Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36
----------------

 

Carti in site

 

--------------------


Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/functions.php on line 194

Rusia şi Răsăritul ortodox la sfârşitul secolului XIX (XIX)

Bătălia pentru Constantinopol

 

Episodul anterior

 

Monahii ruşi din Mânăstirea Decani (1902-1914)

La sfârşitul secolului XIX, vechea Serbie (Kosovo şi Metochia), un teritoriu cu populaţie sârbă şi albaneză amestecată, era una dintre cele mai instabile regiuni din Balcani. Populaţia ortodoxă sârbă fusese slăbită de închiderea Patriarhiei Pecs în 1766. Ulterior, creşterea tendinţelor anti-creştine în Turcia şi naţionalismul albanez în ascensiune au condus la situaţii drastice pentru multe familii sârbe din Metochia. După înfrângerea Ligii Prizren[1] în 1878, politica sultanului avea scopul de a-i sprijini pe albanezi împotriva sârbilor, care erau priviţi ca potenţial revoluţionari[2]. Anii ‘1890 au fost o perioadă de anarhie, care a sporit după războiul greco-turc din 1897. În 1898-1899, s-a înfiinţat Liga Pech care continua lupta pentru autonomia albaneză. Austro-Ungaria sprijinea independenţa albanezilor, văzând aceasta ca pe un bastion împotriva Serbiei protejate de ruşi.

Ca în alte regiuni din Imperiul Otoman, existau două căi legale de a susţine spiritul naţionalist al populaţiei: prin deschiderea de şcoli şi întărirea organizaţiei bisericeşti. După semnarea convenţiei consulare dintre Serbia şi Turcia în 1886, au fost deschise o serie de consulate sârbe în Skopje, Thessaloniki, Bitola şi Priştina. De asemenea, Rusia a continuat sprijinul său financiar şi diplomatic tradiţional al sârbilor pe tărâmurile ecleziastic şi şcolar. Cu ajutorul vice-consulului rus la Prizren, I.S. Iastrebov, în 1871 s-a înfiinţat prima şcoală teologică sârbă în Kosovo. În conflictele bulgaro-sârbe din Macedonia el ţinea partea Serbiei.

Singurul mod posibil în care Serbia putea spera să influenţeze treburile Imperiului Otoman era pe căile ecleziastice. Primul pas a fost alegerea sârbului Dionisie Petrovici pentru scaunul de Raska şi Prizren în 1896; următorul a fost alegerea Mitropolitului Firmilian de Skopje (1903). Ambele numiri au avut loc cu susţinerea activă a ambasadei ruse din Constantinopol. În 1910, Mitropolia de Veles şi Dibra era condusă de Varnava Rosici, fost student la Academia Teologică din Sankt Petersburg care avea să devină mai târziu patriarh al Serbiei[3].

Între anii 1878-1903, influenţa rusă în vechea Serbie a intrat în declin, în timp ce influenţa Austro-Ungariei a crescut; ea a ocupat Bosnia şi Herţegovina. Înfrângerea diplomatică a Rusiei în Bulgaria a condus la izolarea acesteia din urmă în Balcani. În ciuda situaţiei politice nefavorabile, începând din 1900, Rusia a devenit din nou activă în regiune. Consulii ruşi i-au susţinut în mod activ pe sârbi şi i-au apărat de încălcările turcilor.

Lavra Decani, întemeiată în secolul al XIV-lea, era în mod tradiţional unul din simbolurile naţionale ale poporului sârb. La începutul secolului XX, mânăstirile a suferit din cauza raidurilor albaneze, agresiunii militare turce, şi administraţiei proaste. Stareţii cheltuiau banii pentru propriile nevoi şi astfel mânăstirea era la un pas de ruină. Situaţia a devenit deosebit de dificilă după uciderea unuia din liderii albanezi, Tsol Sokol, în august 1900. La acea vreme mânăstirea era ocupată de soldaţi turci şi albanezii o atacau în mod repetat. În această situaţie critică, Mitropolitul Nichifor de Raska şi Prizren s-a hotărât să ceară ajutorul ruşilor şi să-i invite pe monahii ruşi să trăiască în mânăstire pentru o perioadă de timp.

 

Imagini de arhivă. Mânăstirea Decani la începutul secolului XX

 

În iunie 1902, el a trimis o scrisoare consulului rus la Skadr, G. Şcherbina, afirmând că ar dori să înceapă negocierile privind mânăstirea cu ambasada rusă din Constantinopol şi patriarhia. În acelaşi timp, mitropolitul a cerut egumenului chiliei Sfântul Ioan Gură de Aur din Muntele Athos, Chiril, să găsească un monah care ar putea sluji de stareţ în Decani. El nădăjduia să reorganizeze viaţa monahală cu ajutorul ruşilor, care erau cunoscuţi pentru disciplina lor, şi care aveau de asemenea îndeajuns de mulţi bani pentru a plăti datoriile mânăstirii; în ce-l priveşte pe Chiril, el spera să primească sprijin de la ambasada rusă pentru mânăstire. Chilioţii ruşi din Muntele Athos vedeau într-o astfel de mânăstire fiică în Balcani o şansă de a se muta din Muntele Athos, unde eforturile lor erau suprimate de greci. Precum relata vice-consulul rus la Prizren, A. Petriaev:

,,La primirea scrisorii de la mitropolit, Chiril a scris imediat lui Arsenie [reprezentantul său la Constantinopol] să plece fără întârziere la Prizren. El l-a instruit să aranjeze cu mitropolitul să numească monahi din Muntele Athos pentru a alcătui obştea de la Decani. Mitropolitul trebuia să le îngăduie să organizeze comunitatea lor potrivit regulilor din Muntele Athos cu dreptul de a alege stareţul din cadrul obştii”[4].

Nu se poate indica data exactă când au început negocierile dintre mitropolitul Nichifor şi monahii ruşi. Însă, în mai 1902 ei erau cunoscuţi consulului rus la Prizren, A. Beliaev, care a descris istoria lui Tsol Sokol, situaţia cumplită a mânăstirii şi a vorbit despre necesitatea de a o apăra[5]. Pe 27 iulie 1902, Arsenie a sosit la Prizren şi a cerut sprijinul vice-consulului rus, A. Petriaev; cel din urmă l-a sfătuit să nu dezvăluie motivul vizitei sale comunităţii sârbe, şi să fie foarte precaut în discuţiile sale cu mitropolitul; Decani era în eparhia sa şi el va fi cel care va permite monahilor ruşi să se aşeze acolo. Petriaev era convins că o obşte energică nu numai că va ajuta Ortodoxia din Vechea Serbie, dar va ajuta şi la întoarcerea la creştinism a sârbilor care fuseseră islamizaţi la începutul secolului XIX. Dar el s-a împotrivit introducerii regulilor monahale din Muntele Athos în Decani, deoarece ele vor fi întâmpinate cu împotrivire de populaţia ortodoxă care nu era obişnuită nici cu stricteţea regulilor athonite, nici cu Ortodoxia rusă[6].

Arsenie a ajuns în Pech pe 20 septembrie. Succesorul lui Petriaev, S.V. Tukholka, raporta că instalarea monahilor din Muntele Athos în Decani a avut loc fără dificultăţi excesive datorită bunăvoinţei sârbilor şi relaţiilor bune dintre mitropolitul Nichifor şi Chiril. ,,Este un moment foarte avantajos pentru noi, care s-ar putea să nu mai apară în calea noastră”, scria consulul. Ca în Muntele Athos, monahii ruşi vor rămâne cetăţeni ruşi în Serbia, ceea ce le dădea reprezentanţilor diplomatici ruşi obligaţia de a-i apăra. Tukholka sublinia de asemenea beneficiile politice pentru Rusia ale instalării monahilor în Decani. În primul rând, va întări poziţia Ortodoxiei faţă de catolicism, în special faţă de cel al Austriei; în al doilea rând, va ajuta la stabilirea de relaţii mai apropiate între Rusia şi Vechea Serbie, şi va ridica imaginea Rusiei; în al treilea rând, consulatul va recruta pe monahii ruşi pentru a aduna informaţii politice, şi astfel va urma exemplul consulatului austriac care-i plătea pe preoţii catolici pentru informaţiile adunate.

Monahii urmau să vină în grupuri mici de 2 sau 3. Părea important a numi la început stareţi ruşi în alte mânăstiri sârbe, pe măsură ce obştea devenea rusă din cauza lipsei de monahi sârbi[7]. Aşadar, se întrevede aici un plan de luare în posesiune treptată de către ruşi nu numai a Mânăstirii Decani, ci şi a altor mânăstiri din Kosovo.

La începutul lui decembrie 1902, după o serie de întrevederi între mitropolit şi autorităţile otomane, disciplina în mânăstire a fost restabilită. Între timp, monahul rus Arsenie a sosit în Decani pentru a prelua administraţia mânăstirii. În toamna anului 1902 au avut loc negocierile dintre mitropolit şi diplomaţii ruşi pentru a hotărî cum va fi predată Decani ruşilor. Nici mitropolitul, nici consulul sârb nu au raportat guvernului sârb despre aceasta. Pe 14 decembrie, Tukholka a trimis ambasadorului rus la Constantinopol, I.A. Zinoviev, textul acordului (în 9 puncte) prin care mânăstirea avea să fie transferată ruşilor[8]. Tukholka a găsit termenii ,,potriviţi în general” şi a raportat despre negocierile ce decurgeau privind transferul către ruşi a Mânăstirilor Gracanica şi Devici şi a mânăstirii patriarhale din Pech, adică cele mai importante mânăstiri din Kosovo şi Metochia. Actul oficial cu privire la Decani a fost semnat pe 14 ianuarie 1903 şi până la sfârşitul lui ianuarie a avut loc transferul.

Deoarece stabilizarea finanţelor mânăstirii şi reglementarea relaţiilor cu albanezii şi soldaţii turci avea să fie costisitoare, Chiril a cerut permisiunea de la ambasadorul rus la Constantinopol să adune bani în Rusia pe o perioadă de 3 ani. Deoarece ambasadorul Zinoviev i-a susţinut în mod activ pe monahii ruşi, el a cerut ministrului rus al afacerilor externe să sprijine financiar mânăstirile din Serbia din fondurile proprietăţilor din Basarabia. El a subliniat importanţa acestui fapt pentru politica rusă pentru că i-ar încredinţa pe sârbi că Rusia susţinea puternic interesele sârbe. Propunerea lui Zinoviev a fost susţinută de Sinod: pe 24 septembrie 1904, lui Chiril i s-a acordat permisiunea de a avea un reprezentant permanent la Odessa pentru a se ocupa de treburile chiliei Sfântul Ioan Gură de Aur şi Mânăstirii Decani[9].

Potrivit propunerii Sfântului Sinod din 4 februarie 1905, Ministerul de Externe a decis să-i acorde lui Chiril o sumă anuală de 10.000 ruble din extra-capitalul moşiilor basarabene. În schimb, Ministerul de Externe rus cerea ca guvernul sârb să recunoască chilia ca pe un schit al Mânăstirii Hilandar, pe ale cărei pământuri era situat. Totodată, guvernul rus trimitea mitropolitului Nichifor 3.580 de dinari de aur ca recunoştinţă pentru acceptarea monahilor ruşi.

În pofida acestui început prielnic, în primele luni ale anului 1903 situaţia în Kosovo era precară. În martie 1903, albanezii ucideau pe consulul rus la Mitroviţa; masacrele populaţiei sârbe continuau. În prima jumătate a anului 1903, din cauza crizei politice din Serbia, guvernul sârb nu s-a împotrivit în mod eficient iniţiativei ruse, dar acest lucru s-a schimbat. Cei 6 monahi ruşi care trebuiau să vină din Muntele Athos la Prizren nu au fost trimişi la Decani deoarece mitropolitul, presat de guvernul sârb, s-a opus aşezării lor. Noul guvern sârb, instalat după o lovitură militară în mai 1903 a cerut să fie îndeplinite condiţii suplimentare, inclusiv ca ruşii să părăsească Decani de îndată ce pericolul a trecut. Guvernul sârb a oferit de asemenea compensaţii financiare monahilor.

P.B. Mansurov, un specialist în treburile bisericeşti ale ambasadei ruse din Constantinopol, a propus ca mitropolitul Nichifor, într-un nou acord cu guvernul sârb, să dea ruşilor altă mânăstire din Vechea Serbie drept compensaţie pentru pierderea Mânăstirii Decani. Ambasadorul Zinoviev a adăugat că 2 sau 3 ruşi ar trebui lăsaţi în Decani. La început Chiril a refuzat să schimbe condiţiile, dar ulterior a părut că este de acord cu propunerea lui Mansurov. Mai intrasingent a fost Varsanufie, reprezentantul chiliei Sfântul Ioan Gură de Aur la Constantinopol: el a insistat pe păstrarea a 10-15 monahi ruşi în Decani pentru 5-6 ani. Deoarece tensiunea din jurul ruşilor nu înceta, Chiril a hotărât să plece în Muntele Athos, dar a fost oprit de mitropolit şi de reprezentantul sârb, Hristich. În august, consulul rus Tukholka a venit la Decani să investigheze cazul. Tukholka spera să îndepărteze pe principalul adversar al ruşilor, Gavrilo Dozici[10], un monah rezident şi pe Boiko şi Ţvetko Stamatovici, învăţătorii sârbi din mânăstire.

 

 

[1] Liga Prizren a fost o organizaţie politică albaneză care a fost înfiinţată oficial în 1878, în vechiul oraş Prizren din vilaietul Kosovo al Imperiului Otoman, şi suprimată în 1881.

[2] D. Batakovici, Dechansko pitanje, Belgrade, 1989, p. 20-27.

[3] Varnava Rosici (1880-1937), patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe între anii 1930-1937.

[4] Arhiva istorică de stat a Rusiei, Biroul procuratorului şef al Sfântului Sinod, оp. 72, 2 otd. 3 st., d. 26, l. 61. O copie a raportului lui A.M. Petriaev. Prizren, 28 iulie 1902.

[5] Arhiva politicii externe a Imperiului Rus, Moscova, f. Departamentul Slav, оp. 495, d. 4993, ll.4-6. Raport din 26 mai 1902.

[6] Arhiva istorică de stat a Rusiei, Biroul procuratorului şef al Sfântului Sinod, op. 72, 2 otd., 3 st., d. 26, 62. O copie a raportului lui Petriaev, 28 iulie 1902: Arhiva istorică de stat a Rusiei, Biroul Sfântului Sinod, op. 183, 6 otd. 1 st., ll. 2-3.

[7] Arhiva politicii externe a Imperiului Rus, Moscova, f. Departamentul Slav, op. 495, d. 4993, ll.20-22. Raport din 28 noiembrie 1902.

[8] Arhiva politicii externe a Imperiului Rus, Moscova, f. Departamentul Slav, op. 495, d. 4993, ll. 26-27. S.V. Tukholka către I.A. Zinoviev, 14 decembrie 1902.

[9] Arhiva politicii externe a Imperiului Rus, Moscova, f. Departamentul Slav, op. 495, d. 4993, l. 170. K. P. Pobedonosţev către V.N. Lamzdorf.

[10] Gavrilo Dozici (1881-1950), episcop de Raska şi Prizren după retragerea lui Nichifor Peric în 1911 din cauza neînţelegerilor cu diplomaţia sârbă, mitropolit de Muntenegru şi Litoral între anii 1920-1938, patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe între anii 1938-1950.

 

Episodul urmator