Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36
----------------

 

Carti in site

 

--------------------


Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/functions.php on line 194

Patriarhul Athenagora al Constantinopolului şi relaţiile sale cu Lumea Nouă (VIII)

Cum a devenit Departamentul de Stat al SUA interesat de Ortodoxie

 

Episodul anterior

 

Recent, secretarul de stat al SUA Mike Pompeo a vizitat Patriarhia Ecumenică. După întâlnire, Pompeo a scris pe Tweeter că Patriarhia Ecumenică este un ,,partener cheie” al Statelor Unite ale Americii. Acesta nu-i un secret; relaţiile apropiate dintre guvernul american şi Patriarhia Ecumenică sunt binecunoscute de decenii, chiar de la începutul Războiului Rece. Dar aşa cum dezvăluie documentele Departamentului de Stat, interesul guvernului american faţă de Ortodoxie, şi în special faţă de Patriarhia Ecumenică, sunt încă mai vechi în realitate, cel puţin din 1940, înainte ca Statele Unite ale Americii să intre în cel de-al doilea război mondial.

Pe 15 martie 1940, preşedintele Franklin Roosevelt a scris o scrisoare către Departamentul său de Stat, sugerând ideea de a stabili contacte cu o figură influentă din lumea islamică, cu scopul de a promova ,,pacea mondială”. Secretarul de stat adjunct Adolf Berle – membru al faimosului ’Brain Trust’ al lui Roosevelt – a răspuns câteva zile mai târziu cu o sugestie: maiestatea sa Ibn Saud, regele Arabiei Saudite. Astăzi, Arabia Saudită este un aliat îndelungat al Statelor Unite, dar în 1940 relaţia americano-saudită era încă în faşă. Singurul lucru care strica treaba era Turcia, precum nota Berle: ,,Singurul pericol constă în posibilele repercusiuni politice în Turcia”. El a plănuit o întrevedere cu ambasadorul turc.

 

Preşedintele Franklin D. Roosevelt

 

Apoi, pe 26 martie, Berle a trimis încă un memorandum către preşedinte, de această dată concentrându-se pe Biserica Ortodoxă:

 

,,A fost trimisă către noi o scrisoare de la Asociaţia Tineretului Elen (Hellenic Youth Association) cerându-vă să numiţi un reprezentant pentru a discuta cu Biserica Ortodoxă Greacă în materie de pace. Scrisoarea nu este importantă, deoarece grupurile ortodoxe greceşti de aici au puţină influenţă.

Dar scrisoarea sugerează o linie care ar putea fi demnă de luat în considerare. Biserica Ortodoxă Greacă are foarte multă influenţă în Orientul Apropiat, Balcani şi coasta răsăriteană mediteraneană; şi un rest de influenţă în sudul Rusiei. Nu există un conducător recunoscut, patriarhii având jurisdicţie separată în regiuni diferite [adică, Istanbul, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim]; dar cel mai mare în rang recunoscut este patriarhul din Istanbul. El ar putea probabil convoca sau consulta cu ceilalţi patriarhi.

Aceasta ar putea fi o linie demnă de urmat. Cu siguranţă, contactul cu Vaticanul, plus contactul cu regele Italiei a schimbat din punct de vedere material întreaga situaţie diplomatică din Italia. În măsura în care se poate imagina, combinaţia contactului cu Turcia, cu Ibn-Saud şi mahomedanii, şi cu Biserica Ortodoxă Greacă ar putea influenţa material Orientul Apropiat. Din câte îmi dau seama, această situaţie depinde acum în întregime de atitudinea Turciei; este, în realitate, singurul obstacol solid care împiedică prăbuşirea structurii mediteraneene răsăritene. Rapoartele de astăzi arată că ruşii nu au abandonat dorinţa lor de a se deplasa spre sud către Dardanele[1].

Asemenea mişcării către mahomedani, aceasta se cuvine să fie pregătită puţin în prealabil prin consultaţie cu ambasadorul turc de aici”.

 

Secretarul de stat adjunct Adolf Berle

 

Lui Roosevelt i-a plăcut ideea şi i-a răspuns lui Berle a doua zi.

 

,,Am memorandumul dvs. cu privire la discuţiile neoficiale cu Biserica Ortodoxă Greacă şi doresc ca dvs. să discutaţi chestiunea cu secretarul, ţinând seama de următoarele idei: spre deosebire de Biserica Romano-Catolică, Biserica Ortodoxă Greacă nu este cu totul centralizată sub un singur conducător, chiar dacă patriarhul din Istanbul este recunoscut ca cel mai mare în rang. Din câte înţeleg eu, ceilalţi patriarhi controlează, în mod efectiv, propriile jurisdicţii.

În consecinţă, aş dori ca dvs. să luaţi în considerare următoarea posibilitate: să-l numiţi pe Lincoln MacVeagh într-o misiune specială pentru a-l vizita pe patriarhul din Istanbul şi poate de asemenea pe ceilalţi trei patriarhi, pentru a discuta cu ei pe subiectul general al păcii, cu toate că Myron Taylor a discutat la Roma.

Totodată, noi am putea trimite alt mesager pentru a îndeplini aceeaşi misiune în lumea mahomedană, discutând (cu aprobarea deplină a preşedintelui Turciei, desigur) cu liderul mahomedan din Turcia şi probabil cu liderii din Arabia Saudită. După o examinare a acestora ar fi oportun a extinde o astfel de vizită în Egipt, Irak şi Iran – toate ţări independente”.

 

Câteva săptămâni mai târziu, Berle s-a întâlnit cu ambasadorul turc, întrevedere pe care a rezumat-o într-un raport datat 5 aprilie. Principala sa preocupare era lumea islamică; ortodocşii erau în mod evident de importanţă secundară. Ambasadorul turc avea diferite îngrijorări privind ideea unui trimis islamic, în mare parte deoarece ar putea fi în conflict cu ideologia seculară a Turciei. Despre ortodocşi, Berle nota: ,,Trimiterea posibilă [sic] a unui reprezentant către conducătorii Bisericii Ortodoxe Greceşti a fost atinsă, dar numai succint. În mod limpede, guvernul turc ar avea cam aceeaşi atitudine faţă de un asemenea reprezentant ca faţă de o mişcare către a stabili contacte cu biserica mahomedană”.

 

Münir Ertegün, ambasadorul turc în Statele Unite ale Americii

 

A doua zi, pe 6 aprilie, Berle i-a scris direct lui Roosevelt. ,,Această chestiune a fost discutată cu ambasadorul turc. El a subliniat sensibilitatea extremă a chestiunii în Turcia, din cauza politicii turce de a reduce importanţa politică a bisericii mahomedane. Însă, el credea că guvernul său ar reflecta asupra chestiunii cu înţelegere, având în vedere scopul; şi a sugerat ca noi să ne interesăm la Ankara”. Berle a recomandat ca Roosevelt să scrie o scrisoare personală preşedintelui Turciei pe această temă.

Următorul document pe care-l avem privind acest subiect este un raport din 24 aprilie de la Wallace Murray, şeful Diviziei Afacerilor din Orientul Apropiat. Ambasadorul turc l-a vizitat pe Murray şi l-a informat că întreaga propunere americană punea Turcia într-o situaţie incomodă, ţinând cont de faptul că ea ,,eliminase cu grijă liderii religioşi de la orice participare în treburile politice”. Ar fi mai bine, a spus ambasadorul, dacă Statele Unite ar renunţa la întreaga idee. Incidental, ortodocşii nu au fost menţionaţi deloc în această discuţie – accentul, în schimb, a fost pe islamism.

În cele din urmă, pe 4 mai, Murray a avut altă întrevedere cu ambasadorul turc. ,,Ambasadorul a spus că el dorea din nou să lămurească, şi credea că el a subliniat suficient în timpul conversaţiilor anterioare, că în cazul în care se realiza o astfel de propunere Turcia s-ar afla într-o situaţie stânjenitoare, indiferent dacă ea ar fi abordată sau ignorată”. Raportul lui Murray despre întrevederea din 4 mai 1940 este urmat de această notă în paranteză: ,,[Planul pentru consultarea cu liderii credinţelor ortodoxă răsăriteană şi mahomedană a fost abandonat]”.

 

* * *

 

Cinci luni mai târziu, pe 28 octombrie 1940, a început invazia italiană a Greciei. Aceasta este faimoasa ,,Όχι Day”, sărbătorită în fiecare an de grecii din întreaga lume. În aprilie 1941, forţele naziste invadau Grecia pentru a-i ajuta pe aliaţii lor italieni, şi a început ocupaţia nazistă a Greciei. În martie următor, arhiepiscopul Athenagora, pe atunci conducătorul Arhiepiscopiei Greceşti a Americii de Nord şi de Sud, a început lucrarea sa de ajutorare a agenţilor secreţi americani. Relaţia dintre Athenagora şi guvernul american s-a dezvoltat, ajungând la apogeul său când Athenagora a fost ales patriarh ecumenic în 1948 şi a zburat la Istanbul cu un avion împrumutat lui de preşedintele Truman. Legăturile dintre Statele Unite şi Patriarhia Ecumenică vor deveni încă mai puternice în timpul Războiului Rece.

Dacă vrem să identificăm un punct de pornire când Statele Unite au recunoscut pentru prima oară valoarea strategică potenţială a Patriarhiei Ecumenice şi a Ortodoxiei în general, s-ar putea considera că aceste documente din 1940 indică primii paşi. În timp ce planul de a se coordona cu liderii ortodocşi a fost abandonat aparent în mai 1940, la sfârşitul deceniului [adică, în 1948] Statele Unite ale Americii era profund implicată în treburile ortodoxe.

 

Sursa: https://orthodoxhistory.org, 18 noiembrie 2020, ,,How the State Dept. Got Interested in Orthodoxy”

 

 

[1] Pentru preocupările dintotdeauna ale ruşilor privind strâmtorile Bosfor şi Dardanele, a se vedea serialul Rusia şi Răsăritul ortodox la sfârşitul secolului XIX. Bătălia pentru Constantinopol.