Despre site
 
Bine aţi venit pe acest site, unde puteţi găsi revista Catacombele Ortodoxiei a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, tipărită de Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti cu binecuvântarea P.S. Flavian Ilfoveanul.
 
Primul număr al revistei a apărut în aprilie 1999. Ea s-a născut, în principal, din dorinţa de a vorbi credincioşilor români despre ecumenism şi roadele apostaziei de la Ortodoxie, tratând, de asemenea, subiecte de actualitate precum clonarea, eutanasia, renaşterea păgânismului în societatea contemporană etc.
 

 

--------------------

 

Teme principale in site
 

Eutanasie. Donare de organe

Stiri 78 2

 

Creştinism şi islamism

Cugetari 71 2

 

Homosexualitatea în lume

Dogma 45-1

 

--------------------

Cine e online?

Avem 65 vizitatori și nici un membru online

DOCUMENTE ALE BISERICII

Raport către Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din Diaspora

de protoiereu Lev Lebedev

- Mai 1998 -

 

1. Perioada pe care o traversăm

Lumea şi omenirea, scufundându-se tot mai adânc şi mai rapid în starea Sodomei şi Gomorei, înaintează implacabil către terminarea noului Turn al lui Babel al ,,noii ordini mondiale” – cu alte cuvinte, către antihrist. După el, va urma Cea de-a Doua Venire Slăvită a lui Hristos. Aceasta este esenţa momentului din timp pe care-l traversăm.

 

2. Poziţia Ortodoxiei

Pe lângă atmosfera acestor evenimente şi în contextul lor, este în mod special întristător a vedea majoritatea Bisericilor locale odinioară Ortodoxe fiind atrase în mod activ în acest proces de construcţie care are loc în întreaga lume prin mişcarea ecumenistă şi interreligioasă, şi trăgându-şi turmele lor în ziguratul acestui nou Babilon. Singura insulă semnificativă a adevărului lui Dumnezeu rămasă încă în lume este Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Rusiei (ROCOR). Unele grupuri de stil vechi din Grecia, România şi Bulgaria, ca şi zeloţi individuali ai Ortodoxiei în alte ţări au devenit insule mai mici care stau neclintite în adevăr.

 

3. Poziţia ,,Patriarhiei” Moscovei

Patriarhia Moscovei, care a fost nelegitimă (necanonică) chiar în originea sa, este prin natura sa o organizaţie ecleziastică care, începând din 1927 şi sub masca slujirii lui Hristos, a slujit activ lui antihrist. Prin urmare, este departe de a fi surprinzător, de fapt este pe deplin logic, că acum Patriarhia Moscovei ia parte în mod activ la construirea Babilonului noii ordini mondiale; acest lucru a fost afirmat precis şi cu acurateţe în ,,Apelul” datat 30 octombrie/12 noiembrie 1997 de la Conferinţa episcopilor ROCOR din Rusia ţinută la Yalta.

Izbucnirile ocazionale de sentimente anti-ecumeniste din sânul Patriarhiei Moscovei, ca şi protestele membrilor individuali ai clerului său împotriva nenumăratelor altor acte de depărtare de adevăr, nu sunt nimic mai mult decât convulsiile plăpânde ale unui organism muribund sau deja mort.

Toate acestea se datorează faptului că populaţia actuală vorbitoare de limba rusă din Federaţia Rusă, inclusiv acea parte din ea care mărturiseşte credinţa ortodoxă, este într-o stare în care ,,crede o minciună” pe deplin. Acesta trebuie să fie caracteristic pentru oamenii din vremurile lui antihrist şi este descris de Sfântul Pavel ca pedeapsă a lui Dumnezeu pentru că dragostea adevărului nu au primit ei (II Tesalonicheni 2, 10-11).

 

4. Poziţia populaţiei vorbitoare de limba rusă din Rusia

Întregul popor rus ortodox (inclusiv circa 80 milioane de oameni doar în partea centrală a Rusiei), împreună cu Sfânta Rusie însăşi, a fost în mare măsură nimicit fizic în perioada 1917-1945 – în doar 28 de ani ! Domnul a dăruit poporului rus, prin răstignirea pe Golgota istoriei, să ajungă la o înviere biruitoare în Ierusalimul de sus al Împărăţiei cerurilor, îndepărtând astfel acest popor din procesul istoric contemporan. În acelaşi timp, începând din 1917, în URSS a fost cultivat artificial un nou ,,popor sovietic” – o ,,nouă comunitate istorică”, precum s-a exprimat în 1977 partidul şi guvernul URSS.

Dar când a fost pus la încercare acest ,,nou popor sovietic”, s-a dovedit a nu fi nici măcar un popor, de vreme ce nu are nici un simţ al propriei unităţi, ci este un conglomerat de populaţie vorbitoare de limba rusă, şi s-a sfărâmat cu totul în bucăţi începând din 1991. Aşadar, cu excepţia unei mici rămăşiţe de ruşi care trăiesc în străinătate, în prezent, poporul rus nu mai există pe acest pământ.

 

5. Starea credincioşilor vorbitori de limba rusă

Credincioşii vorbitori de limba rusă din Rusia sunt caracterizaţi de o preponderenţă a intereselor pământeşti asupra celor duhovniceşti, de o psihologie vicleană, necinstită, de faptul că ei ,,cred o minciună” şi sunt fricoşi şi necredincioşi şi păcătoşi (Apocalipsa 21, 8). Magia şi vrăjitoria s-au răspândit extraordinar. Nimeni nu-L caută pe Hristos şi dreptatea Sa: fiecare caută doar ,,al său”. Ceea ce dovedeşte cu adevărat aceasta este că începând din 1990-1991, în condiţii de libertate reală a conştiinţei în Rusia, vorbitorii de limba rusă nu au revenit în masă, ca un popor întreg, la Biserică şi la Hristos.

A avut loc o anumită renaştere nesemnificativă a credinţei şi o pătrundere a unui număr mic de tineri în Biserică, dar acum până şi acest lucru este în declin. Dacă ne luăm după statistici, în prezent, în Federaţia Rusă nu sunt mai mult de 15-20 milioane de credincioşi ortodocşi, şi numai jumătate din ei merg regulat la biserică. Potrivit datelor Patriarhiei Moscovei, în timp ce în 1993 donaţiile voluntare de la indivizi au reprezentat 43% din toate veniturile ,,patriarhiei”, în 1997 ele au reprezentat numai 6% ! ,,Patriarhia” îşi obţine restul din împrumutul de bani cămătăresc, comerţul cu petrol, vodcă şi tutun şi din alte forme de ,,afaceri”, ca şi din surse străine puţin înţelese.

S-a spus uneori că în Rusia există nu puţini oameni buni, rafinaţi. Dar acelaşi lucru s-ar putea spune despre catolicii şi protestanţii din orice ţară apuseană. S-a spus de asemenea că în Rusia chiar acum cineva poate întâlni, chiar în sânul Patriarhiei Moscovei, oameni evlavioşi care se nevoiesc cu râvnă cu rugăciune şi post. Dar este important a înţelege că aceştia nu sunt primele raze ale răsăritului, ci ultimele raze ale apusului.Pe un morman de gunoi ai putea găsi obiecte valoroase vechi, icoane şi chiar lucruri făcute din aur, dar totuşi nu este un palat şi nu este o biserică, ci doar un morman de gunoi. În urmă cu 100 ani, în 1899, arhiereul Antonie (Hrapoviţki) scria despre partea ,,neîmbisericită” a societăţii ruse din vremea sa: ,,Nu mai este un popor, ci un cadavru putregăios, care ia putrezirea sa ca un semn de viaţă, în timp ce pe el, sau în el, trăiesc numai cârtiţe, viermi şi insecte respingătoare ... fiindcă într-un trup viu ele nu ar găsi nici o satisfacţie pentru lăcomia lor şi nu ar fi nimic acolo pentru ele din ce să trăiască”[1]. La sfârşitul secolului trecut şi începutul secolului XX, această parte putrezită a populaţiei ruse reprezenta circa 5-6% din total. Acum, la sfârşitul secolului XX, în Rusia constituie 94-95%. Întreaga Federaţie Rusă luată ca un întreg este un ,,cadavru putregăios”.

 

6. Poziţia ROCOR faţă de Patriarhia Moscovei

Nu este cu putinţă să nu admitem că starea apostată, eretică şi nelegiuită a majorităţii copleşitoare a ierarhiei Patriarhiei Moscovei corespunde pe de-a întregul cu această stare a societăţii ca întreg; este una din ,,cârtiţele” sau ,,viermii” care devorează cu lăcomie orice poate găsi încă de devorat în cadavrul putregăios. În aceste circumstanţe, ce poate avea în comun ROCOR cu ,,Patriarhia” Moscovei ? Nimic ! De aici rezultă că orice fel de ,,dialog” sau ,,conferinţă” cu Patriarhia Moscovei cu scopul de a clarifica ,,ce ne dezbină şi ce ne uneşte” este fie un eşec abisal de a înţelege esenţa lucrurilor, fie o trădare a adevărului lui Dumnezeu şi a Bisericii. Ce ne dezbină este pur şi simplu totul ! Şi ce ne uneşte este nimic, cu excepţia poate a formelor exterioare ale clădirilor bisericeşti, veşmintelor clericale şi rânduielii slujbelor (dar nici măcar aici în toate privinţele).

Prin urmare, este necesar a înţelege limpede şi a confirma oficial că acum ROCOR nu este o parte a Bisericii Rusiei, ci singura Biserică Rusă canonică în toată plinătatea ei !

De asemenea, trebuie să înţelegem că ,,Patriarhia” Moscovei realizează acest lucru. Acesta este motivul pentru care caută să fie recunoscută exact aşa cum este (fără a se lepăda de apostazia şi erezile ei) de către ROCOR. O asemenea ,,recunoaştere” a Patriarhiei Moscovei de către ROCOR ar oferi Patriarhiei Moscovei aparenţa legitimităţii în ochii întregii lumi. Dar acest lucru nu poate fi îngăduit să se întâmple.

ROCOR trebuie să renunţe la visurile şi iluziile sale privind ,,renaşterea Rusiei”. Dacă nu are loc o intervenţie extraordinară şi neprevăzută a lui Dumnezeu în problemele pământeşti, şi presupunând că prin îngăduinţa şi pronia Sa toate lucrurile curg în aceeaşi direcţie ca în prezent, atunci Rusia este distrusă. Fie ca Dumnezeu să nu îngăduie ca, printr-un ataşament excesiv faţă de Rusia, ROCOR să se scufunde împreună cu ea în prăpastia pierzării. Acum este necesar doar a ţine ceea ce avem (potrivit Apocalipsa 2, 25). Şi dacă sufletul cuiva încă pătimeşte pentru populaţia vorbitoare de limba rusă din Rusia, atunci doar prin mustrare constantă şi fermă a Patriarhiei Moscovei, şi nu prin înaintarea către ea, este posibil a izbăvi pe cei din Rusia care caută încă mântuire şi au putinţa de a o accepta.

Deci este esenţial a reveni la atitudinea intransigentă faţă de Patriarhia Moscovei, care a fost adoptată de ROCOR de la început. Şi este cât se poate de eronat – sub pretextul ,,binelui Bisericii” şi ,,eficienţei operaţionale” – a submina autoritatea unui întâistătător al ROCOR care este capabil să deosebească adevărul de minciună şi să ,,discearnă duhurile”.

Recent, ROCOR a fost tulburată profund de o serie întreagă de nenorociri, una după alta. Uciderea custodelui icoanei Iviron izvorâtoare de mir şi făcătoare de minuni a fost în mod special cumplită. Să ne aducem aminte că minunata curgere a mirului sfânt din ea a început în 1982. Chiar înainte ca ROCOR să-i proslăvească pe Sfinţii Noii Mucenici ai Rusiei, în frunte cu familia ţarului, în rândul cetei de sfinţi, şi în 1983 să proclame anatema împotriva ereziei ecumenismului.Este limpede că curgerea mirului sfânt din icoana Iviron a fost un semn al încuviinţării dumnezeieşti a poziţiei statornice în adevăr a ROCOR împotriva tuturor felurilor de minciună, inclusiv a falsităţii Patriarhiei Moscovei.

Dar acum, după rezoluţiile extrem de şovăielnice ale Sinodului Episcopilor ROCOR din 1993 şi 1994 şi paşii ulteriori întreprinşi de unii dintre ierarhii noştri faţă de apropierea de Patriarhia Moscovei, au început aceste nenorociri, una după alta – nenorociri care dau mărturie despre retragerea bunăvoinţei lui Dumnezeu faţă de Biserica noastră din cauza abaterii ei de la adevăr. Cât de multe alte nenorociri vor să mai aducă asupra noastră susţinătorii fraternizării cu Patriarhia Moscovei cea eretică şi nelegiuită ?

 


[1] Talberg, Istoria Bisericii Ruse, Jordanville, 1959, p. 831