Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36
----------------

 

Carti in site

 

--------------------


Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/functions.php on line 194

Monahismul – scutul de apărare al Ortodoxiei (XII)

- Istorisiri din diferite epoci ale creştinismului -

 

Episodul anterior

 

Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare (376-473)

Când Petru, episcopul saracinilor – pe care chiar Marele Eftimie îl propusese spre hirotonie patriarhului de Ierusalim –, a mers la cel de-al III-lea Sinod Ecumenic de la Efes, cuviosul i-a poruncit să-i urmeze Sfântului Chiril în toate. După Sinod, Sfântul Cuvios Eftimie s-a întristat din tot sufletul pentru greşeala vremelnică a lui Ioan al Antiohiei, ,,care fiind dreptcredincios, s-a amăgit a lua parte cu apărătorii lui Nestorie”[1].

,,Fericitul Sava şi mulţi alţi bătrâni se minunau de râvna cea prea fierbinte a Marelui Eftimie pentru dogmele bisericeşti, măcar că el trăia cu multă smerenie şi adeverea că se întoarce de la tot eresul ce se împotrivea cuvântului cel dreptslăvitor al credinţei, dar mai ales pe cele şase eresuri le ura cu desăvârşire, adică: ura rătăcirea maniheică şi se lupta vitejeşte contra celor ce cugetau ca Origen, care erau mulţi pe atunci [...]. Cât despre unirea lui Arie şi a lui Sabelie, asemenea se întorcea şi ura viclenia lor, ca şi păgânătatea cea deopotrivă [...]. Lepăda despărţirea lui Nestorie şi amestecarea lui Eutihie, mărturisind cu dreaptă credinţă pe Dumnezeu Cuvântul”.

La Sinodul de la Calcedon au fost prezenţi şi ,,ucenicii Marelui Eftimie – Ştefan, episcopul Iamniei şi Ioan, episcopul saracinilor, fiindcă acum Petru se săvârşise şi după aceea Avxolau murise în urgisire, ca unul ce se învoise cu Dioscor în Efes. Aceştia luând hotarul credinţei cel alcătuit şi glăsuit de sobor, au venit în grabă la Marele Eftimie, temându-se să nu se urgisească, precum s-a urgisit Avxolau, venind la soborul cel tâlhăresc. Deci, primindu-i pe aceştia părintele nostru Eftimie, şi citind hotarul credinţei, au primit mărturisirea credinţei întru dânsul, ca un cercetător al judecăţii celei drepte. Străbătând vestea că Marele Eftimie a primit hotarul de credinţă cel glăsuit în Calcedon, voiau a-l primi toţi monahii, de nu i-ar fi oprit Teodosie, care cu forma era monah, iar cu fapta înaintemergător al lui antihrist”.

După ce Teodosie a uzurpat scaunul patriarhal al Ierusalimului, aproape toţi monahii din pustia Palestinei şi locuitorii din cetăţi i-au urmat în apostazia sa. Cu toate acestea, monahii aflaţi sub povăţuirea Marelui Eftimie nu aveau nici o părtăşie cu el. Atunci Teodosie a trimis la el doi arhimandriţi, rugându-l să i se alăture. Cuviosul a răspuns însă că, în ceea ce-l priveşte, nu va avea niciodată părtăşie cu faptele nelegiuite ale lui Teodosie, nici nu se va supune rătăcirii lui. Ca un teolog strălucit, el le-a dovedit că Sinodul este în acord deplin atât cu cele trei Sinoade Ecumenice anterioare, cât şi cu învăţătura ortodoxă îndeobşte.

,,Teodosie făcându-se stăpânitor al tuturor celor din Palestina, se sârguia cu cuvinte măgulitoare a stinge această scânteie a dreptei credinţe, care singură rămăsese în pustie. Dar s-a amăgit şi, ca o săgeată ce se loveşte de ceva mai tare, a fost respins şi ca de un val sălbatic de mare, izbindu-se, de un apărător şi părtinitor ca acesta al dreptei credinţe s-a risipit. Însă de amăgiri nu s-a depărtat, ci şi pe alţii în multe feluri i-a trimis, încercând spre a-i îndupleca.

 

Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare

 

Văzând Marele Eftimie neruşinarea lui Teodosie şi poruncind părinţilor a nu se împărtăşi cu necredinţa aceluia, s-a dus spre pustie”. În acel loc se nevoia şi Cuviosul Gherasim, care ,,împreună cu ceilalţi pustnici s-au rănit de reaua învăţătură a lui Teodosie; apoi, auzind mai de la toţi pustnicii despre darul Marelui Eftimie, ce strălucea, au venit către dânsul la Ruva şi rămânând acolo destulă vreme, s-au înduplecat a primi hotărârea cea aşezată la Soborul din Calcedon şi a se depărta de împărtăşirea lui Teodosie împreună cu alţi pustnici, cu Petru, cel cu porecla ,,tornit”, cu Marcu, cu Iulon şi cu Siluan”.

Amăgirii lui Teodosie i-a căzut victimă şi Evdochia, soţia defunctului împărat Teodosie al II-lea. Împărăteasa s-a despărţit de Biserica Sobornicească şi, întorcându-se împotriva ortodocşilor, se străduia să-i întărească pe schismaticii monofiziţi. În aceeaşi apostazie fuseseră atraşi toţi monahii din Palestina, în ciuda faptului că Teodosie fusese izgonit, iar Sfântul Iuvenalie revenise în scaunul său. Dar fiindcă unii o îndemnau să se unească cu Biserica Sobornicească, Evdochia a hotărât să ceară sfatul bărbaţilor de Dumnezeu purtători din pustie şi să cunoască de la ei dreapta credinţă.

În acest scop ,,a trimis în Antiohia pe fericitul Anastasie horepiscopul, împreună cu alţi oameni, la Marele Simeon Stâlpnicul, care era mare luminător şi strălucea în lume, însemnându-i prin scrisori judecata minţii sale şi rugându-se a lua de la dânsul sfat plăcut lui Dumnezeu. Iar Sfântul Simeon i-a răspuns, zicând: ‘Să cunoşti că diavolul, văzând bogăţia faptelor tale cele bune, a cerut a te cerne ca pe grâu[2]; şi acel pierzător Teodosie, făcându-se încăpere şi unealtă a celui viclean, a înnegrit şi a tulburat sufletul tău cel iubitor de Dumnezeu; deci, îndrăzneşte, că nu s-a stins credinţa ta. Însă eu m-am minunat tare de aceasta că, având izvorul alăturea şi neştiindu-l, te-ai sârguit a aduce de departe aceeaşi apă; deci, ai acolo pe purtătorul de Dumnezeu Eftimie, urmează învăţăturile lui şi te vei mântui’”.

Fericita Evdochia s-a grăbit să-l întâlnească pe sfânt, care i-a zis: ,,‘Ia aminte, fiică, de acum înainte; pentru că fiind răpită de viclenia lui Teodosie, ţi s-au întâmplat în Italia cele rele şi vrăjmăşeşti, deci, depărtează-te de pricina cea fără de cuvânt şi primeşte celelalte trei sfinte şi a toată lumea soboare [...]; apoi primeşte hotarul cel glăsuit de soborul a toată lumea, adunat în Calcedon, şi depărtându-te de împărăţia lui Dioscor, uneşte-te cu Iuvenalie, episcopul Ierusalimului’.

Zicând acestea, apoi rugându-se şi binecuvântând-o, s-a dus. Ea, minunându-se de fapta bună a sfântului bărbat, a împlinit cu lucrul cele de dânsul grăite, primindu-le ca din gura lui Dumnezeu; pentru că intrând îndată în sfânta cetate, prin înştiinţarea lui Cosma şi a lui Anastasie, iar preoţii unindu-se cu arhiepiscopul, s-au împărtăşit cu soborniceasca Biserică şi mulţime multă de mireni şi de monahi, care se rătăcise prin pilda lui Teodosie, dar care acum s-au întors către soborniceasca împărtăşire”.

Mai înainte de această întâmplare, Marele Eftimie reuşise de asemenea, prin învăţătura sa, să-i aducă la dreapta credinţă pe unii din satul Zif, care căzuseră în erezia maniheilor.

 

Sfântul Cuvios Ghelasie

Mai înainte încă de a lua scaunul Ierusalimului, Teodosie a încercat să-l atragă de partea sa pe Cuviosul Ghelasie. Dar acesta n-a voit să urmeze schismei şi apostaziei lui, ci l-a alungat fără a-l lua în seamă, socotindu-l nevrednic de convorbiri dogmatice.

Mai târziu, după ce Teodosie a urcat în scaunul patriarhal, l-a chemat şi pe Avva Ghelasie, şi prin momeli, dar şi ameninţându-l, i-a zis: ,,‘Anatematiseşte pe Iuvenalie’. Iar el nesperiindu-se nicicât de puţin, i-a zis: ‘Eu pe alt episcop al Ierusalimului nu ştiu, decât pe Iuvenalie’. Înfricoşându-se de aceea Teodosie, ca să nu se asemene şi alţii la râvna lui cea cu dreaptă credinţă, porunceşte să-l scoată curând din biserică. Apucându-l deci, cei ce erau de dezbinarea lui şi strângând lemne împrejur spre a-l arde pe el, îl îngrozeau. Dar văzând că nici aşa nu se pleacă, nici se teme nicidecum, ci mai vârtos aceia s-au temut de scularea norodului, ca să nu fie asupra lor, pentru că era vestit şi arătat pretutindeni fericitul. Iar aceasta era mai vârtos din purtarea de grijă a Celui de sus”[3].

 

Sfântul Cuvios Ghelasie. Frescă din biserica Mânăstirii Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

 

Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul († 459)

Aşa cum am văzut mai înainte, împăratul Teodosie îi ceruse Sfântului Cuvios Simeon să mijlocească împăcarea între Sfântul Chiril şi Ioan al Antiohiei. Tot Cuviosul Simeon a fost cel care a ajutat-o pe împărăteasa Evdochia să se întoarcă la Ortodoxie.

Despre Sfântul Cuvios Simeon, Fericitul Teodoret istoriseşte că ,,astfel petrecând şi acestea toate săvârşindu-le, nici a se îngriji de Bisericile sfinţilor nu se leneveşte, ba luptându-se cu păgânătatea elinilor, ba surpând îndrăzneala iudeilor, altă dată împrăştiind taberele ereticilor; şi uneori scrie împăratului despre aceste lucruri, alteori deşteaptă pe căpetenii spre dumnezeiasca râvnă, alteori pe lângă înşişi păstorii Bisericilor stăruie, îndemnându-i să poarte grijă de turmă”[4].

Iată două împrejurări caracteristice:

,,S-a spus oarecând Cuviosului Simeon că împăratul Teodosie cel Tânăr a dat evreilor biserica pe care o luaseră creştinii. Atunci sfântul a trimis îndată o scrisoare împăratului, învăţându-l şi înfricoşându-l cu mânia lui Dumnezeu, netemându-se de puterea împărătească. Citind-o împăratul, s-a temut şi iarăşi a poruncit creştinilor să-şi ia biserica înapoi, iar pe eparhul acela care l-a sfătuit să dea evreilor biserica l-a alungat din dregătorie, trimiţând rugăminte cuviosului să facă pentru dânsul rugăciune către Dumnezeu”[5].

Sfântul Cuvios Simeon este de asemenea autorul a două scrisori în care susţine Sinodul din Calcedon şi îi osândeşte pe eretici. Cea dintâi a fost trimisă împăratului Leon, care îi ceruse părerea asupra acestei chestiuni. În cea de-a doua, adresată Episcopului Vasilie al Antiohiei, scrie printre altele:

,,Am primit scrisoarea sfinţiei tale şi m-am minunat de râvna şi dreapta credinţă pe care preaiubitorul de Dumnezeu împăratul nostru a arătat-o şi o arată faţă de Sfinţii Părinţi şi de credinţa lor dreaptă [...] Drept aceea şi eu, smeritul şi nevrednicul, cel născut fără de vreme (I Corinteni 15, 8) între monahi, mi-am scris cugetul meu domniei sale, adică stăruinţa mea în credinţa pe care o am ca temelie şi care a fost arătată de Sfântul Duh prin cei 630 de Sfinţi Părinţi ai Sinodului din Calcedon”[6].

 

 

[1] ,,Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Eftimie cel Mare”, Vieţile sfinţilor pe luna ianuarie.

[2] Potrivit Luca 22, 31.

[3] Patericul egiptean, la Avva Ghelasie, pct. 4.

[4] Fericitul Teodoret episcopul Cirului, Vieţilor sfinţilor pustnici din Siria, p. 154.

[5] ,,Viaţa Cuviosului şi purtătorului de Dumnezeu Părintele nostru Simeon Stâlpnicul”, Vieţile sfinţilor pe luna septembrie.

[6] Nichifor Calist, Istoria Bisericească, vol. XV, cap. 19.