----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Alfabetul duhovnicesc (XV)
 
alcătuit de
Sfântul Dimitrie al Rostovului
din învăţături şi rugăciuni temeluitoare de suflet
 

Partea a II-a

Capitolul 3

Despre aceea că nu se cuvine să ne mândrim în acest veac cu nici un lucru

  1. Nu fi mândru şi măreţ ca să nu te asemeni dracilor; nu te înălţa cu inima ca să nu fii la măsura lor. Ci fii blând şi smerit şi vei fi înălţat de Însuşi Domnul şi te vei uni cu îngerii: Spre cine voiu căuta, fără numai spre cel smerit şi blând, şi care tremură de cuvintele mele (Isaia 66, 2), grăieşte Domnul. Dracii mai vârtos prin aceasta sunt osebiţi de îngeri, prin aceasta au şi căzut de la Dumnezeu: nu au fost smeriţi şi cu bună supunere. Căci nimic nu este mai spurcat atât înaintea lui Dumnezeu, cât şi înaintea oamenilor, ca înălţarea de sine şi mândria, după cum nu este nimic mai plăcut şi mai binevoitor ca blândeţea şi smerenia.
  2. Cel smerit şi blând pururi petrece în pace; însă cel măreţ şi mândru mereu este tulburat şi neliniştit. Îndrepta-va pre cei blânzi la judecată, învăţa-va pre cei blânzi căile sale (Psalmi 24, 10), Risipit-au pre cei mândri cu cugetul inimii lor. Pogorât-au pre cei puternici de pre scaune, şi au înălţat pre cei smeriţi (Luca 1, 51-52). Fii cu bună supunere şi te vei asemăna îngerilor. Nu te mândri în faţa nimănui, nici măcar pentru cel mai mic lucru, ca să nu fii tu însuţi lepădat de la Dumnezeu. În nici o împrejurare nu te înălţa ca nu cumva căzând să te dedai la tot răul: Cel mândru va cădea şi se va zdrobi şi nu-l vei ridica pe el, spune proorocul. Nu umbla întru cele înalte, mai minunate îţi sunt ţie cele de jos; să ai frica lui Dumnezeu şi nu vei cădea şi nu vei rămâne în cursele vânătorului.
  3. Mândria se naşte din nebunie şi orbire sufletească; din chibzuinţă şi cunoştinţă se naşte smerenia. Dacă te-ai cunoaşte cu adevărat, atunci nu ai fi mândru; de te-ai cunoaşte, întru adevăr, atunci nu te-ai înălţa prin mândrie. Dar aşa cum încă nu te cunoşti bine pe tine şi nu pricepi după cum se cuvine, tot aşa te şi mândreşti fără de minte; te mândreşti cu oarecare lucru de nici un preţ sau şi mai mult, pentru nimic. Fiind întru acest fel de mândrie şi îngâmfare, cunoaşte-te pe tine însuţi. Cunoaşte că Domnul mândrilor le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har (Pildele lui Solomon 3, 34), spune Solomon. Cunoaşte că Domnul îi primeşte pe cei blânzi, iar pe păcătoşii mândri îi smereşte până la pământ; pe cei smeriţi îi înalţă, iar pe cei mândri îi coboară; de la cel smerit primeşte şi puţinul, iar de la cel mândru leapădă şi cele mari: de la vameşul cel smerit a primit doar tânguirea, iar de la fariseul cel mândru a lepădat multe virtuţi. Înaintea lui Dumnezeu este mai bun un păcătos smerit, decât un drept mândru: Necurat este înaintea lui Dumnezeu tot cel cu inimă înaltă (Pildele lui Solomon 16, 6), grăieşte Solomon.
  4. Dumnezeu pretutindeni îi leapădă pe cei mândri şi îi primeşte pe cei blânzi: Pogorât-au pre cei puternici de pre scaune, şi au înălţat pre cei smeriţi. Pre cei flămânzi i-au umplut de bunătăţi, şi pre cei bogaţi i-au scos afară deşerţi (Luca 1, 52-53). I-a ales Domnul pe smeriţii apostoli, iar pe fariseii cei mândri i-a îndepărtat; i-a lepădat pe filozofii cei preaînţelepţi, dar i-a ales pe cei mai simpli pescari; i-a respins pe cei mai mari şi mai nobili cârmuitori, dar i-a ales pe smeriţi şi săraci: pe Iosif tâmplarul şi pe Preasfânta Fecioară Maică. Aşadar, niciodată nu te mări cu neamul bun al strămoşilor, ştiind că noi toţi, după Dumnezeu, avem un singur strămoş, pe Adam; moştenirea noastră însă este pulbere şi cenuşă. Noi suntem luaţi din pământ şi în pământ vom merge şi nu se cuvine să ne înălţăm unii înaintea altora, căci pe noi toţi pământul ne va face deopotrivă şi ne va da fiecăruia partea lui.
  5. Nu fi mândru, chiar dacă ai rang de seamă, ca să nu-i înveţi mândria şi îngâmfarea şi pe supuşii tăi, căci după cum este mai-marele, tot astfel sunt de obicei şi supuşii. Cel mai mare peste toţi oamenii şi mai presus de toată făptura, Domnul, ţi-a arătat chipul smereniei întru Sine Însuşi. El, luând ştergarul, a spălat picioarele ucenicilor (Ioan 13, 5), a luat chipul robului, S-a smerit, slujind până la moarte şi încă moarte pe cruce (Filippeni 2, 7-8), pentru ca noi, văzându-L astfel, să ne smerim, să nu ne mândrim cu nimic în lumea aceasta. Totul va rămâne aici, totul se va preface în pulbere şi cenuşă, iar tu de unul singur vei merge acolo unde nu se va uita nimeni la rang, cin şi mărire, ci fiecare îşi va lua de la Domnul răsplata pentru faptele sale.
  6. Nu te înălţa din pricina cinstirii vremelnice. Nu te mândri nici pentru slava dregătoriei tale, deoarece este schimbătoare. Dregătoria nu îţi ia firea şi mai-marele nu schimbă omenirea. Şi cârmuitorul este tot om, la fel ca toţi ceilalţi: acelaşi praf şi cenuşă, ca ceilalţi; cel ce cârmuieşte cu nimic nu este mai bun decât ceilalţi, cu nimic nu este mai mare peste cei ce-i sunt supuşi, afară de vremelnica cinstire a dregătoriei. Pentru aceea, slava ta şi cinstea dregătoriei să nu te dea mândriei şi îngâmfării, ci mai mult şi cu covârşire să te smerească: Cu cât eşti mai mare, cu atâta mai mult te smereşte, şi înaintea Domnului vei afla har (Înţelepciunea lui Isus fiul lui Sirah 3, 18). Această cinstire îţi este dată pentru o vreme, pentru ca să-i îndrumi pe alţii, şi nu ca prin aceasta să te înalţi şi să te măreşti. Aceasta este o simplă dregătorie omenească, aşadar cu ce are a se mândri aici cel care este mai-mare peste alţii ? Orice lucru este schimbător şi ce este este ca şi cum nu este.
  7. Nu zadarnic ţi-a fost dată ţie dregătoria şi vremelnica cinstire a veacului acestuia, ci pentru ca tu să arăţi fapte şi virtuţi săvârşite întru smerenie, pe măsura slavei şi cinstirii tale, şi astfel niciodată nu te vei înşela şi nu îţi vei pune nădejdea întru slavă şi cinstire. Căci aceasta nu este nimic altceva decât visare şi gheaţă de primăvară. Nu degeaba înţelepţii din vechime, atunci când alegeau pe mai-marele şi îl încununau, de îndată aprindeau in, îl aruncau în sus şi ziceau: ,,Slava omenească tot pe atât de repede se stinge ca şi inul aruncat în sus, care, strălucind, şi numaidecât căzând la pământ, se stinge”.
  8. Împăraţii, cârmuitorii şi dregătorii să nu se mărească cu slava lor, căci în vremea morţii, cinul şi mărirea nu-i vor ajuta cu nimic, ci le vor fi întru şi mai mare povară. Să nu zică nimeni: ,,Eu sunt de neam bun, iar el este de rând; eu sunt bogat, iar el este sărac”. Moartea pe toţi ne smereşte deopotrivă şi şterge orice osebire. În mormânt, după oasele golaşe nu putem afla cine este de neam bun sau nu, cine este bogat sau sărman, cine este cu slavă sau fără. Fie ca nimeni să nu se înalţe întru slava sa, sau întru comorile sale, sau în vreo altă oarecare bogăţie. Căci toţi goi vom merge într-acolo; nu vom lua cu noi nimic şi nimic nu va rămâne la noi, afară de faptele noastre, pe care le-am făcut în această viaţă.
  9. Pentru ce, omule, zadarnic te mândreşti în trupul stricăcios ? Nimic vrednic de mândrie şi înălţare nu vei afla întru tine: din pământ eşti luat şi în pământ vei merge iar; din nimic ai fost zidit şi nu ştii încotro te vei întoarce şi ce soartă vei dobândi. Aşadar, nu te mândri cu bogăţia, căci aceasta piere; nu te mândri cu obârşia neamului bun, căci toţi suntem pulbere şi cenuşă; nu te mândri nici cu puterea, nici cu înţelepciunea, nici cu frumuseţea trupului: toate acestea nu sunt de la tine. Însă cu nimic altceva nu te mândri, căci nu ai nimic al tău, ci toate sunt de la Dumnezeu. Dacă vrei să te mândreşti cu priceperea şi înţelepciunea, acestea Dumnezeu ţi le-a dat; dacă vrei să te mândreşti cu puterea şi frumuseţea, tot Dumnezeu ţi le-a rânduit; dacă vrei să te mândreşti cu averea şi bogăţiile, toate Dumnezeu ţi le-a dăruit; dacă vrei să te mândreşti cu neamul bun, toţi suntem pulbere şi cenuşă; dacă vrei să te mândreşti cu mărirea dregătoriei, toate sunt în mâinile lui Dumnezeu; dacă vrei să te mândreşti pentru o oarecare lucrare bună, însă şi la aceasta a ajutat şi rânduit şi întărit Dumnezeu. Toate sunt ale lui Dumnezeu, iar nu ale noastre. Nu ai cu ce să te lauzi şi să te mândreşti înaintea altora. Mai bine este a te crede mai rău decât toţi. Toate le socoteşte lui Dumnezeu ca să fii unit cu El întru toate. Cu Dumnezeu toate vor fi ale tale, iar fără Dumnezeu vei fi înstrăinat de toate.
  10. Cel mândru nu umblă în căi simple şi drepte, ci în căi strâmbe, pline de spini şi tâlhari. Certat-ai pre cei mândri; blestemaţi cei ce se abat de la poruncile tale (Psalmi 118, 21). Mândria este rătăcire nebună şi cea mai mare călcare de lege, iar îngâmfarea se naşte din necunoaşterea propriei neputinţe. Prin nimic altceva nu se cade şi nu se greşeşte precum prin mândrie; nici îndreptarea inimii nu se face decât prin smerenie şi simplitate. Oricând şi oriunde s-a întâmplat căderea, înaintea acesteia a stat mândria. Pentru mândrie a fost alungat satana din cer; prin mândrie fariseul a păgubit toate virtuţile; pentru mândrie Nabucodonosor a fost lipsit de împărăţie şi s-a făcut asemenea dobitoacelor şi dimpreună cu vitele a mâncat iarbă 7 ani. Şi mii şi mii de căderi, toate se nasc din mândrie. Aşadar, fii mereu smerit şi păzit şi acoperit de harul lui Dumnezeu, şi vei fi fără de prihană, vei petrece fără căderi, fără poticnire.