----------------

 

Carti in site

 

--------------------

SFINTII DIN CATACOMBELE RUSIEI (X)

Delegaţia istorică din Petrograd din 1927
 
Schisma serghianistă din 1927
6. Un interviu cu mitropolitul Serghie
Consemnat de profesor I.M. Andreev
 

 

Infama declaraţie a mitropolitului Serghie, emisă pe 16/29 iulie 1927, a dat o lovitură profundă întregii lumi ortodoxe ruse. Din toate colţurile pământului rus au răsunat voci de protest ale clericilor şi credincioşilor. O mulţime de „epistole” au fost trimise mitropolitului Serghie, şi copii ale lor au fost trimise pretutindeni în ţară. Autorii acestor „epistole” îl implorau pe mitropolitul Serghie să renunţe la calea pierzătoare pe care o alesese.

După un întreg val de astfel de „epistole” de protest, un şuvoi nesfârşit de delegaţii a început să curgă către mitropolitul Serghie în Moscova.

Una dintre aceste delegaţii fără număr a fost delegaţia istorică a Eparhiei Petrograd, care a sosit la Moscova pe 27 noiembrie 1927, fiind alcătuită din următorii membri: prea sfinţitul Dimitrie Liubimov, episcop de Gdov (vicar al Eparhiei Petrograd), protopop Victorin Dobronravov, profesor I.M. Andreev (eu însumi) şi C.A. Alexeev. Episcopul Dimitrie l-a reprezentat pe Mitropolitul Iosif al Petrogradului şi avea cu el o scrisoare lungă care fusese semnată de 7 episcopi care erau în Petrograd (printre care, pe lângă mitropolitul Iosif şi episcopul Dimitrie, erau episcopul Gavriil, episcopul Ştefan şi episcopul Serghie de Narva). Protopopul Dobronravov reprezenta un grup numeros de clerici din Petrograd şi avea cu el o scrisoare de la ei, care era semnată de protopopul profesor F.K. Andreev. Eu reprezentam cercurile academice şi aduceam o scrisoare de la un grup de academicieni şi profesori de la Academia de Ştiinţe, Universitate şi alte instituţii de învăţământ superior; scrisoarea fusese redactată de profesorul S.S. Avramovici-Baranovski (fost profesor al Academiei de Jurisprudenţă Militară) şi de profesorul M.A. Novoselov (binecunoscutul director de ziar şi editor al „Bibliotecii de Religie şi Morală”, care locuia atunci în secret în Petrograd şi Moscova). C.A. Alexeev reprezenta masele largi ale populaţiei.

În ciuda faptului că delegaţia de la Petrograd a ajuns la Moscova după multe alte delegaţii care veniseră cu acelaşi scop, a fost primită fără a se aştepta să-i vină rândul. Întrevederea delegaţiei cu mitropolitul Serghie a durat două ore.

După ce au intrat la mitropolitul Serghie, toţi membrii delegaţiei au mers la el pentru a-i cere binecuvântarea, s-au prezentat şi au mărturisit că veniseră ca fii credincioşi ai Bisericii Ortodoxe.

Când mitropolitul Serghie a terminat de citit scrisorile care-i fuseseră aduse (de la episcopat, clerici şi laici), episcopul Dimitrie – care avea 70 ani – a căzut în genunchi înaintea lui şi a exclamat în lacrimi: „Vlădica ! Ascultă-ne, în numele lui Hristos !”

Mitropolitul Serghie l-a ridicat imediat din genunchi, l-a aşezat într-un fotoliu şi a spus cu o voce fermă şi întrucâtva iritată: „Ce este de ascultat ? Tot ceea ce aţi scris voi a fost scris de alţii mai înainte, şi la toate acestea am răspuns deja de multe ori în mod clar şi categoric. Ce vă rămâne neclar ?!”

 

Mitropolitul Serghie

 

„Vlădica – a început episcopul Dimitrie cu o voce tremurândă şi cu lacrimi îmbelşugate –, la vremea hirotoniei mele mi-aţi spus că trebuie să fiu credincios Bisericii Ortodoxe şi, dacă este necesar, trebuie să fiu pregătit să-mi dau propria viaţă de asemenea pentru Hristos. Şi acum a venit un astfel de timp al mărturisirii şi vreau să sufăr pentru Hristos; dar, prin declaraţia înalt prea sfinţiei voastre, în locul unui drum către Golgota propuneţi să păşim pe calea colaborării cu un regim care luptă împotriva lui Dumnezeu, care Îl persecută şi Îl huleşte pe Hristos; propuneţi să ne bucurăm de bucuriile lui şi să ne întristăm pentru mâhnirile lui ... Conducătorii noştri se străduiesc să anihileze religia şi Biserica şi se bucură de distrugerea bisericilor, se bucură de succesele propagandei lor anti-religioase. Această bucurie a lor este sursa mâhnirii noastre. Propuneţi să mulţumim guvernului sovietic pentru atenţia sa faţă de nevoile populaţiei ortodoxe. Dar cum se exprimă această atenţie ? Prin uciderea a sute de episcopi, a mii de preoţi, a milioane de credincioşi. Prin profanarea lucrurilor sfinte, batjocorirea sfintelor moaşte, distrugerea unui număr imens de biserici şi închiderea tuturor mânăstirilor. Cu siguranţă ar fi fost mai bine dacă ei nu ne-ar fi acordat o astfel de ‘atenţie’ !”

„Guvernul nostru – l-a întrerupt brusc mitropolitul Serghie pe episcopul Dimitrie – a persecutat clerul doar pentru crime politice”.

„Aceasta este o calomnie !”, a strigat cu înverşunare episcopul Dimitrie.

„Noi dorim să obţinem o reconciliere a Bisericii Ortodoxe cu regimul de guvernare – a continuat cu iritare mitropolitul Serghie –, în timp ce voi vă străduiţi să reliefaţi caracterul contra-revoluţionar al Bisericii ... În consecinţă, voi sunteţi contra-revoluţionari, în timp ce noi suntem cu totul loiali regimului sovietic !”

„Acest lucru nu este adevărat ! – a exclamat cu înverşunare episcopul Dimitrie. Aceasta este altă calomnie împotriva mărturisitorilor, mucenicilor, a celor care au fost împuşcaţi şi a celor care pătimesc în lagăre de concentrare şi în exil ... Ce faptă contra-revoluţionară a făcut mitropolitul Veniamin, care a fost executat ? În ce constă ‘contra-revoluţia’ în poziţia Mitropolitului Petru de Krutiţk ?!”

„Şi, în opinia ta, nici Soborul de la Karlovtsy[1] nu a avut un caracter politic ?”, l-a întrerupt din nou mitropolitul Serghie.

„Nu a fost nici un sobor la Karlovtsy în Rusia – a răspuns liniştit episcopul Dimitrie –, şi mulţi mucenici din lagărele de concentrare nu au ştiut nimic despre acest Sobor”.

„Eu personal – a continuat episcopul Dimitrie – sunt un om complet apolitic, şi dacă eu însumi ar trebui să mă acuz la GPU, nu aş putea să-mi imaginez nimic de care să fiu vinovat în faţa regimului sovietic. Doar mă mâhnesc şi mă întristez văzând persecuţia împotriva religiei şi Bisericii. Nouă, păstorilor, ne este interzis să vorbim despre aceasta, şi noi păstrăm tăcerea. Dar la întrebarea dacă există vreo persecuţie împotriva religiei şi Bisericii în URSS, nu aş putea răspunde altfel decât afirmativ. Vlădica, când ei v-au propus să scrieţi declaraţia, de ce nu aţi răspuns ca mitropolitul Petru, că puteţi păstra tăcerea, dar nu puteţi spune ceea ce nu este adevărat ?”

„Şi unde este neadevărul ?”, a exclamat mitropolitul Serghie.

„În faptul că persecuţia împotriva religiei, ‘opiul poporului’ potrivit doctrinei marxiste, nu numai că există printre noi, ci a întrecut orice limită în cruzimea, cinismul şi blasfemia sa !”, a răspuns episcopul Dimitrie.

„Ei bine, noi ne luptăm cu aceasta – a remarcat mitropolitul Serghie –, dar luptăm legal, şi nu ca cei care sunt contra-revoluţionari ... Şi atunci când noi vom fi demonstrat poziţia noastră pe deplin loială faţă de regimul sovietic, rezultatele vor fi încă mai remarcabile. Probabil că noi vom putea publica, ca o contrabalansare la Ateul, mica noastră revistă religioasă”.

„Aţi uitat, vlădica – a remarcat protopopul Dobronravov –, că Biserica este Trupul lui Hristos, şi nu un consistoriu cu o ‘mică revistă’ sub cenzura unui regim ateu !”

„Nu conştiinţa noastră politică, ci cea religioasă este cea care nu ne permite să ne alăturăm declaraţiei înalt prea sfinţiei voastre”, am observat eu.

„Eu vreau să pătimesc pentru Hristos, iar înalt prea sfinţia voastră propuneţi să ne lepădăm de El”, a spus C.A. Alexeev cu amărăciune.

„Aşadar, vreţi o schismă?! – a întrebat ameninţător mitropolitul Serghie. Nu uitaţi că păcatul schismei nu este spălat nici măcar de sângele muceniciei ! Majoritatea este de acord cu mine”, a adăugat el autoritar.

„Vocile trebuiesc cântărite, nu numărate, vlădica, am obiectat eu. La urma urmei, mitropolitul Petru, Locum tenens legitim al scaunului patriarhal, nu este de acord cu înalt prea sfinţia voastră; nici mitropoliţii Agatanghel, Chiril şi Iosif; nici astfel de luminători precum mitropolitul Arsenie, Arhiepiscopul Serafim de Uglich, arhiepiscopul Pahomie, episcopii Victor, Damaschin, Averchie şi mulţi alţii; nici stareţii de la Optina, nici deţinuţii de la Solovki”.

„Adevărul nu este întotdeauna acolo unde este majoritatea, a remarcat protopopul Dobronravov; altminteri Mântuitorul nu ar fi vorbit despre ‘mica turmă’. Şi conducătorul unei Biserici nu s-a dovedit întotdeauna a fi de partea Adevărului. Este suficient să ne amintim de vremea lui Maxim Mărturisitorul”.

„Prin noua mea politică bisericească, eu salvez Biserica”, a răspuns intenţionat mitropolitul Serghie.

„Ce spuneţi, vlădica ! – au exclamat cu un singur glas toţi membrii delegaţiei. Biserica nu are nevoie de salvare, a adăugat protopopul Dobronravov; porţile iadului nu o vor birui pe ea. Înalt prea sfinţia voastră aveţi nevoie de salvare prin Biserică”.

„Am avut în vedere aceasta într-un sens diferit”, a răspuns mitropolitul Serghie, oarecum tulburat.

„Şi de ce, vlădica, aţi poruncit să fie introdusă în liturghie o rugăciune pentru regim, în timp ce aţi interzis rugăciunea pentru ‘cei în închisori şi în exil’ ?”, am întrebat eu.

„Trebuie să vă amintesc realmente de binecunoscutul text al Apostolului Pavel privind autorităţile ?, a întrebat cu ironie mitropolitul Serghie. Cât despre rugăciunea pentru ‘cei în exil’, mulţi diaconi fac o demonstraţie din asta”.

„Şi când, vlădica, veţi schimba Fericirile de la liturghie ?” – am obiectat eu din nou; la urma urmei, se poate face o demonstraţie şi din acestea”.

„Eu nu alterez liturghia”, a spus pe un ton sec mitropolitul Serghie.

„Şi cine are nevoie de rugăciunea pentru regim ? Cu siguranţă regimul sovietic ateu nu are nevoie de ea. Şi credincioşii s-ar putea ruga doar în sensul rugăciunii ‘pentru îmblânzirea inimilor împietrite ale conducătorilor noştri’ sau ‘pentru luminarea celor aflaţi în eroare’. Dar să te rogi pentru un regim anti-creştin este cu neputinţă”.

„Serios ! Ce fel de antihrist găsiţi aici ?”, a răspuns mitropolitul Serghie cu un gest dispreţuitor al mâinii.

„Dar duhul este exact cel al lui antihrist – am insistat eu. Şi ce a determinat această rugăciune ? V-au forţat să introduceţi această cerere ?”

„Ei bine, eu însumi am găsit că este necesară”.

„Nu, vlădica, răspundeţi ca înaintea lui Dumnezeu, din adâncul conştiinţei voastre arhipăstoreşti: v-au forţat să faceţi aceasta, ca multe altele din ‘noua politică bisericească’ a înalt prea sfinţiei voastre, sau nu ?”

Această întrebare a trebuit să fie repetată cu încăpăţânare şi perseverenţă de multe ori, înainte ca mitropolitul Serghie să răspundă în final: „Ei bine, ei fac presiuni asupra unuia, şi îl silesc pe altul, dar eu însumi gândesc în acest fel, de asemenea”, a conchis el grăbit şi cu teamă.

„Şi de ce, vlădica, aţi poruncit ca imediat după numele mitropolitului Petru să fie pomenit numele înalt prea sfinţiei voastre ? Noi am auzit că aceasta a fost ordonată de asemenea de mai sus, cu intenţia de a omite curând numele mitropolitului Petru”. Mitropolitul Serghie nu a răspuns la aceasta. (În 1936, pomenirea mitropolitului Petru – care a murit în 1937 sau 1938 – a fost interzisă.)

„Şi cine a înfiinţat ‘Sinodul Patriarhal Temporar’ al înalt prea sfinţiei voastre ? Şi cine s-a ocupat cu numirea şi transferarea episcopilor ? De ce a fost mutat Mitropolitul Iosif (al Petrogradului) împotriva dorinţei turmei sale ? Vlădica, noi ştim că toate acestea sunt făcute de ‘procuratorul şef’ neoficial al Sinodului vostru, agentul poliţiei secrete comuniste Tucikov, împotriva dorinţelor voastre”.

„De unde aţi scos toate astea ?” – a întrebat mitropolitul Serghie, oarecum tulburat.

„Toată lumea ştie, vlădica”.

„Şi cu cine v-aţi înconjurat, vlădica ? – a adăugat protopopul Dobronravov. Însuşi numele episcopului (mai târziu ‘patriarh’) Alexie Simanski este suficient pentru a vă discredita întregul Sinod”.

Mitropolitul Serghie s-a ridicat în picioare şi a spus că se va gândi la tot ceea ce spuseserăm şi va da un răspuns scris scurt în 3 zile. Audienţa se încheiase. În 3 zile, mitropolitul Serghie a dat un răspuns scris, repetând în expresii generale şi vagi tezele declaraţiei sale.

Delegaţia s-a întors la Petrograd. Şi în scurtă vreme a avut loc o schismă. Celor care rupeau comuniunea cu mitropolitul Serghie, el le răspundea cu interdicţii; organele poliţiei secrete îl ajutau cu cinism.

Membrii delegaţiei de la Petrograd au fost curând arestaţi şi au suferit teribil. Bătrânul episcop Dimitrie a fost pus în secţia de izolare politică din Yaroslavl timp de 10 ani, şi apoi împuşcat. Protopopul Dobronravov a fost trimis într-un lagăr de concentrare din Siberia timp de 10 ani, şi apoi a fost condamnat la încă 10 ani fără drept de corespondenţă. Eu am fost trimis în lagărul de concentrare de la Solovki. C.A. Alexeev, după ce a devenit preot, a fost împuşcat.

 

 

[1] În noiembrie 1921, la Sremski-Karlovtsy, Iugoslavia, a fost ţinut primul Sobor din diaspora la care au luat parte, pe lângă 24 episcopi, reprezentanţi ai clerului şi laicatului. Fiind astfel glasul tuturor ruşilor care au reuşit să lase în urmă autoritatea sovietică, Soborul s-a considerat obligat să-şi exprime opinia cu privire la situaţia din Rusia, unde tot restul populaţiei ruse pătimea sub oprimarea acestei autorităţi. Soborul a apelat la Conferinţa de la Geneva cu cererea de a nu sprijini regimul sovietic şi de a ajuta poporul rus să se elibereze de el.

Regimul bolşevic, văzând în aceasta o ameninţare la adresa sa, a hotărât să exercite presiuni asupra ruşilor din diaspora prin autorităţile bisericeşti.

 

Episodul urmator