Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36
----------------

 

Carti in site

 

--------------------


Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/functions.php on line 194

Rusia şi Răsăritul ortodox la sfârşitul secolului XIX (XX)

Bătălia pentru Constantinopol

 

Episodul anterior

 

Ruşii şi sârbii nu reuşesc să cadă de acord în ce priveşte Mânăstirea Decani

La începutul lui septembrie 1903, ambasadorii rus şi sârb au semnat un acord în care Chiril rămânea stareţ, dar un monah sârb era numit ca asistent al său; numărul monahilor ruşi urma să fie redus la 10; va fi deschisă o şcoală; atât guvernele rus, cât şi sârb vor susţine mânăstirea[1]. A fost alcătuită o comisie pentru a implementa acest acord de către Ministerul de Externe din Belgrad cu Mitropolitul Dimitrie de Şabac drept conducător al ei. Membrii ei au ajuns la concluzia că înţelegerea dintre ruşi şi mitropolitul Nichifor era necanonică şi monahii ruşi trebuiau să părăsească Mânăstirea Decani numaidecât[2]. Tukholka a insistat pe o combatere mai activă din partea misiunii diplomatice ruse din Belgrad, dar ambasadorul Muraviev a preferat precauţia. El a argumentat că ruşii aveau drepturi legale pe baza înţelegerii, şi Decani se afla pe teritoriu turc, nu sârb. În orice caz, sârbii, apărând sfântul lor lăcaş naţional, aveau de asemenea o pretenţie morală la el.

Existau câteva motive pentru tensiune înlăuntrul mânăstirii. În primul rând, monahii din Muntele Athos priveau Decani ca pe o mânăstire rusă şi cereau ascultare totală de la sârbi. Nici nu acceptau tradiţiile bisericeşti sârbe. Mai mult, regulile stricte ale Muntelui Athos erau mai degrabă anevoioase pentru sârbi şi Chiril a preferat să aibă mai degrabă monahi ruşi decât sârbi care să-i instruiască pe novicii sârbi[3].

Ministerul de Externe rus a presupus că este posibil a împlini cerinţele sârbe – un termen limită pentru prezenţa rusă în mânăstire; clădirile vechi vor fi păstrate; obiceiurile sârbe vor fi respectate – şi misiunea rusă din Belgrad a adresat guvernului sârb următoarea propunere (27 aprilie 1904). O numire a unui stareţ sârb ar putea fi de asemenea acceptată dacă el avea doar un titlu, în timp ce în realitate mânăstirea era condusă de un stareţ rus. Principalul scop rămânea acelaşi: recunoaşterea chiliei Sfântul Ioan Gură de Aur ca schit[4].

În răspunsul său, prim-ministrul N. Paşici a subliniat că înţelegerea era necanonică şi ilegală deoarece a fost implementată fără aprobarea guvernului sârb şi a Mânăstirii Hilandar căreia îi aparţinea chilia. Acest răspuns a provocat nemulţumire în ambasada rusă din Constantinopol. Ambasadorul Zinoviev scria:

,,Termenii exprimaţi în nota sârbă dovedesc prejudecata subjugătoare care călăuzeşte guvernul sârb actual în atitudinea sa faţă de participarea elementelor ruseşti la renaşterea vieţii monahale din Vechea Serbie. Această prejudecată îmi pare nu cu totul bazată pe realitate. Rusia nu va fi capabilă nicicând să înlocuiască Serbia ca influenţă primară într-o regiune atât de depărtată de Rusia. Mânăstirea va depinde întotdeauna de Serbia; aici ruşii pot fi doar aliaţii sârbilor”[5].

Având în vedere imposibilitatea unei rezoluţii, S. Tukholka a propus ca Decani să fie considerat un caz separat de cel al Muntelui Athos. În a doua jumătate a anului 1905, situaţia din jurul Decani părea să se stabilizeze deoarece atacurile din presa sârbă au slăbit, aşa cum a făcut şi presiunea din partea guvernului sârb. Chiril a construit relaţii bune cu ajutorul său, stareţul sârb Teofil; cântarea sârbă a fost introdusă în slujba monahală, fapt care a contribuit la relaţii mai bune cu populaţia. Deşi în Pech existau încă două partide, rusofilii şi sârbofilii, Tuholka era încrezător că cel puţin prima rundă a conflictului din jurul Mânăstirii Decani se încheiase şi ruşii ieşiseră învingători.

 

Imagini de arhivă. Mânăstirea Decani la începutul secolului XX

 

Între timp, situaţia financiară a mânăstirii s-a înrăutăţit. Cheltuielile enorme l-au determinat pe Chiril să întrebe Sfântul Sinod despre posibilitatea dobândirii unei clădiri în Odessa. Arhiepiscopul de Cherson s-a opus vehement acestui fapt şi a atras atenţia că un astfel de metoc ar putea crea dificultăţi cu autorităţile bisericeşti locale, şi nici nu ar fi avantajos din cauza distanţei dintre Odessa şi Vechea Serbie. Drept urmare, Sinodul a respins cererea lui Chiril.

Situaţia mânăstirii a rămas precară; pe de o parte, Chiril trebuia să se împotrivească revendicărilor albaneze, şi pe de altă parte trebuia să construiască relaţii bune cu sârbii din cel mai apropiat sat. În acelaşi timp, el a cerut ca mitropolitul să acorde permisiune oficială pentru 18 ruşi care sosiseră la Decani în iunie 1906 pentru a fi rezidenţi. La începutul anului 1908, Chiril a cerut consulatului rus din Prizren să-i îngăduie să construiască o mânăstire fiică în provincia Orenburg din Rusia pe moşia donată chiliei Sfântul Ioan Gură de Aur de către E.V. Slepih; Chiril intenţiona să iniţieze acolo monahi pentru Mânăstirea Decani. Încercarea de a organiza un metoc al Muntelui Athos în Rusia a eşuat: Sfântul Sinod a refuzat să-i îngăduie aceasta[6].

Rapoartele diplomatice din 1906 dezvăluie conducerea proastă de către Chiril a treburilor din Decani. În decembrie 1906, comisia, condusă de mitropolit, a descoperit un mare deficit în bugetul mânăstirii. El a insistat să-l înlocuiască pe Chiril. Pe 17 octombrie 1908, a fost înfiinţată o comisie condusă de rectorul Şcolii Teologice din Prizren, D. Kovachevici, care şi-a început activitatea în Mânăstirea Decani pe 2 noiembrie. Deoarece Chiril a refuzat să le arate contabilitatea [mânăstirii], membrii comisiei au scris mitropolitului că nu era cu putinţă să investigheze situaţia şi i-au cerut să iniţieze o petiţie printre oameni pentru a-i îndepărta pe ruşi cu pace[7].

La sfârşitul anului 1909 era evident că situaţia financiară a mânăstirii era ameninţată. Cheltuielile uriaşe, finanţarea redusă de la guvernul sârb şi scăderea veniturilor de la metocuri au condus la datorii mari. Răspunzând numeroaselor plângeri ale guvernului sârb şi după o notă oficială de la ambasadorul sârb, noul ambasador rus la Constantinopol, Nikolai Ciarikov, a hotărât să soluţioneze această chestiune lungită prea mult. O comisie specială condusă de N.V. Kokhmaski şi-a început activitatea în ambasada rusă din Constantinopol. Membrii ei erau Chiril, S.P. Razumovski consulul din Prizren, şi Kutepov, cel de-al treilea secretar al ambasadei.

Serbia a înaintat câteva propuneri pentru noua înţelegere: monahii din Decani vor fi înlocuiţi cu alţi monahi ruşi potrivit recomandărilor diplomaţiei ruse; şederea lor în mânăstire va fi limitată; mitropolitul şi consulii sârb şi rus trebuie să administreze mânăstirea; trebuie să fie deschisă o şcoală pentru monahi şi copiii sârbi; monahii ruşi trebuie să participe la recăpătarea teritoriului capturat de albanezi. Ambasadorul Ciarikov raporta:

,,Din procesele verbale ale întrunirilor comisiei din 27 noiembrie până în 10 decembrie anul trecut şi din raportul său particular din 19 decembrie, fără participarea lui Chiril ... am conchis că situaţia dificilă a Mânăstirii Decani poate fi explicată prin conducerea proastă şi incapacitatea lui Chiril de a se ocupa de o astfel de problemă financiară dificilă”[8].

S-a luat hotărârea că ambasadorul Ciarikov va cere permisiunea ca Chiril să adune bani în Rusia timp de un an de zile, şi că acesta din urmă nu se va mai întoarce în Mânăstirea Decani. De asemenea, mânăstirea va fi împrumutată cu o sumă din veniturile mânăstirilor basarabene pentru 12 ani, fără dobândă. Ciarikov scria: ,,Împărtăşesc întru totul opinia că mânăstirea ar trebui dată înapoi poporului sârb, dar nu există îndoială că îndepărtarea imediată a ruşilor din mânăstire va conduce doar la distrugerea finală a acestui sfânt lăcaş sârb istoric”. Comisia a decis că banii primiţi din Rusia vor fi plătiţi mânăstirii în rate lunare prin consulatul din Prizren pe chitanţa unui raport financiar lunar. Asistentul financiar al mânăstirii urma să fie numit de consulatul din Prizren. Consulatul rus a promis să ceară guvernului turc protecţie militară pentru mânăstire[9].

Cu toate că deciziile comisiei au fost primite de Chiril, ajutorul său Varsanufie a refuzat la început să fie de acord cu interferenţa autorităţilor laice în treburile monahale. El a fost sprijinit de mitropolit. Însă, eforturile lor nu au avut nici un rezultat. Aşa cum se poate observa, Ciarikov, ca şi predecesorul său Zinoviev, a crezut că situaţia se va îmbunătăţi cu o conducere mai bună. Punctul său de vedere nu a fost împărtăşit de Ministerul de Externe rus atât din punct de vedere politic, cât şi economic. Numirea unui angajat al consulatului pentru a se ocupa de problemele financiare ar fi însemnat că administratorul oficial al mânăstirii va fi guvernul rus, fapt care desigur i-ar fi provocat pe sârbi. Iată de ce Consiliul de Miniştri a decis că ruşii ar trebui să părăsească Mânăstirea Decani de îndată, şi pe 10 martie 1910 Ciarikov a primit o telegramă în acel scop. Telegrama făcea de asemenea clar că datoriile mânăstirii (85.000 ruble) trebuiau plătite. Pe 25 iulie 1910, Sfântul Sinod rus a ajuns la aceeaşi concluzie[10].

Deşi trimiterea monahilor ruşi la Decani a fost recunoscută ca fiind o greşeală, o îndepărtare imediată a ruşilor era considerată inoportună atât de Ciarikov, cât şi de ambasadorul rus din Belgrad, Gartwig. Între timp, mitropolitul a continuat să-i submineze pe monahi. După un schimb de scrisori, o întâlnire personală între consulul Razumovski şi mitropolitul Nichifor cu privire la acţiunile mitropolitului au preîntâmpinat un scandal public. Întrucât Nichifor plănuia interdicţia canonică a ruşilor în Mânăstirea Decani şi îndepărtarea lor forţată de către soldaţii turci, Razumovski a propus Ministerului [de Externe al Rusiei] ca mitropolitul Nichifor să fie rechemat la Constantinopol de către patriarh şi înlocuit[11]. Opinia lui Nichifor că Chiril trebuia înlocuit cu alt misionar mai potrivit din Rusia era împărtăşită de Ciarikov, dar deoarece ruşii erau în Decani doar pentru o perioadă limitată de timp părea lipsit de sens a numi un înlocuitor. Anul următor guvernul rus a plătit datoriile mânăstirii şi a extins subvenţia anuală. Următorul consul rus, S. Zuev, a crezut că exista un scop al prezenţei ruse în Decani şi a început negocierile pe această temă cu Dimitrievici, rectorul Şcolii Teologice din Prizren.

Ca urmare a primului război balcanic, Metochia a devenit parte din Muntenegru. Nici guvernul său, nici Gavriil Dozici, care a devenit mitropolit de Pech cu sprijinul rus, nu a insistat ca ruşii să fie îndepărtaţi din Mânăstirea Decani. În timpul primului război mondial, într-una din clădirile mânăstirii a fost organizat un spital pentru soldaţii răniţi. În 1915, mânăstirea era în zona de ocupaţie bulgară, iar în 1916 monahii ruşi erau internaţi într-un lagăr de prizonieri de război în Ungaria.

 

 

[1] D. Batakovici, Dechansko pitanje, Belgrade, 1989, p. 98-99.

[2] Arhiva politicii externe a Imperiului Rus, Moscova, f. Departamentul Slav, op. 495, d. 4993, 84, ll. 87-88. Raport al lui Muraviev-Apostol-Korobjin. Belgrad, 5 noiembrie 1903.

[3] Ibid., ll. 103-104. Raport al lui Muraviev-Apostol-Korobjin. 11 februarie 1904.

[4] Ibid., ll. 195-200. Un plan al scrisorii secrete a lui K.A. Gubastov, ,,Raport privind afacerea Decani”.

[5] Ibid., ll. 144-148. Raport al lui I.A. Zinoviev, 11/24 septembrie 1904.

[6] Sfântul Sinod către Ministerul de Externe, 28 iunie 1908, nr. 5385.

[7] D. Batakovici, Dechansko pitanje, Belgrade, 1989, p. 147-148.

[8] Arhiva politicii externe a Imperiului Rus, Moscova, f. Departamentul Slav, op. 495, d. 4998, ll. 9-13. N.V. Ciarikov către A.P. Izvolski (ministrul rus al afacerilor externe), 20 ianuarie 1910.

[9] Ibid., ll. 11, 14-23.

[10] Arhiva istorică de stat a Rusiei, Biroul procuratorului şef al Sfântului Sinod, op. 80. 2 otd. 3 st., d. 164, 11. Ambasadorul sârb la Sankt Petersburg, D. Popovici a raportat despre decizia Consiliului de Miniştri privind abandonarea Mânăstirii Decani de către ruşi: rapoarte din 6, 27 mai 1910. AS. F. MID PPO. II. Red. 512.

[11] Arhiva politicii externe a Imperiului Rus, Moscova, f. Departamentul Slav, op. 495, d. 4998, ll. 70-73. Raport al lui S.P. Razumovski, 14 martie 1910.