----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Calendarul – un instrument puternic în mâna propagandei (I)

 

Calendarul este un instrument unic de reglare a vieţii sociale şi de control politic. Potrivit lui Robert Poole, schimbările calendaristice, în special în perioadele de prefaceri politice şi sociale şi revoluţii, ,,pot aduce rezultate spectaculoase”[1]. Studiul noului calendar pe care bolşevicii l-au creat după Revoluţia din 1917 confirmă această afirmaţie. Astfel, pe 2 decembrie 1918, Consiliul Comisarilor Poporului a emis ,,Reglementări pentru odihna săptămânală şi sărbători” (Pravila ob ezhenedel’nom otdykhe i prazdnichnych dniach), în care se introducea lista noilor sărbători sovietice[2].

Aceste sărbători nu au apărut de nicăieri: înainte de anunţarea lor oficială a existat o perioadă în care ele au fost create – adică, o perioadă de organizare iniţială şi propagandă. Cea mai mare parte a acestei propagande a apărut prin ziarele sovietice importante Pravda şi Izvestia. Aniversările multor evenimente revoluţionare erau prezentate în aceste ziare ca zile speciale. De exemplu, funeraliile victimelor de la Revoluţia din Februarie din 23 martie 1917, întoarcerea lui Lenin din străinătate pe 3 aprilie 1917, centenarul lui Karl Marx pe 21 aprilie 1917, şi chiar aniversarea de 10 ani a dizolvării celei de-a doua Dume de Stat pe 3 iunie 1917, ca şi multe alte zile şi evenimente, erau prezentate la acea vreme în Pravda şi Izvestia ca demne de comemorare an de an, şi, în consecinţă, datele asociate cu ele ca viabile pentru includerea în noul calendar sovietic.

Amitai Etzioni notează pe drept: ,,Sărbătorile au un merit metodologic special care le face deosebit de atrăgătoare pentru cei care studiază societăţile: ele furnizează indicatori care ne ajută să stabilim atributele colectivelor largi”[3]. În orice caz, pentru a identifica în mod corect aceşti indicatori, este necesar a studia sărbătorile în procesul înfiinţării sau dispariţiei lor.

În anii de după Revoluţie, au fost tipărite calendare diferite, printre care cele bisericeşti tradiţionale, altele publicate de oameni şi organizaţii care se aflau în opoziţie cu partidul comunist, dar şi calendare tipărite în mod oficial de stat dintre care cele mai cunoscute erau Calendarul unui comunist (Kalendar’ kommunista), Calendarul – carte de referinţă a unui comunist (Kalendar’-spravochnik kommunista), Calendarul muncitorului de la ţară (Kalendar’ derevenskogo rabotnika), Calendarul comunistului de la sat (Kalendar’ derevenskogo kommunista) etc.

Noile calendare tipărite trebuiau să înlocuiască sfinţii; astfel, în locul numelor mucenicilor creştini, multe calendare ofereau numele revoluţionarilor şi bolşevicilor, datele lor de naştere şi deces, şi faptele lor. De exemplu, Calendarul comunistului de la sat pe anul 1926 înlocuieşte realmente sfinţii cu noile nume revoluţionare. Aceste nume au fost inventate după Revoluţie şi derivau din termenii politici populari şi de la numele revoluţionarilor faimoşi. Astfel, lângă data de 1 mai este tipărită următoarea informaţie: în 1890, în această zi a fost cea dintâi aniversare a zilei de 1 mai în Europa; în 1916 – demonstraţie împotriva războiului în Berlin, şi Karl Liebknecht a fost arestat. În aceeaşi căsuţă a calendarului sunt date noile nume: ,,Danton, Marat, Mai, Filip, Kommunara, Maiia, Tamara”.

În cele mai multe calendare bolşevice până în 1929, prima pagină conţinea o listă cu zilele speciale, care era împărţită în trei secţiuni. În prima secţiune erau enumerate cele 6 zile de odihnă care erau proclamate sărbători de stat în ,,Reglementări”; în cea de-a doua secţiune, sărbătorile religioase, care erau de asemenea zile de odihnă; şi în cea de-a treia secţiune erau aniversările revoluţionare – adică, zilele de lucru, dar marcate în calendar ca fiind speciale. Spre deosebire de sărbătorile religioase, care erau împuţinate treptat, numărul aniversărilor revoluţionare – zile de lucru era în creştere către 1929.

,,Reglementările pentru odihna săptămânală şi sărbători” au introdus un nou sistem de sărbători – în rusă, prazdnik [praznic]. Cuvântul praznic era utilizat în calendarele pre-revoluţionare ruse pentru a desemna sărbătorile ortodoxe, ca şi aniversările de stat ale zilelor de naştere ale membrilor familiei ţarului; cu toate acestea, în rusa vorbită acest cuvânt avea un înţeles mult mai larg. El însemna o zi de odihnă şi o zi de lucru specială; cu alte cuvinte, orice zi sau eveniment aparte pentru comunitate, ca şi pentru viaţa individului. În calendarele bolşevice tipărite până în 1925, acest cuvânt era utilizat doar pentru desemnarea sărbătorilor religioase şi zilei Anului Nou. După 1926, ele au fost numite ‘sărbători ale vieţii de zi cu zi’ (bytovyie prazdniki). Noile sărbători bolşevice nu erau numite praznice, ci aniversări, zile nelucrătoare, zile de odihnă, şi zile roşii.

Respingerea cuvântului praznic este foarte semnificativă şi poate fi explicată prin faptul că el era asociat cu sărbătorile religioase şi ţariste ale calendarului pre-revoluţionar. Bolşevicii vroiau nu numai să schimbe calendarul, ci şi să-l înlocuiască cu un calendar nou, cu totul diferit. Însă, calendarele tipărite vădesc dificultăţile autorilor lor de a evita folosirea cuvântului praznic. Ei reuşesc să evite întrebuinţarea cuvântului în căsuţele care indică datele, dar în articolele dedicate explicării semnificaţiilor noilor sărbători sovietice ei utilizează acest cuvânt mult mai des decât noii termeni pentru zilele speciale. Se remarcă aceeaşi practică în ziare: în articolele despre noile zile speciale, autorii utilizează praznic chiar pentru zilele comemorative (de exemplu, în articolele despre ,,Duminica Sângeroasă”, ziua memorială închinată comemorării victimelor masacrului public din Petrograd din 1905).

Există şi posibilitatea ca propagandiştii să fi dorit să deturneze înţelesul cuvântului praznic, confiscându-l întrucâtva.

 

Înfiinţarea de noi ‘sărbători’

Se pot distinge câteva perioade în dezvoltarea calendarului sovietic de stat. Prima sa variaţie dintre anii 1917-1929 poate fi numită ‘calendarul bolşevic’. În septembrie 1929, guvernul sovietic a luat o decizie privind schimbarea sa fundamentală: s-a introdus o ‘săptămână’ de 5 zile, au fost eliminate toate sărbătorile religioase, iar numărul zilelor de odihnă comune a scăzut la 5[4]. Rezultatul a fost ‘calendarul lui Stalin’, care a marcat noua perioadă de planuri de 5 ani [numite cincinale]. Cu toate că acest decret a introdus o ‘săptămână’ de 5 zile (schimbată ulterior la o ‘săptămână’ de 6 zile), aceasta s-a dovedit falimentară, şi în 1940 a fost reintrodusă săptămâna de 7 zile; între timp, sistemul său de sărbători, care au fost introduse în 1929, a existat până în 1954. Acest calendar a fost modificat parţial şi treptat începând din anul 1954 până în anii ‘1970, şi a funcţionat cu schimbări minore până în vremea prăbuşirii Uniunii Sovietice.

 

Afară cu vechiul. Poster din 1930 susţinând nepreryvka sau săptămâna ,,neîntreruptă” (a se vedea Şase sisteme calendaristice în istoria Europei în ultimele două secole (III)) care este înfăţişată ca un ciocan care alungă influenţa religiei din calendar. Textul din partea de jos este un poem satiric de Demian Bednâi.

 

Dezvoltarea calendarului bolşevic din 1917-1929 poate fi împărţită, la rândul ei, în 3 perioade. Cea dintâi a început în februarie 1917, cu sfârşitul ei marcat de mai sus amintitele ,,Reglementări pentru odihna săptămânală şi sărbători” emise în decembrie 1918. Cea de-a doua a acoperit perioada ianuarie 1919 - ianuarie 1925, când la calendarul alcătuit deja în mare măsură a fost adăugată data morţii lui Lenin (21 ianuarie), numită ,,ziua mâhnirii”. Această dată a avut o semnificaţie ideologică imensă la acea vreme; toate sărbătorile din 1924 erau prezentate publicului sub sloganul unificator ,,Noi nu-l avem pe Lenin !”. În anii ce au urmat, acest slogan a dispărut, dar numele lui Lenin era întotdeauna utilizat în discursul privind sărbătorile sovietice, dându-le astfel un element comun.

În 1924 a fost făcută încă o schimbare în calendar: sărbătorile creştine au fost fixate potrivit calendarului gregorian. Guvernul sovietic a fundamentat aceasta pe o decizie luată la Sinodul renovaţionist[5], autointitulat al ‘Bisericii a toată Rusia’, din iunie 1923 privind acceptarea calendarului gregorian[6]. În ianuarie 1924, Biserica s-a întors la calendarul iulian, dar calendarul statului nu a reflectat aceasta. Drept urmare, aproape toate sărbătorile religioase au devenit zile de lucru, şi acesta a devenit alt instrument foarte puternic în bătălia bolşevicilor cu Biserica Ortodoxă Rusă. Cea de-a treia perioadă a calendarului bolşevic a durat din ianuarie 1925 până în septembrie 1929, când noul calendar s-a fixat în societatea sovietică, în timp ce noile zile speciale – cu toate că zile de lucru – erau adăugate aproape în fiecare an.

În timpul primei perioade de dezvoltare a calendarului bolşevic s-a format baza pentru noul calendar sovietic, care a fost atunci în uz până în 1929, şi au devenit clare intenţiile bolşevicilor privind schimbarea calendarului. Revoluţia din Februarie poate fi văzută ca începutul acestei formări, deoarece ea a introdus libertăţile politice care au permis bolşevicilor să înceapă să organizeze şi să alcătuiască noile zile speciale. Cele mai importante măsuri care ofereau aceste oportunităţi erau permisiunea publicării de ziare şi organizarea de demonstraţii publice[7]. Alături de ziua loviturii bolşevice din 25 octombrie 1917, guvernul bolşevic avea deja o listă destul de lungă de zile speciale care a fost extinsă în anul următor, 1918. Reforma anului ritual în decembrie 1918 a fost un rezultat al acestor activităţi.

Construirea noului an ritual era văzută de bolşevici ca parte a construirii unei noi societăţi. Vechiul calendar trebuia să dispară, aşa cum dispărea vechea societate. Prin urmare, înainte de a crea sistemul noilor sărbători sovietice, noul guvern a schimbat calendarul ca măsură a timpului. Astfel, pe 24 ianuarie 1918 a fost emis decretul de schimbare a calendarului iulian cu cel gregorian în Rusia sovietică. Acest decret afirma:

,,Cu scopul de a stabili în Rusia aceeaşi măsură a timpului pe care o utilizează aproape toate naţiunile moderne, Consiliul Comisarilor Poporului a decis să introducă în uzul civil noul calendar la sfârşitul lunii ianuarie a acestui an”[8].

Dacă ţinem seama de graba cu care a fost introdusă reforma calendarului (ea era discutată deja pe 16 noiembrie 1917), ca şi de situaţia economică teribilă din ţară (pe care reforma doar a înrăutăţit-o, deoarece a adus noi probleme administraţiei la toate nivelurile), putem admite că introducerea reformei era mai degrabă o decizie politică şi simbolică decât una financiară.

,,Reglementările pentru odihna săptămânală şi sărbători” emise pe 2 decembrie 1918 declarau:

,,Munca este interzisă în timpul următoarelor sărbători, dedicate comemorării evenimentelor istorice şi sociale:

 
a) 1 ianuarie – Anul Nou
b) 22 ianuarie – ziua de ,,9 ianuarie 1905”[9]
c) 12 martie – răsturnarea autocraţiei
d) 18 martie – ziua Comunei din Paris
e) 1 mai – ziua Internaţionalei
f) 7 noiembrie[10] – ziua Revoluţiei proletare”[11].
 

 

[1] Robert Poole, Modificarea timpului: reforma calendarului în Anglia modernă timpurie, Londra, UCL Press, 1998, p. 7.

[2] Dekrety Sovetskoi vlasti, tomul IV, Moscova, Gos. izd. politicheskoi literatury, 1957, p. 122-124.

[3] Amitai Etzioni, ,,Introducere. Sărbători şi ritualuri: răsadniţele neglijate ale virtuţii”, în A. Etzioni şi J. Bloom editori, Noi suntem ceea ce prăznuim. Înţelegerea sărbătorilor şi ritualurilor, New York UP, 2004. p. 8.

[4] A se vedea Şase sisteme calendaristice în istoria Europei în ultimele două secole (III).

[5] Despre renovaţionism, a se vedea

 

CE SE ÎNTÂMPLA ÎN BISERICĂ ÎN URMĂ CU UN VEAC

» Renovaţionism versus Biserica Ortodoxă Rusă în anii ‘1920

» O scurtă privire asupra raporturilor dintre Biserica Ortodoxă Rusă şi ,,Biserica Vie” sub jugul bolşevicilor

 

Diavolii revoluţionari ai Rusiei, episoadele VII şi VIII.

 

[6] Edward E. Roslof, Preoţii roşii: renovaţionism, Ortodoxia rusă, şi Revoluţia, 1905-1946, Indiana University Press, 2002, p. 107.

[7] Orlando Figes şi Boris Koloniţki scriu despre perioada dintre Revoluţiile din Februarie şi Octombrie: ,,Exista o explozie de ziare, multe cu o circulaţie de milioane [de exemplare], broşuri, cărţi de cântece şi dicţionare pe teme politice”. Orlando Figes, Boris Koloniţki, Tâlcuind Revoluţia rusă: limbajul şi simbolurile anului 1917, New Haven: Yale UP, 1999, p. 7.

[8] Dekrety Sovetskoi vlasti, tomul I, Moscova: Gos. izd. politicheskoi literatury, 1957, p. 403.

[9] 22 ianuarie (9 ianuarie 1905 stil vechi) – aniversarea Duminicii Sângeroase sau Duminicii Roşii când, în Sankt Petersburg, demonstranţi neînarmaţi conduşi de părintele Gheorghe Gapon au fost împuşcaţi de soldaţii gărzii imperiale pe când se îndreptau către Palatul de iarnă pentru a prezenta o petiţie ţarului Nicolai al II-lea.

[10] 25 octombrie, stil vechi.

[11] Dekrety Sovetskoi vlasti, tomul IV, Moscova: Gos. Izd. politicheskoi literatury, 1957, p. 122-124. Pe lângă aceste 6 zile de odihnă, autorităţilor locale le era permis a stabili alte 10 zile de odihnă, potrivit tradiţiilor şi religiilor locale.

 

Episodul urmator