Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36
----------------

 

Carti in site

 

--------------------


Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/functions.php on line 194

Nădejdea noastră

Cuvinte despre Fericiri (XI)

de arhimandrit Serafim Alexiev

 

Episodul anterior

 

Paguba pricinuită de mânie

Oamenii mânioşi sunt pagubă şi pentru sine, dar şi pentru ceilalţi, căci ei îşi întinează cu păcate de moarte sufletele şi pricinuiesc răni adânci şi semenilor lor. Pe lângă aceasta, ei se socotesc drepţi, căci chipul în care cugetă cei mânioşi este mai deosebit decât al celor blânzi şi smeriţi. Cel mânios este ameţit de beţia mâniei sale şi se socoteşte îndreptăţit să se răzbune şi să pricinuiască ocări mult mai grele decât i-au fost aduse. Din pricina supărării sale se simte profund rănit chiar de gluma nevinovată. Umbrele noastre înfăţişează obiectele în chip mărit. La fel face mânia. Ea vede şi jignirea neînsemnată ca pe una mare. Mânia ascute sensibilitatea şi de aceea şi jignirea măruntă este de neîndurat.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ,,Precum prietenia face şi pe cele grele uşoare, asemenea vrajba şi pe cele mărunte le face de neîndurat”.

Creştinul adevărat se fereşte de mânie şi se osteneşte nu numai ca el însuşi să nu fie ocărât, dar nici pe altcineva să nu jignească. Să jigneşti pe semenii tăi cu mânie este păcat mare, căci este ca şi cum ai arunca foc în casa lor. Acest lucru este chiar mai cumplit decât aceasta. Când arunci foc arde casa, dar jignirea cu mânie a aproapelui îi arde sufletul, căci tu semeni în ea vrajbă şi provoci simţăminte rele: mânie, răutate şi răzbunare.

Dacă cel jignit este blând, sufletul lui nu va pătimi, căci precum apa stinge focul, şi blândeţea va înăbuşi focul vrajbei care ameninţa să izbucnească. Cel blând va primi chiar mare răsplată de la Dumnezeu pentru ocara răbdată cu smerenie. Dar dacă el este slab în blândeţe, va izbucni singur cu mânie şi prin mânia sa va vărsa untdelemn în foc. Atunci jignirea ta îl va pierde, căci va sluji ca prilej pentru naşterea a noi şi mari păcate.

Dar unde va merge atunci sufletul lui, dacă tu primul ai început sub înrâurirea mâniei lui să ocărăşti ?! Tu eşti sminteală ! Iar despre cei ce pricinuiesc sminteală Mântuitorul a spus că mai bine ar fi dacă şi-ar atârna o piatră de moară de gât şi să se arunce în adâncurile mării.

Sfântul Apostol Pavel exclude din Împărăţia Cerurilor nu numai pe cei desfrânati, hoţi şi răpitori, dar şi pe aceia care ocărăsc pe semenii lor (potrivit I Corinteni 6, 7-10). Căci cei din urmă pregătesc lăcaşuri largi diavolului şi în sufletul lor, dar şi în sufletele celor jigniţi de ei. Iată de ce trebuie să urmăm sfatul Sfântului Apostol Pavel: Soarele să nu apună întru mânia voastră; nu daţi loc diavolului (Efeseni 4, 26-27). Sfântul Ioan Casian dă o tâlcuire minunată acestor cuvinte ale Sfântului Apostol Pavel, spunând că în sufletul omului mânios ca într-un nor întunecat apune Soarele Dreptăţii Hristos şi în locul Lui se aşază diavolul care este întuneric. Să ne ostenim aşadar să izgonim din sufletele noastre întunericul mâniei, pentru a putea să strălucească în el totdeauna Soarele Dreptăţii Hristos !

 

Oare ceilalţi sunt vinovaţi de mânierea noastră ?

Unii se plâng: Cum să nu mă mânii dacă sunt provocat ? Am acasă o noră atât de rea. Eu am un bărbat degrabă aplecat spre mânie, irascibil. Eu am copii neascultători.

Astfel de oameni caută să-şi îndreptăţească mânia prin neajunsurile celorlalţi. Dar este drept ? Oare mânia noastră izvorăşte cu adevărat din neputinţele străine ? Nu izvorăşte mai degrabă din inimile noastre păcătoase ? Şi nu acolo se cuvine să pecetluim ieşirile mâniei ?

Sfântul Ioan Casian povăţuieşte: ,,Lucrarea de îndreptare şi împăcare a inimii noastre nu o pune în mâinile bunului plac străin, care nu atârnă în nici un chip de puterea ta, ci păzeşte-o şi urmăreşte-o îndeaproape în starea sufletească bună a luptei voii proprii. Să nu ne mâniem; aceasta nu trebuie să ţină de calităţile celuilalt, ci de virtutea noastră care se dobândeşte nu prin răbdare străină, ci prin a noastră bărbăţie”.

Era odată un monah care se mânia mult şi care se tot gândea că monahii din jurul lui îl împiedică să dobândească blândeţea, căci îl supărau şi stârneau. El s-a hotărât să meargă în pustie, unde nimeni nu-l va tulbura. Şi-a făcut o colibă şi a trăit în ea. Îşi aducea apă şi aşeza urciorul într-un colţ. Dar locul era cu gropi şi urciorul s-a răsturnat. Atunci el a izbucnit şi l-a izbit de pământ, şi atât de tare l-a izbit, dorind chipurile să-l sprijine bine, încât acesta s-a spart în bucăţi şi toată apa s-a vărsat. Liniştindu-se, monahul şi-a zis: Aici nu sunt fraţi care să mă supere şi iată că eu m-am mâniat din pricina acestui lucru fără de suflet. Deci nu fraţii sunt vinovaţi de mânia mea, ci eu însumi. Ea izvorăşte din mine. Mă voi ridica şi voi merge iar în mânăstire şi acolo, printre monahi, voi tămădui mânia mea.

El a făcut întocmai. Răbda neîncetat, se smerea şi a dobândit blândeţe în aşa măsură încât s-a făcut pildă de nerăutate şi pentru ceilalţi.

Dumnezeu ne-a aşezat prin purtarea Sa de grijă în societate, dar nu pentru a supăra, ci pentru a ne răbda unii altora neajunsurile şi astfel să plinim legea lui Hristos. Aţi văzut pietrele în râu ? Toate sunt lucioase, căci se freacă una de cealaltă. Aşa şi caracterele noastre se pot netezi dacă îndurăm cu răbdare dojenile, mustrările şi ocările celorlalţi. Sfântul Vasilie cel Mare sfătuieşte: ,,De te-a mustrat cineva, tu binecuvântează-l. Te-a bătut, tu rabdă. Te-a dispreţuit şi te socoteşte de nimic, tu ia aminte că din pământ eşti făcut şi în pământ te vei întoarce. Cel ce se împrejmuieşte cu o astfel de cugetare va afla că toată umilinţa este mai puţin decât meritată”. ,,Dezrădăcinează din tine două gânduri; nu te socoti vrednic de ceva mare şi nu socoti că un alt om este mai prejos decât tine. Cugetând astfel, ocările ce ni se aduc nu vor duce niciodată la mânie”.

Şi cu adevărat, dacă te jignesc, iar tu îţi spui cu smerenie: O, mi se cuvine !, cum vei ajunge să te mânii ?

 

Mânia cea folositoare

Fraţi şi surori, există şi o mânie care ne este poruncită, căci este virtute. Este mânia împotriva propriilor noastre slăbiciuni. Mânia împotriva mâniei noastre. Mânia împotriva diavolului. Mânie fără păcat, care ne poate fi chiar de mare folos. Oare nu aceea este spus: Mâniaţi-vă, şi nu greşiţi (Efeseni 4, 26) ?

Aşadar, poate să fie o astfel de stare în care omul să se mânie fără să greşească. Mânia este darul lui Dumnezeu, puterea sufletului, pe care noi, din pricina nebuniei noastre, am prefăcut-o în păcat. Trebuie să dobândim înţelepciune ca să ştim cum să folosim mânia fără păcat.

Sfântul Vasilie cel Mare spune: ,,Mânia trebuie călăuzită de înţelepciune, bună judecată, chibzuinţă. Cuţitul îl folosesc şi ucigaşii, îl folosesc şi chirurgii, dar cei dintâi slujindu-se de cuţit cu mânie şi cruzime, săvârşind cu el cele mai cumplite fapte, ucigând pe cei asemenea lor, iar ceilalţi, pornind a lucra cu cuţitul după cugetare, au mare folos de el, căci salvează viaţa acelora care sunt în primejdie. Asemenea cel ce ştie a se mânia cu înţelepciune aduce folos aceluia împotriva căruia este nemulţumit, îndreptând trândăvia şi viclenia lui. Iar cel cuprins de patima mâniei nu ajută cu nimic bun”.

Gânduri minunate despre mânia folositoare şi cea vătămătoare a rostit şi marele propovăduitor al Bisericii din vechime Sfântul Ioan Gură de Aur: ,,Nu vedeţi oare, grăieşte el, cum în case focul se ţine într-un anume loc şi nu se azvârle pretutindeni peste fân, nici peste haine, şi oriunde s-ar întâmpla, ca nu cumva să aprindă la o suflare de vânt ... Când vine noaptea, stingem focul de teamă ca nu cumva în timpul somnului nostru, când nu are cine să păzească, să nu se aţâţe şi să işte foc. Întocmai trebuie să facem cu mânia. Nu trebuie să o risipim în toate gândurile noastre, ci să fie păzită în adâncurile sufletului, ca să nu o înteţească vântul cuvintelor potrivnicilor, ci ea să primească arătarea sa de la noi şi noi să o înteţim cu cumpătare şi fără de primejdie. Când este înteţită din afară, nu cunoaşte măsură şi poate să ardă totul. Să o aprindem în noi numai într-atât încât să lumineze. Căci mânia (cea bună) dă lumina dacă este stârnită când trebuie. Să folosim acest luminător împotriva acelora care ocărăsc pe ceilalţi şi împotriva diavolului. Dar fie ca această scânteie să nu fie pusă pretutindeni şi să nu se risipească în tot locul, ci să se păzească în noi sub cenuşa bunei cugetări. Să o ţinem în gânduri smerite. Ea nu ne este de folos întotdeauna, ci numai atunci când este de trebuinţă să îndreptăm şi să îmbunătăţim ceva”.

Şi astfel să înăbuşim mânia, când ea se arată ca o patimă nimicitoare, căci atunci poate să rănească şi pe aproapele nostru, dar şi sufletul nostru să-l piardă. Să folosim mânia cu înţelepciune şi chibzuinţă, mâniindu-ne mai cu seamă împotriva noastră înşine, împotriva aplecărilor noastre rele şi împotriva deprinderilor noastre, împotriva patimilor şi neajunsurilor noastre, împotriva diavolului şi împotriva slăbiciunilor pierzătoare, sădite de el în sufletele iubiţilor noştri semeni. Şi atunci vom vedea că vom putea să împlinim minunata şi adânca povaţă a Sfântului Apostol Pavel: Mâniaţi-vă, şi nu greşiţi. Amin.

 

Stih de aur: Mâniaţi-vă, şi nu greşiţi (Efeseni 4, 26).

 

Episodul urmator