----------------

 

Carti in site

 

--------------------

NIHILISMUL

Rădăcina revoluţiei epocii moderne (XV)

de ieromonah Serafim Rose

 

Episodul anterior

 

IV. Programul nihilist

Război împotriva lui Dumnezeu, rezultând în proclamarea domniei nimicului, care înseamnă biruinţa incoerenţei şi absurdităţii, al cărui întreg plan este prezidat de satan: aceasta este pe scurt teologia şi semnificaţia nihilismului. Dar omul nu poate trăi într-o asemenea negare flagrantă; spre deosebire de satan, el nu o poate nici măcar dori de dragul ei [al negării], ci doar confundând-o cu ceva pozitiv şi bun. Şi în realitate nici un nihilist – cu excepţia câtorva momente de frenezie şi entuziasm, sau poate disperare – nu a înţeles vreodată negarea sa ca pe altceva decât un mijloc către un scop mai înalt: nihilismul promovează scopurile sale satanice prin intermediul unui program pozitiv. Cei mai violenţi revoluţionari – un Neceaev sau Bakunin, un Lenin sau Hitler, şi chiar practicanţii demenţi ai „propagandei faptei” – visau la „noua ordine” pe care ar fi făcut-o posibilă distrugerile lor violente ale Vechii Ordini; Dada şi „anti-literatura” caută nu distrugerea totală a artei, ci calea către o „nouă” artă; nihilistul pasiv, în apatia şi disperarea sa „existenţiale”, susţine viaţa doar prin speranţa vagă că el poate găsi totuşi un soi de satisfacţie ultimă într-o lume pe care pare să o nege.

Citește mai departe...

Tâlcuiri la Noul Testament

Comentarii la Evanghelia după Luca

de Sfântul Ambrozie al Milanului (LXXXI)

 

Episoadele anterioare

 

CARTEA A VIII-A

(Luca 16, 16 - 19, 28)

80. ,,Şi a fost când s-au apropiat el de Ierihon, un orb şedea lângă cale” (Luca 18, 35). În Evanghelia după Sfântul Matei, doi oameni sunt descrişi (potrivit Matei 20, 30), dar aici unul; acolo, când El părăsea Ierihonul (potrivit Matei 20, 29), aici, când El Se apropia de Ierihon. Dar nu există nepotrivire; pentru că de vreme ce chipul poporului păgân este în acest caz un om care prin binecuvântarea dumnezeiască a primit limpezimea vederii sale pierdute, nu este nici o diferenţă dacă el (poporul păgân) a primit vindecarea printr-unul sau doi, întrucât, luându-şi obârşia din Ham şi Iafet, fiii lui Noe (potrivit Facerea 10, 1), el arată pe cei doi autori ai neamului său în cei doi orbi.

Citește mai departe...

Alfabetul duhovnicesc (XIII)
 
alcătuit de
Sfântul Dimitrie al Rostovului
din învăţături şi rugăciuni temeluitoare de suflet

 

Episodul anterior

Partea a II-a

Capitolul 1

Despre aceea că în toate lucrurile trebuie să ne păzim de lauda cea deşartă

  1. Laudă Ierusalime pre Domnul, laudă pre Dumnezeul tău Sioane – grăieşte Proorocul David (Psalmi 147, 1). Nimeni nu poate fi vrednic de laudă şi proslăvire întru toate, afară de Unul Dumnezeu, care toate le-a zidit. Lăudaţi pre Domnul toate neamurile, lăudaţi-l pre el toate popoarele (Psalmi 116, 1). Fie numele Domnului binecuvântat, de acum şi până în veac. De la răsăriturile soarelui până la apusuri, lăudat este numele Domnului (Psalmi 112, 2-3).

Citește mai departe...

ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ
şi
STATISTICA BISERICEASCĂ
 
de
Eusebiu Popovici
Profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi
 
Capitolul II
Protestantismul de la 1517-1789
 
A. Reformaţia lui Luther sau luteranismul. Începutul şi răspândirea reformaţiei în Germania
3. Succesul lui Luther în Germania
 
§. 169. Cum s-a înfiinţat protestantismul sau reformaţia
A. Reformaţia lui Luther sau luteranismul. Începutul şi răspândirea reformaţiei în Germania 
4. Luteranismul în Germania victorios în lupta cu romano-catolicismul

Curând după moartea lui Luther, chiar în acelaşi an, începu războiul Schmalkaldic, între liga de la Schmalkald şi împărat; în acest război liga fu cumplit umilită de împărat (1547) cu ajutorul chiar al unui coreligionar al ligii de la Schmalkald Mauriciu, duce de Saxa (1541-1553), în vârstă de 26 ani. El era rudă cu principele elector al Saxoniei şi ginere al landgravului de Hessa; pentru apostazia lui obţinu de la împărat demnitatea de elector, pe care Ioan Frideric Mărinimosul († 1554) o pierdu ca pedeapsă.

Citește mai departe...

Nădejdea noastră

Cuvinte despre Fericiri (VII)

de arhimandrit Serafim Alexiev

 

Episoadele anterioare

 

Păcate împotriva fericirii a doua

Vai vouă celor ce râdeţi acum, că veţi plânge şi vă veţi tângui (Luca 6, 25).

 

Mulţi îşi umplu pustiul vieţii cu râs. Muncesc ca să-şi câştige pâinea, se ostenesc în vremea hotărâtă pentru asta; dar rămânând singuri, se plictisesc, sunt apăsaţi de lipsa de rost a zilelor lor pe pământ şi, ca să nu sufere de deznădejde chinuitoare, se lasă pradă petrecerilor păcătoase, râsului şi feluritelor plăceri. Se adună împreună cu prieteni, ca să bea sau să bârfească, să joace cărţi şi table, ca să omoare timpul, merg în vizite şi prin berării, unde îşi umplu ochii cu ispite, iar seara târziu se întorc acasă şi mai nefericiţi decât erau înainte să iasă afară la distracţie.

Citește mai departe...

Ambasador la Constantinopol (III)

– Martor ocular al genocidului armenilor –

 

Episodul anterior

 

Turcul se întoarce la tipicul lui ancestral [continuare]

Aşadar, în anul 1876, când Abdul Hamid şi-a rotit privirile peste imperiul său zdrenţuit, primejdia cea mai mare i s-a părut a veni dinspre Armenia. Pe bună dreptate sau nu, credea că armenii, ca şi românii, bulgarii, grecii sau sârbii, intenţionau să-şi reînvie naţiunea independentă medievală şi ştia că Europa şi America ar fi sprijinit un asemenea demers. În textul Tratatului de la Berlin, care pusese capăt definitiv războiului ruso-turc, exista un articol în temeiul căruia Puterile europene păstrau o mână protectoare asupra armenilor. Cum putea sultanul să scape, o dată pentru totdeauna, de această ameninţare ? Cu o administraţie luminată, care i-ar fi făcut pe armeni oameni liberi, stăpâni pe viaţa şi proprietăţile lor, care le-ar fi dat drepturi civile şi religioase, mai mult ca sigur că armenii ar fi devenit cetăţeni model, paşnici şi loiali. Dar sultanul nu era capabil nici măcar să înţeleagă o asemenea formă de statalitate, necum s-o aplice. Se pare că în mintea lui Abdul Hamid s-a conturat treptat ideea că într-un singur fel putea scăpa Turcia de problema armenească, şi anume scăpând Turcia de fapt de armenii înşişi. Anihilarea fizică a celor aproape 2 milioane de armeni – bărbaţi, femei şi copii – prin masacre organizate şi orchestrate de stat, apărea drept singura modalitate sigură de a preveni dezmembrarea pe mai departe a Imperiului Otoman.

Citește mai departe...

ECUMENISMUL – CALEA CĂTRE PIERZARE (XXIV)

de Ludmilla Perepiolkina

 

Episodul anterior

 

24. BISERICA ÎN PERICOL !

,,Cum va fi Biserica în mileniul al treilea ?”, este întrebarea retorică pusă într-un articol cuprinzător dedicat Papei Ioan Paul al II-lea[1]. Bineînţeles, papiştii asociază răspunsul la această întrebare cu Vaticanul şi cu conducătorul său actual, care ,,chiar de la începutul pontificatului său nu a încetat să lupte pentru cauza ecumenismului, considerând că mai devreme sau mai târziu Bisericile creştine se vor uni, şi cu cât mai devreme, cu atât mai bine, ţinând cont de circumstanţele de astăzi. Ioan Paul al II-lea ... este fără îndoială conştient că el este unul dintre cei capabili de a face ireversibilă mişcarea care a început astăzi; şi cei din cercul său apropiat – cardinalul Ratzinger, monseniorul Lustiger, monseniorul Etchegaray ... – împărtăşesc cu toţii aceeaşi convingere”[2].

Citește mai departe...

Monahismul – scutul de apărare al Ortodoxiei (VII)

- Istorisiri din diferite epoci ale creştinismului -

 

Episoadele anterioare

 

Erezia lui Nestorie şi ripostele imediate

După cel de-al II-lea Sinod Ecumenic s-a impus Ortodoxia, şi creştinismul se întindea ,,până la marginile pământului”. Cu toate acestea, o nouă vijelie năprasnică avea să tulbure liniştea Bisericii şi să dezbine poporul credincios. În anul 428, în scaunul episcopal al Constantinopolului, a urcat Nestorie, predicator cu darul elocinţei şi ascet cu vieţuire aspră. Însă acest bărbat vanitos avea credinţe cu totul stricate şi hulitoare, care răsturnau literalmente taina cea ascunsă din veci (Coloseni 1, 26) şi mântuirea neamului omenesc.

Citește mai departe...

Tâlcuiri la Vechiul Testament

Omiliile Sfântului Grigorie cel Mare la cartea Proorocului Iezechiil (LXXXI)

 

Episoadele anterioare

 

Omilia a IX-a (Iezechiil 40, 39-43)

1. Ce trebuie să spunem despre înţelesurile mistice ale Proorocului Iezechiil – noi care de-abia înţelegem cuvintele însele ale istoriei sale ? Căci iată că el spune:

,,Şi la pridvorul porţii două mese dincoace, ca să junghie pre ele arderea de tot cea pentru păcate, şi cea pentru neştiinţă. Şi dinapoia curgerii arderilor de tot, care caută spre miazănoapte, două mese către răsărituri din dosul celei a doua, şi la pridvorul porţii despre răsărit opt mese. Patru mese de o parte, şi patru mese de altă parte din dosul porţii, preste acelea junghiau jertfele, şi arderile de tot în preajma celor opt mese ale jertfelor (Iezechiil 40, 40-42 – însă citatul folosit de Sfântul Grigorie diferă în câteva puncte: Şi la foişorul porţii două mese dincoace şi două mese dincolo, ca să junghie pre ele arderea de tot (holocaustul) şi jertfa pentru păcat şi jertfa pentru neştiinţă. Şi în partea din afară care merge către intrarea porţii care urcă spre miazănoapte două mese: şi de cealaltă parte înaintea foişorului porţii două mese. Patru mese de o parte, şi patru mese de altă parte: la părţile porţii erau opt mese, pe care junghiau jertfele”).

Citește mai departe...

Meşteşugul rugăciunii (XVI)

de arhimandrit Serafim Alexiev

 

Episodul anterior

 

XIII. Roadele adevăratei rugăciuni [continuare]

6. Cea de-a şasea roadă a adevăratei rugăciuni este neîncetata îmbogăţire în virtuţi – aceste podoabe strălucitoare ale sufletului –, precum şi primirea de mângâieri cereşti de nedescris şi bucurii curate întru Sfântul Duh. Sfântul Efrem Sirul scrie: ,,Culmea faptelor bune este neîncetata petrecere în rugăciune, prin care, întorcându-ne către Dumnezeu, putem în fiecare zi să dobândim şi celelalte virtuţi ... Prin rugăciune se săvârşeşte întru cei vrednici, prin părtăşia cu Dumnezeu, o oarecare părtăşie tainică cu lucrurile cele duhovniceşti ... Acela care se nevoieşte să rămână necontenit în rugăciune, în fiecare zi se ridică până la iubirea duhovnicească cea mai înaltă şi până la cea mai aprinsă legătură către Dumnezeu, după cum este spus: Dat-ai veselie în inima mea (Psalmi 4, 7). Domnul spune: Împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul vostru este (Luca 17, 21). Iar această petrecere a Împărăţiei înlăuntrul nostru ce altceva înseamnă în afară de veselia duhovnicească ce rodeşte în sufletele vrednice ! Iar dacă în Împărăţia Cerurilor, întru veşnica lumină, sfinţii vor cerca dulceaţă, bucurie şi duhovnicească veselie, atunci sufletele credincioase încă de pe aici se învrednicesc să primească zălogul şi începătura tuturor acelora prin părtăşie lucrătoare cu Sfântul Duh”.

Citește mai departe...

ISTORIA BISERICII (VI)
PERIOADA CELOR ŞAPTE SINOADE ECUMENICE
 
 
de la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos
până în zilele noastre
 
alcătuită
după documente originale şi autentice
 
de
Vladimir Guettee
doctor în teologia Bisericii Ortodoxe Ruse
 
 
Volumul IV
Cartea a IX-a
 
Anii 382–406
 
4
 
Ioan, supranumit Gură de Aur – Caracterul său – Primele sale studii – Primele sale scrieri – Predicile sale din Antiohia – El este ridicat pe scaunul Constantinopolului – Viaţa sa ca episcop – Râvna sa – Luptele sale cu curtea împărătească – Împărăteasa Eudoxia – Evtropie – Ioan Gură de Aur contribuie la căderea sa în dizgraţie – Mila sa faţă de el – Eudoxia vrea să-l piardă pe Gură de Aur după ce l-a pierdut pe Evtropie – Ioan Gură de Aur se ridică împotriva scandalurilor de la curte – Călătoria lui Ioan Gură de Aur în Asia – Un intrus pe scaunul Constantinopolului – Marii fraţi prigoniţi de Teofil al Alexandriei sub pretextul origenismului, se duc la Constantinopol – Ioan Gură de Aur se declară în favoarea lor – Epifanie la Constantinopol – Conduita sa anti-canonică – El părăseşte Constantinopolul şi moare întorcându-se în Cipru – Teofil la Constantinopol – Sinodul de la Chene – Exilul lui Ioan Gură de Aur – Întoarcerea sa – Noile lupte dintre el şi Eudoxia – Un nou sinod – Al doilea exil al său – Viaţa lui Ioan Gură de Aur în exil – Intervenţia lui Onorie, împăratul Apusului – Sinodul de la Roma – Scrisoarea lui Ioan Gură de Aur către Inochentie, episcopul Romei – Opoziţie faţă de intervenţia Apusului în cauza lui Ioan Gură de Aur – Prigonirea susţinătorilor săi – Violenţele faţă de Ioan Gură de Aur – Moartea lui – Apologia sa – Învăţătura lui Ioan Gură de Aur

Citește mai departe...

Pastorală‌ ‌la‌ ‌Învierea‌ ‌Domnului‌ ‌nostru‌ ‌Iisus‌ ‌Hristos‌ ‌

Anul‌ ‌mântuirii‌ ‌2021‌ ‌

 

Iubitului‌ ‌nostru‌ ‌cler,‌ ‌cinului‌ ‌monahal‌ ‌și‌ ‌tuturor‌ ‌iubitorilor‌ ‌de‌ ‌Hristos‌ ‌creștini,‌ ‌

 

Hristos‌ ‌a‌ ‌înviat !‌ ‌

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm și să ne veselim întru ea” (Ps. 117:23). A sosit marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, care de mai bine de două mii de ani aduce bucurie creștinilor. Aceasta este sărbătoarea sărbătorilor, care, după cum spune Sf. Ioan Gură de Aur, veselește pe tot creștinul, pe cel care a postit și pe cel care n-a postit. Aceasta este o bucurie lăuntrică, trimisă de sus de la Dumnezeu celor care urmează și ascultă cuvintele spuse de Mântuitorul. 

Citește mai departe...