----------------

 

Carti in site

 

--------------------

ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ
şi
STATISTICA BISERICEASCĂ
 
de
Eusebiu Popovici
Profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi
 
Capitolul II
Protestantismul de la 1517-1789
 
A. Reformaţia lui Luther sau luteranismul. Începutul şi răspândirea reformaţiei în Germania
2. Sistemul lui Luther
 
§. 169. Cum s-a înfiinţat protestantismul sau reformaţia
A. Reformaţia lui Luther sau luteranismul. Începutul şi răspândirea reformaţiei în Germania
3. Succesul lui Luther în Germania

Lumea credea acum că Luther este mort; însă câteva manifeste caustice, ce publică el, o convinse că n-a murit. Nu mult a stat el şi personal în azilul său involuntar. Mai întâi imprudenţa amicilor şi partizanilor săi l-a readus în vălmăşala luptei. La Wittenberg, amicul său Carlstadt (Andrei Bodenstein) a fost păşit în fruntea unui partid, care voi a aplica în mod extrem ideile lui şi iată cum: împăratul avea războaie departe de Germania; deci în acel timp fiecare principe putea face ce voia; cum principele Saxoniei era favorabil ideilor lui Luther, în Saxonia nu era teamă de edictul din Vorms. Aderenţii lui Luther deci începură la Wittenberg a arunca din biserică icoane, orgi etc şi a reforma cu forţa cultul şi pietatea.

La Zwickau se ridicară nişte oameni sub conducerea lui Toma Munzer, un preot cu idei radicale de reformă; acei oameni luară cuvintele Sfintei Scripturi: ,,Trebuie a crede şi a se boteza” în sens că omul întâi trebuie a crede şi apoi a se boteza; deci ei declarară că botezul pruncilor nu este valid şi în consecinţă ei şi alţii, botezându-se din nou, fură numiţi ,,anabaptişti”. Atât reformatorii extremi din Wittenberg cât şi cei din Zwickau, de unde unii fiind alungaţi, au trecut în Wittenberg, s-au arătat aşa de fantastici şi fanatici că erau să compromită reformaţia proiectată de Luther.

De aceea el ieşi din Wartburg în 1522 şi veni năprasnic în Wittenberg, unde predică mai multe zile contra acestor ,,descreieraţi” cu atâta forţă, că cei mai mulţi se împrăştiară cu ură contra lui, pe când Carlstadt s-a unit cu el provizor, iară mai târziu în 1524 plecă şi el din Wittenberg şi trecu în opoziţie contra lui Luther până ce muri († 1545).

Acum Curia de la Roma şi ierarhia din Germania se sili a obţine aducerea la îndeplinire a edictului din Vorms contra lui Luther şi a partizanilor săi, deoarece el iarăşi păşise în public şi-şi forma partid din ce în ce mai mare în popor, nobilime şi între principi, ba chiar în cler. Însă Curia de la Roma şi ierarhia din Germania nu putu reuşi, căci împăratul, reîntors în Spania şi încurcat în război cu Francia, lipsea din Germania. În cele două diete, ce se ţinură la Nurenberg 1522 şi 1524 în absenţa împăratului, s-au adus multe plângeri contra Curiei de la Roma; în aceste diete s-au stabilit un acord, ca fiecare stat din imperiu să observe edictul din Vorms cum va putea, având a da seamă înaintea lui Dumnezeu şi a împăratului.

Acest acord înlesni enorm întinderea luteranismului mai ales în Saxonia, Hessa, în multe principate mai mici şi în multe oraşe ale imperiului. Dar un nou pericol ameninţă a compromite luteranismul, din cauza unor aderenţi ai lui Luther, bazaţi pe doctrina lui. Cavalerul Francisc de Sickingen sub pretext de ,,a deschide Evangheliei o ieşire contra popilor” în 1522 începu un război contra arhiepiscopului de Trier, principe elector, însă proscris pentru aceasta în 1523 căzu în luptă. După el în 1524 nişte ţărani din Turingia, Franconia şi Şvabia, bazaţi pe doctrina lui Luther despre ,,libertatea evanghelică”, se ridicară contra principilor şi a nobilimii, reclamând această libertate, prin care ei înţelegeau diferite drepturi civile şi sociale. Neacordându-li-se cererile, începură o luptă ucigaşă contra principilor, nobililor, mânăstirilor şi oraşelor; ucideau şi prădau fără cruţare, aşa că Luther, care încerca întâi pe cale persuasivă a-i potoli pe ei şi a decide pe adversarii lor la dreptate şi dragoste creştină către dânşii, acum îi declară ,,câini turbaţi” şi invită pe principi şi nobili a-i potopi fără milă. După ce au fost învinşi, ei cu Toma Munzer şi cu alţi anabaptişti, care se pusese în fruntea lor, au fost pedepsiţi crud.

Acum Luther păşi a aduce la îndeplinire complet reforma lui, ,,Evanghelia”, în ţările şi oraşele Germaniei, ce-i erau favorabile. Încă din 1525 el se căsătorise cu Caterina Bora, o călugăriţă fugită din mânăstire şi decisese pe un principe german, însă care nu sta în raport cu Germania, ci cu Polonia şi anume pe principele Albrecht de Brandenburg, mare maestru al ordinului cavalerilor teutoni, a se căsători, a preface Prusia, ţara ordinului, în ducat ereditar al Casei sale şi a o aduce la ,,credinţa evanghelică”. În 1526 un sinod al clerului din principatul Hessa a introdus reforma de credinţă şi ritualul bisericesc al lui Luther în Hessa, apoi în 1528 şi 1529 o mare inspecţie le-a introdus în Saxonia. Iară afară de Hessa şi Saxonia ,,credinţa evanghelică” străbătu şi în alte ţări mai mici şi în majoritatea oraşelor, ce depindeau direct de imperiu; în toate aceste ţări şi oraşe s-a introdus acum şi organizaţia bisericească a lui Luther.

Clericii, care îmbrăţişau reforma lui Luther, se căsătoreau şi deveneau predicatori sau păstori, predicau cuvântul lui Dumnezeu numai pe baza ,,Evangheliei” adică a Sfintei Scripturi, sau mai corect, după sistemul lui Luther şi săvârşeau cultul dumnezeiesc în limba poporului, după instrucţia lui Luther. Clericii, care nu se supuneau, erau destituiţi. Pentru a instrui poporul în ,,învăţătura lui Luther” el a compus în 1529 două catehisme şi anume unul mare şi unul mic.

Principii, episcopii şi oraşele romano-catolice, ce sta în raport direct cu imperiul şi formau corpurile reprezentantive romano-catolice, văzând că noua credinţă câştigă teren, încă din 1524 încheiară o alianţă la Regensburg, spre a apăra vechea credinţă, după exemplul Austriei şi al Bavariei. Reprezentantul Austriei în această alianţă fu arhiducele Ferdinand, frate cu împăratul, care încă din 1521 îi încredinţase statele Austriei. În opoziţie cu alianţa din Regensburg, corpurile reprezentative luterane, adică principii luterani şi oraşele luterane, ce sta în raport direct cu imperiul, încheiară în 1526 o alianţă la Torgau, aşa numita ligă din Torgau, având în frunte pe Ioan Statornicul, principele elector al Saxoniei (1525-1532), succesor al lui Frideric Înţeleptul († 1525) şi pe Filip Mărinimosul, landgravul de Hessa (1518-1567), spre a apăra ,,Învăţătura Evangheliei”.

În sfârşit în 1529, tot în absenţa împăratului, s-a ţinut o dietă la Spira (Speyer), în care avea să se curme controversa între învăţătura veche şi cea nouă. Corpurile reprezentative ale romano-catolicilor tot aveau majoritatea; însă şi corpurile reprezentative ale luteranilor formau o minoritate nu neglijabilă. Majoritatea din dietă a decis că până la un sinod general sau până la altă dietă imperială să se aplice continuu edictul din Vorms, iară acolo unde el nu s-a aplicat până acum, să nu se mai execute, însă învăţătura cea nouă să nu facă alte achiziţii şi să nu-şi împroprieze locaşuri dumnezeieşti, mânăstiri şi bunuri de ale Bisericii Romano-Catolice, de asemenea romano-catolicii să nu fie persecutaţi în statele de confesiunea cea nouă. Totuşi corpurile reprezentative luterane n-au fost satisfăcute cu această decizie şi protestară contra ei; de aici ele, mai târziu şi credincioşii lor, primiră numele de ,,protestanţi”.

Până atunci împăratul nu putuse interveni în afacerile interne ale Germaniei, fiindcă el, ca rege al Spaniei, fusese încurcat în război cu Francia 1527-1529. Dar făcându-se pace, împăratul veni în Germania şi voia a face aici ordine. În 1530 fu convocată o dietă la Augsburg, şi s-a făcut invitare protestanţilor a prezenta acolo confesiunea credinţei lor. Ei prezentară confesiunea lor, ce avea un conţinut moderat, căci a fost compusă de Melanchton şi expunea cu menajare cât se poate mai mare diferenţele între catolici şi protestanţi. Scrierea primi numele de ,,Confessio Augustana” şi de la dânsa luteranii se numiră pe viitor şi aderenţi ai confesiunii de Augsburg[1]. Ea fu prezentată catolicilor spre a-şi da avizul; teologii catolici prezentară contra ei o combatere (Confutatio).

Împăratul a declarat că protestanţii sunt combătuţi şi trebuie să revină la vechea Biserică; în caz contrar el va uza contra lor de dreptul său de împărat. Melanchton a compus în contra ,,Combaterii” o apărare a confesiunii sale de credinţă, cu titlul ,,Apologia” dar în zadar. Împăratul nici nu voi să o primească şi decretul imperial pentru închiderea dietei din Augsburg fu o ameninţare contra protestanţilor. Deci aceştia în 1531 se aliară din nou în liga de la Schmalkald. Între acestea în 1529 turcii asediase Viena şi ameninţau cu un nou atac, iar împăratul voia să obţină ca fratele său Ferdinand să fie recunoscut locţiitor al său în Germania, precum şi rege roman: de aceea curând fu nevoit a acorda din nou protestanţilor toleranţă până la noul sinod, ce se va convoca şi în 1532 încheie cu ei pacea de la Nurenberg.

Protestanţii profitară de această pace spre a se răspândi şi mai departe. Încercarea lor de a atrage la protestantism în 1532 şi episcopia Munster n-a reuşit din cauză că acolo luteranismul se transformase în anabaptism extrem şi violent, ce distrugea tot şi în 1535 el trebui să fie înfrânat cu armele şi apoi stârpit în mod sângeros; cu toate acestea ducatul Wurtenberg (1534), mai târziu (1539) ducatul de Saxa (Dresda), ce exista încă separat lângă principatul electoral de Saxonia, de asemenea principatul electoral de Brandenburg şi alte mici regiuni îmbrăţişară luteranismul şi intrară în liga de la Schmalkald. Sciziunea deveni aşa de mare, că în 1537 Papa Paul III (1534-1549), constrâns de împărat, invită pe protestanţi la un sinod în Mantua, spre a se explica acolo cu romano-catolicismul. Însă ei au refuzat invitaţia şi Luther alcătui chiar o scriere, cunoscută sub numele de ,,Articole şmalcaldice”. În acea scriere el formulă doctrina lui mult mai riguros decât Melanchton în ,,Confessio Augustana” şi în ,,Apologie”. Aceste trei scrieri şi ambele catehisme ale lui Luther deveniră cărţi simbolice sau mărturisiri de credinţă ale luteranismului, adică scrieri în care doctrina lui a fost adusă la expresie în rezumat şi în ton confesional.

Dar deşi Luther avu fericirea să vază doctrina lui protejată de atâţia principi, totuşi el fu şi nevoit a ceda în multe privinţe dorinţelor lor, contra convingerii sale mai justă. Aşa în 1540 el trebui să permită lui Filip, landgravul de Hessa, a mai lua o femeie pe lângă soţia lui, pentru că Filip invocă exemplul patriarhilor din Vechiul Testament. Faptul neputând rămâne necunoscut, a adus capilor religioşi ai reformaţiei, adică lui Luther şi lui Melanchton, care binecuvântase bigamia, multă defăimare şi mâhnire. Cu toate acestea reformaţia lui Luther înaintase prea mult acum, pentru ca acest scandal să-i poată face mare daună, mai ales că împăratul, care ar fi putut interveni aici cu pedeapsă, lipsea şi acum din Germania, fiind încurcat în războaie, deci n-a putut interveni.

Astfel şi din acest timp doctrina lui Luther se răspândi neîntrerupt. Ioan Mărinimosul, principele electoral al Saxoniei (1532-1554), uzurpă cu forţa episcopia Naumburg şi în 1541 aşeză episcop evanghelic al ei cu sila pe Nicolae Amsdorf şi puse pe Luther să-l consacre. Dar unii episcopi şi de bunăvoie introduceau reformaţia în episcopiile lor. Un episcop distins, care aderă la doctrina lui Luther fu Herman, arhiepiscop al Caloniei, principe elector[2]; în 1543 el începu a reforma în sens luteran principatul său; totuşi papa l-a depus, iară mai târziu (1547) şi împăratul l-a constrâns a abdica şi l-a înlocuit, căci acum, după ce în 1544 încheiase din nou pace cu Francia, împăratul se afla iarăşi în Germania de mai mult timp. Încă până la 1546 el făcu tot posibilul a aduce pe cale paşnică la împăcare luteranismul cu catolicismul. De aceea decise pe papa a convoca un sinod pe teritoriul Germaniei şi anume la Trident. Ordinul de convocare ieşi încă de la 1542, dar n-a fost executat decât în 1545. La sinod au fost invitaţi şi protestanţii, dar ei n-au voit să auză de aceasta şi Luther a scris atunci chiar un manifest: ,,Contra papalităţii de la Roma, înfiinţată de diavol”. Împăratul fu aşa de indignat de acest act, încât, după ce făcu în 1546 încă o încercare zadarnică de a convoca o conferinţă religioasă la Regensburg, a decis a uza de forţă. În anul 1546 muri şi Luther (în pace, nu prin sinucidere, cum spune o ştire maliţioasă, ce s-a ivit cu 60 ani mai târziu).

 

În episodul următor
§. 169. Cum s-a înfiinţat protestantismul sau reformaţia
A. Reformaţia lui Luther sau luteranismul. Începutul şi răspândirea reformaţiei în Germania
4. Luteranismul în Germania victorios în lupta cu romano-catolicismul

 

 

[1] N.tr.: Această confesiune are 28 articole. S-a publicat în traducere franceză şi la sfârşit cu note explicative la Strassburg 1817, ca o lucrare postumă a lui Charles Villars sub titlul ,,Precis historique sur la presentation de la confession d’Augsbourg a l’empereur Charles-Quint le 25 Juin 1530”.

[2] N.tr.: Acest arhiepiscop principe, Herman de Wied, a fost strămoş al Elisavetei, regina României († 1915), născută principesă de Wied.