Despre site
 
Bine aţi venit pe acest site, unde puteţi găsi revista Catacombele Ortodoxiei a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, tipărită de Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti cu binecuvântarea P.S. Flavian Ilfoveanul.
 
Primul număr al revistei a apărut în aprilie 1999. Ea s-a născut, în principal, din dorinţa de a vorbi credincioşilor români despre ecumenism şi roadele apostaziei de la Ortodoxie, tratând, de asemenea, subiecte de actualitate precum clonarea, eutanasia, renaşterea păgânismului în societatea contemporană etc.
 

 

--------------------

 

Teme principale in site
 

Eutanasie. Donare de organe

Stiri 78 2

 

Creştinism şi islamism

Cugetari 71 2

 

Homosexualitatea în lume

Dogma 45-1

 

--------------------

Cine e online?

Avem 40 vizitatori și nici un membru online

DOCUMENTE ALE BISERICII
 
Contextul acestei cărţi pastorale a Sfântului Sinod a fost foarte bine conturat de Nae Ionescu în articolele sale. Începând cu articolul său din 3 iulie 1928, intitulat Dificultăţi bisericeşti. Ce este cu data Sfintelor Paşti, şi până la mijlocul anului 1929 – an plin de tulburări cauzate de fixarea Sfintelor Paşti la data de 31 martie, în loc de 5 mai – Nae Ionescu va imortaliza una dintre cele mai negre pagini de istorie bisericească a românilor.

 

* * *

 

CARTE PASTORALĂ

Sfântul Sinod al Sfintei Biserici Ortodoxe Române

către

Iubitul cler şi popor dreptcredincios din cuprinsul

de Dumnezeu păzitului Regat al României

 

Har, pace şi milă de la Dumnezeu Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh

Datoria de a ne desluşi poporul asupra datei pascale din anul acesta, l-a îndemnat pe Sfântul Sinod al Bisericii şi al ţării, la o lămurire mai largă. Şi o face aci, pentru că în unele ţinuturi ale ţării, de prin Basarabia şi de prin nordul Moldovei, s-ar fi ivit – după cum ni s-a arătat – nedumeriri şi chiar nemulţumiri, destul de neprielnice pentru stările sufleteşti ale celor atinşi de ele.

Spre a le potoli însă pe toate aceste nedumeriri şi nemulţumiri, şi spre a li se limpezi şi întări convingerea în bine, tuturor acelora care doresc să-şi aibă sufletul liniştit, Sfântul Sinod al Bisericii şi al patriei lor, le arată aci toate adevărurile lămuritoare, şi istorice şi ştiinţifice şi bisericeşti, pe care să sprijine de-a dreptul şi foarte luminos, data de 31 martie, ca zi de serbare a Sfintelor Paşti din anul de faţă.

 

* * *

 

La întrebarea, de se cădea, la noi ca în anul acesta să se serbeze Sfintele Paşti la 31 martie, şi dacă această dată pascală ar fi sau nu o dată canonică, Sfântul Sinod răspunde că Da; şi că nu se putea să se facă, pentru serbarea Sfintelor noastre Paşti din anul acesta ceva mai bine, ca aşa. De ce ?

Pentru că numai aşa i-au poruncit să facă înaltei sale răspunderi, nu numai ştiinţa şi nu numai credinţa, care sunt sfinte pentru el, ca fiind rânduite amândouă de acelaşi Dumnezeu; dar i-a poruncit chiar şi însuşi interesul scumpului său popor, care îşi are pentru luna mai orânduielile lui de muncă şi de nădejde, între care intră mai ales şcoalele sale de tot felul, cu studiile şi cu pregătirile elevilor, pentru sfârşitul anului şcolar.

În ce priveşte apoi ştiinţa, de care vorbirăm, Sfântul Sinod a ţinut socoteală, de echinocţiul de primăvară şi de luna plină de după el, de a căror apariţie pe cer, data Sfintelor Paşti este legată de-a pururea, chiar după rânduiala de la Niceea. În ce priveşte, la rândul ei, credinţa, de care de asemenea vorbirăm, Sfântul Sinod a ţinut socoteală de rânduielile Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, privitoare la aceste rânduieli, pe modul de aşezare în calendarul bisericesc, al Pascaliei. A ţinut seama adică de aşezarea prin Pascalie a postului celui mare, care este în legătură cu Sfintele Paşti, a postului Sfinţilor Apostoli, care este învecinătat cu Pascalia, cum şi a sărbătorilor speciale Pascaliei, în felul de pildă al Floriilor şi al Duminicilor dintre Paşti şi Pogorârea Duhului Sfânt etc, ţinându-se prin această aşezare ca să nu se producă cumva, în corpul calendarului, nici încurcături, nici răsturnări, asupra celuilalt material, cronologic şi de cult, deja stabil, din calendarul îndreptat.

Ori, încurcăturile şi răsturnările, de care pomeneşti aci Sfântul Sinod, s-ar fi întâmplat, la sigur, în calendarul nostru de anul acesta, dacă Paştile s-ar fi aşezat la 5 mai. Ca să poată cunoaşte precis, care ar fi aceste încurcături, iată-le aci:

 

I. În primul rând, bunăoară, ar fi trebuit să se prelungească mâncarea de carne peste jumătatea lunii martie, luându-i din ea 17 zile pentru dulce, ceea ce nu s-a întâmplat până acum în Biserica Ortodoxă.

II. În al doilea rând, s-ar fi luat cei 40 de mucenici din postul cel mare al Sfintelor Paşti, care de-a pururea până aci s-au sărbătorit de cler şi de creştini, numai în acest post; iar cu serbarea Sfintelor Paşti la 5 mai, cei 40 de mucenici s-ar fi sărbătorit, în ultima săptămână a mâncării de carne, de dinaintea postului celui mare.

III. În al treilea rând, s-ar fi suit sărbătoarea Bunei Vestiri, chiar în a doua săptămână a postului mare, adică în locul unde ea nu a mai fost niciodată până acum în calendarul bisericesc.

IV. În al patrulea rând, s-ar fi călcat hotărârea şi practica întregii Biserici, după care Sfintele Paşti nu se pot trece, spre serbare, dincolo de 25 aprilie.

V. În al cincilea rând, s-ar fi văzut însăşi sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în sâmbăta din săptămâna de harţi, de dintre Rusalii şi Duminica tuturor sfinţilor, când se ştie, că în mod fix, ea nu se sărbătoreşte decât numai la 29 iunie.

VI. În al şaselea rând, s-ar fi înlăturat din calendar şi din practicarea bisericească obicinuită, însuşi postul Sfinţilor noştri Apostoli, care n-a fost mişcat niciodată de la locul lui, adică de dincolo de săptămâna de harţi şi de Duminica tuturor sfinţilor.

VII. În fine în al şaptelea rând, dacă s-ar fi ţinut cu orice preţ să se aibă şi în acest an postul Sfinţilor Apostoli, ar fi trebuit să avem, după unii, aducerea, sau mai bine zis, suirea postului Sfinţilor noştri Apostoli în săptămâna de harţi, dintre Rusalii şi Duminica tuturor sfinţilor, făcându-se aceasta împotriva bineînţeles a rânduielilor Ortodoxiei.

În faţa unui tablou, de atâtea răsturnări impioase, cine oare nu i-ar fi imputat Sfântului nostru Sinod vina şi răspunderea lui, de a fi îngăduit să se lovească marele şi sfântul aşezământ calendaristic al Ortodoxiei, pe care l-a întărit în chipul lui tradiţional, spiritul creator şi pios al celor şapte Sinoade Ecumenice, de acum 11 sute de ani ?

Stabilizarea deci a Sfintelor Paşti la 5 mai, i-ar fi căşunat Bisericii noastre strămoşeşti, în mod fatal, toate aceste şapte lovituri. Sfântul nostru Sinod, prin urmare, era îndatorat, de către însăşi practica seculară a Bisericii Ortodoxe, să lumineze poporul asupra abaterilor, la care l-ar fi dus Paştile cu data la 5 mai, dar fiind mai ales, că calendarul bisericesc, pe care Biserica noastră îl are de la 1924 încoace, este tot cel iulian vechi, dar îndreptat în aşa fel, că a aşezat Sfintele Paşti la 5 mai, însemnează a da rânduielilor lui tradiţionale, toate cele şapte lovituri de mai sus.

Cum însă chestiunea este mare şi grea, se cade să-i înşirăm aci desfăşurările, de care ea tot mai are nevoie. Iată bunăoară, cum s-au desfăşurat chestiunile calendarului bisericesc la Niceea. Şi iată şi cum s-au desfăşurat ele, de data aceasta, de către însuşi Sfântul nostru Sinod, care a păşit pe urmele de la Niceea.

 

1. Sfântul Sinod Ecumenic, ţinut la Niceea în anul 325, a introdus pentru prima dată, în întreaga Biserică creştină – ca măsură de timp – calendarul păgân al împăratului Iuliu Cesar. Atunci Sfinţii Părinţi – pe temeiul calculelor făcute de bărbaţi învăţaţi – au observat, că anul din calendarul iulian era în vremea aceea mai lung, decât anul ceresc, cu 3 zile. Astfel au hotărât, să sară, în calendarul iulian, adoptat de Biserica creştină peste cele 3 zile de prisos, care produceau încurcătură, lepădându-le din calendar; căci anul dintr-un calendar bun, nu se cade să fie mai lung, ca anul ceresc, întrucât anul cel adevărat este anul ceresc, cel deschis şi încheiat de soare. Dar acest Sfânt Sinod n-a luat nici o hotărâre, pentru ca această încurcătură şi deosebire de lungime, între anul din calendar şi anul ceresc, să nu se mai ivească şi în viitor. Nouă însă, ne-a lăsat, ca pildă de urmat, în viitor, aceeaşi normă, pentru cazuri asemănătoare.

Astfel am ajuns în zilele noastre, că anul din calendarul bisericesc al creştinilor s-a lungit cu 13 zile de prisos, faţă de anul ceresc; cu alte cuvinte, când pe cer semnele lui arătau că anul s-a încheiat, în calendarul nostru, anul mai dura încă 13 zile. Această deosebire de lungime, tot creştea mereu. De aceea Biserica noastră Ortodoxă de azi trebui să repete şi să îndeplinească şi ea procedura Sinodului I Ecumenic de la Niceea.

Ca să se pună însă capăt acestei creşteri continui de zile, care mereu producea încurcături între oameni şi ţări, Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, în înţelegere şi cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, şi cu ajutorul şi al unei conferinţe pan-ortodoxe, au hotărât, la 1923, îndreptarea anului din calendar, întocmai în felul în care o făcuse şi Sfântul Sinod de la Niceea, în 325, lepădând şi sinodul de acum pe cele 13 zile de prisos, aşa cum le-a lepădat şi Sinodul de la Niceea în vremea sa, sărind peste cele 3 zile, cu care găsise anul din calendarul bisericesc, mai lung faţă de cel ceresc. În 1924 deci Sinodul român – pe baza înţelegerii comune de la Constantinopol – a îndreptat, atât pentru trecut, cât şi pentru viitor, greşala şi deosebirea dintre anul calendarului şi anul ceresc, reducând – pe temeiul calculelor făcute de învăţaţi specialişti – deosebirea dintre aceste două calendare, la un minimum, numai de 2 secunde şi 02 terţe la an, pe când anul din calendarul folosit de Biserica Romano-Catolică şi de apuseni – îndreptat la anul 1582 – este şi azi mai lung, ca anul ceresc, cu 26 secunde şi 02 terţe la an.

2. Acest calendar al nostru, acum îndreptat şi curat ortodox, este azi cel mai aproape de adevăr; deci şi cel mai bun. El este şi rămâne definitiv, dimpreună cu totalul sărbătorilor fixe, adică cu data stabilită pentru fiecare din sărbătorile, care cad întotdeauna la aceeaşi zi, din lună şi din an.

3. De asemenea, în cadrele acestui calendar îndreptat, Sfintele Paşti şi praznicele în legătură cu ele, ca: Floriile, Ispasul, Rusaliile şi celelalte orânduieli tipicale, vor continua să se mişte necontenit ca o suveică şi în viitor ele fiind mobile şi formând toate împreună Pascalia, pe ale cărei date lunare le orânduieşte pe fiecare, la locul său calendăresc, sărbătoarea Paştilor făcându-se aceasta, pe baza unor calcule destul de complicate. În consecinţă dar, se vede, că Biserica trebuia să aşeze acum data Sfintelor Paşti şi a sărbătorilor mobile din cadrul Pascaliei, în trupul calendarului îndreptat, ţinând seamă cu orice preţ de regulile de la Niceea.

Este drept de altfel, că în această privinţă, Biserica Ortodoxă universală de azi, încă nu a adus o hotărâre definitivă. Sunt însă câţiva ani de când între Bisericile Ortodoxe autocefale se poartă tratative pe cale de corespondenţă, pentru a-i afla Pascaliei locul său, mai ales că şi până acum s-au mai întâmplat în privinţa paştelui evreiesc bunăoară unele nepotriviri, în felul că în cursul veacurilor – de la sinodul niceean (325) – Paştile ortodoxe au căzut de mai multe ori deodată cu pascha ovreilor; deci în contra regulii de la Niceea, oricât de strict s-a aplicat acea regulă. În anii de la 360-500 de pildă, Sfintele Paşti au căzut de vreo 13 ori, în aceeaşi duminică cu paştile ovreieşti.

4. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – ca şi celelalte Biserici – a studiat mereu chestiunea. Şi la 12-13 iunie 1928, Biserica noastră a stabilit, care ar fi – pe baza principiilor hotărâte la Niceea – data Sfintelor Paşti în anul 1929 ? El a constatat, că data pascală a acestui an, cea mai corectă şi cea mai conformă cu hotărârile de la Niceea, este 31 martie 1929. Şi stabilind data aceasta, Biserica noastră şi-a însuşit-o pentru anul de faţă, pentru că Biserica Ortodoxă Română, azi cea mai puternică şi mai bine organizată, şi chiar şi cea mai liberă dintre Bisericile Ortodoxe, s-au văzut prin această stare prosperă datoare să ia iniţiative, în ce priveşte viaţa ecumenică a ortodoxismului întreg.

5. Studiul şi proiectul acesta al Sfântului nostru Sinod s-a comunicat I.P.S. nostru patriarh Miron. I.P.S. patriarh al nostru l-a adus apoi pe cale de corespondenţă la cunoştinţa patriarhului ecumenic de la Constantinopol, carele duce tratative în privinţa aceasta cu celelalte Biserici Ortodoxe. Ca răspuns, în privinţa aceasta, Patriarhia Ecumenică a constatat, în scrisoarea sa către patriarhul român nr. 2963/1928, că calculul Sinodului român de a se prăznui Sfintele Paşti la 31 martie în anul care vine, este după calendarul îndreptat o dată, ,,care corespunde exact cu vremea hotărâtă de Sinodul I Ecumenic din Niceea, pentru prăznuirea Sfintelor Paşti”.

În consecinţă, faţă de această ,,exactitate”, Biserica Română şi-a însuşit în mod hotărât această dată, adică data de 31 martie, pentru serbarea Sfintelor Paşti, în acest an.

6. Şi a făcut aşa, pentru că data de la 31 martie este singura dată corectă pentru serbarea în acest an a Sfintelor Paşti, atât sub raportul adevărului ştiinţific, precum văzurăm mai sus, cât şi al normelor bisericeşti stabilite la Niceea. Este Duminica I-a după prima lună plină a echinocţiului de primăvară. Nu ,,coincide” cu pascha ovreilor. Nu cade după 25 aprilie. Nu atinge şi nu leapădă, din calendarul bisericesc, postul Sfinţilor Apostoli.

De altfel, nu calendarul ovreiesc trebuie să ne indice nouă creştinilor, data morţii Mântuitorului nostru; ci noi creştinii avem şi în privinţa aceasta rânduiala noastră şi tipicul nostru. Moartea Mântuitorului noi o şi sărbătorim regulat în vinerea de dinaintea Sfintelor Paşti.

7. Biserica Română prin urmare, se simte cea dintâi datoare a lua iniţiativa, în privinţa aşezării Pascaliei, în cadrele calendarului îndreptat, fiind el îndreptat pe temelie de adevăr, şi ştiinţific şi bisericesc; iar nu pe superstiţii, alimentate şi agitate de duşmanii ţării şi ai neamului, şi de cei ce, în mod conştient sau inconştient, au intrat în slujba acestor duşmani şi străini.

8. De altfel însuşi patriarhul ecumenic de la Constantinopol constată, după cum văzurăm mai sus, că data de 31 martie, pentru 1929, este cu totul exactă. Greutatea înţelegerii însă cu celelalte Biserici autocefale, pe cale de corespondenţă, a împiedicat terminarea chestiunii, ceea ce nu micşorează fondul adevărului, nefiind vorba decât de o nepotrivire absolut trecătoare, faţă cu celelalte Biserici, iar nu de o deosebire principiară.

9. Este greşit deci a vorbi de o ,,Pascalie nouă”; întrucât, după cum se lămureşte aci, Biserica Română, prin fixarea acestei date, nu schimbă vechea Pascalie, ci o aşează tot pe cea veche în cadrele calendarului îndreptat, după toate normele canonice vechi şi tradiţionale. Această aşezare prezintă greutăţi de altfel, numai în anumiţi ani excepţionali, cum este şi 1929. Încolo, nu se ivesc asemenea greutăţi.

10. Aşa fiind lucrurile, poporul român în marea sa majoritate, aşteaptă desigur liniştit prăznuirea Sfintelor Paşti, la data de 31 martie. Întărâtările în contra acestei date s-au pornit mai ales din unele părţi ale Basarabiei; atingând şi unele părţi apropiate de Moldova; unde agenţi străini au găsit oameni creduli pentru scopurile lor de propagandă antiromânească, mai ales că unii politiciani inconştieniţi au pregătit de vreo zece ani masele poporului în a crede, că mizeriile de după război sunt provocate din vechiul regat; şi că de la Bucureşti, centrul românismului, nu poate veni nimic bun. O astfel de propagandă urâtă, desigur că trebuia să-şi aducă roadele ei.

11. Trebuie să se ţină seamă însă, că a schimba această dată ar însemna a călca adevărul şi a părtini şi spori ignoranţa şi superstiţiile; a turbura apoi conştiinţa religioasă şi liniştea poporului din Ardeal, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova şi Bucovina şi a produce neîncredere în sufletele lor disciplinate şi alipite de biserică şi de ierarhii lor; cum şi a mâna apă la moara agitatorilor străini, încurajându-i în întreprinderile lor subversive; şi în fine a îndreptăţi pornirile ignoranţilor şi ale acelor ce înşeală credulitatea oamenilor nelămuriţi. De altă parte nu trebuiesc tolerate nici tendinţele acelor clerici basarabeni, secondaţi şi de unii mireni, care an de an sunt în căutarea unei teme, cu care să încerce a se pune în conflict cu autorităţile superioare, prezentând în ochii celor neorientaţi primejdii închipuite, amestecând în chestiunile obşteşti interese particulare ori vanităţi personale. Asemenea porniri nu sunt de încurajat din partea nici unui bun român; căci ne îngreunăm întărirea neamului în jurul intereselor vitale ale ţării; şi noi fireşte că nu putem rezolvi interesele superioare ale ţării, după capriciile străinilor vrăjmaşi nouă.

Biserica noastră se conduce până la mucenicie de lumina adevărului şi de steaua intereselor superioare ale majorităţii poporului român; iar nu de ignoranţa superstiţioasă a celor creduli şi proprii, influenţelor venite de la agitatorii străini, sau de la alt soi de interesaţi.

12. Data de 5 mai cade, după cum văzurăm, după 25 aprilie; ceea ce face să se treacă hotarul canonic al timpului, în care Biserica Ortodoxă de a toată lumea a hotărât să poată cădea Paştele. Cade şi după a doua lună plină, ceea ce nu este nici locul şi nici nevoie să se întâmple, pentru acest an. Mai înlătură şi postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cum s-a arătat mai sus; şi conturbează şi alte orânduieli obicinuite în Biserică, în felul celor 7 răsturnări deja numărate până aici.

Această dată de 5 mai este urmată în anul acesta de celelalte Biserici Ortodoxe, faţă de care noi ne simţim îndatoraţi să le dăm explicările necesare, rămânând hotărâtă la păstrarea neclătită a unităţii ecumenice, cu ele în toate chestiunile bisericeşti; şi deci şi în chestiunea privitoare pe serbarea unitară a Sfintelor Paşti, în care scop ne propunem a ţinea an de an conferinţe generale, pentru o înţelegere comună, până la normalizarea definitivă a chestiunii.

 

Ca o urmare firească a acestor lămuriri, destul de numeroase şi de temeinice, s-au luat de către Sfântul Sinod, următoarele hotărâri:

 

I. Menţinerea datei Sfintelor Paşti pe 31 martie 1929 – cum s-a precizat în toate calendarele tipărite şi împărţite în ţară.

II. Sfântul Sinod dă această Carte Pastorală lămuritoare către popor, îndemnând pe toţi fiii ţării şi ai Bisericii, să sfătuiască şi pe cei amăgiţi, a nu se lăsa căzuţi în mrejile agitatorilor periculoşi, pentru ţară şi aşezămintele ei.

III. Înaltul Guvern este rugat să dispună, ca toate autorităţile civile şi militare să vegheze asupra ordinii legale pe chestiunea aceasta.

Ţinând seamă de puterea şi de luminile adevărului desfăşurate aci din îndestul cum şi de puterile stăpânitoare ale pietăţii străbune, Sfântul Sinod crede, că sufletul poporului nostru, atât de demn, atât de disciplinat şi atât de înţelept, nu va putea să rămână până în sfârşit neatins şi nestăpânit de ele; şi că el nu a aşteptat decât aceste lămuriri, studiate şi sincere, din partea Sfântului Sinod al Bisericii sale strămoşeşti, spre a şi le însuşi şi depozita în sufletul său cu toată graba şi hotărârea.

Să le primească deci, cu toată încrederea, ca din partea unor cârmuitori conştienţi, în tot momentul, de greaua lor răspundere; şi care se găsesc cu rolul lor de conducători sufleteşti, adică de organe de adevăr şi de pietate, nu numai sub chipul lor omenesc de a înţelege lucrurile, dar mai ales sub porunca şi sub sprijinul luminător şi părintesc al Dumnezeului nostru Celui Viu, şi creator de adevăr, şi iubitor de oameni.

Acestea le dăm, de astă dată, în paza conştiinţelor şi a inimilor tuturor creştinilor noştri ortodocşi, al căror suflet se cuvine să se simtă, cât mai împăcat şi cât mai mişcat şi mai plin de viaţă, înaintea Domnului, spre deplina proslăvire a Sfintei Învieri a Fiului Său şi a Dumnezeului nostru Iisus Hristos, Sfântul Sinod dorindu-le tuturor ortodocşilor noştri, şi din tot sufletul său părintesc, ca Darul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu toţi.

 

† Miron
Arhiepiscop al Bucureştilor şi Mitropolit al Ungro-Vlahiei
Patriarh al României
 
† PIMEN
Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Sucevei
 
† NICOLAE
Arhiepiscop de Alba-Iulia şi Sibiu. Mitropolit al Ardealului, Banatului, Crişanei şi Maramureşului
 
† NECTARIE
Arhiepiscop al Cernăuţilor, Mitropolit al Bucovinei
 
† GURIE
Arhiepiscop al Chişinăului şi Mitropolit al Basarabiei
 
† Vartolomeu
Episcop al Râmnicului Noului Severin
 
† Lucian
Episcop de Roman
 
† Iacov
Episcop de Huşi
 
† Ghenadie
Episcop de Buzău
 
† Nichita
Episcop de Argeş
 
† Cosma
Episcop al Dunării de Jos
 
† Iosif
Episcop de Caransebeş
 
† Roman
Episcop de Oradea
 
† Nicolae
Episcopul Vadului, Feleacului şi Clujului
 
† Visarion
Episcop de Hotin
 
† Justinian
Episcop al Cetăţii Albe, Ismail
 
† Grigore
Episcop al Aradului, Ienopoliei şi Halmagiului
 
† Gherontie
Episcop de Constanţa
 
† Ioan
Episcopul Armatei
 
† Evghenie Piteşteanul
† Grigore Botoşăneanul
† Platon Ploieşteanul
† Filaret Musta
† Ipolit Rădăuţeanul
† Tit Târgovişteanul
† Ilarion Băcăoanul
† Andrei Crişanul
† Dionisie Tighineanul
† Vasile de Răşinari