Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36
----------------

 

Carti in site

 

--------------------


Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/functions.php on line 194
ISTORIA BISERICEASCĂ UNIVERSALĂ
şi
STATISTICA BISERICEASCĂ
 
de
Eusebiu Popovici
Profesor la Facultatea de Teologie din Cernăuţi
 
Capitolul II
Protestantismul de la 1517-1789
 
C. Reformaţia în Polonia, Ungaria şi Transilvania
D. Calvinismul în Ţările de Jos
E. Calvinismul în Francia. Hughenoţii (Les Huguenots)
 
§. 170. a. Răspândirea reformaţiei degrab şi departe din ţările în care s-a înfiinţat în celelalte ţări ale Bisericii de Apus
F. Calvinizarea Engliterei (Anglicanismul şi Presbiterianismul)

Calvinismul s-a răspândit şi în Marea Britanie şi deveni acolo Biserică dominantă. Dar cu deosebire în Englitera, calvinismul nu s-a dezvoltat în toată puritatea lui. Acolo pe lângă o Biserică pur calvină şi încă mai înainte de aceasta s-a înfiinţat una, ce păstra multe elemente din Biserica Catolică în cult şi în organizarea ei. Această Biserică calvină moderată se numi Biserică Anglicană, fiindcă este dominantă în Englitera, sau Biserică Episcopală, pentru că are ierarhie episcopală; iară Biserica pur calvină, ce se înfiinţă mai târziu pe lângă cea anglicană, se numi presbiteriană, fiindcă menţine organizaţia presbiteriană, sau şi ,,Biserica puritană”, fiindcă păstrează principiile calvine în toată puritatea lor. Însă ambele Biserici sunt privite ca alte 2 Biserici calvine, diferite de Biserica calvină cea de pe continent, adică de Biserica aşa zisă reformată.

Ce priveşte în special istoria introducerii calvinismului în Englitera, lucrul s-a petrecut astfel: la începutul secolului XVI domnea în Anglia Enric VIII (1509-1547) din dinastia Tudor (1483-1603). La început el era partizan romano-catolicismului aşa de zelos că după ce Luther în 1520 atacase numărul de 7 taine, Enric în 1521 a scris o apărare a celor 7 taine, pentru care papa i-a conferit lui şi succesorilor lui titlul de ,,Defensor fidei”. Şi fiindcă Luther în scrierile sale posterioare luă rău în râs pe ,,Apărătorul credinţei”, Enric VIII nu putea suferi apoi nici atât pe Luther şi pe ceilalţi reformatori.

Dar în 1526 Enric a prins dragoste de Ana Boleyn (Bulin), domnişoară de onoare la curte, deşi era căsătorit de 18 ani cu Caterina de Aragon. Deci, el ceru la papa să anuleze căsătoria lui cu Caterina de Aragon şi să-i permită a se căsători din nou. Papa Clement VII deşi la început nu era indispus de a admite cererea, totuşi în sfârşit de la 1519 o refuza cu dictonul, ce de atunci deveni formula: ,,Non possumus”, mai ales că Caterina era mătuşa împăratului Carol V (1519-1556), cu care papa avusese război mai înainte (1527-1529) iară acum încheiase pace. Dar Enric VIII nu tolera a fi contrariat în dorinţele şi plăcerile sale şi teologi ai curţii, în fruntea cărora era Toma Cranmer (Crenmer), afirmau că se poate anula căsătoria regelui şi a i se permite o nouă căsătorie. Toma Cranmer încă de atunci era protestant în inima lui şi chiar se căsătorise în secret. Ca mulţumire pentru opinia lui favorabilă dorinţei lui Enric, acesta în 1532 ridică pe Cranmer la demnitatea de arhiepiscop de Canterbury (Chenterberi) şi Cranmer sancţionă anularea căsătoriei regelui cu Caterina de Aragon şi căsătoria lui cu Ana Boleyn. Astfel în 1533 regele se cunună cu această din urmă.

Atunci Papa Clement VII excomunică pe rege (1533), precum şi pe arhiepiscopul Toma Cranmer. Însă în 1535 regele declară prin o lege despre căpetenia Bisericii, prin aşa zisul act de supremaţie (Act of Supremacy), că nu voieşte a mai recunoaşte pe papa de căpetenie a Bisericii sale, căci căpetenia Bisericii Anglicane este el şi numai el. Cei ce n-au voit a recunoaşte aceasta fură pedepsiţi cu moarte, ca şi cei ce dezaprobau căsătoria a doua a lui. Apoi Enric suprimă mânăstirile, confiscă multe averi bisericeşti, înlătură şi relicvele şi icoanele şi efectuă în acest chip un fel de reformă, dar voi totodată a păstra catolicismul şi în 1539 a dat în apărarea lui aşa numitele ,,şase articole”. În aceste ,,şase articole” nesuferind el însuşi protestantismul, ordona sub pedeapsă de moarte a admite transsubstanţiaţia, cuminecarea sub un singur chip, celibatul clerului, obligaţia votului de castitate, mărturisirea în taină sau la ureche, şi missa în general, iar în special, cea pentru morţi. Aceste toate nu le primeau protestanţii, de aceea Enric procedă şi efectiv contra calvinismului şi luteranismului cu aceeaşi asprime ca şi contra papalităţii.

Arhiepiscopul Cranmer deci nu putu destăinui regelui credinţele sale protestante. Dar în 1547 când muri Enric şi-i urmă la tron Eduard VI (1547-1553), fiul său minor, sub tutela ducelui de Somerset, Cranmer introduse în Englitera reformaţia completă, formulă o confesiune în 42 articole, calvină în fond dar cu oarecare atenuări, desfiinţă missa, celibatul, precum şi icoanele etc şi stabili un cult în limba engleză, dar cu multe ceremonii şi forme catolice, d.e. cântări în biserică cu orga, facerea semnului crucii, veşminte liturgice, sărbători, naşi la botez etc. Cranmer fixă cultul în cartea lui, aşa numită ,,Carte de rugăciune în comun sau a comunităţii” (Common Prayer Book, pronunţă: Comm’n Prehier Buc). De asemenea conservă şi organizaţia ierarhiei cu episcopi ca succesori ai apostolilor, sau sistemul episcopal; de aceea, precum am zis, Biserica Anglicană se numeşte şi Biserica Episcopală sau Înaltă.

Dar murind Eduard VI îi succedă sora lui mai mare Maria (1553-1558). În 1554 ea se căsători cu fiul lui Carol V, Filip, care curând apoi fu rege al Spaniei (1556-1578). Maria era fiica Caterinei de Aragon şi deci o catolică cu atât mai zeloasă. Ea restabili cu forţa catolicismul şi autoritatea papei, pedepsi cu moarte pe Cranmer (1556) şi 277 căpetenii ale reformaţiei, între care şi 55 femei, dar prin aceasta nu stârpi protestantismul. Sângeroasa Maria, cum a fost ea numită, domni numai 5 ani, căci muri în 1558 şi-i succedă sora ei mai mică Elisaveta (1558-1603) fiica Anei Boleyn. Aceasta fusese educată de Cranmer şi cu toate că sub domnia predecesoarei sale trecuse la catolicism, în 1559 prin aşa zisul Act de uniformitate declară că jurământul de supremaţie şi reformaţia lui Cranmer sunt ordin uniform pentru toţi.

Ca arhiepiscop succesor lui Cranmer fu numit şi consacrat Matei Parker, dar romano-catolicii contestă validitatea consacrării sale de episcop şi totodată contestă ierarhiei anglicane succesiunea episcopală necurmată, şi tuturor consacrărilor anglicane, începând de la Parker, caracterul de hirotonie. Cele 42 articole ale confesiunii lui Cranmer, prescurtate de arhiepiscopul Matei Parker (1559-1575) în 39, au fost declarate la 1562 de regină, iară de la 1571 şi de parlament, ca credinţa Bisericii şi naţiunii engleze şi astfel fu ,,stabilită” Biserica Episcopală sau Biserica Înaltă din Anglia. Dar calvinii riguroşi nu erau împăcaţi cu această Biserică şi sta în opoziţie cu ea; de aceea fură numiţi ,,nonconformists”, ,,cei ce nu se conformă” şi ,,dissenters”, adică ,,cei de osebită socotinţă”.

De la 1567 ei se constituiră în o Biserică separată ,,pur” calvină, cu ierarhie numai presbiterială sau sinodală şi de aici fură numiţi puritani sau presbiterieni; de la 1580 o partidă a lor mai extremă voi a se constitui numai cu presbiteri nu şi cu sinoade şi pretindea că fiecare comunitate forma o Biserică independentă; de aici s-a dat acestei partide numele de independenţi.

Elisaveta nu recunoscu pe presbiterieni, cu atât mai puţin pe independenţi şi-i ura, dar a trebuit a-i lăsa în fiinţă şi a fi satisfăcută numai oprimându-i. Catolicismul de asemenea nu fu recunoscut prin lege, dar la început el cel puţin nu fu persecutat sângeros. Însă catolicii din Englitera se revoltară de repetite ori contra Elisavetei şi în 1570 Papa Piu V (1566-1572) o excomunică, fiindcă în 1568, când Maria Stuart, regina catolică a Scoţiei (1542-1567 nominal, iară efectiv numai 1561-1567), fugi din ţara ei căutând azil în Englitera la vara ei Elisaveta, aceasta în loc de azil a ţinut-o 19 ani în temniţă şi la 1587 i-a tăiat capul. Acum începu şi persecuţia sângeroasă a catolicilor.

Orice preot catolic, care-şi făcea slujba lui, fu ameninţat cu moarte. Aceste măsuri se înăspriră şi mai mult după moartea Elisavetei (1603), cu care se stinse Casa Tudor, căci succesorul ei la tron fu Iacov I, fiul Mariei Stuart; el domnise în Scoţia ca Iacov VI încă de la 1568 nominal, iară efectiv de la 1578. Născut în 1566, când Scoţia era de principii strict presbiteriene, căci ea devenise în întregul ei calvină, fu crescut în acele principii; ca rege al Engliterei Iacov simpatiza cu Biserica Înaltă şi a mers cu totul în urmele predecesoarei sale, ce priveşte catolicismul şi presbiterianismul. Catolicii din Englitera îşi puseră speranţa în el, ca fiu al unei catolice, dar se amăgiră. De aceea în 1605 unii dintre ei organizară conspiraţia aşa zisă a ierbii de puşcă spre a arunca în aer pe rege şi parlament, ca pe nişte inimici ai catolicilor, însă conjuraţia fu descoperită la timp şi catolicismul proscris cu asprime şi mai mare.

Iacov I ca episcopal zelos ce deveni în Englitera, fu nu mai puţin adversar presbiterienilor şi deci aceştia îl urau nu mai puţin. Iară fiului său Carol I (1625-1649) presbiterienii îi făcură imputare nu numai că a cercat a distruge presbiterianismul cu concursul arhiepiscopului Land (1633-1645), ci şi că avea de soţie o prinţesă franceză, care era catolică. Deci îl acuzară că este vrăjmaş presbiterianismului şi că înclină la catolicism, iară lozinca lor era ,,Nu voim papalitate” (No Popery). Chiar pe la 1640 puritanii sau presbiterienii, devenind tari şi formând în sânul lor direcţii şi mai extreme, se revoltară contra regelui, în 1645 au trimis la eşafod pe arhiepiscopul Land, în 1646 arestară pe Carol I, în 1649 l-au executat şi transformară Englitera în republică sub protectoratul lui Cromwell, căpetenia partidei extreme a independenţilor.

Încă din 1643-1646 Biserica puritană respinse pe cea episcopală de a mai fi Biserică de stat. Însă republica n-a durat mai mult de 10 ani şi în 1660 Carol II (1660-1685) restabili regalitatea iară în 1662 prin un nou act de uniformitate a introdus din nou Biserica Episcopală ca singura Biserică de stat legitimă şi ordonată uniform pentru toţi, apoi a destituit şi alungat 200 de ecleziastici presbiterieni. Spre a consolida Biserica Episcopală, ca singura Biserică de stat legitimă şi prevăzută uniform pentru toţi, s-a dat în 1673 o lege de punere la probă, aşa numitul ,,bill of Test”. Prin acest bil toţi funcţionarii erau obligaţi a depune nu numai jurământ de supremaţia, adică a jura că recunosc pe rege de căpetenie a Bisericii, ci şi jurământ de punere la probă, adică a jura că nu recunosc transsubstanţiaţia şi totodată că se vor cumineca în Biserica Înaltă.

Catolicismul a mai făcut o încercare de a reveni în Englitera şi anume pe ascuns sub Carol II, care avea înclinaţie pentru dânsul, însă tocmai pe patul morţii declară că este catolic, iară făţiş sub Iacov II (1685-1689), care era catolic şi prin actul de toleranţă din 1687 voi a introduce din nou în Englitera catolicismul. Însă din această cauză pierdu tronul. Englezii chemară din Ţările de Jos pe ginerele său Guillom de Orange, calvin neşovăitor şi acesta se sui pe tron în 1689 după fuga socrului său (1689-1702). El a promis că va păstra în Anglia Biserica Episcopală ca Biserică de stat, însă în 1689 prin un edict formal de toleranţă asigură toleranţă şi celorlalte confesiuni, numite Dissenters, între care cea dintâi era a presbiterienilor; dintre aceste confesiuni au fost excluşi catolicii şi unitarii protestanţi (antitrinitari noi), numiţi sociniani de la căpeteniile lor Leliu († 1562) şi Faust Socin († 1604); dar atât catolicii cât şi socinianii obţinură toleranţa în 1778 când începu un curent nou de libertate din America de Nord şi din Francia.

În particular catolicismul a fost aşa de proscris în Anglia până pe la 1778, că din această considerare familia principelui protestant, electorul de Hanovra, care de la 1675-1695 dăduse concurs spre a împăca protestantismul cu catolicismul, a renunţat a mai da concursul său cum simţi că încă de departe i se deschide perspectiva la tronul Angliei, la care şi ajunse efectiv în 1714.

 

În episodul următor
§. 170. a. Răspândirea reformaţiei degrab şi departe din ţările în care s-a înfiinţat în celelalte ţări ale Bisericii de Apus
G. Calvinizarea Scoţiei (Presbiterianismul scoţian sau ,,Biserica Scoţiană”)