Despre site
 
Bine aţi venit pe acest site, unde puteţi găsi revista Catacombele Ortodoxiei a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, tipărită de Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti cu binecuvântarea P.S. Flavian Ilfoveanul.
 
Primul număr al revistei a apărut în aprilie 1999. Ea s-a născut, în principal, din dorinţa de a vorbi credincioşilor români despre ecumenism şi roadele apostaziei de la Ortodoxie, tratând, de asemenea, subiecte de actualitate precum clonarea, eutanasia, renaşterea păgânismului în societatea contemporană etc.
 

 

--------------------

 

Teme principale in site
 

Eutanasie. Donare de organe

Stiri 78 2

 

Creştinism şi islamism

Cugetari 71 2

 

Homosexualitatea în lume

Dogma 45-1

 

--------------------

Cine e online?

Avem 85 vizitatori și nici un membru online

DOCUMENTE ALE BISERICII

Epistola Enciclică a mitropolitului Vitalie,

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora

din 9/22 iunie 2001

 

Preacinstiţi arhipăstori,

Iubiţi părinţi, fraţi şi surori,

Mă adresez vouă încă o dată ca întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, cu ţelul de a păstra pacea şi unitatea între noi. Cred că este datoria mea să-mi exprim opinia despre situaţia care a apărut după întrunirea Sinodului Episcopilor care a avut loc în octombrie 2000.

În timp ce recunosc Sinodul Episcopilor drept organismul suprem de conducere a Bisericii noastre, faţă de care, ca întâistătător, sunt de asemenea subordonat, doresc să vă amintesc că nici o autoritate a Bisericii nu poate ridica pretenţii de infailibilitate în chestiuni de adevăr. Istoria este plină de exemple de Biserici locale întregi contaminate cu erezii şi alte boli duhovniceşti pentru perioade foarte lungi de timp şi acest lucru fiind reflectat în hotărâri sinodale. În asemenea cazuri, sinoade ulterioare au trebuit să anuleze hotărârile incorecte ale sinoadelor anterioare.

Cu mare tristeţe, noi vedem acum tulburarea şi ispita apărute în rândul clerului şi mirenilor noştri care au fost pricinuite de Epistola şi hotărârile Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora.

De asemenea, cu multă părere de rău, trebuie să recunoaştem că unii dintre fraţii noştri episcopi şi-au asumat acum să dea o nouă linie de conduită Bisericii noastre şi că această nouă linie este în dezacord cu cea care ne-a fost lăsată moştenire de înaintaşii noştri.

Cu toate că nu pot, prin propria autoritate, să îndrept ceea ce s-a făcut, nici nu pot să tac în continuare când văd cum consecinţele greşelilor noastre tulbură viaţa duhovnicească a turmei noastre şi pricinuiesc nelinişte. Socotesc imperios necesar să se întrunească un nou Sinod cât mai curând posibil care va trebui să evalueze critic principalele decizii şi documente care au fost adoptate şi care va avea dreptul legal de a anula unele din hotărârile noastre.

După multă reflecţie, noi am conchis că unele decizii ale Sinodului nostru au fost greşite – mai ales cele care au reflectat o încercare de a ne apropia de comunitatea ecumenistă mondială în general şi de a ne angaja în legături nefondate cu Patriarhia Moscovei în particular. Acest lucru a fost reflectat în următoarele documente şi declaraţii ale Sinodului:

 

1. Aşa-numita ,,doctrină socială” a Patriarhiei Moscovei este un concept pur romano-catolic care este străin de Biserica Ortodoxă şi care, indiferent de intenţiile sale posibil bine intenţionate, nu are nimic de folos pentru creştinul ortodox. Această doctrină nu reflectă nici o pocăinţă pentru greşelile din trecut şi nu poate şterge cu nici un chip trădătoarea Declaraţie din 1927.

2. ,,Proslăvirea” Sfinţilor Noi Mucenici de către Patriarhia Moscovei, care a fost săvârşită ca răspuns la presiunea poporului credincios, a fost însoţită de numeroase tăgăduiri umilitoare, care neagă complet semnificaţia eshatologică a uciderii ţarului, şi nu poate fi o pricină de bucurie sau mângâiere pentru noi. Noi ştim cu toţii că Sfinţii Mucenici din familia regală au suferit tocmai din cauza slujirii lor regale. Asasinarea lor a făcut parte dintr-un plan mai mare îndreptat în mod intenţionat către distrugerea statului ortodox întemeiat dumnezeieşte. Cu compromisurile şi minciunile sale despre mucenicii regali şi cu refuzul său de a recunoaşte faptele duhovniceşti ale slujitorilor ţarului, Patriarhia Moscovei îndepărtează în mod deliberat turma sa de la o înţelegere duhovnicească corectă a crimei care a fost comisă. Patriarhia Moscovei, care a participat la prigonirea mărturisitorilor, acum, fără nici o pocăinţă, îi proslăveşte ! Este imposibil a califica acest lucru în alt fel decât ca ,,cinism duhovnicesc”, care este cu totul inacceptabil în Biserică.Noi trebuie de asemenea să observăm că aceeaşi pecete a înşelătoriei este pusă pe ,,canonizarea” Noilor Mucenici, în care Patriarhia a omis în mod ruşinos mucenicia Mitropolitului Iosif de Petrograd.

3. Noi nu împărtăşim convingerea unora din fraţii noştri privind ,,renaşterea duhovnicească” care are loc chipurile în Rusia. Potrivit informaţiilor pe care le primim, ceea ce se petrece în Rusia nu este o ,,renaştere duhovnicească”, ci doar o ,,aurire a cupolelor” bisericilor în care, potrivit Sfântului Ambrozie de Optina, nu va fi permis a participa la slujbe. În acest context, noi susţinem, ne rugăm pentru şi ne străduim să întărim duhovniceşte acele mici comunităţi ale noastre care, indiferent de legile corupte ale perioadei post-sovietice şi de numeroasele dificultăţi pe care trebuie să le înfrunte, rămân statornice în Biserica noastră.

4. Noi trebuie să recunoaştem fără echivoc că înfiinţarea unei Comisii ,,pentru unitate” cu Patriarhia Moscovei a fost o eroare din partea Sinodului Episcopilor. Nu poate exista nici o comisie de acest gen, deoarece nu există un obiectiv al activităţii sale.

5. Patriarhia Sârbă ne-a primit ca exilaţi fără adăpost în 1920 în timp ce a păstrat statutul nostru canonic ca Biserică Rusă potrivit canonului apostolic 39. Pentru aceasta, noi vom rămâne întotdeauna profund recunoscători şi îndatoraţi faţă de ea. Dar după cel de-al doilea război mondial, Biserica care a continuat să existe sub conducerea comunistă a lui Tito nu mai putea fi considerată aceeaşi Biserică cu cea a patriarhului Varnava care a oferit adăpost exilaţilor ruşi în trecut. Supunerea ei în faţa conducătorilor lumeşti şi participarea ei la mişcarea ecumenistă interreligioasă nu ne permite să cerem o unire euharistică cu Patriarhia Sârbă condusă de patriarhul Pavle.

 

Ne întristează să recunoaştem că în timpurile noastre, când procesele de apostazie au atins noi culmi nimicitoare, Epistola Sinodului nu i-a îndemnat pe credincioşi să-şi sporească vigilenţa faţă de această apostazie. Suntem, de asemenea, mâhniţi să admitem că noile numiri recente pentru scaunele Eparhiei Europeii Occidentale şi din Rusia au condus la atât de multă suferinţă şi tulburări.

Păstorii noştri şi turma noastră evlavioasă au stat mereu alături de episcopii lor. Aceasta a fost tăria Bisericii Ortodoxe Ruse. Păstorii nu sunt chemaţi doar să pună în practică hotărârile autorităţilor bisericeşti mai înalte fără responsabilitate personală, ci ei sunt în primele rânduri ale slujitorilor lui Hristos şi fiilor Lui. Ei nu sunt birocraţi care pot fi comandaţi numai prin ordine şi care pot fi ţinuţi în stare de supunere cu ameninţări. Ei sunt slujitorii Domnului nostru, precum noi toţi suntem. Ei sunt forţa noastră de viaţă şi noi trebuie să-i apărăm ca lumina ochilor şi niciodată să nu-i lăsăm să cadă în deznădejde şi să se abată în schisme, ca nu cumva să împărtăşim cu ei teribila responsabilitate pentru un asemenea lucru.

Eu, ca cel de-al patrulea întâistătător al Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora, merg cu fermitate pe urmele preafericiţilor mitropoliţi Antonie şi Anastasie şi ale preabinecuvântatului meu înaintaş, mitropolitul Filaret, ale cărui moaşte au fost găsite nestricate în 1998, care este un semn de sus pentru adevărul căii pe care a urmat-o toată viaţa lui. Prin urmare, fac un apel către voi toţi să aveţi răbdare şi să evitaţi orice concluzii sau acţiuni pripite. Trăim vremuri dificile. Şi vrăjmaşul mântuirii noastre este gata întotdeauna să ne prindă în plasele sale. De aceea fac apel încă o dată la voi: Nu te teme turmă mică (Luca 12, 32). Domnul este cu noi ! Şi dacă Domnul este cu noi, cine va fi împotriva noastră ? Nu uitaţi că cel mai grozav lucru pentru noi este să ne abatem de la Adevăr – adică, de la Hristos Însuşi.

 

9/22 iunie 2001
Sfântul Chiril, episcopul Antiohiei
 
† Mitropolitul Vitalie
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora
 
(Cer tuturor preoţilor să citească această Epistolă din amvon. Ar fi de asemenea bine a se face copii pentru a fi împărţite printre enoriaşi)