Britanie, este folosirea abuzivă a protocoalelor spitaliceşti pentru îngrijirea pacienţilor muribunzi şi aplicarea protocoalelor spitaliceşti pentru muribunzi pe pacienţi care nu sunt în pragul morţii.

 

‘Nu reanimaţi !’ – hotărăsc şi insistă cinic şi arbitrar medicii britanici

De pildă, medicii britanici abuzează de ordinele DNR (‘do not resuscitate’, adică ‘a nu se reanima’) pentru a impune eutanasierea pacienţilor despre care ei consideră că nu mai trebuie îngrijiţi. Între 7-26 septembrie 2012, un britanic de 51 ani cu sindrom Down a fost internat în Spitalul Regina Mamă Elisabeta din Margate, Kent, pentru o problemă medicală, fiind vizitat zilnic de către membrii familiei sale. El are nevoie de îngrijire constantă şi primeşte mâncare şi lichide printr-un tub gastric.

Cotidianul Daily Mail relatează că, după ieşirea din spital, familia a găsit printre lucrurile lui o hârtie mototolită, şi a descoperit cu îngrozire că era vorba de o decizie DNR. Aceasta fusese pusă în dosarul medical al pacientului fără cunoştinţa sau consimţământul său sau al familiei sale. Decizia medicilor cerea ca pacientul să nu fie resuscitat în caz de infarct sau insuficienţă respiratorie şi a enumerat ca singur argument pentru aceasta infirmitatea lui.

Familia a dat spitalul în judecată pentru acest abuz. Avocatul său, Merry Varney de la Leigh Day & Co. Solicitors, a declarat: ,,În mod evident, acesta este unul dintre cele mai grave cazuri pe care l-am văzut în care o hotărâre DNR a fost nu numai impusă pacientului fără consimţământ sau consultare, ci şi folosind sindromul Down şi dificultăţile de învăţare ca motiv pentru a refuza tratamentul salvator – nu este altceva decât prejudecată flagrantă. Dacă o persoană ar împiedica fizic un medic să acorde tratament salvator unei rude infirme ar fi de competenţa poliţiei, însă vedem că medicii iau în mod regulat această decizie fără consimţământ sau consultare”.

Spitalul a refuzat să comenteze public, însă a insistat că are ,,o politică clară şi viguroasă” privind deciziile DNR. Dr. Neil Martin, director medical al Administraţiei Spitalelor Universitare din East Kent, a afirmat că politica lor ,,se conformează pe deplin cu recomandările naţionale”.

Tratamentul prost şi neglijent, ca şi prejudecăţile împotriva persoanelor cu sindrom Down şi alte infirmităţi, sunt o preocupare crescândă pentru sistemul medical britanic. Administraţia Spitalului Thameside, un spital public din Manchester, este acuzată de moartea unei fete de 12 ani cu dificultăţi de învăţare. În august 2012, medicul legist a stabilit că medicii şi asistentele sunt vinovate de neglijenţă în cazul morţii Emmei Stones. Aceasta a murit de septicemie la 16 ore după internare.

Tatăl ei a afirmat: ,,Suntem obişnuiţi să auzim că ea va muri oricum, şi da, ea a avut problemele ei, însă ei nu au făcut nimic pentru ea, nu i-au dat o şansă. Emma era o fată infirmă care nu putea vorbi în numele ei şi se presupune că noi trebuie să înghiţim asta. Este o ruşine totală”.

Organizaţia britanică pentru persoane cu dificultăţi de învăţare, Mencap, spune că acest caz subliniază problema existentă în sistemul sanitar britanic. ,,Eşecul de a oferi îngrijire de bază pentru pacienţi ca Emma este adesea întemeiat pe o opinie că vieţile oamenilor cu dificultăţi de învăţare nu merită salvate. Este complet inacceptabil pentru profesioniştii din sănătate să facă o judecată privind calitatea vieţii cuiva”, spune Mark Goldring, conducătorul executiv al Mencap.

În 2011, o femeie a murit în Spitalul Addenbrooke, Cambridge, după ce medicii au plasat în dosarul ei medical ordinul DNR. Descoperind ordinul, femeia s-a opus, cerând anularea lui, medicii au fost de acord şi au renunţat la decizie, doar pentru a o reinstitui 3 zile mai târziu, dând sentinţa de moarte şi executând-o fără scrupule. O altă britanică a murit la Spitalul Central Middlesex, iar fiul ei a descoperit că ,,în dosarul ei a fost pusă o decizie DNR. Nimeni din familie nu a ştiut nimic despre acest lucru şi noi nu am fi semnat niciodată în mod intenţionat nimic de acest gen în numele mamei mele, nici nu am fi făcut aşa ceva”.

Din nefericire, aceste cazuri nu sunt nişte accidente sau incidente care se petrec rar în Marea Britanie, ci reprezintă doar vârful unui aisberg, având în vedere că ele constituie în realitate aproape o rutină în spitalele britanice. În octombrie 2011, organizaţia oficială Comisia de Calitate a Îngrijirii a realizat o investigaţie verificând 100 de spitale. În urma analizei, a descoperit că deciziile DNR sunt aplicate în mod curent pacienţilor vârstnici şi celor infirmi, fără consultarea pacienţilor sau a rudelor. Într-un spital, medicii tineri au admis deschis că formularele erau completate în mod curent de echipele medicale fără implicarea pacienţilor sau rudelor.

Organizaţia independentă de caritate Acţiune pentru Abuzul Bătrânilor a realizat propria analiză a datelor Comisiei de Calitate a Îngrijirii, organizaţie care s-a dovedit a nu fi foarte sinceră în ce priveşte implicaţiile descoperirilor sale. Studiul organizaţiei independente aduce dovezi zdrobitoare că pacienţii sunt lăsaţi în mod regulat să moară fără nici o intervenţie medicală, fără ca familiile să ştie că au fost luate decizii în acest sens.

Se remarcă faptul că folosirea abuzivă a protocoalelor apare de îndată ce este admisă ideea posibilităţii de a lăsa oamenii să moară. Astfel, eutanasia este întemeiată pe judecata particulară a unui medic privind calitatea vieţii unui pacient evaluată cu anticipaţie.

 

Înfricoşătorul Protocol de Îngrijire Liverpool

Protocolul de Îngrijire Liverpool (Liverpool Care Pathway) a fost elaborat în anii ’1990 de Spitalul Regal din Liverpool şi Institutul de Îngrijire Paliativă Marie Curie din Liverpool şi este descris ca un model de ghid pentru îngrijirea pacienţilor muribunzi, pentru ca aceştia să moară cu demnitate şi fără durere. El a fost aprobat de Institutul Naţional de Sănătate şi Excelenţă Clinică (National Institute for Clinical Excellence, NICE), organism guvernamental care se ocupă de raţionalizarea serviciilor de sănătate[4] şi este susţinut de Departamentul Sănătăţii.

În prezent, protocolul a fost adoptat de peste 300 spitale, 130 azile şi 560 cămine de îngrijire din toată Marea Britanie. Potrivit acestui protocol, medicul evaluează dacă pacientul se află într-o fază terminală, adică mai are câteva ore sau zile de trăit şi, pentru a-i uşura moartea, îi întrerupe administrarea alimentelor şi fluidelor, îi suspendă orice tratament cu excepţia celui de alinare şi îi administrează constant sedative puternice care pot grăbi moartea. Îngrijorător este faptul că, în ultimii 2 ani, s-a dublat numărul pacienţilor cărora li s-a aplicat protocolul, fiind vorba, după unele cifre, de zeci de mii de pacienţi.

Protocolul a început să fie criticat în urmă cu circa 3 ani, când au apărut cazuri în care protocolul a fost folosit în mod abuziv pentru deshidratarea şi înfometarea până la moarte a pacienţilor vulnerabili, care altfel şi-ar fi revenit şi ar fi trăit cu tratament adecvat. Specialiştii afirmă că moartea naturală este mai lipsită de durere şi suferinţă; că sedarea profundă poate masca semnele de îmbunătăţire a stării, fapt ce înseamnă că medicii pot închide uşa vieţii unor oameni care altfel ar putea trăi luni de zile în plus; că se pot pune diagnostice greşite şi ca urmare acei pacienţi sunt lăsaţi să moară etc.

Un caz concret este următorul: în 2008, Kane Gorny, un fotbalist de 22 ani, a supravieţuit unei tumori cerebrale maligne. În 2012, el a fost internat la Spitalul St. George din sudul Londrei pentru o operaţie de şold provocată de slăbirea oaselor din cauza medicamentelor administrate pentru distrugerea tumorii.

El avea o stare de sănătate destul de bună, însă, în timp ce aştepta operaţia, medicii din spital i-au aplicat Protocolul Liverpool: i-au întrerupt medicaţia şi fluidele şi a început să fie sedat. Suferind de sete, a cerut să bea lichide şi din spital şi-a chemat mama şi poliţia pentru a primi lichide. Mama sa a văzut tratamentul atroce al fiului ei, însă personalul medical a liniştit-o, afirmând că el este bine. A doua zi a murit. De un tratament similar a avut parte o persoană de 98 ani internată pentru o infecţie. Ţinând cont de vârsta înaintată, ei i s-a aplicat de îndată protocolul şi a murit în 3 zile, deşi era o persoană activă şi sănătoasă.

Specialişti precum Peter Millard, profesor emerit de geriatrie la Universitatea din Londra, şi dr. Peter Hargreaves, consultant în îngrijire paliativă la Centrul de Oncologie St. Luca din Guildford, Surrey, au avertizat că este vorba de ,,eutanasie pe uşa din spate” şi că există riscul de a se ţine cont de factori economici în evaluarea tratamentului pacienţilor vulnerabili.

 

Anual, unui număr de circa 130.000 pacienţi vârstnici i se aplică Protocolul Liverpool, afirmă un medic

În iunie 2012, dr. Patrick Pullicino, neurolog consultant la spitalele din East Kent şi profesor de neuro-ştiinţe clinice la Universitatea din Kent, a afirmat la o întrunire a Societăţii Regale de Medicină de la Londra, că ,,în fiecare an, 130.000 pacienţi vârstnici care mor în îngrijirea Sistemului Naţional de Sănătate sunt efectiv eutanasiaţi prin Protocolul Liverpool”, pe care l-a descris ca fiind ,,un protocol al morţii”.

Eminentul medic a declarat că nu există criterii foarte solide pentru iniţierea protocolului: ,,Prezicerea momentului morţii cu o precizie de 3-4 zile sau orice alt interval de timp nu este posibilă ştiinţific. Dacă acceptăm Protocolul Liverpool, acceptăm că eutanasia face parte din calea standard de a muri”. El a mai afirmat că medicii folosesc Protocolul Liverpool fără o analiză corespunzătoare a stării de sănătate a pacienţilor, citând ca factori ,,presiunea pentru paturile de spital şi dificultăţi cu asistenţa sau dificultăţi de a îngriji persoanele vârstnice”. În plus, el a declarat public că a fost solicitat în cazul unor persoane cărora li se aplicase protocolul. El a reuşit să le salveze de la moarte, îndepărtând sedativele, acordând tratament şi hrănire adecvată.

În iulie 2012, 6 medici specialişti în geriatrie împreună cu Alianţa pentru Etică Medicală, o organizaţie medicală creştină, au trimis o scrisoare cotidianului The Telegraph. În aceasta, ei avertizau că medicii nu caută să obţină consimţământul pacienţilor lor cât timp sunt în deplinătatea facultăţilor lor mintale pentru a folosi Protocolul Liverpool şi că spitalele ar putea folosi protocolul controversat pentru a reduce ,,povara pe resursele spitalelor”. Faptul că medicii nu îşi întreabă pacienţii privind aplicarea protocolului a condus la creşterea numărului pacienţilor care poartă asupra lor carduri care îi informează pe medici că nu vor să li se aplice protocolul.

În octombrie 2012, un grup de medici pro-viaţă, arhiepiscopul catolic de Southwark şi nenumărate familii ale pacienţilor au cerut o investigaţie independentă a abuzurilor care se săvârşesc cu Protocolul Liverpool. Au avut loc proteste publice, iar Colegiul Regal al Medicilor şi-a exprimat îngrijorarea că pacienţilor cu cancer sau alte boli grave li se prescrie direct Protocolul Liverpool, în locul tratamentului şi medicaţiei adecvate.

Raportul Colegiului Regal al Medicilor afirmă că ,,medicii au adoptat o abordare nihilistă care a făcut ca unii pacienţi să nu primească îngrijirea potrivită” şi a avertizat că pacienţii cu cancer sunt puşi la coada listei pentru analize de rutină, precum radiografii şi administrarea de antibiotice. Confruntaţi cu criticile, oficialii din sistemul de sănătate au refuzat iniţial realizarea unei investigaţii.

 

Statul susţine financiar şi, mai mult, acordă bonusuri spitalelor pentru aplicarea Protocolului Liverpool

Însă protestele şi avertismentele organizaţiilor, medicilor şi familiilor sunt zadarnice, deoarece cotidienele Daily Mail şi The Telegraph au dezvăluit, în noiembrie 2012, că spitalele primesc bonusuri în funcţie de numărul pacienţilor care mor prin Protocolul Liverpool.

Iată ce scrie The Telegraph: ,,Aproape două treimi din administraţiile din cadrul sistemului de sănătate britanic care folosesc Protocolul Liverpool au primit bani în valoare de milioane de lire sterline pentru atingerea ţintelor legate de utilizarea acestui protocol. S-a dezvăluit că majoritatea spitalelor din Anglia primesc răsplăţi financiare pentru plasarea pacienţilor în stare terminală pe o cale controversată către moarte. Cifrele, obţinute potrivit Actului de Libertate a Informaţiei, dezvăluie pentru prima oară dimensiunile stimulentelor financiare. Ele sugerează că circa 85% din administraţii au adoptat acum protocolul care poate implica întreruperea hidratării şi hranei pentru pacienţii muribunzi. Peste 6 din 10 administraţii – adică, mai mult de jumătate din total – au primit sau trebuie să primească răsplăţi financiare pentru aceste lucruri, care ajung la cel puţin 12 milioane lire sterline”. Un specialist în geriatrie a fost citat spunând că ,,trebuie puse întrebări în Parlament referitor la cine a instigat această politică şi plăţile trebuie oprite. Nu poţi plăti oamenii să folosească un anumit protocol despre care toată lumea ştie că este letal”.

Toţi aceşti factori combinaţi – presiunea asupra resurselor spitalelor, numărul crescând de bătrâni cu o sănătate fragilă care necesită îngrijire medicală, bonusurile acordate – fac ca ,,la multe spitale, peste 50% din pacienţii care au murit să fi primit protocolul şi, într-un caz, procentul de morţi prevăzute conform protocolului a fost de aproape 90%”.

 

Şi copiii sunt supuşi acestei practici abominabile

În timp ce creşte suspiciunea publică privind folosirea abuzivă a Protocolului Liverpool, cotidianul Daily Mail a relatat că inventatorii săi de la Institutul de Îngrijire Paliativă Marie Curie din Liverpool împreună cu specialiştii pediatri de la Spitalul Alder Hey au elaborat o versiune pentru moartea tinerilor, copiilor şi nou-născuţilor bolnavi sau infirmi grav, care include întreruperea medicaţiei, ca şi a hrănirii şi hidratării.

Un astfel de document, numit Protocolul Liverpool pentru copilul muribund, include un formular cu căsuţe completate de medicii din spital cu privire la medicamentele, alimentele şi fluidele ce trebuie întrerupte. Părinţii trebuie să fie de acord cu aplicarea protocolului, adesea spunându-li-se de către medici că acest lucru este în ,,interesul superior al copilului[5] pentru că supravieţuirea este ‘zadarnică’. Copiii sunt externaţi din spitalele sistemului de sănătate şi trimişi acasă sau în azile unde li se aplică acest protocol.

Daily Mail o citează pe infirmiera Bernadette Lloyd, care a scris către Biroul Cabinetului şi Departamentul Sănătăţii, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la această practică: ,,Părinţii se simt siliţi, într-un moment extrem de traumatic, să fie de acord că acest lucru este corect pentru copilul lor, despre care medicii le spun că mai are doar câteva zile de trăit. Este foarte dificil a prezice moartea. Am văzut un număr ‘rezonabil’ de copii care îşi revin după ce protocolul a fost îndepărtat. Am văzut de asemenea copii murind într-o sete cumplită din cauză că nu li se mai dau fluide până mor. Am văzut un băiat de 14 ani cu cancer care a murit cu limba lipită de cerul gurii pentru că medicii au refuzat să-i dea lichide prin tub. Moartea lui a fost foarte chinuitoare pentru el, ca şi pentru noi infirmierele care am privit”. ,,Aceasta este eutanasie mascată”, concluzionează ea, alăturându-se celorlalte voci care avertizează că Marea Britanie a acceptat în mod mascat eutanasia.

De asemenea, cotidianul citează un articol apărut în prestigioasa revistă medicală The British Medical Journal, care redă mărturia unui medic care a recunoscut că a înfometat şi deshidratat 10 bebeluşi până la moarte într-o unitate de neonatologie dintr-un spital londonez. Acesta a dezvăluit că procesul poate dura în medie 10 zile, vorbind şi despre chinul prin care trec cei ce stau alături de cel ce moare. Teresa Lynch de la Alianţa pentru Etică Medicală a spus: ,,Există întrebări grave despre cum mor copiii noştri bolnavi, întrebări la care trebuie să se răspundă”.

 

Încă un pas înainte: registre ale morţii

Pe 16 octombrie 2012, a urmat dezvăluirea privind cea mai recentă campanie a Sistemului Naţional de Sănătate, numită Strategia Îngrijirii la Sfârşitul Vieţii, căreia nu i s-a făcut publicitate. Prin această campanie, sistemul încurajează medicii generalişti să alcătuiască liste – cunoscute oficial ca Registre de Îngrijire la Sfârşitul Vieţii – cu persoane despre care cred că vor muri curând şi trebuie ajutate să moară fără dureri. Medicilor li s-a cerut să însemneze pacienţii vârstnici care arată semne de fragilitate sau deteriorare în cursul consultaţiilor obişnuite.

Pacienţii înscrişi în aceste adevărate ,,registre ale morţii”, şi cifrele arată că este vorba deja de peste 7.000 pacienţi la nivel naţional, vor fi ajutaţi să moară fără dureri, însă fără a li se mai administra în spital un tratament care le-ar putea salva viaţa. Aproape 3.000 medici, dintre care 1.000 medici de familie, au promis să redacteze o listă cu pacienţi despre care cred că vor muri probabil în mai puţin de un an.

Şi mai neliniştitoare sunt următoarele aspecte legate de această campanie. Medicii nu sunt instruiţi să-i informeze pe pacienţi sau familiile acestora privind înscrierea în registrele morţii. Dimpotrivă, ei îi încurajează pe pacienţi să alcătuiască ,,Dorinţe de viaţă” prin care cer întreruperea administrării de fluide în cazul în care vor fi prea bolnavi pentru a putea vorbi. Totodată, sistemul de sănătate a cerut medicilor să pună în mod automat 1 din 100 de pacienţi pe listele morţii.

Mai mulţi medici şi-au exprimat îngrijorarea faţă de această campanie. Dr. Peter Saunders de la Frăţia Medicală Creştină a avertizat cu privire la riscurile de a alcătui ‘cote’ ale morţii şi la abuzurile ce pot fi generate de acestea.

Pe de altă parte, Asociaţia Medicală Britanică este bombardată încontinuu cu moţiuni prin care i se cere să adopte o ,,poziţie de neutralitate” faţă de eforturile de a bloca legea sinuciderii asistate în Parlament.

Pe când aceste ‘cote’ vor deveni obligatorii ? Pe când se va impune o limită de vârstă, dincolo de care eutanasia va fi obligatorie ?

 

* * *

 

Iată o versiune prescurtată a mărturiei anonime a unui medic, care a fost publicată în periodicul British Medical Journal sub titlul ,,Cum este să întrerupi hrănirea copiilor nou-născuţi”:

,,Vocea de la celălalt capăt al firului descrie un bebeluş nou-născut şi o listă lungă de anomalii congenitale neaşteptate. Ascultând, am un sentiment crescând de spaimă. Părinţii vor ‘să nu se facă nimic’ pentru că socotesc că aceste anomalii nu sunt compatibile cu o experienţă umană fundamentală. Ştiu că odată decizia luată, va fi retras sprijinul pentru viaţă. Presupunând că acest bebeluş va supravieţui, noi nu vom putea să-l hrănim şi părinţii nu vor vrea să folosim mijloace artificiale pentru a o face. Din nefericire, predicţiile mele sunt corecte. Mergând să mă întâlnesc cu părinţii, înţeleg că acesta va fi al zecelea copil de care voi avea grijă după ce s-a luat o decizie de a renunţa la hrănirea asistată medical.

Ca alţi părinţi aflaţi în această situaţie, ei sunt chinuiţi acum de un soi teribil de gândire avidă pe care nu şi-au putut-o închipui nicicând. Ei vor ca pruncul lor să moară repede, de îndată ce sunt întrerupte hrănirea şi fluidele; vor să facă pneumonie (n.r.: în sens de moarte rapidă); vor ca el să nu sufere; vor să nu existe schimbări vizibile la bebeluşul lor prea iubit. Însă dorinţele lor nu sunt compatibile cu experienţa mea. Supravieţuirea este adeseori mult mai îndelungată decât crede majoritatea medicilor; reflectând asupra pacienţilor mei anteriori, timpul mediu de la întreruperea hidratării până la moarte este de 10 zile.

Părinţii şi echipele de îngrijire nu sunt pregătite pentru unele schimbări grave pe care le vor vedea în aspectul fizic al copilului pe măsură ce deshidratarea severă înaintează. Încerc să le spun limpede aceste lucruri dintru început pentru ca aceşti părinţi să nu ia o decizie pe care să ajungă să o regrete. Încerc să-i pregătesc pentru agonia colectivă ce urmează, pe care fără îndoială o vom împărtăşi, indiferent de certitudinea lor faţă de decizia luată. Eu ştiu, în timp ce ei nu pot şti, oroarea unică de a vedea un copil devenind mai mic şi mai uscat, când singura cale de ieşire din viaţă a devenit chinuitoare pentru pacient şi părinţii care-şi iubesc copilul. Mă gândesc la cât de cosmetizată este această experienţă în literatura privind luarea acestei decizii. Ca medic, mă lupt cu povara emoţională de a însoţi pacientul şi familia sa prin această experienţă, ca şi cu detaliile filozofice ale ei.

Dezbaterea în linia întâi a îngrijirii privind moralitatea luării acestei decizii a rămas aprinsă, indiferent de recomandările etice şi legale care sunt oferite. Părinţii ajung să simtă că nenorocirea situaţiei lor este de nesuportat; ei nu mai pot fi martorii decesului lent al copilului lor. Acest fapt sporeşte povara îngrijitorilor, fără părinţi lângă patul copilului pentru a îndruma îngrijirea acestuia. În ciuda implicării serviciilor clinice de îngrijire etică şi spirituală, lipsa îndrumării conduce la divizări în echipa de îngrijire.

Este istovitor rolul de medic responsabil. Toţi privesc către mine pentru a conduce şi susţine procesul. Sunt sincer cu infirmiera când spun că, pe măsură ce trec zilele, mi-e tot mai greu să-mi îndrept paşii către această unitate, că examinarea pruncului este un amestec indescriptibil de compasiune, repulsie şi durere” …

 

Notă

Se vorbeşte îndeajuns de limpede şi revelator despre chinurile şi frământările prin care trec familia şi rudele pacientului care este eutanasiat, ca şi medicii şi infirmierele care se ocupă de caz. Dar se vorbeşte mult prea puţin despre chinurile cumplite, atroce prin care trece pacientul însuşi, care este lăsat să moară de foame şi sete. Nu mai are cine să depună mărturie pentru aceste chinuri, cine să vorbească despre durerile fizice şi tortura sufletească prin care trece cel care se află pe patul de spital ca pe eşafod.

Se vorbeşte foarte mult despre eutanasie ca despre o formă de a muri plină de compasiune faţă de cel bolnav, fără dureri, cu demnitate etc. Experienţa celor care aplică Protocolul Liverpool arată contrariul. Şi ce poate fi mai înjositor, mai umilitor, degradant şi dezumanizant decât a lăsa un om să moară de foame şi de sete în secolul XXI ?

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 76/martie-aprilie 2013

 

 

 

PARTEA A III-A

 

În prezent, medicii sunt îndemnaţi să socotească preţul pe care trebuie să-l plătească
societatea pentru îngrijirea unui pacient şi să judece dacă pacientul este ‘vrednic’ de o
asemenea cheltuială. În loc să se ofere alinare şi compasiune autentică la sfârşitul
vieţii, se grăbeşte moartea ca o soluţie eficientă pentru suferinţă
 
Întotdeauna când începi să socoteşti uciderea un mijloc de a rezolva problemele,
atunci vei găsi tot mai multe probleme a căror soluţie să fie uciderea
Karl Gunning, conducătorul Coaliţiei Medicilor Olandezi, 1994
 
Morala evenimentelor din ultimii ani este că, de îndată ce cultura morţii intră
în străfundurile unei societăţi sau culturi, nu mai admite nici o opoziţie
Wesley J. Smith
 

Guvernul Provinciei Quebec cere ocolirea legii federale

Pe 14 iunie 2012, guvernul Provinciei Quebec a anunţat înfiinţarea unui grup de specialişti în drept care să analizeze cum s-ar putea introduce eutanasia şi sinuciderea asistată în Quebec, în ciuda faptului că ele sunt interzise de Codul Criminal federal. Anunţul a fost făcut în cursul unei conferinţe de presă de ministrul sănătăţii Yves Bolduc şi ministrul justiţiei Jean-Marc Fournier.

Înfiinţarea acestui grup are loc ca urmare a apelului Comisiei Speciale pentru Moarte cu Demnitate. Această comisie a alcătuit raportul intitulat ,,Murind cu demnitate” (foto), care prezintă eutanasia ca fiind un ,,ajutor medical pentru a muri”. Potrivit raportului, condiţiile de aplicare a eutanasiei ar trebui să fie următoarele:Stiri 77 1 persoanele care cer ajutor pentru a muri trebuie să fie cetăţeni ai Quebec-ului având vârsta de peste 18 ani, trebuie să depună o cerere în acest sens şi să sufere de o ,,boală gravă incurabilă” sau să aibă ,,o stare medicală fără perspective de îmbunătăţire” sau ,,suferinţe fizice sau psihice constante şi de nesuportat, care nu pot fi alinate în condiţii pe care persoana le consideră tolerabile”[6].

Ca urmare, grupul de 3 specialişti în drept, înfiinţat de guvern şi condus de avocatul Jean-Pierre Menard, a alcătuit un raport de 400 pagini, arătând cum ar putea ocoli legislaţia provinciei prevederile Codului Criminal federal. Grupul a afirmat că în timp ce guvernul federal are autoritate asupra Codului Criminal, provinciile au jurisdicţie asupra îngrijirii sănătăţii. Pentru a eluda Codul Criminal, provincia ar trebui să introducă o lege care să stipuleze că atunci când un medic grăbeşte moartea unui pacient nu se poate vorbi despre sinucidere şi că eutanasia este ,,tratament medical” – lucru reglementat la nivel provincial.

Codul Criminal al Canadei, votat în 1892, se baza pe principiul sfinţeniei vieţii, dar de atunci legile canadiene au evoluat către recunoaşterea autonomiei persoanei. Votarea Cartei Drepturilor şi Libertăţilor în 1982 a reprezentat o răscruce majoră, mai ales secţiunea 7 care recunoaşte ,,dreptul la viaţă, libertate şi securitate al persoanei”.

Prin urmare, dreptul la viaţă a devenit ,,un drept printre altele”. Juriştii notează în raport: ,,Nu mai merită menţinută viaţa de dragul vieţii, ci viaţa cu o anumită demnitate. Când acea demnitate nu mai există, nu mai există nici o justificare pentru menţinerea vieţii”.

Georges Buscemi, preşedintele coaliţiei pentru viaţă din Quebec, declară că măsura era ,,cu totul previzibilă”. El afirmă: ,,Ei consideră acum că problemele etice sunt rezolvate. Au îngropat întreaga dimensiune etică şi spirituală a uciderii oamenilor odată cu raportul Comisiei Speciale pentru Moarte cu Demnitate şi susţin că singura problemă este cum să ucizi pacienţii fără a avea probleme cu legea”.

Buscemi avertizează locuitorii Canadei că trebuie să se pregătească pentru legalizarea eutanasiei în toată ţara în scurt timp: ,,Întâi în Quebec, apoi doi ani mai târziu se va merge la Curtea Supremă şi va fi o decizie de tip Morgentaler[7] pentru eutanasie. Este un mare tren care a prins viteză din 1967 încoace şi ne va izbi acum”.

Coaliţia pentru viaţă din Quebec face apel la toţi cetăţenii care preţuiesc viaţa să demonstreze împotriva proiectului de lege care va introduce eutanasia. ,,Ştim că nu putem opri declinul inevitabil al culturii apusene, însă aceia dintre noi implicaţi în acest protest vor să aibă conştiinţa curată. Vrem să putem spune că nu am stat nepăsători în timp ce statul încurajează sinuciderea şi legalizează uciderea”, afirmă Daniel Arseneault, membru al Coaliţiei.

De asemenea, un grup de medici din Quebec a alcătuit o alianţă pentru a-şi exprima dezacordul faţă de legalizarea eutanasiei. Ei cer tuturor medicilor din provincie să recunoască pericolele legalizării eutanasiei, unul dintre acestea fiind chiar faptul că, acceptând eutanasia, medicii îşi vor pierde discernământul profesional şi mai degrabă îşi vor ucide pacienţii decât să le aline suferinţa.

 

În Columbia Britanică, activiştii au acţionat în tribunal

Campania de anulare a legii prin decizii judecătoreşti a fost iniţiată în Canada după ce, în 2010, Parlamentul Canadei a respins un proiect de lege pentru legalizarea eutanasiei la nivel federal cu 228 de voturi pentru şi 59 împotrivă. În plus, ministrul de justiţie al Canadei Rob Nicholson a spus că guvernul conservator nu va redeschide chestiunea în Parlament.

Ca urmare, tribunalele au fost bombardate cu numeroase cazuri de persoane care cer modificarea legii pentru a li se permite eutanasierea. În cele din urmă, în iunie 2012, Curtea Supremă din Columbia Britanică a marşat, hotărând că interzicerea sinuciderii asistate în Canada este neconstituţională.

Hotărârea a fost luată de judecătoarea Lynn Smith în cazul Gloriei Taylor, diagnosticată cu scleroză laterală amiotrofică (boala Lou Gehrig) în 2009. Aceasta a afirmat că nu vrea să se sinucidă în prezent, ci să aibă asigurarea că va primi ajutor pentru a se sinucide în viitor. Judecătoarea a emis o hotărâre de 395 pagini în care a stabilit că interdicţia discriminează persoanele infirme.

Guvernul federal canadian a făcut recurs faţă de această decizie. Însă, pe 10 august 2012, judecătoarea Jo-Ann Prowse de la Curtea de Apel a Columbiei Britanice, cea mai înaltă curte din provincie, a stabilit că pacienta Gloria Taylor îşi păstrează excepţia constituţională care îi permite eutanasierea în viitor.

Susţinătorii vieţii sunt îngrijoraţi că această decizie a creat un precedent periculos. Directorul executiv al Coaliţiei pentru Prevenirea Eutanasiei, Alex Schadenberg, declara: ,,Coaliţia pentru Prevenirea Eutanasiei este îngrijorată că acest ordin judecătoresc poate determina alte persoane aflate în stări similare să ceară o excepţie constituţională pentru a muri prin eutanasie înainte ca Curtea Supremă şi Parlamentul Canadei să ia o decizie în această problemă”.

Cecilia Forsyth de la organizaţia Femeile Adevărate ale Canadei prevede un viitor întunecat dacă hotărârea nu este anulată, deoarece moartea prematură va deveni singurul orizont al bătrânilor şi infirmilor: ,,Prin legalizarea sinuciderii asistate, pacienţii vor deveni extrem de vulnerabili dacă vor încerca să se agaţe de viaţă. Faptul că există un dezechilibru, demografic vorbind, între persoanele în vârstă şi cele tinere, iar sistemul nostru de sănătate este deja în declin doar va amplifica problemele persoanelor grav bolnave”.

Dr. Will Johnston, membru al Coaliţiei pentru Prevenirea Eutanasiei, comenta: ,,Majoritatea abuzurilor împotriva vârstnicilor sunt ascunse astăzi, şi dacă noi nu le putem detecta acum, cum o vom face când jaloanele vor fi ridicate ? Am văzut cât de uşor pot fi influenţaţi bătrânii şi cât de nepotrivite sunt strategiile noastre naţionale împotriva sinuciderii”.

Gloria Taylor a murit în octombrie 2012 fără a fi eutanasiată, însă decizia judecătorească a fost dată …

 

Nici continentul australian nu este ocolit

Din 2002 încoace, în parlamentele statelor australiene au fost introduse 20 proiecte de lege pentru legalizarea eutanasiei. În Parlamentul federal au fost depuse 4 proiecte de lege; în Parlamentul New South Wales 2 proiecte; în Parlamentul Australiei occidentale 2 proiecte; în Parlamentul Victoriei 2 proiecte; în Parlamentul Tasmaniei un proiect, iar în Parlamentul Australiei de Sud 9 proiecte. În Parlamentul Australiei de Sud, cel mai recent proiect pentru eutanasie voluntară a fost respins pe 15 iunie 2012 cu 22-20 voturi.

Philip Nitschke, cel mai entuziast susţinător al eutanasiei de pe meleagurile australiene, şi-a anunţat planurile de a introduce clinici mobile de eutanasie în Tasmania, dacă acolo va fi votat un proiect de lege favorabil eutanasiei.

 

Care este situaţia în Europa ? Cetăţenii din cantonul elveţian Vaud au votat prin referendum introducerea sinuciderii asistate în azile şi spitale

În Elveţia, legea interzice sinuciderea asistată bazată pe ,,motive egoiste”, generând astfel o breşă care permite organizaţiilor pro-eutanasie să deţină clinici. Din acest motiv, către Elveţia călătoresc diferite persoane bolnave din ţări europene unde eutanasia este interzisă. Clinicile elveţiene, dintre care cea mai cunoscută este Dignitas, le asigură eutanasierea.

Din nefericire, legea elveţiană nu are măsuri de protecţie împotriva abuzurilor. În 2010, clinica Dignitas a fost investigată după ce autorităţile locale au găsit 300 de urne cu cenuşă umană aruncate în Lacul Zürich. Într-o prezentare sinceră a clinicii Dignitas, Paul Clifford, un londonez a cărui mamă Maxine Coombes s-a sinucis la Dignitas, a descris experienţa familiei ca ,,teribilă” şi a asemănat locul cu ,,o clinică de avort lăturalnică”.

Cu toate acestea, în 2012, în cantonul elveţian Vaud, Exit International – cea mai importantă organizaţie elveţiană care susţine eutanasia – a lansat o propunere pentru care a strâns 14.000 semnături pentru ca sinuciderea asistată subvenţionată să fie disponibilă în mod necondiţionat în azile şi spitale. Organizaţia a afirmat Stiri 77 2că bătrânii şi infirmii ,,trebuie să îşi poată exercita dreptul la auto-determinare”, cerând personalului calificat să îi ajute să se sinucidă.

 

Unul din afişele de propagandă ale organizaţiei Exit International. Aceasta a fost înfiinţată în 1997, în Australia, de medicul Philip Nitschke, pentru a lupta în favoarea eutanasiei pe plan mondial. Exit are o filială în Elveţia, condusă de medicul chirurg elveţian Jerome Sobel. Pe afişul australian scrie: ,,85% din australieni susţin eutanasia voluntară. Guvernul nostru nu o susţine ! Faceţi-l să vă asculte”

 

Confruntat cu propunerea radicală a organizaţiei Exit International, ministrul sănătăţii din canton Pierre-Yves Maillard împreună cu guvernul cantonal au lansat o contra-iniţiativă care acceptă eutanasia, dar în anumite condiţii. Ca urmare, pe 17 iunie 2012, în canton a fost organizat un referendum pentru ca cetăţenii să-şi poată exprima poziţia faţă de cele două propuneri. Astfel, 62% din elveţienii din Vaud au votat pentru iniţiativa guvernului: să se permită sinuciderea asistată a unui pacient dintr-un spital sau azil, cu condiţia ca persoana să aibă o boală în fază terminală şi să fie sănătoasă mintal. Conducătorul azilului sau spitalului trebuie să constate că sunt întrunite ambele criterii.

Din clipa în care legea va intra în vigoare, medicii din respectivele instituţii spitaliceşti vor fi siliţi să se supună cererilor de sinucidere asistată venite din partea pacienţilor sau să se confrunte cu consecinţele legii. În acest context, 11 azile conduse de grupuri religioase şi-au exprimat opoziţia faţă de a oferi pacienţilor sinucidere asistată şi au cerut o clauză de excepţie. Însă ministrul sănătăţii Maillard a declarat răspicat că nu vor fi excepţii de la o lege aprobată de popor prin referendum, iar cei care nu o respectă vor fi pedepsiţi.Stiri 77 3

Deşi elveţienii au votat împotriva propunerii sale, organizaţia Exit International a fost extrem de încântată de vot, fiindcă, în realitate, şi-a atins scopul. Preşedintele organizaţiei elveţiene, Jerome Sobel, a numit votul ,,o jumătate de pas în direcţia corectă” şi a declarat: ,,Utilizarea sinuciderii asistate nu mai este o libertate, este acum un drept obţinut cu legitimitate populară publică”.

 

Kit/trusă de sinucidere asistată, aparţinând organizaţiei Exit International. Trusa conţine 2 seringi şi substanţele necesare pentru eutanasierea unei persoane

 

Alt bastion zguduit de activiştii pro-eutanasie este Franţa

În Franţa, în 2005, a fost votată legea Leonetti care ,,autorizează folosirea unor tratamente în doze eficiente pentru ameliorarea durerilor pacientului, cu acordul său, în timp ce aceste doze ar putea să-i scurteze viaţa”. Uzitând de această lege, medicii francezi pot lăsa pacienţii să moară, fără a le mai acorda tratament medical.

Între anii 2009-2011, în Parlamentul francez au fost introduse 2 proiecte de legalizare a eutanasiei care au fost respinse. Dar venirea la putere a lui Francois Hollande înseamnă şi grăbirea introducerii eutanasiei, fiind una din promisiunile sale electorale. Pe 18 decembrie 2012, preşedintele Hollande a afirmat: ,,Legea existentă [n.r.: adică, legea Leonetti din 2005] nu respectă îngrijorările legitime exprimate de persoanele care sunt bolnave grav sau incurabil”.

În aceeaşi zi a fost publicat un raport cerut de preşedintele Hollande, care a recomandat modificarea legislaţiei pentru a permite medicilor să ,,grăbească moartea” pentru pacienţii aflaţi în fază terminală care vor să-şi sfârşească viaţa. Raportul a fost alcătuit de medicul profesor Didier Sicard, care i-a criticat pe medicii care ezită să aplice prevederile legii în vigoare.

Didier Sicard susţine că majoritatea pacienţilor aflaţi în fază terminală pe care i-a intervievat au fost nemulţumiţi de profesia medicală, acuzând că are o cultură de ,,vindecare cu orice preţ” care este ,,surdă la suferinţa psihologică a pacienţilor şi dorinţele lor”. Ca urmare, el sprijină modificarea legii din 2005 pentru a lărgi circumstanţele în care medicii îi pot ajuta pe cei bolnavi să moară, în timp ce subliniază că nu va susţine nici o lege care să ,,pună capăt vieţii brusc şi prematur” şi ,,se opune radical înscrierii eutanasiei în lege”[8].

Sicard oferă 3 circumstanţe în care să li se dea medicilor autoritatea de a grăbi moartea: 1) când pacienţii fac o cerere explicită sau au lăsat instrucţiuni dinainte ca starea lor să se înrăutăţească şi să nu mai poată spune ce vor; 2) când familia o cere şi pacientul este socotit inconştient, medicii vor putea retrage tratamentul care susţine viaţa sau hrănirea; 3) vor putea retrage tratamentul când acesta doar menţine în viaţă un trup în stare vegetativă. Preşedintele a fost încântat de raport, pe care l-a transmis unui consiliu naţional de etică medicală, care să analizeze circumstanţele precise în care medicii pot asista moartea.

 

Stiri 77 4

18 decembrie 2012, Palatul Elysee

Profesorul Didier înmânează preşedintelui Franţei raportul său pe tema sfârşitului vieţii. Preşedintele a anunţat că va prezenta Parlamentului francez un proiect de lege pe tema eutanasiei, în iunie 2013, bazat pe raportul lui Didier Sicard şi pe propunerile Consiliului Naţional de Etică Medicală

 

Pe de altă parte, în februarie 2013, Consiliul Naţional al Ordinului Medicilor din Franţa şi-a dat acordul pentru prima oară pentru eutanasie, fără însă a o numi astfel, ci ,,sedare terminală” şi ,,datorie faţă de omenire”. Consiliul a alcătuit documentul ,,Sfârşitul vieţii, moarte asistată”, în care afirmă că legea Leonetti nu se extinde la anumite cazuri de ,,agonie prelungită sau dureri psihice şi/sau fizice, care în ciuda intervenţiei medicale rămân incontrolabile”: ,,Aceste situaţii sunt rare, însă nu pot rămâne fără răspuns. Ele sunt excepţionale şi nu sunt acoperite de actuala lege. Ar putea fi luată în considerare o metodă puternică de sedare, terminală, practicată cu respect faţă de demnitatea umană şi administrată de o comisie de medici”.

 

Şi în alte ţări europene, războiul este înverşunat

La începutul lunii februarie 2013, Lord Falconer a anunţat că se pregăteşte să introducă un nou proiect de lege în Camera Lorzilor pentru a legaliza sinuciderea asistată în Marea Britanie după modelul din statul american Oregon: sinucidere asistată pentru adulţii competenţi mintal care au mai puţin de 6 luni de trăit. În proiectul britanic, termenul limită ar fi de 12 luni de viaţă, adică s-ar aplica unui număr mai mare de persoane.

În Germania, activiştii luptă în tribunale, de-a lungul timpului existând mai multe procese prin care s-a cerut legalizarea eutanasiei. Curtea Supremă a Germaniei şi-a dat acordul ca pacienţii aflaţi în fază terminală, ţinuţi în mod artificial în viaţă, să poată fi deconectaţi de la aparate cu consimţământul lor.

Soţul Bettinei Koch – care a mers în Elveţia în 2005 pentru a fi eutanasiată – a deschis proces pentru legalizarea eutanasiei în Germania. Procesul a ajuns până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). În iulie 2012, CEDO a hotărât însă că decizia legalizării eutanasiei aparţine fiecărui stat european în parte şi nu poate da o decizie la nivel european. Pe de altă parte, a stabilit ca statul german să-i plătească despăgubiri lui Ulrich Koch, pentru că nu a acordat atenţie cazului soţiei sale.

În martie 2012, cele două partide importante din Spania, Partidul Poporului de orientare conservatoare şi Partidul Muncitorului Socialist Spaniol şi-au unit voturile în Parlament pentru a respinge un proiect de lege pentru legalizarea eutanasiei, introdus de o coaliţie de 3 partide socialiste mici.

În 2013, Margo MacDonald, membră a Parlamentului Scoţiei, a introdus pentru a doua oară un proiect de lege pentru sinucidere asistată. Ea a încercat să schimbe legea şi în 2010, însă nu a reuşit din cauza lipsei sprijinului public. Astăzi, ea declară: ,,Sunt mult mai încrezătoare. Cred că putem reuşi. Proiectul este mai bun şi opinia publică s-a mai schimbat”.

Printre lucrurile prevăzute în proiectul său de lege se numără: eutanasia va fi permisă pentru persoane cu vârsta de peste 16 ani care suferă de o boală terminală şi ,,socotesc viaţa intolerabilă”; pacienţii trebuie să-şi exprime dorinţa în scris dinainte pentru ca medicii să acţioneze în caz că devin inconştienţi; nu este necesară prezenţa unui medic, ci doar a unui ‘facilitator’; persoana trebuie să aibă capacitatea mintală de a lua o decizie, însă nu mai este necesară evaluarea psihiatrică; persoana trebuie să fie înregistrată la un cabinet medical în Scoţia.

Războiul continuă să fie aprig şi în Statele Unite ale Americii, unde, la începutul anului 2013, au fost introduse proiecte de lege în Parlamentele statelor Connecticut, Vermont, New Jersey, Kansas, Hawaii, Massachusetts, New Hampshire, New York, Arizona.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 77/mai-iunie 2013

 

 

 

PARTEA A IV-A

 

În prezent, medicii sunt îndemnaţi să socotească preţul pe care trebuie să-l plătească
societatea pentru îngrijirea unui pacient şi să judece dacă pacientul este ‘vrednic’ de o
asemenea cheltuială. În loc să se ofere alinare şi compasiune autentică la sfârşitul
vieţii, se grăbeşte moartea ca o soluţie eficientă pentru suferinţă

 

Reviste medicale prestigioase s-au făcut trâmbiţe înflăcărate ale eutanasiei

Pe măsură ce activiştii luptă pentru impunerea de legi în parlamente şi de decizii judecătoreşti în tribunale, unii medici şi reviste medicale prestigioase luptă pentru modificarea eticii şi mentalităţii breslei medicale şi a întregii societăţi pentru acceptarea eutanasiei. Acestea publică în mod repetat articole entuziaste de susţinere a practicii şi propagă tot felul de concepte şi filozofii în sprijinul modificării abordării sfârşitului vieţii.

Potrivit acestui nou model etic, medicii sunt îndemnaţi să pună ,,binele superior” deasupra nevoilor pacienţilor individuali. Indiferenţa faţă de sfinţenia vieţii umane, ca şi filozofia utilitaristă care socoteşte valoarea unui pacient în funcţie de utilitatea lui pentru societate, câştigă teren în domeniul medical.

De exemplu, British Medical Journal a dedicat mare parte din numărul său din 14 iunie 2012 susţinerii eutanasiei, nefiind prima oară când publică articole pro-eutanasie.

Unul dintre autorii articolelor din revista britanică a numit opoziţia faţă de eutanasie ,,o formă de cruzime monstruoasă”, în care medicii se îndepărtează de pacienţii ,,care suferă insuportabil”. Autorul altui articol a cerut Colegiului Regal al Medicilor şi Asociaţiei Medicale Britanice, care se opun oficial eutanasiei, să adopte o poziţie neutră şi să nu se mai opună liberalizării legii.

Articolele din British Medical Journal fac parte dintr-o campanie mai amplă, organizată de Profesioniştii din Sănătate pentru Asistarea Morţii cu sprijinul celui mai important grup de presiune din Marea Britanie, Demnitate în moarte. ,,Aceşti medici reprezintă o minoritate minusculă între medicii britanici, însă ei sunt hotărâţi, elocvenţi şi bine organizaţi. Ei au respins principiul din Jurământul lui Hipocrate, Declaraţia de la Geneva şi Codul Internaţional al Eticii Medicale potrivit cărora medicii nu ar trebui să-şi ucidă pacienţii”, declara medicul Peter Saunders, membru al Asociaţiei Medicale Creştine.

Numărul din 12 iulie 2012 al revistei americane New England Journal of Medicine a fost de asemenea închinat eutanasiei. În acest periodic, medicii Lisa Soleymani Lehmann şi Julian Prokopetz sugerează că ,,opoziţia medicului faţă de moartea asistată este o piedică nerezonabilă pentru pacienţii care doresc medicaţie letală”. Ei recomandă ca toţi pacienţii care îndeplinesc criteriile pentru sinucidere asistată să poată obţine medicamentele necesare sinuciderii fără prescripţia sau aprobarea medicului.

Revista Asociaţiei Medicale Americane, JAMA, a promovat cu entuziasm cartea Moarte, pe moarte şi transplantul de organe: reconstruirea eticii medicale la sfârşitul vieţii, scrisă de medicii Franklin Miller şi Robert Truog. Lucrarea se străduieşte să anihileze două principii de bază ale îngrijirii medicale: 1) un medic nu poate în mod intenţionat să cauzeze moartea pacientului său, şi 2) donatorii de organe vitale pentru transplant trebuie să fie morţi înainte de recoltarea organelor.

 

,,Eutanasiaţi pacienţii cu demenţă prin deshidratare pentru a economisi bani”, afirmă un medic britanic specialist în etică medicală

În iulie 2012, British Medical Journal a publicat un alt editorial şocant. Intitulat ,,Sfinţenia vieţii a mers prea departe”, el este semnat de Raanan Gillon, profesor emerit de etică medicală şi fost preşedinte al Institutului de Stiri 78 1Etică Medicală. În cadrul acestui articol, Gillon notează că hotărârea din 2012 a Înaltei Curţi împotriva deshidratării unui pacient infirm până la moarte este ,,profund tulburătoare” pentru că ,,ia decizia din mâna medicilor şi cere ca principiul sfinţeniei vieţii să fie deasupra altor consideraţii”.

Cu alte cuvinte, altă consideraţie de care trebuie să se ţină seama în evaluarea tratării vârstnicilor şi infirmilor, şi mai mult, care trebuie privită ca extrem de importantă, în opinia specialistului Raanan Gillon, sunt banii … Astfel, alături de mulţi alţi medici specialişti în etică din occident, el socoteşte că infirmii ar trebui eutanasiaţi direct sau prin întreruperea hranei şi fluidelor, pentru că reprezintă o cheltuială prea mare pentru resursele financiare reduse.

 

Coperta revistei Time din 11 iunie 2012

 

Publicaţiile de mare tiraj s-au alăturat acestei campanii odioase

Tot în 2012, mari publicaţii au tipărit articole favorabile eutanasiei, unele avansând sloganuri sau sfaturi de-a dreptul şocante. Având pe copertă titlul ,,Cum să mori”, revista Time a prezentat un articol în care făcea propagandă pro-moarte. Revista încuraja cititorii ,,să decupleze tuburile de alimentare” ale părinţilor lor muribunzi, pentru ca aceştia săStiri 78 2 se deshidrateze şi să moară, pe temei că astfel s-ar reduce drastic vizitele bătrânilor la spital şi sistemul sanitar ar economisi bani. Iată altă afirmaţie din cadrul articolului: ,,Insuficienţa renală este o cale bună de a muri”.

Revista Newsweek a publicat articolul intitulat ,,Cazul pentru uciderea bunicii”, titrând pe copertă: ,,Reducerea îngrijirii la sfârşitul vieţii este bună pentru America”. La fel ca Time, Newsweek îndeamnă la introducerea unei agende a morţii care devalorizează vieţile persoanelor vârstnice şi încurajează cetăţenii să accepte ca părinţii lor să moară pentru a reduce costurile medicale.

 

Coperta revistei Newsweek din 21 septembrie 2009

 

La începutul anului, cotidianul canadian National Post făcea apologia eutanasiei. Autorul editorialului din 16 ianuarie 2013 notează că ,,sinuciderea asistată este inevitabilă în Canada şi întrupează unul dintre cele mai adevărate şi mari libertăţi pe care le putem oferi cuiva”. Şi conchide: ,,Întrebările sunt clare: merită canadienii şansa de a alege ? Medicii fac un serviciu valoros sau o crimă ? Bolnavii şi suferinzii nu vor aştepta … şi numărul lor creşte pe zi ce trece”.

 

Stiri 78 3De-a lungul timpului, Time a mediatizat activitatea pro-eutanasie a doctorului Jack Kevorkian, cunoscut sub numele de Doctorul Moarte. Iată-l pe coperta unuia dintre numerele apărute în 1993

Şi cotidianul România Liberă a început o campanie oarecum discretă pro-eutanasie, publicând un interviu cu medicul Constantin Bogdan, fondatorul Spitalului de Boli Cronice Sfântul Luca, şi preşedinte şi fondator al Societăţii Române de Paliatologie şi Tanatologie, sub titlul ,,Subiectul tabu al medicinei româneşti: ’12 pacienţi mi-au cerut eutanasierea’”. În introducerea interviului, reporterul comentează: ,,Eutanasia, una dintre cele mai controversate teme din lume, este interzisă în România şi considerată un subiect tabu. (...) Faptul că au existat români care au vrut să-şi ia viaţa asistaţi de medic, determină ziarul România Liberă să lanseze în dezbatere acest subiect sensibil”.

Medicul român mărturiseşte că, în cursul carierei sale, a întâlnit 12 pacienţi care i-au cerut să-i eutanasieze. Deşi pare a se opune practicii, el încearcă să-i prezinte favorabil pe aceşti oameni, încercând să scuze dorinţele lor, fără a realiza că face rău pacienţilor şi societăţii susţinând motivele lor.

 

,,Cultura de masă este unul dintre cei mai puternici promotori ai culturii morţii”

Un alt mijloc de promovare a eutanasiei şi modificare a mentalităţii societăţii sunt filmele în care această temă este prezentată extrem de favorabil şi sentimental. În 2012, la Festivalul de film de la Cannes, premiul Palme d’Or a fost acordat regizorului austriac Michael Haneke pentru filmul intitulat sugestiv Amour. În film este înfăţişat un cuplu de vârstnici; soţia suferă un accident cerebral şi rămâne imobilizată la pat şi cu probleme de memorie. În cele din urmă, ca o dovadă de dragoste şi nemaisuportând suferinţa soţiei, soţul o ucide înăbuşind-o cu perna. Uciderea este prezentată ca fiind un act plin de compasiune.Stiri 78 5

În septembrie 2012, Marco Bellocchio, un producător de film italian care a realizat un film despre înfometarea pacientei aflate în comă Eluana Englaro a oferit un interviu agenţiei France Presse. În cadrul acestui interviu, el se lamenta că în Italia este imposibilă uciderea infirmilor din cauza influenţei credinţei catolice: ,,Când puterea catolicilor este atât de mare, precum este cazul în Italia, este aproape imposibil a promova o lege mai seculară care să permită eutanasia”.

 

Afişul de lansare al filmului Nu-l ştiţi pe Jack – ‘Doctorul Moarte’

 

În 2010, a fost turnat filmul Nu-l ştiţi pe Jack – ‘Doctorul Moarte’ despre viaţa lui Jack Kevorkian, medicul care a eutanasiat cel puţin 130 de persoane fără a ţine cont de nici o lege. Viaţa lui Kevorkian a fost prezentată dintr-un unghi extrem de elogios, iar faptele sale ca pozitive.

 

Surse selective
- 4 iunie 2012, ,,Cannes film festival awards pro-euthanasia film”
- 14 iunie 2012, ,,Quebec announces it is exploring ways to allow euthanasia despite federal law”
- 15 iunie 2012, ,,B.C. Supreme Court strikes down Canada’s ban on assisted suicide”
- 18 iunie 2012, ,,British Medical Journal campaigns for legalized euthanasia”
- 21 iunie 2012, ,,Swiss vote brongs death-peddlers into nursing homes”
- 3 iulie 2012, ,,Opposition to relentless push for euthanasia legalization in Australia”
- 16 iulie 2012, ,,Dehydrate dementia patients to death to save money: British Medical Journal editorial”
- 24 august 2012, ,,Do no harm ?: Medical journals show increasing support for euthanasia”
- 7 septembrie 2012, ,,Pro-euthanasia Italian filmmaker admits that Italy is too Catholic to legalize killing of disabled”
- 20 septembrie 2012, ,,Hospital labeled Down syndrome man ‘Do Not Resuscitate’ without his knowledge: lawsuit”
- 25 septembrie 2012, ,,Euthanasia is out of control in the Netherlands – new Dutch statistics”
- 2 noiembrie 2012, ,,UK hospitals paid to put patients on death ‘Pathway’”
- 14 decembrie 2012, ,,Euthanasia ‘trivialized’ in Belgium: report by bioethics institute”
- 14 ianuarie 2013, ,,Belgian doctors euthanize deaf twins who were afraid of going blind”
- 16 ianuarie 2013, ,,Quebec government will propose bill to legalize euthanasia by summer”
- 17 ianuarie 2013, ,,The right to die is one of the ‘greatest freedoms we can offer someone’: National Post”
- 23 ianuarie 2013, ,,Elderly should ‘hurry up and die’: Japanese minister”
- 28 ianuarie 2013, ,,Six lessons from death in Belgium”
- 19 iunie 2012, ,,Top doctors chilling claim: The NHS kills off 130.000 elderly patients every year”
- 17 octombrie 2012, ,,Three thousand doctors putting patients on ‘death lists’ that single them out to be allowed to die”
- 28 noiembrie 2012, ,,Now sick babies go on death pathway: Doctor’s haunting testimony reveals how children are put on end-of-life plan”
3. http://blog.heartland.com, 28 decembrie 2011, ,,HHS says ‘units’ over 70 will receive ‘comfort care’ instead of actual neurological care”
4. www.nationalrighttolifenews.org, 21 ianuarie 2012, ,,Euthanasia for any and no reason in the Netherlands”
5. www.lifenews.com, 27 februarie 2012, ,,Woman euthanized in the Netherlands for macular degeneration”
6. Evenimentul Zilei, 29 februarie 2012, ,,Olanda: echipe mobile de medici care eutanasiază pacienţi la domiciliu”
7. Gândul, 22 martie 2012, ,,În Olanda, au apărut ambulanţele specializate în eutanasiere”
8. www.telegraph.co.uk, 8 iulie 2012, ,,Hospitals ‘letting patients die to save money’”
9. www.naturalnews.com, 14 iulie 2012, ,,UK patient needlessly dies of dehydration due to neglect as part of ‘backdoor euthanasia’ program”
10. http://english.ruvr.ru, 6 august 2012, ,,Germany legalizes ‘easy death’”
11. www.traditioninaction.org, 10 septembrie 2012, ,,POLST, Conscience & Card. von Galen”
12. France Press, 13 septembrie 2012, ,,Belgian euthanasia law allows first death of a prisoner”
13. www.catholicherald.co.uk, 14 septembrie 2012, ,,The number of ‘do not resuscitate’ (DNR) notices being imposed without consultation is now a national scandal. What will the BMA do about it ?”
14. www.nationalreview.com, 18 decembrie 2012, ,,Human exceptionalism”
15. www.france24.com, 19 decembrie 2012, ,,France opens the door to medically-assisted suicide”
16. România Liberă, 31 ianuarie 2013, ,,Subiectul tabu al medicinei româneşti. ’12 pacienţi mi-au cerut eutanasierea’”

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 78/iulie-august 2013

 

 

 

PARTEA A V-A

 
,,Eutanasia în Olanda a scăpat de sub control. … Nu am fost niciodată convins că expresia
‘pantă alunecoasă’, care implică schimbarea pasivă în timp, este potrivită. Ceea ce vedem în Olanda este
descris mai precis ca ‘extindere crescândă’ – cu alte cuvinte, creşterea constantă şi plănuită a numărului
pacienţilor şi lărgirea categoriilor de pacienţi incluşi în criteriile legii. Creşteri similare au avut loc în
Oregon (450% din 1998 încoace) şi Elveţia (700% în aceeaşi perioadă). Lecţiile sunt clare. De
îndată ce slăbeşti interdicţia eutanasiei sau a sinuciderii asistate, va urma o extindere
constantă, aşa cum noaptea urmează zilei”, afirmă dr. Peter Saunders[9]
 
,,Acesta este singurul răspuns uman pe care noi îl putem oferi în asemenea situaţii ?
Mă simt stânjenit ca etician. Se pare că astăzi eutanasia este singura cale corectă pentru a-ţi
încheia viaţa. Şi nu cred că este un lucru bun. Într-o societate prosperă ca a noastră, trebuie
să găsim altă cale plină de grijă pentru a trata fragilitatea omenească”, scrie
profesorul Chris Gastmans de la Universitatea Catolică din Leuven

 

Studiile arată că în ţările în care este legalizată, eutanasia a scăpat de sub control

Dincolo de propaganda care se face pretutindeni, ţările în care eutanasia a fost legalizată de câţiva ani ne pot oferi cea mai bună imagine despre adevărul eutanasiei. În Europa, Olanda şi Belgia au legalizat eutanasia în 2002, susţinând că legea introdusă cuprinde suficiente măsuri de precauţie pentru a evita abuzurile. Însă, după mai bine de 10 ani, realitatea mărturiseşte altceva.

În primul rând, se remarcă o creştere constantă şi rapidă a numărului de persoane moarte prin eutanasie. Pe 11 iulie 2012, prestigioasa revistă The Lancet a publicat un studiu foarte amplu referitor la practicarea eutanasiei în Olanda în 2010, în care se realiza şi o comparaţie cu studiile anterioare efectuate în anii 1990, 1995, 2001 şi 2005. Numărul cazurilor de eutanasie a crescut cu 13% în 2009 şi cu 19% în 2010. În 2006, au fost 1923 cazuri, în 2007, 2120 cazuri, în 2008, 2331 cazuri, în 2009, 2636 cazuri, în 2010, 3136 cazuri, iar în 2011, 3695 cazuri. Adunând şi sinuciderile asistate, care sunt raportate separat, şi cazurile neraportate, se ajunge la o cifră de 4770 cazuri pentru anul 2011[10].

Pe lângă eutanasie, medicii olandezi utilizează sedarea profundă a pacienţilor, iar statisticile arată că şi rata sedării profunde a crescut astronomic în Olanda. Raportul privitor la eutanasie din 2001 arată că circa 5,6% din totalul deceselor din Olanda erau prin sedare profundă. Raportul corespunzător din 2005 indică faptul că 8,2% din decese erau prin sedare, iar cel din 2010 oferă un procent de 12,3%. Prin urmare, rata sedării a crescut cu 50% faţă de 2005.Stiri 83 1

În Belgia, lucrurile par a sta şi mai rău. Astfel, în 2012, numărul cazurilor de eutanasie în Belgia a crescut cu 25% faţă de 2011, atingând un nivel record de 1.432 de la legalizarea practicii în 2002. Potrivit datelor publicate de Comisia de Control şi Evaluare Federală a Eutanasiei, în 10 ani, între anii 2002-2011 numărul cazurilor de persoane eutanasiate a crescut cu 4620%, de la 24 cazuri în 2002 la 1.133 în 2011 (grafic).

În cifrele prezentate mai sus nu sunt incluse persoanele ucise cu supradoze intenţionate de morfină, prin întreruperea tratamentului cu intenţia explicită de a pune capăt vieţii şi prin sedare terminală cu scopul de a grăbi moartea, deci numărul persoanelor eutanasiate este mai mare. Graficul mai arată că eutanasia este folosită în foarte mare măsură în partea vorbitoare de limbă olandeză a Belgiei, adică Flandra.

În ultimii 2 ani, 75% din cazurile de eutanasie din Belgia au fost pacienţi bolnavi de cancer, 7% pacienţi cu boli neuro-musculare progresive şi 18% alte boli; 69% din cazuri au fost pacienţi cu vârste între 40-79 de ani şi 27% pacienţi peste 79 de ani.

 

Abuzul de lege

A doua caracteristică ce însoţeşte introducerea eutanasiei este abuzul de lege. De pildă, în Olanda, există o îngrijorare crescândă privind abuzul de recomandările privind sedarea terminală pentru persoanele care nu sunt într-o fază terminală a bolii. Tot în Olanda, nu există nici o investigaţie privind cazurile de persoane eutanasiate fără cererea sau consimţământul lor sau cazurile de eutanasie care nu sunt raportate.

În 2012, Institutul European de Bioetică a dat publicităţii un studiu referitor la experienţa belgiană a celor 10 ani de practicare a eutanasiei, afirmând că rezultatele sunt ,,departe de a fi încurajatoare”. Studiul evidenţiază incompetenţa şi prejudecata organismului înfiinţat de lege – Comisia de Control şi Evaluare Federală a Eutanasiei – pentru a linişti îndoielile publicului prin monitorizarea şi controlarea eutanasiei. După 10 ani şi circa 5.500 ‘pacienţi’, nici un caz nu a fost deferit poliţiei. Este iluzoriu a aştepta ca medicii să-şi denunţe propriile abuzuri şi să critice practica care face parte din sistem.

În plus, este de remarcat că aproape jumătate din cei 16 membri ai acestei Comisii de Control şi Evaluare sunt membri sau asociaţi ai unei organizaţii belgiene importante pro-eutanasie. Acest lucru este suficient pentru a explica ,,absenţa oricărui control eficient şi a interpretării continuu lărgite pe care Comisia intenţionează să o dea legii”. O lege care permite eutanasia este suficient de rea, însă şi mai rău este faptul că guvernul nu controlează în nici un fel aplicarea ei.

Studiul Institutului European de Bioetică a descoperit că în Belgia au loc mai multe tipuri de abuzuri. Pentru eutanasierea unui pacient, este necesar ca el personal sau un delegat al său să depună o cerere scrisă în care să-şi exprime dorinţa de a fi eutanasiat; adesea, Comisia renunţă la această obligaţie. Legea stipulează că pacientul trebuie să aibă o boală incurabilă şi care îi pune viaţa în pericol; în timp s-a renunţat la acest criteriu, medicii aprobând eutanasia şi pentru persoane a căror boală este doar ,,gravă şi epuizantă”[11]. În plus, practica a început să se extindă rapid la persoanele care au doar ,,suferinţe psihologice”, după cum vom exemplifica în continuare.

De asemenea, legea prevede că ,,durerea trebuie să fie insuportabilă, continuă şi de nealinat”. Însă pacientul poate să nu ia medicamente de alinare a durerii şi să invoce dureri insuportabile, iar Comisia a hotărât ,,să nu-şi realizeze misiunea – atât de importantă pentru lege – de a verifica natura insuportabilă şi de nealinat a suferinţei”[12].

Legea din 2002 nu autorizează sinuciderea asistată de medic, însă Comisia a ignorat şi acest aspect şi aprobă regulat asemenea cereri. O altă prevedere a legii – pentru a evita abuzurile – stipulează că dacă pacientul trebuie eutanasiat acasă, medicul trebuie să ridice personal dozele letale de la farmacie, de la un farmacist înregistrat şi să înapoieze surplusul. În practică, adesea membrii familiei ridică aceste doze, ele sunt înmânate de personal necalificat şi nimeni nu verifică ce se întâmplă cu surplusul.

Alte rapoarte şi studii documentate arată că 47% din cazurile de eutanasie care au loc în Belgia nu sunt raportate şi, prin urmare, nu intră în cifrele de mai sus; jumătate din infirmiere au eutanasiat persoane fără ca ele să aibă dreptul, prin lege, să o facă; 32% din cazurile de eutanasie din cel puţin o regiune sunt involuntare; în prezent, pacienţii eutanasiaţi încep să fie folosiţi ca donatori de organe.

 

Un alt abuz: echipele mobile de eutanasie

Se observă limpede că activiştii pro-eutanasie profită din plin de faptul că această comisie şi nici nimeni altcineva nu monitorizează modul de aplicare a legii, pentru a creşte şi mai mult numărul victimelor lor. O metodă extrem de facilă şi eficientă este utilizarea de echipe mobile[13].

Pe 1 martie 2012, Asociaţia Olandeză pentru Dreptul la Moarte, cea mai mare organizaţie pro-eutanasie din lume, care are 130.000 membri, a lansat un sistem de 6 echipe mobile de eutanasie, numite Levenseinde, adică ,,Sfârşitul vieţii”. O echipă mobilă este alcătuită dintr-un medic şi o asistentă instruiţi special, care ,,vor călători în ţară pentru a răspunde la dorinţele oamenilor bolnavi de a-şi pune capăt vieţii” la care medicul de familie a Stiri 83 2răspuns negativ. Serviciile oferite de echipă sunt gratuite. Odată cu lansarea echipelor mobile, asociaţia a deschis la Haga o clinică cu acelaşi nume (foto), care va prelua pacienţii cu boli incurabile şi pe cei care nu vor să moară acasă. Proiectul asociaţiei a fost aprobat de Ministerul Sănătăţii.

Echipele mobile se vor adresa cetăţenilor olandezi cu depresie cronică, infirmităţi, demenţă sau Alzheimer, suferinzi de singurătate şi celor ale căror cereri de eutanasie au fost respinse de medicul lor[14]. Persoanele bolnave sau rudele lor pot solicita servicii prin telefon sau e-mail şi, dacă cererea de eutanasie întruneşte un număr de criterii, echipa mobilă este trimisă la domiciliu. Potrivit purtătorului de cuvânt al asociaţiei, Walburg De Jong, medicul ,,întâi va administra pacientului o injecţie care-i va induce un somn profund, apoi urmează o a doua injecţie care-i va opri respiraţia şi inima”.

De Jong a precizat că, la lansarea iniţiativei, deja 70 de persoane s-au arătat interesate de serviciile oferite şi estimează că asociaţia va primi anual circa 1.000 de cereri de eutanasie. De asemenea, asociaţia a decis că ,,echipele vor face doar câte o vizită pe săptămână pentru a minimaliza impactul psihologic asupra ei”.Stiri 83 3

În ciuda asigurărilor asociaţiei că echipele vor respecta legea, vor colabora cu medicul de familie, şi nu vor ucide pe nimeni dacă criteriile nu sunt întrunite, însăşi Asociaţia Medicală Regală Olandeză, care susţine eutanasia, s-a îndepărtat de iniţiativa Levenseinde. Aceasta susţine că ,,numele de ‘Sfârşitul vieţii’ va întreţine ideea că se adresează mai degrabă celor despre care se spune pur şi simplu că sunt ‘sătui de viaţă’ decât celor bolnavi”. În plus, a pus la îndoială că medicii echipelor mobile vor avea ocazia de a construi relaţia necesară cu un pacient pentru a putea stabili dacă viaţa acestuia trebuie încheiată sau nu[15].

La rândul ei, Federaţia Medicilor Olandezi a declarat că ,,în cel mai rău caz, ar putea muri oameni care ar fi putut primi alt fel de ajutor”. Alex Schadenberg (foto), directorul executiv al Coaliţiei pentru Prevenirea Eutanasiei, a afirmat: ,,Echipele mobile de eutanasie sunt un efort direct de a elimina vieţile persoanelor cu infirmităţi. De asemenea, este o formă specifică de abuz împotriva celor vârstnici pentru că cei vârstnici, cei fragili, care nu pot cere eutanasie vor muri eutanasiaţi cu ajutorul acestor echipe mobile”.

În Germania vecină, unde eutanasia este ilegală, opozanţii eutanasiei şi-au exprimat furia faţă de iniţiativa olandeză. Fundaţia Azilul German a afirmat că este o propunere inumană, iar grupul Drepturi la Viaţă pentru Toţi a numit-o ,,o înţelegere deformată a autonomiei”.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 83/martie-aprilie 2014

 

 

 

PARTEA A VI-A

 

Pacienta dorea să-şi încheie viaţa pentru că suferea că era în viaţă …
Gândul că nu se vor mai putea vedea era insuportabil pentru gemenii Verbessem …
Moartea ei nu mă supără. Nu simt nici mâhnire, nici îndoială, nici remuşcare.
Nu am avut niciodată o legătură … o societate inuman de rece …

 

Extinderea continuă a categoriilor de pacienţi care sunt eutanasiaţi

Se pare că statisticile spun numai o parte a istoriei. Să încercăm să completăm tabloul.

În al treilea rând, din momentul introducerii legii eutanasiei în 2002, activiştii au dus şi continuă să ducă o campanie furibundă pentru a extinde criteriile legii şi a obţine drepturi mai largi pentru eutanasie, ca să prindă cât mai mulţi oameni în proiectele lor macabre. Ei consideră că prevederile legii sunt mult prea restrictive şi susţin chiar că eutanasia ar trebui permisă oricui, fără ca persoana să ofere vreun motiv, inclusiv oamenilor sănătoşi care doresc să moară.

Ideilor activiştilor le răspund oamenii a căror mentalitate s-a schimbat treptat, înainte şi după introducerea legii eutanasiei. În general, mentalitatea omului a suferit o transformare radicală în urma izgonirii creştinismului din societate şi a introducerii a tot felul de concepte păgâne vechi sau a unor ideologii noi[16]. Omul contemporan a pierdut înţelegerea creştină a existenţei sale pe pământ, ca şi semnificaţia bolii, infirmităţii, bătrâneţii, suferinţei fizice sau psihice etc. Această pierdere a perspectivei creştine combinată cu o mândrie exacerbată îl face pe om să dorească să renunţe la o existenţă care nu mai este pe placul lui. Dar o asemenea dorinţă depăşeşte cadrul firii omeneşti.

În acest context acţionează diferiţi medici dispuşi să interpreteze într-un mod mai radical legea eutanasiei. Ca urmare, eutanasia a început să fie aplicată unor pacienţi care nu se încadrează în prevederile şi criteriile legii, precum persoane cu boli neuro-degenerative (Alzheimer, demenţă), infirmităţi neletale (precum pierderea văzului), boli psihice (depresie cronică, schizofrenie, anorexie nervoasă cronică, tulburări de personalitate) etc.

De pildă, s-a început aplicarea eutanasiei pacienţilor cu demenţă în stadiile timpurii, cât încă se mai socoteşte că pot hotărî pentru ei. De asemenea, în Olanda, în 2010, a fost eutanasiată o femeie de 80 ani care suferea de degenerare maculară şi alte simptome caracteristice vârstei înaintate. Referitor la acest caz, Raportul Anual al Comitetelor Regionale 2010 notează:

,,Pacienta, o femeie de 80 ani, nu mai putea să facă lucrurile care făceau ca viaţa să merite să fie trăită. Trăia singură. Se bucura de provocările intelectuale din viaţa ei, folosea computerul şi e-mailul şi îi plăcea să citească, să filozofeze, să poarte dezbateri pe politică, arte etc. A fost întotdeauna foarte independentă şi a considerat acest lucru bunul cel mai de preţ al ei. … Însă fizic, se şubrezea. În ultimii ani vederea i s-a înrăutăţit din cauza degenerării maculare, suferea de ameţeală, auzul îi era slab şi uneori avea incontinenţă fecală. … Se simţea prinsă în trupul ei tot mai fragil. Situaţia actuală se datora vârstei şi puţin sau nimic nu se mai putea face. Simţea că viaţa şi-a pierdut rostul. … Natura insuportabilă a suferinţei ei se datora pierderii capacităţii de a trăi o viaţă plină de sens. … Potrivit raportului celui de-al doilea medic independent, pacienta dorea să-şi încheie viaţa pentru că suferea că era în viaţă”.

În septembrie 2013, a fost eutanasiată o altă olandeză de 70 ani care şi-a pierdut vederea. Ea a făcut cerere şi nu a fost refuzată de medicul ei. Este primul caz când o persoană este socotită a ,,suferi insuportabil” numai din cauza pierderii vederii.

 

Astăzi eutanasii în doi, mâine eutanasii în grup …Stiri 84 04

Un caz care a şocat întreaga lume a avut loc de data aceasta în Belgia, tot din cauza pierderii vederii. Fraţii gemeni, surzi din naştere, Marc şi Eddy Verbessem au fost eutanasiaţi pe 14 decembrie 2012, la vârsta de 45 ani, la Spitalul Universitar din Bruxelles. Ei au ales să facă acest pas după ce consultul medical le-a confirmat faptul că în timp vor orbi, din cauza unei forme congenitale de glaucom.

 

Piatra de mormânt a lui Marc şi Eddy Verbessem, cei doi fraţi gemeni eutanasiaţi

 

Cei doi nu au fost căsătoriţi niciodată, locuiau împreună şi lucrau ca cizmari. Ei nu sufereau de vreo boală gravă, însă au spus medicilor că gândul de a nu se mai putea vedea era insuportabil. Familia s-a opus deciziei, ca şi medicul de familie şi medicii din spitalul aflat în oraşul unde locuiau. Celor 2 gemeni le-au trebuit 2 ani ca să găsească un medic dispus să interpreteze legea îndeajuns de radical încât să le administreze injecţia letală. Acesta a fost profesorul Wim Distelmans, un cunoscut activist belgian pro-eutanasie.

David Dufour, unul dintre medicii implicaţi în eutanasia lor, declara: ,,A fost o eliberare să vezi sfârşitul suferinţei lor. Au băut o ceaşcă de cafea, a mers bine şi au avut o conversaţie bogată. Separarea de părinţii şi fratele lor a fost senină şi minunată. La sfârşit au fluturat un pic din mână şi au murit”[17].

Moartea lor a stârnit dezbateri până şi în societatea belgiană, deoarece gemenii erau destul de tineri şi boala lor nu era terminală. Un medic de la spitalul local a afirmat: ,,Nu cred că aceasta era ce înţelege legea prin ‘suferinţă de nesuportat’”, însă profesorul Distelmans a declarat nonşalant: ,,Un medic poate evalua diferit de altul” şi ca urmare poate … ucide după bunul plac.

Până şi unii susţinători ai eutanasiei s-au simţit stânjeniţi de acest caz. ,,Aproape toţi [oamenii] au simţit că era ceva inuman de rece într-o societate care i-a părăsit când vedeau şi i-a ucis când nu au mai văzut”, nota un jurnalist; o societate căreia nu i-a păsat de ei, nu a încercat să-i înţeleagă, să-i sprijine în greutăţile pe care le aveau de înfruntat. Cazul gemenilor este un avertisment grav de a nu căuta soluţii medicale la probleme existenţiale pentru că, dacă se procedează astfel, foarte repede devine neclar care este limita.

Cazul lor reprezintă o premieră prin aceea că a fost prima ‘eutanasie dublă’ din lume. La puţin timp a urmat cazul unui cuplu vârstnic. Cine ştie ce va urma … poate eutanasieri în grup: cupluri de poliamorişti sau poate grupuri de oameni care susţin o ideologie şi, nefericiţi că acea ideologie nu dă rezultatele scontate, vor alege eutanasia în grup, din cauza ‘suferinţei psihice de neîndurat’.

Să nu socotim că aceste cuvinte sunt simplă ficţiune. În România, în aprilie 2013, zeci de angajaţi ai Institutului Naţional de Cercetare pentru Utilaj Petrolier din Ploieşti au ajuns în pragul disperării pentru că nu şi-au mai primit salariile de aproape 2 ani. Ca urmare, ei s-au gândit să recurgă la o soluţie extremă: ei ar vrea să depună o cerere de eutanasiere colectivă … Poate în cazul lor e doar o vorbă şi nu s-a ajuns la a pune în practică ideea, dar nu se ştie peste cât timp aceasta poate deveni realitate.

 

Pacienţii cu probleme nervoase vizaţi

O altă categorie de pacienţi vizaţi sunt cei suferinzi de boli mintale. În aprilie 2012, o persoană bolnavă de depresie cronică a fost eutanasiată la Spitalul Universităţii Libere din Bruxelles. Medicul care a efectuat eutanasia nu a încercat să ia legătura cu familia pacientei, nici măcar cu fiul acesteia, care se întreba şocat: ,,Oare o persoană bolnavă mintal poate să facă o alegere liberă ?”

Alt caz din Belgia este eutanasia unei femei de 44 ani bolnavă de anorexie nervoasă. Ea a fost eutanasiată din cauza ,,suferinţei mintale de nesuportat” provocată de boală. În fiecare an, cStiri 84 05âteva femei diagnosticate cu această boală cer să fie eutanasiate şi este evident că ele au şi alte probleme psihiatrice[18].

Cel mai recent caz care a atras atenţia opiniei publice internaţionale este cel al lui Nancy Verhelst, o femeie de 44 ani care se lupta cu confuzia de gen (foto). Părinţii ei şi-au dorit numai băieţi, iar ea a fost toată viaţa oprimată de mama ei, care o trata diferit de fraţii ei. Din acest motiv, ea a încercat să-şi facă operaţie de schimbare de sex, care însă nu a mulţumit-o, afirmând că a ajuns să ,,arate ca un monstru”.

Nefericită din cauza operaţiei, a cerut să fie eutanasiată şi a fost omorâtă pe 30 septembrie 2013 de aceeaşi echipă care a acceptat cazul gemenilor: David Dufour şi Wim Distelmans. În ambele cazuri, cei doi medici au afirmat că suferinţa emoţională a pacienţilor lor era atât de gravă, încât le făcea viaţa insuportabilă. În acest caz, termenul ‘eutanasie’ ascunde faptul că medicul a ucis o femeie perfect sănătoasă fizic, care era nefericită de foarte multă vreme.

Mama ei a declarat publicaţiei Het Laatste Nieuws: ,,Moartea ei nu mă supără. Nu simt nici mâhnire, nici îndoială, nici remuşcare. Nu am avut niciodată o legătură” …

 

Proiecte pentru extinderea eutanasiei la alte categorii de pacienţi

În timp ce îşi ucid pacienţii, medicii radicali împreună cu activiştii pro-eutanasie plănuiesc restrângerea până la desfiinţare completă a limitărilor legii eutanasiei. Impulsul de a extinde accesul la eutanasie progresează de multă vreme. În 2006, la conferinţa Federaţiei Mondiale a Societăţilor pentru Dreptul de a Muri, conducătorul organizaţiei Dreptul de a Muri din Olanda a afirmat că ţelul lor era de a legaliza eutanasia pentru oameni care sunt ,,sătui de viaţă”. De asemenea, Asociaţia Medicală Regală Olandeză doreşte să includă singurătatea şi problemele economice printre criteriile legale de cerere a eutanasiei.

La rândul ei, Jacqueline Herremans, preşedinta Asociaţiei pentru Dreptul la Moarte cu Demnitate din Belgia, a afirmat că eutanasia ar trebui să devină disponibilă pentru mai mulţi oameni: ,,Când am deschis dezbaterea, cu aproape 15 ani în urmă, primul gând a fost pentru persoanele care suferă de cancer incurabil. Şi cancerul continuă să fie la originea a circa 80% din cazurile de eutanasie. Însă trebuie să admitem că suferinţa poate exista în alte circumstanţe: scleroză multiplă, scleroză laterală amiotrofică, Parkinson sunt evidente. Însă ce părere aveţi despre bolile psihiatrice fără nici o posibilitate de vindecare ? Ce părere aveţi despre persoanele vârstnice cu diferite afecţiuni medicale grave care îşi pierd autonomia şi nu mai văd că viaţa are un sens, ştiind că mâine va fi mai rău decât azi ? Ce părere aveţi despre pacienţii cu Alzheimer ?”Stiri 84 06

De asemenea, unii medici de la Universitatea Liberă din Bruxelles cred că ,,eutanasia trebuie permisă oricui doreşte din cauza suferinţei de neîndurat şi fără sens”. Ei cred că toate obiecţiile comunităţii sunt ,,imorale şi nejustificate”. Aceşti medici chiar discută eutanasia pentru persoane care suferă de autism şi tineri cu gânduri sinucigaşe.

Mai grav este că activiştii nu stau prea multă vreme la discuţii. Pe 10 ianuarie 2013, în numele Partidului Socialist, senatorul Philippe Mahoux (foto) a pus pe masa Senatului belgian 2 documente. Primul document este o propunere de a aduce mai multe amendamente legii din 2002. Aceste modificări propun: eutanasia minorilor de peste 15 ani, care sunt evaluaţi de medic a avea ,,capacitate de discernământ”; eutanasia persoanelor care sunt inconştiente de 5 ani; obligaţia ca medicii care se opun eutanasiei să trimită pacientul la alt medic; interzicerea obiecţiilor de conştiinţă instituţionale şi nici unui medic să nu i se poată interzice să practice eutanasia într-o instituţie.

Cel de-al doilea document este o propunere de a face mai accesibilă eutanasia pentru pacienţii care suferă de stări mintale degenerative, precum Alzheimer.

 

Surse selective
- 19 februarie 2013, ,,Anti-euthanasia activists launch European coalition in ‘historic’ meeting in Rome”
- 20 februarie 2013, ,,Stop legalization of ‘suicide and murder’: Concerned Quebecers to protest government euthanasia”
- 21 februarie 2013, ,,Quebec physicians rise up en masse against proposed euthanasia law”
- 1 martie 2013, ,,Disabled children too costly, should be ‘put down’: UK councillor”
- 8 martie 2013, ,,Anti-faith secularists are holding up scientific progress: USCCB pro-life oficial”
- 25 martie 2013, ,,Allow 16-year-olds to request assisted suicide: Scottish bill”
- 9 aprilie 2013, ,,Stunning 4,620% increase in Belgian euthanasia cases in ten years since legalisation”
- 22 mai 2013, ,,How legal euthanasia changed Belgium for ever”
- 14 iunie 2013, ,,Parents’ suffering sufficient reason to kill dying newborns: Dutch Medical Association”
- 18 iunie 2013, ,,Bitter irony: children once again to be euthanized in Belgium/Netherlands 70 years after Nazis”
- 4 octombrie 2013, ,,Woman legally euthanized in Belgium over depression after sex change”
- 8 octombrie 2013, ,,Euthanasia of the blind in the Netherlands !”
- 7 martie 2013, ,,Belgium to OK euthanizing children because it’s happening anyway”
- 18 martie 2013, ,,Belgium becomes world leader in harvesting organs after euthanasia”
3. www.huffingtonpost.com, 11 ianuarie 2013, ,,New York City emergency rooms to restrict painkiller prescriptions”
4. www.foxnews.com, 8 februarie 2013, ,,Assisted suicide on legal agenda in several states”
5. www.bioedge.org, 8 februarie 2013, ,,Another speed bump for Belgian euthanasia”
6. http://ansamed.ansa.it, 14 februarie 2013, ,,France: doctors open to euthanasia in ‘extreme cases’. Yes to ‘terminal sedation’, it is a ‘duty to humanity’”
7. România Liberă, 14 februarie 2013, ,,Eutanasia umană, la un pas de aprobare în Franţa”

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 84/mai-iunie 2014

 

Adrian Popovici

 


[1] De pildă, astfel de dispoziţii sunt valabile din 2005 atât în Marea Britanie, cât şi în Franţa.

[2] Această metodă are deja tradiţie printre mişcările pro-avort, pro-eutanasie, pro-sodomie etc, fiind utilizată cu succes de mai bine de jumătate de secol. Persoanele particulare care îşi cer felurite drepturi în instanţă şi generează precedente s-au dovedit a fi, de-a lungul vremii, sau activişti înfocaţi, sau oameni manipulati şi/sau plătiţi de mişcarea respectivă pentru a le face jocul. De exemplu, persoanele implicate în procesul Roe versus Wade din 1973 (cel care a condus la legalizarea avortului în SUA) au mărturisit că au fost manipulate de mişcarea pro-avort şi au minţit în tribunal în scopul de a obţine o hotărâre judecătorească favorabilă avortului.

Ţări în care au loc astăzi procese pentru legalizarea eutanasiei: Marea Britanie, Franţa, Canada, Germania, India, Australia, România (petiţii către Ministerul Sănătăţii în care cer să li se permită eutanasierea) etc.

[3] Este de remarcat faptul că o mare parte a medicilor şi asociaţiilor medicale sunt împotriva eutanasiei.

[4] La începutul anului 2012, la cererea Ministerului Sănătăţii, Institutul NICE a trimis în România o echipă de experţi pentru a realiza un raport de evaluare a sistemului sanitar. Aceştia au studiat vreme de 3 luni sistemul sanitar din ţara noastră şi au alcătuit un raport şi recomandări de reducere a cheltuielilor. Referitor la raportul NICE, preşedintele Comisiei Naţionale de Neurologie a Ministerului Sănătăţii, prof. dr. Ovidiu Băjenariu, afirma: ,,NICE are un criteriu economic cu care noi suntem mai puţin obişnuiţi, familiarizaţi, şi nu întotdeauna foarte de acord prin formaţia noastră de medici”.

[5] Cunoaştem prea bine această expresie, am fost deja familiarizaţi cu ea de propovăduitorii de pe plaiurile noastre ai ,,interesului superior al copilului”: Emil Moise, Remus Cernea, Gabriel Andreescu, şi alţii (a se vedea Reînvierea iconoclasmului ca prim pas în prigonirea creştinismului în România, Iunie 2007. Ştiri – Războiul împotriva icoanelor continuă cu înverşunare). De remarcat că, potrivit acestora, interesul superior al copilului constă în îndepărtarea lui de orice valori religioase şi/sau morale, care provoacă copiilor ,,suferinţe directe, fiindu-le afectată dezvoltarea personalităţii”, dar şi în ’dreptul la o moarte demnă’ ... Probabil că din acest interes superior mai fac parte dreptul la avort, dreptul la o identitate de gen nedefinită, dreptul de a dobândi o educaţie europeană lipsită de prejucăţi şi stereotipuri etc.

[6] Cuvântul ‘tolerabil’ are astăzi un înţeles foarte larg, putând cuprinde o sumedenie de situaţii, ca, de pildă, situaţia în care persoana nu tolerează să stea la pat sau să fie ajutată de o altă persoană. În astfel de cazuri se poate discuta despre eutanasie ?

[7] N.r.: cazul de acum 25 ani de la Curtea Supremă din Canada care a legalizat avortul, anulând legea anti-avort.

[8] Acestea sunt declaraţiile lui actuale, dar nu se ştie dacă peste un an de zile nu va susţine că fără eutanasie activă nu se poate.

[9] Dr. Peter Saunders este medic şi conducător al Asociaţiei Medicale Creştine, o organizaţie britanică ce are membri 4.500 medici şi 1.000 studenţi la medicină. De asemenea, el este membru al Alianţei Îngrijire nu Ucidere din Marea Britanie.

[10] Este posibil ca, din aceleaşi motive, valorile să fie puţin mai mari şi pentru anii anteriori, însă nu deţinem date.

[11] Gravă şi epuizantă poate deveni şi o gripă mai serioasă.

[12] Medicina din zilele noastre este atât de avansată şi există o gamă atât de mare de calmante, încât sunt foarte rare cazurile în care nu poate fi alinată durerea.

[13] Aceasta este o mică ‘inginerie’ socotită de succes şi utilizată în mai multe domenii delicate în care adepţii unei ideologii susţin eludarea legii. Există furgonete mobile pentru sterilizarea femeilor (a se vedea Eugenia scoate din nou capul pretutindeni). Există un vapor al morţii – o navă finanţată de organizaţia olandeză Femei pe Valuri care are la bord o mini-clinică de avort. Vaporul este trimis în apele teritoriale ale unor ţări în care avortul este interzis, unde, la 12 mile depărtare de ţărm, pe vapor, se aplică legislaţia olandeză. Ca urmare, la bord, medicii pot efectua avorturi. Se pare că, în realitate, succesul acestui vapor al morţii nu este prea mare, ci are mai degrabă rolul de a face propagandă agresivă şi de a face presiuni pentru a se renunţa la legislaţia anti-avort.

Este interesant de remarcat că o idee asemănătoare a avut medicul australian Philip Nitschke, susţinător fervent al eutanasiei şi ateismului, supranumit ,,Medicul Moarte” al Australiei. În 2000, el şi-a anunţat intenţia de a lansa un ,,vapor al morţii”, pentru a eluda legile locale, eutanasiind oamenii în apele internaţionale.

[14] Se pare că în Olanda mai există medici care resping cererile de eutanasie ale pacienţilor lor.

[15] Astfel de probleme îşi pun doar cei care cred că eutanasia poate fi socotită o practică medicală. În realitate, ea nu poate fi numărată printre practicile medicale, deoarece contrazice principiul de bază al medicinei, acela de a face tot ce este posibil pentru a salva viaţa unui om.

[16] În realitate, ideologiile nu sunt noi, ci vechi de când lumea; sunt doar renăscute sub alte nume şi/sau stindarde.

[17] Aceasta este o prezentare cosmetizată a unei eutanasii. Realitatea de pe teren atestă că adeseori procesul de eutanasiere nu decurge senin şi minunat. În plus, ce poate fi senin şi minunat în faptul că doi oameni îşi iau viaţa ?

[18] Una dintre aceste persoane, Ann G., şi-a acuzat psihiatrul că a întreţinut relaţii intime cu ea şi alţi pacienţi. Presa a comentat că moartea unor astfel de pacienţi este foarte convenabilă: ei nu mai pot depune mărturie în tribunal împotriva medicilor care-i tratează.