----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Monahismul – scutul de apărare al Ortodoxiei (VIII)

- Istorisiri din diferite epoci ale creştinismului -

 

Episodul anterior

 

Sfântul Cuvios Ipatie († 446)

Cuviosul Ipatie era egumen al Mânăstirii Rufinienilor din Calcedon. Mai înainte încă de înscăunarea lui Nestorie, acest cuvios avusese o vedenie prin care i se descoperea abaterea patriarhului de la dreapta credinţă. Astfel, când comoara cea rea a inimii aceluia a început să iasă la iveală, şi Ipatie ,,a cunoscut cugetele lui Nestorie, că nu erau cele ce se cuveneau să fie, a şters îndată numele lui din dipticele bisericii, ca să nu mai fie pomenit la proscomidie.

Înştiinţându-se despre aceasta evlaviosul episcop Evlalie, s-a temut de urmările unei asemenea fapte; şi cum lucrul se răspândea şi se făcea cunoscut, Nestorie însuşi i-a cerut să-l mustre pe Ipatie, căci Nestorie era încă episcop în Constantinopol.

Deci i-a zis Evlalie lui Ipatie: ‘De ce ai şters numele lui, mai înainte de a vedea ce se va petrece ?’ Iar Ipatie i-a răspuns: ‘De când am auzit că vorbeşte necuviincios despre Domnul meu, am încetat comuniunea cu el şi nici numele nu i-l mai pomenesc; fiindcă nu mai este episcop’. Atunci Evlalie i-a spus cu mânie: ‘Mergi şi îndreaptă ceea ce ai făcut, căci pot să te şi pedepsesc’. Şi i-a răspuns Ipatie: ‘Fă tot ce voieşti, căci eu mi-am pus în gând să le sufăr pe toate, şi cu un cuget ca acesta am făcut ceea ce am făcut’”[1].

Mult timp după exilul lui Nestorie, diverşi demnitari, clerici şi asceţi i se adresau cuviosului, întrebându-l dacă este cu putinţă ca Nestorie să revină în Constantinopol. Acestora le spunea:

,,Dacă este vremea lui antihrist, atunci trebuie să vină şi Nestorie în Constantinopol; iar dacă nu este vremea lui antihrist, nu este nici a lui Nestorie să vină în Constantinopol. Fiindcă învăţătura lui este pregătire pentru antihrist. Cu adevărat, fraţilor, roşesc pentru necucernicia celor ce-i urmează învăţătura şi cugetă asemenea lui în privinţa tainelor de necuprins cu mintea ale lui Dumnezeu.

Îndrăzneţi îngâmfaţi (II Petru 2, 10), la cele ce nu le-au văzut cu mândrie umblând (Coloseni 2, 18), Nestorie şi părtaşii lui nu vor scăpa de mânia lui Dumnezeu şi pierzarea lor nu dormitează (II Petru 2, 3), de nu se vor întoarce şi nu se vor pocăi de înşelăciunea lor nelegiuită. Cât despre noi, fie să păşim pe calea adevărului şi a credinţei predanisite de sfinţii apostoli, având luminaţi ochii minţii noastre (potrivit Efeseni 1, 18)”[2].

Altă dată, adjunctul guvernatorului, Leontie, căuta să reînvie în teatrul din Calcedon jocurile olimpice din vechime, pe care împăraţii de mai înainte şi vrednicul de pomenire Constantin le desfiinţaseră. Înştiinţându-se Ipatie de aceasta, a arătat o asemenea râvnă, încât plângea cu suspinuri, strigând către Dumnezeu şi grăind: ‘Doamne al meu, oare îmi va fi dat să văd cu ochii mei reînviind păgânismul ? Nu îngădui aceasta, Stăpâne !’ Şi îndată le-a zis fraţilor: ‘Dacă se înfricoşează cineva să moară pentru Hristos, să nu meargă cu mine !’ Şi l-au urmat până la douăzeci de fraţi.

Atunci a alergat fără întârziere la episcopul Evlalie, şi cum acesta voia să afle pricina tulburării sale, i-a zis: ‘Am auzit că păgânismul are să reînvie, prin luptele olimpice, aici lângă noi şi lângă sfânta biserică a lui Dumnezeu, şi am socotit să merg mai bine la teatru şi să mor, decât să las să se petreacă una ca aceasta’. Dar episcopul i s-a împotrivit şi de această dată, zicându-i: ‘Voieşti dar să mori cât timp nu ne sileşte nimeni să jertfim la zei ? Eşti monah; şezi şi linişteşte-te, fiindcă asta este treaba mea’.

El însă îi zise: ‘Tocmai fiindcă este treaba ta şi nu-ţi pasă, de aceea eu, văzând pe Domnul batjocorit de cei ce fac acestea, iar poporul creştinesc, în neştiinţa lui, tras spre păgânătate, am venit la sfinţia ta să mă împotrivesc şi să-ţi vestesc că mâine, când adjunctul guvernatorului va veni la serbare, am de gând să intru cu toţi monahii mei în teatru, să-l trag jos de pe tronul său pe guvernator şi astfel să mor pentru Hristos, decât să îngădui să se întâmple acestea cât timp sunt în viaţă’.

Episcopul, ca şi în alte rânduri, l-a ocărât şi l-a trecut cu vederea, iar Ipatie, fără a mai pierde vremea, a alergat şi la ceilalţi arhimandriţi şi le-a zis: ‘Siliţi-vă împreună cu mine să-l izgonim pe diavol, ori să murim pentru Hristos !’ Atunci cu toţii s-au umplut de bucurie şi i s-au supus ca unui părinte adevărat. Iar guvernatorul Leontie, prinzând de veste că monahii s-au înţeles să-l împiedice, sub pricină de boală a rămas în faţa cetăţii, în Constantinopol[3], şi n-a făcut nimic din ceea ce pusese la cale să facă. Cu adevărat, văzându-l pe Ipatie hotărât spre luptă, Domnul a risipit sfaturile celor răi”[4].

În cele din urmă, şi episcopul Evlalie – el însuşi, de altfel, bărbat evlavios, cu viaţă încuviinţată şi împodobită cu virtuţi – a ajuns să-l preţuiască foarte mult pe cuviosul Ipatie şi să-i arate o deosebită cinstire.

 

Cel de-al III-lea Sinod Ecumenic (431) şi evenimentele ulterioare

Cazul lui Nestorie crease mare tulburare în Biserică, iar condamnarea învăţăturii lui sporea tot mai mult. Cum însă era susţinut de episcopii şi teologii antiohieni, Biserica se vedea dezbinată. Toate aceste controverse l-au silit pe împăratul Teodosie să convoace la Efes un nou Sinod Ecumenic care să pună capăt disputei.

Astfel, în anul 431 s-au adunat în cetatea efeseană în jur de 150 episcopi ca să dezbată cazul lui Nestorie. Între aceştia se distingeau Sfântul Chiril al Alexandriei, Sfântul Iuvenalie al Ierusalimului şi Memnon al Efesului. La prima întrunire a Sinodului, îndrăzneţul Nestorie nu a şovăit să afirme: ,,Eu unul – zice – pe cel ce a fost de 2 şi 3 luni nu l-aş numi Dumnezeu”[5]. În continuare, fiind convocat în trei rânduri de către Părinţii sinodali şi neprezentându-se ca să se apere, Nestorie a fost caterisit în lipsă.

 

Cel de-al III-lea Sinod Ecumenic, Efes, 431

 

Câteva zile mai târziu au sosit la Efes, cu întârziere, Patriarhul Ioan al Antiohiei şi episcopii săi, între care era şi vestitul Teodoret al Cirului. Episcopii antiohieni au refuzat să primească hotărârile Sinodului. Aceştia s-au unit cu partizanii lui Nestorie şi întrunind un sinod separat, alcătuit din 43 episcopi, i-au caterisit pe Sfântul Chiril şi pe Memnon al Efesului[6].

La rândul lor, Sfântul Chiril împreună cu reprezentanţii Papei Celestin, cu episcopul Iuvenalie şi cu ceilalţi episcopi prezenţi la Sinod l-au caterisit pe Ioan, care a refuzat să-şi justifice faptele[7]. Astfel, între sinodalii de la Efes s-a creat o schismă care a zdruncinat serios autoritatea Sinodului şi caracterul său ecumenic.

Împăratului Teodosie i s-au adus la cunoştinţă informaţii cu totul contrare realităţii cu privire la evenimentele petrecute la Efes. În acel ceas de cumpănă, Sfântul Chiril şi Părinţii întruniţi la Sinod au reuşit să-l informeze pe împărat datorită intervenţiei energice a monahilor din Constantinopol.

 

Sfântul Cuvios Dalmat († 436)

În cel de-al cincilea act al Sinodului Ecumenic de la Efes se află o epistolă ,,a episcopilor aflaţi în Constantinopol”, care relatează evenimentele ulterioare Sinodului şi mai ales mărturia pilduitoare a Cuviosului Dalmat şi a monahilor din cetatea împărătească:

,,Din porunca dreptcredincioşilor şi de Hristos iubitorilor noştri împăraţi s-a adunat Soborul din Efes. Şi văzând Părinţii că vrăjmaşul lui Hristos (Nestorie) stăruie în aceleaşi şi propovăduieşte mai departe dogmele sale necinstitoare, l-au caterisit pentru a pune capăt smintelilor aduse lumii întregi.

Îndată ce vestea s-a răspândit în Constantinopol, părtaşii lui au luat în mâinile lor toată cârmuirea Bisericii şi au răstălmăcit adevărul. Păzeau mai ales corăbiile şi drumurile, neîngăduind nici să vină cineva de la Sfântul Sinod în Constantinopol, nici să plece într-acolo. Doar cei ce erau în legătură cu vrăjmaşul lui Hristos călătoreau slobod din şi spre Constantinopol.

Cum însă voii dumnezeieşti nimeni nu-i poate sta împotrivă – căci ce este omul ? –, soseşte, din dumnezeiască iconomie, o epistolă către sfinţii episcopi şi monahi, trimisă de la Efes printr-un cerşetor oarecare, care a pus-o într-o trestie şi aşa, umblând şi cerşind cu trestia în mână, o aduse la Constantinopol. Atunci toţi monahii împreună cu arhimandriţii lor s-au ridicat şi au pornit spre palat, psalmodiind în acest timp cântări antifonice.

Între arhimandriţi era şi cuviosul Dalmat, care de 48 ani petrecea în zăvorâre şi nu ieşise din mânăstirea sa niciodată. Preaevlaviosul nostru împărat venea să-l cerceteze, ba chiar de multe ori îl ruga să iasă să facă litanie pentru desele cutremure abătute asupra Constantinopolului, dar cuviosul nu se lăsa înduplecat niciodată.

Totuşi, pe când se ruga ca să se încredinţeze dacă se cade sau nu să iasă din mânăstire de astă dată, un glas a venit din cer şi i-a grăit: ‘Să ieşi !’; căci n-a voit Dumnezeu să piară cu totul turma Sa. Şi mult popor ortodox a mers atunci împreună cu monahii.

Deci când au ajuns la palat, împăratul i-a poftit înăuntru pe arhimandriţi şi au intrat. Iar mulţimea monahilor şi a mirenilor a rămas afară, cântând antifoane. Apoi, primind răspuns cuviincios, arhimandriţii au ieşit din palat; şi toată mulţimea striga că vrea să afle hotărârea împăratului. Şi au zis arhimandriţii: ‘Să mergem la Biserica Sfântului Mochie şi acolo vă vom citi epistola Sinodului, iar apoi vă vom face cunoscut şi cuvântul împăratului’.

Au mers aşadar acolo cu toţii, monahi şi norod, cântând ultimul psalm [...] Iar la marginea oraşului li s-au alăturat şi alţi monahi care cântau şi ţineau în mâini lumânări, pe care văzându-i, mulţimea a izbucnit în strigăte împotriva vrăjmaşului. Au ajuns deci la Biserica Sfântului Mochie şi s-a dat citire epistolei. Atunci întreg poporul Constantinopolului a strigat într-un glas: ‘Anatema lui Nestorie !’

Iar Sfântul Dalmat, suindu-se la loc înalt, a zis: ‘De voiţi să auziţi, liniştiţi-vă şi veţi afla; nu căutaţi să întrerupeţi cuvântul, ci faceţi răbdare ca să auziţi bine cele ce se vor grăi. Preaevlaviosul împărat a citit epistola Sinodului, pe care tocmai v-am citit-o şi evlaviei voastre, şi s-a încredinţat prin cele scrise într-însa.

Când împăratul a venit să mă vadă, eu îi arătasem ce să scrie către Sinod; însă el nu a scris precum i-am zis. Apoi a trimis pe unii să-mi citească cele scrise şi ca să nu-l mâhnesc, i-am trimis prin ei cele cuvenite. Dar trimişii nu i-au arătat scrisoarea mea, ci o alta în locul aceleia.

Acum însă i-am spus cele de cuviinţă, pe care nu-mi este îngăduit să le fac cunoscute evlaviei voastre. (Dar să nu mă socotiţi vreun trufaş sau lăudăros; că Dumnezeu au risipit oasele celor ce plac oamenilor (Psalmi 52, 7)). Împăratul a ascultat toate câte s-au petrecut şi s-a bucurat, mulţumind lui Dumnezeu. A încuviinţat cele hotărâte de Sfântul Sinod, precum se şi cuvine majestăţii sale, urmând credinţei Părinţilor şi strămoşilor săi, şi nu, fireşte, vorbelor mele.

Deci, în sfârşit, precum se cuvenea, primi şi citi epistola, se încredinţă şi zise: ‘Dacă aşa stau lucrurile, cheamă să vină aici episcopii de la Sinod’. Eu i-am răspuns: ‘Nimeni nu le îngăduie să ajungă până aici’. Iar împăratul zise: ‘Nimeni nu-i opreşte’. Eu i-am spus iarăşi: ‘I-au prins şi i-au împiedicat să vină’, şi am mai zis: ‘Mulţi prieteni de-ai lui Nestorie vin şi pleacă fără nici o împiedicare. Dar nimeni nu îngăduie să ajungă până la evlavia ta actele Sfântului Sinod’. Atunci cei ce erau de partea Sfântului Chiril al Alexandriei i-au zis împăratului înaintea tuturor: ‘Cui voieşti să-i dai ascultare ? Celor şase mii de episcopi sau unui om rău-credincios ?’ Iar el zise: ‘Celor şase mii de episcopi, care sunt sub ascultarea mitropoliţilor, a sfinţilor arhierei’.

Deci s-au făcut toate acestea ca să se trimită vorbă şi să vină cei ce vor face cunoscute cele petrecute la Efes, adică preasfinţiţii episcopi care sosesc acum ca trimişi ai Sfântului Sinod. Şi i-am zis împăratului: ‘Drept ai făcut cerând aceasta’, iar el iarăşi a adăugat un cuvânt şi a zis: ‘Rugaţi-vă pentru mine’. Eu sunt încredinţat că împăratul a ascultat mai vârtos de Dumnezeu şi de Sfântul Sinod, şi nu de oamenii stricaţi. Rugaţi-vă deci pentru împărat şi pentru noi. Atunci tot poporul Constantinopolului a strigat într-un glas: ‘Anatema lui Nestorie !’”[8]

 

[1] Florile pustiei, vol. VI, p. 93, 94.

[2] Ibid., p. 106.

[3] Calcedonul era situat pe ţărmul asiatic al Bosforului, de cealaltă parte a Constantinopolului.

[4] Ibid., p. 95-97.

[5] Nichifor Calist, Istoria Bisericească, cartea a XIV-a, § 34.

[6] Sfântul Cuvios Teofan, Hronografie, anul 5925.

[7] Nichifor Calist, Istoria Bisericească, cartea a XIV-a, § 35.

[8] S. Milias, Colecţia Sfintelor Sinoade, vol. I, p. 538-539.

 

Episodul urmator