Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36
----------------

 

Carti in site

 

--------------------


Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/functions.php on line 194

Să nu ai alţi dumnezei (II)

de arhiepiscop Ilarion Troiţki

 
Cuvânt ţinut la împlinirea a 95 ani de la
întemeierea Academiei Teologice din Moscova
Apărut în Bogoslovski Vestnik, 1909

 

Partea I

Ereticii, folosindu-se de ignoranţa societăţii în chestiuni legate de credinţă şi mânuind cu dibăcie cuvintele pompoase, dar lipsite de sens, propovăduiesc învăţăturile cele mai năstruşnice, fără noimă şi respingătoare, iar fiii Bisericii, fără să se gândească, ridică minciuna eretică mai presus de adevărul ortodox. Cel excomunicat de Biserică pentru erezie este numit mare învăţător, în cinstea lui organizându-se serbări. Acesta este înconjurat de admiratori. Mai mult de atât, unii ca ei îndrăznesc să-i ponegrească pe apărătorii turmei Bisericii noastre pentru că ei îi alungă pe lupii cei răpitori departe de oile care le-au fost încredinţate de Dumnezeu.

Duşmanii Bisericii murdăresc moştenirea lui Dumnezeu cu multe cuvinte de ocară, la auzul cărora se îngrozeşte inima iubitoare de Dumnezeu şi de Biserică. Ei au declarat război lucrării mântuitoare a lui Hristos. Pentru a-şi atinge scopul, aceste persoane recurg la metodele cele mai ruşinoase. Şi ce fac în acest timp fiii Bisericii ? Putem spune că ei răspund cu aceeaşi monedă duşmanilor Bisericii ? Îşi întorc faţa cu scârbă şi indignare de la aceste cuvinte ? Sau Îl iubesc şi mai mult pe Hristos şi Biserica Lui ? O, nu ! Ei sunt gata să-i aplaude pe duşmanii lui Hristos şi să strige: Răstigneşte-L !

Am putea spune chiar mai mult de atât. Se observă o răutate la adresa Bisericii. Se pare că toţi sunt mulţumiţi că duşmanii ponegresc Biserica Ortodoxă. Se creează impresia că toţi aşteaptă momentul când va dispărea Biserica şi când se vor simţi eliberaţi de Dumnezeu, de sunetul clopotelor ... Într-un cuvânt, toţi aşteaptă clipa când vor rămâne singuri, faţă în faţă cu idolii lor. Din nou răsună acelaşi glas: Nu ne întoarceţi pre noi din calea aceasta, luaţi de la noi cărarea aceasta, şi luaţi de la noi cuvântătorul lui Israil ! Astfel strigau oarecând oamenii răzvrătiţi, fiii mincinoşi care nu vreau să asculte legea lui Dumnezeu (Isaia 30, 9-11). Căci cum am putea altfel explica faptul că fiii Bisericii se grăbesc să-i compătimească pe duşmanii Bisericii ?

Uneori, oamenii răi, când aud un zvon despre duşmanii lor, se grăbesc să le dea crezare, de frică ca nu cumva aceste zvonuri să nu fie adevărate. Ne întrebăm dacă nu se întâmplă ceva asemănător şi cu atitudinea noastră faţă de Biserică. Fiii neascultării scornesc minciuni despre Biserica lui Dumnezeu, despre mânăstiri, despre preoţi şi arhierei, umplând paginile revistelor şi cărţilor cu ele. Minciuna este evidentă şi transparentă ca ziua, însă fiii Bisericii închid ochii la toate şi se grăbesc să dea crezare tuturor clevetirilor.

La baza acestei împotriviri faţă de Biserică stă aceeaşi închinare la idoli. Oamenii se răzvrătesc împotriva Bisericii, pentru că refuză să-L slujească pe Dumnezeu. Dacă ei L-ar fi slujit pe Dumnezeu, noi nu am fi vorbit despre nici un fel de răzvrătire, nici chiar despre indiferenţa manifestată faţă de credinţă. Însă în secolul nostru păgân răzvrătirea împotriva Bisericii s-a extins foarte mult şi reprezintă nenorocirea cea mai mare a timpurilor noastre. De aceea – spune Sfântul Mucenic Chiprian – toate ereziile şi schismele, tot ce nu ţine de Biserică şi este împotriva ei, găsesc sprijinul şi aprobarea unor membri ai Bisericii (Scrisoare către Pompilius).

Să ne nevoim a intra întru acea odihnă, ca să nu cază cineva întru aceeaşi pildă a neascultării (Evrei 4, 11). Vine mânia lui Dumnezeu preste fiii neascultării (Coloseni 3, 6; Efeseni 5, 6). Este înfricoşătoare iuţimea focului care va mistui pe cei potrivnici (potrivit Evrei 10, 27). Aceste cuvinte nu aparţin mie, ci Sfântului Apostol Pavel. Iar proorocul adaugă: Dumnezeu este râvnitor, şi Domnul izbânditor, Domnul cel ce izbândeşte cu mânie, Domnul izbândeşte asupra vrăjmaşilor săi, şi pierde pre potrivnicii săi (Naum 1, 2).

Dar când urmăreşti trista destrămare a societăţii bisericeşti în numele slujirii altor dumnezei, vrei să strigi din adâncul inimii: să fulgere şi să tune şi să răsune peste tot glasul Domnului: De vă întoarceţi voi cu toată inima voastră către Domnul, lepădaţi dumnezeii cei străini din mijlocul vostru (I Împăraţi 7; 3; IV Împăraţi 17, 36, 37, 38) şi numele dumnezeilor lor să nu le chemaţi între voi (Isus Navi 23, 7).

 

Academia Teologică din Moscova

 

În această zi de sărbătoare să se înalţe glasul Domnului şi să răsune in inimile noastre ! Fraţilor, fii ai unei singure mame duhovniceşti care se numeşte Academia Teologică din Moscova, nu auziţi ce spune primul cuvânt din Decalogul rostit pe Muntele Sinai ? Oare ne este atât de greu să acceptăm gândurile spre care ne îndeamnă ? El ne face să ne gândim în primul rând la prezentul nostru. Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne aflăm în această şcoală duhovnicească ! Ştiinţa noastră nu ne cheamă să ne îndreptăm privirile spre văi, ci spre munţii cei înalţi. În zilele noastre există multe ştiinţe, care oferă oamenilor numeroase cunoştinţe, despre care trebuie să ne întrebăm: ne ajută aceste cunoştinţe să ne mântuim ? Şi dacă nu ne sunt folositoare la ceva, ce ne oferă ele ?

Ce-i drept, ele ne oferă multe comodităţi; noi nu ne putem imagina viaţa fără ele. Am devenit dependenţi de calea ferată, de telegrafe şi telefoane, de electricitate şi multe altele. Toate acestea sunt bune. A discuta împotriva lor înseamnă a apărea în faţa lumii într-o postură caraghioasă. Însă reflecţiile despre comodităţile vieţii nu sunt cele mai importante pentru om, mai ales pentru un creştin, deoarece el aude la fiecare pas cuvântul lui Hristos: Ce folos este omului de va dobândi lumea toată, iar pre sine se va pierde sau se va păgubi ? (Luca 9, 25). Că prin credinţă umblăm, iar nu prin vedere (II Corinteni 5, 7) sau ştiinţă. Ştiinţa în sine încă nu înseamnă viaţă. În problemele legate de viaţă şi de moarte, ştiinţa poate sluji sau lui Hristos, sau lui antihrist.

Însă una din problemele cele mai grave ale secolului nostru constă în faptul că pseudo-ştiinţa orgolioasă – căci adevărata ştiinţă este întotdeauna smerită – îşi asumă de multe ori unele lucruri străine, doreşte să-i înveţe pe oameni cum să trăiască corect. Nu putem afla nimic din adevărurile naturale, matematice sau tehnice care să ne ajute să găsim un răspuns la problemele care se referă la mântuire şi moarte. Indiferent dacă Dumnezeu există sau nu, dacă există viaţă veşnică sau nu, noi nu vom găsi răspuns la aceste întrebări prin studierea stelelor, copacilor, pietrelor şi metalelor. Nu le vom găsi nici dacă vom studia istoria popoarelor, a războaielor şi a vieţii lor sociale.

În momentul când ştiinţa începe să analizeze aceste probleme, dar numai din perspectiva celui care îşi îndreaptă privirile spre văile cele întinse, ea trece cu uşurinţă de partea lui antihrist. Ea, asemenea ucigaşului celui din vechime, le spune oamenilor: Se vor deschide ochii voştri şi veţi fi ca nişte dumnezei cunoscând binele şi răul (Facerea 3, 5). Nu întâmplător Sfântul Apostol Iacov numeşte această înţelepciune pământească trupească, drăcească (Iacov 3, 15). De multe ori, îndeosebi în zilele noastre, această înţelepciune numeşte lucrarea de mântuire nebunie. Ea nu ne duce la mântuire şi nu cunoaşte ce este viaţa veşnică; ea vede înaintea sa numai un mormânt şi nu ştie decât să cârtească înaintea coşciugului. Cine ar fi în stare să spună despre ştiinţa noastră că ea nu duce la mântuirea sufletului şi la viaţa veşnică ?

Am putea compara studierea Sfintei Scripturi, a scrierilor patristice, viaţa şi nevoinţele plăcuţilor lui Dumnezeu sau istoria Bisericii lui Hristos cu construirea unei fabrici, cu studierea scrierilor mincinoase ale ereticilor sau, în genere, cu înălţarea Turnului Babel al zilelor noastre ? Bineînţeles că nu ! Astăzi, când înţelepciunea pământească cunoaşte un avânt în dezvoltarea ei, se simte din ce în ce mai mult nevoia de înţelepciune cerească, dumnezeiască. Oamenii au nevoie de înţelepciunea cea de sus (Iacov 3, 17). Fără ea, ei nu vor putea trăi, oricât s-ar avânta în deşertăciunea lumii acesteia. Tot pământul cheamă adevărul, şi cerul pre el bine îl cuvântează, şi toate lucrurile se clătesc şi se cutremură (III Esdra 4, 36). Din toate părţile se simte nevoia acută de el [adevăr], de acela căruia îi slujeşte şi Academia noastră.

Pământul înţelepciunii omeneşti este prelucrat de un număr mare de lucrători, dar foarte puţini dintre ei lucrează pe tărâmul ştiinţei teologice. De aceea slujirea ştiinţei teologice şi îmbogăţirea cu comorile ei veşnice şi nepieritoare formează chemarea noastră actuală ! Iată la ce trebuie noi să lucrăm şi să ne dedicăm întreaga viaţă, refuzând totodată să ne închinăm cunoştinţelor lui Baal !

Sfântul Apostol ne atenţionează în privinţa iluziilor: Cine – întreabă el – este înţelept şi bine ştiutor între voi ? Să-şi arate din viaţa cea bună faptele sale întru blândeţele înţelepciunii. Iar de aveţi râvnire amară şi prigonire întru inimile voastre, nu vă lăudaţi, nici minţiţi împotriva adevărului (Iacov 3, 13-14) ! Observaţi că în cuvântul lui Dumnezeu şi în scrierile patristice adevărul este întotdeauna preţuit după următorul criteriu: este bun sau nu, este folositor pentru mântuire sau nu ? Adevărul este preţuit nu după criterii teologice sau logice, ci după cele morale. La fel în cazul acesta, Sfântul Apostol ne oferă posibilitatea să reflectăm şi să spunem dacă teologia mai este o slujire a lui Dumnezeu; putem fi teologi şi totodată să ne închinăm altor dumnezei, să slujim idolilor neînsufleţiţi.

Puţina credinţă faţă de Dumnezeu însoţită de închinarea la Dumnezeu ca cea pentru idoli au creat în zilele noastre, mai ales la ereticii apuseni, opinia potrivit căreia teologia este o ştiinţă exterioară. Ce înseamnă teologia ? Pentru mulţi, ea este cunoaşterea adevărurilor de credinţă, dar în acelaşi timp se exclude cunoaşterea lui Dumnezeu. La cunoaşterea lui Dumnezeu se ajunge pe o cale tainică. Numai cei curaţi cu inima vor vedea pe Dumnezeu. De aceea adevărata teologie trebuie să devină evlavie şi numai atunci ea va aduce roade. Teologia lipsită de evlavie se aseamănă cu un copil slab şi bolnav al secolului nostru, care refuză să se închine Dumnezeului adevărat.

Această formă de teologie era necunoscută Sfinţilor Părinţi. Sfântul Isaac Sirul o aseamănă discursului unei desfrânate despre feciorie şi o consideră la fel de puţin folositoare ca atunci când un om ar încerca să aprindă un foc din lemne umede. Până şi puţinii oameni care-L caută pe Dumnezeu, al căror suflet tânjeşte după El, care aşteaptă de la teologi descoperirea adevărului ceresc, refuză această teologie spunând: ,,Noi pierim de foame duhovnicească. De ce ne daţi o piatră în loc de pâine ?”

Ah, cât sunt de trecătoare operele acestei teologii ! În schimb, scrierile Sfinţilor Părinţi dăinuie de mai bine de o mie de ani; ele sunt citite cu dragoste şi multe suflete se mântuiesc datorită lor. De aceea spunem că teologia pe care am fost chemaţi să o urmăm trebuie să fie vie şi lucrătoare. Ea trebuie să pătrundă până la despărţitura sufletului de a duhului (potrivit Evrei 4, 12). Această teologie este mântuitoare. Ea nu poate fi plictisitoare, lipsită de viaţă, fără conţinut, pentru că ea constituie manifestarea cea mai înaltă a vieţii, creşterea lăuntrică a sufletului creştin, până ce Hristos va lua chip în el (potrivit Galateni 4, 19).

Spre bucuria noastră, noi dispunem de cele mai bune manuale pentru a ne aprofunda cunoştinţele în domeniul teologiei. Aici găsim locul sfânt al poporului rus, unde ard de-a lungul secolelor, asemenea unei lumânări, sufletele credincioşilor şi se topesc de căldura umilinţei sufleteşti. Priviţi Academia noastră cu ochii unui necunoscător şi veţi afla multe lucruri folositoare pentru sufletele voastre. Poate că aţi observat că în centrul acestor clădiri se înalţă o biserică. Nu vă amintesc aceste construcţii de clădirile din jurul templului din Ierusalim, unde a crescut Ocrotitoarea Bisericii noastre şi care acoperă cu cinstitul său omofor întreaga Academie ? Oare toate acestea nu mărturisesc adevărul că adevărata teologie creştină trebuie să fie în strânsă legătură cu viaţa Bisericii ? Însăşi Împărăteasa cerurilor, care a crescut între zidurile templului, să ne ajute să creştem întru slăvirea lui Dumnezeu !

A sosit momentul să aruncăm ancora la limanul cel liniştit, dar nu înainte de a arunca o privire în viitor: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău [...], să nu ai alţi dumnezei afară de mine (Ieşirea 20, 2-3). După ce am aflat acest adevăr, am mai putea să ne abatem din calea cea dreaptă, să ne închinăm altor dumnezei, să slujim şi să murim pentru ei ? Să ne lepădăm de Dumnezeu şi să părăsim Biserica, în timp ce se simte din ce în ce mai acută nevoie de lucrători în ogorul lui Hristos ?

Deasupra Rusiei s-au adunat nori negri, purtaţi de vânt, cărora negura întunericului în veac se păzeşte (Iuda 1, 13). Buzele lor rostesc cuvinte nedemne. Aceştia sunt cârtitori, grăitori de rău, care umblă după poftele lor cu păgânătate (Iuda 1, 16). Potrivnicul vostru diavolul, ca un leu răcnind, umblă căutând pre cine să înghită (I Petru 5, 8). Forţele răului s-au adunat şi s-au năpustit asupra Sfintei Biserici a lui Hristos. Ar trebui ca Biserica să le spună pe nume ? Dar cine dintre noi nu-i cunoaşte ? Numai un orb poate să nu-i observe. Credem cu toată tăria că nici vânturile năprasnice, nici furtunile ucigătoare nu vor putea scufunda corabia lui Hristos. Iadul nu va birui Biserica lui Hristos ! Adevărul este mare şi mai tare decât toate, rămâne şi este tare în veac (III Esdra 4, 35, 38). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ,,Este mai uşor să faci soarele să nu mai strălucească decât să distrugi Biserica”.

Să nu ne temem pentru soarta Bisericii ! Vedeţi numai cum nevrednicii fură din comoara Bisericii ! Câţi au urmat calea lui Cain şi, pentru plată, s-au dat cu totul în rătăcirea lui Valaam şi au pierit ca în răzvrătirea lui Core (potrivit Iuda 1, 11; comp. Facerea 4, 7; Numerii 22, 22; 16, 31). Şi atunci cum am putea să ne ocupăm de treburile vieţii (potrivit II Timotei 2, 4), când mama noastră – Biserica – este sfâşiată de propriii ei fii ? În chipul Bisericii Hristos Se răstigneşte din nou şi iarăşi este ocărât şi defăimat. Cine este în stare să treacă pe alături şi numai să dea din cap ? Ce inimă trebuie să ai pentru a nu încerca să uşurezi suferinţa Mântuitorului, provocată de greutatea crucii, aşa cum a făcut odată Simon Chirineanul ? Cum va putea cineva care a primit educaţie religioasă, căruia Dumnezeu i-a dat puteri şi cunoştinţe, pe care Hristos l-a ales pentru a-I sluji, să rămână indiferent şi să nu ia apărarea Mântuitorului său ?

Cum poate o astfel de persoană să păzească moştenirea lui Dumnezeu de colţii lupilor răpitori ? Aceasta este o faptă mare. Dacă vreunul, scrie apostolul, va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva, să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate (potrivit Iacov 5, 19-20). Este trist când auzi cum toţi încep să-şi ceară iertare (potrivit Luca 14, 18). Fraţii întru credinţă mor, iar oaspeţii spun: ,,Nu este treaba mea: să le slujească cine doreşte, iar eu ... ţarină am cumpărat, femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni” (potrivit Luca 14, 18, 20). Iar în acest timp, sângele fratelui tău şi al tuturor celor care din vina ta s-au depărtat de Biserică şi au ajuns în gura lupului strigă către Dumnezeu din pământ (potrivit Facerea 4, 10). Ţi s-au dat puteri şi cunoştinţe, iar tu ai refuzat să le foloseşti pentru slujirea lui Dumnezeu şi a Bisericii ? Te-ai hrănit cu pâine din cea mai bună făină de grâu, cu miere şi untdelemn, dar L-ai înşelat pe Dumnezeu (potrivit Iezechiil 16, 13) ?

Vorbeşti despre slăbiciune şi nevrednicie ? Ştim că şi Moisi s-a lepădat (potrivit Ieşirea 3, 11-4, 17), Iona a fugit în Tarsis, s-au temut şi Grigorie şi Ioan Gură de Aur; din smerenie, Cuviosul Serghie a refuzat şi el chemarea. Dar tu, care te îngrijeai odată cu atâta râvnă de iubirea de sine, eşti sincer atunci când vorbeşti despre nevrednicia ta ? Nu doreşti să te dedai, sub pretext de adâncă smerenie, nepăsării, după cum spune Gură de Aur, iar cuvintele tale nu sunt o simplă scuză, prin care te gândeşti să te înşeli pe tine şi pe alţii din jurul tău ? Prin cuvinte de smerenie nu ţi-ai pregătit aşternut pe care să poţi dormi lipsit de orice grijă ? Laşitatea nu ascunde oare împietrirea faţă de lucrarea lui Hristos ? Oare nu din cauza aceasta oamenii se feresc de slujirea Bisericii, căci au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu (potrivit Ioan 12, 43) ? Fii sincer cel puţin acum şi răspunde, frate, la aceste întrebări, fără frică, sincer şi cu curaj.

Să nu ne încredem în propriile puteri, ci să le încredinţăm pe toate lui Dumnezeu, la fel cunoştinţele cu care ne-a înzestrat El, cum a procedat şi văduva cu cei doi bănuţi, şi să spunem împreună cu apostolul: Toate le pot întru Hristos, cel ce mă întăreşte (Filippeni 4, 13). Bine este bărbatului, când va ridica jug în tinereţile sale (Plângerile lui Ieremia 3, 27). Aici pe pământ, în Biserica luptătoare, el suferă ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus (potrivit II Timotei 2, 3), iar Domnul îl va încununa în Biserica triumfătoare cea din ceruri, unde este pregătită cununa dreptăţii tuturor celor ce au iubit pe Hristos (potrivit II Timotei 4, 8).

Să nu recunoaştem idolii neînsufleţiţi ai acestei lumi deşarte şi să ne îndreptăm spre slujirea lui Dumnezeu şi Sfintei Biserici ! Mai presus de aceasta nu există nimic. Iar cel care pentru idolii lumii se leapădă de Hristos să afle că nici o cântare pământească nu poate înlocui laudele îngereşti, atât de dulci pentru sufletul iubitor de Dumnezeu. Nu va afla o altă bucurie sufletească.

Eu sunt Domnul Dumnezeul tău [...], să nu ai alţi dumnezei afară de mine (Ieşirea 20, 2-3). Ia aminte, suflete, la glasul Domnului ! De nu mă veţi asculta, sabia vă va mânca pre voi, că gura Domnului a grăit acestea (Isaia 1, 20). Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să asculţi glasul Lui şi să te lipeşti de El; căci în aceasta este viaţa ta şi lungimea zilelor tale ! Viaţa şi moartea am pus înaintea feţei voastre şi binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti (A Doua Lege 30, 19-20) !