Despre site
 
Bine aţi venit pe acest site, unde puteţi găsi revista Catacombele Ortodoxiei a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, tipărită de Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti cu binecuvântarea P.S. Flavian Ilfoveanul.
 
Primul număr al revistei a apărut în aprilie 1999. Ea s-a născut, în principal, din dorinţa de a vorbi credincioşilor români despre ecumenism şi roadele apostaziei de la Ortodoxie, tratând, de asemenea, subiecte de actualitate precum clonarea, eutanasia, renaşterea păgânismului în societatea contemporană etc.
 

 

--------------------

 

Teme principale in site
 

Eutanasie. Donare de organe

Stiri 78 2

 

Creştinism şi islamism

Cugetari 71 2

 

Homosexualitatea în lume

Dogma 45-1

 

--------------------

Cine e online?

Avem 59 vizitatori și nici un membru online

Sinodiconul Ortodoxiei

 

După ce Dumnezeu i-a scos pe iudei din Egipt cu mână tare şi cu braţ înalt, în pustie, le-a dat Legea: Să iubeşti pre Domnul Dumnezeul tău, şi să păzeşti cele ce ţi-au poruncit să le păzeşti: îndreptările lui şi poruncile lui şi judecăţile lui, în toate zilele (A Doua Lege 11, 1). Pentru a-i ajuta să o respecte şi să îi înţeleagă însemnătatea – deoarece, precum spune Sfântul Ioan Damaschin, Legea ne păzeşte dacă noi o păzim pe ea – i-a învăţat să rostească binecuvântări pentru cei ce o cinstesc şi o respectă şi blesteme împotriva celor care o încalcă (A Doua Lege 11, 26-29; 27, 12-13; Isus Navi 8, 33-34).

 

Iată eu dau înaintea voastră astăzi binecuvântare şi blestem. Binecuvântare, de veţi asculta poruncile Domnului Dumnezeului vostru, care vă poruncesc eu astăzi vouă. Iar blestem, de nu veţi asculta poruncile Domnului Dumnezeului vostru, care vă poruncesc eu astăzi, şi vă veţi abate de la calea, care am poruncit eu vouă astăzi, şi de veţi merge să slujiţi la dumnezei pre care nu-i ştiţi (A Doua Lege 11, 26-28).

Venind Mântuitorul, a însemnat cu însuşi Sângele Lui Legea cea Nouă dată tuturor celor ce vor crede în El până la sfârşitul veacurilor. Întrebat care este cea mai mare poruncă din lege, El a răspuns: Să iubeşti pre Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău (Matei 22, 37). Şi asemenea: Să iubeşti pre aproapele tău ca însuţi pre tine (Matei 22, 38).

Pentru a-L putea iubi pe Dumnezeu, trebuie să-L cunoaştem atât cât poate fi cunoscut El de mintea mărginită a omului, şi putem face aceasta doar mergând pe calea pe care au mers înaintaşii noştri, ,,aşa cum au văzut proorocii, cum au propovăduit apostolii, cum a primit Biserica, cum au dogmatisit învăţătorii, cum înţelege împreună cu ei lumea locuită, cum luminează harul, cum lămureşte adevărul”.

Împotriva acestei înţelegeri, de-a lungul veacurilor, s-au ridicat diferiţi oameni care au încercat să răspândească printre creştini învăţături omeneşti şi, prin ele, o imagine diferită a lui Dumnezeu. Arie spunea că Fiul este zidit; Nestorie învăţa că Maica Domnului a născut om, nu Dumnezeu; Evtihie susţinea că după întrupare Mântuitorul nu a avut decât o singură fire, şi tot aşa. Învăţăturile lor vătămătoare de suflet şi pierzătoare au fost combătute şi respinse cu tărie de Sfinţii Părinţi. Aceştia au propovăduit dreapta credinţă şi, pentru a apăra turma credincioşilor de învăţăturile false, au dat anatemei pe eretici şi ereziile lor în Sinoade Ecumenice şi locale. Însuflaţi de Duhul Sfânt, ei au formulat învăţătura corectă a Bisericii, fără de care nu este mântuire.

La începutul veacului al VIII-lea, Biserica lui Hristos a fost tulburată de o nouă erezie: iconoclasmul, care susţinea că icoanele sunt idoli şi nu se cuvine a li se aduce închinare. Această erezie ataca în realitate întreaga învăţătură creştină despre întruparea Mântuitorului şi mântuirea omului.

În 787, după mai mult de 50 ani de iconoclasm, cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic de la Niceea a restabilit cultul icoanelor, teologhisind ce închinare se cuvine icoanei şi cum închinarea este adusă de fapt celui reprezentat în icoană, icoana nefiind cinstită ca un idol. Sinodul a dat anatema pe iconoclaşti împreună cu învăţătura lor greşită. După o perioadă de pace de numai 28 ani, iconoclasmul a răbufnit din nou cu putere în societatea bizantină, odată cu urcarea pe tron a împăratului Leon al V-lea Armeanul. Acesta a reînceput prigoana creştinilor ce cinsteau icoanele.

În ciuda faptului că, din punct de vedere dogmatic, iconoclasmul nu mai însemna un pericol pentru Biserică, persecuţiile au fost deosebit de violente, iar icoanele, cărţile şi vasele sfinte împodobite cu imagini au fost distruse. Cea de-a doua perioadă iconoclastă s-a încheiat la moartea împăratului Teofil (842) şi urcarea pe tron a văduvei lui, împărăteasa Teodora, alături de fiul ei minor, Mihail.

Împărăteasa Teodora, care nu era iconoclastă, urmând sfatul fratelui ei, Bardas, a hotărât restabilirea cultului icoanelor şi respectarea hotărârilor celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic. Ea a poruncit eliberarea din temniţe şi întoarcerea din surghiun a mărturisitorilor şi întrunirea unui sinod. Ca urmare, în 843, la Constantinopol, a avut loc un sinod ortodox local, condus de Sfântul Patriarh Meftodie al Constantinopolului, ce a pătimit mult în vremea iconoclasmului.

Sinodul din Constantinopol a reconfirmat hotărârile celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic şi ale tuturor celorlalte Sinoade Ecumenice. Participanţii la sinod au restabilit cultul icoanelor şi au rostit din nou anatema împotriva iconoclaştilor. Ca o completare a hotărârii lor, ei au alcătuit un text special – o decizie sinodală – în care era amintită dreapta credinţă, aşa cum a fost ea formulată de Sfinţii Părinţi de la Sinoadele Ecumenice anterioare; erau lăudaţi apărătorii ei şi erau anatematisiţi luptătorii împotriva ei. Decizia a fost numită Sinodiconul Ortodoxiei.

Aflându-se în prima săptămână din Postul Mare, participanţii la sinod au stabilit ca prima duminică din Postul Mare să fie numită Duminica Ortodoxiei şi în această zi să se prăznuiască biruinţa dreptei credinţe asupra tuturor ereziilor. În această duminică, 11 martie 843, sfintele icoane şi cruci au fost aduse cu procesiuni solemne, cântări şi slavoslovii, lacrimi de bucurie şi multă evlavie înapoi în biserici pentru a le împodobi şi a-i călăuzi pe credincioşi pe calea mântuirii. Tot atunci a început să se citească, an de an, Sinodiconul Ortodoxiei.

În secolele X-XIV, odată cu apariţia de noi erezii şi eretici, textul Sinodiconului a fost completat cu noii apărători ai dreptei credinţe, hotărârile sinodale şi ereziile respective. Cea mai importantă adăugire a fost cea legată de controversa isihastă care a avut loc între Sfântul Ierarh Grigorie Palama şi ereticii Varlaam şi Achindin.

Biserica Ortodoxă a săvârşit această slujbă solemnă an de an în Duminica Ortodoxiei, arătându-se astfel urmaşa Sfinţilor Părinţi de la cele 7 Sinoade Ecumenice şi apărătoare a dreptei credinţe: ,,Aşa cum au văzut proorocii, cum au propovăduit apostolii, cum a primit Biserica, cum au dogmatisit învăţătorii, cum înţelege împreună cu ei lumea locuită, cum luminează harul, cum lămureşte adevărul, cum a fost erezia izgonită, cum ne întăreşte înţelepciunea şi proclamăm, cum a adeverit Hristos, tot aşa gândim şi noi, grăim, propovăduim, Îl slăvim pe Hristos ca pe adevăratul Dumnezeu, şi pe sfinţii Săi, în cuvinte, în scrieri, în gânduri, în jertfe, în biserici, în icoane, slujind şi preaînălţându-L pe Unul Dumnezeu şi Domn, şi cinstindu-i pe sfinţi din pricina Domnului lor ca pe cei ce sunt aproape de El şi Îi slujesc şi le dăm cinstirea cuvenită”.

Sinodiconul cuprinde dreapta credinţă rezumată concis în mai multe articole în care sunt lăudaţi cei care au formulat-o şi au propovăduit-o, şi cuprinde anateme îndreptate împotriva tuturor ereziilor, ereticilor care le-au susţinut de-a lungul veacurilor, şi ucenicilor lor.

Nu regăsim astăzi însă, în cărţile de cult, slujba Sinodiconului Ortodoxiei. Traducerile Triodului – cartea de cult după care se săvârşesc slujbele pe tot parcursul Postului Mare şi care ar trebui să cuprindă şi slujba Sinodiconului – din ultimii 150 ani, nu conţin această slujbă. Din nefericire, slujba nu se mai săvârşeşte, astăzi rămânând doar obiect de studiu la teologie, şi acesta destul de obscur.

 

* * *

 

În lumea ecumenistă din zilele noastre, care caută sub stindardul unei iubiri false unirea tuturor cu orice preţ, chiar cu preţul dreptei credinţe, nepreţuitul Sinodicon cu laudele şi anatemele lui pare un text plin de ură, arhaic, aparţinând altei lumi. Pentru a înţelege Sinodiconul, trebuie să căutăm să avem în cugetele şi inimile noastre dragostea care i-a insuflat pe Sfinţii Părinţi spre a-i călăuzi pe oameni până la sfârşitul veacurilor pe calea către mântuire. Pe acea cale curată, şi cale sfântă pe care cei risipiţi vor merge pre dânsa şi nu vor rătăci. Şi nu va fi acolo leu, nici hiară cumplită nu se va sui pre dânsa, nici se va afla acolo, după cum vestea cu multe veacuri înainte Proorocul Isaia (35, 8-9).

De asemenea, trebuie să înţelegem că orice erezie atacă însăşi temelia Bisericii şi temelia mântuirii oamenilor, dar nici o fiară cumplită nu se poate sui pe acea cale îngrădită cu anatemele Sfinţilor Părinţi. Aceste blesteme ale sfinţilor nu arată ură faţă de eretici, ci îngrădesc Biserica – numită de alt prooroc cetatea îngrădirii (Psalmi 59, 10) – şi pe fiii ei duhovniceşti de învăţăturile false, străine, care duc spre căi rătăcitoare şi locuri pustii, învăţături ale fiilor oamenilor întru care nu este mântuire (Psalmi 145, 2).

Sfinţii Părinţi care au alcătuit Sinodiconul mărturisesc: ,,Ca o odihnă după străbaterea pustiei, ajungând în Ierusalimul duhovnicesc, imitând pe Moisi sau mai degrabă din porunca lui Dumnezeu, am socotit că este un lucru drept şi datorat să gravăm din nou în inimile fraţilor, ca pe o lespede alcătuită din blocuri mari de piatră şi pregătită anume pentru primirea scrierii, binecuvântările datorate celor ce păzesc legea şi blestemele cărora li se supun pe ei înşişi cei care o încalcă”.

Să ne străduim şi noi să nu uităm îndemnurile şi poveţele dumnezeieşti: Puneţi cuvintele acestea în inima voastră şi în sufletul vostru, şi le legaţi să vă fie semn pre mâna voastră, şi să fie neclătite înaintea ochilor voştri. Şi să învăţaţi acestea pre fiii voştri, grăindu-le de ele, când şezi tu acasă şi când mergi pre cale şi când te culci şi când te scoli (A Doua Lege 11, 18-19). Şi să rostim alături de Sfinţii Părinţi: ,,Aceasta este credinţa apostolească ! Aceasta este credinţa strămoşească ! Aceasta este credinţa dreptslăvitoare ! Această credinţă lumea a întărit !”

 

* * *

 

Începând din acest an, P.S. Flavian Ilfoveanul a hotărât ca în Duminica Ortodoxiei, în toate bisericile din cuprinsul eparhiei sale, să se săvârşească slujba Sinodiconului Ortodoxiei.

Slujba poate fi citită aici.

Slujba care a avut loc în mânăstirea noastră poate fi ascultată aici.

 

Almanah 2014 08Almanah 2014 09

P.S. Flavian Ilfoveanul şi P.S. Evloghie Sibianul citind Sinodiconul, duminică, 16 februarie/1 martie 2015

 

Articol apărut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 88/Almanah 2014