Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 2 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36

Warning: Parameter 3 to modChrome_artblock() expected to be a reference, value given in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/html/modules.php on line 36
----------------

 

Carti in site

 

--------------------


Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in /home2/r32901bitd/public_html/catacombeleortodoxiei.ro/templates/catacombe/functions.php on line 194

ECUMENISMUL – CALEA CĂTRE PIERZARE (XXXI)

de Ludmilla Perepiolkina

 

Episodul anterior

 

28. Demoni în sutane

Este dificil a supraaprecia rolul jucat în demoralizarea Ortodoxiei dinlăuntru în decursul întregului secol XX de renovaţionismul şi ecumenismul legate între ele. Patriarhiile Constantinopolului şi Moscovei au jucat un rol de primă importanţă în această privinţă permiţând să aibă loc lucruri condamnabile în sânul lor la care chiar ,,diavolii privesc cu uluire”, potrivit Sfântului Nil purtătorul de mir.

În 1993, pseudo-mitropolitul Chiril (Gundiaev), în timp ce se bucura de o petrecere de Crăciun organizată de televiziunea centrală din Moscova, căruia i-a fost pusă următoarea întrebare batjocoritoare de către un reporter oarecare: ,,Ce credeţi despre Judecata de Apoi şi Înviere ? Eu nu cred în ele”, a răspuns râzând: ,,Nici eu”[1].

Fără să vrea, cineva îşi aduce aminte de Sfântul Serafim de Sarov care a profeţit că va veni vremea când ,,episcopii vor deveni atât de neevlavioşi încât în impietatea lor îi vor întrece pe episcopii greci din vremea lui Teodosie cel Mic, şi ei nu vor mai crede principala dogmă a credinţei creştine[2].

O alianţă cu un regim anti-creştin, cunoscută ca ,,serghianism”, aşa cum arătat deja (a se vedea capitolul 16. Serghianismul global), nu a fost doar un fenomen sovietic. El s-a întins departe dincolo de frontierele Rusiei şi a îmbrăţişat trecutul, prezentul şi încă mai mult viitorul ... Justificând degradarea morală a creştinilor şi prezentând păcatul minciunii ca o faptă bineplăcută lui Dumnezeu, ierarhii falşi devin, aşa cum a adeverit istoria, persecutorii nu numai ai mărturisitorilor credinţei, ci ai Duhului Adevărului Însuşi. Această persecuţie nu-şi asumă întotdeauna forma constrângerii. Ea poate fi încă mai periculoasă deoarece ,,se petrece în minţile tuturor celor care prin evlavia lor şi viaţa lăuntrică a rugăciunii nu au reuşit încă să dobândească un scut duhovnicesc pentru a-şi apăra sufletul”[3].

Starea apostatică contemporană a Patriarhiei Constantinopolului, liderul ,,ortodox” recunoscut al ecumenismului, are rădăcinile sale ,,serghianiste” istorice. În 1819, o răscoală greacă a avut loc împotriva cuceritorilor turci necredincioşi. Când guvernul turc a cerut ca rebelii să fie excomunicaţi, patriarhia s-a conformat. Acesta a fost unul din motivele pentru înfiinţarea unei Biserici Greceşti independente. Această degradare morală a Patriarhiei Constantinopolului a atras după sine evenimentele din 1923 şi ,,a devenit prin succesiune baza ... tomosului canonic sinodal al Patriarhiei Constantinopolului din 13 noiembrie 1924”[4], care conţine o idee tipic ,,serghianistă”: ,,Conducerea treburilor bisericeşti trebuie să fie compatibilă cu formele politice şi sociale”[5].

De la începutul secolului XX această idee de ,,aggiornamento” constantinopolitan este pusă în practică simţitor. Unul dintre cele mai distrugătoare evenimente din istoria Bisericii Ortodoxe a fost ,,Congresul pan-ortodox (10 mai - 8 iunie 1923), organizat de ,,patriarhul” mason[6] Meletie (Metaxakis, 1871-1935). Acest congres ţinut de o mână de renovaţionişti, care a constat din 9 participanţi (6 episcopi, 1 arhimandrit şi 2 mireni) şi auto-intitulat impropriu ,,pan-ortodox”, a pricinuit foarte multă vătămare lumii ortodoxe[7]. Cea mai gravă consecinţă a sa, lăsând la o parte invaziile făcute de modernismul ecleziastic, a fost introducerea, în multe Biserici locale, a calendarului îndreptat anti-canonic[8] care a pricinuit dezacorduri regretabile între ortodocşi.

În această ordine de idei, noi îl vom cita pe Episcopul Fotie de Triadiţa: ,,Congresul ‘pan-ortodox’ din Constantinopol – sau de fapt, aşa cum am arătat, anti-ortodox – a fost prima breşă în legătura unităţii ortodoxe în secolul nostru. Congresul a introdus calul troian al ecumenismului în Biserica Ortodoxă, din al cărui pântece continuă să răsară noi şi noi falşi prooroci ai Babilonului, străduindu-se să distrugă sfintele altare ale Ortodoxiei pentru a construi templul ereziei şi al erorii pe ruinele sale”[9].

Printre faptele cele mai respingătoare ale moderniştilor bisericeşti ai Constantinopolului, Meletie fiind cel dintâi dintre ei, trebuie menţionată participarea lor la smulgerea eparhiei finlandeze din Biserica-mamă rusă (a se vedea capitolul 19). Aceasta a avut loc după revoluţia bolşevică, când renovaţioniştii ,,naţionalizatori” finlandezi au profitat de situaţia proastă a ierarhiei ortodoxe ruse. Pentru acest scop, arhipreotul estonian Herman Aav a fost hirotonit în 1923 în Constantinopol ,,arhiepiscop”, fără ca măcar să fie făcut rasofor.

Ura faţă de Ortodoxia rusă a duşmanilor ei este un subiect vast separat. Noi vom reaminti doar cuvintele mitropolitului Vitalie care a spus că rusofobia este o formă secretă de hristofobie. Dar ura este întotdeauna distrugătoare, şi un exemplu bun pentru aceasta este cea mai recentă istorie a Bisericii Ortodoxe Finlandeze, această progenitură a Constantinopolului apostat, care în multe feluri chiar l-a întrecut pe cel din urmă.

,,Naţionalizatorii” finlandezi, contrar tuturor argumentelor lor, au fost motivaţi în reformele lor de nimic altceva decât de ura lor rusofobică faţă de Biserica Rusă, pe care ei au trădat-o, şi faţă de Ortodoxie în general. ,,Arhiepiscopul” Herman (Aav, mort în 1961) a fost unul dintre ei. El a purtat frac în loc de sutană, i-a silit pe preoţii săi să se bărbierească[10], le-a interzis să poarte crucile pectorale de formă rusească. Acest duşman feroce al calendarului Bisericii şi limbii slavone bisericeşti chiar a pictat peste inscripţiile slavone de pe icoanele vechi, pe care el le-a căutat în toată Finlanda.

Aşa a fost şi succesorul său Paul (Gusev, mort în 1988), care s-a declarat a fi finlandez, [dar] care nu era, şi care a ascuns cu grijă numele său de familie rus, cu toate că tatăl său era rus. Chipurile sub pretextul întoarcerii la tradiţiile străvechi (refrenul preferat al tuturor renovaţioniştilor !), el a arătat până în ziua morţii sale o preocupare neobosită pentru un singur lucru: cum să facă slujbele în Biserica sa cu totul altfel decât cele din Biserica Rusă. Şi cineva ar trebui să admită că în această privinţă el a dobândit un succes remarcabil: astăzi Biserica Ortodoxă Finlandează are o înfăţişare duhovnicească deplorabilă care nu are egal.

Aşa cum au făcut la începutul secolului, teologii falşi şi păstorii falşi, introducând rezoluţiile adunărilor atât făţişe cât şi secrete, sau pur şi simplu supunându-se poruncilor spiritului care sălăşluieşte în ele, zdruncină astăzi cu zel toate temeliile vieţii bisericeşti. Ei resping canoanele, limbajul şi calendarul bisericesc, reformează riturile Bisericii şi desigur propovăduiesc ,,unitatea în diversitate” ecumenistă.

Oamenii vârstnici din Rusia încă îşi amintesc activitatea ,,Bisericii Vii” din anii ’1920-1930. Până la schimbarea politicii lui Stalin cu privire la administraţia serghianistă în 1943, un mare număr de parohii, în special în oraşele mari din Rusia, erau stăpânite de renovaţionişti. Prin urmare renovaţioniştii au fost cei care au botezat şi au educat pe cei mai mulţi dintre credincioşii în vârstă de 60 şi 70 ani de astăzi ai Patriarhiei Moscovei. De asemenea toţi clericii renovaţionişti s-au alăturat Patriarhiei Moscovei după numai un act simbolic de pocăinţă. Doar foarte puţini, personalităţi cu totul inacceptabile, precum de exemplu ,,mitropolitul” căsătorit, aşa-zisul ,,doctor în teologie şi filozofie”, ,,sfântul şi binecuvântatul patriarh”, blasfematorul şi erotomanul Alexandru Vvedenski[11] şi unii renovaţionişti, duşmani feroce ai principiilor canonice ale Ortodoxiei, au fost lipsiţi de ,,rangul” lor.

Cel dintâi strat de episcopi nou-hirotoniţi ai Patriarhiei Moscovei incipiente a fost recrutat din aceşti clerici. Serghianismul şi renovaţionismul au dobândit atunci o aparenţă de legalitate. Cu toate acestea, după standardele de astăzi, aceşti indivizi erau ,,tradiţionalişti” şi ,,conservatori” care nu ar fi putut nici măcar visa la multe lucruri introduse de revoluţia lui Nicodim din 1961, când Patriarhia Moscovei a format brusc o relaţie de înrudire cu toţi ereticii CMB şi a devenit cea mai mare, dar totuşi una dintre ,,denominaţiuni”, printre multe altele care alcătuiesc această organizaţie.

Dar chiar această eră a mitropolitului Nicodim (Rotov) a devenit acum chestiunea trecutului. Nicodim însuşi cunoştea calendarul bisericesc pe dinafară, slujea liturghia[12] zilnic, cu toate că nu întotdeauna într-un mod ortodox şi purta bocanci călugăreşti din piele de viţel (până când i-a înlocuit, aşa cum se zvonea, cu cizmuliţe de cardinal). Cu toate că atât el, cât şi cei mai mulţi dintre clericii lui erau agenţi KGB, ei erau devotaţi cu zel oamenilor cu un simţ al datoriei, nu importă cât de neobişnuit. Mulţi dintre ei erau chiar sincer convinşi că slujeau interesele Bisericii.

Anarhia şi nelegiuirea contemporane din Patriarhia Moscovei au devenit răspândite când parohiile şi aşezămintele sale au fost pline de absolvenţi liberali ai şcolilor teologice din anii ’1970-1980, în special ai Academiei Teologice din Leningrad, pe care mitropolitul Nicodim îi plăcea s-o numească ,,laboratorul ecumenismului”.

Abia astăzi a devenit cu putinţă pentru un ,,preot Kocetkov” să nu aibă teamă a nu se supune ,,prea sfinţitului patriarh”, şi pentru cel din urmă să deplângă doar neputincios mândria excesivă a preotului renovaţionist. Dar noi nu ne îndoim că atât anarhia, cât şi neascultarea mândră a celor mai mici şi neputinţa celor de rang mai mare din Patriarhia Moscovei - doar par să fie aşa. ,,Arhitecţii perestroikăi”, inclusiv cei ecleziastici, sunt pur şi simplu foarte iscusiţi în a pune în practică vechiul proverb despre pescuitul în ape tulburi. Anarhia actuală este doar o parte a spectacolului vast în ultimul act în care toţi interpreţii se vor alinia înaintea tronului omului păcatului (II Tesaloniceni 2, 3) ce va să vină. Exact pe el îl slujesc ei chiar acum.

Duhul neliniştit al reformismului îi constrânge în mod constant pe aceşti luptători spre ,,căutarea de noi căi” pentru a ,,curăţi”, a ,,îmbunătăţi” şi a ,,îmbogăţi” Ortodoxia prin ,,tradiţiile şi spiritualitatea creştinismului mondial”, şi nu numai ale celui din urmă. Cu toate acestea, discursurile pseudo-istorice şi pseudo-teologice pompoase pe care le auzim de la renovaţionişti ascund întotdeauna unul şi acelaşi obiectiv: să isprăvească cu Ortodoxia tradiţională.

Adăpostindu-se în spatele numelui de ,,ortodox” în acelaşi fel în care unii oameni se adăpostesc în spatele actelor de identitate false, renovaţioniştii contemporani nu ascund înrudirea lor duhovnicească cu predecesorii lor infami din anii ’1920-1930. Ei doar regretă că ,,ideile esenţialmente corecte ale renovaţionismului şi Bisericii Vii ... au fost compromise” de oameni nedemni[13].

Cu toate acestea, nu numai adepţii ,,Bisericii Vii” îi recunosc ca predecesori ai lor. Dacă aceşti modernişti se îndoiesc adeseori de sfinţenia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii purtători de Dumnezeu (deoarece în opinia lor ei erau doar oameni ,,care poate că au plăcut lui Dumnezeu”[14]; Sfântul Serafim de Sarov îi ,,şochează” cu ,,limbajul lipsit de cultură şi inestetic”[15] al său; şi ei îl ponegresc pe Sfântul Fotie al Constantinopolului, pomenit la 6 februarie, referindu-se la teologia sa ca fiind ,,prejudecăţi”[16]) – ei vorbesc cu îndrăzneală despre ,,geniul lui Berdiaev”. Potrivit lor, acest sofist anti-ortodox ,,construia un nou edificiu al cunoaşterii ne-concretizate şi ne-idealizate a lui Dumnezeu ..., utilizând fără ezitare teme recurente ale unor mituri (precum Ungrund, Adam Cadmon, comunismul etc) ... Berdiaev, care, precum spunea G. Kocetkov, a ,,reînviat demnitatea gnosticismului creştin (sic!) ..., poate fi recunoscut de către toţi ca unul din părinţii duhovniceşti ai omenirii contemporane”[17].

Însă, născocirile gnostice ale ,,geniului” lui Berdiaev pălesc în comparaţie cu şamanismul egumenului Ioan (Economţev). Egumenul ,,straniu” se bucură de încrederea şi protecţia nelimitată a lui Alexie al II-lea, şi este preşedintele Departamentului pentru Catehizare al Patriarhiei Moscovei şi al Universităţii Ortodoxe Sfântul Ioan Teologul[18]. Iată un exemplu de bolboroseală ocultă pe care acest ,,catehizator ortodox” îl propune cititorilor săi:

,,Toate stelele pulsează. Liturghia a toată lumea progresează. Este săvârşită de Pantocrator. Păzeşte-ţi ,,lotusul”. Curăţeşte-te zilnic prin hrană vegetariană. Bisericile sunt sursele secundare ale mântuirii. O cupolă cu o cruce este un conductor ideal de energie şi un mijloc de a te curăţi prin energie. Bisericile oferă cele mai eficiente mijloace de a pompa afară energiile poluate şi de a furniza oamenilor şi mediului energii cosmice pure ... A venit timpul. Tu trebuie să fii în şambala. Acest loc este numit pustiul lui Andrei. Marina va merge cu tine. Chakra ei purtătoare de lotus este afectată în mod ireversibil. Cosmosul salută sosirea preotului Boris în pustiul lui Andrei. Multe îţi vor fi revelate la noapte. Tu ai devenit convins de posibilitatea unui contact direct cu trupurile cereşti. În decursul a 3 ore va avea loc corecţia planetei pământ. Acesta este începutul Armageddon-ului. În aceste condiţii o responsabilitate specială revine Bisericii lui Hristos şi tuturor celor care Îl slăvesc pe Hristos sub alt nume. Spune Patriarhului Alexie al Moscovei şi a toată Rusia că vremea sosirii Pantocratorului pe pământ este aproape”[19].

Acest fragment din egumenul Economţev ne-a îndemnat să numim acest capitol ,,Demoni în sutane”.

Astfel, gnosticismul şi frazeologia ocultă a martiniştilor şi rozicrucienilor alcătuiesc baza actuală pe care stau reformiştii noştri ecleziastici. Prin urmare, este mai deloc surprinzător că ,,învăţătura patristică ... nu este esenţială” pentru ei[20].

Abătându-se tot mai mult de la unitatea ecleziastică, chiar oficială, comunităţile de tip familie ale acestor renovaţionişti imită societăţile secrete (preotul Kocetkov insistă că ,,sistemul parohial este o forţă epuizată”[21]) cu întrunirile lor secrete, grade de iniţiere, ritualuri speciale, aşa-numitele ,,agape”, şi şedinţele mediumnice cu aşteptările fenomenelor harismatice, care reamintesc de riturile nesănătoase ale penticostalilor sectari.

Unul dintre autorii cărţi despre renovaţionismul contemporan pune o întrebare preotului Alexandru Borisov: ,,De ce vindeţi înregistrările aşa-numitului ,,rock creştin” în biserica dvs. ? (Această întrebare ar putea fi pusă şi preotului Vsevolod Chaplin, a cărui apologie a discului apare pe coperta sa, şi arhipreotului Valentin Chaplin – părintele duhovnicesc al Mişcării Tinerilor Ortodocşi, cu a cărui ştampilă de aprobare a fost lansat albumul.) De ce un grup de activişti non-profit propovăduiesc sexul ,,sigur în ce priveşte concepţia” turmei dvs. în biserica dvs. ? Şi în final, de ce scrieţi, publicaţi şi distribuiţi cărţi ne-ortodoxe într-o parohie ortodoxă ?”[22]

Aceşti luptători pentru ,,reînnoire” înşelaţi duhovniceşte, sau pur şi simplu posedaţi, care sunt uniţi în ura lor comună faţă de Ortodoxie, se declară a fi ,,iluminatori” ecleziastici, săvârşitori ai ,,Tainei Iluminării”. Ei păstrează tăcerea cu privire la faptul că această ,,iluminare” a fost oferită protopărinţilor noştri de satan, şi că esenţa sa sfidătoare de Dumnezeu este la fel de veche ca lumea ! Şi şi-a lărgit Iadul sufletul său, şi şi-a deschis gura sa fără de încetare, şi se vor pogorî în ea cei măriţi şi cei mari şi cei avuţi şi cei ce se bucură, şi se va smeri omul, şi se va defăima bărbatul, şi se vor smeri ochii cei semeţi. Şi se va înălţa Domnul Savaot întru judecată, şi Dumnezeul cel sfânt se va slăvi întru dreptate (Isaia 5, 15-16).

 

Traducere: Catacombele Ortodoxiei

 

 

[1] A se vedea A. Tuskarev, ,,Cei doi poli ai Bisericii Ruse”, Veche, Munich, nr. 54, p. 60.

[2] Serghie Nilus, Pe malurile râului dumnezeiesc, San Francisco, California, 1969, p. 193.

[3] Ierodiacon Ambrozie, Despre harul adevăratului creştinism (O blagodatnosti istinnago khristianstva), Mânăstirea Sfânta Treime, Jordanville 1997, p. 1.

[4] Ibid., p. 6.

[5] Citat în Actele celui de-al II-lea Sobor a toată Diaspora a BORD (Deianiia II Vsezarubezhnago Sobora RPTsZ), Belgrad, 1939, p. 439.

[6] Începutul modernismului în sânul Bisericii Constantinopolului coincide cu primii ani ai secolului XX, ,,când patriarhii Constantinopolului au mers în Anglia să dobândească educaţie teologică şi acolo s-au alăturat lojelor masonice” (A se vedea colecţia ,,Protestele lumii ortodoxe faţă de vizita patriarhului Constantinopolului la papa Romei în decembrie 1987”. Publicată de ,,Riurik”, p. 5; jurnalul Ortodoxie sau Moarte, nr. 1, Moscova, 1997, p. 66-7). Meletie (Metaxakis) a fost cunoscut sub nr. 44 în loja masonică Armonia, aşa cum afirma publicaţia masonică Pythagore - Equerre (vol. 4, partea 7-8, 1935). Succesorii săi fraţi au fost de asemenea masoni de rang înalt. Vasilie al III-lea (Georgiadis) era membru al lojei englezeşti Valewood; Athenagora (Spire) (cel care a ridicat de bunăvoie anatema dată asupra latinilor) era mason gradul 30 în loja Răsăritul Atenian (Orthodoxos Typos, 16 iulie 1982); Dimitrie (Papandopoulos), de asemenea, era unul dintre ei. Actualul ,,patriarch” Bartolomeu (Archondonis) a fost ales preşedintele lojei masonice H.A.N..

[7] A se vedea lucrarea Episcopului Fotie de Triadiţa (Biserica Ortodoxă Bulgară de stil vechi), care se ocupă în mod special de această chestiune (Orthodox Russia, nr. 1, 6, 7, 1994). În engleză: ,,Calendarul Bisericii Ortodoxe. În apărarea calendarului iulian”. Conţine: Cea de-a 70-a aniversare a Congresului pan-ortodox de la Constantinopol. Un pas major pe calea către apostazie de Episcopul Fotie de Triadiţa şi ,,Calendarul iulian” de Ludmila Perepiolkina.

[8] Dorim să reamintim că prin schimbarea calendarului Meletie şi colaboratorii săi au atras asupra lor anatema celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic, care a fost pusă asupra celor care ar îndrăzni să ,,răstoarne oricare din tradiţiile legitime ale Bisericii Universale”. Noul calendar a fost de asemenea anatematisit de 3 ori de Sinoadele locale din Constantinopol în 1583, 1587 şi 1593.

[9] Cea de-a 70-a aniversare a Congresului pan-ortodox de la Constantinopol. Un pas major pe calea către apostazie de Episcopul Fotie de Triadiţa.

[10] În mod tradiţional, ruşii ortodocşi, nu numai clerul lor, poartă mustaţă şi barbă simbolizând chipul lui Hristos în bărbat (a se vedea icoana pictată canonic a lui Hristos). Pentru a contracara pătrunderea influenţei latine din sud-vest, Sinodul de la Moscova din 1551 chiar a interzis a se săvârşi slujba de înmormântare pentru cei ,,bărbieriţi”. Mai târziu, sub Petru I, procesul de ateizare în Rusia a coincis cu reformele care i-au lipsit pe oameni de chipul lui Dumnezeu (A se vedea V.N. Il’in, Harpa lui David, San Francisco, 1980, p. 35-36). Este binecunoscut faptul că reformele lui Petru nu erau doar politice şi economice, ci că ele afectau aspectul duhovnicesc al vieţii îndeosebi prin intermediul unor astfel de măsuri ca abolirea patriarhiei, atacurile la adresa monahismului şi aşa mai departe. Oamenii au fost lipsiţi de chipul lui Dumnezeu prin ordinul silit al lui Petru de a-şi tăia bărbile (în această privinţă, oamenii au spus: ,,Eşti liber să ne tai capetele, dar lasă bărbile noastre în pace !”), şi prin introducerea ulterioară a taxelor pe barbă.  Uneori, ridiculizându-i pe slujitorii săi, Petru a tăiat personal bărbile lor, jignindu-i astfel grav. De aici este evident de ce Emelian Pugacev, liderul insurecţiei din 1773-1774, dorind să câştige de partea sa poporul, a promis să le dea înapoi ,,crucea şi barba”.  ,,Înfăţişarea trupească”, exterioară trebuie să fie în armonie cu esenţa duhovnicească a omului. Au nu ştiţi că trupul vostru este lăcaş Duhului Sfânt ce locuieşte întru voi, pre care aveţi de la Dumnezeu ? (I Corinteni 6, 19). Nu este acesta motivul pentru care se face atât de mult astăzi pentru a-i obişnui pe oameni, mai ales pe tinerii noştri, cu lipsa de grijă şi urâţenia ?

[11] A se vedea Actele Sfântului Patriarh Tihon al Moscovei şi întregii Rusii, ultimele documente şi corespondenţa privind succesiunea canonică a Autorităţii Ecleziastice Supreme, 1917-1943 (Akty Sviateishago Tikhona, Patriarkha Moskovskago i vseia Rossii, pozdneishie dokumenty i perepiska o kanonicheskom preemstve vysshei tserkovnoi vlasti). Redactor M.E. Gubonin, Moscova, 1994, p. 905-906.

[12] Nu mai este un secret pentru nimeni că mitropolitul Nicodim era romano-catolic în taină. Papiştii înşişi scriu despre aceasta pe faţă acum (a se vedea capitolul 24. BISERICA ÎN PERICOL !). Recent, jurnalul catolic Adevăr şi Viaţă a publicat memoriile lui Miguel Arrant, în care acest iezuit, care în vremea lui Nicodim preda la Academia Teologică din Leningrad, spunea, printre altele, că cu binecuvântarea lui Nicodim el săvârşea ,,liturghia de rit răsăritean” în biserica lui Nicodim la Academia Teologică din Leningrad. În timpul slujbei, Arrant ,,era ajutat de viitorul mitropolit Chiril”, care era diacon la acea vreme (a se vedea Adevăr şi Viaţă, 1995, nr. 2, p. 26-27). ... Este binecunoscut că un ,,anume binecuvântat nebun pentru Hristos a prezis cum va muri mitropolitul Nicodim: ’Şi tu, ca un câine ce eşti, vei muri la picioarele papei Romei !’ Şi aceasta s-a întâmplat în 1978 în timpul audienţei cu nou-alesul Ioan Paul I” (Ortodoxie sau Moarte (Pravoslavie ili smert), nr. 1, Moscova, 1997, p. 8). N.tr.: A se vedea Niciodată nu am auzit astfel de lucruri minunate. Interviu cu iezuitul Miguel Arranz, martor ocular al morţii subite a Mitropolitului Nicodim (Rotov) al Leningradului în cursul audienţei la Papa Ioan Paul I, septembrie 1978.

[13] D.D. Pospelovski, ,,Renovaţionism. Reevaluarea mişcării în lumina documentelor de arhivă” (Obnovlenchestvo. Pereosmyslenie techenija v svete arkhivnykh dokumentov), Mesagerul Mişcării Creştine Ruse (Vestnik RKhD), nr. 168, 1993, p. 221.

[14] Preot G. Kocetkov – citat în colecţia Capcanele Ortodoxiei ,,reînnoite” (Seti "obnovlennago" Pravoslavija), publicată de Russkii Vestnik, Moscova, 1995, p. 116.

[15] Ibid.

[16] Egumen Inochentie (Pavlov), iritat de denunţările latinilor făcute de ierarh. Ibid.

[17] Preot G. Kocetkov, ,,Geniul lui Berdiaev şi Biserica” (Genii Berdiaeva i Tserkov), Pravoslavnaia Obshchina, nr. 2, 1992, Moscova, p. 51-53.

[18] A se vedea Ortodoxie sau Moarte (Pravoslavie ili smert), p. 12. Noi am comentat deja romanele erotice ale acestui egumen (a se vedea capitolul 20).

[19] Citat în Ortodoxie sau Moarte (Pravoslavie ili smert'), p. 12.

[20] Arhipreot Vitalie Borovoi, citat în Capcanele Ortodoxiei ,,reînnoite”, p. 112.

[21] Preot G. Kocetkov, colecţia Comunitate în Ortodoxie (Obshchina v Pravoslavii), Moscova, 1994, p. 59-60.

[22] Arhipreot Dimitrie Smirnov, ,,Pentru a mulţumi spiritul timpului nostru” (V ugodu dukhu veka sego) în colecţia Renovaţionismul contemporan – protestantismul ,,ritului răsăritean” (Sovremennoe obnovlenchestvo -- protestantizm "vostochnogo obriada"), Moscova, 1996, p. 113.