Despre site
 
Bine aţi venit pe acest site, unde puteţi găsi revista Catacombele Ortodoxiei a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, tipărită de Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti cu binecuvântarea P.S. Flavian Ilfoveanul.
 
Primul număr al revistei a apărut în aprilie 1999. Ea s-a născut, în principal, din dorinţa de a vorbi credincioşilor români despre ecumenism şi roadele apostaziei de la Ortodoxie, tratând, de asemenea, subiecte de actualitate precum clonarea, eutanasia, renaşterea păgânismului în societatea contemporană etc.
 

 

--------------------

 

Teme principale in site
 

Chestiunea calendarului

Teme - Chestiunea calendarului

 

Eutanasie. Donare de organe

Stiri 78 2

 

Creştinism şi islamism

Cugetari 71 2

 

Homosexualitatea în lume

Dogma 45-1

 

--------------------

DOCUMENTE ALE BISERICII

Urmările conferinţei

 

Conferinţa pan-ortodoxă de la Moscova a căutat să demonstreze unitatea Bisericilor Ortodoxe ,,democratice” sub călăuzirea Patriarhiei Moscovei, ca model de unitate posibilă pentru toate Bisericile Ortodoxe locale. Prin urmare, nici o voce disidentă nu a ajuns în piaţa publică în timpul conferinţei. Singurul caz în care a fost permisă o opinie diferită a fost calendarul bisericesc. În această privinţă, ierarhia rusă a acceptat ca Biserica Ortodoxă Română să nu abandoneze noul calendar de dragul celui vechi.

Astfel, Patriarhia Română îşi păstra dreptul de a utiliza noul calendar în viaţa sa liturgică, fiindcă dintre Bisericile Ortodoxe aflate în blocul comunist, până la acea vreme, doar cea română schimbase calendarul. În acelaşi timp, Patriarhia Română întorcea gestul devenind prima Biserică Ortodoxă est-europeană al cărei Sinod aproba rezoluţiile Conferinţei de la Moscova, în timpul sesiunii sale din 19 octombrie 1948.

În ciuda conflictului dintre Tito şi Stalin, Patriarhul Gavriil al Serbiei şi ceilalţi membri ai delegaţiei sale au arătat loialitate nu numai faţă de Patriarhia Moscovei, ci şi faţă de guvernul sovietic. Clericii sârbi s-au plâns că guvernul de la Belgrad reprima Biserica Ortodoxă Sârbă în timp ce permitea episcopului catolic Stepinac[1], întemniţat, să trăiască în două camere şi să aibă propriii servitori. De asemenea, patriarhul Gavriil s-a plâns de faptul că departamentul pentru culte iugoslav – al cărui conducător era catolic, iar adjunctul său era musulman – arăta desconsiderare faţă de Ortodoxie. Între timp, ,,relaţiile stabilite între Bisericile Sârbă şi Rusă au fost vătămate de dificultăţile create de regimul lui Tito din Iugoslavia”[2].

După întoarcerea de la Moscova, patriarhului Gavriil nu i s-a permis să implementeze deciziile conferinţei. El s-a confruntat cu opoziţia Uniunii Preoţilor Democraţi din Iugoslavia, care-l sprijinea pe Tito. În plus, mitropolitul Iosif, renumit pentru ura sa faţă de Moscova, a devenit stăpânul efectiv al Bisericii Sârbe şi a stabilit relaţii apropiate cu ambasada britanică din Belgrad. Facultatea de Teologie din Belgrad a refuzat de asemenea să urmeze linia moscovită şi a trimis reprezentanţi la Adunarea CMB de la Amsterdam.

Ca urmare a acestor evoluţii, comunitatea rusă din Iugoslavia s-a aflat într-o situaţie dificilă. Maicile de la Mânăstirea rusă Lesnenski au fost expulzate din Iugoslavia în februarie 1950. Cu ajutorul guvernului sovietic, ele au găsit azil temporar în Albania, iar în august 1953, după o corespondenţă între patriarhul Alexie şi cel bulgar, au fost găzduite în Mânăstirea Kapinov[3].

 

Participanţi la conferinţă

De la stânga la dreapta: Patriarhul Gavriil al Serbiei, Exarhul Ştefan al Bulgariei, Patriarhul Iustinian al României, Mitropolitul Ilie al Libanului, Catholicosul George al VI-lea (Kevork VI) al Bisericii Apostolice Armene

 

În timpul întrunirii pan-ortodoxe din 1948, Patriarhia Moscovei nu a împărţit daruri pecuniare oaspeţilor săi, aşa cum fusese plănuit pentru întrunirea pre-sinodală[4]. Unul din motive a fost faptul că Moscova a fost nevoită să abandoneze proiectul în curs pentru un Sinod Ecumenic. Un alt motiv îl constituia schimbarea poziţiei Bisericilor Ortodoxe din democraţiile populare. Ele erau separate de stat şi private de potenţialul lor economic, în timp ce clerul lor suferea persecuţii. În acelaşi timp, partidele comuniste locale îşi consolidau puterea şi luptau pentru a deţine controlul asupra ierarhilor ortodocşi locali nesupuşi, ca exarhul Ştefan. În timp ce el era la Moscova, guvernul bulgar complota împotriva lui.

Drept urmare, pe 8 septembrie el a fost silit să demisioneze. Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Bulgar a decis să transfere îndatoririle sale mitropolitului Chiril, care începea să pună în aplicare deciziile Conferinţei bisericeşti de la Moscova şi a participat în mod activ la mişcarea pentru pace iniţiată de Patriarhia Moscovei în anii ‘1950.

Arhiepiscopul Timotei, conducătorul temporar al Bisericii Ortodoxe Poloneze era următoarea victimă a noii politici religioase a Kremlinului. Cu sprijinul CABOR, Patriarhia Moscovei a întreprins paşii pentru îndepărtarea sa ,,canonică”. Numirea unui nou conducător al Bisericii Ortodoxe din Polonia a fost amânată din cauza structurii subdezvoltate a Bisericii; în următorii 2-3 ani însă, Patriarhia Moscovei va reuşi să înfiinţeze încă două eparhii şi să deschidă un seminar ortodox în Varşovia pentru instruirea viitorilor preoţi ortodocşi.

În cele din urmă, pe 19 aprilie 1951, Sinodul a trimis un mesaj patriarhului rus declarând că nimeni din Polonia nu era vrednic de a ocupa poziţia de mitropolit al Bisericii Ortodoxe Autocefale Poloneze şi cerea ca el să aleagă un ierarh rus pentru acest post. Două luni mai târziu, Sinodul moscovit încuviinţa cererea lor şi pe 8 iulie 1951, Arhiepiscopul Macarie de L’viv şi Ternopil’ era înscăunat în mod oficial mitropolit al Varşoviei şi a toată Polonia.

Promovarea unor astfel de ierarhi sovietici în Europa Răsăriteană era urmată de ridicarea Bisericilor ,,democratice” la un statut canonic mai înalt. Pe 10 octombrie 1951, Sinodul moscovit a luat decizia de a oferi autocefalia Bisericii fiice cehoslovace. Două luni mai târziu, mitropolitul Elefterie Voronţov era înscăunat conducător al noii Biserici autocefale, în prezenţa reprezentanţilor ecleziastici din Rusia, Bulgaria, România, Antiohia şi Alexandria.

Următoarea demonstraţie a prestigiului internaţional crescând al Bisericilor Ortodoxe din lagărul socialist a fost restaurarea demnităţii patriarhale a Bisericii Ortodoxe Bulgare. Acest act a fost la unison cu decizia nr. 52/1948 a Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Bulgar. Potrivit acesteia, ,,acţionând din necesitatea de a întări prestigiul public al Bisericii Bulgare, care este necesar din punctul de vedere al organizării luptei Bisericii Ortodoxe împotriva Vaticanului şi a politicii lui reacţionare, Comitetul Central îşi dă consimţământul ca Exarhatul Bulgar să fie ridicat la rangul de patriarhie”[5].

Cu toate că această decizie a fost luată imediat după răsturnarea exarhului Ştefan în 1948, ea a fost înfăptuită cu o întârziere de câţiva ani. Un motiv îl constituia alegerea unui candidat adecvat pentru sceptrul patriarhal. Existau de asemenea obstacole canonice, cel mai grav dintre acestea fiind înţelegerea dintre Patriarhia Constantinopolului şi Exarhatul Bulgar din 1945, care necesita permisiunea celei dintâi înainte de a putea fi întreprinşi orice paşi spre restaurarea demnităţii patriarhale bulgare.

În mai 1953, guvernul comunist bulgar a pus în funcţiune acest plan şi Biserica Bulgară a fost declarată patriarhie. Însă patriarhul ecumenic Athenagora nu a acceptat invitaţia de a participa la Sinodul bisericesc din Sofia pentru alegerea primului patriarh bulgar din secolul XIV încoace. El a trimis o scrisoare de protest faţă de Sinodul din Sofia în care declara:

,,Nu era de aşteptat ca Biserica Ortodoxă Bulgară, declarată recent independentă şi autocefală, să încerce, introducând din nou în Biserică inovaţia şi abătându-se de la ordinea ecleziastică şi canonică existentă, să-şi atribuie în mod arbitrar demnitatea şi cinstea patriarhală. Între timp, contrar făgăduinţelor şi asigurărilor date de ea binecuvântatei Biserici Mamă prin delegaţii săi şi în timpul rezolvării chestiunii îndepărtării schismei, ea a ţinut în totală ignoranţă sfântul nostru scaun ecumenic şi celelalte sfinte scaune patriarhale şi Biserici autocefale. Potrivit rânduielii ecleziastice statornicite din timpuri străvechi, Biserica Ortodoxă Bulgară trebuia să demonstreze în prealabil maturitatea şi abilitatea sa arătând stabilitate şi devotament faţă de rânduiala canonică stabilită pentru ea, şi, în general, arătând o înflorire remarcabilă în Hristos şi activitate bisericească deosebită în condiţii normale, şi doar atunci să ceară prin noi ridicarea sa la demnitatea patriarhală de la mulţimea cinstiţilor prelaţi ai Sfintelor Biserici Ortodoxe”[6].

În acest fel, a fost săvârşită dezbinarea din timpul Războiului Rece dintre Bisericile Ortodoxe ,,socialiste” şi cele ,,imperialiste”. Patriarhia Constantinopolului şi celelalte Biserici ,,greceşti” nu au recunoscut schimbările în statutul Bisericilor Ortodoxe baltice, poloneze, cehoslovace, albaneze şi bulgare. La rândul său, patriarhul rus a acuzat Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului de a fi păstrat Biserica Ortodoxă Finlandeză şi Exarhatul Rus al Europei de Vest al mitropolitului Vladimir sub jurisdicţia sa. Războiul Rece din lumea ortodoxă era o realitate, şi Kremlinul a atribuit noi sarcini Patriarhiei Moscovei şi Bisericilor Ortodoxe din ,,lagărul păcii şi democraţiei”.

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 109/Almanah 2017

 

 

[1] Puteţi citi mai multe despre arhiepiscopul Aloysius Stepinac de Zagreb în Ianuarie-februarie 2014. Ştiri bisericeşti - Va fi canonizat Arhiepiscopul Aloysius Stepinac de Zagreb ? şi Martie-aprilie 2015. Evenimente ecumeniste - Canonizarea cardinalului Alois Stepinac stârneşte controverse.

[2] Arhiva de stat a istoriei socio-politice a Rusiei, f. 17, op. 132, d. 111, p. 78-82. Raport al lui Gheorghe Karpov către CC al PCUS, 7 mai 1947.

[3] Arhiva de stat a Federaţiei Ruse, f. R-6991, op. 2, d. 109, p. 288-291. Corespondenţă între Biserica Ortodoxă Bulgară şi Patriarhia Moscovei privind găzduirea maicilor de la fosta Mânăstire rusă Lesnenski într-o mânăstire bulgară.

[4] De această dată, oaspeţii au cerut bani. Arhiva de stat a istoriei socio-politice a Rusiei, f. 17, op. 132, d. 8, p. 34-38.

[5] Arhiva centrală a statului, f. 1b, op. 6, a.e. 539, p. 1.

[6] Arhiva Institutului pentru Istoria Bisericii al Patriarhiei Bulgare, f. 2, op. 4. Scrisoarea nr. 963, de la Patriarhul Athenagora al Constantinopolului către mitropolitul bulgar Chiril, 2 aprilie 1953.