----------------

 

Carti in site

 

--------------------

ECUMENISMUL – CALEA CĂTRE PIERZARE (XXV)

de Ludmilla Perepiolkina

 

Episodul anterior

 

24. BISERICA ÎN PERICOL ! [continuare]

Arhiepiscopul Teodosie (Protsiuk) de Omsk nu numai că a primit legaţi de la Vatican şi a coliturghisit deschis cu ei, chiar dumnezeiasca liturghie, ci l-a prezentat pe binecunoscutul Verenfried cu o ,,cruce episcopală ..., devenind astfel un prieten nedespărţit”[1] al sponsorului catolic bogat.

Practica oferirii împărtăşaniei heterodocşilor (a se vedea capitolul despre batjocorirea sfintelor taine) atinge proporţii de epidemie în Patriarhia Moscovei. Aceasta poate fi ilustrată prin starea de lucruri din vicariatul Kaliningrad al Patriarhiei Moscovei care este unul din aşezămintele ecumeniste şi este condus de episcopul Panteleimon (Kutov), un subordonat al mitropolitului Chiril (Gundiaev). În ce priveşte proiectul de construire (încă doar un proiect, cu toate că unele donaţii au fost strânse deja cu multă vreme în urmă) pentru o catedrală în fostul Koenigsberg (acum Kaliningrad), enoriaşii locali speră că ,,aceasta va fi o biserică ortodoxă nu numai cu numele. Din nefericire, vederile ecumeniste ale episcopului Panteleimon lasă puţine speranţe că în noua catedrală lucrurile vor fi diferite de cum sunt ele acum în bisericile patriarhale din zona Kaliningradului, unde credincioşilor ortodocşi le este dată împărtăşania din acelaşi potir cu ereticii. Episcopul Panteleimon însuşi nu s-a jenat când a declarat că ,,catolicii ... s-au împărtăşit în bisericile noastre, şi preoţii s-au rugat pentru ei”[2].

Epidemia ecumenistă s-a răspândit chiar în cele mai îndepărtate zone. Potrivit Acordului de la Balamand, aceleaşi clădiri bisericeşti sunt utilizate acum în mod regulat de reprezentanţii diferitelor denominaţiuni (în special în ţările baltice). În satul (!) Yegla din regiunea Borovichi a districtului Novgorod, ei construiesc o biserică care chiar de la început va fi destinată slujbelor ecumeniste. Ea va avea trei altare: catolic, protestant şi ,,ortodox”. Numărul unor asemenea case de rugăciune ecumenistă este în creştere în Rusia.

Sprijinul Bisericii la Nevoie – este numele organizaţiei Vaticanului care a luat asupra sa să ,,salveze” Biserica Ortodoxă Rusă de soarta sa grea. ,,Nevoia” este înţeleasă într-un sens materialist sincer: lipsa banilor (dolari în special) pentru restaurarea şi construirea de biserici şi pentru a cumpăra maşini (de preferinţă, făcute în occident), de asemenea pentru a suplimenta veniturile chipurile insuficiente ale clerului. Clericii corupţi ai Patriarhiei Moscovei care nu-şi pun nădejdea în Domnul şi care au uitat cu totul faptul că Mântuitorul Însuşi, împreună cu ucenicii Săi – pescari săraci, nu poseda nimic, se plâng de ,,sărăcia” lor şi întind mâinile lor către ,,sora” lor bogată, neavând aversiune faţă de bănuţii ei de argint. Doar minţile iezuite ar fi putut ticlui planul Vaticanului de a mitui preoţii ortodocşi. Fără precedent în cinismul său, această mită ia forma unei subvenţii anuale de 1.000 dolari (pentru fiecare cleric al Patriarhiei Moscovei) ! Profitând de ecumeniştii-serghianişti iubitori de bani, care sunt obişnuiţi cu compromisurile, papiştii preiau literalmente Rusia.

Cu ajutorul şi complicitatea episcopilor Patriarhiei Moscovei acum, în Rusia, are loc o subjugare duhovnicească reală. Potrivit unui legat ,,ortodox” al Patriarhiei Moscovei la Roma[3], Rusia a devenit ,,ţara misiunii”, sau o ,,colonie ideologică” pentru a fi mai exacţi. Vina teribilă pentru distrugerea turmei lui Hristos o au, în primul rând, ierarhii apostaţi ai Patriarhiei Moscovei, în special întâistătătorul ei, Alexie al II-lea.

O ilustrare impresionantă a infiltrării Vaticanului în Rusia în timpurile noastre şi pentru toţi de văzut este prezentată în ,,Apelul” către patriarhul Alexie al II-lea, scris la sfârşitul anului 1995 şi semnat de câţiva preoţi moscoviţi[4].

Profitând de libertatea de acţiune, posibilă doar pe ,,teritoriul misiunii”, precum au declarat că este Rusia, latinii şi ceilalţi apostaţi-eretici deschid centre educaţionale, de ajutor social şi misionare, parohii şi eparhii întregi pretutindeni în fostul imperiu rus, chiar în locurile în care nu a existat nicicând populaţie catolică. În acest scop, ei folosesc sume imense de bani care le sunt alocate de Vatican şi celelalte organizaţii interesate.

Din când în când, Patriarhia Moscovei se plânge de legislaţia rusă insuficient de protectoare în ce priveşte chestiunile bisericeşti şi de celelalte părţi ale ,,preţului pe care a trebuit să-l plătim pentru democraţie”. Autorii ,,Apelului” însă vorbesc despre lucruri diferite. Ei menţionează numeroase cazuri de ajutor direct pe care Patriarhia Moscovei îl dă propagandei latine. Ei enumeră posturile de radio ecumeniste, sau pur catolice (Sophia, Blagovest) şi periodice (Simvol, Istina i Zhizn', Novaia Evropa, Russkaia Mysl' etc) în care, alături de catolici lucrează neostoit ca colaboratori activi şi uneori chiar ca manageri, membri binecunoscuţi ai Patriarhiei Moscovei precum arhipreotul Ioan Sviridov (colaborator la Departamentul de Catehizare şi Educaţie Religioasă al Patriarhiei Moscovei), egumenul Inochentie Pavlov (secretarul Societăţii Biblice Ruse), preotul A. Borisov (preşedintele aceleiaşi societăţi), egumenul Ignatie Krekşin (secretarul Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinţilor Bisericii Ortodoxe Ruse), egumenul Ioan Economţev (rectorul Universităţii Ortodoxe Sfântul Ioan Teologul), V. Nikitin (redactorul şef al periodicului oficial al Departamentului de Catehizare şi Educaţie Religioasă al Patriarhiei Moscovei, Put' Pravoslaviia), ,,preoţii jurnalişti” G. Chistiakov şi V. Lapşin, preotul G. Ziabliţev (angajat al Departamentului pentru Relaţii Bisericeşti Externe al Patriarhiei Moscovei), care a fost numit de superiorul său mitropolitul Chiril (Gundiaev) la comisia Bisericii Catolice (!) pentru canonizarea unuia din sfinţii lor. Autorii ,,Apelului” dau glas indignării lor: ,,Un astfel de fapt scandalos – adică, participarea la o iniţiativă heterodoxă cu un caracter canonic – nu s-a mai auzit de când latinii s-au despărţit de Biserica lui Hristos în 1054”.

Persoanele amintite mai sus şi mulţi care rămân nemenţionaţi se adresează credincioşilor în mod constant prin toată mass-media în numele Bisericii Ortodoxe, dar vorbesc în apărarea falsei învăţături a catolicilor, îşi bat joc de teologia patristică, şi propovăduiesc identitatea imaginară a Ortodoxiei cu papismul. (În acest punct, te simţi obligat să reaminteşti declaraţia oficială făcută de mitropolitul Nicodim Rotov: ,,Cât de prosteşti şi nedemne de un creştin sunt argumentele fanatice despre credinţă” !)[5].

Preoţii moscoviţi îi scriu lui Alexie al II-lea: ,,Cineva rămâne cu impresia că Vaticanul încearcă să creeze în sânul Bisericii o pătură de clerici loiali doctrinei catolice care slujeşte cauza unirii” (sau care implementează unirea, încheiată deja la Balamand – ar trebui să adăugăm).

Noi nu ne îndoim de sinceritatea temerilor exprimate de ei, dar ,,supuşii devotaţi” ai patriarhului (aşa cum se referă la ei înşişi autorii ,,Apelului”) trebuie să fi ştiut că, cu un an înainte de ,,Apelul” lor, adică în noiembrie 1994, Alexie al II-lea însuşi, în raportul său către Sinodul Episcopilor Patriarhiei Moscovei, a vorbit favorabil şi pe o durată mult mai mare despre activitatea organizaţiilor mai sus menţionate, programele radio, periodicele şi colaboratorii lor, care erau atât de puternic criticaţi în ,,Apel”, şi s-a referit cu recunoştinţă la marea sumă în dolari pe care patriarhia a primit-o de la catolici şi protestanţi[6]. Şi Sinodul Episcopilor în întregime (nu doar o ,,pătură a clericilor”) a fost unanim cu el. Redactorii de la Gândirea Rusă trebuie să se fi simţit cât se poate de amuzaţi când au publicat ,,Apelul” în care Gândirea Rusă este aspru criticată atât ca fiind un ziar catolic, cât şi unul pur de limbă rusă (mai degrabă decât rusesc).

Ar trebui notat că aproximativ în acelaşi timp Alexie al II-lea a primit alte pledoarii pe lângă această scrisoare de apel care-l implorau să apere Biserica împotriva latinilor. Monahii de la Mânăstirea Valaam i-au cerut să se opună ecumenismului, şi Uniunea Frăţiilor Ortodoxe i-au cerut să lupte împotriva neo-renovaţionismului. Patriarhul a păstrat tăcerea, ca de obicei, sau a întrebuinţat diverse ,,manevre” amuzante. În orice caz, ambele grupuri au început să răspândească unele zvonuri liniştitoare despre patriarhie că s-a reformat, sau începe să se reformeze, sau vrea să înceapă ! Cine ştie, poate cineva va citi aceste apeluri şi va crede că Patriarhia Moscovei împreună cu ,,patriarhul” ei este ortodoxă în sine, dar că o anumită ,,pătură a clerului” strică totul.

Dar atunci cum poate explica cineva războiul împotriva Ortodoxiei dus de redacţia ,,Canalului Creştin Ecleziastic şi Social” catolic, care difuzează postul de radio Sophia din Universitatea din Moscova 17 ore pe zi către aproximativ 20 milioane de oameni ? În 1996, acest canal a primit mai mult de 750.000 dolari de la organizaţia catolică mai sus menţionată (Sprijinul Bisericii la Nevoie). Acest post de radio se bucură de sprijinul multor episcopi ai Patriarhiei Moscovei, a primit binecuvântarea patriarhului Alexie al II-lea care el însuşi a luat parte la unele programe ale acestui post de radio în timpul Postului Mare[7]. Cei mai activi colaboratori ai acestui canal de radio sunt batjocoritorii şi blasfematorii care se numesc oficial ,,preoţi ortodocşi”, amintiţi mai sus. Iată câteva din declaraţiile lor făcute la radio Sophia.

 

- preotul Vladimir Lapşin: ,,În ce priveşte praznicul care comemorează Intrarea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu în Biserică, noi vom fi oneşti: aproape sigur un astfel de eveniment nu a avut loc şi nu a putut în realitate avea loc ...” (Radio Sophia, 8 ianuarie 1996).

,,Vă aduceţi aminte ... în perioada de stagnare nu ne era permis să criticăm Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, să criticăm Comitetul Executiv, să criticăm ţara noastră, şi acum ... nu ne este permis să criticăm Biserica” (Radio Sophia, 17 decembrie 1995).

,,Cât despre catolici, voi fi sincer, pentru mine catolicii sunt la fel de ortodocşi ca cei care se numesc pe ei înşişi ortodocşi, adică nu vreau nici măcar să-i separ pe ei. Nici măcar un singur Sinod Ecumenic (!) nu i-a condamnat pe catolici de vreo erezie ...” (Radio Sophia, 29 octombrie 1995).

 

- egumenul Inochentie (Pavlov): ,,În ce priveşte ,,argoul”, ei bine, limba bisericească slavonă este argoul bisericesc ! Înţelegeţi ? ... Spun aceasta ca un filolog” (Radio Sophia, 8 ianuarie 1996)[8].

 

- preotul Gheorghe Chistiakov (din răspunsul său privind credinţa ortodoxă): ,,Eu, de exemplu, nu ştiu dacă este cea mai corectă, sau nu. Sincer, nu ştiu !" (Radio Sophia).

Când răspunde la întrebarea ,,ce atitudine ar trebui să aibă creştinii ortodocşi faţă de Mesia pe care iudaiştii contemporani îl aşteaptă ?”, Chistiakov a spus: ,,Dar tu, cu siguranţă, ştii că Mesia este Hristos. Iată ce ar trebui să crezi despre el !” (Radio Sophia, 19 octombrie 1995).

,,Lupta pentru curăţia Ortodoxiei seamănă cu lupta pentru puritatea ideologiei comuniste” (Radio Sophia, 21 septembrie 1995).

,,Despre Sfântul Nicolae - noi ştim din viaţa sa, vai, doar un fapt: că el ,,a dat în taină trei colete mici cu aur”. ,,Prezenţa Sfântului Nicolae la primul Sinod Ecumenic este o legendă” (Radio Sophia, 7, 9 noiembrie 1995). (Cu alte cuvinte, Sfânta Tradiţie, în opinia lui Chistiakov, spune fabule.)

,,Cel mai mare serviciu al Sfântului Iosif de Voloţk, care l-a dus la sfinţenie, este că acest monah, fiind o persoană foarte econoamă din fire, a făcut din mânăstirea sa o gospodărie model, s-a înconjurat de oameni care erau de asemenea economi ca el, a depozitat cereale şi alte produse în hambarele mânăstirii, şi când a început foamea în Rusia, de unde crezi că a venit ajutorul umanitar ? Nu din străinătate, ci de la Mânăstirea lui Iosif de Voloţk ... În ce priveşte controversele în care a fost implicat (adică, faimoasa luptă a Sfântului Iosif împotriva ereticilor iudaizanţi), ele au fost importante pentru timpul său, dar acum toate acestea sunt o chestiune pe care o tratează istoricii bisericeşti, nu noi ...” (Radio Sophia, 31 octombrie 1995).

,,Sfântul Marcu al Efesului socotea obiceiurile şi tradiţiile Bisericii Bizantine dogme şi prin urmare obiecta doar faţă de obiceiurile asociate cu ritualul roman, nu faţă de orice învăţătură catolică particulară (sic !) ... Respingerea acestor forme de unitate creştină care au fost sugerate la Sinodul Florentin (adică, uniatismul) l-a determinat pe Sfântul Marcu să respingă de asemenea spiritualitatea apuseană ca atare, şi orice idee de unitate creştină. Cu toate acestea, noi îl venerăm pe Sfântul Marcu ca sfânt nu pentru teologia sa, ci pentru curăţia vieţii sale ca un bun păstor al turmei sale din Efes” (Gândirea Rusă, nr. 4106).

,,Episcopul Marcu al Efesului ar fi soluţionat chestiunile de credinţă prin metode ce implică tehnici de discuţie pur clasice ... Trebuie să spunem că sfinţii nu sunt dumnezei ... În credinţa latinilor, Marcu al Efesului a văzut în primul rând o ameninţare a status-quo-ului şi s-a împotrivit contactelor cu Apusul dintr-un singur motiv: pentru a păstra totul aşa cum era în copilăria sa, în tinereţea sa, în timp ce era limpede tuturor fără excepţie că imperiul se va destrăma. Imperiul decăzuse în trecut, în nefiinţă. Şi trăind în astfel de condiţii tragice, el pur şi simplu nu putea fi decât un conservator” (Radio Sophia).

În ,,Apelul” preoţilor moscoviţi adresat lui Alexie al II-lea, în legătură cu această interpretare falsă în mod tendenţios a lui Chistiakov, noi citim: ,,G. Chistiakov încerca să dovedească ascultătorilor săi că fapta marelui mărturisitor al Ortodoxiei, Sfântul Marcu al Efesului, care a apărat curăţia şi adevărul învăţăturii ortodoxe împotriva latinilor la Sinodul de la Florenţa, poate fi explicată ca fiind exclusiv ... o luptă pentru Imperiul Bizantin pieritor care era într-o stare de ruină. Este cunoscut îndeobşte că exact opusul era adevărat: guvernul imperiului insista asupra unirii tocmai pentru că spera să primească ajutor apusean împotriva turcilor. Astfel, în opinia lui G. Chistiakov, diferenţele dogmatice dintre credinţa latină şi Ortodoxie nu au nici o semnificaţie, deoarece ele erau generate de condiţiile istorice ale epocilor anterioare (care seamănă în mare măsură cu explicaţiile istoricilor marxişti care explică isprăvile duhovniceşti ale mulţi asceţi ortodocşi prin schimbările în structurile sociale şi contradicţiile dintre clase ale epocii)”[9].

 

- întrebarea unui ascultător: părinte Gheorghe, în una din emisiunile dvs. aţi spus literalmente că mulţi Părinţi ai Filocaliei au făcut declaraţii care sunt mai degrabă dubioase din punct de vedere al teologiei ...”

- răspunsul preotului Gheorghe Chistiakov: ,,În esenţă, monahii egipteni, ale căror scrieri constituie Filocalia, îl călăuzesc pe om către o viaţă în afara societăţii ... şi o astfel de ... idee ascetică nu este tocmai, repet, nu este tocmai ortodoxă ! Ei bine, ce poţi face ? Autorii acestor texte erau oameni sfinţi şi mari asceţi, dar, precum ştii, nu există om viu care să nu fi păcătuit. Suntem cu toţii oameni şi noi avem cu toţii un drept de a face greşeli. Chiar sfinţii au greşit. Dumnezeu singur nu greşeşte !” (Radio Sophia, 23 ianuarie 1996).

 

,,Taina fărădelegii” nu mai este o taină ! Blasfematorii Patriarhiei Moscovei sunt gata să facă foarte multe pentru a mulţumi ,,sora” lor puternică şi ,,fraţii” lor ecumenişti. Noi am umple multe pagini pentru a enumera doar, ca să nu mai vorbim să înfăţişăm, toate cazurile de minciuni neruşinate şi batjocorire a sfintei Ortodoxii şi a sfinţilor veneraţi, numărul rugăciunilor ecumeniste săvârşite peste tot în lume şi, după Acordul de la Balamand, slujbele ecumeniste de asemenea, care reprezintă un triumf al unei propagande papiste nestingherite !

 

Un fost angajat al Serviciului Militar Britanic de Informaţii, canonicul Bruce Carpenter, conduce o slujbă de cerere specială împreună cu ieromonahul Oleg, rectorul Bisericii Sfântul Serghie din satul Tatişcev Pogost în apropiere de Rostov

 

Conducătorul mişcării renovaţioniste, A V'vedenski şi adepţii lui din zilele noastre: A. Borisov, G. Chistiakov, G. Kocetkov, I. Pavlov (Patriarhia Moscovei). Reproducere a paginii 4 a coperţii colecţiei ,,Renovaţionismul contemporan - protestantismul ’ritului răsăritean’”, Moscova, Odigitria, 1996.

 

Alături de defăimarea sistematică şi respingerea autenticităţii istorice a sfinţilor ortodocşi, în mod special a asceţilor şi mărturisitorilor care au luptat pentru curăţia Bisericii Ortodoxe, noi vedem nu numai răspândirea cultului anumitor indivizi şi pseudo-sfinţi latini exaltaţi, ci şi pregătirile care sunt făcute în sânul Patriarhiei Moscovei pentru o canonizare oficială a ,,sfinţilor” catolici, printre care există duşmani de moarte ai Ortodoxiei. Astfel, în 1997, Patriarhia Moscovei plănuieşte o ceremonie bisericească festivă de proslăvire a unuia dintre cei mai populari ,,sfinţi” latini - episcopul Adalbert Voicek. În 1995, în timpul întrevederii sale cu un arhiepiscop catolic Tadeus Kondrusevici, care acţionează în partea europeană a Rusiei, Alexie al II-lea a făcut o promisiune de ,,a încheia procesul de canonizare” până în 1997[10]. În 1997, Vaticanul va prăznui pretutindeni 1.000 ani de la moartea lui Adalbert. Venerarea sa a fost cultivată de papişti de secole, mai ales în ţările slave. ,,Chiar o examinare superficială a vieţii şi activităţii episcopului Adalbert poate convinge cu uşurinţă pe cineva că el era unul din acei reprezentanţi ai Bisericii Latine ale căror acţiuni au devenit motivul pentru separarea tragică a creştinilor apuseni de Biserică. Adalbert Voicek a fost un succesor demn şi cu aceleaşi idei al acelei părţi a clerului latino-german care i-a atacat cu înverşunare pe Sfinţii Chiril şi Meftodie şi cu toată puterea aflată la dispoziţia lor au încercat să distrugă roadele activităţii plăcute lui Dumnezeu a acestor misionari în ţările slave”[11].

Misionarii papişti de astăzi împreună cu colaboratorii lor ,,ortodocşi” răspândesc tot mai mult credinţa latină în ţările baltice şi ale Europei Răsăritene. Astfel, în Kaliningrad (Koenigsberg), există o ,,Comunitate Catolică a Sfântului Adalbert” activă, care publică Mesagerul Catolic în limba rusă. Unul din articolele lui relatează că recent în catedrala din Kaliningrad ,,credincioşii câtorva denominaţiuni creştine ... s-au rugat pentru pace ... Rugăciunile au fost conduse de: episcopul Panteleimon al regiunii baltice (Patriarhia Moscovei), stareţul Arnold al Ordinului Teutonic (acelaşi ordin care în vremea Sfântului Alexandru Nevski a nimicit cu o cruzime neobişnuită Ortodoxia în nordul-vestul Rusiei !), un pastor protestant şi alţi clerici”[12]. Pare că asemenea măsuri ecumeniste pregătesc terenul pentru canonizarea blasfematoare a ereticilor şi prigonitorilor Ortodoxiei de către Biserica Ortodoxă. Ar trebui adăugat că ecumeniştii ,,ortodocşi” pot săvârşi proslăvirea pseudo-sfinţilor latini cu ,,simplitate maximă: prin intrarea în mod automat a numelor lor în calendarul Bisericii Ortodoxe”[13].

Episcopul Ignatie (Briancianinov), un specialist profund în tradiţia patristică, a dat o caracterizare limpede a pseudo-sfinţeniei latine[14], printre ai cărei reprezentanţi el i-a numit pe astfel de ,,asceţi” precum Francisc de Assisi, Thomas de Kempis, Ignaţiu Loyola, pe care el i-a considerat a fi în înşelare duhovnicească. La această listă de nume pot fi adăugaţi de asemenea Iosafat Kunţevici, promotorul violent al uniatismului roman în Rusia vestică, şi desigur Adalbert Voicek, un prigonitor al slavilor ortodocşi. Canonizarea viitoare a ,,sfinţilor” latini de către Patriarhia Moscovei va fi încă un pas în înaintarea sa către apostazie.

Papismul, acest duşman tradiţional al Ortodoxiei, ocupă în prezent în mod triumfător Rusia, şi fără să fi declarat război pune stăpânire pe sufletele ortodoxe. Propovăduitorii săi obraznici şi înşelători împreună cu ereticii de toate convingerile, sub masca binefacerii şi ,,re-evanghelizării” nimicesc adevărata credinţă a poporului otrăvind sufletele lor deja chinuite. Aceşti vrăjmaşi ai Ortodoxiei îşi fac simţită prezenţa pretutindeni – în Moscova şi Sankt Petersburg, în regiunea Volga, în Novosibirsk, în regiunea Altai, în Omsk, Vladivostok, Tyumen, Magadan şi Krasnoyarsk, fără să mai vorbim de Ucraina, în special Ucraina de Vest, unde ei se simt cu totul acasă. Precum am spus mai înainte, papiştii oferă ,,asistenţă” de asemenea şcolilor teologice ortodoxe furnizându-le profesori, şi dând studenţilor lor, adică viitorilor preoţi, o şansă de a studia în străinătate.

Datorită ,,asistenţei” lor, Biserica din Rusia s-a cufundat într-o asemenea stare catastrofală încât doar o minune ar putea-o salva !

Este cu neputinţă să nu simţi o suferinţă profundă când citeşti relatări în presa catolică, triumfătoare în împlinirea misiunii ei de a ,,re-evangheliza” poporul rus. Cineva poate crede că ei au de-a face cu nişte sălbatici, şi nu cu poporul care a fost păstrătorul Ortodoxiei timp de 1.000 ani în ciuda tuturor soiurilor de adversităţi istorice şi probabil, chiar din cauza lor.

Astfel, teroarea bolşevică şi persecuţiile ulterioare, fără precedent în istoria creştinismului, au dat Rusiei sute de mii de mucenici şi mărturisitori. Având înfăţişarea unei sclave, mutilată de urâtorii ei feroce Leninii, Stalinii şi alte legiuni de oameni răi, Rusia, care îşi începuse existenţa când L-a întâlnit pe Hristos şi care nu a uitat niciodată ,,dragostea tinereţii ei”, strălucea cu slavă înaintea Domnului după căderea sa ca imperiu la începutul apocalipsei pentru mărturisirea ei statornică a credinţei şi mucenicia ei. Dar dacă cea de-a Treia Romă este în primul rând un fenomen duhovnicesc ? Atunci cineva ar putea presupune că, anume, în chipul unei sclave Rusia a devenit cea de-a Treia Romă ortodoxă, subiectul proorociei stareţului Filoteu ... Atât cea dintâi Romă ortodoxă, cât şi cea de-a doua altădată Constantinopolul ortodox ,,au căzut” şi căderea lor grabnică (mai ales astăzi) a devenit în esenţă căderea din Ortodoxie. Aplicând doar etaloanele istorice, politice sau doar alte etaloane prea raţionale umane, Apusul este incapabil să discearnă adevărata măreţie metafizică a Rusiei, exact aşa cum este incapabil să înţeleagă că, într-un sens spiritual, ,,nu va exista a patra Romă” !

Sfânta Rusie nu a murit niciodată şi nu va muri niciodată. Sfânta Rusie nu este un mit, sau un trecut uitat, este o realitate vie. În ciuda forţelor inegale, ea biruieşte întotdeauna şarpele apocaliptic. Nu este Dumnezeu, Dumnezeu al morţilor, ci al viilor (Matei 22, 32). Astfel, cei drepţi, care au primit mucenicia pentru Hristos, şi ţarul mucenic, toţi mijlocesc în Rai pentru patria lor pământească.

Noi credem că aceşti ruşi care se sunt prinşi în mrejele apostaţilor, îşi vor recupera vederea şi se vor întoarce de la adulterul duhovnicesc în care sunt atraşi de tot felul de misionari, propovăduitori, ,,binefăcători” şi amăgitori care duc cel mai crud război împotriva sfintei Ortodoxii.

,,O, Doamne, aşază războiul meu cu această naţiune semeaţă !” - se ruga Alexandru Nevski, sfântul apărător al pământului rus[15]. Şi Domnul Însuşi a aşezat războiul vechi de veacuri între duşmanul apusean şi poporul ortodox dăruind Sfântului Cneaz Alexandru manifestări minunate ale harului Său. Faimoasele sale biruinţe au apărat multă vreme Rusia împotriva pătrunderii latinilor, şi le-au demonstrat acestora dârzenia poporului - chiar dacă slăbit şi subjugat - de a se împotrivi până la moarte pentru sfânta lor credinţă ortodoxă.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

 

[1] Buletinul Sprijinului Bisericii la Nevoie (Bulletin Aide a l'Eglise en Detresse), nr. 7, octombrie 1994, p. 4.

[2] Noutăţi din Viaţa Bisericească (Vedomosti Pravoslavnoi zhizni), nr. 2/12, 1996. Citat de Rusia Ortodoxă (Orthodox Russia), nr. 1553, 15/28 februarie 1996, p. 12.

[3] Arhipreot Ioan Sviridov, ,,Pe căile apropierii şi reconcilierii” (Na putiakh sblizheniia i primireniia), Gândirea Rusă (Pensee Russe), Paris, nr. 4064, 1995, p. 16.

[4] Arhipreot Arcadie Şatov, arhipreot Alexandru Şargunov, arhipreot Valentin Asmus, ieromonah Chiril Sakharov, şi alţii, ,,Apel către Î.P.S. Patriarh al Moscovei şi întregii Rusii, Alexie al II-lea”, Gândirea Rusă (Pensee Russe), nr. 4106, 21-27 decembrie 1995, p. 9.

[5] Jurnalul Patriarhiei Moscovei, 1968, nr. 3, p. 53.

[6] A se vedea ,,Raportul Patriarhului Alexie al II-lea al Moscovei şi a toată Rusia” în Colecţia Sinodului Episcopilor ..., p. 60; la p. 58, ,,patriarhul” vorbeşte despre ,,relaţiile bune asemenea partenerilor ale Bisericii cu alte biserici ...” (,,limbaj duhovnicesc” !), a se vedea de asemenea p. 59-66.

[7] The Mirror, nr. 3, aprilie 1996. Citat din Rusia Ortodoxă (Orthodox Russia), nr. 1558 (nr. 9), p. 16.

[8] Fie ca cititorul să ne ierte că cităm această exprimare neliterară a egumenului Inochentie (Pavlov), dar din experienţa noastră personală noi ştim că grosolănia citată este nimic în comparaţie cu imoralitatea lexicală cotidiană a acestui ,,cleric”.

[9] Arhipreot Arcadie Şatov, arhipreot Alexandru Şargunov, arhipreot Valentin Asmus, ieromonah Chiril (Sakharov), şi alţii, ,,Apel ...”, Gândirea Rusă (Pensee Russe), nr. 4106, p. 9. (Comparaţi asemănarea neintenţionată a gândului nostru cu această remarcă din ,,Apel” cu privire la logica sovietică a lui G. Chistiakov despre care noi am scris în capitolul ,,Limba Babilonului” cu toate că [este] încă necunoscut textul Apelului).

[10] A se vedea Vertograd-Inform, Moscova, 1995, nr. 6-7.

[11] Valaamets, ,,Uitarea primejdioasă. Asupra chestiunii proslăvirii episcopului Adalbert (Voicek)”, Rusia Ortodoxă (Orthodox Russia), nr. 1547, 15/28 noiembrie 1995, p. 14.

[12] Mesagerul Catolic de Kaliningrad, nr. 6/12. Citat de Valaamets, ,,Uitarea primejdioasă”, p. 14.

[13] ,,Uitarea primejdioasă”, p. 15.

[14] Episcop Ignatie (Briancianinov), Opere, vol. I, ,,Experienţe ascetice. Despe înşelare”, Editura Sfântul Iov de Poceaev, Jordanville, 1957, p. 129-152. Episcopul Ignatie scrie despre ,,încărcăturile de cărţi care sunt transportate către Rusia”. Şi în ale sale ,,Scrisori către mireni" (Opere, vol. IV, Sankt Petersburg, 1886, p. 485-486), el scrie: ,,Blasfematorul nu va fi mântuit ! ... Dedică-te citirii Noului Testament şi Sfinţilor Părinţi ai Bisericii (şi cu nici un chip despre Teresa, Francisc şi alţi oameni nebuni apuseni, pe care biserica lor eretică îi socoteşte sfinţi !)”.

[15] M. Khitrov, Sfântul Mare Cneaz Alexandru Iaroslavici Nevski, Moscova, 1893, p. 76. Ediţia nouă comemorând mileniul de la Botezul Rusiei, Editura Mânăstirii, 8011 Champagneur ave., Montreal, Canada, 1986.

 

Episodul urmator