Despre site
 
Bine aţi venit pe acest site, unde puteţi găsi revista Catacombele Ortodoxiei a Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, tipărită de Mânăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bucureşti cu binecuvântarea P.S. Flavian Ilfoveanul.
 
Primul număr al revistei a apărut în aprilie 1999. Ea s-a născut, în principal, din dorinţa de a vorbi credincioşilor români despre ecumenism şi roadele apostaziei de la Ortodoxie, tratând, de asemenea, subiecte de actualitate precum clonarea, eutanasia, renaşterea păgânismului în societatea contemporană etc.
 

 

--------------------

 

Teme principale in site
 

Eutanasie. Donare de organe

Stiri 78 2

 

Creştinism şi islamism

Cugetari 71 2

 

Homosexualitatea în lume

Dogma 45-1

 

--------------------

Cine e online?

Avem 80 vizitatori și nici un membru online

DOCUMENTE ALE BISERICII

Epistola Sinodului Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei

către iubiţii fii ai Bisericii din patria mamă şi din diaspora[1]

 

­­­­­­­­­­­­­­­­­­­­Ocrotit de prezenţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii lui Dumnezeu a Semnului – Kursk, Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei (Russian Orthodox Church Outside of Russia, ROCOR), întrunit în clădirea Sinodului din New York, se adresează turmei sale credincioase, răspândită în toată lumea şi în patria mamă, mult-pătimitorul pământ rus, în care observăm începuturile unei deşteptări duhovniceşti autentice.

Nu am crezut niciodată că întoarcerea poporului Rusiei la rădăcinile noastre ortodoxe duhovniceşti comune va fi simplă şi asemenea unei procesiuni triumfale.

Din acest motiv, cu afecţiune plină de bunăvoinţă, salutăm întoarcerea la rugăciune a întregului popor rus către toţi Noii Sfinţi Mucenici ai Rusiei, şi îndeosebi către familia imperială mucenicită, care a devenit posibilă de acum încolo datorită recunoaşterii sfinţeniei lor de către Sinodul Episcopilor Patriarhiei Moscovei. Şi ni se dă nădejde, de asemenea, prin adoptarea unui nou concept social de către acel Sinod[2], care anulează în esenţă Declaraţia din 1927 a mitropolitului Serghie[3], recunoscând întâietatea poruncilor lui Dumnezeu asupra acelor cereri ale puterilor vremelnice care ar putea conduce la încălcarea principiilor religioase şi morale.

Cinstim lupta mucenicească a multor soldaţi ruşi care, atunci când au fost luaţi prizonieri de păgâni în cursul războaielor recente, au refuzat să se lepede de credinţa ortodoxă şi să se convertească la altă religie, fapt pentru care au pătimit chinuri şi moarte. O astfel de mărturisire a arătat că poporul rus a păstrat credinţa în Hristos în inimile sale într-un grad neaşteptat, în pofida a 8 decenii de erodare a credinţei de către regimul ateu.

Cu toate acestea, Sinodul nostru a notat absenţa oricărei înţelegeri din partea Patriarhiei Moscovei a poziţiei Bisericii Ruse din Diaspora, care0 a păstrat cu grijă moştenirea Bisericii Ortodoxe Ruse.Sunt regretabile îndeosebi acţiunile agresive ale Patriarhiei de confiscare silită a bisericilor şi mânăstirilor de la Biserica din diaspora, a căror conservare şi uneori salvare a costat emigraţia rusă un mare efort şi a reprezentat o adevărată luptă a slujirii jertfelnice pentru acele sfinte locuri ruseşti aflate în afara graniţelor Rusiei. La aceste circumstanţe dureroase trebuie adăugat faptul că, la Sinodul său, Patriarhia Moscovei a confirmat de fapt devotamentul său faţă de participarea clară la ecumenism şi nu a luat nici o măsură pentru a-şi proteja propriile generaţii mai tinere de această pan-erezie.

Nici nu am văzut ca Sinodul Patriarhiei Moscovei să ofere o evaluare onestă a acţiunilor anti-bisericeşti ale mitropolitului Serghie (Stragorodski), ale Sinodului lui şi urmaşilor lor, chiar dacă actualul Sinod s-a apropiat de adevărul istoric în Actul său de canonizare a Noilor Mucenici, şi, atât în Actul menţionat cât şi în noul său concept social, a recunoscut indirect ca demnă de laudă calea mărturisitorilor care au refuzat să accepte calea mitropolitului Serghie. Călăuziţi de duhul Evangheliei, noi admitem, cu înţelegerea cuvenită, cât de greu este a se elibera cineva de consecinţele înrobirii Bisericii de către structura guvernamentală sovietică cu ideologia sa atee. Această înţelegere ne determină să-i tratăm cu simpatie şi bunăvoinţă pe credincioşii Bisericii odinioară înrobită, şi să întâmpinăm cu bucurie paşii esenţiali către tămăduirea vieţii Bisericii în Rusia.

Pe de altă parte, legătura dintre aceste măsuri şi punctele fundamentale pe care le-am formulat de mulţi ani în grija noastră pentru curăţia Bisericii ne determină să rămânem fideli cursului Bisericii din diaspora. Chiar acum noi trebuie să împlinim misiunea noastră istorică de a susţine Adevărul, până când toţi cei care au fost răscumpăraţi prin sângele Domnului nostru Iisus Hristos vor fi încredinţaţi de aceasta.

Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei adresează turmei sale un nou apel urgent de a fi loială până în sfârşit. Arhipăstorii voştri trebuie să poată avea încredere în dragostea şi încrederea voastră în Ortodoxia rusă a Sfinţilor Părinţi care este păstrată de Biserica noastră, o loialitate pe care toţi membrii Sinodului Episcopilor, fără excepţie, o mărturisesc iar şi iar într-un glas.

Istoria de 80 ani a Bisericii noastre exilate a dat mărturie limpede înaintea lumii că noi nu ne-am transformat într-o societate exclusivistă, infatuată, ci rămânem o Biserică care deţine plinătatea harului mântuitor de suflet. Cei care se depărtează de noi nu au putut submina autoritatea Bisericii noastre, deoarece slava ei nu a izvorât şi nu izvorăşte din puterea pământească, nici din vreun număr mare de membri, ci din adeziunea neabătută la Adevăr, la dreptatea lui Dumnezeu.

Considerăm că este datoria noastră să amintim turmei noastre importanţa capitală ca fiecare membru al Bisericii să-şi păstreze evlavia personală care este principalul semn al mântuirii noastre în Biserică.

Poziţia critică faţă de viciile sociale, faţă de părăsirea de către lumea de astăzi a legilor dumnezeieşti şi morale, generează adeseori în noi o atitudine neglijentă faţă de pacea duhovnicească personală şi, drept urmare, scade nivelul evlaviei personale. Astfel se întâmplă că, în timp ce criticăm apostazia, devenim noi înşine participanţi la părăsirea universală a evlaviei.

Dimpotrivă, faptele evlaviei personale: rugăciunea, postul, înfrânarea, pocăinţa, dragostea frăţească, răbdarea, smerenia şi blândeţea au fost şi rămân principala armă împotriva distrugerii întregii lumi şi mijloacele mântuitoare nu numai pentru mântuirea personală, ci şi pentru statornicirea universală a Uneia, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoleşti Biserici. Însă noi vom vesti în zadar întregii lumi faptul că apărăm Adevărul dacă membrii Bisericii noastre preferă nu viaţa personală de virtute, ci cea de suspiciune faţă de alţii, dispute, alcătuirea de grupuri pentru condamnarea altora, şi diferite acţiuni care distrug viaţa parohiei şi eparhiei. Această nimicire, care îi trage către distrugerea veşnică pe toţi cei care iau parte la ea, murdăreşte în mod inevitabil chipul întregii noastre Biserici şi îi slăbeşte mărturia.

Mulţumindu-I lui Dumnezeu că aparţinem Bisericii adevărate care este întemeiată pe Piatra credinţei, Domnul nostru Iisus Hristos, vă îndemnăm să rămâneţi membrii ei credincioşi şi să întăriţi lucrarea ei mântuitoare prin faptele evlaviei personale, dragoste reciprocă şi purtarea răbdătoare a sarcinilor unii altora (Galateni 6, 2). Luaţi aminte la cuvintele lui Hristos: Întru aceasta vor cunoaşte toţi că ai mei ucenici sunteţi, de veţi avea dragoste întru voi (Ioan 13, 35). Amin.

 

(Semnături)
† Mitropolit Vitalie, preşedintele Sinodului
 
Membrii Sinodului:
† Arhiepiscop Lavru
† Arhiepiscop Alipie
† Arhiepiscop Marcu
† Arhiepiscop Lazăr
† Arhiepiscop Ilarion
† Episcop Veniamin
† Episcop Evtihie
† Episcop Agatanghel
† Episcop Alexandru
† Episcop Ambrozie
† Episcop Chiril
† Episcop Mitrofan
† Episcop Gavriil
† Episcop Mihail
 
14/27 octombrie 2000

 


[1] Această epistolă a fost publicată în Orthodox America, o publicaţie a diasporei ruse, care a făcut următoarea notă însoţitoare, care confirmă cele spuse de Olga Dolgskaia:

,,Această ultimă epistolă a Sinodului Episcopilor ROCOR ar trebui întâmpinată cu bucurie de toţi cei care se roagă cu sinceritate pentru ,,bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici şi pentru unirea tuturor”. Din nefericire, ea a fost primită de asemenea cu unele critici din partea celor care văd în ea un semn că ROCOR a schimbat brusc direcţia. O lectură mai moderată, însă, ar dezvălui că intenţia Epistolei este pur şi simplu de a recunoaşte evoluţiile pozitive din Patriarhia Moscovei: recenta canonizare a familiei imperiale şi a altor noi mucenici; declaraţiile sale ferme privind avortul, homosexualitatea, eutanasia, dependenţa de droguri şi alte probleme sociale; şi afirmaţia ei că Biserica nu poate şi nu se va supune nici unei hotărâri nelegiuite şi ne-etice a guvernului (anulând efectiv principiul serghianismului). În acelaşi timp, participarea continuă a Patriarhiei Moscovei la mişcarea ecumenistă şi încercările sale de a confisca proprietatea bisericească a ROCOR sunt consemnate în mod potrivit şi rămân obstacole majore în relaţiile dintre ROCOR şi Patriarhia Moscovei.

În sprijinul obiecţiilor lor, criticii au răspândit pe internet scrieri ale diferiţilor episcopi, clerici şi alţi membri ai ROCOR, scrieri care sunt în contradicţie cu actuala Epistolă. Dar acestea sunt expresii ale opiniei personale (la care are dreptul oricine), şi ele au fost scrise când schimbările care au avut loc recent în Rusia erau imposibil de prevăzut, în timp ce această Epistolă este o declaraţie sinodală care reflectă actuala situaţie a vieţii bisericeşti în Rusia şi poartă semnăturile tuturor episcopilor (inclusiv 4 din Rusia şi Ucraina), dintre care nici unul nu ar semna împotriva conştiinţei sale. Este rodul unei dezbateri atente şi însemnate şi a multă rugăciune, şi ar trebui să ne inspire încredere.

Ar trebui să continuăm să ne supunem noi înşine celor care au stăpânire asupra noastră (Evrei 13, 17) şi să ne rugăm pentru ierarhii noştri ca ei să continue să ne călăuzească, ,,drept îndreptând cuvântul Adevărului”."

[2] Noi am consemnat pe scurt (August 2000. Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse şi prozelitismul catolic) discuţiile purtate de Sinodul Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse în sesiunea sa din 13-16 august 2000, la care face referire această Epistolă.

[3] La Sinodul din august 2000, Biserica Ortodoxă Rusă a aprobat documentul intitulat ,,Bazele doctrinei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse”. În acest document, în pasajele pe care le vom prezenta mai jos, unii au văzut pocăinţă pentru serghianism:

,,Creştinul trebuie să vorbească deschis într-o manieră legiuită împotriva unei încălcări indiscutabile, de către societate sau stat, a hotărârilor şi poruncilor lui Dumnezeu, şi dacă această cuvântare legiuită este imposibilă sau ilegală sau ineficientă, să ia atitudinea nesupunerii civile”. Şi: ,,Biserica trebuie să sublinieze inadmisibilitatea răspândirii convingerilor sau acţiunilor care conduc la stabilirea controlului total asupra vieţii unei persoane sau asupra convingerilor şi relaţiilor sale cu alţi oameni”.

Acestea sunt declaraţii înscrise în documentul mai sus menţionat. La Sinodul amintit au fost canonizaţi nu numai membrii familiei imperiale şi alţi noi mucenici, precum se precizează în Epistola ROCOR, ci şi o seamă de pseudo-mucenici serghianişti. Mitropolitul Serghie însuşi a fost propus pentru canonizare. Astfel, în 1993, la cea de-a 80-a aniversare a restaurării Patriarhiei, patriarhul Alexie al II-lea a spus: ,,Prin mulţimea mucenicilor Biserica Rusiei a dat mărturie de credinţa sa şi a semănat sămânţa viitoarei sale renaşteri. Printre mărturisitorii lui Hristos noi îl putem numi în totalitate pe patriarhul Serghie”.