Despre site
 
Bine aţi venit pe acest site, unde puteţi găsi revista Catacombele Ortodoxiei a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, tipărită de Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti cu binecuvântarea P.S. Flavian Ilfoveanul.
 
Primul număr al revistei a apărut în aprilie 1999. Ea s-a născut, în principal, din dorinţa de a vorbi credincioşilor români despre ecumenism şi roadele apostaziei de la Ortodoxie, tratând, de asemenea, subiecte de actualitate precum clonarea, eutanasia, renaşterea păgânismului în societatea contemporană etc.
 

 

--------------------

 

Teme principale in site
 

Eutanasie. Donare de organe

Stiri 78 2

 

Creştinism şi islamism

Cugetari 71 2

 

Homosexualitatea în lume

Dogma 45-1

 

--------------------

Cine e online?

Avem 63 vizitatori și nici un membru online

 O nouă eră de supraveghere în masă ia naştere în Europa

 de Asaf Lubin

 

Articol apărut pe 9 ianuarie 2017, pe site-ul JustSecurity

 

PARTEA I

Lumea era altfel înainte de octombrie 2015, când Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a anulat acordul Safe Harbour[1] de împărtăşire a informaţiilor care permitea transferarea informaţiilor cetăţenilor europeni către Statele Unite ale Americii.

Decizia Curţii a stabilit că natura neselectivă a programelor de supraveghere desfăşurate de agenţiile de informaţii ale SUA, expuse cu doi ani în urmă de Edward Snowden, furnizor NSA devenit ulterior cârtiţă, a făcut imposibil a garanta că informaţiile personale ale cetăţenilor europeni vor fi protejate în mod adecvat când sunt comunicate companiilor americane.

Astfel, decizia a slujit la consolidarea într-o mai mare măsură a opiniei convenţionale vechi că Europa continentală se descurcă mai bine să protejeze intimitatea decât America. Cu toate acestea, capacitatea Europei de a continua să menţină această superioritate morală este într-un declin rapid.

În ultimele luni şi ca urmare a unei serii de atacuri teroriste în toată Europa, Germania, Franţa şi Marea Britanie – cele mai mari super-puteri europene – au introdus legi care acordă agenţiilor lor de supraveghere putere practic deplină pentru a realiza interceptarea în masă a comunicaţiilor în toată Europa şi dincolo de graniţele ei, cu control sau prevederi procedurale limitate până la ineficiente faţă de abuz.

Aceiaşi lideri politici şi legiuitori care au mustrat odinioară NSA în privinţa eticii practicilor sale de supraveghere în masă par acum să smulgă o pagină din scenariul NSA.

Acest articol examinează aceste 3 cadre legale naţionale, subliniind similarităţile lor tulburătoare, cu scopul de a arăta că legiuitorii din aceste ţări încalcă un hotar periculos al extinderii şi depăşirii supravegherii, pavând calea pentru ca mai multe ţări europene să le calce pe urme.

Într-adevăr, statele europene se alătură tot mai mult unui cor mereu crescând de susţinători ai supravegherii mondiale în masă în numele securităţii aparente. Această retorică găseşte în mod special teren fertil în Europa zilelor noastre, care a fost înghiţită de mesaje populiste care se învârt în jurul crizei refugiaţilor, imigrării şi ameninţărilor de sporire a securităţii.

Cu toate acestea, legile de supraveghere în masă pripite şi vagi, în timp ce ar putea creşte ratele de aprobare publică pe termen scurt, nu sunt un panaceu adevărat pentru fisurile fundamentale ale cooperării europene la nivel de informaţii care au fost dezvăluite de recentele atacuri.

Mai mult, astfel de legi pot nu numai să eşueze în a rezolva problemele pe care caută să le abordeze, ci mai degrabă ar putea ajuta la dezvoltarea de noi probleme.

Aşa cum a afirmat Marc Trevidic, fostul investigator şef pe probleme de terorism din cadrul sistemului juridic francez, despre legislaţia franceză: ,,Dacă o lege privind informaţiile secrete nu este bine concepută şi raţională, ar putea deveni cu uşurinţă o armă formidabilă de represiune. O lege privind informaţiile ar trebui să protejeze cetăţenii nu numai de terorism, ci şi de stat. Noi în Franţa nu facem nici una, nici alta. În această lege, controlul lipseşte cu desăvârşire”.

Acest lucru este chiar mai îngrijorător în contextul supravegherii străine în masă, în care victimele depăşirii potenţiale a unor limite nu au statut de cetăţeni având şi mai puţine protecţii şi căi statutare pentru compensare.

Pentru a înţelege cum primejduiesc aceste legi noi protejarea intimităţii în întreaga Europă, este important să examinăm cu atenţie legislaţia, inclusiv noile puteri acordate, mecanismele de control disponibile, şi măsurile de protecţie stabilite pentru comunicaţii confidenţiale, de exemplu, conversaţiile dintre avocat şi client sau comunicaţiile supuse inviolabilităţii diplomatice.

 

 

Marea Britanie

Pe 29 noiembrie 2016, Marea Britanie a adoptat Actul Puterilor de Investigare (Investigatory Powers Act, IPA), poreclit de specialiştii în intimitate ,,Carta spionilor”, deoarece autorizează Centrul de Comunicaţii al Guvernului să iniţieze interceptarea în masă, colectarea în masă, şi interferenţa cu echipamentul comunicaţiilor ‘cu străinătatea’ şi sistemele de comunicaţii, cuprinzând comunicaţiile ,,trimise sau primite de persoane din afara Insulelor Britanice”.

 

Cugetari 103 1

Sediul Centrului de Comunicaţii al Guvernului din Cheltenham, Gloucestershire

 

Împuterniciri

- mandatele de interceptare în masă autorizează interceptarea ,,comunicaţiilor cu străinătatea” pe toată durata transmiterii lor prin intermediul unui sistem de telecomunicaţii, şi obţinerea de informaţii secundare din acele comunicaţii;

- mandatele de interceptare în masă cer unui operator de telecomunicaţii să dezvăluie informaţii de comunicaţii specificate (metadata) pe care le deţine deja, sau să obţină informaţii legate de comunicaţii pe care nu le deţine încă cu scopul de a le dezvălui ulterior;

- în fine, mandatele de interferenţă în masă în echipament autorizează colectarea de ,,comunicaţii şi informaţii de echipament direct de la echipamentul de computer din străinătate”.

Este important de precizat că mandatele de masă nu sunt mandate tradiţionale, în sensul că ele acordă agenţiei care le cere autoritatea de a realiza un număr mare de operaţii cu un singur mandat. În acest context, toate cele trei tipuri de mandate de masă autorizează serviciile de informaţii secrete britanice să se angajeze în culegerea în masă a informaţiilor de comunicaţii specificate (metadata) străine, interceptarea în masă a comunicaţiilor, pătrunderea frauduloasă în masă în reţele şi sisteme de computere din întreaga lume.

 

Mecanisme de control

Procesul de emitere este identic pentru fiecare tip de mandat de masă. În primul rând, conducătorul unui serviciu de informaţii secrete, sau orice oficial desemnat de acesta, trebuie să depună o cerere la secretarul de stat. Secretarul poate emite atunci un mandat de masă, supus unei analize de necesitate şi proporţionalitate. Decizia de a emite un mandat este apoi examinată de un comisar juridic, înainte de a fi acordat. În jargonul britanic, acesta este cunoscut ca mecanismul ,,încuiere dublă” (descris de susţinătorii legislaţiei ca un proces dublu executivo-judecătoresc de pre-autorizare pentru mandatele sale străine de masă).

Mandatele de masă îşi încetează valabilitatea după 6 luni, fiind supuse unui proces de înnoire de către secretarul de stat în aceleaşi condiţii ca pentru emiterea de mandate. Înnoirile pot continua fără încetare în acelaşi mod.

Când emite un mandat de interceptare în masă, secretarul de stat trebuie în plus să-l consulte pe operatorul în chestiune şi să ia în considerare un număr de alte chestiuni care ar putea avea efect asupra operatorului, precum beneficiile mandatului, numărul probabil al persoanelor afectate, fezabilitatea tehnică şi costurile imediate.

Este demn de remarcat faptul că nu există cereri de notificare sau raportare pentru mandatele de masă, nici Actul nu specifică remediile disponibile pentru cei din străinătate dacă s-ar abuza de puterile prevăzute.

Mai mult, furnizorii de telecomunicaţii care nu reuşesc cu bună ştiinţă să se supună mandatelor sunt vinovaţi de încălcare a legii şi pot fi amendaţi, iar indivizii importanţi întemniţaţi. Însă aceiaşi furnizori de telecomunicaţii au capacitate limitată de a contesta mandatele de masă deoarece lor li se interzice să dezvăluie că au primit unul.

 

Comunicaţii confidenţiale

Mandatele de masă permit colectarea comunicaţiilor confidenţiale fără restricţii, inclusiv cele ale oficialilor publici străini din instituţiile europene, parlamentari străini, avocaţi şi jurnalişti. Cu privire la examinarea acestor materiale, diferite niveluri de protecţie sunt aplicate la diferite informaţii confidenţiale.

Pentru elemente supuse imunităţii legale, examinarea materialelor este restricţionată de necesitatea existenţei unor ,,circumstanţe excepţionale şi constrângătoare”. Pentru materialele jurnalistice confidenţiale, condiţia este doar ca împuternicitul IP să fie informat cât mai curând posibil. Pentru alte materiale confidenţiale, legate de oameni secreţi din afara Marii Britanii, nu există măsuri de precauţie privind examinarea lor.

Programele de supraveghere în masă ale Centrului de Comunicaţii al Guvernului sunt cercetate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în 3 procese diferite aflate în curs. Într-unul dintre acestea, condus în colaborare cu organizaţia Privacy International, programul Tempora al agenţiei de a intercepta liniile de telecomunicaţii prin fibră optică subacvatice, ca şi împărtăşirea informaţiilor cu NSA potrivit Acordului Cinci Ochi, sunt contestate fiind considerate incompatibile cu standardele europene pentru drepturile omului.

Cugetari 103 2

 

 

Germania

Pe 21 octombrie 2016, Germania a adoptat Actul de Colectare a Informaţiilor din Comunicaţii (Communications Intelligence Gathering Act). Actul autorizează Serviciul Federal de Informaţii Secrete să culeagă şi să prelucreze comunicaţiile peste hotare ale cetăţenilor străini aflaţi în Germania. Unele dintre cele mai mari puncte centrale de internet (Internet Exchange Points, IXP) din lume sunt amplasate în Germania, făcând astfel ca ţara să fie un punct central pentru porţiuni semnificative ale traficului de internet la nivel mondial.

În timp ce Actul autorizează ca interceptările împotriva străinilor să fie realizate numai de pe teritoriul Germaniei, o mişcare legislativă care ar putea părea restrictivă, în realitate ţinând cont de poziţia geografică unică a Germaniei, aceasta autorizează Serviciul Federal de Informaţii Secrete să intercepteze aceste puncte centrale într-un efort mai larg de a spori la maxim supravegherea globală.

De fapt, operatorul unuia dintre aceste puncte centrale comerciale de internet, De-Cix (Centrala Comercială Germană de Internet), a depus recent un dosar la tribunalul administrativ din Leipzig, contestând cererile Serviciului Federal de Informaţii Secrete de a permite monitorizarea în masă a comunicaţiilor internaţionale care trec prin centrala sa.

 

Împuterniciri

Informaţiile pot fi culese numai din reţele de telecomunicaţii care au fost desemnate anterior într-o directivă emisă de Cancelaria Federală.

Prima putere acordată Serviciului Federal de Informaţii Secrete este puterea de a conduce ,,teste de relevanţă”. Potrivit acestor puteri, Serviciul Federal de Informaţii Secrete are dreptul să adune şi să analizeze informaţii, incluzând date personale, în măsura în care este necesar a determina ,,cuvinte cheie relevante” (înrudite cu ,,selectorii” în termenii NSA) sau ,,reţele de telecomunicaţii relevante”. Aceste teste vor fi dirijate de conducătorul Serviciului Federal de Informaţii Secrete fără nici un control din partea puterii executive sau judecătoreşti.

Datele personale culese în cursul acestor teste pot fi folosite numai pentru scopurile enumerate mai sus, sau dacă există indicaţii reale că pot fi folosite pentru a ,,preîntâmpina o ameninţare gravă pentru viaţa, o parte a trupului sau libertatea unei persoane sau securitatea Republicii Federale a Germaniei”. Odată stocate, astfel de date trebuie şterse nu mai târziu de 2 săptămâni (dacă sunt colectate pentru scopul de a identifica cuvinte cheie relevante) sau 4 săptămâni (dacă sunt colectate pentru scopul de a identifica reţele de telecomunicaţii relevante).

De îndată ce sunt identificate reţele de telecomunicaţii şi cuvinte cheie relevante, Serviciul Federal de Informaţii Secrete poate începe să adune conţinutul comunicaţiilor care se bazează pe ele.

O decizie recentă a Curţii Constituţionale Germane a stabilit că această listă de cuvinte cheie şi parametri de căutare, pe care Serviciul Federal de Informaţii Secrete a folosit-o pentru a urmări milioane de ţinte de supraveghere pretutindeni în lume, şi care se pare a fost comunicată NSA, nu va fi dezvăluită Comisiei Speciale de Investigaţii a Parlamentului German înfiinţată după dezvăluirile lui Snowden. Decizia Curţii s-a bazat pe concluzia că confidenţialitatea listei de selectori este mai importantă ca dreptul publicului de a şti şi datoria Parlamentului de a supraveghea.

 

Mecanisme de control

Potrivit legii, directivele Cancelariei Federale trebuie emise în scris, după o cerere a conducătorului Serviciului Federal de Informaţii Secrete, sau a reprezentantului său, şi trebuie să precizeze motivul şi durata măsurii şi reţelele de telecomunicaţii afectate. Directivele trebuie limitate la o perioadă de maximum 9 luni, dar pot fi prelungite pentru încă 9 luni de către Cancelaria Federală.

Legea germană stabileşte o comisie administrativă de 3 membri, intitulată ,,Grupul independent”, alcătuită din 2 judecători şi un procuror federal de la Curtea Federală de Justiţie. Grupul verifică şi poate revoca directivele de supraveghere emise de Cancelaria Federală.

 

Comunicaţii confidenţiale

Legea permite colectarea şi analizarea comunicaţiilor confidenţiale, inclusiv cele ale parlamentarilor străini, avocaţilor şi jurnaliştilor, fără restricţii. Există unele îngrădiri generale, în contextul comunicaţiilor instituţiilor Uniunii Europene sau ale autorităţilor publice şi cetăţenilor statelor membre ale sale.

Cu toate acestea, nici una dintre aceste îngrădiri nu împiedică în mod semnificativ capacitatea Serviciului Federal de Informaţii Secrete de a întrebuinţa măsuri de supraveghere când le consideră necesare. De exemplu, poate fi autorizată folosirea cuvintelor cheie care pot conduce la colectarea ţintită a comunicaţiilor conducătorilor de state europene şi a altor demnitari publici dacă aceasta este necesară pentru a preveni ,,circulaţia armelor de război” sau a aduna informaţii despre chestiuni din ţări terţe ,,care sunt de o importanţă particulară pentru securitatea Republicii Federale a Germaniei”.

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 103/ianuarie-februarie 2017

 

 

 

PARTEA A II-A

Franţa

La două săptămâni după atacurile teroriste de la Paris din noiembrie 2015, în cursul cărora au fost ucise 130 persoane, Franţa a adoptat Legea Comunicaţiilor Electronice Internaţionale (International Electronic Communications Law). Legea recunoaşte oficial puterile Directoratului General Francez pentru Securitate Externă de a intercepta, colecta şi monitoriza comunicaţiile ,,trimise sau primite din străinătate”. Aceasta cuprinde toate acele comunicaţii care sunt asociate cu ,,numere de subscripţie sau identificatori” care nu sunt detectabili pe teritoriul naţional al Franţei.

Franţa a fost bănuită multă vreme că este implicată în supravegherea comunicaţiilor electronice la nivel mondial, operaţiune care a primit de la presă numele de cod ,,Frenchelon”, o preluare a termenului Echelon – un program de supraveghere în masă lansat la sfârşitul anilor ’1960 de NSA în colaborare cu organizaţiile partenere din Acordul Cinci Ochi.

 

Cugetari 104 1

Cea mai mare staţie a sistemului Frenchelon, Domme, Périgord

 

Împuterniciri

Prim-ministrul poate autoriza interceptarea în masă a comunicaţiilor străine la cererea ministrului apărării, ministrului de interne sau a ministrului finanţelor, sau a oricui pe care unul din aceştia îl desemnează în acest scop. Astfel de comunicaţii străine pot fi păstrate până la 12 luni şi metadata până la 6 ani. Mai mult, informaţia codificată poate fi stocată până la 8 ani şi în cazuri de ,,strictă necesitate” poate fi stocată pentru perioade şi mai lungi de timp.

 

Mecanisme de control

Comisia Naţională pentru Controlul Interceptărilor Securităţii (al cărei acronim francez este CNCIS) a fost restructurată potrivit noii legi şi acum este alcătuită din 9 membri, inclusiv 2 judecători, 2 membri ai Consiliului de Stat, 4 reprezentanţi ai Parlamentului şi un expert în comunicaţii electronice numit la propunerea Autorităţii Poştale şi de Comunicaţii.

CNCIS este doar informată despre toate autorizările făcute de prim-ministru potrivit legii, şi nu există nici o cerinţă de a o consulta înainte de autorizare. În timp ce CNCIS poate lansa investigaţii din propria iniţiativă sau urmând plângerea oricărei persoane, nu se oferă nici o îndrumare statutară privind elementele pe care ar trebui să le ia în considerare în verificările sale, nici privind puterile pe care le are în urma unei descoperiri că o autorizare de interceptare a fost necorespunzătoare.

 

Comunicaţii confidenţiale

Legea permite colectarea şi analizarea comunicaţiilor confidenţiale, inclusiv cele ale demnitarilor publici străini din instituţiile europene şi alte organizaţii inter-guvernamentale, parlamentari străini, avocaţi şi jurnalişti, fără nici o restricţie.

În prezent, există 13 plângeri diferite în desfăşurare la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) referitoare la noua lege, contestând atât puterile domestice vaste de spionare pe care legea le autorizează, cât şi capacităţile de supraveghere străină discutate mai sus.

 

Cugetari 104 2

O staţie a sistemului Echelon, RAF Menwith Hill, North Yorkshire

 

 

Stabilirea unui precedent periculos pentru continent şi dincolo de el

Toate cele 3 legi au în comun o serie de similarităţi tulburătoare.

În primul rând, legile permit supravegherea străină în masă pe temeiuri vaste şi ambigue. Precum a descoperit deja Comisia pentru Drepturile Omului cu privire la legislaţia franceză, pentru ca o lege să întrunească principiile de legalitate, necesitate şi proporţionalitate, trebuie să formuleze ,,obiective specifice şi legitime” şi să consemneze ,,circumstanţele exacte în care pot fi autorizate asemenea interferenţe şi categoriile de persoane probabile a fi puse sub supraveghere”.

În mod similar, CEDO a remarcat [în cazul Kennedy] că în timp ce standardul de previzibilitate ,,nu cere statelor să definească în mod exhaustiv după nume ilegalităţile specifice care pot da naştere la interceptare”, le obligă să ofere ,,amănunte suficiente” despre natura ilegalităţilor în chestiune (par. 159).

Prin urmare, legile de supraveghere trebuie să fie suficient de precise în termenii lor pentru a da cetăţenilor o indicaţie a circumstanţelor care ar putea da naştere la o măsură de supraveghere. Temeiuri ca ,,prevenirea crimei grave”, ,,prevenirea terorismului”, ,,prevenirea proliferării armelor de distrugere în masă” sunt suficient de specifice pentru a întruni cerinţele de mai sus.

Pe de altă parte, toate cele 3 legi includ de asemenea categorii mai ambigue şi deschise pe care se bazează ,,securitatea naţională” universală:

- legea britanică, sau ,,afacerile externe” atotcuprinzătoare se sprijină şi pe legea germană (,,informaţii secrete care sunt importante pentru politica externă şi de securitate”);

- legea franceză (supraveghere externă necesară pentru apărarea şi promovarea ,,intereselor majore ale Franţei în politica externă, implementarea angajamentelor europene şi internaţionale ale Franţei, şi prevenirea tuturor formelor de amestec extern”).

În această privinţă, trebuie acordată o atenţie specifică chestiunii dacă promovarea intereselor economice constituie un obiectiv legitim pentru supravegherea externă. În timp ce legea germană interzice explicit spionajul economic, legislaţia franceză îl permite explicit (,,interese economice, industriale şi ştiinţifice”), iar legislaţia britanică îi lasă o portiţă (,,bunăstare economică”, ,,protecţia prosperităţii”).

Potrivit Wikileaks, conducătorul campaniei electorale a lui Hillary Clinton, John Podesta, într-un rezumat politic pe tema relaţiilor de supraveghere americano-germane, conchidea: ,,Dacă Germania ar propune Statelor Unite ale Americii un angajament bilateral de a interzice spionajul industrial ca punct de pornire pentru acorduri sau standarde multilaterale, răspunsul Washington-ului ar fi probabil pozitiv”.

Această poziţie este în acord cu abordarea exprimată în ,,înţelegerea comună” SUA-China împotriva spionajului ciber-economic adoptată în 2015, ca şi cu PPD-28 care autorizează ,,colectarea de informaţii comerciale particulare străine sau secrete comerciale” numai în măsura necesară pentru a proteja securitatea naţională a SUA sau a partenerilor şi aliaţilor săi. Orice colectare (de informaţii) făcută cu singurul scop de a promova avantajul competitiv al sectorului de afaceri american este interzisă limpede de directivă.

Lăsând deoparte viitorul PPD-28 sau al oricărei înţelegeri dintre SUA şi China în cadrul administraţiei Trump, această divergenţă clară dintre legile germană şi franceză semnalează că lupta împotriva legitimităţii ,,spionajului economic” extern este departe de a fi câştigată.

În al doilea rând, toate aceste legi împărtăşesc o lipsă de control şi protecţii adecvate împotriva abuzului. De exemplu, guvernul britanic s-a mândrit cu consolidarea mecanismului ,,încuiere dublă”. Cu toate acestea, legea limitează sfera verificării de către comisarii juridici, lucru care înseamnă că judecătorilor nu li se va da autoritate deplină să evalueze avantajele măsurilor de supraveghere propuse. Mai mult, în cazul mandatelor în masă, cererile de autorizare pot fi formulate în moduri atât de largi şi vagi, încât a face evaluări juridice privind avantajele cererii devine în esenţă imposibil.

Grupul Independent German, care verifică directivele de supraveghere, primeşte de asemenea doar un control limitat. Nu numai că acest proces ar putea fi ocolit în situaţii în care Cancelaria Federală crede că obiectivul măsurii ar putea fi ,,zădărnicit sau întârziat semnificativ”, ci mai mult, precum a stabilit deja un raportor special al ONU pentru dreptul la intimitate, Grupului îi lipseşte ,,personalul sau resursele necesare pentru a controla operaţiunile de supraveghere în masă”.

Şi mai cumplit, legea franceză nu stabileşte nici o pre-autorizare sau proces de consultare obligatorie şi permite doar investigaţii post-factum de către un comitet administrativ, realizate la propria iniţiativă şi căruia îi lipseşte tăria statutară.

Lipsite de controlul structurat local, legile în esenţă transferă responsabilitatea controlului de la parlamentele, comisarii şi tribunalele naţionale la organisme regionale europene, lărgind şi mai mult breşa dintre poziţiile luate de judecătorii din Luxemburg şi Strasburg şi cele oferite la nivel naţional.

Hotărârea luată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cazul Watson, anunţată la sfârşitul lunii decembrie, exemplifică această tendinţă. Curtea a găsit că reţinerea ,,generală şi neselectivă” de meta-data, potrivit unei legi britanice recent expirate, numită Actul Puterilor de Investigaţie şi Reţinere de Date (Data Retention and Investigatory Powers Act, DRIPA), a încălcat directivele Uniunii Europene şi Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.

De atunci, DRIPA a fost înlocuit cu IPA, care doar a lărgit regimul său de reţinere a informaţiilor, şi prin urmare este probabil să fie supus cercetării juridice.

Cazul a fost audiat de cei 15 judecătorii ai Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care au abordat direct pretenţiile guvernului privind importanţa împuternicirilor în masă în epoca terorismului global. Judecătorii au notat că ,,în timp ce eficienţa luptei împotriva crimei grave, în special a crimei organizate şi terorismului, poate depinde într-o mare măsură de folosirea tehnicilor moderne de investigaţie, un astfel de obiectiv de interes general, oricât de fundamental poate fi, nu poate prin sine să justifice ca legislaţia naţională să prevadă ca reţinerea generală şi neselectivă a tuturor informaţiilor de trafic şi localizare să fie considerată a fi necesară pentru scopurile acelei lupte” (par. 103).

Această hotărâre oferă o ripostă faţă de colectarea şi interceptarea în masă a comunicaţiilor, precum este promovat în cele 3 legi, şi lărgeşte prăpastia dintre politicile de la nivelul Uniunii şi Comunităţii Europene şi legile şi reglementările statelor lor membre. Acest lucru este în mod special îngrijorător când este privit în lumina faptului că toate cele 3 legi permit explicit spionarea instituţiilor Uniunii Europene.

În plus, legile stabilesc protecţii limitate sau deloc privind colectarea şi analizarea comunicaţiilor confidenţiale, inclusiv cele ale demnitarilor publici străini, parlamentari, jurnalişti, avocaţi şi medici atât dinlăuntrul, cât şi din afara graniţelor Europei. În cazul Kopp, în care era vorba despre interceptarea liniilor telefonice ale unui avocat şi ale firmei sale de avocatură de către guvernul elveţian, CEDO a notat explicit necesitatea stabilirii de protecţii şi precauţii distincte şi limpezi prin lege pentru interceptarea unor asemenea comunicaţii confidenţiale (par. 71-75).

În fine, în timp ce legea germană stabileşte unele prevederi generale privind împărtăşirea de informaţii secrete între state, legile britanică şi franceză lasă astfel de acorduri de colaborare privind informaţiile secrete în afara sferei reglementării primare în mod intenţionat.

Aşa cum a susţinut organizaţia Privacy International la CEDO într-un proces în desfăşurare, sunt necesare minime protecţii când guvernul capătă acces la informaţia interceptată de către un guvern străin sau când împărtăşeşte o asemenea informaţie cu agenţii străine. Eşecul de a stabili parametrii statutari pentru asemenea acorduri, ca să nu mai vorbim de dezvăluirea lor către organismele de control şi publicul general, agravează mai mult posibilitatea de abuz.

 

Concluzie

În ultimii ani, în toată Europa, din Polonia în Austria, din Italia în Suedia, parlamentarii au adoptat legi de supraveghere internă şi externă vastă. Acest val de legi, promovat de agende populiste şi indignarea publică în urma atacurilor teroriste recente pe pământ european, reprezintă o desconsiderare flagrantă a deceniilor de jurisprudenţă a CEDO şi a jurisprudenţei mai recente a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, şi pune în pericol măsurile de protecţie a intimităţii pe întreg continentul.

Conducătorii Germaniei, Franţei şi Marii Britanii stabilesc un precedent periculos care are ecouri în Comunitatea Europeană şi mult în afara ei: supravegherea în masă de către guverne a devenit ,,noul normal”.

Pentru a arăta cât de mult s-au schimbat lucrurile, merită amintit discursul cancelarului german Angela Merkel ţinut în Parlamentul german, cu doar 3 ani în urmă, în ianuarie 2014, când ea a avertizat guvernele occidentale împotriva promovării politicilor de supraveghere care culeg tot ce este ,,tehnic posibil” la nivel de informaţie. Ea a remarcat că aceste programe de supravegehre în masă străine nu numai că ,,seamănă neîncredere”, dar trimit un mesaj greşit ,,miliardelor de oameni care trăiesc în state nedemocratice”. Rezultatul final, conchidea ea, ,,este nu mai multă securitate, ci mai puţină” ...

Episod apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 104/martie-aprilie 2017

 


[1] Safe Harbour este o expresie care descrie un mecanism care permite protecţie faţă de un risc cunoscut, de pildă o garanţie de confidenţialitate pentru o dezvăluire sau o investiţie excepţional de sigură în vremuri de nestatornicie economică.