----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Şase sisteme calendaristice în istoria Europei în ultimele două secole (III)

 

Episoadele anterioare

 

III. Calendarul revoluţionar al Uniunii Sovietice (calendarul bolşevic)

Ultima încercare majoră de reformă a calendarului a avut loc în 1929 de către guvernul Uniunii Sovietice, care a adoptat calendarul revoluţionar (sau calendarul bolşevic).

Pentru început, în 1918, guvernul format după Revoluţia din Octombrie a înlocuit calendarul iulian cu cel gregorian, punând în concordanţă Rusia cu Europa occidentală din punct de vedere al calendarului; iată de ce aniversarea Revoluţiei din Octombrie a avut loc pe 7 noiembrie în Uniunea Sovietică.

O schimbare mult mai radicală a avut loc în 1929. Această reformă sovietică a calendarului gregorian a fost foarte diferită de reforma franceză din timpul Revoluţiei. În timp ce nu înlătura anul calendarului gregorian, noua reformă restructura complet săptămânile. Motivul oficial era o mai mare productivitate a fabricilor, dar asemenea reformei franceze anterioare ei, reforma sovietică a calendarului era în mare parte o reacţie împotriva religiei.

Astfel, în mai 1929, economistul şi politicianul Iuri Larin a propus o săptămână de producţie continuă. Deşi la început propunerea sa a fost respinsă cu uşurinţă, chiar de luna următoare el a dobândit sprijinul lui Iosif Stalin, prim-ministrul Uniunii Sovietice. Orice opoziţie faţă de reforma propusă a fost zdrobită cu repeziciune ca ,,sabotaj birocratic contra-revoluţionar”[1]. Două luni mai târziu, pe 26 august 1929, Consiliul Comisarilor Poporului decreta că toate întreprinderile de producţie trebuiau să treacă de la săptămâna de muncă tradiţională întreruptă de un weekend la o săptămână de producţie continuă. Mai departe, Consiliul Comisarilor Poporului afirma că era ,,esenţial ca tranziţia pregătită sistematic a întreprinderilor şi instituţiilor la producţia continuă să înceapă în timpul anului economic 1929-1930”[2].

Drept urmare, 29 septembrie 1929 a fost ultima zi de duminică timp de 11 ani … Duminica reprezenta o ameninţare autentică pentru progresul industrial. Timp de o zi din cele 7 ale săptămânii, maşinile tăceau, iar oamenii se retrăgeau la confortul considerat a fi contrar idealului revoluţionar, precum viaţa de familie sau practica religioasă. În consecinţă, duminica va fi desfiinţată, iar zilele săptămânii vor fi dezbrăcate de semnificaţie. În duminica următoare, 80% din populaţie a mers la muncă, 20% a stat acasă.

Ideea părea simplă: toţi muncitorii aveau să fie împărţiţi în schimburi. Această regulă se aplica nu numai muncitorilor din fabrică, ci şi angajaţilor din comerţ şi guvernamentali. Cu fabricile şi magazinele deschise şi producând 24 ore pe zi, în fiecare zi a săptămânii, productivitatea va creşte. Aceasta era numită nepreryvka sau săptămâna ,,neîntreruptă”.

Drept urmare, în producţie, din toamna anului 1929 până spre sfârşitul anului 1931, în paralel cu calendarul gregorian, a fost introdus calendarul împărţit în 72 săptămâni a câte 5 zile (= 360 zile) – impropriu numite săptămâni, deoarece săptămâna este un interval de 7 zile consecutive –, dintre care 3 erau divizate în 2 săptămâni parţiale de către cele 5 zile de sărbători naţionale (360 zile + 5 zile de sărbători naţionale = 365 zile), dar sărbătorile nu erau parte a săptămânii, astfel că fiecare săptămână în parte avea de asemenea 5 zile.

Fiecare zi a săptămânii de 5 zile (pyatidnevka) era etichetată fie cu o culoare, fie cu o cifră romană de la I la V, fie cu numele ‘prima’ (pervyj), ‘a doua’, ‘a treia’, ‘a patra’ şi ‘a cincea’. Fiecare muncitor obţinea o culoare sau un număr pentru a identifica ziua sa de odihnă, astfel că în fiecare zi 80% din personalul fiecărei fabrici lucra, în timp de 20% se odihnea.

 

Un calendar sovietic pe anul 1930 cu ‘săptămâna’ de 5 zile

Fiecare dintre cele 5 zile noi este însemnată cu un element simbolic, adecvat politic: snop de grâu, stea roşie sau steag roşu, secera şi ciocanul, carte, budenovka, sau bereta militară de lână etc. În calendar sunt marcate 5 zile nelucrătoare: 22 ianuarie (9 ianuarie 1905 stil vechi) – aniversarea Duminicii Sângeroase sau Duminicii Roşii când, în Sankt Petersburg, demonstranţi neînarmaţi conduşi de părintele Gheorghe Gapon au fost împuşcaţi de soldaţii gărzii imperiale pe când se îndreptau către Palatul de iarnă pentru a prezenta o petiţie ţarului Nicolai al II-lea, 1-2 mai, zilele Internaţionalei şi 7-8 noiembrie, zilele Revoluţiei proletare. Acesta era lucrul în schimburi, pe cea mai mare scală în istoria umană.

 

În 1930 a fost propus calendarul revoluţionar sovietic cu 12 luni a câte 30 zile şi 5 sărbători naţionale, neaparţinând nici unei luni. A fost respins şi nu a fost introdus niciodată.

Nemulţumirea populaţiei a dus curând la o modificare a reformei calendarului. Pe 16 martie 1930, Comisia Guvernamentală a Consiliului pentru muncă şi apărare a tranziţiei întreprinderilor şi birourilor la o săptămână de producţie continuă a recunoscut necesitatea ca familiile să aibă zile libere similare şi că astfel de cereri ar trebui luate în considerare când se atribuie programele de lucru[3]. Aceasta a fost prima dintre numeroasele reforme minore care au încercat să facă din nepreryvka un experiment funcţional.

Însă nici îndeplinirea acestor cereri nu a asigurat reuşita reformei. Astfel, pe 21 noiembrie 1931 Sovnarkom (Soviet Narodnykh Komissarov) a înlocuit intervalele de 5 zile cu intervale de 6 zile, calendarul fiind practic împărţind în 12 luni cuprinzând 5 săptămâni a câte 6 zile fiecare, sau chestidnevki. Această săptămână nu era cu producţie continuă, ci ziua a 6-a, a 12-a, a 18-a, a 24-a şi a 30-a a unei luni erau zile de odihnă; cu alte cuvinte, cea de-a şasea zi era ziua liberă comună pentru toţi. Dar nici acest sistem nu a putut prinde rădăcini în conştiinţa oamenilor.

Prin urmare, pe 26 iunie 1940, guvernul sovietic a reintrodus utilizarea calendarului gregorian în fabrici şi întreprinderi şi vechea săptămână de 7 zile, cu zilele ei de sâmbătă şi duminică. Este de asemenea interesant că pe lângă anii gregorieni, în unele cazuri era pusă o zi suplimentară, de exemplu în cel de-al 21-lea an al Revoluţiei Socialiste, unde această cronologie era socotită începând din 7 noiembrie 1917. Aceasta a fost prezentă până la dezintegrarea Uniunii Sovietice în 1991.

 

Cel de-al 21-lea an al Revoluţiei Socialiste, 12 decembrie 1937 – cea de-a 6-a zi din săptămâna de 6 zile; ziua alegerilor în Sovietul Suprem al URSS

 

* * *

 

Reforma era simplă doar în aparenţă. Efectul asupra vieţii sociale era dezastruos. Cu un segment atât de larg al populaţiei ţării la muncă în orice zi a anului, rezultatul a fost că a izolat prietenii, membrii Bisericii şi familiile unii de alţii. Dacă, de exemplu, soţul se odihnea în fiecare zi roşie, soţia se odihnea în fiecare zi albastră şi copiii aveau liber la şcoală în fiecare zi verde, existau foarte puţine ocazii pentru a socializa chiar în sânul familiei, excepţie făcând după o lungă zi de muncă.

În mod logic, o persoană devenea asociată cu ziua sa liberă din săptămâna obişnuită de muncă, şi doar o cincime din întregul societăţii sovietice era liberă într-o zi dată. Poate că muncitorii sovietici se odihneau mai des decât omologii lor occidentali (o dată la fiecare 5 zile, în loc de 7 zile), însă ei cu siguranţă nu se odihneau laolaltă, ca o societate, deoarece 80% din întreaga populaţie lucrătoare sovietică era la lucru în orice zi dată.

[De fapt, dacă era vorba de producţie trebuia să se păstreze săptămâna de 7 zile, fiindcă în cea de 5 zile muncitorii aveau 70 zile libere pe an, în loc de 52 câte sunt în cea de 7 zile. Acesta este în realitate un argument că nu a fost nicicând vorba de producţie: nepreryvka şi succesoarea ei de 6 zile, chestidnevki, aveau rolul de a distruge ziua de duminică.]

Experimentul calendarului sovietic a fost mult mai radical decât cel francez. Schimbând doar numărul zilelor dintr-o săptămână, sovieticii au rupt în fond societatea în cincimi: o cincime a societăţii trăia după un calendar, cea de-a doua cincime trăia după altul, cea de-a treia încă după altul, şi tot aşa – fapt care a fragmentat profund societatea. Comunităţile religioase, familiile, societatea ca un întreg nu mai era o unitate armonioasă, ci era, într-un sens foarte real, 5 societăţi diferite care trăiau vieţi mai degrabă paralele decât că se intersectau în vreun fel.

Ca experiment social, aceasta a condus la o ruptură completă a unităţii familiale. Dintru bun început au existat murmure de nemulţumire. În ziarul oficial Pravda au apărut plângeri chiar în ziua în care nepreryvka (săptămâna neîntreruptă) a intrat în vigoare: ,,Ce să facem noi acasă dacă soţiile noastre sunt la fabrică, copiii noştri la şcoală, şi nimeni nu ne poate vizita ... ? Nu este zi de odihnă dacă eşti singur”[4].

Este foarte posibil, susţine Eviatar Zerubavel, sociolog şi autor al cărţii Ciclul de 7 zile: istoria şi semnificaţia săptămânii, ca reforma calendarului să fi fost în acord cu o aversiune marxistă tradiţională faţă de familie. A face unităţile familiale mai puţin integrate putea să fi fost chiar o parte conştientă a agendei. Fără aceeaşi zi liberă era mai uşor puterii sovietice să dezbine şi să împărăţească.

Aşadar, în timp ce ideea de reformă poate părea, la prima vedere, o fază oarecum aridă a istoriei întemeiată pe lăcomia ierarhiei sovietice pentru mai multă producţie de la muncitorul de rând, motivaţia reală din spatele acestei idei era, încă o dată, de natură religioasă. Când săptămâna sovietică a fost scurtată la 5 zile, cele 2 zile care au fost lăsate în afara ei erau sâmbăta şi duminica, zilele iudeo-creştine tradiţionale de închinare. ,,Pentru a aprecia semnificaţia antireligioasă a acestei mişcări, să notăm că, iniţial, se presupunea că zilele săptămânii vor păstra chiar numele lor tradiţionale, cu doar sâmbăta şi duminica îndepărtate din ciclul săptămânal”[5]. De fapt, o caricatură din acea vreme publicată într-un ziar pentru emigranţii ruşi, zugrăveşte sâmbăta şi duminica ca fiind împuşcate de un soldat sovietic. Crima ? ,,Originea lor burgheză”[6].

Prin urmare, schimbând ciclul săptămânal, întreaga naţiune avea să fie îndepărtată de ciclul săptămânal tradiţional al celor 3 religii principale: iudaism, creştinism şi islamism. Nu numai că ar fi fost dificil de ţinut socoteala zilelor de închinare, ci doar o dată la fiecare 35 zile (când se întâlneau noua săptămână de 5 zile şi vechea săptămână de 7 zile) ar fi putut un muncitor să meargă la biserică, moschee sau sinagogă. Când comisarul pentru muncă şi-a exprimat opinia privind viitorul duminicii ca zi viabilă în calendar, el a spus cu emfază că scopul reformei era, în esenţă, de a ,,combate spiritul religios”[7]. ,,Ca în Franţa cu 140 ani mai înainte, principalul scop al abolirii săptămânii de 7 zile în Uniunea Sovietică a fost de a distruge religia acolo”[8].

Tot ca în Franţa, populaţia rurală în mod esenţial tradiţionalistă a fost avangarda mişcării de a păstra săptămâna de 7 zile. Când autorităţile au insistat ca ei să se odihnească potrivit ritmului săptămânal secular nou, mulţi ţărani au urmat exemplul dat de predecesorii lor francezi şi au sabotat eforturile lor luând atât zilele de odihnă oficiale, cât şi zilele lor de închinare săptămânale tradiţionale pe care ei le-au însemnat sfidător pe calendarele oficiale emise de imprimeriile guvernamentale[9].

În 1931, spune istoricul Malte Rolf, autorul cărţii Festivaluri sovietice de masă, ,,aproape toţi oficialii se plângeau cu privire la legăturile încă existente ale populaţiei rurale cu ‘obiceiurile tradiţionale’”, spaţiul rural permiţându-le să se distanţeze de inspecţia sovietică care avea loc la oraşe.

Reforma calendarului nu a avut producţia şi beneficiile financiare imaginate iniţial. Nu numai că maşinile s-au stricat mai des deoarece nu era timp liber pentru mentenanţa de rutină, dar creşterea iresponsabilităţii a scăzut producţia încă mai mult. Motivul oficial dat pentru abandonarea reformei calendarului a fost restabilirea productivităţii. Cu toate acestea, un factor care a contribuit mult, deşi nedeclarat, a fost refuzul ţăranilor de a se supune în totalitate.

Pentru a estima rolul jucat de sentimentele religioase în prăbuşirea săptămânii de 6 zile (chestidnevki), să notăm că, pe lângă restabilirea ciclului săptămânal de 7 zile, autorităţile sovietice au restabilit de asemenea duminica ca zi de odihnă săptămânală oficială. Dacă nu ar fi fost presiunile religioase puternice cărora în mod evident nu le-a putut rezista, guvernul ar fi putut alege cu uşurinţă oricare din celelalte 6 zile ale ciclului restabilit, mai cu seamă având în vedere faptul că duminica a fost oficial moartă timp de aproape 11 ani.

 

 

[1] Eviatar Zerubavel, Ciclul de 7 zile: istoria şi semnificaţia săptămânii (The Seven Day Circle: The History and Meaning of the Week), The University of Chicago Press, 1985, p. 35.

[2] Solomon M. Schwarz, ,,Săptămâna de lucru continuă în Rusia sovietică” (The Continuous Working Week in Soviet Russia), International Labour Review, 1931, Vol. 23, p. 157-180.

[3] Izvestia, 17 martie 1930.

[4] Eviatar Zerubavel, op cit., p. 38.

[5] Zerubavel, op. cit., p. 36; P.M. Dubner, ,,Săptămâna neîntreruptă şi productivitatea muncii” (Uninterrupted Week and Labor Productivity), Predpriyatiye, 1929, vol. 73, nr. 9, p. 51.

[6] Katherine Atholl, Mobilizarea unui popor (The Conscription of a People), New York: Columbia University Press, 1931, p. 84.

[7] Atholl, op cit.

[8] Zerubavel, op. cit., Walter Kolarz, Religia în Uniunea Sovietică (Religion in the Soviet Union), New York, St. Martin's Press, 1961, p. 31.

[9] Zerubavel, ibid.