----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Tâlcuiri la Vechiul Testament

Omiliile Sfântului Grigorie cel Mare la cartea Proorocului Iezechiil (LXXXI)

 

Episoadele anterioare

 

Omilia a IX-a (Iezechiil 40, 39-43)

1. Ce trebuie să spunem despre înţelesurile mistice ale Proorocului Iezechiil – noi care de-abia înţelegem cuvintele însele ale istoriei sale ? Căci iată că el spune:

,,Şi la pridvorul porţii două mese dincoace, ca să junghie pre ele arderea de tot cea pentru păcate, şi cea pentru neştiinţă. Şi dinapoia curgerii arderilor de tot, care caută spre miazănoapte, două mese către răsărituri din dosul celei a doua, şi la pridvorul porţii despre răsărit opt mese. Patru mese de o parte, şi patru mese de altă parte din dosul porţii, preste acelea junghiau jertfele, şi arderile de tot în preajma celor opt mese ale jertfelor (Iezechiil 40, 40-42 – însă citatul folosit de Sfântul Grigorie diferă în câteva puncte: Şi la foişorul porţii două mese dincoace şi două mese dincolo, ca să junghie pre ele arderea de tot (holocaustul) şi jertfa pentru păcat şi jertfa pentru neştiinţă. Şi în partea din afară care merge către intrarea porţii care urcă spre miazănoapte două mese: şi de cealaltă parte înaintea foişorului porţii două mese. Patru mese de o parte, şi patru mese de altă parte: la părţile porţii erau opt mese, pe care junghiau jertfele”).

Cu siguranţă din aceste cuvinte se naşte o mare pâclă de nelămurire, dacă ele sunt spuse despre orice poartă, sau despre două porţi, sau despre porţi separate. Dar când sunt înfăţişate patru mese pe părţi, şi mai târziu se spune în apogeul concluziei: ,,Erau opt mese, pe care junghiau jertfele”, este limpede că Duhul nu vorbeşte despre porţile separate pe care le-a descris mai sus, căci dacă cele şase porţi amintite mai sus ar fi avut patru mese pe părţile lor, totalul ar fi reieşit nu 8, ci 48. Din nou dacă se referă la una, înţelegerea noastră se împiedică de un obstacol major, deoarece după descrierea foişorului porţii unde sunt raportate două mese de o parte şi două de cealaltă, încă pe partea din afară care urcă spre miazănoapte sunt amintite două mese şi se adaugă: ,,Şi de cealaltă parte înaintea foişorului porţii două mese”.

 

Sfântul Prooroc Iezechiil

Mânăstirea Decani, Serbia

 

Deci dacă erau două mese pe fiecare parte înăuntrul foişorului porţii, când se adaugă: ,,Şi în partea din afară ... două mese: şi de cealaltă parte înaintea foişorului porţii două mese”, între care se spune că este poarta care priveşte către miazănoapte, este cu siguranţă limpede că era o poartă înăuntru şi o poartă în afară, fiindcă aici sunt descrise întâi o poartă înăuntru şi apoi o poartă în afară spre miazănoapte. Căci atunci când a descris cele trei porţi mai sus, el a amintit de asemenea că existau alte trei porţi ale curţii dinlăuntru, dintre care cea mai din afară el a numit-o poarta de miazănoapte dar, precum s-a spus mai înainte, a curţii dinlăuntru.

Prin urmare, acum, când sunt descrise două mese pe o parte în foişorul porţii şi două mese pe cealaltă parte, enunţul are legătură însă cu aceeaşi poartă dinlăuntru, de vreme ce se adaugă numaidecât: ,,Şi în partea din afară care merge către intrarea porţii care urcă spre miazănoapte două mese: şi de cealaltă parte înaintea foişorului porţii două mese”. Aşadar, poarta dinlăuntru este descrisă ca având două mese pe fiecare parte în foişor, şi poarta din afară de asemenea două. Dar sunt patru mese pe o parte şi tot patru pe cealaltă când sunt descrise două pe fiecare parte în foişorul porţii dinlăuntru, şi două pe o parte şi două pe cealaltă în afară la poarta de miazănoapte, care toate fac 8, pe care sunt aduse jertfele. Apoi vorbind despre acestea din descrierea exterioară, discuţia se poate întoarce la semnificaţia duhovnicească care, prin darul lui Dumnezeu, trebuie să fie cu atât mai uşoară cu cât ne restrânge mai puţin neştiinţa noastră privind descrierea exterioară.

2. Cu toate acestea, este cu putinţă, aşa cum s-a spus mai sus, a înţelege pe sfinţii propovăduitori sub numele de porţi, astfel că foişorul porţii sunt credincioşii. Când ei primesc cuvintele propovăduirii cu minte smerită mese pentru jertfă sunt clădite în ei prin virtuţile lor. Din nou nu există nimic care să ne împiedice să tâlcuim poarta ca (fiind) acea înţelegere a Sfintei Scripturi care este deschisă către noi prin gurile propovăduitorilor, astfel încât foişorul aceleiaşi porţi este pentru noi cuvintele propovăduirii, pe care noi le primim întâi cu smerenie pentru ca după aceea să putem veni la cunoaşterea Scripturii.

Drept urmare, fie ca poarta dinlăuntru să fie pentru noi Noul Testament, însă poarta din afară Vechiul Testament, deoarece prima deschide înţelegerea duhovnicească şi cea din urmă păzea litera Sfintei Scripturi pentru minţile încă ignorante ale istoriei. Apoi poarta dinlăuntru are în mulţimea deja mare de credincioşi două părţi, şi anume dragostea de Dumnezeu şi dragostea de aproapele. Apoi sunt două mese pe o parte şi pe alta deoarece în dragostea de Dumnezeu, credinţa şi viaţa trebuie să fie ţinute în mod necesar, dar în dragostea de aproapele răbdarea şi bunătatea trebuie să fie păstrate cu râvnă.

Deoarece credinţa şi viaţa sunt necesare în dragostea de Dumnezeu fiindcă, desigur, este scris: ,,Fără de credinţă nu este cu putinţă a bineplăcea lui Dumnezeu” (Evrei 11, 6). Din nou este scris: ,,Credinţa fără de fapte moartă este” (Iacov 2, 20, 26). Dar noi trebuie să păstrăm răbdarea şi bunăvoinţa în dragostea faţă de aproapele nostru pentru că este scris despre aceasta: ,,Dragostea îndelung rabdă, se milostiveşte” (I Corinteni 13, 4 – în citatul Sfântului Grigorie, ‘este binevoitoare’, în loc de ‘se milostiveşte’). Răbdătoare cu adevărat astfel încât să poarte cu seninătate relele pricinuite de semeni, dar binevoitoare astfel încât să cheltuiască cu înflăcărare bunurile sale pe semenii săi.

Mai mult, poarta din afară, adică Legea, are două părţi, Părinţii duhovniceşti şi poporul pământesc. Sunt două mese pentru fiecare din aceştia deoarece are învăţătura şi proorocia printre Părinţii duhovniceşti, şi tăierea împrejur şi jertfa printre credincioşii pământeşti. Prin urmare, jertfele sunt oferite dintre ei pe 8 mese întrucât orice credinţă crede, orice viaţă arată o pildă de fapte bune, orice răbdare poartă cu smerenie, orice bunătate acordă cu mărinimie, orice învăţătură învaţă în mod sănătos, orice proorocie vesteşte pentru posteritate, orice tăiere împrejur a legat de porunca din afară, orice jertfă a făcut din devotamentul celui care a dat, arată că aceasta este victima în ochii Atotputernicului Dumnezeu.

Fiindcă în Lege de asemenea, ce a oferit poporul prin jertfa trupească dacă nu devotamentul inimilor lor ? Cu adevărat trebuie remarcat că patru mese, pe care noi le luăm ca aparţinând în mod vădit foişorului porţii dinlăuntru, sunt menţionate ca fiind doar pentru arderea de tot, astfel că noi înţelegem cu privire la cele patru rămase că ele au fost clădite pentru jertfă, nu pentru arderea de tot.

Apoi holocaustul, aşa cum am afirmat deja într-un fragment anterior, se spune că este ardere de tot. Şi Legea într-adevăr porunceşte ca Dumnezeu şi aproapele nostru să fie iubiţi, ca poruncile dumnezeieşti să fie respectate, şi dorinţa pentru bunurile altora să fie înfrânată; încă nu porunceşte ca totul să fie lepădat. Dar în Noul Testament, Adevărul ne cheamă la mărturisire, spunând: ,,Fiecare dintre voi, care nu se leapădă de toate avuţiile sale nu poate fi ucenic al meu” (Luca 14, 33). Şi din nou El spune: ,,Oricine va voi să vină după mine, să se lepede de sine” (Luca 9, 23).

Aşadar, mesele porţii dinlăuntru au arderea de tot, deoarece în virtuţile Noului Testament noi ardem totul, ca să spunem aşa, printr-un holocaust când lepădăm tot ceea ce este al acestei lumi. Dar mesele porţii din afară ţin jertfa, dar nu arderea de tot, deoarece preceptele Legii poruncesc ca zeciuielile să fie date, dar nu ca toate lucrurile să fie lepădate.

3. Apoi se spune despre cele patru mese ale foişorului dinlăuntru: ,,Ca să junghie pre ele arderea de tot (holocaustul) şi jertfa pentru păcat şi jertfa pentru neştiinţă”. Întrucât există această diferenţă între un păcat şi o neştiinţă, că un păcat înseamnă a face rău, dar o neştiinţă înseamnă a nu reuşi a face binele care trebuie să fie păstrat cu sârguinţă. Şi astfel păcatul constă în faptă, dar neştiinţa în gând. Prin urmare, holocaustul este junghiat pe drept pe cele patru mese ale porţii dinlăuntru, şi jertfa pentru păcat şi jertfa pentru neştiinţă; fiindcă cel care ar putea dispreţui cu totul acest veac de acum şi, lepădând toate, se dă pe sine ca o ardere de tot Domnului, cunoaşte deja cu desăvârşire cum să plângă păcatele faptei şi păcatele cugetului, fie că el a făcut rău sau nu a reuşit să facă binele pe care ar fi trebuit să-l facă. Apoi cel care se leapădă de toate percepe mai liber păcatele sale printre lacrimi. Şi când grija pământească nu încătuşează mintea sa, ce a dat el Atotputernicului Domn prin plângerea totodată atât pentru faptă, cât şi pentru gând dacă nu o ardere de tot ?

4. Nici nu pare bizar să cugetăm că proorocul, când a vorbit despre partea din afară şi a menţionat uşa porţii, a adăugat: ,,Care urcă spre miazănoapte”. Fiindcă Legea dată era păstrată în păzirea exterioară a literei. Cu siguranţă, uşa porţii este înţelegerea istorică efectivă a Legii care conduce către frica Domnului. Această poartă se spune că priveşte către miazănoapte întrucât aceeaşi Lege a constrâns inimile reci ale poporului iudeu sub frica ameninţărilor. Căci acel popor ar fi mers, ca să spunem aşa, prin căldură dacă el ar fi păstrat preceptele dumnezeieşti din dragoste. Dar pentru că ei au păstrat litera sa de frica morţii făgăduite, ei au rămas, ca să spunem aşa, în amorţeala răcelii.

De aici este spus către noile popoare care iubesc răsplăţile veşnice, dar nu se tem de chinurile vremelnice, şi sunt deja calde: ,,Pentru că nu aţi luat iarăşi duhul robiei spre temere, ci aţi luat Duhul punerii de fii, întru care strigăm: Avva, Părinte” (Romani 8, 15).

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

Episodul urmator