----------------

 

Carti in site

 

--------------------

Despre moarte şi înviere (VI)

de arhimandrit Serafim Alexiev

 

Episodul anterior

 

III. Cuvântul lui Dumnezeu despre viaţa de după viaţă [continuare]

Iată ce spune de pildă multpătimitorul Iov cu mult înainte de robia babiloniană: Ştiu că răscumpărătorul meu este viu şi în ziua de pe urmă mă voiu ridica din pământ şi iarăşi voiu umbla în pielea mea şi în trupul meu Îl voiu vedea pe Dumnezeu, pe care Îl voiu vedea eu însumi şi ochii mei Îl vor privi şi nu altul (Iov 19, 25-27 – versiunea Vulgata).

Umplându-se de cumplita lepră, plăcutul lui Dumnezeu Iov (potrivit Iov 2, 7) nu a nădăjduit că se va face sănătos, deoarece, în acea vreme, lepra era o boală de nelecuit. Şi, în ciuda acestui fapt, a crezut că Îl va vedea pe Dumnezeu, şi aceasta chiar în zilele de pe urmă, mărturisind marea şi neînşelătoarea nădejde în învierea viitoare a trupurilor morţilor. De unde a avut Iov această nădejde, dacă nu de la Dumnezeu, care i-a descoperit, fiind el drept, adevărul despre învierea cea de obşte ? Această nădejde aparent nebună, însă în realitate peste fire au avut-o şi o au toţi credincioşii adevăraţi din Vechiul sau Noul Testament. Absurdă la prima vedere (deoarece învierea trupurilor s-ar împotrivi legilor naturii), credinţa în învierea de obşte cea viitoare se sprijină pe atotputernicia lui Dumnezeu. Şi tocmai de aceea o numim credinţă, deoarece mărturiseşte fără doar şi poate despre Dumnezeu, pentru care toate cele cu neputinţă sunt cu putinţă (potrivit Luca 18, 27), iar cele grele sunt uşoare (potrivit Facerea 18, 14).

Tocmai această credinţă a însufleţit pe cei mai mari drepţi ai Vechiului Testament. Insuflat de Sfântul Duh, cu 500 ani înainte de robia babiloniană, psalmistul vorbeşte despre moarte nu ca despre pieire veşnică, ci ca despre odihnă în nădejde (potrivit Psalmi 15, 9). Ce poate să fie această nădejde, dacă nu nădejdea în învierea viitoare a morţilor (potrivit Psalmi 15, 10-11), început şi zălog prin Învierea lui Hristos (potrivit Faptele Apostolilor 2, 31) ? Pentru Sfântul Împărat David viaţa pe pământ este un vis, iar moartea trezire (potrivit Psalmi 72, 20). Apogeul credinţei sale în viaţa veşnică este mărturisirea lui: Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mâna Iadului, când mă va apuca (Psalmi 48, 16).

Iar Solomon, preaînţeleptul său fiu, care a avut de toate din belşug şi a trăit fericit, a arătat întreaga netrebnicie a vieţii omeneşti, fără nemurire. El a spus vestitele cuvinte: Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciune (Eclisiastul 1, 2). Acelaşi află că singura ieşire din această deşertăciune a deşertăciunilor este îndreptarea vederii noastre în afara graniţelor pământeşti şi trecerea către sferele veşniciei, către cele netrecătoare. În concluzie, el spune: Sfârşitul cuvântului tot, auzi-l; teme-te de Dumnezeu, şi poruncile lui le păzeşte, că aceasta este tot omul. Că toată fapta o va aduce Dumnezeu la judecată, cu tot lucrul trecut cu vederea, ori bun, ori rău fie (Eclisiastul 12, 13-14).

Nădejdea privind învierea morţilor este vestită mult mai limpede de Sfântul Prooroc Isaia prin cuvintele: Învia-vor morţii şi se vor scula cei din mormânturi şi se vor veseli cei de pre pământ (Isaia 26, 19).

Tot atât de limpede a vorbit despre învierea cea de obşte Sfântul Prooroc Daniil: Şi mulţi din cei ce dormeau în ţărâna pământului se vor scula, unii la viaţă veşnică şi unii la ocară şi la ruşine veşnică (Daniil 12, 2).

Iar în măreaţa vedenie a Sfântului Prooroc Iezechiil este descris cu câtă putere se va petrece această înviere a morţilor. Reproducem cuvânt cu cuvânt acest fragment însemnat: Fost-a preste mine mâna Domnului şi m-a scos Duhul Domnului şi m-a pus în mijlocul unui câmp, şi acela era plin de oase de oameni, şi m-a purtat pre mine împrejurul lor; şi iată erau multe foarte pre faţa câmpului, şi iată uscate foarte. Şi a zis către mine: fiul omului ! Oare învia-vor oasele acestea ? Şi am zis, Doamne ! Doamne ! Tu ştii acestea. Şi au zis către mine: fiul omului ! Prooroceşte spre oasele acestea şi să le zici lor: oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului. Acestea zice Domnul Dumnezeu oaselor acestora: iată eu voiu aduce întru voi duh de viaţă, şi voiu da preste voi vine şi voiu pune preste voi carne şi voiu întinde preste voi piele, şi voiu da întru voi Duhul meu şi veţi învia, şi veţi cunoaşte că eu sunt Domnul. Şi am proorocit precum mi-au poruncit mie Domnul, şi s-a făcut glas când am proorocit, şi iată cutremur s-a făcut şi s-au apropiat oasele, fiecare os la încheietura sa. Şi am văzut şi iată creşteau preste dânsele vine şi carne, şi se întindea piele preste dânsele deasupra şi duh nu era într-însele. Şi au zis către mine: prooroceşte pentru duhul, prooroceşte fiul omului ! Şi zi duhului: acestea zice Domnul Dumnezeu din patru vânturi vino duhule şi suflă preste morţii aceştia şi să învieze. Şi am proorocit precum mi-au poruncit mie Domnul, şi a intrat într-înşii duhul, şi au înviat, şi au stătut pre picioarele lor mulţime multă foarte. Şi au grăit Domnul către mine, zicând: fiul omului ! Oasele acestea toată casa lui Israil este. Aceştia zic: uscatu-s-au oasele noastre, pierit-au nădejdea noastră, şi ne-am stins. Pentru aceea prooroceşte, şi zi: acestea zice Domnul, iată eu voiu deschide mormânturile voastre, şi voiu scoate pre voi din mormânturile voastre poporul meu, şi vă voiu duce pre voi în pământul lui Israil, şi veţi cunoaşte că eu sunt Domnul, când voiu deschide eu mormânturile voastre, ca să vă scot pre voi din mormânturile voastre poporul meu (Iezechiil 37, 1-13).

În cartea înţeleptului Solomon citim: Dumnezeu au zidit pre om spre nestricăciune, şi după chipul fiinţei sale l-au făcut pre el. Iar prin pizma diavolului moartea a intrat în lume, şi-l ispitesc pre el cei ce sunt din partea lui. Iar sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu, şi nu se va atinge de dânsele muncă (Înţelepciunea lui Solomon 2, 23-24; 3, 1). Că înaintea feţei oamenilor de vor şi lua munci, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi puţin fiind pedepsiţi, cu mari faceri de bine se vor dărui (Înţelepciunea lui Solomon 3, 4-5).

 

Înţeleptul Solomon

 

Când şi unde se va petrece această răsplătire a drepţilor ? Desigur, în viaţa viitoare, nu aici şi nu acum. Pentru că aici totul moare, totul se schimbă şi totul este supus nimicirii, iar despre cei drepţi este spus că vor trăi în veac şi încă: Iar drepţii în veac vor fi vii, şi întru Domnul plata lor, şi purtarea de grijă pentru dânşii de la cel Preaînalt. Pentru aceasta vor lua împărăţia podoabei şi stema frumuseţii din mâna Domnului (Înţelepciunea lui Solomon 5, 16-17).

Despre Iuda Macaveul citim că, după ce a zdrobit în război pe vrăjmaşii poporului evreu, ieşind învingător, s-a străduit nu doar ca să îngroape pe iudeii care au căzut în luptă, ci şi să se îngrijească de sufletele lor prin rugăciune pentru ele, mai cu seamă după ce a înţeles că ele au murit într-un păcat greu – răpirea celor afierosite dumnezeilor neamurilor –, lucru pe care Legea îl interzicea cu asprime iudeilor. Şi făcând gătire după numărul bărbaţilor, două mii de drahme de argint – mărturiseşte despre el Scriptura –, a trimis în Ierusalim, să aducă jertfă pentru păcat, foarte bine şi cuvios socotind de învierea morţilor. Că de nu ar fi avut nădejde cum că vor învia cei ce mai înainte au fost căzut, deşert şi de râs lucru ar fi a se ruga pentru cei morţi. Şi a văzut cum că celor ce cu bună cucernicie au adormit, foarte bun dar le este pus. Drept aceea, [...] a făcut (jertfă de) curăţenie pentru cei morţi, ca să se slobozească de păcat (II Macavei 12, 43-46).

Fără îndoială, adevărul propovăduit în Vechiul Testament despre nemurirea sufletelor omeneşti şi despre învierea viitoare a trupurilor morţilor este încă mai adânc descoperit în Noul Testament, atât în învăţătura Mântuitorului Hristos, cât şi în epistolele sfinţilor apostoli.

Înainte de toate, o mărturie convingătoare despre mântuirea sufletelor avem în pilda evanghelică despre Schimbarea la Faţă a lui Hristos. Dacă sufletele nu ar fi existat ca o esenţă nemuritoare separată de trup, cum ar fi putut să se arate pe Tabor Sfântul Prooroci Moisi, care murise cu aproape 1.500 ani înainte de aceasta ? Şi dacă nu ar fi existat o lume de dincolo, după cum gândesc saducheii zilelor noastre, de unde ar fi venit Sfântul Prooroc Ilie, despre care Scriptura spune că a fost luat viu la cer (potrivit IV Împăraţi 2, 11) ?

 

Schimbarea la Faţă a lui Hristos
Frescă de Manuel Pansellinos, de la Mânăstirea Protaton,Muntele Athos, secolul al XIV-lea

 

Domnul Iisus Hristos aşază în cealaltă viaţă centrul şi sensul existenţei omeneşti. Pentru lumea cealaltă trebuie să se pregătească fiecare. Mântuitorul învaţă că virtutea săvârşită cu scopul de a primi aici plată pentru ea ori săvârşită fără credinţă în Dumnezeu, care după moarte va răsplăti fiecăruia după faptele lui (potrivit Matei 16, 27), nu este o virtute plăcută lui Dumnezeu. El ne aminteşte neîncetat că răsplata drepţilor nu este în această lume, ci în cea viitoare, la învierea drepţilor (Luca 14, 14). El fericeşte pe cei ce-şi plâng aici păcatele, căci ei vor primi acolo mângâiere; fericeşte pe cei blânzi, căci aceştia vor moşteni pământul cel nou şi cerul cel nou (potrivit II Petru 3, 13); fericeşte pe cei ce arată către aproapele lor milă, căci aceştia se vor învrednici la Înfricoşătoarea Judecată de milă; fericeşte pe cei smeriţi, căci aceştia Îl vor vedea veşnic pe Dumnezeu; îi fericeşte pe cei plini de răbdare şi pe cei prigoniţi pentru dreptatea lui Dumnezeu, căci ei vor primi în Împărăţia lui Dumnezeu dreapta lor preţuire şi mare răsplată (potrivit Matei 5, 3-12). Într-un cuvânt, Domnul ne aduce aminte neîncetat că răsplata celor ce se nevoiesc pentru numele lui Dumnezeu nu este în această viaţă, ci în cea viitoare.

Mântuitorul Îşi începe activitatea de propovăduire prin cuvintele: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor (Matei 4, 17). Pentru El, Împărăţia cerurilor (a lui Dumnezeu) şi viaţa veşnică sunt sinonime. El făgăduieşte în veacul cel viitor viaţă veşnică (Marcu 10, 30) celor care au lăsat pentru El totul în această lume şi celor care săvârşesc binele le spune că vor merge întru învierea vieţii (Ioan 5, 29) desigur veşnice.

Nemurirea sufletelor omeneşti este exprimată destul de limpede în următoarele cuvinte ale lui Hristos: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucigă (Matei 10, 28). Este limpede că Mântuitorul învaţă despre două chipuri ale firii omeneşti: unul trupesc, supus morţii şi stricăciunii, iar celălalt duhovnicesc, care trăieşte veşnic. Aceasta este afirmată şi în alte cuvinte ale Lui: Ce folos este omului de ar dobândi lumea toată, iar sufletul său îşi va pierde ? (Matei 16, 26). Sufletul este cel mai preţios pentru om. El trebuie să fie păzit neatins de păcat şi să se desăvârşească în virtute, pentru că îl aşteaptă viaţa veşnică (Ioan 12, 25).

Multe pilde ale lui Hristos vorbesc despre viaţa veşnică în Împărăţia cerurilor. Mântuitorul compară această lume cu un ogor în care El seamănă sămânţa cea bună, iar diavolul sămânţa cea rea. Şi una, şi cealaltă rămân să crească până la seceriş, adică până la Înfricoşătoarea Judecată, când Hristos va spune secerătorilor Săi (îngerii): Pliviţi întâi zizaniile şi le legaţi snopi, ca să le ardem pre dânsele, iar grâul îl adunaţi în jitniţa mea (Matei 13, 30).

Pilda despre talanţi însă descrie răsplata pe care Împăratul ceresc o va da în viaţa viitoare celor ce s-au trudit în ogorul virtuţilor. Aceasta va avea loc după întoarcerea împăratului, adică după cea de-a Doua Venire a Domnului Iisus Hristos (potrivit Matei 25, 14-30).

Pentru noi, cei care credem în Răscumpărătorul, sensul vieţii nu constă în buna rânduială a noastră aici, pe pământ, ci în moştenirea bunătăţilor veşnice, pregătite celor drepţi în Împărăţia cerurilor (potrivit Matei 25, 34). Viaţa veşnică şi veşnica lumină sunt Mântuitorul Iisus Hristos Însuşi (potrivit Ioan 1, 4). Eu sunt lumina lumii ... Eu sunt Învierea şi Viaţa; cel ce crede întru mine, de va şi muri, viu va fi (Ioan 8, 12; 11, 25), spune El. Iisus Hristos este pentru noi Dumnezeul cel adevărat şi viaţa cea veşnică (I  Ioan 5, 20).

Viaţa veşnică fericită nu poate fi dobândită prin nimic altceva decât prin Dumnezeu-Omul răstignit pentru noi. Nu este întru alt întru nimic mântuire, pentru că nici nume este altul sub cer dat întru oameni, întru care trebuieşte să ne mântuim noi (Faptele Apostolilor 4, 12). Viaţă veşnică ne-au dat nouă Dumnezeu, şi această viaţă întru Fiul lui este (I Ioan 5, 11). Aşa au iubit Dumnezeu lumea, cât şi pre Fiul său cel unul născut l-au dat, ca tot cel ce crede întru el să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3, 16). Cu plinătatea puterii Sale dumnezeieşti, Hristos dăruieşte viaţă veşnică oilor Sale (potrivit Ioan 10, 28). Această viaţă fericită se dobândeşte înainte de toate prin credinţă, însă prin credinţă dreaptă, şi nu printr-o credinţă eretică, denaturată. Cela ce crede întru Fiul, are viaţă veşnică, iar cela ce nu ascultă pre Fiul, nu va vedea viaţă; ci mânia lui Dumnezeu va rămâne preste el (Ioan 3, 36).

 

Episodul urmator