Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36
----------------

 

Carti in site

 

--------------------


Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/functions.php on line 194

De ce este necesar a restaura patriarhia ?

Un cuvânt rostit la Adunarea Generală a Sinodului Bisericii din 1917-1918[1]

de arhimandrit Ilarion Troiţki

 

Prea Sfinţiile voastre, arhipăstori ai Bisericii Ruse, părinţi şi fraţi !

Noi am auzit deja multe cuvântări despre patriarhie. Majoritatea celor care au vorbit despre patriarhie aici – atât pro, cât şi contra – au examinat-o din punctul de vedere al caracterului practic şi oportunităţii sale. Unii şi-au pus în patriarhie speranţe probabil exagerate de un caracter ecleziastic şi chiar politic; alţii s-au grăbit să prezică dezamăgirea aproape totală a celor care şi-au pus nădejdea în patriarhie. În cuvântări, de ambele părţi, a fost auzită una şi aceeaşi notă: fie că se restaurează sau nu patriarhia, aceasta depinde de ceea ce este mai folositor şi mai modern. Pentru mine, chestiunea restaurării patriarhiei este cu totul diferită. Noi nu putem să nu restaurăm patriarhia; noi trebuie în mod absolut s-o restaurăm, deoarece patriarhia este legea fundamentală a celei mai înalte administraţii a oricărei Biserici locale. Acest adevăr despre patriarhie este temelia cuvântului meu.

Noi nu ne-am adunat aici pentru a începe o revoluţie în Biserica Ortodoxă Rusă. Scopul nostru este de a elibera administraţia noastră bisericească de acele răni care au apărut ca o consecinţă tristă a două veacuri de înrobire a Bisericii Ruse de către autorităţile statului. Aceste răni ale administraţiei noastre bisericeşti constau în îndepărtarea sa de stricta supunere faţă de sistemul canonic. Aceasta nu este Biserica lui Dumnezeu a primului an pe pământ. De-a lungul a veacuri întregi ale istoriei sale, ea a stabilit rânduieli canonice pentru administraţia superioară a Bisericilor locale, şi aceste rânduieli au fost organizate în legi bisericeşti definite. Noi trebuie să înţelegem conştiinţa Bisericii potrivit legii şi istoriei Bisericii, şi să determinăm ce cere această conştiinţă a Bisericii de la administraţia superioară a unei Biserici locale.

 

Arhimandrit Ilarion Troiţki

 

Patriarhia a avut forme variate în istorie; formele sale istorice s-au schimbat în funcţie de condiţii, loc şi timp. Administraţia superioară a Bisericilor locale a variat de asemenea în detaliile sale, şi legea bisericească nu cere unanimitate totală în această privinţă. Dar prin toate aceste variaţii istorice, a fost păstrată o regulă fundamentală nestrămutată: în fruntea administraţiei superioare a fiecărei Biserici locale stă ierarhul întâistătător. Aceasta este ideea de bază a patriarhiei. Haideţi să uităm toate formele istorice pentru o clipă şi să ne întrebăm: ,,Ce este patriarhia ?” Ea este, în esenţă, conducerea episcopilor unei Biserici locale de către ierarhul întâistătător. Această prevedere este principiul fundamental al administraţiei superioare a oricărei Biserici locale. Noi am auzit confuzie aici: nu ştim ce fel şi cu ce autoritate va fi patriarhul, şi de aceea noi nu putem încă să ne dorim restaurarea patriarhiei. Acestei confuzii îi răspund: patriarhul va fi aşa cum îl face acest Sinod, şi el va avea autoritatea pe care i-o dă Sinodul. În această privinţă suntem liberi; în definirea detaliilor administraţiei patriarhale noi suntem liberi; dar noi nu putem să nu restaurăm patriarhia – nu avem dreptul de a face aceasta, dacă noi nu vrem lauda suspectă a reformatorilor hotărâţi ai Bisericii, dacă noi nu vrem s-o rupem cu tradiţia veche de secole a Bisericii universale a lui Hristos.

La ultima întrunire, protopopul N.P. Dobronravov[2] a spus că canoanele nu spun nimic despre patriarhie. Profesorul Titlinov[3] a mers mai departe şi a declarat că ideea conducerii singulare patriarhale este străină tradiţiei ortodoxe răsăritene bizantine. Când am auzit aceste declaraţii, trebuie să mărturisesc, am făcut ochii mari, plin de uimire şi consternare. Deci ce este în realitate tradiţia bisericească ortodoxă despre administraţia superioară a Bisericilor locale ? Haideţi să ne întoarcem la istorie şi la canoanele Bisericii.

Dacă ne îndreptăm minţile către vremurile cele mai timpurii din viaţa istorică a Bisericii pentru organizarea administraţiei superioare a Bisericilor locale, noi nu vom găsi nimic. De ce ? Fiindcă nu existau încă Biserici locale pe atunci. Împrăştiate peste tot, în întreaga lume, Bisericile, eparhiile şi parohiile sunt întotdeauna situate, desigur, în comuniune strânsă una cu alta, dar în primele timpuri ele erau independente în termeni de administraţie, şi nu unite în Biserici locale cu vreo organizaţie administrativă bisericească definită. Prin urmare, în zadar am privi la primele două veacuri pentru un model definit pentru organizaţia administraţiei superioare a Bisericii Ruse locale. Nu există un astfel de model. Dacă cineva a hotărât acum să restaureze administraţia bisericească a primelor două veacuri, atunci el ar trebui să ceară distrugerea oricărei administraţii superioare a Bisericii locale şi prevederea independenţei depline pentru fiecare eparhie, condusă de un episcop.

Dar Bisericile locale ale Bisericii lui Hristos nu au mers multă vreme fără nici o organizare. Creştinii, trăind într-o provincie sau alta a Imperiului Roman şi aşa sau în alt mod uniţi în relaţii civile, s-au unit bineînţeles curând într-o relaţie bisericească în jurul oraşului principal al provinciei – metropola. Acest proces de organizare a Bisericilor locale în provincii a început fără îndoială încă în secolul al II-lea, şi în secolul al III-lea acest proces a condus deja la formarea Bisericilor metropolitane provinciale definite. Acest grad de organizare al acestor Biserici locale s-a dezvoltat, şi era deja pentru primul Sinod Ecumenic ,,un obicei străvechi”. ,,Obiceiurile cele din început ţie-se, cele în Egipt şi în Libia, şi în Pentapoli, ca episcopul cel ce este în Alexandria să aibă stăpânire peste toate acestea; fiindcă şi episcopului ce este în Roma aceasta este obişnuită. Aşijderea însă şi în Antiohia, şi în celelalte eparhii să se păzească întâietatea Bisericilor”[4].

Canonul apostolic 34 vorbeşte despre administraţia acestor prime Biserici locale străvechi: ,,Episcopii fiecărui neam (naţie) [în mod evident, oameni trăind într-o provincie sau alta, aşa cum împărţirea Imperiului Roman în provincii a avut, printre alte lucruri, o temelie etnică] se cuvine a şti pe cel întâi întru dânşii şi a-l socoti pe el ca de cap, şi nimic ceva de prisos a face. Iar ei singure acelea fiecare a face câte se cuvin episcopiei sale şi satelor celor de sub dânsa. Dar nici acela fără de socoteala tuturor să facă ceva, că aşa va fi o unire şi se va slăvi Dumnezeu prin Domnul întru Sfântul Duh”.

Aici sunt identificate două principii ale administraţiei superioare a unei Biserici locale: Sinodul şi întâistătătorul [primatul]. Atât sinoadele, cât şi întâistătătorii Bisericilor locale au primit un început deja din secolul al II-lea. Sinoadele nu exclud ierarhul întâistătător, nici viceversa. Dimpotrivă, potrivit regulii apostolice, o combinaţie între întâistătător şi Sinod a unei Biserici locale dictează unitatea Bisericii, şi în această unitate este aflată preaslăvirea Atotsfintei Treimi.

Există o întreagă serie de canoane pentru administraţia Bisericilor metropolitane locale definită de Sinoadele secolului al IV-lea: din Antiohia (canoanele 16-20 şi 9), şi din Sardica (canonul 14). Toate aceste canoane stabilesc că în fruntea administraţiei unei Biserici locale stă Sinodul şi mitropolitul, cu drepturile particulare aparţinându-i lui ca ierarh întâistătător. Nimeni nu credea pe atunci că existenţa unui întâistătător era contrară principiului sobornicităţii. Dimpotrivă, conducerea unei Biserici locale de către întâistătătorul mitropolit era considerată o adăugire necesară şi desăvârşirea sobornicităţii administraţiei. În canoanele Sinodului din Antiohia (16-18) există conceptul de ,,sinod întreg”. Ce este un ,,sinod întreg” ? ,,Iar sinod întreg acela să fie, la care este de faţă împreună şi mitropolitul” răspunde canonul 16 al Sinodului din Antiohia. Astfel, noi vedem că în secole îndepărtate, de îndată ce primele Biserici locale au început să se formeze, ele erau conduse de un întâistătător-mitropolit numit pentru principalele oraşe ale provinciilor-metropole.

Organizaţia Bisericii nu s-a încheiat odată cu Bisericile locale metropolitane. Ea a continuat potrivit împărţirilor administrative ale Imperiului Roman. Imperiul avea regiuni administrative cuprinzătoare – eparhiile. Bisericile locale, situate în cadrul aceleiaşi eparhii, s-au unit curând astfel încât Biserica întregii eparhii a devenit o Biserică locală. De îndată ce a fost încheiată unirea Bisericilor unei eparhii, a fost instituit numaidecât un nou tip de întâistătător la conducerea fiecărei Biserici locale peste toţi mitropoliţii. Cel de-al II-lea Sinod Ecumenic vorbeşte despre astfel de Biserici locale în canoanele 2 şi 6, numindu-i întâistătători pe episcopii unei eparhii şi definind hotarele tărâmurilor Bisericii lor. Cel de-al IV-lea Sinod Ecumenic numeşte aceiaşi întâistătători exarhi ai unei eparhii (canoanele 9 şi 17), dar episcopul Constantinopolului este numit arhiepiscop (canonul 28).

Astfel, cu noua formă a Bisericilor locale, este păstrată o lege invariabilă a conducerii administraţiei lor superioare de către un întâistătător.

Următorul nivel al organizării Bisericii sunt patriarhiile, care s-au format din unirea câtorva eparhii într-o relaţie ecleziastică. Astfel, eparhiile trace, asiatice şi pontice au dat naştere Patriarhiei Constantinopolului. În fruntea patriarhiilor, a acestor Biserici locale din cel din urmă tip, sunt patriarhii. Imperiul Bizantin nu a coincis nicicând cu o Biserică locală; existau câteva Biserici separate cu patriarhi în fruntea lor în hotarele sale. După aceea, Bisericile locale au fost create – printre altele – pe principiul naţionalităţii. În momentele de creştere a puterii şi identităţii naţionale, oamenii se vor organiza ei înşişi într-o Biserică autocefală şi vor fi conduşi de un ierarh întâistătător. Aşa s-a mers, de exemplu, în Serbia secolului al XIV-lea sub Stefan Dusan, când a fost declarată autocefalia Bisericii Sârbe şi a fost instalat patriarhul sârb.

Biserica noastră Rusă a pornit ca o mitropolie a Patriarhiei Constantinopolului; a devenit autocefală la mijlocul secolului XV, sub conducerea mitropolitului Moscovei, şi a devenit patriarhie în 1589. În prezent, Biserica Ortodoxă constă din 16 Biserici autocefale, şi toate aceste Biserici au un întâistătător în frunte cu titluri diferite şi autoritate diferită, dar ele toate au întâistătători. La fel comunităţile care s-au despărţit de Biserică, precum armenii, iacobiţii şi alţii.

Aceasta este mărturia istoriei. Formele administraţiei superioare a Bisericilor locale se schimbă pretutindeni şi întotdeauna, Bisericile locale se schimbă ele însele, dar legea administraţiei superioare potrivit căreia ele sunt conduse de un întâistătător este păstrată neschimbată. Numele şi sfera puterii întâistătătorului variază, dar principiul unui întâistătător în fiecare Biserică locală este constant.

Săraca noastră Biserică Rusă cu sinodul ei este o excepţie nefericită. Întreaga Biserică Universală [Sobornicească] a lui Hristos dinainte de 1721 nu a cunoscut nici măcar o singură Biserică locală condusă de un colegiu, fără un întâistătător. Biserica Rusă nu a fost niciodată fără un întâistătător. Patriarhia noastră a fost distrusă de Petru I. Ce stânjenea ea ? Sobornicitatea Bisericii ? Dar nu existau îndeosebi multe sinoade în timpul patriarhilor ? Nu, sobornicitatea şi Biserica nu erau stânjenite de patriarhie. Dar ce păgubea ea ? Noi avem înaintea noastră doi mari prieteni, două frumuseţi ale secolului XVII – patriarhul Nicon şi ţarul Alexie Mihailovici. Pentru a-i despărţi pe prieteni, boierii răi i-au şoptit ţarului: ,,Nimeni nu te vede, ţarule, din cauza patriarhului”. Şi Nicon, când a părăsit scaunul Moscovei, scria, printre altele: ,,Lăsaţi-l pe el, pe ţar, fără mine primeşte o mai mare aclamaţie”. Petru a înţeles acest gând al lui Nicon, distrugând patriarhia. ,,Lăsaţi-mă pe mine, ţarul, să primesc o aclamaţie mai mare fără patriarh”.

Monarhia Moscovei, transformată de Petru într-o autocraţie nelimitată, era stânjenită de patriarhia rusă. Intrând în conflict cu puterile statului, patriarhia rusă a apus în timp, şi conducătorul Bisericii Ruse a devenit un colegiu necunoscut-în-întreaga-Biserică-Creştină, în care curând domnea duhul monarhului, deoarece husarii alocaţi lui de procuratorul şef ,,porunceau mulţimii ierarhilor ca unui batalion în instrucţie”. Instituţia colegiului era, în orice caz, o noutate în Biserica lui Hristos, şi această noutate a fost creată potrivit unui exemplu olandezo-german şi nu era câtuşi de puţin pentru binele Bisericii.

Haideţi acum să ne întrebăm: ce este acest fenomen neschimbător, statornic, întotdeauna şi pretutindeni în Biserica lui Hristos, ca în fruntea administraţiei unei Biserici locale să fie întâistătătorul ? Este realmente o eroare a tuturor veacurilor, a tuturor Bisericilor locale, pe care noi am fost chemaţi s-o îndreptăm ? A fost toată lumea efectiv în eroare, şi adevărul ne-a fost dezvăluit doar nouă ? Toate Bisericile locale, stabilind primatul întâistătătorilor, L-au îndepărtat pe Hristos de la ele, dorind ca Hristos să nu fie printre ele ci mai degrabă patriarhul, aşa cum era prezentată lucrarea instituţiei patriarhiei într-una din întrunirile noastre anterioare de protopopul N.V. Ţvetkov ?[5] Nu este aceasta o atitudine mult prea mândră şi arogantă faţă de Tradiţia întregii Biserici Universale a lui Hristos ? Nu ar fi mai bine pentru noi să ne plecăm cu smerenie în faţa legii fundamentale a administraţiei superioare a unei Biserici locale, pe cât de limpede este această lege din istorie şi canoane ?

Noi am auzit obiecţia că patriarhia este o idee apuseană, papistă din gura profesorului Titlinov la ultima întrunire. Nimic de acest gen. Papalitatea vrea să domnească asupra întregii Biserici, dar un patriarh este conducătorul unei Biserici locale. Vrea cineva aici cu adevărat ca patriarhul Moscovei să supună toate cele 16 Biserici locale sub autoritatea sa ? Pentru noi, ideea de papism nu poate avea nici un temei în Biserica Ortodoxă modernă. Pe de altă parte, papa conduce Biserica singur, fără ajutor, sine consensus ecclesiae – fără consensul Bisericii, dar întâistătătorul ortodox al unei Biserici locale nu face nimic fără cercetarea tuturor episcopilor săi. În măsura în care canonul apostolic 34 cere cu fermitate o patriarhie în fiecare Biserică locală, tot aşa el denunţă iluzia papiştilor. Polemica cu latinii ar trebui să folosească, printre alte lucruri, canonul apostolic 34. Nu există eretici-papişti printre noi, dar există mulţi susţinători ai patriarhiei ortodoxe. Papismul şi sistemul patriarhal nu au nimic în comun, şi orice menţionare a papismului la Sinodul nostru ortodox este cu totul inutilă şi nenecesară. Nu este o tendinţă papistă care cere restaurarea patriarhiei, ci o conştiinţă bisericească ortodoxă.

Haideţi să ne întoarcem în 1917. În mod evident, noi nu am venit la acest Sinod la momentul corect pentru a vorbi despre patriarhie. Comitetul Pre-Sinodal a răspuns la întrebarea despre patriarhie foarte prompt şi decisiv: patriarhia contrazice principiul sinodalităţii, şi prin urmare nu se merită să fie restaurată. Vestitorul Societăţii şi Bisericii Pan-Ruse a tipărit articole satirice împotriva patriarhiei în aproape fiecare număr al său. Chiar una din instituţiile sinodale (Consiliul de Publicare) a tipărit o foaie volantă lipsită de scrupule sub titlul ,,Avem nevoie de patriarh ?” Volantul răspunde la întrebare negativ, şi ultimul sinod, creat de ultimul procurator şef, potrivit obiceiului, în tăcere ,,a luat notă de” această batjocură nejustificabilă a ideii sacre de patriarhie.

În sfârşit, noi suntem dominaţi de o ohlocraţie ,,revoluţionară, care poate face oricând un denunţ al naturii contra-revoluţionare imaginare a patriarhiei. Şi ce ? În pofida a toate acestea, noi vorbim despre patriarhie. Prima chestiune majoră pe care noi o discutăm este chestiunea patriarhiei. În acest Departament al Administraţiei Superioare, noi nu putem decât să vorbim despre patriarhie înainte de toate. Noi nu ne-am reţinut de la aceasta aici, la această adunare generală a Sinodului nostru. Inima mea trăieşte deja cu bucurie înainte-prăznuirea marii sărbătoriri ecleziastice naţionale a restaurării patriarhiei. Cei care în adunările noastre obiectează la patriarhie au admis ei înşişi ultima dată că ei iau asupra lor o sarcină ingrată şi ţin cuvântări lipsite de speranţă. Dar de ce ? De unde vine aceasta ? Nu înseamnă aceasta că, atât în canonul apostolic 34, cât şi în Sinodul de la Moscova din 1917, conştiinţa Bisericii grăieşte invariabil acelaşi lucru: ,,Episcopii fiecărei naţiuni, inclusiv a celei ruse, trebuie să-l recunoască pe cel care este cel dintâi dintre ei şi să-l socotească conducătorul lor”.

Aş dori să mă adresez tuturor celor care pentru vreun motiv consideră că este încă necesar să se împotrivească patriarhiei. Părinţi şi fraţi ! Nu distrugeţi bucuria unităţii minţii noastre ! De ce luaţi asupra voastră această sarcină ingrată ? De ce ţineţi cuvântări lipsite de speranţă ? La urma urmei, voi luptaţi împotriva conştiinţei Bisericii. Păziţi-vă, ca să nu vă găsiţi luptând împotriva lui Dumnezeu (potrivit Faptele Apostolilor 5, 39) ! Noi am încălcat deja în aceea că nu am restaurat patriarhia acum 2 luni când noi am venit în Moscova pentru prima oară şi ne-am întâlnit unii cu alţii în marea Catedrală a Adormirii Maicii Domnului. Exista cu adevărat cineva atunci care să nu fie rănit până la lacrimi văzând scaunul patriarhal gol ? Nu era într-adevăr o ruşine să vezi cum mitropolitul Moscovei a stat toată privegherea de Adormirea Maicii Domnului undeva sub estradă ? Nu era dureros să vezi o scândură murdară pe locul patriarhal istoric, şi nu un patriarh ? Şi când noi ne-am închinat la sfintele moaşte ale făcătorilor de minuni ai Moscovei şi întâistătătorilor Rusiei, nu am auzit atunci dojana lor pentru că am lăsat scaunul lor de întâistătător văduvit timp de 200 ani ?

În Ierusalim există Zidul Plângerii. Vechii evrei ortodocşi se urcă la el şi plâng, vărsând lacrimi pentru libertatea lor naţională pierdută şi pentru fosta glorie naţională. În Moscova, în Catedrala Adormirea Maicii Domnului, există de asemenea un zid al plângerii rus – scaunul patriarhal gol. Timp de 200 ani, ruşii ortodocşi au venit aici să verse lacrimi amare pentru libertatea bisericească distrusă de Petru şi pentru fosta noastră slavă bisericească. Ce suferinţă va fi dacă de azi înainte şi în vecii vecilor rămâne zidul plângerii rus ! Să nu fie aşa !

Moscova este numită inima Rusiei. Dar unde în Moscova bate inima rusă ? La casa de schimb ? Pe străduţa negustorilor ? Pe podul Kuzneţ ? Bate, desigur, în Kremlin. Dar unde în Kremlin ? La Judecătorie ? Sau în cazărmile soldaţilor ? Nu, în Catedrala Adormirea Maicii Domnului. Acolo, la stâlpul din dreapta din faţă ar trebui să bată inima ortodoxă rusă. Vulturul lui Petru, aranjat într-un stil apusean de autocraţie, a găurit cu ciocul această inimă ortodoxă rusă. Mâna sacrilegă a hulitorului Petru a coborât pe întâistătătorul rus din locul său vechi de veacuri din Catedrala Adormirea Maicii Domnului. Sinodul local al Bisericii Ruse, prin autoritatea dată lui de Dumnezeu, va aşeza din nou pe patriarhul Moscovei la locul său legitim şi inerent. Şi când patriarhul va merge la locul său sacru istoric în Catedrala Adormirea Maicii Domnului în sunetul clopotelor Moscovei, va fi mare bucurie atât pe pământ, cât şi în cer.

 

* * *

 

La Sinodul local, chestiunea restaurării patriarhiei a stârnit cea mai aprinsă dezbatere. Alcătuit pe 29 aprilie 1917, Comitetul Pre-Sinodal a respins propunerea de a restaura patriarhia. La Sinodul însuşi, chestiunea restaurării patriarhiei a fost redeschisă pe 11 octombrie de un raport al preşedintelui Departamentului Administraţiei Bisericeşti Superioare, Episcopul Mitrofan (Krasnopolski) de Astrakhan. Chestiunea a dat naştere unei dezbateri înverşunate, şi 95 persoane s-au înscris numaidecât să vorbească pe această temă. Arhimandritul Ilarion a rostit cuvântul său la sesiunea generală a Sinodului din 23 octombrie.

Controversa din jurul restaurării patriarhiei a zguduit de asemenea Academia Teologică din Moscova. Auzind despre aceasta, arhimandritul Ilarion a părăsit Sinodul şi a mers la Lavra Sfânta Treime - Sfântul Serghie, unde el a ţinut o conferinţă de 3 ore înaintea profesorilor şi studenţilor pe tema ,,Este necesar a restaura patriarhia Bisericii Ruse ?” ,,Acum vine o vreme – a spus el – când cununa patriarhală nu va fi o cunună ’împărătească’, ci mai curând cununa unui mucenic şi mărturisitor, care va călăuzi cu altruism corabia Bisericii în călătoria sa pe valurile tumultuoase ale mării vieţii”. Conferinţa a fost întâmpinată cu aplauze asurzitoare, arătând că majoritatea celor prezenţi împărtăşeau pe deplin gândurile celui care conferenţiase. După aceasta, arhimandritul Ilarion s-a întors la Sinod.

Chestiunea restaurării patriarhiei s-a supus la vot pe 28 octombrie şi în aceeaşi zi Sinodul a luat decizia de a restaura patriarhia.

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

 

[1] Publicat iniţial în limba rusă, cu titlul ,,De ce este necesar a restaura patriarhia ? Cuvânt rostit la Adunarea Generală din 23 octombrie a Sinodului Bisericii, de arhimandrit Ilarion, profesor la Academia Teologică din Moscova”, în Vestitorul Teologic (Bogoslovsky Vestnik), 1917, X-XII.

[2] Sfântul Nicolae Dobronravov (1861-1937). Ca protopop, el a luat parte la lucrările Sinodului local din 1917-1918, unde el a vorbit împotriva restaurării patriarhiei. În 1918, devenind văduv, el a intrat în monahism. În 1921, el a fost hirotonit episcop, slujind ca arhiepiscop de Vladimir şi Suzdal începând din 1923. În timpul domniei sale, el a devenit un asociat apropiat al patriarhului Tihon şi s-a opus în mod activ renovaţioniştilor. El a fost arestat de câteva ori. În 1937, el a fost împuşcat în Butovo. El este numărat printre sfinţi şi pomenit pe 27 noiembrie/10 decembrie.

[3] Istoric al Bisericii Ruse, licenţiat în teologie, şi profesor la Academia Teologică din Sankt Petersburg. În 1917, el a devenit redactorul Vestitorului Societăţii şi Bisericii Pan-Ruse, care prezenta propaganda pentru ideea ,,reînnoirii Bisericii”. Ulterior, el a devenit un lider activ al mişcării renovaţioniste.

[4] Canonul 6 al primului Sinod Ecumenic.

[5] Protopop al Bisericii Pokrov de pe Strada Varvarka din Moscova, licenţiat în teologie. În 1919, el a fost arestat pentru că a denunţat acţiunile autorităţilor de deschidere a sfintelor moaşte. În 1921, el a devenit reprezentantul patriarhului în primul Pomgol, sau Comitetul Public a toată Uniunea pentru alinarea foametei.